Asociația Altermedia și Infocon.ro vă invită la premiera în România a unuia dintre cele mai bine cotate documentare din 2007: „Endgame” („Joc final”), în regia lui Alex Jones. Proiecția va avea loc la Sala Union a Cinematecii Române, strada Ion Câmpineanu 21, vineri 9 mai 2008, orele 18,30. Filmul este subtitrat în limba română. Intrarea este liberă.
Pentru mai multe detalii aici şi aici.
Pr. Dorin.
În faţa praznicului Învierii Domnului
Întreaga suflare a Ortodoxiei se pregăteşte pentru „Sărbătoarea sărbătorilor”: Învierea lui Iisus Hristos, o reînviere a spiritului, pentru care, an de an, creştinii se pregătesc vreme îndelungată prin post şi rugăciune. Nu mai puţin de 40 de zile sunt necesare pentru ca un adevărat creştin să fie pregătit pentru Duminica Învierii. În acest răstimp, alte câteva sărbători „îndulcesc” postul – Buna Vestire sau Floriile. Săptămâna Mare, a Patimilor, este cea care precede marea sărbătoare a vieţii care învinge moartea, a luminii care alungă întunericul, Învierea: „Veniţi să luaţi lumină!”, „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând!”
În Săptămâna Mare, creştinii se împărtăşesc, îşi pomenesc morţii şi ţin un post chiar mai aspru, căci acum a fost trădat, prins şi răstignit Hristos. În Vinerea Mare, mulţi ţin chiar post negru. În acelaşi timp însă, se fac toate pregătirile pentru Duminica Paştelui şi Săptămâna Luminată, când întreaga suflare sărbătoreşte victoria binelui asupra răului.
Ce înseamnă Paşte ?
Numele de Paşte, în limba română, provine din latinul pascha, preluat la rândul său din grecescul paskha, care traduce ebraicul pesah („trecere”). Sărbătoarea evreiască îşi are originea adânc în istorie şi rememorează eliberarea din robia egipteană (Exodul), când Moise şi poporul evreu au plecat către Pământul Făgăduinţei, unde s-au stabilit după o peregrinare de 40 de ani prin deşert. Aşadar, o trecere de la robie la libertate, marcată simbolic prin sacrificarea unui miel pentru fiecare familie, în noaptea părăsirii Egiptului. În cele opt zile ale sărbătorii se consumă alimente rituale, care simbolizează durerea, amărăciunea robiei şi trecerea anevoioasă a fiilor lui Israel la o viaţă curată: azima (pâine nedospită), miel şi ierburi amare.
Pentru creştini, Paştele reprezintă jertfa lui Iisus Hristos, care de bunăvoie a pătimit şi a fost răstignit pentru purificarea tuturor urmaşilor lui Adam de păcate şi pentru ca ei să obţină şansa unei vieţi veşnice în Împărăţia Cerurilor. În credi
nţa creştină, în a treia zi de la crucificare, Iisus a înviat, iar 40 de zile mai târziu, a urcat de-a dreapta Tatălui. În timp, multe elemente culturale non-religioase au fost incluse în sărbătoarea Paştelui, iar astăzi, Paştele este sărbătorit deopotrivă de creştini şi nu numai.
Disputa calendarului Învierii
Anul trecut, Paştele a fost sărbătorit în aceeaşi zi, atât de catolici cât şi de ortodocşi. Totuşi, se întâmplă rar ca datele să coincidă, pentru că cele două biserici calculează data Învierii Mântuitorului după calendare diferite. De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de sincronizare a datelor, toate soldate cu eşecuri. Începând din anul 1582, biserica apuseană catolică a trecut la calendarul Gregorian, pe când răsăritenii ortodocşi au rămas la calendarul Iulian. Calculele celor două momente celeste sunt şi ele diferite: apusenii se bazează pe luna plină ecleziastică, în timp ce răsăritenii observă luna plină astronomică, la fel cum privesc şi data reală a echinocţiului. Catolicii se bazează pe o dată fixă calculată din vreme pentru echinocţiu. În acest context, luna plină ecleziastică este calculată din vreme conform unor tabele bisericeşti, datele fiind prestabilite cu mulţi ani înainte. Ortodocşii, în schimb, urmează luna plină pascală, care este la o dată calculată pe baza observaţiilor astronomice.
O primă încercare de uniformizare a datei serbării Paştelui în toată lumea creştină a avut loc în anul 325, la iniţiativa Sfântului împărat Constantin cel Mare. Atunci, primul Sinod ecumenic desfăşurat la Niceea a adoptat practica bazată pe calculul datei Paştelui care se reducea la următoarele norme: Paştele se va serba întotdeauna în prima duminică cu lună plină de după echinocţiul de primăvară - aşa calculau şi iudeii data Paştelui lor, de care era legată data Paştelui creştin. Când prima lună plină de după echinocţiul de primăvară cade duminică, s-a mai spus la Sinod, Paştele va fi serbat în duminica următoare, pentru a nu fi în acelaşi timp cu Paştele iudeilor, dar nici mai devreme.
Nu a fost singura încercare de acest gen: una din cele mai semnificative a fost Consiliul Bisericilor de la Aleppo (Siria) din 1997, unde s-a convenit ca echinoxul să fie recunoscut în funcţie de observaţiile astronomice luând în consideraţie meridianul de la Ierusalim, unde de fapt a avut loc Învierea. Până la această oră, nu s-a dat curs niciunei înţelegeri. Sinodul de la Niceea a mai stabilit însă că data Paştelui din fiecare an va fi calculată din timp de Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica şi celorlalte biserici creştine.
Simboluri pascale, bucate şi superstiţii
În România, Paştele întruneşte un număr impresionant de datini îmbinate cu simboluri, elemente ale naturii, superstiţii, dar şi bucate minunate.
În noaptea cea mare a Învierii, bisericile se umplu până la refuz cu credincioşi. Fiecare poartă câte o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa altarului. Reprezintă, pentru creştini, biruinţa luminii lui Dumnezeu asupra păcatului, şi o păstrează tot anul, pentru momente de restrişte. După slujba de Înviere, preotul împarte sfintele paşti – pâine sfinţită, stropită cu vin şi cu aghiazmă. Apoi, credincioşii se întorc acasă, cu lumânarea aprinsă. După ce păşesc peste prag, se închină şi sting lumânarea în grindă, afumând-o în semnul crucii. După numărul acestor cruci se socoteşte cât de veche e casa sau câţi ani s-a trăit în ea.
Ouăle roşii simbolizează mormântul lui Hristos, deschis la Înviere, motiv pentru care oamenii le sparg şi folosesc formula „Hristos a înviat! Adevărat a înviat!” timp de 40 de zile, până la Înălţare. Legenda spune că, la răstignire, Fecioara Maria a pus un coş cu ouă sub cruce, ca să-i îmbuneze pe soldaţii care îl păzeau, iar acestea au fost înroşite de sângele Mântuitorului. Alte variante spun că Maica Domnului, hăituită, face ouă roşii pe care le aruncă în calea urmăritorilor pentru a-i deruta, sau că o negustoreasă, neîncrezătoare în Învierea lui Iisus, spune „Voi crede când ouăle se vor roşi”, şi acestea se înroşesc. Originea colorării lor se pierde în negura epocii precreştine, de când Anul Nou se sărbătorea la echinocţiul de primăvară. Ele erau date în dar, ca simbol al echilibrului, creaţiei şi fecundităţii.
Astăzi, ouăle primesc diferite „înfăţişări”: ele pot fi încondeiate, închistrate, muncite sau picate (cu ceară – n.r.). La capitolul superstiţii, bucovinenii spun că cei care ciocnesc „se întâlnesc pe lumea cealaltă”, sau că „cel care sparge oul celuilalt are voie să i-l ia; dacă acesta refuză, se spune că îl va mânca pe lumea cealaltă stricat şi uns cu păcură…” Sau „ouăle muncite nu se dau de pomană, căci nu le primeşte Dumnezeu”, iar „cel al cărui ou se sparge primul, va muri înaintea celuilalt”.
O tradiţie românească, păstrată încă, cere gospodinelor să vopsească ouăle cu culori naturale: pentru galben şi portocaliu, ouăle se fierb cu coji de nucă, foi de ceapă, brânduşe, frunze de mesteacăn, soc sau coajă de păr; roşul se obţine cu felii de sfeclă, frunze de măr, de măceşe sau coajă de prun; castaniu - cu frunze de nuc; verzui - cu spanac sau muguri de măr pădureţ, şi chiar şi albastre - cu foi de varză roşie sau cu viorele… Ouăle monocrome, aproape întotdeauna roşii, se numesc în Bucovina „merişoare” şi erau destinate pomenilor pentru cei morţi.
