Literatura pentru dezmortit zambetul

Pana cand mai esti euforic

Am mereu sentimentul ca atunci cand plec de undeva,de unde sunt izgonit pe nedrept, se face in urma mea, in acel loc, o umbra neagra. Tot ce am trait frumos acolo devine o umbra neagra, un loc dezolant, unde nu as mai sta nici o ora, daca mi s-ar cere, asa, printr-o nepusa masa, sa ma intorc inapoi. Prietenii intra si ei intr-o tacere neutra, atunci cand pleaca din viata mea. Tot ce pleaca din viata mea ramane undeva, agatat, intr-o uitare care imi face bine.

Helesteu Iosefinii nu intelege niciodata dezamgirea. El este imun la dezamagire. Eu sunt atras de bunul simt al relatiilor corecte, el, dimpotriva este atras numai de icbergurile placerilor.

Iosefinii este inca prea tanar. La varsta lui placerea e ca o camasa pe fiecare zi, ca o noua camasa in care sare. Pe el nu l-a toropit dezamagirea pentru ca el nu prea gandeste cu inima. Este atent numai la detalii stranii pentru mine, numai la cocoloasele de nesimtire pe care le degaja unul si altul, pe care le re-gurgiteaza unii sau altii, pentru ca nu au loc in stomacul lor. Dejectie si dejectional. Fiecare dorinta a lui Iosefinii este o ilegalitate. Daca nu vrea sa fure pe cineva, cu siguranta vrea sa violeze pe cine mai stie sau sa dea in cap unui caine cu trei picioare.

Ratare de 22 de ani. Fuge ahtiat dupa Lily sau cum o mai chema-o si pe fata asta, bea ca un descrierat, adeseori il aud vomitand in fata scarii, se ridica si da cu capul in vizierul cu intretinerea, pe care nu o cam plateste la timp si urca, urca cu liftul, ca o varza impaiata cu soare, pe la 8-9 ziua, dupa o noapte de zdranganeala.

Sentimentele vin si cand nu vrei tu si cand nu vor ele. La fel si cuvintele se rostogolesc ba cu miros de ceapa, ba intelctuale, ba filosofice, ba sfinte, ba destul de banale, dupa ce le rostesti de atatea ori si nu crezi niciodata in ce spui. Fresca de dezmintit sau de adormit.

E sigur insa ca atunci cand plec de undeva, pleaca toata frumusetea acelui loc, merge cu mine. Si privind inapoi, tot ce a fost frumos e doar un frumos pe care abia mi-l mai aduc aminte.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

*

Poem pentru Tudor

Forumul te cere, te vrea, te asteapta,
ca pe o margarina hoata si desteapta,
ca pe o speranta literara,
cum asteapta morcovul pe gara.

Striga, insa, dar, in gura mare,
de te-nsingurezi cand e sa ias-o floare,
ca nu este iar Tudor, sa zica cei si ce e,
regina mica, mica melopee.

I-am spus ca tu muncesti,
ca esti cu ganduri sure,
ca aduci dar acasa,
si lapte dar si mure,
dar forumul zemzecul, zemzeaca, striga dupa tine:
Unde esti tu Tudor? De ce nu vii la mine?

…………………….

PS: Eu cred ca forumul asta e o femeie care vrea sa se distreze pe seama ta. Mai erau cateva strofe, dar am zis sa nu te plictisesc prea mult. In orice caz…cred ca e de bine. Te iubeste, de.

Pr. Drd. Piciorus Dorin octavian.

*

Meticulozitatea firului de iarba si nasterea copiilor

Cand Simona a nascut prima data, se uita la Grigoras, de parca l-ar fi mancat. Si ea, si Andrei, considerau ca au facut marea cu sarea pentru ca au si ei un copil. Aroganta cu care le privea pe celelate femei, a ajuns proverbiala. Margareta, nasa-sa, i-s spus intr-o zi, ca e ca curca in craci: sta toata ziua numai cu laudele, numai cu fandoseli, iar gunoiul e cat casa peste tot.

Simona, nu si nu. Ea are copil si e cea mai fericita. Simtul egoist al posesiunii naste monstri. Grigoras nu stia cate impotriviri nascusera nasterea lui sau cum venise el pe lume. Nici Simona nu stia cat de prost o vedeau ceilalti, cand credea ca aceasta nastere, ii va spala toatate pacatele in fata alor ei sau a socrilor ei.

Andrei era echilibrat. Echilibrul sau consta in aceea, ca nu se uita la ce este, ci la ce va fi in viata lor. Si Simona putea fi responsabila, vigilenta, realista, daca nu ar fi cautat implinirea numai in actul nasterii, ci s-ar fi gandit si la cum o sa il intretina si sa il educe pe copil. De fapt Simona avea dreptatea ei de mama in toate astea. Ea invoca intotdeauna ca Grigoras era rodul iubirii lor, al legaturii intre ei. Insa barbatul ei vedea si fateta pe care nu o vedea Simona: aceea ca el exista, ca ne bucuram de el, dar ca acum trebuie sa ne concentram asupra felului in care sa-l crestem.

In zilele cand ea a stat acasa pentru copil si nu a mai fost activa, nu a mai lucrat, a devenit melancolica. Maintea ii fugea la clipa nasterea lui Grigoras, la cum l-a asteptat ea sa se nasca, la cum se simtea de frumos. O retardare sentimentala, o reintoarcere, mereu, mereu, la faza asta. Nu mai mergea deloc inainte. Nu mai gandea ce o sa fie cu el, ca si cand, acum, G., ar fi mers singur in picioare, ar fi fost baiat mare.

Nu! El are doar cateva luni. Intorsul ei in timp o facea sa uite mancarea pe foc, sa arda camasile barbatului, sa fie atenta…

Atentia ei monomana era exasperanta.

Insa nici barbatul ei nu este mai breaz. Desi acesta e cerebral, e atent la detalii, el este impotent la sentimente. Pentru el iubirea trece cumva prin stomac. Intotdeauna le spune ca iubirea se tine cu bani si ca stabilitatea trebuie sa fie o conlucrare a tuturor spre binele lor.

Vedeam cum creste iarba si cum ei cresc in fata mea, ca o populatie de sine statatoare. Nu prea stii unde sa-i pui, unde sa-i inchizi, in ce cat al memoriei. Pe cei care au existat sau nu, scriitorul ii inchide undeva, ca pe niste detinuti politici, carora, le mai dai drumul afara, la soare, cand iti mai aduci aminte de ei. Trebuie sa ii mai scoti, uneori, si la soare.

Dar ce a facut Simona, de a ajuns asa? A ramas cu fixatia, nu stiu de unde, ca ea e atat de importanta pentru copil, incat, daca moare ea, moare si copilul. Se simte agasata de tot felul de presimtiri. Daca doreste sa iasa undeva, se gandeste la toate mortile posibile si imposibile, la ce o sa se intample cu ea, daca el…si daca el…ce o sa faca ea…

E cam greu sa deretici prin mintea ei. Poti numai sa intelegi, ca e o victorie daca o intelegi sau daca o intelegi, e cam greu sa o convingi ca ce crede ea nu e prea bine pentru sanatatea ei. Cand viseaza cate ceva noaptea, intoarce visul pe toate partile, il rasuceste, se ganseste ce ar fi, la ce sa se astepte. Cand vorbesc cu ea, e atenta sa imi smulga din mine cuvintele cu atentie, cu o oarecare ostentatie si le duce acasa, cuvintele mele, pentru a le decima tot intelesul. Ii place, o alta fixatie, sa imi decimeze cuvintele. Ma uit la felul ei tembel de a vedea pe cel cu care vorbeste si ma intreb, daca nu cumva nu singuratatea e o boala sau nu boala naste fixatiile, ci mai degraba, daca fixatiile nu se nasc dintr-un soi nebun de atavism la propriii nostri gargauni?

