Pr. Dr. Picioruş O.C. Dorin Octavian
S-a născut la 31 octombrie 1977 în oraşul Roşiori de Vede, jud. Teleorman şi a fost înregistrat la starea civilă la data de 1 noiembrie 1977. A fost crescut de bunicii din partea tatălui, Marin şi Floarea Picioruş de la vârsta de două săptămâni, în com. Scrioaştea, jud. Teleorman. Clasele I-VIII le-a efectuat în com. Scrioaştea între anii 1984-1992, fiind un elev premiant de la un capăt la altul al ciclului şcolar.
Între anii 1992-1997 a frecventat cursurile seminariale ale Seminarului teologic „Sfântul Calinic Cernicanul” din Turnu Măgurele, jud. Teleorman, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Marian Ciulei, obţinând la bacalaureat media 9, 40 şi luând atestatul în Teologie cu media 9, 80.
Între anii 1997-1998 a fost profesor de Religie cu normă întreagă în com. Scrioaştea şi Brebina din jud. Teleorman, dezvoltând în paralel preocupări literare, până în anul 1999, ca scriitor şi artist postmodern. Ca scriitor postmodern a scris poezie, roman, aforistică, teatru, nuvele etc. iar ca pictor abstract s-a încadrat într-un stil numit esenţialism, inventat de către el însuşi. A renunţat la literatură pentru a se dedica vieţii duhovniceşti a Bisericii, scrisului, traducerilor şi comentariilor teologice.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie „Patriarhul Justinian Marina” din Bucureşti între anii 1998-2002, având ca îndrumător pe regretatul Arhidiac. Prof. Dr. Petru I. David, absolvind cu media generală de studii 8, 57, cu 270 de credite şi cu media examenului de licenţă 10. Ca teză de licenţă în Teologie a prezentat la catedra de Dogmatică, o lucrare cu tema: Aspecte dogmatice în imnologia ortodoxă în Triod şi Penticostar. Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată, având ca îndrumător ştiinţific pe Pr. Conf. Dr. Ştefan Buchiu, pentru care a primit nota 10.
Cursurile de Master în Teologie le-a urmat la aceeaşi facultate, între anii 2002-2004, la secţia Doctrină şi Cultură, graduând cu nota 10, în urma prezentării unei disertaţii cu titlul: Mântuirea prin fapte la Sfântul Marcu Ascetul, în tratatul Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptează din fapte, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Vasile Răducă.
La 1 octombrie 2004 s-a înscris la cursurile doctorale, curs zi, în cadrul aceleiaşi facultăţi, la secţia Sistematice, trecând examenul de capabilitate cu nota 10, cu teza doctorală: Vederea lui Dumnezeu în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog, sub conducerea Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, în stagiul doctoral 2004-2008.
La data de 19 februarie 2009, în urma susţinerii publice a tezei doctorale la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a primit titlul de Doctor în Teologie, teza primind calificativul foarte bine, de la comisia de examinare formată din: Pr. Prof. Dr. Ştefan Buchiu (preşedinte de comisie), Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu (îndrumătorul tezei), Pr. Prof. Dr. Sterea Tache, Pr. Prof. Dr. Dumitru Radu şi Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan ( referenţii tezei).
S-a căsătorit la data de 25 aprilie 2004 cu domnişoara Gianina Maria-Cristina Săvulescu, Doctor în Literatură română veche, la Facultatea de Litere din Bucureşti, cu teza : Antim Ivireanul – personalitate complexă a literaturii române.
A fost hirotonit diacon de către P.S. Prof. Dr. Irineu Slătineanu la data de 4 septembrie 2005 şi preot la data de 17 septembrie 2005 de către PS Galaction Stângă al Alexandriei şi al Teleormanului, ca preot pe seama Bisericii Adormirea Maicii Domnului din oraşul Alexandria, jud. Teleorman.
Locuieşte în Bucureşti din anul 2004 şi întreprinde o vastă muncă de cercetare teologică, concretizată în cărţi în manuscris şi pagini web.
English Version of CV Father Dorin Octavian Picioruş
He was born on 31 October 1977 in the city Roşiori de Vede, Teleorman district and was reported to registry on 1 November 1977. It was increased from the father’s grandparents, Marin and Floarea Picioruş from the age of two weeks, in village Scrioaştea, Teleorman district. Class’s I-VIII it has made in village Scrioaştea between 1984-1992 as an excelent pupil from one to another cycle of school.