Bătrânii mai spun că nu toate ouăle trebuie împodobite cu forme şi figuri, ci doar acelea care se păstrează în casă pentru a aduce noroc şi belşug şi a o apăra de rele. Acestea sunt ouăle „muncite”, fie policrome, realizate prin vopsiri succesive şi o îmbinare a modelelor („împestriţate”), fie cele roşii cu ornamente aplicate cu ceară albă sau prin scrijelirea vopselei. Cele încondeiate au un alfabet propriu: „Brâul Maicii Domnului”, „Crucea Paştilor”, „ochiul” şi „porumbelul”, simboluri ale Duhului Sfânt, „mâna”, care semnifică binecuvântarea dumnezeiască, „scara”, simbol al ascensiunii la ceruri, „peştele”, încifrare a numelui lui Isus, şi „cârja”, emblema Păstorului sufletelor rătăcite, sunt doar câteva dintre motivele folosite pe ouăle tradiţionale de Paşte.
Prin părţile Sibiului, ele sunt folosite într-un ceremonial chiar mai elaborat: este împodobit un pom precum cel de Crăciun cu ouă vopsite, golite de conţinut. În Lăpuş, Maramureş, în prima zi de Paşti, copiii care au cel mult nouă ani merg la vecini să le anunţe Învierea Domnului, iar gazda trebuie să dăruiască fiecărui urător un ou roşu. Femeile şi fetele din Almaş, de pe valea Crişului Alb, îmbrăcate în haine de sărbătoare, vopsesc şi „împestriţesc” ouăle numai în curtea bisericii. Iar în Transilvania, capul familiei împarte un singur ou sfinţit cu toţi membrii acesteia.
Nici pasca nu trebuie să lipsească de pe masa de duminică. Gospodinele o coc numai cu ocazia Paştelui şi este rotundă, pentru că se crede că „scutecele lui Hristos au fost rotunde”. Având la mijloc o cruce, pasca este împodobită pe margini cu aluat împletit, iar când se pune la copt, femeile de la ţară fac semnul crucii cu lopata pe pereţii cuptorului. Legenda spune că, în timp ce predica împreună cu apostolii, Iisus a fost găzduit la un om foarte primitor care le-a pus în traistă, la plecare, pâine pentru drum, fără ştirea lor. Apostolii l-au întrebat pe Hristos când va fi Paştele, iar răspunsul a fost: „atunci când veţi găsi pâine în traistă”. De atunci, se coace pasca.
Mielul. În întreaga tradiţie creştină, mielul îl simbolizează pe Mântuitor, care s-a sacrificat pentru păcatele lumii şi a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Rugăciunile pentru binecuvântarea mieilor datează din secolul al VII-lea. Astăzi, mielul fript este felul principal pe masa de Paşte a multor creştini. Din festin nu trebuie să lipsească nici cozonacul sau sarmalele.
Alte obiceiuri
La Câmpulung Moldovenesc, în zorii zilei de duminică, credincioşii ies în curtea bisericii, se aşează în cerc, purtând lumânări aprinse în mână, şi îl aşteaptă pe preot care le sfinţeşte bucatele din coşul pascal. Acesta este acoperit cu un şervet ţesut cu modelul specific zonei, iar, pe o farfurie, se regăsesc simbolurile bucuriei întregul an: seminţe de mac, care vor fi aruncate în râu pentru a alunga seceta, sare, care va fi păstrată pentru a aduce belşug, zahăr, folosit când se îmbolnăvesc vitele, făină, pentru ca rodul grâului să fie bogat, ceapă şi usturoi, care protejează împotriva insectelor. Deasupra acestei farfurii se aşează pasca, şunca, brânza, ouăle roşii şi ouă încondeiate, bani, flori, peşte afumat, sfeclă roşie cu hrean şi prăjituri.
Mult mai la sud, în Călăraşi, credincioşii aduc în coşul pascal, alături de ouă şi cozonac, şi cocoşi albi, crescuţi anume pentru datină: la miezul nopţii, cocoşii cântă şi vestesc învierea Mântuitorului. Cel mai norocos este gospodarul al cărui cocoş cântă primul. După slujbă, păsările sunt dăruite săracilor. Printre dulciurile pregătite de Paşti în Argeş sunt şi covrigii cu ou. Fiecare gospodină se străduieşte să prepare această delicatesă, considerată simbol al belşugului: reţeta necesită 15 ouă la un kilogram de făină! În Banat, la micul dejun din prima zi de Paşti, se practică tradiţia tămâierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de paşti (vin şi pâine sfinţite). Meniul mesei festive include ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după care se continuă cu friptura de miel.
Europa
Şi în restul continentului există multe obiceiuri. În Marea Britanie, de pildă, se dăruiesc ouă foarte mari de ciocolată. În Bulgaria, pictarea ouălor este o îndeletnicire a călugăriţelor din mănăstiri, iar în Elveţia există zone în care copiii cred că ouăle de Paşte sunt făcute de cuci sau de iepuraşi. De aceea, ei pregătesc din primele flori de primăvară câte un cuib în care acestea să fie depuse. În Olanda, părinţii vopsesc ouă verzi, pe care le ascund în iarbă, iar copiii sunt trimişi să le caute. Obiceiul se ţine şi în Germania, dar cu ouă de diverse alte culori. Suedezii le ornează cu desene hazlii şi cu versuri în rime, care se citesc cu glas tare, înainte de a le mânca. În Ungaria, ouăle sunt vopsite în roşu sau galben, iar pe ele se desenează apoi diferite motive, cele mai întâlnite fiind reprezentând stoguri de fân, case sau fântâni cu cumpănă.
Iepuraşul de Paşte
Nu este un produs comercial precum Moş Crăciun. Iepuraşul s-a născut pe meleaguri saxone, ca parte a unui ritual păgân de fertilitate pentru începutul primăverii, renaşterea întregii naturi. A fost menţionat ca simbol al Paştelui pentru prima oară în jurul secolului al XVI-lea, iar în 1800 au apărut şi primele dulciuri în formă de iepuraşi, în Franţa şi Germania, dar şi primele ouă de ciocolată. Se pare că emigranţii germani au dus tradiţia pe continentul american şi, de atunci, iepuraşul le oferă daruri copiilor în fiecare an.
Vechii saxoni sărbătoreau sfârşitul iernii printr-un festival în care o celebrau pe zeiţa primăverii, Eastre. Se spune că ea a găsit, într-o iarnă, o pasăre rănită. Pentru a o salva, a transformat-o în iepuroaică, dar una care încă putea depune ouă. Drept mulţumire, iepuroaica decora ouăle şi i le dăruia zeiţei.
Când misionarii creştini au pătruns în zona saxonă, au propovăduit creştinismul dar într-o manieră proprie, împletindu-l cu vechile credinţe. Astfel, Eastre s-a transformat, iar sărbătoarea păgână a primăverii s-a suprapus cu paştele creştin, devenind ceea ce cunoaştem astăzi drept Easter.
Cadouri „de la iepuraş”
În ultimii ani, tradiţia cadourilor de Paşte a luat amploare şi aici, iar comercianţii nu au decât să profite. Important este să alegi un cadou de calitate. Pentru cei mici e uşor să alegi - dulciuri, jucării, sau chiar şi un iepuraş de pluş. Pentru cei mai pretenţioşi, o sărbătoare tradiţională nu poate fi un moment mai potrivit pentru un cadou tradiţional. Antena3.ro a mers duminică la Târgul de Florii şi a trecut în revistă cele mai frumoase mostre de artă populară, dar şi cadouri pentru toate gusturile. Icoane, ceramică, straie populare, opinci, covoare, artă naivă, păpuşi, decoraţiuni, chiar şi cărţi tipărite manual pe hârtie obţinută prin reţete tradiţionale.
Cf. sursa, cu unele modificări…
Psa. Gianina.
Căutaţi în selectorul de programe al televizorului dv. televiziunea Trinitas TV a Patriarhiei Române!
Psa. Gianina.
14/04/2008 de Cristinel C. Popa
GENIAL ● Nu-şi lua notiţe la cursuri şi a făcut doctoratul în doi ani, în loc de patru
Un omagiu adus savantului român necunoscut. Necunoscut în România, pentru că la nivel mondial este celebru. Un portret al celui mai bine cotat tînăr matematician român. Daniel Tătaru, un briliant doctorand la Princeton, a făcut cercetare în laboratoarele unde însuşi Einstein definitiva celebra teorie a relativităţii şi concepea cunoscuta formulă E egal m ori c la pătrat.
O somitate în domeniu, Tătaru, considerat deja matematicianul român al acestui secol, ar putea deveni cel mai de succes matematician român al tuturor timpurilor. Contribuţiile sale în domeniul ecuaţiilor diferenţiale revoluţionează percepţia omenirii cu privire la obiecte, atomi, unde electromagnetice sau “conceptul” vizibil-invizibil.