Ea imi mesteca cuvintele. Se mai uita la cafeau din fata ei, mai soarbe o gura din ea, si iarasi se uita la mine, cu o privire dezorganizata, pentru ca sa mai ma intrebe altceva, din cele o-mie-cinci-sute-de-lucruri-care-nu-o-intereseaza-deloc. Ce se intampla cu copilul ei?, asta e intrebarea. Nu aude cand se smiorcaie, cand tipa copilul din odaia cealalta. Ci pe ea o intereseaza cat de frumos e copilul ei.

Tocmai intra pe usa masa-soacra, cu papornita plina de la piata.
Ce faceti ma, vorbiti?
Da, trancanim si noi…
Vorbiti, da, ca afara e frig si voua va arde de trancanit. (…)

Simona se lupta insa cu ea dar se lupta prost. Ea stie ca toate nebuniile astea au de-a face cu sanatatea ei, dar refuza sa creada ca se pot vindeca. Cand nu se lamenteaza, priveste haihui pe pereti sau ii vina sa rada ca proasta…iarasi isi revine, devine serioasa, si isi viziteaza copilul numai la culcare. De ce tocmai atunci, daca toata ziua nu vrea sa il vada, si doar tanti Simina il hraneste?!

Pentru ca atunci, desi copilul are cateva luni, ea se duce si ii spune cate o poveste, inventata sau citita habar nu am, dupa care se culca tun, langa el. E gasita a doua zi langa patutul lui, e trezita, i se da o cafea in fata si apoi, revine la starile ei, aceleasi stari, pana la noaptea urmatoare.

Iti e mila de ea. Nu ai cum sa nu iti fie mila. Cand o vezi cat sufera, ti se face o mila teribila de ea. Dar nu o poti suferi din cale afara, cand se increde nevoie mare, si iti dejoaca cuvintele, cuvinte care nu o ameninta, ci o baga in seama. Pentru ea, bagatul in seama este o adevarata amenintare. Cine o ameninta? De ce? Unde va fi ea la anul? Intrebarile se pot succeda la infinit, si tot nu am da de urma mintii Simonei.

Ea nu e nebuna, ci doar isi iubeste prorpiile fixatii pana la nebunie. Dar cine s-o mai creada, cu atatea cate face si spune?!

Postscriptum: poate ca nu o intelegem noi.
Poate ca traim in lumi paralele, si nu ne stim parola.
Poate ca toate au un sens, mai degraba decat o pictura groaznica a nebuniei.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

O poveste cu capul scos

Scriitorul Marin Iarba Verde, s-a gandit acum trei zile sa creeze un roman cu mai multe capitole si dupa fiecare capitol sa puna punct. Scria un capitol si punea punct. La inceput a tinut minte punctele, pana cand, acum 5 minute, nu mai mult, extenuat de expresiile lui stangace, de verbele pe care nu si le mai gasea, de substantivele cu bocanci de metal aurit, a pus punctul cel mai punct. L-am intrebat pe domnul scriitor cum se numeste romanul.

Mi-a raspuns ca e un roman traznet, casto, bombastic. Adica, m-am gandit eu, e un compediu, o enormitate de eruditie, un scenariu de poame galbena aruncata peste o stiva de personaje frugale, in urma carora nu gasesti nici albine, nici gratii la geam, ci numai inteligenta. Insist. Insistenta e mama imbecilizarii dar totusi insist. Insist pe langa domnul Marin ca sa imi spuna cu se se mananca romanul. Se aseaza pe un scaun, isi trage in fata cana cu bere si imi spune, laconic, dar imi spune: romanul meu se numeste: O poveste cu capul scos.

Destept nea Marin. Un adevarat postmodern, care scrie cand il apuca damblaua si se termina cand i se termina cana cu bere. Mai se duce si la veceu cand scrie dar mai rar. Acolo ii vin cele mai tari idei. Pe la punctul al treilea ( a se citi capitolul al treilea), intra, de sub o usa, un alt frate scriitor: Ion Mutra Fierbinte. In romanul lui Marin, Ion, este un scriitor care isi varsa nervii pe o femeie insensibila la culme, pe numele ei mic:Veta.

Veta nu are si nume mare, ci numai nume mic. Veta este insensibila pentru ca nu ii impartaseste lui Ion, aberatiile lui literare. Ion crede ca Veta e o proasta( desi el nu este sexist si nici misogin), tocmai pentru ca nu sta niciodata sa ii citeasca ceea ce scrie. Ea se priveste in oglinda, in timp ce Ion se privste in taste.

Daca l-a inceput a fost dragoste de-a adevaratelea, intre ion si veta, au aparut diferite discutii paroase, la urma urmei niste aschimodii de texte, in care ea, cu ma-sa, vrea sa ii spuna lui ion, ca literele nu tin de foame, chiar daca literele maresc nivelul de inteligenta al omului. Mama lui veta( pe care am inceput s-o scriu cu litera mica, tocmai pentru ca veta este o femeie nu o bimbo), poarta un nume socant la prima vedere. De fapt nu are nici un nume ci are doar o porecla: Regina pandispanurilor. Poate ca a mancat, la viata ei, diferite dulceturi, de, ca femeile.

Marin insa nu isi uita personajele. Personajele sale mint de te dor neuronii, insa toate sunt intelectuale. De fapt si Veta (iata, cu litera mare!) este intelectuala. Ea a terminat numai liceulsi este intelectuala. Vecinul ei de scara, Scortzi, zice ca ea doar se face ca este intelectuala, dar ea este intelectuala, pentru ca se crede intelectuala.

Actiunea romanului lui Marin nu este un tabloid. Ea chiar este, dincolo de niste garduri, de niste blocuri si de o multime de chioscuri, mai mici sau mai mari, in care oamenii isi duc banii, dar nu ii mai scot afara.

Veta si Ion stau la bloc, nu la casa. Ea este intelectuala chiar daca sta la bloc. Cand s-au cunoscut ei la prima vedere ( ca a fost prima vedere intre ei), veta scria poeme. Scria asa, eminesciene, un pic din Guta, din Loredana Groza, dar mai mult eminesciene.

Te ungea la suflet nu alta. De fapt pe Ion l-a cam uns la suflet poemele, chiar daca el le credea proaste. Ba nu, le credea superficiale. Ion are si el damblalele lui de scriitor. El crede ca scrisul ( auzi si tu)conteaza in viata. Cum, l-am intrebat eu.

S-au uita la mine cam rastiti, a crezut ca sunt cam intr-o doaga, si mi-a zis: Pai, bine, ma parinte, tu nu stii ce face scrisul?!

Eu, m-am dat de fraier rau, la greu. Si i spun ca nu stiu ce face scrisul. Ii spun ca scrisul lasa doar urme.