Between the years 1992-1997 to seminariale attended the Theological Seminary of the “Saint Calinic Cernicanul” from Turnu Magurele, district Teleorman, under the leadership of Fr. Prof. Dr. Marian Ciulei, obtaining 9, 40 at school leaving examination and taking the certificate in theology with 9, 80.
Between the years 1997-1998 was a professor of Religion with in full norme in Scrioaştea and Brebina district of Teleorman, developing in parallel literary concerns, until the year 1999, as a postmodern writer and artist. As a postmodern writer wrote poetry, novel, aforism, theater, short stories, and as the abstract painter was employed in a style called essentialism, invented by himself. He renunced at literature and he dedicated himself to spiritual life of Church, writing, translation and theological commentaries.
He attended the Faculty of Theology “Patriarch Justinian Marina” in Bucharest between 1998-2002, under the guidance of the late Arhidiac. Prof. Dr. Peter I. David, graduating the average general studies 8, 57, with 270 credits and license media exam 10. As license thesis in Theology presented to the department of Dogmatic Theology, a paper with the theme: Dogmatic Aspects in Orthodox Imnology in Triodion and Penticostarion. The Passions Week and The Bright Week, under the scientific guidance of Fr. Conf. Dr. Stephen Buchiu, for which he received 10 note.
Masters courses in theology he followed the same faculty, between 2002-2004, in the department Doctrine and Culture, graduating with 10, following a disertation titled: Salvation through facts at Saint Mark Asketis in the treaty About Those Who Imagine That They Can Be Saved Through Their Facts, under the leadership of Fr. Prof. Dr. Vasile Răducă.
On 1 October 2004 he joined the Doctoral courses, course day in the same faculties, the department Sistematics, passing exams capability with 10, with doctoral thesis: The Sight of God in the Theology of Saint Simeon New Theologian, under the leadership of Fr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, in doctoral courses during 2004-2008.
On 19 February 2009, after public assertion of the doctoral thesis at the Faculty of Orthodox Theology from Bucharest, he received the title of Doctor in Theology, receiving qualification of the thesis very well, the examination committee consists of: Fr. Prof. Dr. Stephen Buchiu (chairman of committee), Fr. Acad. Prof. Dr. Dumitru Popescu (mentor of thesis), Fr. Prof. Dr. Sterea Tache, Fr. Prof. Dr. Dumitru Radu and Fr. Prof. Dr. John Tulcan ( referents of thesis).
He married on 25 April 2004 with Miss Gianina Maria Cristina-Săvulescu, with Doctorship in Old Romanian Literature at the Faculty of Letters, in Bucharest, for the thesis with the title: Antim Ivireanul – A Complex Personality of the Romanian Literature.
It was ordined deacon by P. S. Prof. Dr. Irineu Slătineanu on 4 September 2005 and priest on 17 September 2005 by PS Galaction Stângă, the Bishop of Alexandria and Teleorman, as a priest in the Church of Assumption in the city of Alexandria, Teleorman district.
He lives in Bucharest, capital of Romania, since 2004 and undertakes a broad theological research work, which assume book manuscript and web pages.
PFP Prof. Acad. Dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
PS. Episcop Galaction Stângă al Alexandriei şi al Teleormanului şi Pr. Prot. Ilie Vişan al oraşului Roşiori de Vede
*
Împreună cu Pr. Dumitru Lazăr, pe data de 26 octombrie 2008.
*
Despre PS Galaction… citiţi pe blogul nostru:
5 noiembrie: ziua patronimică a Prea Sfinţitului Galaction, Ierarhul blândeţii
Hirotonirea noastră întru preot [17 septembrie 2005]
Hirotesirea noastră întru duhovnic [ 17 septembrie 2005]
†
Jurământul depus la primirea titlului de Doctor în Teologie
†
Adeverinţă care atestă primirea titlului de Doctor în Teologie
♦
Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu

Teologia Dogmatică Ortodoxă a Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu
Interviuri cu părintele profesor Dumitru Popescu: Teologia în viaţa noastră: 1, 2, 3, 4, 5.
