ΑΓΙΟΣ ΚΩΝΣΤΑΝΤΙΝΟΣ Ο ΥΔΡΑΙΟΣ (+ 14 ΝΟΕΜΒΡΙΟΥ 1800)

Ο Αγιος Νεομάρτυρας Κωνσαντίνος ο Υδραίος γεννήθηκε στην Υδρα, σε ηλικια 18 ετων εφυγε απο τν Υδρα και πήγε στη Ρόδο κοντά στον Τούρκο ηγεμόνα Χασάν.

Εκει ο Κωνσαταντίνος παρασύρθηκε και εξισλαμίστηκε με το όνομα Χασάν. Και για 3 χρόνια απολάμβανε μεγάλες δόξες και υλικές απολαύσεις. Αργότερα όμως συναισθάνθηκε το ολισθημά του και έκλαψε πικρά.

Για να εξιλεωθεί αποφάσισε να μαρτυρήσει. Πήγε και εξομολογήθηκε στον Πνευματικό και ζήτησε την ευχή του να μαρτυρήσει. Ο Πνευματικός όμως τόν απέτρεψε φοβούμενος το νεαρό της ηλικίας του.

Ο Κωνσταντίνος εκανε υπακοή, εγκατέλειψε τήν Ρόδο και πήγε πρώτα στη πόλη Κρίμι και μετά στήν Κωνσταντινούπολη επί πατριάρχου ΓΡΗΓΟΡΙΟΥ Ε του  Εθνομάρτυρος, εκεί στο μαρτυρικό Φανάρι, εξομολογήθηκε και παλι και κατέθεσε στό πετραχείλη του πνευματικού τον πόθο του για το μαρτύριο. Ο Πνευματικός τόν έστειλε στο Αγιο Ορος στην Μονή Ιβήρρων.

Εκεί προετοιμάσθηκε για το μαρτύριο και αφου πήρε την ευχή των Πατέρων επανήλθε στη Ρόδο. Εκεί παρουσιασθηκε στον ηγεμόνα και με θάρρος ομολόγησε τον Χριστό. Τα βασανιστήρια που ακολούθησαν ηταν φρικτά άλλα ο Κωνσταντίνος δεν λύγισε.

Στίς 14 Νοεμβρίου 1800 τον απαγχόνισαν και η ψυχή το πέταξε κοντά στόν Θρόνο του Θεού. Το ιερό λειψανό του το έθαψαν οι Χριστιανοί της Ρόδου  στον Ναό της Θεοτόκου Βαρουσίου και σήμερα βρίσκεται στήν γενέτειρά του Υδρα όπου υπάρχει λαμπρότατος Ναός.

Πόσο όμορφο αλήθεια ειναι να έχουμε συναίσθηση της αμαρτωλότητας μας και με κάθε τρόπο να προσπαθούμε να δώσουμε στόν Θεό και Πατέρα μας εστω και ενα δάκρυ μετανοίας…

Pentru că iubirea nu moare niciodată (2)

Vorbind despre rugăciune, părintele Teofil îl cita pe Sfântul Marcu Ascetul:  „Când iţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine. Îi tare fain! (Ce dulce este părintele Teofil când spune cuvintele acestea! n.n.) M-am gândit de multe ori la cuvântul acesta şi fac o legătură între el şi ceea ce-mi spunea mama când mergeam la şcoală departe de casă: Nu-ţi uita de Dumnezeu! Nu-ţi uita de rugăciune!”.

Citind aceste cuvinte de un adânc înţeles duhovnicesc şi plecându-mi atenţia în seara aceasta şi la spusele unei prietene de-a mea, Emanuela – tânără profesoară de teologie, mamă exemplară a trei copiii frumoşi de parcă ar fi pictaţi de un Pictor Renumit de mare Talent (cine altul decât Sfântul Duh? ) – cum că aş avea blog, că a citit ea ce am scris despre părintele Teofil (i-am explicat că este vorba despre blogul dumneavoastră) , mi-am adus aminte – deşi nu uitasem de tot, ci stătea în aşteptare într-un ungher al memoriei – că am lăsat povestea neterminată…

Nu pot spune la jumătate, fiindcă nu ştiu cât va dura până se va sfârşi, fiindcă, eu îmi iau rămas bun în etape – după cum spune un drag prieten -  şi-apoi de cine ţi-i drag, nu ai cum să te desparţi şi să îţi iei rămas bun, deoarece rămâne în inima ta pe veci, deoarece iubirea adevărată este nemuritoare şi nu este din lumea aceasta…

Precum aţi esenţializat şi dumneavoastră punând titlu acestei plângeri exteriorizate în revărsare de lacrimi virtuale literalizate Pentru că iubirea nu moare niciodată (minunat titlu), aşa şi noi, oamenii, cât timp iubim duhovniceşte, ne sfinţim şi nu putem muri niciodată… Iubirea sfântă ne oferă veşnicia…

După cum mi-a spus pe drum Horaţiu, unul dintre prietenii cu care eram în maşină în timp ce mergeam spre mănăstirea Brâncoveanu, suntem datori — de fapt avem obligaţia duhovnicesc-morală,– să înmulţim rugăciunea, adevărul, credinţa, frumosul, înţelepciunea, binele şi bucuria, ca să umplem golul rămas prin mutarea părintelui Teofil din lumea aceasta…