Pai vezi, zice ion sau marin ( cred ca ion), lasa urme in constiinele oamenilor. Scrisul ne transforma. Scrisul ne face sa ne dam inimile din noi pe foaaie, chiar daca ( nasol acum) vine unul si se sterge cu foaia ta.

Veta, revin la ea, ca este intelectuala, desi se uita in oglinda, crede ca nu trebuie sa se traga si in poza. Ei i este frica sa nu ii ia omul poza ei, sa si-o puna in veceu si sa faca cine stie ce experiente vizavi de poza. Apropo de vizavi. Fata in fata cu blocul lui ion si al vetei sta un gard pe care sunt scrise tot felul de intelectualisme. E cam greu sa descriu ce scrie pe gard, dar e ca in cartile acelea interzise, de dupa 18 ani. Scrie multe. De fapt scrie multa iubire. O iubire cu carul, cu tona. M-am uitat in gard de cateva ori si mi-am dat seama ca omul are potente, domne, stie, cugeta. Si veta cugeta si mama lu veta cugeta. Chiar daca nu face bani cugetatul ( ca ea zice asta), ea tot cugeta.

Marin mi-a dat sa citesc romanul aseara. E plin cu cultura. Are cultura bunului simt. Daca imi mai amintesc ceva din ce citesc, am sa va dau amanunte. La pagina 601 incepe de fapt amanuntele. Pana acolo e palavrageala, emoticoane cu draci galbei si verzi, puncte de suspensie, multe acolade, seibi, chiar si o clanta pusa intr-un perete, tot felul de icsuri. Dar dupa ce se termina toata tevatura asta importanta sauuneimportanta, vine esenta cartii. Si ne dam seama, uimiti, ca Marin Iarba Verde, conationalul nostru, nu e un scriitor de duzina, nu e numai un om credincios, un poet, un tata de familie ( ca are si scopiii), nu e doar fost securist sau militiaqn sau smecher, ce-o mai fii, ci e un roman sadea, un romana plin de succes si de insatisfactii. Am sa va tin la curent. Promit.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

In urma unui mesaj anonim

Primesc un mesaj pretentios, anonim, sigilat, pus in plic adica. Cum parinte, va permiteti sa fiti atat de optimist?! Cred ca a vrut sa imi spuna, de ce am fost ironic. Limba romana are tot felul de meandre incurcate, unele dintre ele adevarate helesteie de imaginatie provocatoare.

Pentru ca mesajul era super anonim, nu aveam cu cine sa ma cert. Ce puteam sa fac acum, cu un mesaj in care mi se comunica atata optimism?!! Trebuie sa fac ceva, imi zic. Optimismul ca si sarada nu sunt prea agreate. De fapt, nu sunt deloc agreate. Pentru ce poti sa fii gretos, adica optimist, sau nu, sarcastic, daca nu e nici un motiv sa fii revoltat?

Nu poti sa crezi in revolte spontane. Totul se planuieste din timp. Nu poti sa ridici asa, mana, si sa spui, da, domnule, eu am dreptate. De ce ai avea tu dreptate?!!! Mi-a reprosa cineva, cineva la locul lui. Pentru ca sunt prea tanar. Pai tocmai, daca esti tanar, stai in banca ta, mai coacete, mai rumeneste-te, fa-ti un cont si apoi vin-o si ne ameteste de cap.

Acum pe bune, durerea de cap vine tocmai cand gandesti prea multe adevaruri. Cand ai mai putine adevaruri nu te cam doare, dar cand ai mai multe, te cam doare. Cu durerea nu e de glumit.

Imi aduc aminte de cineva care avea multe pe inima. Era sincer cu mine, prea sincer. Si imi spunea ca in viata lui, oti l-au calcat in picioare, nu l-a iubit nimeni, dar Dumnezeu l-a ridicat mereu, din cele mai grele chinuri. Lucruri pretioase. Daca nu ai lucruri pretioase faci anonime. Si de ce a fost tocmai anonima? Sau poate ca nu a fost anonima.

Cred ca avem o problema cu deficitul de comunicare. Daca comunicam inseamna ca stim sa vorbim, ca respiram, ca iubim sa ne uitam la televizor, sau la cate un meci de fotbal sau iubim ca nu iubim prea multe. Da, se pare ca avem multa inteligenta. Tocmai de aceea scriem anonime. Daca suntem anonimi inseamna ca avem. acolo, un nume al nostru. Dar cine sa ne mai stie numele daca noi semnam xloglu3, mario88888, venus cea buna10, helmutdark sau vagaunadulce555? Da, ne trebuie putina incultura in cultura noastra.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Cum va place-este o piesa shakespeariana

Teatrul e un spatiu unde timpul se dilata. Apar personajele, ele au un nume sau nu au unul, sunt sortite unor miscari gata concepute si regizorul nu ne da voie sa vedem cine e autorul, ci doar cine sunt personajele.

Personajele sunt supramastile mastilor. Autorul se infuzeaza cu tot felul de entitati, de nume, de situatii, pentru ca sa ne spuna ca adevarul lui, traverseaza orice personaj creat de el si in acelasi timp, ramene in fiecare personaj in parte. Ironia este intotdeauna un drept la replica.

Dreptul la replica este intotdeauna un tablou, care inchide sau deschide o epoca, o stare, un paradox personal. Cum va place este un titlu aidoma acului pentru peste. Ce vrea sa spuna Shakespeare nu e atat faptul ca lumii ii place ceva, ci aceea ca lumea nu stie ce sa faca cu ce ii place sau ei ii place sa nu ii placa lucrurile serioase.

De curand, domnul Andrei Plesu a scris o carte despre Ingeri, si in acelasi timp scria o alta despre obscenitatea publica. Din punctul de vedere al autorului paradoxul de a fi, in acelasi timp, un om teologic dar si un rasfatat al ironiei, un rasfatat cu ironii, nu se constituia intr-o problema. Receptarea autorului sufera de neracordarea la paradox.

Paradoxul sau era unul viu. Avea nevoie sa scrie despre lucruri contrarii. Cititorul te vrea liniar. Cititorul liniar te vrea liniar. Parintele Doru Costache scria de curand intr-un articol din Baraganul Ortodox, ca nu exista o receptare liniara a Traditiei ortodoxe. Suntem de acrod intru totul. Domnul Plesu ar putea spune, ca polisemantismul unei scriituri literare este insasi esenta ei.

Ermineutica se ocupa cu receptarea post-faptica a unei carti, a unei opere de arta. Critica literara se infrupta din plurisemantismul operei ca atare. Il exploateaza. Daca vrei sa prinzi personalitatea unui autor nu trebuie sa discriminezi intre operele sale, ci trebuie sa integrezi totul in haloul persoanei sale.

Jurnalul intim insa, in comparatie cu scena, aduce peisaje mult mai intense. Piesa de teatru poate sa fie neutra, jurnalul insa e adesea o chestiune de inima. Articolul de presa este o atentie la un moment dat, la un fapt. Daca dai gol atunci cand trebuie, daca te incluzi in moment, scrii un articol bun.

O piesa buna de teatru, trebuie sa aiba intrigi, sa te indispuna tocmai prin complicatia intrigilor, ca sa iesi afara, din sala, cu mintea plina de lucruri pe care trebuie sa le imbini. Un film bun te face sa te pui undeva, in fata sau in spatele peliculei. Daca critici un fil sau un talk show, inseamna ca ai fi vrut sa fii acolo. Cum va place e o paradigma usturatoare pentru postmodern, pentru ca piesa nu ne da ce ne place, ci tocmai ce ar trebui sa ne placa.