*
Articole autobiografice existente pe blog
1. Sfântul Ioan Botezătorul în viaţa mea
2. O fotografie reîntoarsă la… viaţă
3. Despre cum am învăţat…definiţia credinţei
5. La 18 ani de la primul pas spre…mintea eclesială
6. El, în cinci ipostaze şi…o masă de post a unui preot ortodox
7. Mofturi pe gama do minor armonic
8. Oameni care nu mor niciodată
9. Gustul ingratitudinii vs bunul simţ al recunoştinţei
10. Lista volumelor de poezie ale lui Dorin Streinu
11. Puterea de a spune nimicuri
*
Oameni care au elogiat, în mod direct, munca noastră de conştiinţă pentru întreaga comunitate online
1. Oameni-model: Părintele Dorin (Teologie pentru Azi)
[articol inclus în articolul nostru: Un gest de o admirabilă profunzime care ne îndatorează profund]
2. Gabriel S. Iordan Dorobanţu, Recunoştinţă şi speranţă
4. Prof. Acad. Dr. Artur Silvestri
6. Marius din…articolul Un apologet al echilibrului
7. Fr. Mrd. Stephan Freeman [ 14 iunie 2008]
8. Rev. Lect. Dr. Marius Cruceru [ la ieşirea din wp. ro; 8-9 mai 2007]
9. Andrei din Deva, prietenul nostru din HI5
10. Prof. Ing. Dr. Dan Gheorghe Somnea
11. Pr. Prof. Dr. Ovidiu Moceanu
13. Pr. Mast. Gabriel Militaru [ com. 2, la Dor de blog 4 ]
*
Împreună cu bunica Floarea şi cu doamna preoteasă la mormântul bunicului nostru Marin. Crucea de lemn i-am pictat-o cu ultimul tub de culoare neagră din trusa noastră de pictură de odinioară.
Bunicul nostru Marin ne ţine în braţe iar noi eram supăraţi că nu…ne-a luat şi… a treia îngheţată.
Noi în cinci perioade distincte: 1. Cea din mijloc e făcută în clasa întâia de către învăţătorul nostru Stănoiu Aurel; 2 Cea din stânga a stat la panoul de onoare al şcolii, în timpul regimului comunist şi e uzată de vreme; 3. Cea din dreapta sus e fotografia diplomei de absolvent de Seminar teologic; 4. Cea din dreapta jos e fotografia de pe permisul de intrare în sala de examen…pentru a deveni student la Teologie; 5. Cea de sus este o fotografie din primul an de Master, când încă nu eram preot.
Perspectivă diacronică…Fotografia noastră în alb era la un an şi ceva şi este prima fotografie de proporţii din acea perioadă. Celelate două, din tabloul aflat la bunica noastră acasă, reprezintă etape mai mari de vârstă. Anul trecut, în 2007, doamna preoateasă a vrut să mă fotografieze lângă acest tablou îmbătrânit de timp, pentru ca să se vadă…cum îmbătrâneşte, în mod ireversibil, şi persoana oglindită în fotografii.
Noi pe data de 13 august 2008, acasă.
În dimineaţa zilei de 27 octombrie 2008



















































































Dumnezeu să vă binecuvinteze familia. Mai rugaţi-vă şi pentru noi, cei de la poalele Mănăstirii Nicula, că mare nevoie avem de mila Domnului.
Doamne ajută, părinte Dorin!
Sunt un fost coleg de seminar, cu 3 ani mai mic.
Parinte, Dumnezeu sa iti dea sanatate si putere sa duci la bun sfarsit activitatea de pastoratie ce ai inceput-o.
Iti doresc sa ai parte de toate cele de folos si nu in ultimul rand mantuirea sufletului.
Post usor!!!
Dragă George,
nu ştiu dacă te cunosc…însă mă bucur pentru mesajul tău şi îţi doresc să simţi că te împlineşti prin ceea ce faci.
Toate cele bune şi mult spor în toate!
[...] Our doctoral dissertation, carrying the title: The Sight of God in the Theology of St. Symeon the New Theologian debates in three distincts chapters, from dogmatic viewpoint and in synthetic mode the problem of the sight of God in orthodox theology and with preference in the theology of St. Symeon the New Theologian. [...]
[...] meu literar, pe care mi l-am luat după ce m-am întâlnit cu poetul Dorin Streinu, adică părintele Dorin Picioruş, actualul meu [...]
Hristos a Înviat!
Mai intâi, felicitari pentru blog.
In al doilea rând, v-as ruga sa-mi dati prin e-mail câteva date despre autorul icoanei Sf. Stefan cel Mare; as dori sa-l contactez pentru a-i cere una – nu identica, ci poate cu alt subiect.