Suntem obligaţi prin plecarea Iubitorului de Dumnezeu, părintele Teofil Pârâian, să umplem cu iubire – care înseamnă jertfă de bunăvoie pentru aproapele nostru, adică „să te urci de bunăvoie pe cruce pentru celălalt”, după cum spunea un alt prieten de al meu, Vasile, într-o discuţie avută despre iubire -  golul ce-a rămas în urma mutării Apostolului Bucuriei la Domnul…

Îmi cer iertare că a durat atât de mult până m-am hotărît să scriu din nou, dar trebuie să recunosc – deşi e lipsă de smerenie – că şi înainte şi acum, scriu şi plâng… Plâng tăcut, cu lacrimi interioare şi mă întreb cum de am ajuns eu nevrednica şi păcătoasa ca să scriu despre părintele Teofil, când alţii, mai curaţi sufleteşte, mai pregătiţi, mai talentaţi, mai cu har- teologi chiar, au scris şi scriu fiind îndreptăţiţi, mai bine despre dumnealui…

*

Însă sunt și îndurerată pentru faptul, că, fiind încă în coșciug părintele Teofil, la nivel online s-a scris împotriva sa, împotriva eclesiologiei sale cică, cu  afirmații rupte din context, lucru care m-a îndurerat foarte mult…Și nu numai pe mine…ci, cred, pe orice om de bun simț din țara asta.

S-a scris fără scrupule chiar  în data de 29 octombrie 2009, când parintele Teofil, încă nu se racise în sicriu …

Vai nouă dacă astfel ne respectăm Bătrânii… Dureros este că s-a împuţinat bunul simţ, dragostea şi respectul în rândul oamenilor… între oameni…

*

Sincer inima-mi plânge în timp ce scriu şi-mi tremură… Tare mă doare…

Am înregistrat cât am putut din Sfânta Liturghie din data de 30 octombrie 2009 (iată link-ul cu prima şi a doua parte a Sfintei Liturghii şi am tot stat în cumpănă dacă să  fac publică înregistrarea sau nu, deoarece se aud tot felul de voci, de alte cuvinte, dar m-am gândit: fiecare dă slavă lui Dumnezeu la măsura la care este el (trebuie să fim lucrători nu spectatori la Sfânta Liturghie, după cum spunea părintele Teofil ), nu suntem identici, suntem diferiţi…

Aşa ne-a făcut Domnul … diferiţi… El ne iubeşte pe fiecare aşa cum suntem, aşa cum am vrea să fim buni, nu aşa cum facem sau gândim rău…

A spus un prieten din Bucureşti, Gabriel, aceste cuvinte minunate: Cu fiecare om pe care-l cunosc, mă îndumnezeiesc!… De ce se îndumnezeieşte el oare cu fiecare om pe care îl întâlnește? Pentru că, spun eu, Domnul ne iubeşte pe toţi la fel, fără deosebire, sunt convinsă de asta… Este un pic din dorul pentru Dumnezeu, în fiecare… şi asta ne atrage unul către celălalt… şi împreună ne duce către Domnul…

M-am gândit că stăm la Sfânta Liturghie unul lângă celălalt, bogat lângă sărac, aşa cum vom sta şi la Judecata de apoi, contează ce gândeşti şi ce simţi în inimă… în ce crezi, Cui te închini…

Apoi, am vrut să se ştie că l-au petrecut pe ultimul drum pământesc pe Fericitul Teofil – Apostolul Bucuriei – mii de credincioşi din toată ţara, iar slujba a fost oficiată de un sobor de zece ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului: ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Daniil, Episcopul Daciei Felix, PS Irineu Duvlea (fost stareţ al mănăstirii Brâncoveanu) Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, PS Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Sofian Braşoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, înconjuraţi de peste 250 de preoţi.

Au fost prezente autorităţi centrale şi locale, stareţi şi stareţe de la Mănăstirile din cuprinsul Mitropoliilor Ardealui şi Olteniei şi a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, precum şi peste 4.000 de credincioşi şi fii duhovniceşti ai părintelui Teofil.

La toate s-a gândit părintele Teofil în timpul vieţii… până şi la faptul de a ne lăsa cuvinte care să ne mîngâie sufletele după ce va pleca la Domnul şi să ne dea nădejde :

„Nu se poate să ne despartă Dumnezeu în lumea cealaltă, dacă ne-a unit în lumea aceasta. Dacă ne-am simţit bine unii cu alţii în lumea aceasta, credem că ne va binecuvânta Dumnezeu să fim împreună şi în cealaltă”.

