Aici pentru a asculta și a downloada (56. 56 minute).

Mai multe detalii și fotografii aici și aici.

…nu e: tot ceea ce îți trece prin cap. Dacă gândești, știi să și scrii. Iar dacă știi să scrii ești atent la detalii…

În 3 ani de zile rar mi-a fost dată să văd un comentator, care să știe limba română sau să fie atent la ea sau la cum se scrie aceasta… Numai vâjâiți, fără atenție, ba mai vin alții cu litere mari sau cu emoticoane pentru copii mici.

Comentariul bunului simț vine din experiență multă și din atenție.

Dacă știi că scrii la un altul și te vede o lume întreagă la el pe platformă…cum de nu încerci să scrii și tu reprezentativ pentru tine?

E ca la datul cu bună ziua: când comentezi te respecți pe tine și nu pe mine!

Da, noi îi ajutăm pe cei care vor să discute cu noi, ca cele pe care ei le scriu, comentariile lor…să arate bine, tocmai pentru că respectăm oamenii care vin…cu bun simț…

Și, dragii mei, dacă tot pierdeți timpul ca să ne scrieți, scrieți cu glasul vostru, cu experiența voastră…și în dreptul vostru.

Nu mai pozați în Ileana Cosânzeana sau în Sfântul Sisoe cel Mare!

Noi ne dăm seama cu ce murături avem de-a face…chiar dacă, uneori, zâmbim numai pentru noi…și nu se vede și în afară…

Dacă tot vreți să vorbim sau să nu vorbim…măcar să vorbim și să tăcem cu înțelepciune, nu ca proștii!

Bunul simț e când îți vezi lungul nasului și spui din ceea ce știi tu și nu din ceea ce au spus alții!

Nu oricine citește Scriptura o și înțelege și dacă îl citezi pe Sfântul Ioan Gură de Aur îl citezi la înălțimea înțelegerii tale și nu a lui.

Vă rog, mai multă atenție la sensibilitatea noastră, pentru că nu mai avem chef ca să ne pierdem timpul, așa, cu toată lumea! Mai mult respect nu cred că ne strică…și să scriem ceva argumentat, în dreptul nostru…că așa e bine…și comentariul se validează. Dacă nu, el ajunge…în neant…

Și e dreptul nostru să selecționăm ce comentarii edităm și cu cine stăm de vorbă.

Dacă, după toate pe care le-am făcut la nivel online și după cine ați înțeles că suntem, mai are cineva tupeul să ne ia de sus, să ne ironizeze sau să se tragă cu noi de șireturi…nici nu stăm de vorbă!

Noi nu negociem cu teroriștii!

Cu teroriștii fără față și mitocani…

Dacă vreți să pierdeți timpul…mergeți în altă parte!

Dacă aveți ceva de împărtășit…suntem nerăbdători să vă auzim!

Cu vreo câteva luni înainte, scriitorii de profesie și editorii ochesc perioada târgului de carte. Se mai citește, mă, în România? Ce  se citește? Păi se citesc lucruri senzaționaliste, răfuieli, intimități brodate atent, ceva istorie romanțată, cărțile cu povești, picanteriile…Am înțeles!

Și se dă ordinul pentru traduceri și pentru cărțile pentru editat, cele atât de bine selecționate. Cum școala, pe de o parte și editurile, pe de altă parte, au dus la o populație de carte medie și submedie în România, cei care trebuie trași la răspundere pentru că nu se gândește prea mult sau se  gândește numai în anumiți parametri sunt…identificabili.

Bag mâna în foc (deși nu am fost astăzi la Gaudeamus și nici nu știu dacă mai am plăcere să fac acest lucru) că găsești cărți mici, colorate, făcute în grabă, de starurile consacrate doar între ele și că prețurile sunt mai mari decât cartea. Sau decât munca la carte.

Dar cum sunt mulți care votează aiurea…vor fi și mulți care citesc orice mizilic.

Și aceasta împotriva muncii și împotriva ideii de scriitor, care ar trebui să se ia în serios și să nu facă 30 de pagini de Word, pentru ca să scoată, din ele, 120 de pagini de cărțulie.