Cu multumiri si cele mai bune urari,
Marius
Adevărat a înviat!
Mulţumim frumos, domnule Marius. Cred că ştiu la ce icoană vă referiţi, însă nu mai ştiu cum o cheamă pe autoare.
[...] că totul e clar acum. Pe blog se află CV-ul webmasterului acestui blog. El nu e o persoana fictivă ci una reală. Mai rar găsim transparenţa [...]
As vrea sa vorbesc cu dvs. pe e-mail cat se poate de URGENT.
………………..
R: Ne puteţi scrie aici, pentru că fiecare comentariu trebuie moderat…şi doar eu şi dv. ştim ceea ce ne scrieţi.
Am citit articolul dvs. de pe Ortodoxia tinerilor, dspre demoni. Cateva intrebari am la dvs.:
1. Dupa cat am citit in Vietile sfintilor demonii pot lua diverse infatisari, oameni, animale, pasari… E adevarat?
2.In timpul noptii am avut experiente “ciudate”.
Prima, am auzit pasi de om in apartament, dar in acel moment nu era nimeni si nu intra nimeni. Aceeasi pasi i-a auzit si o alta persoana care dormea in alta camera, tot in acelasi apartament.
A doua experienta, sambata noaptea, in data de 18 iulie, am auzit pasi de pasari sau animal. Erau atat de evident incat m-am trezit si aveam impresia ca au sa intre in camera mea, si am dat cu piciorul in usa sa plece si am aprins lumina. Dupa ce am aprins lumina nu s-a mai auzit nimic. Pasii i-am auzit in hol, nu in camera mea.
Mentionez ca atat in timpul zilei cat si seara ma rog cu rugaciunea inimii.
Acum vad ca am o teama de intuneric. Cand vine noaptea mi-e cam groaza. Vreau sa merg la spovedanie dar mi-e cam frica.
Cum sa ma pregatesc duhovniceste pentru aceste experiente? Daca puteti raspundeti-mi astazi, eu de maine voi lipsi 2 saptamani.
……………….
Dragă Adina,
demonii pot lua diverse înfăţişări sau se pot exprima ca diverse stări contradictorii în fiinţa noastă sau pot isca diverse situaţii imposibile în jurul nostru.
Dacă dv. vă rugaţi cu rugăciunea lui Iisus şi ei apar e semn că pe de o parte îi enervaţi iar pe de altă parte că dv. vă mândriţi pentru ceea ce faceţi sau pentru ceea ce credeţi că aţi ajuns în urma rugăciunii.
Acest fel de atacuri demonice despre care îmi vorbiţi sunt de intimidare…pentru ca să nu vă mai rugaţi şi să intraţi în panică. Sunt trucuri uşoare din partea demonilor.
Însă dv. trebuie să vă continuaţi viaţa şi să vă rugaţi în continuare cu rugăciunea inimii şi să faceţi abstracţie de ce auziţi în jurul dv. Da, demonii se foiesc în jurul dv. pentru ca să le daţi atenţie!
Însă noi nu la ei trebuie să privim, ci la faptul de a ne smeri în faţa Domnului şi de a ne recunoaşte păcătoşenia în faţa Lui.
Trebuie să faceţi totul la fel de normal şi fără prea multă teamă, pentru că nu se pot apropia de noi decât cu îngăduinţa Domnului.
Concluzie: e ceva normal să vi se întâmple aceste lucruri, nu intraţi în panică, ci rugaţi-vă în continuare, comportându-vă cât se poate de normal în societatea în care trăiţi, pentru că aceste lucruri le sesizaţi numai dv. şi nu toată lumea.
Nu trebuie să vă miraţi dacă nimeni în jurul dv. nu simte nimic, ci numai dv. Demonii vor să vă singularizeze şi să vă facă să credeţi că sunteţi nebună.
E un alt truc.
Mergeţi mai departe fără teamă şi ne mai scrieţi!
Domnul şi Dumnezeul nostru Cel Preaiubitor de oameni să vă păzească şi să vă lumineze întru toate! Amin!
Multumesc pt. sfat.
Dar…daca mi se mai intampla asa ceva simt ca nu mai am putere pshihica sa suport, ma intelegeti? Sa auzi, sa simti cu duhul, cu toata simtirea ta si sa nu vezi nimic?
Nu cred in vampiri, nu cred in stafii, nu sunt nebuna si nici nu cred ca am ajuns.