Ce ne mai place?! Ce nu ne place din ce ne place?!
Poate tocmai ca ne plac multe lucruri, observam cat de scurta e scena in care ne regasim pe noi, care totusi avem lucruri care nu ne plac.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Pe post de ingurgitabil

Cadea o noapte seaca peste capul unui om trecut de a doua tinerete. Mersul sau agale trada un soi de animozitate cu decenta. Nu mergea indecent, ci imprudent. Un caine amarat, costeliv, ii taie calea, si domnul B., il injura gratuit, ca pe un caine fara stapan.

In urma lui, fumul tigarii sale, scotea imprudente injuraturi, de la o femeie care nu agreea tutunul. Domnul B. se intoarce spre imprudenta si o priveste cu subintelesuri. Domnul B. fusese la viata lui un pervers de meserie. Sa imi fie scuzata afirmatia, caracterizarea necizelata, dar unii oameni chiar isi pot face o profesie dintr-o sexulaitate nestapanita.
Hainele sale miros inca frumos.

Nu stim cine este cea de acum, care a luat locul celor de dinainte. Spun o ea, pentru ca el este de moda veche totusi. Nu este un el cu un el, ci un el, de 50 si ceva, cu o ea. Poate ca vom pune problema si altcumva in alte circumstante.

E un om tanar de 50 si ceva de ani. Un om care nu isi pune problema cine este, ci numai ce face, ce trebuie sa faca. Mai ales cu cine sa o faca. Da, e o problema, cu cine sa o faca.
Misterul sau, intr-o inserare in seara ( vorba lui Nichita), se opune tacerii celor din jur, chiar daca la spatele acestei taceri, stau niste tineri care fac harmalaie. Imi sunt necunoscuti necunoscutii. Domnul B. nu priveste spre necunoscuti. Poate din relaxare prea mare, poate din indecenta.

Idecenta sa il someaza sa se uite la ceea ce are de facut. De fapt el nu numai ca merge pe strada, dar se indreapta si ndeva. Nu stiu unde. Nu stim unde. Presimt ca ar putea sa ne spuna totusi ceva, pasii lui. Da, el calca indecent. Nu, nu sunt de vina pantofii! El chiar calca indecent.

De undeva din el porneste un val de-nu-vreaua-sa-explic-ce, care pe parintii care au copii, ar trebui sa ii ingrijoreze.

Da, el are un fel al lui de a pune problema.
Ma intai adulmeca prada, o fixeaza. Nu porneste asa, ca o fiara spre ea. Tace, se plimba, da de inteles. Prada se apropie singura. Prada e imbracata bine (…) Urmeaza secvente ucigatoare, pe care le-am trecut in paranteze.

Cand pleaca intotdeauna multumeste. Si asta e o perversitate: sa multumesti dupa ce iei bani ca sa faci niste chestii.

Cadea seara peste el ca o noapte. Noaptea venea spre el ca un somn. Somnul intra in el ca o uitare. Nu stiu cine e de vina, ca domnul B. are un mers indecent, chiar daca nu sunt de vin apantofii pe care ii incalta.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Intrebari cusurgii

Daca prost vine de la fraier, de ce fraier nu vine de la intelept?
Daca Marea Neagra are un mal si in Romania, de ce tot ce e negru, nu are un mal si in America.

Pe Jack Straw, presedintele Camerei Comunelor din parlamentul britanic, il enerveaza valul musulmancelor de pe fata. De ce nu il enerveaza si siteurile porno englezesti?
Daca domnul Basescu este presedintele nostru, de ce nu facem un tratat al basinilor romanesti, daca Salvador Dali a facut unul?

Daca domnul Irinel Columbeanu isi lanseaza astazi biografia, de ce nu isi lanseaza biografia si cersetoarea din coltul magazinului Unirea, pe care un fotograf American a pus-o in 1989 intr-un catalog imagistic, iar acum, in 2006, ea cerseste tot in acelasi loc?

Daca cainii nostri sunt inteligenti si musca pe straini de picioare, de ce nu ii folosim si in scopuri umanitare, importandu-i la spanioli sau intalieni, ca sa muste pe romanii din strainatate, care se duc cu scopuri ilegale in Occident?

Daca oamenii au capul pe umeri, de ce stau ahtiati pentru lucruri care sunt sub umeri?
Daca avem bani putin, de ce avem vicii atat de scumpe?
Daca suntem tineri, de ce avem o mentalitate de oameni care am vazut bomba de la Hieroshima?

Daca suntem inteligenti, de ce nu stim sa ne iubim inteligent?
Daca stim sa folosim metroul, de ce ne e frica sa ne cumparam, de vii, un loc la cimitir?

Daca avem internet legat de computer, de ce nu stim sa facem prin el surprize frumoase?
Si daca tot murim si incepe viata vesnica, de ce nu credem ca viata vesnica e mai greu de suportat, daca nu ne hranim in cer cu lumina dumnezeiasca?

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Balada unui ins calcat de vorbe, de windows media si mofturi

Am auzit ca mor oameni de dor,
ca-i doare, asa, o raza din televizor,
ca noaptea se gandesc doar la chitante,
ca nu mai pot citi romane, ci restante,
ca sunt o turma de dulai cu burta goala,
ce rontaie imaginea de portocala,
ce te pandesc pe messenger sa vii,
ca sa nu scrie dect k, sal…mai vii?

Insul acesta nu este decat o speranta de om. E o minune de om. Este o fantoma poleita cu geniu. Are geniu chiar si prin buzunare.

O gripa veroasa la lovit pe masa,
tocmai bea pastile,
si adrenaline,
face greva foamei,
bea contuzii grele,
pentru ca mai face
si-o droaie de belele.

Ultima belea a acestui calaret salbatic numit shan56@yahoo.com a fost aceea ca s-a indragostit de un pixel.

A fost o dragoste la prima vedere. Ea l-a electrocutat asa de mult,
incat noaptea,
la miezul noptii,
se trezeste si-i canta domnisoarei pixel,
cuvinte de te dezgolesti de intelesuri.

Redam unul de mult admirabilele cuvinte de amor ale lui
shan56@yahoo.com catre domnisoara pixel augustina bambinoza :

Am ochii adanciti in ochii tai
si tastele imi zboara iar aiurea,
iti vad in laptop dintii de mov inchis,
ca hardul tau imi este azi iubirea.
Strang tone de cuvinte-n zeci de caturi,
pun foldere la tine in cursor,
cred ca mi s-a albit de toamna patul,
iar daca tu nu mai esti pixel,
eu simt ca zbor.

Nu, nu in acest timp( si-a schimbat ritmul poemul sau ce o mai fii el), aveai o fata de maioneza.