Pentru că iubirea nu moare niciodată (1)

Preacucernice Părinte Dorin Octavian,

sunt îndurerată, sunt orfană acum, dar sunt mîngâiatã de Însuşi Domnul meu şi Dumnezeul meu Iisus Hristos şi de Maica Domnului, Presfânta Fecioară Maria şi maica noastră iubitoare…

În primul rând, pentru că ştiu că Părintele meu duhovnicesc, Părintele Teofil, mă vede acum, din Rai – a spus un părinte, că în Rai nu mai sunt neputinţe - ne vede pe toţi, în sfârşit, şi se roagă, cu dragoste, pentru noi…

Simt ca şi cum o parte din inima mea s-a mutat la cer odată cu Părintele Teofil…

În al doilea rând, pentru că, încă mai există oameni frumoşi, înţelepţi şi bineprimitori ca Sfinţia dumneavoastră, care primesc cu atâta iubire şi binecuvântare, cu braţele parinteşti  larg deschise, sufletele orfane, rămase fără părinţi duhovniceşti, mîngâindu-le durerea…

Mă văd nevoită să fac o declaraţie de dragoste siceră blogului dumneavoastră  TEOLOGIE PENTRU AZI, spunând că primii paşi de-a buşilea pe internetul ortodox i-am făcut cu ajutorul dumneavoastră, crescând duhovniceşte prin acumularea  multitudinii informaţiilor conţinute în blogul administrat de dumneavoastră şi oferite nouă cu atâta generozitate şi jertfă asumată de bunăvoie de către Sfinţia voastră.

Deci prima mea dragoste virtuală ortodoxă a fost blogul TEOLOGIE PENTRU AZI…

Vă mulţumesc cu profundă  recunoştinţă dumneavoastră şi doamnei preotese Gianina – o minune de femeie, odihnitoare de Dumnezeu şi de semeni, răspânditoare de bucurie şi pace – pentru tot ceea ce faceţi pentru sufletele noastre – ajutându-ne să creştem şi să ne desăvârşim – cu atâta trudă şi dragoste întru Hristos Domnul, Carele să vă răsplătească în vecii vecilor, cu toate cele de folos duhovniceasc şi să vă poarte de grijă întregii familii.

Relatez mai jos, câteva trăiri, pe care le-am purtat în suflet în zilele de mare doliu ce au urmat adormirii în Domnul a Părintelui meu iubit, Teofil Părăian…

Când am aflat vestea cea grea – eram pe messenger – și am scris: „Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!! A murit Bucuria mea…!!!”. Iar prietenul care m-a anunţat mi-a spus: „NU PLÂNGE POPOR AL ÎNVIERII!”…

Cum să nu te sfărâmi sub durerea pierderii Părintelui drag  şi de iubirea mîngâietoare a prietenilor? Numai Maica  Domnului mi-a ţinut inima în piept, ca sa nu sară de acolo…

Când m-am hotărât să merg negreşit la înmormântare, m-am gândit: prin Părintele Teofil Dumnezeu mereu a făcut minuni, a fost mereu cu mine, uite chiar şi acum când a murit, e sâmbătă şi pot merge şi eu la înmormântare, că dacă era în timpul săptămânii nu aş fi putut merge, deoarece nu mai aveam zile de concediu de odihnă disponibile…

Apoi, din Hunedoara, mijloacele de transport sunt târzii spre Braşov şi aş fi ajuns dupa ora 15 la mănăstirea Brâncoveanu, ceea ce ar fi fost mult prea târziu…

Am căutat să merg cu alţi prieteni, cunoscuţi, cu autovehiculul unui prieten dar până la urmă eram doar eu care vroiam şi puteam să merg, ceilalţi având probleme familiale sau de sănătate… Şi atunci m-am hotărât că o să merg cu o maşină de ocazie până la mănăstire (apelez la această modalitate extrem de rar!).

Am scris pe o coală de hârtie Braşov, pe urmă mi-am zis că trebuie mai aproape să scriu şi am scris pe altă coală Făgăraş şi mi-am spus că, nu e destul de precis, de aproape şi am scris pe altă coală de hârtie  TEOFIL…

M-am gândit  că multă lume va merge şi mă va lua şi pe mine cineva… Și când colo ce să vedeţi? Mă sună imediat un prieten din Deva şi mă cheamă să merg cu ei cu maşina la părintele Teofil… că mai au un loc…  Vedeţi puterea rugăciunii duhovnicului chiar şi dincolo de moarte?

Sâmbătă dimineaţă drumul a fost la început greu, era înnorat, frig, parcă ne îndreptam spre Tărâmul Celălalt, iar inimile ne erau grele în piept… Apoi, pe măsură ce ne apropiam, a început să iasă soarele dintre nori şi să simt o mângâiere în suflet, ca o adiere de aripi de înger…

Cănd am ajuns la Sâmbăta de Sus, m-a izbit trezindu-mă din tristeţe, frumuseţea peisajului, a panoramei, care îţi tăia respiraţia cu grandoarea ei… Eram la poalele muntelui, în jur era o toamnă aurie răsfirată într-o bogată paletă de culori prin frunzişul arborilor, care aveau coroane de la auriu, arămiu, roşu, la verde crud si la verdele închis al brazilor semeţi…

Iar peste toată această feerie de toamnă, trona căruntul Munte, masivul Făgăraş, pe culmile lui semeţe strălucind – cu atâta puritate- neaua timpurie a îndrăzneţei ierni… Ce aer tare, curat, proaspăt cum rar ne e dat să respirăm, reverberat de rugăciune…dătător de viaţă!…

Parcă renăscusem, am prins puteri, ca să pot rezista marii dureri ce avea să vină…

Oamenii – pe drumul spre mănăstire – erau ca într-un muşuroi de furnici, umăr lăngă umăr, dar înaintau în linişte şi cu bun simţ,  spre Biserică…

Am ajuns în curtea Mănăstirii, dar nici vorbă să pot urca în Biserică la Sfânta Liturghie, lumea era ca o mare compactă pe care nu o puteai străbate. Apoi, s-a creat un culoar şi mi-am spus: „Iarta-mă, Doamne, că mă bag în faţa semenilor mei, dar dorul şi iubirea de parintele Teofil, mă cheamă mai mult decât mă obligă legea bunului simţ!…”.