Daca cunoasteti m-ar interesa sa citesc carti despre astfel de experiente. Am citit si in vietile Sfintilor, si vreau sa comand si cartea “Demonii si lucrarile lor”.
Altadata mi s-a intamplat sa-mi cada o carte de pe masa, carte care era bine pusa pe masa. Sau am simtit in alta noapte ca “cineva” efectiv se aseaza pe o noptiera ce o aveam in camera. Va spun am tepenit de frica.
Vedeti? eu vreau sa depasesc acest moment de frica, si nu pot pentru ca sunt prea slaba, simt ca inghet…
Sunt un om normal, stiu de la cine vin aceste “vizite”, incerc sa le ignor.
Eu as vrea chiar cu pretul vietii sa “fac fata momentului” , dar de frica as intra sub pat…..
Pentru Adina.
Desi pana mai ieri am crezu ca mie nu mi s-a intamplat nimic de genul acesta,citind matruriile tale imi aminesc ca de fapt am trait mule atacuri dar am uitat.In ultimii ani nu mi s-a mai intamplat nimic deosebit,mai exact de cand ma spovedesc regulat, cam o data pe luna si ma impartasesc.
Nu mi-a fost prea frica la momentele respective,cred ca eram inconstienta,mai frica mi-ar fi acum.Dar acum ii cer Domnului sa ma fereasca.
Aseara am vrut sa spun o rugaciune pentru Horia si mi-a fost frica sa nu se razbune pe mine cei care-l chinuie pe el.Atunci i-am cerut lui Isus Hristos sa nu-i lase,ca mi-e frica de ei dar nu vreau sa fiu nici o lasa si sa-l las pe Horia balta…si a functionat,am dormit linistita.
La mine rugaciunea inimii nu tine pentru ca nu am suficiena smerenie ca s-o spun cum trebuie si atunci ma rog cu Paraclisul Maicii Domnului care este suficient de lung si foarte complex in cereri ca mintea si sufletul meu sa aiba timp sa se smereasca…si face minuni,imi dispar toate angoasele,toate sarile de panica,ma liniseste.
O data,cu multi ani in urma,eram singura acasa,era pe la pranz si lucram la niste desene pentru o carte penru copii,si la un moment dat mi s-a facut atat de somn,eu nu dormeam la pranz niciodata,de parca as fi luat un somnifer.
M-am aseza pe pat si m-am invelit cu un cersaf.Nu adormisem dar probabil eram intr-o stare de veghe,nu stiu sigur si am auzi cum cineva baga cheia in usa intra in casa,vine langa pat, ridica cersaful si se aseaza langa mine.
Eu dormeam cu spatele la camera si n-am avu curaj sa ma intorc.Am simtit ca e barbat,il vedeam cu ochii mintii,era scund si avea parul lung,semana cu Ovidiu sotul meu.Dar stiam ca Ovidiu nu are cheie si nu are ce sa caute la ora aia acasa.
Am inceput sa spun Tatal nostru si speram ca persoana respectiva sa dispara dar n-a fost asa.Am stat acolo incremenita,spunand Tatal nostru pana cand am adormit.
Cand m-am trezit, in casa era aceeasi stare de liniste pe care o cunosteam si n-am dat prea mare importanta.
Ai grija de tine,fii curajoasa si du-te si te spovedeste!
Cu drag si intelegere,Brandusa.
Ce sa mai zic…e evident. Eu atat dormeam de bine noaptea, si acum a ajuns noapte de chin. Da, merg la spovedanie.
Eu mai cer ajutorul parintelui Paisie. Eu nu am puterea sa deschid usa camerei, sa vad ce e acolo, animale, pasari, om, umbre…M-am gandit sa fac din nou sfestanie.
Felicitari, Parinte, pentru toata nevointa!
Multi ani fericiti si binecuvantati de catre Dumnezeu va uram si va dorim din suflet, Parinte Dorin, la implinirea frumoasei varste de 32 de ani!
Va multumim pentru prietenia si dragostea pe care ni le aratati mereu si va incredintam, la randul nostru, de respectul, admiratia si pretuirea ce vi le purtam.
La ceas aniversar, va felicitam pentru munca si realizarile Sfintiei voastre, din care ne impartasim si noi cu bucurie, si nutrim speranta ca si pe viitor sa ne bucurati cu alte, multe si ziditoare, lucrari duhovnicesti, spre slava lui Dumnezeu si spre a noastra mantuire.