Cand ma uitam la tine chiar ma uitam.
si cand nu ma uitam
se chema ca imi aduceam aminte.
Eu nu te-am uitat, fa, pixelo, ce esti,
( sa stiti ca au intrat in retea tot felul de paraziti
si compozitia va avea de suferit mari daune la nivel lingvistic)
ci ti-am cumparat si tie niste dresuri,
papuci de dama, fa, proasto,
pentru ca eu te iubesc.
Eu te iubesc de iti merg fulgii.
Eu te iubesc pe toti peretii.
Eu te iubesc, asa, ca nu am ce face.
De aceea iti scriu, fa, pixelo ce esti, pentru ca imi place de tine,
nebuna mica!…

Balada insului nu se termina aici. Nu se termina pentru ca nu are nici un sens.
Ce inseamna aiureala asta, in care nu te mai vezi pieton cu martian, sclavagist cu stelist, gama lui Newton cu Foaie verde mar domnesc? Are vreun sens sa tot scrii lucruri fara sense? Sa stiti ca nu e nici o greseala. Eu am scris sense si nu sensuri. Maine-poimaine poate ca o sa se scrie sense, in loc de sensuri, daca astazi pot spune visini, in loc de visine. Bineinteles la pluralul lui visina.

Dar el iubeste caii verzi-albastrii,
si uita toata ziua computerul in priza,
energia elctrica il persecuta,
si tot miroase iarna, o valiza.
Oficial, ii merge bine,
oficial nu are probleme de idei,
gandeste mai putin ca altadata,
caci gandurile nu miroas a euro-ei.
Se imbata cu idei si cu iluzii,
miroase vara chiar in timpul noptii,
si se trezeste ud de admiratii,
in fata vietii dar si-n fata mortii.
Vede filme,
aude stiri cu morti si cu razboaie,
tot ii patineaza inima la vale,
se scalda in petale de iluzii
si in munciri pe sina lui, spinare.

Oficial, ca sa zic asa, ii merge bine, dar e cam dus cu pluta. A fi dus cu pluta, inseamna a merge cu trenul inter-city. Deci daca merge cu rapidul are bani. Nu mai scriem despre asta!

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Sub genericul: Tara te vrea prost

Conteaza ce scrii in primul rand. Oamenii deschid pagina si se uita sus, in capul mesei si vad ce scrie acolo. Daca vede ca e scris pedant, zice: ba, e prea multa barbologie aici, ma duc la altii ca mine! Si inchide pagina si o deschide la o pagina porno sau la o manea de te dor dintii din cap, de atata muzica.

Observatia mea, observatie curenta, e aceea ca, contemporanii mei vorbesc mai mult in imagini decat in cuvinte. Cu imaginile e mult mai usor: belesti ochii in computer, te uiti, te imbujorezi la fata, si mergi mai departe. Ca sa vezi insemna numai sa ai ochi cat de cat buni.

Dar cu scrisul trebuie sa cunosti sensuri. Sensurile te duc la dictionare, la morfeme, la istorie, la citiri multe. Si pentru ca sa nu te doara nici capul si nici ochii, vezi o muzica buna, o lasi sa cante si tu dai cu aspiratorul prin camera. Sau dai piesa aia la nesfarsit pe replay, pana cand vreo vecina deranjata, iti mai bate in perete de adio muzica. Adica si muzica, la o adica, da peste rascoale daca e prea multa.

Insa Tara, frate, te vrea prost! Trupa care canta refrenul asta, ca si cealalata, care zicea: suntem varza aveau dreptatea lor. Au dreptatea lor. Daca nu vrei sa fii cumva cu minte, poti sa fii si o varza. Iar daca vrei sa fii varza, treaba ta, ca nu are cine sa te manance curand.

Ce ma inspaimanta si ma educa in acelasi timp, sunt postarile halucinant de slabe de pe forumuri a multor conationali si contemporani ai mei. Nici englezii, francezii, grecii sau rusii nu sunt mai de-o dofta, asa ca e o moda generala.

Si acum, nu ma refer la scrisul la plesneala, pe fuga, la mistoul la greu sau la burlacia online, unde fiecare vrea sa isi impresioneze gasca, ca poate iese de-o lipeala. Nu! Ma refer la postarile care incearca si ele sa fie ceva, acolo, mai de Doamne ajuta, si nu le iese deloc. Sunt insa si oameni remarcabili, de la care am invatat la greu.

M-am bucurat de cateva bloguri absolut superbe, de mesaje extraordinare, de munca in folosul altora absolut gratuita, pe diverse teme. Sunt recunoscator multor persoane de pe net care mi-au scris, care mi-au indicat tot felul de lucruri, care m-au minunat du diverse cunostinte etc…Insa am si fanii mei la greu, care mi-au asurzit mintea cu tot felul de grohaituri iesit din comun de sterile si tepoase.

Ironia sortii este ca cei cu apucaturi grohaitoare nu se bucura cand gaseste un om cu care sa vorbeasca, ci cand intalneste unul care ii e copie fidela.
Rdeam o discutie traznet, intre oameni cu studii inalte:

X: Sal! Ce f.?
Y> chestii, tot felul de chestii…daw de pe net…
X: da, frate si eu…toata ziua Twisted Evil
Y >aha, te distrezi? cum e?
X: e cooooool frate, e marfa rau… Razz Wink Laughing
Y> Shocked Rolling Eyes Cool
X: sa ti-o dau in bot, da?!…

si tema continua de la bine inspre foarte bine. Eu v-am redat doar faza bine, pentru ca sa nu va bucurati mai mult. Adica nici ambitie nu au sa scrie, daca minte le mai trebuie.

Insa, retineti: Tara va vrea prosti, manipulabili, serviabili!
Daca vreti sa o duceti bine, va spun oameni de bine, trebuie sa fiti lingai, sa fiti serviabili.
Si in introducere, trei chestii despre Frunza de bou lampant, care se intalneste cu Mitica rau de musca. Frunza ii spune lui Mitica, ca el nu le stie prea bine in cuvinte, nu le da bien la intors, dar e baiat muncitor.

Mitica, crai nou, o lehamite de baiat, se da mare in fata lui Frunza, pentru ca el are si liceu, pe cand Mitica nu are decat 4 clase. Sunt vecini de cand se stiu. Intr-o zi, si-au amintit, dupa multi ani de nevorbire, sa isi spuna unul altuia buna ziua. Si in acea zi, Mitica a recunoscut ca prost si cinstit nu e tot una cu sincer si neam prost, sau cam asa ceva, daca am inteles eu bine, conversataia care a avut loc intre cei doi.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Trebuie sa nu te enervezi

Daca deschizi televizorul si il vezi pe el, pe ea, pe ei, nu trebuie sa te enervezi. Trebuie sa mai sorbi putin din cafea sau din paharul pe care il ai in fata ( nu spun cu ce sa fie in el), si sa vezi, ce nu s-a spus la televizor, la tine in cap.

Imi aduc aminte ce spunea CCEL1889. El spunea ca, in masura in care nu avem timp sa ne uitam la un televizor, sa ne luam doua televizoare si sa nu le deschidem pe nici unul. Insa totusi sa le deschidem. Caci trebuie si ele deschise cumva.

Morcov Dulceata, zis si Sacalul de borangic, de la care am invatat ca nu se poate ca sa nu se poata, mi-a zis ca totusi…el, ca si altii…desigur…cand erau tineri…erau totusi…tineri…
Nu trebuie sa va speriati ca vorbeste atat de mult Sacalul. Are si el complexele sale. E de pe fostul regim in viata si stie multe la viata lui. Uneori prea multe. Caci mi-a spus, asa ca intre barbati: sa stiti…toate gardurile au urechi…si…daca totusi nu s-au scos microfoanele, sa stiti…ca ele, gardurile…ca si zidurile, au urechi care inregistreaza orice conversatie.