Și am reuşit, încet, încet să ajung în Biserică, despre care spunea un Părinte că este Cerul  cel de pe pământ… Era plină până la refuz… Şi oameni păreau că sunt o mare ale cărei valuri erau în continuă mişcare, fiecare vrând să înainteze până la Părintele Teofil – care era pus în sicriu, în mijlocul Bisericii – ca să îl vadă pentru ultima data şi să îşi ia rămas bun de la dumnealui…

Sfânta Liturghie începuse, aşa că am dat slavă Domnului că pot participa şi eu, păcătoasa…la jertfa salvatoare, sfinţitoare şi restauratoare a Fiului Său, Domnul nostru şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos…

Nu puteam să îl văd pe Părintele Teofil din cauza mulţimii, dar parcă îi auzeam vocea blândă din altar, binecuvîntând:  „PACE TUTUROR!” şi îl simţeam viu, alături de inima mea, rugându-ne împreună cu ceilalţi semeni,  Preasfintei Treimi…

Când s-a spus TATĂL NOSTRU, m-am cutremurat: Marea aceea de oameni a devenit o fiinţă într-o multitudine de personae ce se rugau împreună suflet lângă suflet… Aici aveți un link de unde se poate descărca această rugăciune spusă împreună.

Spunea Părintele Teofil într-o predică: „…un îndemn de la Sfânta Liturghie este Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim. Să ne iubim unii pe alţii. E nevoie de iubire, să împlinim porunca iubirii. Trebuie să înmulţim iubirea.

Şi ca să putem fi vrednici de Dumnezeu, trebuie să avem dragoste între noi, aşa spune Domnul Hristos, a rămas cuvântul Lui în Evanghelie: După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste între voi (Ioan 13, 35), dacă veţi avea iubire unii către alţii. Când e lipsă iubirea şi cinstirea e semn că omul nu-i în sfera lui Dumnezeu, nu-i în lumina dumnezeiască şi atunci, ca nu cumva să păstrăm ură în sufletele noastre la Sfânta Liturghie, unde e nevoie de iubire, ni se spune: Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim.

Să n-avem depărtare între noi, să n-avem repulsii, resentimente între noi, ci să ne iubim. Cum se zice la Paşti: Să iertăm toate pentru Înviere, să trecem peste toate. Şi nu numai să trecem peste toate cele rele dar chiar să ne iubim, pozitiv”.

Voi continua daca este de folos duhovnicesc…

Drogurile în România

Gabriel, un cititor de-al nostru, ne-a oferit următoarele date, pe care le-a ascultat dimineață, pe OTV, până în ora 9. Un interviu telefonic cu un  angajat al Poliției Române.

Bucureștiul are cei mai mulți dependenți de consumul de droguri. După București vine Constanța, Timișoara, Brașovul, Sibiul…

Cei care vând droguri le vând și în apropierea școlilor.

Comsumatorii predilecți: tinerii cu facultate sau care lucrează.

Prețuri la gramul de drog în București: hașiș: 30-60 lei, fumat în țigare; marihuana: 40-50 lei, fumată în țigare, heroina: 150-200 lei, fumată sau injectată, cocaina: 80-130 euro, bineînțeles ultima pentru cei cu bani.

Un dependent de droguri cu venituri medii consumă 3-4 grame pe zi de droguri ușoare, adică peste 100 de lei zilnic.

Au apărut și drogurile sintetice în România. S-a făcut prima captură.

Pedepsele sunt mici.

Legislația românească nu pedepsește consumul de droguri ci numai deținerea de droguri.

A se vedea și articolul de aici.

Mulțumim frumos, Gabriel!

De ce le-a făcut Dumnezeu pe mame?

Răspunsurile sunt date de către niște copii de clasa a doua.

De ce a făcut Dumnezeu mame?

1). Ea e singura, care știe unde e banda de lipit.

2). Mai mult ca să curețe casa.

3). Să ne ajute pe noi, când ne naștem.

Cum le-a făcut Dumnezeu pe mame?

1). El a folosit pământ, cum ne-a făcut și pe noi.

2). Magie plus putere supremă și a amestecat mult.

3). Dumnezeu a făcut mamele la fel ca pe mine și pe tine. Numai că, El a folosit piese mai mari.

Din ce ingrediente au fost făcute mamele?

1). Dumnezeu a făcut mame din nori și par ca ingeri  și  cele  mai frumoase lucruri din lume și o măsură de  severitate.

2). Ele trebuie să aibă startul din oase de om. După aia s-a folosit foarte multă ață, mă gândesc.

De ce Dumnezeu te-a dat pe tine mamei tale și nu altei mame?

1). Pentru că noi suntem neamuri.