Se remarcă încă din liceu, la Piatra-Neamţ. Primeşte două premii întîi la olimpiadele naţionale şi alte trei premii întîi la olimpiadele internaţionale, unde întruneşte în premieră punctajul maxim, 40 de puncte. Poate fi comparat, să zicem, cu Nadia Comăneci în domeniul matematicii. Absolvă facultatea cu 10 pe linie, face cercetare încă din perioada studiilor, rezultatele obţinute atunci, la 18 ani, fiind citate şi acum de somităţile în domeniu ale lumii. Teza lui de diplomă are un subiect la fel de dificil ca al uneia de doctorat. După ce pleacă din ţară, în 1990, şi îşi continuă studiile în SUA, devine asistent profesor la 25 de ani. La 32 de ani, primeşte postul de profesor “plin” şi activează doi ani la Nortwestern University, după care trece pe acelaşi post la Berkeley, unde se află şi astăzi. Avea doar 34 de ani. În România ar fi trebuit să mai aştepte încă pe atît să devină profesor. Distins cu Premiul Bocher de American Mathematical Society, împreună cu tînărul matematician Terence Tao, cunoscut drept “Mozart” al matematicii mondiale, Tătaru este de ani buni cercetător la Berkeley University, a patra universitate a lumii. În 2004, alături de alţi patru matematicieni de marcă, a cîştigat un grant în valoare de un milion de euro pentru cercetări în domeniul vibraţiilor. Tătaru şi-a făcut studiile postdoctorale la Princeton, în acelaşi loc unde s-a aflat şi marele Einstein.
“CITAT DE NEWTON”. O incursiune dincolo de necunoscut a unui român aflat în topul savanţilor mondiali. Găuri negre, teoria haosului, teleportare, experimentul Philadelphia. Toate se află sub semnul matematicii şi sînt legate în mod direct de eroul nostru. Tînărul savant român a devenit un reper în matematica mondială, fiind amintit şi de celebrul matematician rus Arnold. “Cînd «Einstein» al matematicii, cum e considerat rusul, face referire la el, e ca şi cum te-ar cita Newton”, spune academicianul Viorel Barbu, cel care i-a îndrumat primii paşi în cercetare încă din perioada studenţiei la Facultatea de Matematică din Iaşi.
PREMIAT BOCHER. Tătaru este un pretendent român la Nobel. Numai că este vorba despre “Nobelul matematicii”, cunoscutul şi prestigiosul Premiu Fields, pentru că distincţia internaţională binecunoscută, Nobel Prize, nu se acordă în acest domeniu. Fields, decernat o dată la patru ani, se atribuie în schimb mult mai greu. Chiar dacă l-a ratat, Tătaru rămîne un candidat serios la recunoaşterea mondială. În 2002 a primit prestigiosul Premiu Bocher, distincţie acordată la fel de greu, o dată la trei ani, în acelaşi timp cu Tao, cel cu care a făcut echipă în cercetare la Princeton între 1995 şi 1997. Mai tînăr, acesta a primit mai tîrziu şi Premiul Fields, ajungînd profesor la numai 24 de ani la renumita universitate americană UCLA. Pentru a sublinia valoarea românului, avînd în vedere grupul restrîns de somităţi din care face parte, trebuie spus că Tao s-a manifestat de timpuriu în domeniu, în adolescenţă el reuşind să termine deja studiile universitare, după ce la 7 ani era deja un as în matematică. “Aşa încît, vă daţi seama, Tătaru se află într-un cerc foarte select”, spune acad. Barbu.
SIMFONIA CIFRELOR. De altfel, la Princeton, unde Tătaru a efectuat studiile postdoctorale, a lucrat începînd din 1993 şi rusul Grigori Perelman, celebru pentru că a refuzat prestigiosul Fields. Premiul Bocher, acordat lui Tătaru de American Mathematical Society, a fost primit anterior şi de celebrii Norbert Weiner şi John von Neumann. Acesta din urmă a lucrat împreună cu Tesla la celebrul “experiment Philadelphia”, cînd în 1943 cercetătorii au făcut să dispară pentru puţin timp o navă de război americană. Cercetările matematicianului român vin în continuarea acestora şi duc mai departe seria descoperirilor revoluţionare în domeniu, avînd legătură cu teoria găurilor negre din Univers şi excentrica teorie a haosului. Rezultatele ecuaţiilor lui fac vizibil invizibilul şi invers. Ecuaţiile diferenţiale Hamilton-Jacobi, pe care el le-a descifrat cum nu se poate mai bine, au făcut ca Tătaru să fie citat de fiecare dată cînd se explică cum forma obiectelor modelează undele electromagnetice. Un articol din The Mercury News avansa ipoteza că descoperirile lui Tătaru vor revoluţiona modul în care se construiesc aparatele de MRI (de investigare radiografică) şi cercetările geofizice. De altfel, Tătaru are lucrări în comun cu un cercetător NASA, A.V. Sweigart, şi cunoscutul cercetător german Herbert Koch. Rezultatele analizelor lui au legătură cu celebra teorie a haosului.
ASCENSIUNE. Recent, el a participat la cîteva sesiuni ştiinţifice de înalt nivel, unde se adună de regulă crema matematicii mondiale şi unde savanţii, de cele mai multe ori, îl privesc cu simpatie. Majoritatea dintre ei, cînd se referă la un anumit capitol al matematicii în care a efectuat cercetări, precizează: “Conform rezultatelor lui Tătaru”, ca o recunoaştere a meritelor sale la nivel mondial. Ecuaţiile pe care le-a dezvoltat s-ar putea numi în curînd ecuaţiile Hamilton-Jacobi-Tătaru. Ar fi ca o încununare a rezultatelor unui matematician de geniu pe care l-a dat România, un tînăr savant român cu o ascensiune fulminantă, care şi-a demonstrat puterile încă din ţară şi care se simte foarte bine la cel mai înalt nivel în mediul academic american.
ÎNCEPUTUL. Născut în 1967, Daniel Tătaru a fost un elev şi apoi un student genial. “A terminat ca şef de promoţie, cu 10 pe linie, şi s-a implicat în cercetare încă din anii studenţiei”, îşi aminteşte academicianul Viorel Barbu. După terminarea facultăţii, a plecat imediat peste hotare şi a făcut un doctorat “rapid” în doi ani, faţă de patru-cinci, cît durează în mod obişnuit. “Rezultatele cercetărilor sale încă din perioada studenţiei au fost prezentate drept o revelaţie de cunoscutul profesor american Michael Crandall”, precizează prof. univ. dr Ovidiu Cîrjă, decanul Facultăţii de Matematică din Iaşi, instituţie unde Tătaru a fost un student eminent. Datorită lui, la un moment dat România era reprezentată indirect de doi cercetători la congresul matematicienilor de la Beijing, lucru cu totul şi cu totul ieşit din comun pentru americanii proveniţi din Europa de Est. “A prezentat timp de 45 de minute o lucrare foarte bine primită, celălalt român fiind Eleny Ionel. De altfel, el a luat şi în ţară Premiul Ţiţeica, iar teza lui de licenţă era de nivelul uneia de doctorat”, îşi aminteşte profesorul Cîrjă, şi el un cercetător de marcă la Universitatea “Al.I. Cuza”.
NU-ŞI LUA NOTIŢE. Daniel Tătaru a făcut parte din una dintre cele mai bune promoţii pe care le-a avut Facultatea de Matematică din Iaşi. Unul dintre colegii săi, astăzi conferenţiar la universitate, îşi aminteşte de perioada cînd Tătaru era student. “Era foarte prietenos, jucam împreună bridge destul de des”, spune conf. dr Mihai Gontineac. De altfel, Tătaru participă şi în SUA la concursuri de bridge, Open Pairs fiind unul dintre acestea - un campionat mondial, de altfel. Daniel nu lua niciodată notiţe la curs, lucru pe care nu îl mai făcea nimeni la acea vreme. “Era un foarte bun coleg, genial la matematică, avea o bază extrem de solidă, şi totul era de la sine pentru el. Era un tip modest, colabora cu noi, venea la petrecerile pe care le organizam în cămin.” Tătaru nu se sustrăgea nici de la obligaţiile pe care le avea un student la acea vreme, aşa că făcea de serviciu la cantină, curăţa cartofi, spăla vase, făcea “şmotru” pe jos, cot la cot cu colegii săi. Cadrele didactice nu îl protejau în nici un fel. “Uneori era un dezavantaj să fii cu el în an, pentru că profesorii încercau să meargă în ritmul lui Daniel de înţelegere. A terminat cu 10 şi a fost singurul dintre noi care nu a luat repartiţie, pentru că ştia că o să plece în străinătate”, completează Gontineac.
SALVATORUL. La seminarii nu scria decît atunci cînd credea de cuviinţă că este prezentat ceva care îl interesează: “În schimb, camera sa de cămin era tapetată cu cărţi”. Tînărul student era foarte atent şi prindea totul din mers. Asta dacă nu le ştia pe toate dinainte. Cînd la seminar o problemă nu putea fi rezolvată de ceilalţi colegi, în ultimă instanţă trebuia să “facă un efort”: ieşea la tablă şi găsea imediat soluţia. Pentru că îşi prezenta foarte repede noţiunile ce trebuiau expuse la examene, şi ca să nu piardă vremea aşteptîndu-i pe ceilalţi, îi ruga pe colegi să îi dea voie să intre primul la examinare. De regulă, la proba orală se intra în ordine alfabetică, dar el voia să se ducă primul, de altfel nici nu consuma foarte mult din timpul celorlalţi, întrucît prezenta noţiunile în viteză. “La cursuri venea regulat, îşi făcuse şi o prietenă. La matematică se aşeza în rîndurile din faţă pentru a vedea bine. La cele de socialism stăteam în spate şi jucam riţi-piţi.”