Mardare spune tot timpul ca a ramas cu fixatii. Adica cu tertitpuri. Sau poate l-au chinuit ei…aia ( nu e bine niciodata sa spui cine, adica sa nu fii prea explicit)…si de-aia e asa cum e…adica atent.

E atent in toate partile. Iti ia cuvintele cu precautie, le verifica, se uita la ele. El nu vorbeste niciodata ce ii trece prima data prin cap. Nu! El e atat de atent, de scrupulos, incat iti vine sa crezi ca e superman. Cei care il cunosc nu stiu cum sa il categoriseasca, chiar daca, Mardare, zice ca e decrepit. Ce e aia, decrepit? Acum nu se mai zice decrepit ci turnator.

De fapt el nici nu toarna nimic. Nu mai are la cine sa toarne. Chiar daca urechile au garduri sau, ma rog, orice gard isi are nasul sau, Pop- de-Pop56, zis si Stachie, are o teorie si mai trasnet, belea mare, despre garduri.

El spune ca acele garduri cu urechi, iau plasa mare, daca devin mai inteligente decat pot sa ajunga. Arunci cu pietre in garduri, sau sari garduri, zice el, e ca si cand ai aduna paianjenii din poezii si ai face biciclete din ei. E lucru sigur: cu teoriile trebuie sa ai nervi de elefant. Nu poti asa, sa ti se para ca ai o teorie, tu, ca te numesti Ilie Pasat, zis si Dambla, sau Stan Papusa-dioxid-de-carbon. Ca sa ai teorii trebuie sa vezi, domnle! Trebuie sa vezi ce nu vad ailaltii, si sa vezi nu o zi, doua, ci pana cand crapi.

Da, Ica Giambasu, spunea ca a crapa inseamna a muri. Deci daca mori, crapi.
Aicisea, e si un pic de geniu la domnu Sacalu. Domnu Sacalu stie sa la invarte. Le da pe toate partile. Zice ca e neagra acum, maine zice ca e scufundata in cerneala. Da. Iti spune maine ca e de rau. Arde! Cand spune el ca arde, ca e groasa, atunci e groasa, e nasoala rau.
Are el o verisoara care mai stie si limba engleza. Si imi spune: Mosiu, I can don’t stop…treburi femeiesti, domne… Ca nu degeaba iubim femeile. Acum, ce a fost a fost.
Ea a zis formula apei despre Sacalu. Ea mi-a spus lucruri fundamentale despre barbati, despre femeie, despre arici…si despre garduri. Frazele noastre fac cum fac, ca de aia sunt fraze si o dau in garduri. Gardurile sunt problema. Aceste garduri au urechi, si mai nou, si zidurile au urechi. Poti sa ai urechi peste tot, si nu mai putin ochi.

Acum sa nu credeti ca noi suntem atat de tampiti, atat de perimati, atat de inconstienti sa nu ne dam seama ca Sacalu este decat dezinfomator, ca el ne duce cu presa, si ca nu exista nimic…care, stiti dv…ca tocmai…
El zice ca…dar noi zicem…
Poate ca el, cine stie ( nu?) are dreptate…daca are, bineinteles…
Dar nu indraznim, ma rog…sa aducem…si pe urma sa zicem,
ca ploua sau…

Suntem oameni serioasi, cu scaun la cap, nu…
Da, ca unii…
Dar totusi, in aceasta situatie…trebuie…nu?
Bineinteles.
Dar ce-o s-o mai lungim: oficial imi merge bine ! Viata, desi e putin bagaboanta ( vorba lu domnu Becali), e si ea viata. Adica ai viata ta esti pioner. Nu mai ai viata, ai …Ca sa zic asa. Totul merge bine. De la bine pozitiv, la minus negativ.

Si…uitasem sa amintesc: nu te supara, frate! Politica cu Gheorghe si cu …Daca s-au terminat Mari romani si a iesit bine pentru noi, trebuie sa continuam cu Mici romani, dintre care, unul dintre ei sau unul dintre care sau unul prin care sau unul dintre cei care sau…stiti dv, este Sacalul. Nu pot sa il desconspir. Acesta, daca afla ca am scris despre el se defuleaza si nu se refuleaza, si imi cere sa ii dau dreptul de autor al textului.

Dar ce ai vere, cu mine?! N-am facut nimic blond.
Sa nu va enervati! Stricati prin enervarea dv. stratul de ozon si asa depreciat masiv de experimentele nucleare ale statelor ultradezvoltate.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Daca ai timp de timpul tau

Trebuie sa intru in subiect pe turbo, vorba lu domnu Imparatul manelelor. Si dupa ce intru pe turbo, trebuie sa contat ca, daca nu te vad o zi, plang de tine ( semnat Sorinel Pustiu si Daniela Gyorfi) si ca poti fi zapacit de dor, tot Daniela, pana iti iei mertan si pleci in Niagara.

Domnul Plesu a ochit bine o afirmatie epocala feminista a doamnei Loredana Groza, unde: nu poti sa-i scoti din cap ideile nici cu focepsul. Atentie, e vorba de lucruri ascutite! Nu vreau sa comentati cu glas tare de unde pana unde aceasta comparatie.

Dar, daca vrei sa fii cool, atunci trebuie sa repeti am frigider porno, adica gol, expresie ce poarta semnatura lu domnu Dezbracatu, de la Ciao!, Prima TV.

Trebuie sa asculti muzica de calitate, muzica ce te transforma. Dam o indicatie speciala pentru lirica domnului Margineanu de la Chitila, cu adanca observatie pe piesa in care: Jana nu e moarta, Jana se transforma. Legea lui L. ( nu vrem sa fim pedanti) e imixtionata in piesa, dupa care urmeaza indemnul deloc chior, sa mergem la medic, ca e pe gratis.

Da, si totusi, trebuie sa spui la un moment dat cu Tudor Gheorghe: mie-mi pasa, chiar daca pari ridicol pentru cine nu trebuie. Il sustin pe Tudor Gheorghe, maestrul sensibilitatii inimilor noastre, si spun, ca trebuie sa ni se redea verbul de a iubi si ca nu e bine sa le fi dat dintii copiilor, ca sa nu muste cu ei din bunici si din parinti, si din mormintele lor.

Mergem repede. Ne bucuram ca Teo e langa Huidu, ca doamna Pamela Anderson s-a maritat a patra oara, ca a noastra Cleopatra Stratan e geniala, ca avem telenovele romanesti mai tari decat spaniolii, ca domnul Vozganian o sa ia o groaza de bani ca parlamentar european, ca a fost lume multa la Sfantul Dimitrie sa se inchine si PRO TV nu a vazut decat pe cei ce se inghesuiau la mancare, ca e cald afara si nu mai dam drumul la calorifer, ca o sa intraim in UE si o sa o ducem, unii, tot mai prost ca inainte, ca avem un forum unde oamenii se vor aduna si vor comunica vrute si nevrute. Dar de ce am fi tristi?!

Nici nu cred ca exista tristete, si nici crime, si nici violuri, si nici spagi, si nici prosti, si nici nemernici, si nici …Totul e bine de crapa pietrele. Sau totul e de bine. Zi-i de bine de el!, ti se sopteste. Si daca nu zici de bine inseamna ca ai idei. Si daca ai idei inseamna ca vrei sa te dai rotund. Si daca nu esti rotund inseamna ca esti bait destept. Si mai exista si alte cuvinte…

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Despre povesti repovestibile

Tute si Mande pot fi doi bisnitari care si-au pierdut increderea in traficul de influenta sau nu si-au regasit identitatea rroma, nici dupa ce au furat de s-au rupt. Mande poate fi cu nasul mare si cu mustata. Tute poate manca toata ziua saminte, si sa vorbeasca, cu multe de-ale mancat-as la telefonul celular. Veta, din cantecul lui Banica jr., poate fi un fotomodel pe invers ca si travestitul Naomy sau poate sa mai vanda si astazi bilete la metrou.