2). Dumnezeu a știut că ea mă iubește mai mult, decât mamele altor oameni.

Ce fel de fetiță a fost mama ta?

1). Mama mea a fost totdeauna mama mea și nimic altceva.

2). Nu știu, că nu am fost pe vremea aia, dar cred că a fost mare șefă.

3). Alții îmi spun, că ea era bună cândva.

Ce a trebuit să știe mama ta despre tatăl tău înainte ca ea să se căsătorească cu el?

1). Numele lui de familie.

2). Ea a trebuit să știe trecutul lui. Dacă a fost un escroc? Dacă se îmbăta cu bere?

3). Daca face cel puțin 80.000$ la an? Daca el a spus nu la droguri și da la treburile casei?

De ce mama ta s-a căsătorit cu tatal tău?

1). Tatal meu face cele mai bune macaroane din lume. Și  mama mea mănâncă mult.

2). Ea a devenit foarte bătrână și nu mai putea să faca nimic cu el.

3). Bunica mea mi-a spus, că mama mea nu a avut șapca gândirii pe cap, când s-a măritat cu el.

Cine-i boss la voi în casă?

1). Mama mea nu vrea să fie boasă dar ea trebuie sa fie, pentru că tatal meu e bombălau.

2). Mama e! Poți să-ți dai seama, după cum face inspecția camerei mele. Ea vede orice e sub pat.

3). Eu cred că mama e numai pentru că ea are mai mult de-a face, decât tatăl meu.

Care-i diferența dintre mama și tata?

1). Mama lucrează la lucru și lucrează acasă și tata  lucrează numai la lucru.

2). Mama știe cum să vorbeasca cu profesorii, fără ca să-i sperie pe aceștia.

3). Tații sunt înalți și puternici dar mama are  puterea reală, pentru că ea este cea pe care o întrebi, atunci când vrei să petreci o noapte la casa prietenilor.

4). Mama are magie. Ea te  face să te simți bine fără medicină.

Ce face mama ta în timpul liber?

1). Mamele nu au timp liber.

2). O auzi pe ea zicând, că plătește facturi toată ziua.

Ce ar trebui să  facă, pentru ca să ai o mamă perfectă?

1). În interior ea e dejà perfectă. Pe dinafară cred, că ar trebui o operație de frumusețe.

2). Dieta.

Dacă ai schimba ceva la mama ta, ce ar fi acel lucru?

1). Ea are ceva straniu pentru mine, căci vrea ca să îmi țin camera curată.  Aș șterge asta din ea.

2). Aș face-o mai deșteaptă. Atunci ea ar știi, că soru-mea e aceea, care a făcut prostii și nu eu.

3). Eu aș dori ca ea să se debaraseze de ochii invizibili din spatele capului.

„Practica agricolă” și fiecare ce își aduce aminte

Doamna Sandra Saliscan ne ajută să mărim Dar din daruri 46, de aceea ne trimite ceea ce dumneaei dorește. Acum câteva minute ne-a trimis BZN (dați un clic și ascultați!), pe lângă altele, și următoarea remarcă emailistică:

Generația mea, a anilor ‘67, asculta această muzică în practica agricolă. Culegeam porumbul, merele, strugurii la Ceptura, Bănești.

Iar seara, la focul de tabără,  noi,  elevii de liceu,  acultam muzică  de discotecă. Nu aveam telefoane și nici calculatoare, ci doar fluturi în stomac și vise, milioane de vise.

Cum să nu, doamna Sandra, și eu îmi aduc aminte de mărețele împliniri ale acelor zile.

Pentru cei care nu știu ce e practica agricolă…le-o traducem pe românește: muncă forțată. Te lua tovarășa directoare și cu tovarășa dirigintă (adică, care conducea clasa ta), pe tine, detașamentul clasei a 7-a, acum, pe-n tomnate și te ducea la depănușat de porumb, la strâns roșii, la cules mere, la strâns gheorghine și coada șoricelului, la strâns maculatură (adică cărți, reviste, ziare), la strâns fier vechi…și, dacă te arătai capabil…primeai notă mare.

Ca acu două clipe îmi aduc aminte, cum mă duceam la roșii, cu găletușa și mâncam roșii până ce treceau prin noi și, după ce treceau, începeam să ne dăm cu roșii în cap…bineînțeles, fără să ne vadă doamna dirigintă, care ne cam urechea și ne cam trăgea și cu nuielușa la picioare.

Iar la porumb: tot așa. Culegeam ce culegeam…și mai dam cu un porumb, în cap, la vreun coleg de generație, tot la fel de muncitor ca și noi.

Asta e cu munca, cu practica…Adică trebuia să facem anumite zile pe sezon,  gratuite, în câmpul muncii, deși nu eram salariații CAP-ului sau ai fermei sau ai crescătoriei X de pui sau ai livezii de meri. Noi eram aduși cu mașina sau pe jos și munceam ce munceam…și plecam acasă să mâncăm. Sau veneam cu pachețelul la noi cu mâncare și, pe la 12 ziua mâncam. Adică de dimineața,  de pe la 8, stam pe câmp, până spre ora 17…și atunci nu mergeam la școală.

Când era practică era practică…adică muncă și distracție fugitivă. După ce se termina practica agricolă…mergeam la studii. Asta era în primele două săptămâni ale lui septembrie: de pe la 16 septembrie și până la 1 octombrie.

Cu focul de tabără e altă poveste. Dacă te duceai cu școala sau se reuneau elevi de la mai multe școli într-un anume loc, tabăra de vacanță dura cam vreo două săptămâni. Spre joi-vineri din ultima săptămână, cei mai în vârstă ne puneau să strângem lemne, să facem o mare stivă, când venea seara aprindeam focul ăsta și cântam și ne povesteam și ne poezeam pe lângă el și asta era toată distracția.

Focul de tabără era un fel de luat la revedere, înainte de luatul la revedere. Și în tabără nu aveai televizor, nici radio, poate vreun casetofon de vai de lume și acolo se practica cântecul…despre care spunea domna Sandra.

Deci și noi am fost ceva comuniști, dar habar aveam de ce. Eram pentru că eram. De parcă acum ne întreabă sau ne spune cineva ce înseamnă să fii democrat, capitalist, concurent în greaua muncă a vieții?

Un geniu își ia rămas bun de la cititorii săi

Sfintele Icoane ale lui Ovidiu Stanciu (creaţii din timpul studenţiei)

Dacă aici îi vedeam caricaturile, domnului Ovidiu Stanciu, de această dată, iată, îi vedem admirabilele sale icoane ortodoxe, pe care le-a creat, aşa după cum ne spunea, în timpul studenţiei.

Vă mulţumim frumos, domnule Ovidiu, şi nu avem decât note de +10 ca să vă dăm!

Ovidiu Stanciu: un artist al râsului responsabil

Sărut mâna, Părinte!

Îmi cer scuze, pentru că nu am reuşit în acest week-end să vă trimit ceea ce v-am promis. Am un proiect care mă ţine ocupat mai tot timpul.

Vă trimit însă acum pachetul cu imagini promis, care conţine câteva dintre caricaturile mele.

Le-am ales pe acestea, pentru că a fost o ocazie pentru mine ca să cunosc oameni valoroşi, pe de o parte. Spre exemplu, Horaţiu Mălăiele a însemnat un reper important pentru mine în acest domeniu.

Pe de altă parte, caricaturile din acest pachet sunt caricaturi, în care spiritul de observaţie nu devine o armă ucigaşă.

Cu siguranţă, marele merit îl au cei care fac subiectul acestor caricaturi.

Vă mulţumesc pentru deschiderea şi cuvintele frumoase vis-a-vis de lucrările mele şi pentru oportunitatea de a fi cunoscut pe o platformă cu astfel de profil.

Numai bine şi Doamne ajuta!

Ovidiu Stanciu

***

Debutul pictural al doamnei Brânduşa Stanciu

Bună seara, Părinte!

Acestea sunt lucrările la care ţin cel mai mult. Sunt şi lucrările cu care am debutat de altfel.

În imaginile din tablouri este celebrul istoric şi profesor Radu  Florescu, fost consul român la Boston şi soţia sa, Nicole Florescu. 

Sunt lucrări care mi-au fost comandate şi care acum se află în colecţia personală a domnului profesor.

*

Următoarele două tablouri sunt portretizări ale fiicei mele Sofia.

Cum îţi dai seama că porumbelul nu e cioară?

Un comentariu la CV-ul părintelui Dorin, pe care îl pun…sub vedere. E un comentariu corectat de către mine, din punct de vedere grafic, pentru că autorul s-a cam grăbit la scris şi nu are idei prea multe, ci puţine şi fixe…dar care conţine elucubraţii, pe care tot le-am auzit, dar pe care tot le-am şters.

Aş dori să vă daţi cu părerea, dacă aveţi chef, timp sau habar!

*

“Inainte de toate, felicitari pentru elogiosul blog demn de un prea mare teolog.

E de-a dreptul apreciabila viteza cu care ati reusit, intr-un timp atat de scurt, sa va desavarsiti. ESTI MARE DE TOT, PARINTE !

Totodata, pozitia de ascultare fata de inaltii dvs. ierarhi,va situeaza printre cei dintai, fiind un deschizator al altor drumuri, nepatrunse pana acum de spirite conservatoare ca A. Boca, C. Dumitreasa, A. Papacioc, D. Staniloaie, I. Cleopa, I. Popovici, P. Aghioritul s.a.m.d.

Umanismul contemporan trebuie sa ne faca SA LUAM AMINTE pe toti ! Ar trebui sa fim cu mai mare bagare de seama la tonul dat de dvs., alaturi de marele nostru doctrinar P.F. Daniel, dupa exemplul dat la slujba comuna savarsita de reprezentantii Bisericii Catolice, la pomenirea P.F. Teoctist si a Papei I. Paul al-II- lea.

Sunteti noii inovatori, dvs., I.P.S. Streza, I.P.S. Corneanu, preotul C. Stoica, s.a.m.d, transpunand invatatura de credinta ortodoxa intr-o lucire feerica.

Ramaneti tot asa si veti ajunge Patriarh Ecumenic, demn reprezentant al vremurilor de pe urma…

Cu puterea Cuvantului, data de credinta ce o purtam, in numele Sfintilor M. Marturisitorul si V. Gafencu, SPUNETI ADEVARUL! ADEVARUL ne va face noi  pe toti!

In numele Maritei noastre Maici a Domnului si a tuturor Sfintilor Mucenici romani, care s-au jertfit ca noi sa existam pe aceste meleaguri, va rog sa nu treceti cu vederea cele de mai sus si, pe cat posibil, sa-mi dati si un cuvant de folos…

“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în locurile cereşti”.

Un dar din Brazilia

Domnul Bogdan Plech, brazilian din mamă româncă, care a învăţat limba română de la mama lui, cu care am discutat astăzi într-un mod cu totul special, ne-a trimis o piesă cântată de Paulinho da Viola. Nu ştim versurile…dar melodia e specială.

O puteţi ascultata şi dv.

Aici, live.

Download this episode (3 min)

Facerea de bine vorbeşte despre tine

Omul neavizat poate fi dus foarte uşor în eroare, punându-i-se în faţă lucruri învăluite cu mult meşteşug gazetăresc. Acuzaţia în sine este foarte gravă, dar un pic de luciditate ne-ar ajuta să analizăm cazul cu discernământ.

Îl cunosc personal pe Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Teodosie şi pot depune mărturie şi în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu  că  cele de mai jos nu sunt decât purul adevăr. În urmă cu câţiva ani, când a trebuit să mă înscriu la doctorat, a trebuit să mă duc la dânsul în audienţă, ca să-mi aprobe  înscrierea la examenul de admitere.

Am aşteptat de la ora 17 la 20.30. La uşa dumnealui erau zeci de oameni cu tot felul de probleme. Cei mai mulţi îi solicitau ajutor, fie în bani, fie sub forma unor locuri de muncă. Când mi-a venit rândul am intrat. Mă cunoştea după nume, datorită materialelor publicate în presa bisericească.

A stat de vorbă cu mine aproape o jumătate de oră.  Era foarte deschis, prietenos, binevoitor. I-am dăruit o carte, mi-a dăruit vreo patru cărţi de istorie publicate recent de arhiepiscopie.

Ultimul microbuz pleca spre Bucureşti la ora 20, iar în timpul nopţii nu plecau trenuri  spre Bucureşti. Aflând că nu am cazarea asigurată peste noapte, şi-a chemat şoferul şi i-a dat câteva instrucţiuni. Am fost dus în sufragerie şi am servit masa.

Şoferul m-a poftit apoi în curte şi în maşina ierarhului. A pornit şi a ieşit cu mine în oraş. M-a dus la hotelul ,,Apele Vii”, unul dintre cele mai bune hoteluri din Constanţa. Au fost condiţii acolo care depăşeau orice aşteptare pentru popa de la Bârda.  Dimineaţa când am plecat, am mers la recepţie şi am vrut să plătesc. Mi s-a răspuns că totul a fost deja plătit şi nu am nici o obligaţie faţă de ei.

Uimit, mi-am luat drumul spre casă. Mi-am dar admiterea, am făcut cursurile cuvenite, mi-am dat examenele şi lucrările, conform rânduielii legale. Când a fost vorba de examenul final, preşedintele comisiei a fost Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Teodosie, ca ierarh al locului şi decan al facultăţii de teologie.

Conform tradiţiei oricărei universităţi, după examenul de doctorat, candidatul respectiv, dacă trece cu bine examenul, oferă o masă membrilor comisiei, rudelor şi prietenilor care asistă la examen, examenul fiind public. Şi aceasta era o grijă foarte mare pentru mine.

Nu e puţin lucru să susţii o masă pentru câteva zeci de persoane la un restaurant în Constanţa. Alţii spuneau că i-a costat masa foarte mult, fiindcă invitaseră de la vlădică la opincă pe toţi şi pe toate. Am fost sfătuit de către alţi colegi, care susţinuseră deja examenul în alte zile, să iau legătura cu ierarhul şi să-l invit la restaurant cu câteva zile înainte, ca să nu planifice alte activităţi în ora respectivă. I-am dat telefon, l-am invitat.

M-a întrebat dacă fac masă mare.  I-am spus că  voi avea aproximativ 10-15 persoane, din cauză că nu dispun de posibilităţi materiale prea mari, fiind preot de ţară, iar pe de altă parte fiindcă nu cunosc multă lume în Constanţa pentru ca să fac multe invitaţii. M-a întrebat dacă n-aş vrea să fac masa la arhiepiscopie, că m-ar costa mai puţin.

Am cerut lămuriri mai amănunţite. Mi-a spus să iau legătura cu maica însărcinată cu bucătăria, să stabilim împreună meniul, după care fie cumpăr eu alimentele din oraş şi le duc să le gătească acolo, fie cumpără maicile cele cuvenite, iau bonuri şi eu achit la urmă doar alimentele, fără manoperă sau alte cheltuieli. ,, – Ieşi mult mai ieftin decât la restaurant!” mi-a spus vlădica.

Bineînţeles că am acceptat. Prin telefon am stabilit meniul cu maica. După examen am mers la arhiepiscopie. Au fost vreo 15 persoane. Totul a decurs excepţional. La sfârşit m-am dus la bucătărie să achit  masa. M-au îndrumat de acolo să merg la ierarh să-l întreb cât trebuie să achit. L-am întrebat.

A râs binevoitor şi mi-a spus: ,,- Au fost invitaţii mei, nu ai dumneata! Mergi, frate, liniştit şi bucură-te de rezultatul examenului, nu-ţi mai face asemenea probleme!”  Martor îmi este Dumnezeu, că nu mi-a acceptat nici măcar un leu pentru  masă.

(Fragment din Scrisoare pastorală, nr. 156, p. 5, buletin parohial editat de Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda. Autorul vorbeşte despre sine.)

Mesaje de Paşti de la Pr. Mast. Gabriel şi Otilia Gabriela Militaru

Învierea Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos să ne lumineze sufletele şi trupurile, să ne reverse în inimi harul sfinţitor al Duhului Sfânt şi să ne dăruiască sănătate, pace, bucurie, mulţumire şi bunăvoire!

Să purtăm mereu în sufletele noastre lumina strălucitoare şi sfinţitoare a învierii lui Hristos şi aşa vom fi şi noi lumină şi lumina noastră va lumina tuturor oamenilor.

Hristos a înviat! Bucuria noastră!

Cu dragoste şi preţuire,
Fam. Preot Gabriel şi Otilia Gabriela Militaru

*

Adevărat a înviat!

Vă mulţumim din suflet pentru urări şi vă transmitem, la rândul nostru, dragostea, preţuirea, admiraţia şi respectul deosebit pe care vi le purtăm dvs. şi Părintelui Dorin.

Dumnezeu să vă ţină sănătoşi, bucuroşi, rodnici în activitatea culturală, plini de har, să aveţi pace, împliniri şi spor în toate!

Cu multă dragoste,
Fam. Pr. Gabriel şi Otilia Gabriela Militaru

Felicitare de Paşti de la d-na Marieta Mihai

Luminatul praznic al Sfintei Învieri ne-a adus Sfanta Lumină de la Ierusalim. Sa păstrăm bucuria împartăşirii neatinsă iar dumneavoastră  şi celor dragi să va aducă sănătate şi fericire, împăcare sufletească şi izbândă în toate.

Hristos a înviat!

Vă urează din toata inima,

Marieta Mihai

Felicitare de Paşti de la Berney Arseny Foley

CHRIST IS RISEN ! TRULY, HE IS RISEN !

Hristos a înviat! Într-adevăr, el a înviat!

Dearest Fathers, Sisters & Brothers in Christ,

Blessed & Most Holy Pascha!!!

Will my deepest prayers & love,

Berney Arseny Foley

Mesaj de Paşti de la Prof. Laurenţiu Dumitru

Iubite Părinte Dorin, vă doresc din inimă un Paşte luminat!

Lumina Învierii să ne călăuzească paşii

pe calea ce duce la Bucuria cea veşnică!

Hristos a înviat!

Laurenţiu Dumitru

blog – www.laurentiudumitru.ro/blog |

site – www.laurentiudumitru.ro |

Noi mesaje de Paşti (2009)

*

1. De la Drd. Alin Suciu

Dragă Părinte,

Mulţumesc pentru urări. Va doresc la rându-mi un Paşte înălţător şi numai bine.

Cu prietenie,
Alin

*

2. De la Ierom. Dr. Petru Pruteanu

Felicitarea noastră de Sfintele Paşti !

Cu deosebit respect,
Ieromonah Dr. Petru Pruteanu
Decan – Facultatea de Teologie din Edineţ

http://teologie.net
http://forum.teologie.net
http://predanie.teologie.net

*

3. De la Mast. Bogdan şi Iulia Stârceanu

Hristos a înviat!

Vă urăm ca lumina Învierii să vă lumineze inimile, să vă dăruiască pace şi bucurii duhovniceşti.

Vă purtăm în gândurile şi în rugăciunile noastre.

Ai voştrii,
Bogdan şi Iulia Stârceanu

*

4.  De la Prof. Alina Mihaela Petculescu

Sărbători fericite şi multă lumină în suflet!

Alina Petculescu

*

5. De la Prof. Dr. Dan Gheorghe Somnea

Plecăciune părinte,

Din toata inima vă adresez urarea
Hristos a înviat !
Va doresc sănătate, pace, spor şi liniste sufletească,

Dan Gheorghe,
Profesor universitar pensionar
şi administrator al sitului parohiei Acoperamantul Maicii Domnului Titan, Bucureşti
http://dan.somnea.free.fr/CH/

Scrisoare de Paşti de la d-na Alexandrina Machita

Download this file

Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

să le întâmpinaţi cu multă sănătate, bucurie şi pace împreună cu cei dragi!

Hristos a înviat!

Sărut mana,

Alexandrina Machita

Felicitare de Paşti de la Ing. Nicoleta Heredea

Download this file

Luminatul praznic al Sfintei Învieri să vă aducă, dumneavoastră  şi celor dragi, sănătate şi fericire, împăcare sufletească şi izbândă în toate.

Ing. Nicoleta HEREDEA

SC NHN ECOINVEST SRL

Str. George Georgescu nr. 4

Sector 4, Bucureşti

Tel: 021 336 01 42

Tel/fax: 021 336 15 16

E-mail office@nhn.ro

Web: http://www.nhn.ro