Cărți mici, proaste, pentru oameni cu minte din ce în ce mai silfidă. Un fel de poluare intelectuală…când îți garantează aer de 40 de carate.

De aceea nu mai are rost să speri la o carte bună…când, de vreo 2-3 ani s-a dat startul la cărți proaste.

Excepțiile sunt întotdeauna gura de aer din mijlocul poluării.

6 decembrie 2009 înseamnă 3 ani de Teologie pentru azi…la nivel online. De aceea mai sunt doar 12 zile, da, coincidență…în acest an, dar această dată înseamnă  pentru noi 3 ani de profesionalizare a ideii de online ortodox românesc. Am arătat că se poate, că se poate și mai mult în mod continuu și că amatorismul nu are ce căuta în această profesie de scriitor al mediateții.

Scrisul real e un dar de la Dumnezeu, cum e și vocea sau frumusețea, dar el trebuie însoțit de multă muncă, de multă răbdare, de multă excelență. Și puterea scrisului se vede atunci când îi schimbă pe oamenii sau când nu îi lasă indiferenți.

Concluziile reale ale acestei aniversări:

1. am scris mai mult decât putem reciti;

2. am creat mai mult decât putem repara, când vine vorba să reintroducem datele care s-au pierdut…și nu din cauza noastră și

3. am schimbat optica asupra a ceea ce înseamnă preot scriitor, doctor în Teologie creator de online sau român ortodox postmodern, cablat la noutatea tehnologică și informațională a momentului.

Am reînceput redefinirea teologiei și a Tradiției ortodoxe pentru timpul și oamenii prezentului.

Am învățat pe oameni cu munca și cu atenția la detalii, cu așteptări mari de la ei înșiși.

Am învățat pe alții ce înseamnă actele de generozitate ale conștiinței teologice cât și munca de cercetare.

Am scris despre ceea ce am înțeles și despre ce am crezut de cuviință.

Am fotografiat vederi și pentru alții.

Am elogiat oameni care merită văzuți și am contestat atitudini și moduri rele de a pune problema.

Ne-ați auzit glasul, de multe ori obosit, și ați înțeles că și atunci când tăcem…noi muncim pentru dv. și pentru copiii dv.

Cărțile noastre, primele 18, stau în fața dv.

Însă nu s-a terminat stocul de 15% din opera noastră!…

Poate că mulți nu au crezut că ele există sau mai pot exista...după cele prezente, ca articole, la nivel online.

Noi nu vorbim niciodată despre ceea ce nu facem, ci doar despre ceea ce facem!

18 cărți editate în nici două luni…un mare har de la Dumnezeu!

Asta înseamnă că fiecare pagină a fost recitită și recorectată în acest timp…

Viitorul?

1. Nădăjduim ca onlineul să devină o normalitate pentru ortodocși, care încă se uită la el ca curca în lemne și idolatrizează foaia tipărită.

2. Tot mai mulți profesioniști ai scrisului trebuie să ni se alăture și să devină ostenitorii smeriți și competenți ai Bisericii Ortodoxe.

3. Munca de cercetare teologică trebuie să fie interdisciplinară și hipertextuală, înglobând toate mijloacele de comunicare media (scris, audio, video, live…).

4. Să împlinim 4 ani și să vă putem spune că proiectul Teologie pentru azi a ajuns măcar… la 15% .

Vă dorim numai bine celor de aproape și celor de departe!

Dumnezeu să ne întărească și să ne bucure pe toți cu pacea Sa!

Utilizator: dorinfather@yahoo.com

Parola: dorinfather

Intrați aici.

*

Aici găsiți primul volum al cărții (cărțile 1 și 2; 341 p.)

***

Volumul pe care îl edităm acum are 457 pagini în format integral și cuprindele cărțile 3-5 din tratatul apologetico-dogmatic al Sfântului Irineu, care respinge  ereziile gnostice și fundamentează, potrivit Tradiției Bisericii, învățătura ortodoxă.

În cele aproape 800 de pagini ale ediției românești de față aveți una dintre cele mai vii și mai energice respingeri ale ereziilor de tot felul din secolul al II-lea creștin, scrisă din mijlocul unei vieți curate și plină de studiu asupra credinței ortodoxe.