Corcodel este somer. Nu stiu de ce, dar este. Bulibaseala s-a transformat in cazul lu’ unu, din substantiv in pronume de identitate sau in porecla, daca vreti dv.
Am mai gasit si pe Pacala, vindea chiloti de dama in Obor, si pe Gusatu, fost demnitar, acum fost-fost, pe Damigeana, un nume predestinat, sau pe Alba ca zapada, doar numai ca era vopsita. Totul era ca intr-un cosmar, in care se amestecasera personajele negative cu cele pozitive, apareau monstrii din senin si galopau pe cai albi, cand curtezani frumosi la chip, mergeau pe cai negrii ca intunericul cel mai intuneric.

Din intamplare, il gasi si pe Gica intre ei, un personaj pe care il invatasem intr-o nuvela pe care nu o mai scrisesem, ci doar o visasem. In planul paralel 1, Gica era familist. In planul ireal 2, Gica se prea poate sa fi fost ceva. In planul saptamanal 3, Gica fusese sau trebuia sa para, dar nimeni nu il striga pe nume.

Povestea nu are nici pic de haz, pentru ca Gica din planul 1, nu isi poate imagina, nici macar atat, ca poate fi Gica care ar fi fost sau sa se vorbeasca despre el cu fusese si nu cu este. Gica din 1, are oroare de Gica 2, pentru ca Gica 2 este indefinibil. Nici nu imi pot imagina cum arata Gica 3 in capul lui Gica 1, atata timp cat el nu se poate constata, auto-constata drept mort sau nefiind sau ne-fiind-fost.

Gica 1 nu a intalnit-o niciodata pe Alba ca zapada, nici pe Ileana Cosanzeana. El nu isi permite sa se gandeasca la naluci, ci bea o bere sanatoasa, mananca de sparge si ragaie.

Gica 2 nu ragaie, e domn, e stilat, are tot ce ii trebuie, numai ca el nu stie daca exista. Porblema lui Gica 2 e una ontologica. El are un minus de cunoastere despre sine, despre cine l-a creat, despre ce este. In rest o duce bine.

Gica 3 este cea mai mare aventura posibila. El nici nu site daca stie, nici nu vrea ca sa poata si nici nu intelege de ce nu intelege, pentru ca el nu exista. De fapt nici nu se intelege de ce nu exista si nici daca ar putea sa existe candva, undeva, cu numele de Carlos sau de Marinela.

Gica 4 este un personaj monstru. Despre el nu putem spune ca a fost si nici ca va fi fiind candva.

Insa pentru Gica 1, cel care stie sa le faca pe toate cu cap, incet, cu berea in mana, iluziile nu exista, si nici alti Gici complementari. Nici Alba ca zapada nu a existat, pentru ca el nu a citit povestea cu pricina. Nici nu a plans la Lacrimi de iubire, pentru ca el nu plange. El nici de Ziua Eroilor nu arboreaza si el steagul Romaniei la usa, ce sa mai zic de steagul lui UE. El e agnostic, i-ar omori in bataie pe toti cei care il enerveaza, vrea numai bucati fripte la gratar, bea ca porcul apa, se tavaleste in pat pana pe la ora 11 si apoi cere bere, si sta la file porno pana noaptea tarziu, ca sa aiba de ce, pe ce motiv sa isi forteze femeia, pe Iulica, si sa se simta si el barbat.

Daca Gica 2, 3 si 4 nu sunt interesanti, va puteti opri la faima lui Gica, care are o bomboana de femeie, pe Iulica, care le face pe toate bine, in timp ce el joaca table.
Da, cred ca l-am mai vazut si pe Ochiosu astazi, isi cumpara un ziar si o dracuia pe ma-sa ca fumeaza prea mult si pe ala care sta toata ziua si impusca muste cu suflatoarea cu ace.

Dar ei nu sunt la fel de interesanti ca Gica. Gica e interesant tocmai pentru ca el nu face nimic interesant. El e interesant pentru ca e bou, asa zice fie-sa si el o face pe fie-sa: vaca proasta. Acum nu stiu de und epana unde tentatia acestor alinturi, dar ceva e sigur: povestile sunt mai frumoase cand le inventezi, nu cand le auzi inventate de catre altii.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Pictura in cuvinte

Pe plansa alba, tragi o linie neagra, cu asprime. Negrul din tub ti se inmoaie pe pensula mai usor, decat rosul acela strident, de Italia. O singura linie, mai mare, in partea de jos. Semicercuri de rosu peste acea linie haihuie.

Trebuie sa prind nuante speciale, ameliorand tusa rosie cu ablastru ultramarin. O imagine violenta. Nu stiu de ce nu vrei sa vezi ca verdele acela, cu glaben, cu oranj da o culoare spalacita, care totusi nu te doare la ochi? Acum nu mai suport galbeul acela tare al lui Van Gogh si nici palariile lui de floarea soarelui, ca niste burghiuri, si nici astrii aceia care iti dau senzatia de gol in stomac. Prefer culorile sterse, decolorate, care sa nu imi invadeze ochii cu duritate.

De ce nu imi mai place duritatea de nici un fel? Pentru ca acum prefer tacerea, pacea, ritmul adanc al vietii. Fiecare varsta este o culoare tusanta pe plansa, care devine tot mai stersa cu timpul. Mai raman numai liniile care iti plac, regretele de multe ori sau ce ai fi caut daca ai fi facut.

Insa nici pomeneala de linii frante. Acum imi plac liniile frante. Atunci, candva, imi placea liniile taioase ale culorilor.

Ritmul paseste din ce in ce mai usor in cuvintele mele. Acum as prefera lucrurile care nu dor, lucrurile care nu lasa urme de nesters. As vrea sa uit si ce nu am uitat inca, din cele pe care nu as vrea sa mi le mai amintesc, insa in nici un caz nu mi-as dori sa fii fost altul, sa fii fost altcamva, in alt cadru. Imi place cadrul unde sunt. Sunt impacat cu asta. M-am impacat cu toti care nu s-au impacat cu mine, cat si cu cei care or sa se impace si ei, odata si odata, cu ei insisi, si, implicit cu mine, si chiar m-am impacat si cu ceea ce nu am putut sa fiu sau nu am fost.

Tusele repezi au devenit uitare. Cortina s-a lasat incet peste uitare. Totul e o uitare placuta, o adevarata binefacere. Acum astept pe cineva care a uitat ca si mine aproape tot din ce stia, si cu care sa incep o rememorare a lucrurilor cu adevarat importante. Aceste lucruri importante ies din uitare, chiar si cand le uiti, pentru ca ele stau acolo, sunt vii, chiar daca nu le numesti. Chiar daca nu spui iubesc sau mi-e frica, tu stii ca ai undeva in tine, ascunse aceste comori. Iubirea e o comoara care sta atat de adanc, incat si atunci, cand ai glumi despre ea, ea nu devine mai putin iubire, decat a fost, ci si mai multa.