Fie ca Milostivul nostru Dumnezeu sa va daruiasca sanatate, putere de munca, intelepciune, frumoase impliniri si bucurie duhovniceasca!
Va imbratiseaza, cu dragoste in Hristos, Domnul nostru, Gabriel, fratele Sfintiei voastre si cel mai mic intre preoti.
La multi ani, parinte Dorin!
Sanatate, bucurie si tot ce este mai bun sa va dea Bunul Dumnezeu!
Chiar daca nu mai scriu, va urmaresc mereu…Ma simt mai bine asa.
Sarut mana!
Simt nevoia sa ma retrag, “departe de lumea dezlantuita”.
Simt nevoia sa colind in voie, in tacere, fara un cuvant a spune.
Nu vreau decat sa ma scutur de toata mizeria care se revarsa in viata noastra si de care te atingi fara sa vrei.
Aici mi-e bine si ma refugiez deseori.
Domnul sa va bucure cu bucurii mai mari decat cele pe care le daruiti altora!
Vedeți, doamnă Camelia, că e mare păcat să fiți bucuroasă și liniștită, ci, dimpotrivă, trebuie să fiți tristă, mormântală, indiferentă, căpoasă, nesimțită…pentru că așa e bine!
Eu de la o groază de ortodocși și neortodocși așa am învățat: e o erezie să fii fericit!
De aceea nu trebuie să fiți fericită, nu trebuie să veniți aici ca nu cumva să mă smintiți, adică să știți mai multe sau să aveți mai mult bun simț, pentru că e un pericol social.
E un fel de gripă porcină smerenia: te ferești de ea ca dracu de tămâie, ca nu umva să îți vină mințile la cap.
De aceea eu vă sfătuiesc să mergeți în altă parte, pentru că aici învățați lucruri mărețe, de bun simț, de multă umanitate.
Poate găsiți mai multă liniște acolo unde 666, rumoarea, furia, răzbunarea, aceste virtuți ortodoxe primează și se dezvoltă precum pecinginea pe porc.
Aveti inca un admirator !
Cautand pe net o Biblie ortodoxa legata in piele si la un pret ceva mai ieftin am dat din intamplare peste site-ul Dvs si n-am mai putut sa plec.
Abunda de informatii si este facut in cel mai “profi style”.
Tinerii de astazi printre care ma numar si eu la cele 27 de primaveri implinite, asociaza Ortodoxia cu metodele invechite de promovare a ei, din gura in gura, prin scrieri vechi.
Ei bine aici, pe blogul Dvs. pot pricepe si internautii devoratori de tastatura.
Felicitari!
Promit sa vin si maine !
Una din lecţiile învăţate de curând este aceea de a nu contrazice pe cel ce ştie mai bine ca tine ce e de făcut.
Să facem, aşadar, cum e mai bine şi să ocolim păcatul liniştii şi bucuriei pentru a nu cădea în erezia fericirii şi a-mi sminti fraţii în mod gratuit; pericol social nu ştiu ce poate fi, dar pericol public, da, mă recunosc în simptomele gripei porcine care se pare că nu m-a ocolit.
Cât despre minţile care vin şi pleacă de la tine când ţi-i lumea mai dragă, rămâne să mai vedem cum stă treaba.
Ps: pare că s-a schimbat ceva in iconul Dvs., dar vă prinde bine, că vă aduce parcă ceva mai aproape de păcătoşii cu state mai vechi.
Cu prefăcută tristeţe, C.
Sarut dreapta, parinte!
Sunt si eu fost coleg de seminar, si acum sunt la parohie cu fostul tau coleg Dinca M., si as vrea sa-ti impartasesc si tie cateva experiente de viata pe care le-am avut, si, daca se poate, char sa i-ti cer anumite sfaturi pe viitor daca poti sa mi le dai !
Ar trebui ca sa se infiinteze un site cu numai pentru preoti si sa dezbatem probleme! Asta ar ajuta la experienta intre frati slujitori!
Sa cautam sa fim noi luminati mai intai ca apoi sa dam lumina lumii!
Tot lucrul bun porneste din inima sau din iubire!
Numarul faptelor noastre bune sunt direct proportionale cu puterea iubirii!
Despre site numai cuvinte de lauda si ceea ce vei scrie sa se pastreze macar pana la judecata!
Sper ca nu am gresit cu ceva in afirmatii!!
Sărut mâna, Părinte!
Frumos lucru puteți face!
Binecuvântați și mă iertați pe mine, păcătoasa!