E darul nostru pentru dv. în aceste prime zile de post sfânt și fie ca aceste pagini să ne ajute să ne luminăm și să ne întărim în asceza și în iubirea noastră pentru Dumnezeu și pentru aproapele nostru!

Sociologia electorală nu înțelege paradoxurile României bunului simț, pentru că electoralismul românesc, așa cum este el acum, e votul cu partidul și votul cu partidul e votul cu primarul sau votul ca fobie și nu votul cu conștiința, care este expresia genuină a manifestării electorale de oriunde. De aceea, din România bunului simț  s-a exprimat ieri, din punct de vedere electoral,  un cuantum de circa 8-10 %, care au văzut oamenii…și nu partidele.

Aceasta e intuiția mea: s-au făcut mai degeaba dezbateri electorale televizate, pentru că oamenii au votat în grup, din păcate, au votat partide și nu persoane. Cred că din cuantumul acesta, cei mai mulți care au votat o persoană, mesajul unei persoane, au fost cei care  l-au votat pe Crin Antonescu. Și cei care au votat o persoană și nu un partid reprezintă electorii reali ai României bunului simț, pentru că au ales un președinte și nu un partid.

Președintele vine la conducerea unei țări dintr-un partid dar trebuie să îi reprezinte pe toți. Crin Antonescu, pentru 2009, era expresia acestui președinte al echidistanței și pe el l-au ales, în afara membrilor PNL, oameni ai României bunului simț, neintegrați partinic, dar care au găsit în el o expresie a realității  netrucate a unui președinte.

De aceea mi-am început articolul de față cu exprimarea adevărului, că sociologia electorală românească nu cunoaște  încă chipul real al electoratului de conștiință, pentru că cei care votează și împing un candidat spre Cotroceni sunt ori membrii unui partid ori manipulați de duzină  ori  strânși cu ușa de către un partid sau oameni care votează din disperare de cauză, chiar dacă nu le place un candidat anume.

Dacă România s-ar fi exprimat mai mult non-partinic, adică printr-un vot de conștiință, ca atunci când vine vorba de a te căsători, adică responsabil, nu am fi putut să ajungem iarăși în situația de a vota în disperare de cauză sau între două rele…pe cel mai puțin rău.

De aceea, din punctul meu de vedere, niciun partid din România nu a fost în stare să convingă, în mod real, pe electoratul României bunului simț, în afară de Crin Antonescu, care a convins 5-6 procente din populația României asupra unei proiecții de președinte român autentic. Și această autenticitate a convins pe cei care nu aveau de câștigat, în mod direct, după urma alegerii lor de conștiință, pentru că acești non-partinici au văzut în el un bine real, personalizat, pentru România.

Dacă votul cu partidul este interesat de conformismul ideologic și de banii care vin în urma acestei alegeri, votul cu o proiecție de președinte român autentic este exprimat de oameni cu un simț critic dezvoltat. România bunului simț e paradoxală pentru că gândește și are conștiință, adică e critică. Însă România bunului simț trăiește încă durerea sau deznădejdea, că nu este exprimată pe măsură, fapt pentru care nici acum nu a ieșit decât în număr mic la vot.

Mai pe înțelesul tuturor: s-a votat fără conștiință critică.

S-a votat cu partidul, fără proiecție spre viitor,  electoratul prezent la urne exprimându-se electiv tot la fel de prost ca și până acum.

S-a votat indistinctul, generalul, grămada, lipsa de personalitate, lipsa de caracter, lipsa de perspectivă.

Nu s-a votat o față de om ci o mulțime de persoane, care au și un om drept icon electoral.

Tocmai de aceea am afirmat mai sus că toată campania electorală televizată a fost bani aruncați pe geam, pentru că privitorii au ales nu persoane ci partide.

Și când nu poți sau nu vrei să alegi un președinte înseamnă că nu vrei să alegi un lider, pe cineva care să te exprime, că nu gândești idei, că nu vezi un proiect personalizat pentru România, ci, abisal, te scalzi încă în apa comunismului, în care vuietul mulțimii e mai important decât persoanele ca atare.

Votul de ieri a fost vuietul mulțimii și nu votul unor oameni, care gândesc cu mintea lor. Votul de ieri trebuia să îi privească pe cei 12, pe ei fără ce au în spate și să voteze pe unul. Să îl voteze pe unul care îi reprezintă. Bineînțeles că nu vorbesc acum de o reprezentare totală a noastră de către cineva sau absolută.

Însă, ca să vezi omul și să îl votezi pe el pentru el, trebuie să îl fi auzit, ascultat, urmărit în campania electorată și în viața lui. Dacă fiecare dintre noi am fi luat în serios alegerile electorale de ieri și am fi gândit că de ele se leagă viitorul nostru am fi votat persoane (pentru că persoanele conduc și nu partidele!) și pe acea persoană aleasă de către noi am fi mizat nu numai trei minute, ci un mandat întreg.

De ce? Pentru că l-am fi ales după un minuțios și îndelung procesc critic interior, reflexiv.

Nu îmi pare rău că l-am ales pe Crin Antonescu, pentru că el e o persoană, care mă reprezintă nu doar 3 minute sau doar dacă e ales, ci mă reprezintă pentru că mă identific, în mod critic, cu multe dintre aspirațiile sale pentru România. Eu nu pot fi manipulat de către un partid, oricare ar fi el, pentru că eu gândesc cu mintea mea. Nu aștept și nu accept indicații. Și eu nu am ales PNL votând pe Crin Antonescu, ci am ales pe Crin Antonescu pentru președinția României.

Pentru că am ales critic, am ales o persoană, profilul moral și uman al unei persoane, uitându-mă la aspectul fizic, la trecutul și prezentul său, la caracterul său, la discurs, la idei, la inimă, la perspective reale și m-am gândit la el ca la chipul României în lume. Și când vedem chipul României în lume în pozele de grup ale statelor europene, care se întrunesc nu știu unde… noi avem o față nereprezentativă de vreo 20 de ani încoace.

Adică noi avem o emblemă prezidențială umană fără personalitate, fără trecut reprezentativ pentru România, ba, dimpotrivă, care,  încă, ne face să fie asimilată România cu comunismul și dictatura, decât cu democrația și cu statul de drept.

Însă, cei care au murit pe străzi în decembrie 1989 făceau parte tot din România bunului simț și au fost tot…o minoritate. Cei care au murit și au scandat pe străzi nu au reprezentat mai mult de 10 % din populația României, fapt care i-a cam derajat la pungă pe cei care o duceau, mai bine, cu Ceaușescu.

Eroii, care ne-au adus o libertate, cu care nu știm ce să facem, par proștii care au murit degeaba…pentru un electorat, care încă votează grămada, indistinctul. Lipsa de judecată valorică, parvenitismul și ipocrizia votează, pe mai departe, continuitatea paseistă și nu schimbarea.

De ce? Pentru că numai oamenii care judecă cu mintea lor se schimbă și se schimbă pentru că înțeleg, în mod continuu, spre unde ar trebui să se îndrepte România. Însă pentru cei care votează grămada, România nu se îndreaptă spre nicăieri…ci ea plutește…chiar dacă plutește, de 20 de ani, în derivă.

Simt acum dezamăgirea României bunului simț, adică a României, care judecă profund și real prezentul și viitorul României. Însă, în același timp, procentul de 10 %, care s-a manifestat electoral în ziua de ieri și care reprezintă votul pentru persoane, votul critic, mă face să văd sau să sper, la ieșirea din lehamite a României bunului simț într-un procent și mai mare.

Pentru că procentul celor care au ieșit la vot, după cum am văzut cu toții aseară, a fost cu puțin peste 50 % din numărul celor cu drept de vot din România și nu de 100% din numărul electoratului românesc. Dar, dacă 10% din cei 60 % ai României bunului simț au votat și aproape 50% din români nu au votat deloc înseamnă că nu a câștigat niciun partid ci au câștigat persoanele.

Numai că numărul celor care au votat persoane a fost de 10% din 50% și cei 60 % neintegrați politic dintre români trebuie să se gândească, pe viitor, la puterea lor politică…dacă nu vor partide, ci, mai degrabă, oameni, ca lideri.

Paradoxul important al României bunului simț ține de cei 60%, al căror glas e confiscat de către partidele parlamentare, după cum glasul partidului comunist considera că o să fie mai puternic decât glasul României profunde și nu a fost așa. Cei care au dat jos comunismul au fost puțini și cei care pot să reformeze clasa politică românească sunt non-partinicii, adică cei neintegrați politic.

România bunului simț are nevoie numai de un declic (nu știu care ar fi el) pentru ca cei 60% să iasă să voteze împotriva celor 40% dintre românii integrați politic. Atunci se va observa că orice partid al momentului e falimentar, pentru că nu are reprezentativitate reală în România.

147 de fotografii cu pictura și arhitectura fostei catedrale patriarhale de la Sfânta Sofia din Constantinopol.

Privind aceste fotografii azi-noapte, am avut sentimentul dureros al bătăii de joc postmoderne la marea artă a trecutului. Adică, peste un mozaic ortodox de o prospețime unică, vin musulmanii și acoperă chipurile sfințeniei cu o artă a lor, genială, e drept, dar umană, adică Îl înlocuie pe Dumnezeu-omul cu flori și forme, pe El cu creația Sa.

Un chici genial dezgustător, pentru că e o expresie a luptei cu Dumnezeu, care atinge cote din ce în ce mai agresive.

Crin Antonescu, bicameralitate și același număr de parlamentari.

De ce acest președinte? Pentru că mă reprezintă și stimez persoana ca atare.

Bicameralitate: pentru că e o alegere sănătoasă pentru România și mai greu de manipulat.

Același număr de parlamentari: pentru că și așa, nici aceștia, nu pot să își asume, la propriu, electoratul, dacă electoratul ar face coadă la cabinetele lor parlamentare, pentru diverse probleme.

Asumarea răspunderii

A-ți asuma = a-ți lua răspunderea pentru ceva anume. Asumare vine de la assumo, assumere, assumpsi, assumptus = a lua, a adopta, a folosi, a asuma.

Îmi asum afirmațiile pentru că am crezut în ele atunci când le-am făcut, cât și acum. Le consider, întotdeauna, una cu mine însumi, cu ceea ce îmi doresc.

Pot să afirm ceva pentru că acelea sunt crezurile mele. Iar eu nu îmi pot nega crezurile, pentru că astfel mă sinucid sufletește.

Circ și circa de poliție

Ambele cuvinte vin de la circa, care vine de la circo, circare, circavi, circatus = a împrejmui, a traversa, toate din jur.

Sub cupola circului se petrec lucruri incluse în spațiul său de divertisment, pe când circa de poliție se ocupă de supravegherea spațiului aferent ei, din jurul ei, care îi este arondat.

Predilecții

Dilectio, dilectionis = iubire, în limba latină. Cum pre al nostru vine tot din latină, de la latinescu pro = înainte, în față, rezultă că predilecția e iubirea noastră cea mare, e ceea ce ne dorim cel mai mult.

Numai așa putem să înțelegem ce spune dicționarul nostru la cuvântul predilecție = înclinație, atracție deosebită față de ceva anume, preferință, lucru favorit.

Ca să înclini către ceva, ca să îți place ceva anume trebuie să fii cunoscut acel ceva sau pe acel cineva și să îl iubești, să ai nevoie de el.

Avem predilecții? Da! Avem iubiri mari. Și primele noastre iubiri ar trebui să fie, așa cum ne-a spus Domnul: iubirea de Dumnezeu și de aproapele.

Jartea?

Cred că vine de la jactura, jacturae = pierdere, sacrificiu, cheltuială.

Jarteaua e cea care ține ciorapul, ca să nu se piardă. E o cheltuială în plus pentru un confort și o siguranță maximă.

Săpăliga

Vine de la sepelio, sepelire, sepelivi, sepultus = a îngropa, a ascunde.

Ca să sapi cu săpăliga trebuie să o îngropi în pământ, să o ascunzi în pământ, să o afunzi în pământ.

De la acțiunea săpatului și numele instrumentului cu care se sapă.