Inca o tusa. Pun galbenul la locul lui si il pastez cu alb, cu albul in care am pus negru. Totul e intre gri, gri-negru sigalben-alb-maron. Totul e cu nuante, in nuante. Preferabil de stiut, ca poti picta lucrurile de care ai nevoie, cand crezi ca nu ai nevoie de nimic.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Constatari de duzina sau de ridicata cu amanuntul

Cele mai multe bancuri impotriva preotilor, or se leaga de sex or de bani or de prostia noastra. Simti maleficiozitatea din cei care le fac, frustrarea lor, necredinta lor. Cred ca daca arunci cu noroi asupra cuiva inseamna ca l-ai umilit. Imi aduc aminte niste momente din marturisirile unor Sfinti Mucenici recenti, unde tortionarii lor credeau ca ii umilesc daca rad despre credinta lor sau daca ii pun in condtii sub-umane de trai. Exista patima de a te bucura de raul altuia, de durerea lui, de moartea lui.

Un necunoscut, auzind ca sunt preot, a zis sa isi bata joc de mine, si mi-a trimis un link, cu o reclama, unde un preot era aruncat de la etajul unei Manastiri ca sa vada daca e beatman. El a crezut ca asa, imi poate face un defavor, imi poate aduce o insulta.

Insa nu adevarul ma insulta, ci nesimtirea si badarania ma dor, cum dor pe toti de altfel, a celor care nu stiu pana unde sa duca insistentele, pana unde sa duca gluma, pana unde sa duca ironia.

Daca ceva te distruge, trebuie sa te opresti! Daca vei incerca sa arati ca poti sa mori de dragul ideii de-a muri, nu esti decat o biata faptura care nu si-a stiut limitele.

Altceva care ma streseaza rau de tot e pudibonderia gratuita sau scleroza pentru care nu simti sa te tratezi de nici un fel sau sa nu ti-o manifesti urat mirositor.

X, e pudibond, se teme sa nu vada vreo una goala pe vreo revista sau pe vreun site, dar are 5 copii acasa. Pe ce cai face X, copii? Oare se gandeste la ei si acestia apar din senin? Un familist pudibond, exagerat de rusinos adica, arata ceva putred la mijloc. Treaba lui.
Y e sclerozat, uita ce face, ce spune, cine este, ce crede, si te acuza pe tine ca nu il intelegi. Nu ma refer la omul bolnav cu mintea, si nici la inapoiatul mintal, ci la cel care are scleroza duhovniceasca a nesimtirii, a celui care te intreaba de o sute de ori acelasi lucru, pe care nu il intereseaza nimic si te intreaba tocmai ceea ce pe el nu il intereseaza, care pleaca si se napusteste din senin asupra ta, pentru ca asa are el chef.

Pudibondul si cu nesimtitul, cu sclerozatul duhovnicesc, fac casa buna, pentru ca atunci cand vrea sa para ca e om cinstit, devine dintr-o data parut smerit, ingaduitor, impaciuitor si cand crezi ca s-a cumintit, il apuca damblalele si devine interesat de certuri, de reprosuri, de gargauni, dupa care iarasi cade in matca lui si mai iese peste 3-4 zile cu alte reprosuri.

O filosofie a gesturilor traznite. Bancurile sunt niste sume de alegorii, in care ne regasim drept niste oameni pitoresti, pentru ca in ele gasim imbinate stiutul cu neprevazutul, marasmul cu ipocrizia, incultura cu pedanteria, sclifoseala cu revansa, ticluiala cu vorbe luate de-a ghiotura, insensibilul cu penibilul.

Poate ca le gustam atata timp cat sunt o fresca a noastra, ca si povestile, cantecele, poeziile, dramele la care privim cu incordare. Insa trebuie sa constatam lucrurile pe langa trecem, sa le punem de-o parte si sa le analizam la rece.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

*

Proză de iubit poezia frumuseţii

Oraşul se oferă tuturor ca un fluture cu aripi deschise. Pe străzi treci ca-ntr-o plimbare spre oricine, spre oriunde, spre pretutindeni, spre nicăieri.

N-apuci însă să faci un pas şi te trezeşti deranjat de felul cum te-adulmecă, rece, câinele sec al nesimţirii. Mai mergi puţin şi mai că nu te doboară aburii tulburi, de amoniac fierbinte, ai indiferenţei. Degeaba vrei să te eschivezi, căci pretutindeni te întâmpină, ca un ghepard legănându-se provocator, parada necruţătoarelor mode, a crudelor mişcări ondulatorii pigmentate cu sărăcie stearpă. Ajunge chiar să te covârşească aerul îmbălsămat cu turpitudnea idealurilor pozând nude în deşertul oraşului, îndărătul sticlei ochilor traversaţi pe zebră de fiorii fricii feline.

Aşa plimbându-te ziua prin oraş, nu ştii că ai vrea să evadezi, să te descalţi de sentimentul sugrumării, să pierzi în vis tramvaiul frunzărit de mii de ori, ca o carte tumefiată de miriapozi frugali, sau metroul care te calcă pe nervul optic, cu fanta lui viermicidă şi cu fibrilaţiile lui subterane. Şi când te apasă din greu lespedea mirosului ascuţit de ură fratricidă, îţi vine să arunci în aer gara în care aşteaptă împietrite lacrimile tale, cărora le-a crescut barbă albă.

Vrei să fugi dar te împiedici de tine ca de o greutate uitată-n drum. Nici un vals al inimii compătimitoare nu te acoperă cu portative. Lumina solară invadează ca un ocean clădirile semeţe, dar nu intră în ochii scoşi de timpuriu ai vederii oamenilor.

Ei, oamenii, circulă pe stradă ca nişte mitraliere, într-un război terorist nevăzut, în care slobod gloanţele însuportabilităţii, ale limitelor libertăţii între care se zbat, în cei din jurul lor, fără Dumnezeu şi fără morală, întrucât nu vor fi daţi în judecată. Ca să se răzbune, fiecare îşi varsă bâlciul inutilităţii vieţii lui, ca pe o nouă cremă revitalizantă, pe masca mortuară a oraşului.

Dumnezeu aprinde în soare candela răbdării Sale şi pare că nu zice nimic, pare că nu vorbeşte cu biografiile searbede care taie străzile timpului. Dumnezeu înstelează tăcerea Sa, pe tăria care încă mai stă deasupra pământului, cu mii de icoane care veghează capete goale, neînfrunzite de primăvara gândirii şi a iubirii. Şi oamenii cred că pământul e aşa cum arată din satelit: o întretăiere de drumuri ca albiile secate ale unor râuri care nu mai duc cu ele izvoarele frumuseţii; o paradigmă a postmodernităţii care omoară întru sine lumina lină a naturaleţii şi a chipului neînfiorat de gânduri omeneşti al veşniciei.

Stele vii mai au încă jar al rugăciunii de ars. Dar oamenii nu văd că, vorba lui Eminescu:

Icoana stelei ce-a murit,
Încet pe cer se suie.
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.

Cu alte cuvinte, când icoanele vii ale sfinţeniei au umblat printre noi, nu le-am zărit adâncul de frumuseţe. Când le vedem pe cerul Bisericii, ei deja nu mai sunt lângă noi, să ne odihnească cu liniştea şoaptelor din pădurile de înţelesuri ale veşniciei.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina