Sfintilor nostri Parinti romani, adormiti intru Domnul, nevoitori ai rugaciunii launtrice, de la Muntele Athos. Vartejul innoirii sterge
si rau, si bine, si frumos,
caci viata merge inainte
si departarea de Hristos.
Dorm sihastri-n cimitire,
lumea nu-i mai pomeneste,
un monah, la manastire,
un pomelnic le citeste.
Crucile de pe mormanturi,
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vanturi,
stinsu-li-s-a candela.
Doarme, intr-un loc uitat,
moastele de Cuvios,
ce in viata a purtat
crucea grea a lui Hristos.
Ca pe oameni, din betie
sa-i intoarca la credinta,
a dat vot de saracie
si pe sine jertfa vie.
A purtat straie de Sfinti,
nevoindu-se stingher
si, in noptile fierbinti,
a baut roua din cer.
In al despartirii ceas,
pamantul l-a primit cuminte,
trupul ce i-a mai ramas,
azi e numai oseminte.
Doar un mormant parasit
fost-a mostenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a linistea.
Dar eu stiu c-a fost chemat
catre alte zari mai bune -
din loc verde, inmiresmat,
ne-ntareste-n rugaciune.
Gavriil STIHARU
(Gabriel S. IORDAN-DOROBANTU)
Hristoa a inviat! Si Dumnezeu sa va binecuvinteze cu tot ce are El mai bun pe dvs. si intreaga dvs. familie.
Am intrat intamplator pe unul dintre blogurile dvs. si am ramas placut surprins de activitatea pe care o aveti online. Aici ma refer la toate blogurile pe care le aveti si credeti-ma sunt putin invidios, dar in cel mai bun inteles al acestui cuvant.
De ce spun acest lucru? Am incercat si eu, exact aceleasi platforme, sa-mi construiesc un blog si o pagina web dar m-am lasat pagubas. Din criza de timp si, ca sa fiu sincer, si din lipsa de viziune a ceea ce vroiam sa fac.
Cu bucurie am gasit pe internet site-ul Dvs., precum si invitatia de a va trimite materiale. De aceea va trimit o poezie care a fost publicata intr-o revista crestin-ortodoxa si apartine lui Gavriil Stiharu, pseudonimul lui literar al lui Gabriel S. Dorobantu, numele lui real…
Desigur, in afara de aceasta mai are si altele pe care vi le pot trimite, daca binevoiti. Ma intristeaza faptul ca astazi aproape nimeni nu mai e interesat de poezia crestina si, ca un corolar, practic nu am gasit alt site deschis colaborarii.
Cu stima deosebita,
Daniel Ioan.
***
Mai cred copiii noştri într-o minune?
Veacul disperarii perfid si misel
renaste dumnezei cu pantec de-otel,
eresuri straine poleite-n cuvinte
coboara-n suflet si-n minte.
Vopsiti in rosu, manjiti pe brate si dinti
pe stadioane hipii dau concerte
in stranii ritualuri. Se numesc chiar sfinti
cu aura lor stramba prelinsa peste plete.
Un barbos guru de-apartament
si-a convins ciracii, extaz si incantare,
invatand pe eica ar fi un instrument
divin, Mesia in chip de reincarnare.
Doamne, ispitele ne zguduie taria,
caci veacul e-ntors spre alta menire !
E hipi un sfant ?E guru Mesia ?
Sunt ale lor fraze mesaj de mantuire ?
Privireami-o intorc catre Rastignit
si sufletul o clipa se ridica.
Vad patru cuie si-un Hristos smerit
ce patima o-ndura din dragoste de oameni.
Vad spinii Lui si-o inviere care
va fi a noastra si Raiul in mine creste,
cum creste Liturghia in Altare,
cand preotul solemn impartaseste.
Vad o mana mica, sfioasa si alba,
batand matanii la icoana poleita
a Sfintei Fecioare. O rugaciune calda
se murmura cuvioasa si smerita.
Mai cred copiii Tai in Altare si minuni,
in Maica Sfanta si Pruncu-i de la san,
in holdele sfintite, in datini si-n goruni,
in nasterea Ta, Doamne, din staulul cu fan ?
Gavriil STIHARU
( alis GABRIEL S. DOROBANTU )
***
Autorulmi-a inmanat aceste stihuri, ce au vazutcu ani in urma lumina tiparului intr-o revistacrestin-ortodoxa, cu scopul de a intari in credinta stramoseasca petoti aceia care sunt ispititi de gnosele orientele, drept pentru care le dau si eu mai departe.
Joi, 10 aprilie 2008, Protoeria III Capitala, parintele protopop Dinu si o suita de preoti, parintele Mihai si fratii dansului de aici si din Galati, parintele Popescu Clement, parohiile Acoperamantul Maicii Domnului, Titan, Inaltarea Domnului, dinspre drumul spre ICPE si Moll-ul lui Hagi si inca o parohie din strada Doamnei nr 9, Tranca pare-mi-se.
Ne-am deplasat cu doua autocare in satul Basarabov, langa Rusciuc la sfintele moaste ale Sfantului Dimitrie
cel Nou, Basarabov, protectorul Bucurestilor. Excursie obositoare trupeste (cald in special dupa amiaza in canionul din satul Creven) dar de incarcatura duhovniceasca!
Auzisem pe un teolog la emisiunea din Duminica 6 aprilie, ca a capatat o liniste interioara nefireasca dupa o astfel de excursie la rock monastery din acel linisit loc, pe langa care curge raul Lom (acum cam prea tulbure, ca apele nostre poluate); acel teolog mai zicea ca dupa trei zile s-a luat de cele lumesti si a pierdut linistea interioara.
M-a impresionat acel cimitir de la iesirea din Rusciuc spre localitatea Basarabov, cu pietrele funerare ce nu sunt cruci. Evident ni s-a explicat de ce. Nu capatau loc de veci, cosciug, daca nu acceptau sa renunte la slujba preoteasca de acolo (facuta pe sest acasa, scuzati) si la monument in forma de cruce !
Saracie mare in Bulgaria. Mai curat decat la noi; automobile putine, mai putine antene GSM, nu se compara cu nebunia de pe soselele si mai ales din periferia capitalei Bucuresti, dimineata la 7 am facut o ora ca sa ajungem prin berceni la centura. Bara la bara !Nu am vazut catei Pe unul singur de langa acea stanca cu trepte, l-am hranit noi. era legat in lant;manca orice: paine, cozonac, chiar si crenvursti “otraviti de soia modificata genetic”, totul de post.
Era extrem de prietenos ! Fiindca era legat in lant si se agita atata abia mai putea sa respire si inghitea nemestecat din zbor! Cat priveste bisericile, acestea sunt cam paraginite !
La ducere s-a facut popas la catedrala din Giurgiu; acolo parintele Stavara a improvizat o mica slujba. Somptuoasa: patina a timpului. La revenire, vizita la Holy Trinity Church, Russe, cea sapata in subsol. Acolo un cor improvizat al preotilor nostri a fost extrem de inaltator;i-a facut pe preotii gazda sa ne mirueasca. Au inceput sa cante vreo 4 dascali chiar preoti locali, in bulgareste. Nu era slujba cand am intrat pe la 5 si ceva PM.
Nu indraznesc a va indica albumul de familie al nostru si atunci anexez patru dintre pozele facute.
Doamne ajuta !
Dan Gheorghe
PS pe situl bisericii, la pagina Sfintelor Moaste, suficiente informatii despre acest Sfant protector al Bucurestiului.
Prof. dr. ing. Dan Gheorghe Somnea
IBED, the Int’l Business and Economics Department, AES, the Academy of Economic Studies, Bucharest
La un an de online, vă salutăm şi vă binecuvântăm pentru că aţi învăţat cum să construiţi o platformă online, nu v-aţi lăsat descurajată de problemele apărute în timp şi aţi reuşit să ne fiţi aproape.
Fie ca mesajul dv. să inspire pe cât mai mulţi oameni, care vor să ajute prin experienţa şi dedicaţia lor, pe participanţii la online!
Nu e un articol neplăcut, ci dimpotrivă, unul aniversar! Şi dacă adunăm 28 ianuarie 1971 cu 28 ianuarie 2008, ziua de astăzi, atunci putem să-i spunem pastorului Marius Cruceru un la mulţi ani!, dincolo de orice suspectare de ipocrizie, pentru cei 37 de ani pe care-i inaugurează astăzi.
Se pare că nu a putut să doarmă de emoţie şi…e normal să fie aşa. Iar noi, astăzi, nu îi dăm dureri de inimă ci bucurii de inimă. Iar bucuriile de inimă constau în aceea că ştim să ne bucurăm cu cel care se bucură, chiar dacă bucuria sa e într-o altă emisferă decât bucuria noastră.
Are vreun rost ca un preot ortodox să felicite de ziua lui de naştere un pastor baptist şi să îi dedice o piesă muzicală lui şi soţiei sale, al cărei mesaj defineşte un cuplu real? Cred că da. Vă las pe dv. să intuiţi care e rostul şi să mi-l divulgaţi şi mie!
Însă pentru mine, rostul acestui mesaj de normalitate e acela că o high definition a vieţii ortodoxe e că dragostea nu cade niciodată. Şi dragostea are multe nuanţe. Ea poate fi respect, ea poate fi solidaritate, ea poate fi entuziasm, ea poate fi încântare, ea poate fi…recunoaştere.