Dar se descurca la fel de bine şi la astfel de obiecte, pentru că, pe lîngă o inteligenţă ieşită din comun, avea o memorie vizuală excepţională. “Ştia să fotografieze o pagină, ca după aia să ţi-o reproducă repede şi fără greşeală, lucru care îl ajuta să înmagazineze informaţii”, mai spune Gontineac.
FĂRĂ EFORT. Prof. univ. dr Ovidiu Cîrjă a fost în vizită la Tătaru în Statele Unite. “În 1992, am mers la o conferinţă internaţională în Belgia, şi profesorul Crandall a prezentat rezultatele lui care au făcut carieră. L-am vizitat în ‘93-’94, cînd eram bursier Fullbright la Los Angeles, am participat la o conferinţă pe care a prezentat-o. Am mers la el, la universitate şi acasă… are simţul umorului, este un om deosebit, primitor. Iar ca student nu era îngîmfat, ci un băiat la locul lui, modest. Era chiar iubit de colegi, un student briliant, asta este cert. La el neîndoielnic e vorba despre talent, avea ceva deosebit. Nu aveai impresia că depune un efort, o muncă extraordinară ca să se ridice deasupra celorlalţi. Să nu ne imaginăm că stătea cu pixul în mînă şi cărţile în faţă, nu!, asta înseamnă ceva înnăscut: talent pentru matematică”, spune Cîrjă.
I “FIELDS” GOOD. Ajuns profesor la Berkeley, nu şi-a pierdut modestia. “Se purta în mod obişnuit, cînd am ajuns la el acasă s-a dus la un moment dat şi a închiriat o casetă cu un film. Era un om normal, sociabil, şi ăsta este un lucru extraordinar pentru cei care au ajuns la un asemenea nivel. Cei care stau toată ziua cu creionul în mînă mie nu prea îmi inspiră încredere. Trebuie să ai ceva pentru matematică, în afara muncii asidue. A ajuns deja departe. Dintre români, el e cel mai aproape de Premiul Fields. România a ieşit cu sportul şi cu matematica în lume, matematicienii au împînzit lumea, ca nişte buni ambasadori ai ţării. Nu este un departament al unei universităţi străine să nu fie unul-doi români acolo”, mai spune Cîrjă.
RAPID. Încă din timpul facultăţii a uimit profesorii cu rezultatele senzaţionale ale cercetărilor sale în domeniul ecuaţiilor diferenţiale. A plecat în străinătate şi, după un doctorat rapid, a obţinut o bursă postdoctorală la faimosul Princeton Institute. “Unii întind doctoratul pînă la cinci ani. Lui întotdeauna lucrurile i-au ieşit mult mai repede”, spune acad. Barbu. Şi i-au fost de ajuns doar doi ani, deja după cîte o lună, două venea cu rezultatele de se minunau profesorii. “Îndrumătorul, colaboratorii, profesorul Trigiani au fost şi ei impresionaţi de calitatea lui. Este unul dintre tinerii matematicieni americani cei mai cunoscuţi în lume. Este în boardul mai multor reviste de specialitate, chiar şi la American National Society.
CLASICUL TĂTARU. Acad. Barbu spune că Tătaru, încă de cînd era student, a făcut o lucrare care şi acum este citată foarte mult, a devenit aproape clasică: “Chipurile, a fost lucrarea lui de diplomă aici, dar foarte puţini pot realiza aşa ceva chiar şi pentru doctorat. A obţinut rezultate care au intrat în patrimoniul mondial. Era excepţional, foarte activ, îi propuneai o problemă complicată, şi el o rezolva imediat. Era genial, cu toate că trebuie să ne ferim de o astfel de titulatură. Relaţiile noastre au fost profesionale, dar sîntem apropiaţi, vorbim des, îmi trimite felicitări cu diferite ocazii, a mai fost pe la facultate de cîteva ori cînd a venit în ţară. Este o imagine a ceea ce producea şcoala românească”. Gabriel Turinici, Eleny Ionel şi Liviu Nicolaescu sînt alte trei nume care fac cinste Facultăţii de Matematică de la Iaşi.
Norbert Wiener era un copil-minune al epocii sale. La 10 ani scria un eseu filozofic despre Teoria Ignoranţei, în care îşi exprima convingerea că un mecanism atît de imprevizibil precum mintea umană nu ar putea formula o teorie perfectă şi imuabilă. La 18 ani obţinea titlul de doctor, cu o teză privitoare la legătura dintre matematică şi filozofie. Eforturile sale ulterioare au fost îndreptate spre descoperirea legăturilor dintre incertitudine şi probabilitate şi, mai ales, spre ceea ce el numea “cel mai înalt scop al matematicii, descoperirea ordinii în mijlocul dezordinii”. Teoria haosului. Astfel, pune bazele ciberneticii - ştiinţă care menţine ordinea într-un sistem, natural sau artificial. El dă ca exemplu un sistem viu: biologicul. Spune că boala este entropică, este o eroare în sistemul viu, iar vindecarea e cibernetică, prin încercările organismului de restaurare a stării sale originale. Selecţia naturală e şi ea cibernetică, nepermiţînd mutaţiile genetice care deviază de la normă în feluri nedorite. Wiener considera societatea un sistem autoreglator, menţinut în ordine de mecanismul cibernetic al legilor sociale. Promotoare a coerenţei, cibernetica permite schimbarea, dar aceasta trebuie să fie ordonată şi să se supună regulilor interne. Nu contează dacă sistemul este electric, chimic, mecanic, biologic sau economic. Este, deci, un principiu universal al controlului şi poate fi aplicat la toate felurile de organizare, tot aşa cum teoremele lui Shannon se aplică la comunicarea de orice fel.
Născut în 1967, a făcut liceul în Piatra-Neamţ şi facultatea la Iaşi. În 1990 pleacă în SUA şi termină doctoratul în 1992 la Virginia University. Între 1995 şi 1997 face studii postdoctorale la Princeton University. Între 1992 şi 1996 este asistent profesor, între 1996 şi 1999, profesor asociat, iar în perioada 1999-2001 - profesor la Northwestern University. Din 2001 este profesor la UC Berkeley. Îi plac fotbalul, drumeţiile montane, ciclismul şi este pasionat de bridge.
Invizibilul, vizibil?! Întrebarea vine din secolul al XIX-lea, cînd un om de ştiinţă german, Ernst Chadni, l-a impresionat pe Napoleon Bonaparte prin abilităţile sale de a face vizibile undele de sunet printr-un experiment care consta în presărarea de nisip şi producerea unor figuri diferite pe plăci metalice prin frecarea marginii cu un arcuş de vioară. În momentul cînd placa oscilează pe unul din modurile sale de vibraţie, nisipul se ordonează în punctele de minim (nodurile vibraţiei), formînd diferite figuri.
Fundaţia Naţională de Ştiinţă le-a acordat lui Tătaru şi altor patru savanţi americani o finanţare de un milion de dolari pentru ca în timp de trei ani să dea un răspuns la întrebarea: “Cum influenţează forma unui obiect frecvenţa şi geometria vibraţiilor sale?”, răspuns care ar putea ajuta la studiul cutremurelor.
acatistul-sf-ierarh-pahomie-de-la-gledin-romanul
Canonizarea Sfantului Ierarh Pahomie de la Gledin
14.04.2007
Incepand de ieri, la Gledin, in judetul Bistrita Nasaud, este sarbatoare mare. Aici, in acest zile este canonizat Sfantul Ierarh Pahomie de la Gledin. La evenimentele din aceasta localitate, pe langa oficialii Bisericii Ortodoxe Romane, vor participa si Vladimir, Mitropolitul Kievului, insotit de trei episcopi si trei clerici din Ucraina, precum si mai multe oficialitati locale, precum si Traian Basescu, presedintele Romåniei.
Astazi, de la ora 9.00, se va oficia Acatistul Sfantului Pahomie si se va desfasura o procesiune cu icoana in jurul bisericii. La ora 10.00, va incepe Sfanta Liturghie, se va citi si semna Actul sinodal de canonizare a Sfantului Pahomie.
Canonizarea acestui nou sfant a fost aprobata de Sinod, la propunerea IPS Bartolomeu Anania, avand ca zi de praznuire 14 aprilie.
Cuviosul Pahomie (cu numele de botez Petru, se pare- n.r.) s-a nascut pe la anul 1674, in satul Gledin de pe Valea Sieului. Un pomelnic pastrat la schitul Pocrov aminteste ca Pahomie a trecut in Moldova, fiind primit ca frate la Manastirea Neamt, unde se aflau mai multi calugari veniti din Ardeal. In 1697, la 25 de ani, a fos calugarit. Dupa anul 1704, a plecat la Kiev, unde a stat doi ani. Aici, la Lavra Pecerska, l-a cunoscut pe Sfantul Dimitrie al Rostovului, caruia ia devenit ucenic. In 1706, s-a intors la Neamt si a ales sihastria intr-o padure langa Muntele Chiriacul. Auzind despre viata sa, domnitorul, cu mitropolitul, episcopii si egumenii manastirilor au hotarat sa-l cheme episcop de Roman. A pastorit aici sapte ani, ungandu-l domn pe Nicolae Mavrocordat la 8 noiembrie 1711. La 1 martie 1714, Pahomie a parasit de buna voie scaunul arhieresc, retragandu-se, din nou, langa Muntele Chiriacu. Aici, la Pocrov, a construit locas de rugaciune.
Dupa multe necazuri, Pahomie a pornit in pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. A trecut la cele vesnice la 14 aprilie 1724, moastele lui fiind pastrate pana astazi in Paraclisul Sfantul Stefan din Lavra Pecerska. Istoricul Nicolae Iorga afirma despre Pahomie ca a fost „cel mai de seama carturar dintre clericii moldoveni din acel timp“. Activitatea lui ca ierarh si monah, preocuparile si conceptiile sale - cuprinse in special in testamentul scris la Lavra Pecerska - au generat un curent innoitor in viata monahala a Bisericii moldovene din acel secol. In urma cu un deceniu, cand au descoperit ca Pahomie s-a nascut in satul lor, localnicii au sarbatorit ziua de 14 aprilie cu mare fast.
Dumitru Manolache
*********************
Psa. Gianina Picioruş
Pentru a viziona canalul nostru religios vă trebuie Windows Media Player şi pe acesta îl descărcaţi de aici. Aceasta e ultima versiune la ora actuală. Pentru a nu avea probleme trebuie să primiţi constant noile adaptări ale programului. După instalarea lui introduceţi în URL-ul programului adresa:
http://trinitastv.sytes.net:8080
Vizionare plăcută!
Pr. Dorin.
Găsiţi aici saitul televiziunii.
Aici puteţi vedea în direct, în Windows Media Player spre exemplu, cursurile universităţii bucureştene.
Pr. Dorin.
Un articol în Ziua, semant de Corina Scarlat şi Cristian Andrei.
Fragment:
Romania duce lipsa de un program de sustinere a natalitatii, de o politica coerenta demografica, aceasta afirmatie fiind sprijinita de sumele platite pentru indemnizatiile de crestere a copilului in 2007, comparativ cu prevederile anului 2008. Fertilitatea cu o valoare de numai 1,3 copii la o femeie este considerata scazuta si nu asigura inlocuirea generatiilor.
Mentinerea fertilitatii la nivelul actual va duce la o diminuare drastica a populatiei in varsta de munca. Se estimeaza ca populatia cu varste intre 20 si 64 de ani ar ajunge la numai 9 milioane in anul 2050, cu 4 milioane mai mica decat in prezent. Implicit, raportul de dependenta se va degrada, ajungandu-se la 115 persoane tinere si varstnice la 100 de persoane adulte.
Se estimeaza ca daca populatia cu varsta intre 3 si 23 de ani este astazi de 5,7 milioane se va ajunge la 4,2 milioane in 2025, respectiv la 2,7 milioane in 2050. Pentru inlocuirea generatiilor, fertilitatea ar trebui sa fie de 2,1 copii la o femeie. Emigratia si mortalitatea generala, alaturi de fertilitatea scazuta, vor conduce la o Romanie cu populatie imbatranita, putini copii si tineri. Insa motivatiile deciziei milioanelor de cupluri de a nu avea copii ori de a avea doar unul singur se gasesc, printre altele, in gravele erori savarsite de clasa politica in gestionarea societatii romanesti, erori provenite din incompetenta, lipsa de vointa politica si coruptie.
Psa. Gianina.
Pictorul Sabin Bălaşa s-a stins din viaţă pe data de 1 aprilie 2008, la Spitalul Sfânta Maria din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator. La 76 de ani, artistul a fost doborât de o boală necruţătoare - cancer la plămâni. Iubit şi deopotrivă contestat, cu lucrări care valorează sute de mii de euro, renumit pentru viaţa sa personală tumultuoasă, Sabin Bălaşa rămâne cel mai cunoscut pictor contemporan.
Sabin Bălaşa s-a născut la 17 iunie 1932, în satul Dobriceni, Olt, dintr-un tată preot şi o mamă învăţătoare. A urmat şcoala primară în localitatea natală. Cursurile secundare le-a urmat la Liceul “Fraţii Buzeşti” din Craiova. A absolvit, în 1956, Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, cursurile Academiei de Limba şi Cultura Italiană Siena, în 1965, şi cursul de vară al Academiei de Pictură din Perugia, în 1966.
Pr. Dorin.
Jurnalul Naţional [1 aprilie 2004] ne deconspiră eforturile de pregătire pentru această reuniune internaţională.
Opt luni de pregătiri, 600 de oameni implicaţi, 150 de voluntari, 260 de ofiţeri de legătură, peste 30 de săli pregătite şi 25 de milioane RON cheltuite. După două săptămâni de muncă zi şi noapte, Camera Deputaţilor, gazda Summit-ului NATO, aşteaptă acum cu sufletul la gură să-i treacă pragul înalţii oaspeţi.
Pentru reuniune se va folosi mai puţin de o treime din capacitatea totală a Palatului, care are o suprafaţă de 330.000 de metri pătraţi şi 1.000 de săli, fiind a doua din lume ca suprafaţă după Pentagon.
Pentru cei aproximativ 3.500 de ziarişti acreditaţi la reuniune a fost pregătit un centru media special.
Aproximativ 60 de preşedinţi, premieri şi miniştri de Externe vor veni cu soţiile la Summit-ul de la Bucureşti. Astfel, în România se vor afla prima doamnă a SUA, Laura Bush, soţia premierului britanic, Sarah Brown, Jeannine, soţia secretarului general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, dar şi Yoo Soon-taek, soţia secretarului general al ONU, sud-coreeanul Ban Ki-moon. Va lipsi prima doamnă a Franţei, Carla Bruni Sarkozy.
Şefii delegaţiilor prezente la Summit-ul NATO se vor deplasa cu 69 de limuzine Mercedes, în timp ce alte 396 de autoturisme Ford vor fi folosite pentru restul membrilor delegaţiei. Dintre cele 396 de autoturisme Ford, care vor fi utilizate pentru deplasarea miniştrilor şi a celorlalţi oficiali, 69 sunt microbuze “unu plus opt” – Ford Transit. Autoturismele au fost puse la dispoziţie organizatorilor de cele două companii, care au sponsorizat astfel organizarea Summit-ului. Sponsorizarea a constat în punerea autoturismelor la dispoziţia organizatorilor timp de două săptămâni, plata asigurării, înmatricularea şi pregătirea şoferilor, care sunt români şi provin de la SPP, MAp, MIRA, SRI, STS şi Camera Deputaţilor. Şi ziariştilor le vor fi puse la dispoziţie autobuze şi microbuze pentru a se putea deplasa de la aeroport la hoteluri şi de acolo la Parlament.
50 de şefi de stat şi de guverne vor fi prezenţi începând de mâine în Bucureşti. Preşedintele SUA, George Bush, va avea cea mai numeroasă delegaţie – aproximativ 1.000 de oameni. Delegaţia Germaniei va număra în jur de 100 de persoane, cea britanică – 80, spaniolă – 60. Majoritatea celorlalte delegaţii vor fi formate din 20-25 de persoane. Unde vor sta înalţii delegaţi? 14 hoteluri celebre de 4 şi 5 stele s-au pregătit pentru a-i primi pe oaspeţi, printre acestea numărându-se: Marriott, Intercontinental, Ramada Majestic, Sofitel, Howard Johnson, Novotel, Hilton. Potrivit unor surse oficiale, preşedintele SUA, George Bush, va fi cazat la Marriott, cancelarul german, Angela Merkel, la Hilton iar preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, la Sofitel. Pentru presa străină au fost rezervate camere la 16 hoteluri, majoritatea distincte de cele unde vor sta liderii ţărilor aliate. De asemenea, jurnaliştilor le va fi asigurat transportul de la hotel la Parlament.
Un album cu Bucureştiul de altădată, unul de prezentare a unor obiective turistice din România, ghiduri cu restaurantele, cluburile şi cafenele din Bucureşti, filmul lui Cristian Mungiu, “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, toate în genţi create de designerul Mihai Albu, dar şi o sticlă de vin vechi. Acestea sunt câteva dintre amintirile cu care ziariştii acreditaţi la reuniune şi invitaţii la Summit-ul NATO vor pleca de la Bucureşti. Firma ieşeană Cotnari SA a asigurat aproximativ 180 de sticle cu vin marca “Grasă de Cotnari”, vechi de cel puţin 29 de ani, pentru cadourile invitaţilor la Summit, o astfel de sticlă ajungând să coste până la 343 de euro. De asemenea, oficialii vor putea să cumpere suveniruri din România chiar de la parterul Palatului Parlamentului, unde pe durata reuniunii va fi deschisă o expoziţie cu vânzare, cuprinzând ouă încondeiate, icoane sticlă, ţesături, podoabe, obiecte din lemn şi din ceramică. La evenimentul organizat de Muzeul Ţăranului Român participă zece meşteri din Teleorman, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Dâmboviţa, Argeş şi Suceava, care – în măsura în care meşteşugul lor nu presupune utilizarea unor instrumente care nu au putut trece de filtrele de securitate – îşi vor demonstra măiestria în realizarea obiectelor tradiţionale.
Organizarea celui mai mare summit din istoria NATO a costat statul român 37 de milioane de euro. 25,7 milioane de euro au fost alocate de Executiv, peste 2 milioane de euro au venit din sponsorizări şi 9 milioane de euro au fost economisite de la organizarea Sommet-ului Francofoniei, în septembrie 2006. România va avea însă şi câştiguri de pe urma Summit-ului. Pe lângă imaginea pe plan internaţional, companiile româneşti care îşi vor pune la dispoziţie serviciile pe perioada summit-ului vor avea de încasat bani frumoşi. Cele mai câştigate vor fi hotelurile, restaurantele şi firmele de catering care vor servi delegaţiile oficiale, dar şi jurnaliştii străini şi echipele de IT ce vor fi prezente la Summit. “Numai volumul încasat de hotelurile unde vor sta delegaţiile oficiale se ridică la 1,4 milioane de euro pe zi. Jurnaliştii consumă şi ei… Mai sunt oameni care vor rămâne pentru turism după summit”, declara recent secretarul de stat pentru organizarea Summit-ului, Victor Micula. Mai-marii Camerei Deputaţilor au promis că după Summit vor fi oferite publicităţii toate detaliile legate de costuri şi achiziţii.
Amenajări şi trafic pe timpul summitului NATO
NATO este cea mai importantă structură militară globală, care a apărut ca o necesitate pentru contracararea disensiunilor de la sfârşitului celui de-al doilea război mondial dintre URSS şi aliaţii occidentali, a extinderii ideologiei comuniste şi a amprentei pe care Moscova o lăsase asupra regiunilor ocupate de Armata Roşie în Europa. După ce în februarie 1948 în Cehoslovacia s-a instaurat comunismul, Marea Britanie, Franţa, Luxemburg, Belgia şi Regatul Ţărilor de Jos s-au aliat într-o organizaţie de apărare numită Tratatul de la Bruxelles. Tratatul stipula existenţa unui sistem de apărare colectiv, dar nici una dintre aceste state nu ar fi putut face faţă singure în faţa unei eventuale invazii sovietice. Astfel, diplomaţii occidentali au ajuns “să curteze” Statele Unite, pentru a pune bazele unei cooperări militare strânse menite să apere vestul Europei.
La 11 iunie 1948, Congresul SUA a adoptat Rezoluţia Vendenberg, care permitea Statelor Unite să se implice, pe timp de pace, într-o alianţă de apărare colectivă. La 10 decembrie acelaşi an, au început, la Washington, negocierile asupra Tratatului Nord-Atlantic între statele membre ale Tratatului de la Bruxelles, SUA şi Canada. La 15 martie 1949, au fost invitate să adere Danemarca, Islanda, Norvegia şi Portugalia. La 4 aprilie 1949 a fost semnat Tratatul Nord-Atlantic, cunoscut şi sub numele de Tratatul de la Washington, prin care statele membre se angajau să-şi asigure reciproc libertatea şi securitate. Tratatul de la Washington a intrat în vigoare la 24 august în acelaşi an, iar la 12 aprilie 1951 a intrat în funcţiune Comandamentul Aliat pentru Europa.
În 1952, Grecia şi Turcia au aderat la NATO la 18 februarie, consolidând astfel flancul sudic al Organizaţiei Nord-Atlantice, în conformitate cu aşa-numita doctrină de “containment”, de restrângere, de blocare a expansiunii sovietice.
La sfârşitul anului 1962, după ce s-a încheiat criza rachetelor din Cuba (declanşată de URSS, care voia să construiască baze de lansare de rachete strategice cu focoase nucleare), preşedintele de-atunci al SUA, John F. Kennedy, şi şeful Guvernului britanic din acea perioadă, Harold Macmillan, au decis de comun acord să contribuie cu o parte a forţelor nucleare strategice la NATO. La 9 septembrie 1965, preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, a promis că procesul de integrare militară a Franţei în NATO se va încheia la finele lui 1969. Dar la 10 martie 1966, De Gaulle a anunţat oficial intenţia ţării sale de a se retrage din structurile nord-atlantice.
EUROPA DE EST. În decembrie 1967, la Consiliul Nord-Atlantic a fost aprobat “Raportul Harmel”, care viza viitoarele sarcini ale NATO. Comitetul de Planificare a apărării a adoptat atunci un nou concept strategic al Alianţei asupra ripostei flexibile în caz de agresiune. Un aspect important în evoluţia NATO l-a reprezentat escaladarea, în anii ’70-’80, a capacităţilor nucleare în regiunea euroatlantică. Climatul de dialog între SUA şi URSS, concretizat prin negocierile asupra limitării armelor strategice, au creat un mediu relativ stabil în privinţa armelor nucleare în regiune. În decembrie 1979, statele membre ale NATO au adoptat decizia “în două sensuri”, asupra modernizării forţelor nucleare active, incluzând desfăşurarea în Europa a sistemelor Cruise şi Pershing II (sol-sol), alături de un efort paralel şi complementar de controlare a armamentului.
Un capitol aparte în istoria Alianţei îl constituie relaţiile dintre URSS şi NATO, relaţii care cunosc o oarecare îmbunătăţire după decesul lui Constantin Cernenko, în 1985. Venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, un adept al reformelor interne şi a deschiderii dialogului cu Vestul, a marcat o schimbare radicală în relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite. Atunci a fost vremea în care au apărut primele iniţiative de reducere a armamentelor convenţionale, în paralel cu tratativelor pe marginea reducerii sau eliminării totale a unor categorii de arme nucleare şi vectori purtători de focoase nucleare. Acordurile bilaterale între SUA şi URSS privind reducerile de arme strategice, dar şi decizia lui Gorbaciov de a retrage trupele din Afganistan, în mai 1988, şi iniţiativa uniletarelă de reducere a forţelor convenţionale ale URSS, din decembrie 1988, au indus un climat de încredere şi cooperare între Est şi Vest. RFG, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi Bulgaria, state membre ale Pactului de la Varşovia, au anunţat reduceri substanţiale ale armamentului convenţional şi ale bugetelor apărării. La 1 iulie 1988, Manfred Worner, fost ministru al Apărării din Germania, a preluat funcţia de secretar general al NATO. Partizan al extinderii Alianţei Nord-Atlantice, Worner a jucat un rol deosebit de important în stabilirea unui parteneriat între NATO şi ţările din Centrul şi Estul Europei.
BRUXELLES. Schimbările democratice suferite de Europa Centrală şi de Est la finele anilor ’80 au transformat radical relaţia dintre Alianţă şi statele foste comuniste. În noiembrie 1990, cele 22 de state membre ale NATO şi ţările Organizaţiei Tratatului de la Varşovia au semnat Tratatul privind Forţele Convenţionale din Europa (CFE). După dispariţia URSS, în decembrie 1991, NATO s-a văzut confruntată cu noi ameninţări la adresa securităţii spaţiului euro-atlantic. 1994 a fost anul în care NATO a derulat prima operaţiune de luptă din istoria organizaţiei – forţele coaliţiei au doborât atunci patru avioane de luptă sârbeşti care încălcaseră zona de interdicţie aeriană.
În anii 1993-1994 a fost creat Parteneriatul pentru Pace, România fiind prima ţară care a aderat la acest parteneriatul euroatlantic, care este o formulă politico-diplomatică care pregăteşte noii candidaţi, dar şi se preocupă de extinderea cooperării, a securităţii în zone care exced sfera teritorială a NATO. Pentru mulţi analişti, Parteneriatul pentru Pace, lansat la Summit-ul de la Bruxelles, este una dintre cele mai fericite formule care asigură ca NATO să-şi diminueze funcţia militară pe care a avut-o în timpul războiului rece şi să propage securitatea şi cooperarea şi în alte regiuni, dincolo de limitele teritoriale ale membrilor Alianţei.
În ianuarie 1997, Nato şi Moscova au semnat “actul fondator privind relaţiile reciproce, cooperarea şi securitatea între NATO şi Federaţia Rusă”. În aceeaşi perioadă a fost încheiată Carta pentru un parteneriat distinctiv între NATO şi Ucraina, document de bază care reglementează relaţiile dintre Alianţă şi unul dintre cele mai mari state din Europa de Est, Ucraina.
SUB UMBRELA NATO. Criza din Kosovo a fost subiectul principal de pe agenda internaţională, NATO fiind implicată în gestionarea crizei. La 23 martie, secretarul general al NATO, Javier Solana, a dat undă verde Comandamentului Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) să lanseze atacuri aeriene în Republica Federativă a Iugoslaviei, pentru a pune capăt actelor de violenţă şi crizei umanitare din Kosovo. Operaţiunile militare ale NATO au fost oprite 78 de zile mai târziu, după ce preşedintele Slobodan Miloşevici s-a declarat de acord cu retragerea trupelor sârbe din Kosovo.
Viziunea asupra securităţii a căpătat însă alte valenţe o dată cu atacurile teroriste de la 11 septembrie din Statele Unite. Pentru prima dată în istoria Alianţei, Washingtonul a solicitat activarea articolului 5 din Tratatul Nord-Atlantic, care prevede apărarea reciprocă a statelor aliate. În octombrie 2001, preşedintele în exerciţiu al SUA, George W. Bush, a lansat atacurile împotriva regimului taliban din Afganistan.
Cotidianul [ 31 martie 2008]
România liberă [ 1 aprilie 2008]
Secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, declara pentru “Romania libera”, inaintea inceperii summitului de la Bucuresti, ca spera ca Alianta sa se extinda cu inca trei state: Croatia, Albania si Macedonia. Deocamdata, situatia este neclara din cauza disensiunilor dintre Grecia si Macedonia, iar cei 26 de membri ai NATO nu impartasesc un punct de vedere comun.
Preşedintele Americii doreşte Georgia şi Ucraina în NATO
“Pozitia mea este foarte solida”, a repetat el. “Pozitia mea este ca Ucraina si Georgia ar trebui sa primeasca MAP la Bucuresti”. Presedintele american a mai spus ca l-a asigurat pe Putin ca nu are de ce sa se teama, pentru ca NATO inseamna stabuilitate si democratie si orice tara are avantaje daca tarile vecine sunt democratice si stabile.
Modificări ale traficului în capitală.
Superbul articol dedicat lui de Jurnalul Naţional, semnat de Ramona Drăghici, Adrian Păunescu şi Carmen Vintilă.
Fragmente:
George Pruteanu a fost, realmente, o personalitate complexă: filolog, cadru didactic, jurnalist, om politic şi un excelent orator. Dispariţia sa fulgerătoare ne lasă, din nefericire, mult mai săraci în suflete. Vom simţi lipsa unui intelectual rasat, a unui fin, dar, în acelaşi timp, acid comentator al vieţii culturale şi politice autohtone. Implicarea lui George Pruteanu în destinul limbii române a fost una totală, pentru că a iubit-o cu adevărat.
“DE CE SCRIU CU Î DIN I…”. “Articolul lui Alex. Ştefănescu, din nr. 38 al României literare (2002), al cărui titlu îl parafrazez, era… efectiv un articol frumos, un articol emoţionant. Totuşi, la rece, vederile mele sunt altele. Îl rog pe cititor să aibă bunătatea de a le cumpăni. Scriu cu î din i… Pentru că iniţiativa Academiei, din 17 februarie 1993, prin care s-a reintrodus în ortografia românească litera â (în afara cuvîntului “român” şi a derivatelor sale, unde figura din 1965), a fost o eroare ştiinţifică, generată de un anume sentimentalism anti-comunist (bazat şi pe legenda că î-ul din i ne-ar fi fost impus de oamenii lui Stalin, deşi î-ul din i a fost practicat, de mari nume ale literelor româneşti, la Viaţa Românească, încă din anii ’20 ai secolului trecut, cu mult înaintea apariţiei comunismului la noi). Cei doi lingvişti membri ai Academiei au votat unul “împotrivă”, celălalt “abţinere”. Toate institutele de lingvistică din ţară au dezaprobat decizia.
…Pentru că, prin readoptarea lui â din a, ortografia românească se complică în mod artificial, introducîndu-se un criteriu mecanic, arbitrar şi străin spiritului limbii române: acela dacă un sunet se află în interiorul cuvîntului sau la una din extremităţile sale. Ar trebui, e.g., să scriem a târî (cu două litere diferite pentru exact acelaşi sunet), dar eu târâi (schimbînd din nou litera, pentru că e în altă poziţie)… A scrie un sunet într-un fel dacă e-n corpul cuvîntului şi-n alt fel dacă e la unul din capete e o procedură care sfidează claritatea latină a limbii române şi principiul dominant fonetic al ortografiei româneşti, conform căruia un sunet sau un grup de sunete se transcrie (aproape) întotdeauna cu aceeaşi literă, respectiv cu acelaşi grup de litere. Au spus-o mari cărturari (Rădulescu-Motru, A. Scriban, Philippide, Densusianu, G. Ivănescu, G. Ibrăileanu, E. Coşeriu, Mioara Avram).
… Pentru că î-ul provine dintr-un a în doar cca 31% din cuvinte; în marea majoritate a cazurilor (69%), î-ul provine din cuvinte (fie latineşti, fie de altă origine) care nu conţineau sunetul/litera a în locul respectiv, ci unul/una din sunetele/literele E, I, O sau U, aşa că transcrierea sa azi prin â este absurdă”, scria George Pruteanu în România literară, în 2002. Fragmentul a fost preluat de pe site-ul lui George Pruteanu.
A murit ultimul apărător al limbii române,
Pe neaşteptate, ca un arhaism împuşcat,
Ce mai rămâne, Doamne-Dumnezeule, ce mai rămâne
Decât gramatica de care ne-am lepădat?
Şi, uite, nici nu începuse bine anul
Şi cine, oare, s-ar fi putut gândi
Că într-o seară de martie va muri Pruteanu,
Care avea şi el planuri pentru a doua zi?
A murit neliniştitul, militantul, artistul,
O umbră de doliu se-aşează pe fiece verb,
Ne omorâm sârguincios, cum ne învaţă anticristul,
Ca nişte cazane sub presiune, cuvintele fierb.
Era o zi oarecare, o biată zi oarecare,
Fără nimic premonitoriu, fără nimic special,
Când el a simţit că nu-i e bine şi că îl doare
Şi, ca orice om, s-a dus, şi el, pân-la spital.
Rămăseseră, desigur, probleme nerezolvate,
Dar George o să se-apuce de treabă din nou,
Lipseşte puţin, dar se întoarce de-ndată ce poate,
Ochelarii, stilourile, ceasurile îl aşteaptă pe birou.
Căci el se pregătea liniştit de o bătrâneţe frumoasă,
Şi încă era atât de departe de ultimul act,
Avea treburi la facultate, la bibliotecă, în casă,
Ar fi râs în hohote dacă-i vorbeai de infarct.
Nu, hotărât lucru, el nu era născut pentru moarte,
Cum nu e născut nimeni dintre atâţia trecători,
Avea grilă estetică, era aici, gândea departe,
Era un cordial radical de stânga: ori-ori!
Şi, dintr-o dată, între toate poveştile năuce,
Din politică, din sport, din scandalurile de pe cuprins,
O stupidă agenţie de minciuni ne aduce
Vestea de coşmar că George Pruteanu s-a stins.
Fireşte, cum se spune, era prudent să renunţe la ţigară,
Dar asta e, oare, problema cea mai grea,
Din cauza căreia trebuia ca Pruteanu să moară,
Când e toxică viaţa însăşi? Să fi renunţat şi la ea?
Nimic nu se mai înţelege. Însă, ceva tot se ştie,
Măcar de-acum încolo, moartea, oricum,
Nu mai are voie să facă greşeli de ortografie,
Când profesorul de gramatică pleacă pe ultimul drum.
A murit ultimul gladiator al limbii române,
Substantivele şi verbele s-au înnorat,
Interjecţiile se ridică, de parcă ar vrea să-l îngâne,
Clopotele se-ndoliază, lăcrimează şi bat.
A venit moartea, cu năravurile ei păgâne,
Şi s-a aşezat, cu aroganţa celui mai mare păcat,
Între ziua de azi a lui George şi ziua de mâine,
Între ultimul subiect şi ultimul lui predicat.
Un minut de reculegere, o cană de vin şi-o bucată de pâine,
Pentru parastasul iluminat, pentru parastasul înlăcrimat,
Al ultimului subiect şi al ultimului predicat.
Predicat fără subiect! Noi fără el! Subiect fără predicat!
27 martie 2008
Adrian Păunescu
George-Mihail Pruteanu s-a născut în 15 decembrie 1947, la Bucureşti. A studiat literatura la universităţile din Iaşi şi Bucureşti, obţinând ulterior un doctorat în filosofie. Din anul 1972 a început să scrie articole şi eseuri pentru diverse reviste literare, printre care Convorbiri literare, Cronica, România literară, Contemporanul.
După Revoluţia din 1989, a continuat să lucreze ca jurnalist şi critic literar pentru Expres, Evenimentul Zilei şi Dilema. Între 1995 şi 1999, Pruteanu a fost realizatorul unui program zilnic de cinci minute despre folosirea corectă a limbii române (”Doar o vorbă săţ-i mai spun”), care a fost prezentat mai întâi la Tele 7 ABC (1995), apoi la ProTV (1995-1996), iar ulterior, cu denumirea “Doar o vorbă săţ-i mai spun”, la TVR1 (1997-1999 şi din nou în 2006).
George Pruteanu a primit două premii ale Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România, în 1996 şi 1999 şi Premiul Media, în 1997. Între 2005 şi 2007 a fost membru al Consiliului de Administraţie al TVR. Pruteanu a introdus un proiect de lege în 1997, devenit cunoscut ca “Legea Pruteanu”.
” Acum, au rămas să râdă, cu gura până la urechi, maneliştii care cântau ,«Ne interesează banu’/ Nu părerea lui Pruteanu». Astăzi, Pruteanu nu mai este, din păcate. Dar a rămas exemplul său, de verticalitate şi demnitate. Prin oameni ca el, onoarea intelectualului român e salvată. Uite că nu toţi intelectualii trădează. Uite că mai sunt şi intelectuali care ard ca o flacără, pentru frumos, bine, adevăr, dreptate, naţiune. Fie ca Dumnezeu să primească în Rai sufletul nobil al lui George Pruteanu”, a spus liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor (foto). “Pruteanu nu a fost un simplu lingvist, a fost un savant. O mare pierdere pentru noi toţi. Sunt convins că a lăsat manuscrise care vor confirma această opinie a mea. A fost un om de modă veche în sensul cel mai nobil al cuvântului.
George Pruteanu şi-a câştigat dreptul de a spune adevărul”, a mai spus preşedintele PRM. El a explicat că Pruteanu nu s-a mai implicat în politică de la alegerile din 2004, făcând o înţelegere amiabilă cu liderii PRM pentru a se putea dedica scriiturii şi activităţilor didactice. “Era prieten cu mine, dar nu mi-a spus că s-ar simţi rău. N-a spus nimănui. Spunea deseori că soţia este suferindă. Era un cavaler de modă veche. De câte ori îl invitam undeva, n-o lăsa acasă, o aducea şi pe ea”, a mai spus Vadim Tudor, arătând că ultima peliculă cu el o are de la petrecerea de ziua sa de naştere, din noiembrie anul trecut.
Despre suferinţa lui Pruteanu liderul PRM nu ştia prea multe, doar că fuma foarte mult şi că era nefiresc de slab. “George Pruteanu a fost un ferment cultural. A salvat noţiunea de talk-show. Avea coloană vertebrală”, a conchis Vadim. “Deşi a fost un om activ, a avut o activitate deosebită, a fost reprezentantul nostru în Consiliul de Administraţie al TVR, nu am fost chiar aşa de apropiaţi”, ne-a mărturisit vicepreşedintele PRM, Lucian Bolcaş. “Nu era un om care să lege prietenii şi, mai ales, pe probleme personale”, a subliniat Bolcaş.
********************
Adevărul [ 29 martie 2008]
Cotidianul [ 28 martie 2008]
Evenimentul Zilei [ 28 martie 2008]
********************
Gardianul [ 29 martie 2008]
Fragment:
Omul de cultura si politicianul George Pruteanu va fi inmormântat mâine pe „Aleea Artistilor“ din cimitirul Bellu. Corpul neinsufletit al lui George Pruteanu va fi depus, astazi, la Muzeul Literaturii, unde apropiatii vor putea sa-i aduca un ultim omagiu.
George Pruteanu va fi inhumat pe vestita „Alee a Artistilor“, la ora 11.00, alaturi de un sac de oase ale unui confrate de litere. Situatia la care s-a ajuns se datoreaza faptului ca nici rudele unor personalitati ale culturii romanesti si nici Uniunea Scriitorilor sau alte uniuni de breasla nu au platit pentru intretinerea mormintelor sau pentru concesionarea locurilor de veci.
Nemaifiind nici un loc de veci liber pe „Aleea Artistilor“, Administratia Cimitirelor se vede nevoita ca sa exhumeze oasele unui anonim slujitor al literelor si sa le puna intr-un sac, care va fi ingropat langa sicriul lui George Pruteanu. „Gardianul“ a dezvaluit in urma cu o saptamana ca o personalitate decedata de cel putin 7 ani va fi exhumata pentru a face loc unei alte celebritati, insa conducerea Uniunii Scriitorilor nu s-a invrednicit sa rezolve problema datoriilor pe care le are fata de Administratia Cimitirelor, aproximativ 70.000 de lei.
Pr. Dorin.
Articolul este în Ziua, există şi o fotografie, cea prezentată de noi supra şi o filă video cu cazul în speţă. Un fragment din articol:
“Americanul care a suferit o operatie de schimbare de sex, la origine fiind femeie, sustine ca din momentul in care a decis ca vrea sa aiba un copil, a incetat sa mai urmeze tratamentul cu injectii cu testosteron. Spune ca nu a apelat la nici un medicament care sa ii mareasca fertilitatea, si ca nasterea va fi posibila pentru ca si-a pastrat organele reproductive cu care l-a dotat, la nastere, natura”.
Postumanitatea este perioada istorică preconizată a înlocui postmodernitatea noastră. Şi prin ce se va caracteriza ea? Printr-o depreciere majoră a ontologiei noastre, a modului nostru de a fi, încercându-se să se combine trupul uman cu elemente tehnice sau electronice sau, ca în cazul de faţă, să redefinească trupul uman prin modificări fundamentale ale ontologiei sale.
Psa. Gianina.
Unitatea medicală, singura din România ridicată din fondurile BOR, va fi inaugurată la începutul lunii aprilie Centrul de Diagnostic şi Tratament “Providenţa”, proiect finanţat exclusiv de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB), este dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Unitatea medicală a fost amenajată într-o clădire nouă, situată într-un cartier mărginaş al Iaşiului, numit CUG.
Pe lângă saloane şi sălile de operaţie, pacienţii vor avea la dispoziţie sală de lectură, bibliotecă şi o capelă. Pentru o anumită categorie socială, serviciile medicale vor fi gratuite, restul pacienţilor având nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie.
Noul spital face parte din Complexul Medico-Social aparţinând MMB, denumit Centrul Medical “Providenţa” şi înfiinţat la Iaşi în urmă cu 10 ani, la iniţiativa fostului mitropolit Daniel, actualul patriarh. Conform reprezentanţilor Mitropoliei, spitalul va funcţiona în regim nonprofit şi va avea într-o primă fază 43 de paturi.
„Unitatea este structurată pe cinci niveluri, de la subsolul tehnic la etajul II saloanele fiind, de fapt, nişte rezerve cu unu până la patru paturi. Toate separeurile sunt dotate cu duşuri şi toalete”, explică preotul Ion Şerban, administratorul proiectului. Conform acestuia, un atu al noului spital este dotarea blocului operator cu o instalaţie de ultimă generaţie cu flux laminar, de tip „Carrier” , care asigură filtrarea superioară şi condiţionarea aerului în cele două săli de operaţie din dotare.
O capelă a fost deja amenajată în interiorul …
Un alt avantaj al centrului este oferirea unei game variate de servicii medicale, din care nu lipsesc specializările cardiologie, gastroenterologie, nefrologie, pneumologie, ORL sau obstetrică-ginecologie. De îngrijiri vor mai beneficia şi alţi pacienţi, suferinzi de afecţiuni din domeniile chirurgiei plastice şi recuperatorii, ortopediei sau chirurgiei generale.
Spitalul va avea şi farmacie proprie, cu dublu regim: pentru publicul larg, dar şi pentru eliberarea medicamentelor necesare pacienţilor internaţi. „Iniţiativa este bună, mai ales că este vorba de o clădire nouă, de aparatură care poate nu o găsim în alte spitale din Iaşi. Sperăm însă să nu se trateze aici numai preoţii, ci toată lumea bolnavă”, susţine Vasile Panait, un pensionar din Iaşi.
Un alt avantaj al noului spital este colaborarea cu o parte din cei mai renumiţi medici ieşeni, care îşi desfăşoară activitatea de bază în alte spitale de stat. „Pentru mine va fi şi o nouă provocare profesională. Evident, nu voi lucra ca la spital, în fiecare zi, ci doar de două-trei ori pe săptămână”, ne-a declarat prof. dr. Cristian Dragomir, fostul rector al UMF „Gr.T.Popa” Iaşi şi şeful Clinicii a-III-a Chirurgie a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iaşi. „Pe lângă personalităţi deja remarcate în medicina ieşeană, care vor lucra part-time în spitalul nostru, avem propriii angajaţi, cadre medii şi doctori pentru fiecare specialitate în parte”, mai susţine preotul Ion Şerban.
Acesta subliniază că proiectele Bisericii Ortodoxe Române în domeniul medical nu se opresc aici, urmând a fi dezvoltate în cel mai scurt timp şi alte spitale de acest tip în mai multe zone din ţară. Primul oraş pe lista priorităţilor, unde se va construi un spital din fondurile bisericii, aşa cum susţine preotul Ion Şerban, este Bucureştiul.
Ramona Ursu
Cf. sursa.
Aici pentru pagina resurselor online.
Codex Atlanticus 
Terenzio Ambrosiano
Ambrosian Library Treasures
Presentation Browse Digital Manuscript
Pr. Dorin.