De ce să vorbesc despre dragoste la ziua pastorului Cruceru? Oare am început şi eu să-l iubesc?! Dânsul mi-a manifestat multă dragoste de la început…numai că eu am fost rezervat în ceea ce priveşte acest aspect. Nu pentru că sunt insensibil la persoana sa, ci pentru că înţelegerea celuilalt, înţelegere care e dragoste, se maturizează pe măsură ce, celălalt, îţi oferă o poartă deschisă spre sine.
Astăzi, privind mai bine în mine, îmi dau seama, că ereticul Cruceru a devenit o permanenţă în viaţa noastră, o persoană iubită, pentru că zilnic s-a ostenit să ajungă, prin intermediul onlineului pe care dânsul îl creează…o cotidianitate. Şi nu a ajuns o cotidianitate prin gradul de adevăr al credinţei sale, care este tot cum era în ochii mei, ci prin umanitatea sa, prin modul său, când machiavelic, când adânc pudic, când liric, când capricios, când gentil, când insinuant, care vrea să ne spună ceva despre sine. Dorinţa de a ne spune, mereu, altceva, mi-a devenit iubită.
Pentru că, atunci când vrei să spui mereu altceva, spui că mereu cauţi să fii altul. Şi când cauţi să fii mereu altul, spui că nu îţi ajunge ceea ce eşti şi nici nu îţi place cum arăţi, pentru că vrei să fii…altul.
Scrisul aduce maturitate sau scrisul te face să te întâlneşti cu maturitatea ta, cu gradul tău, mereu altul, de experienţă. Prin ceea ce noi facem acum în sistem online, cred că ajutăm pe cei de mâine să îşi descopere o inimitate din ce în ce mai benefică. Sunt foarte conştient de faptul că generaţia de creatori de online a prezentului, din care facem parte, face un pionierat în materie de comunicare şi de ceea ce va însemna cunoaşterea inter-personală a viitorului. Mai înainte ca să ne vedem, scriem şi ne cunoaştem. Şi când ne vedem, când ne întâlnim pe viu…deja ştim de unde să începem comunicarea, pentru că deja suntem…intimi.
Când o să mă întâlnesc pe viu cu pastorul Cruceru o să ne…recunoaştem. Pentru că deja avem o istorie proprie care ne leagă. Intimitatea cu sine şi cu alţi creatori de online se bazează exclusiv pe citirea textelor noastre, însă textele surprind, mult mai acurat uneori, lucruri extrem de adânci despre noi…pe care o discuţie pe viu s-ar putea să le ignore sau să nu le dezbată.
Cui îi e teamă de dragoste? Ea nu cade niciodată. Pentru că, pe măsură ce l-ai înţeles pe un om inima ta deja l-a mâncat, îl poartă în sine. De aceea nu se poate cunoaştere fără iradiere personală şi nu se poate iradiere personală fără dragoste. Chiar dacă nu îi zicem dragoste şi îi zicem altcumva, gradul de realitate dintre doi oameni se numeşte dragoste.
Iar de dragoste nu trebuie să te vindeci! Dragostea trebuie construită şi udată cu încredere. Dragostea trebuie exploatată. Din dragoste trebuie să scoţi cuvinte de dragoste şi din cuvinte de dragoste să scoţi caracter de îndrăgostit. Şi dragostea rămâne, pentru că, în ciuda diferenţelor de netrecut, ea se bazează pe gradul de adevăr personal pe care l-ai scos la iveală în faţa altora.
Astfel, oricine a trecut prin faţa noastră şi ne-a dat un gram de adevăr despre sine…ne-a făcut să îl avem ca dragoste. Învăţătorul, profesorul, femeia de serviciu, prietena noastră din liceu, actriţa nu ştiu care, pictorul, ziaristul, politicianul X sau Y sunt în noi pentru că s-au lipit de noi. S-au lipit de noi, am citit despre ei, i-am văzut, i-am apreciat, am schimbat două vorbe…au devenit dragoste. N-ai ce să-i mai faci: dragostea nu piere niciodată pentru că a devenit una cu tine!
Aşa că Reverenţa voastră, domnule pastor, frate Marius, iubite eretic, dragă Pătrăţosule, iubirea nu cade niciodată! Vă mulţumesc pentru că m-aţi învăţat să vă iubesc deşi, m-aţi învăţat să vă detest credinţa şi mai mult decât până acum. Vă mulţumesc pentru că v-aţi civilizat online din ce în ce mai mult şi aţi început să vă obosiţi şi dv. de faptul de a fi ipocrit.
Haideţi, noi doi, să mai facem un pas! Poate va fi urmat şi de alţi confraţi. Ce să facem cu pasul acesta sau în cadrul lui?! Să fim şi mai autentici, pentru că a mai trecut încă un an, şi trebuie să arătăm că nu a trecut degeaba. Să scriem, să râdem, să vorbim, să ne rugăm, să slujim, să coabităm privind partea frumoasă a lucrurilor, ceea ce construieşte şi să scriem despre ceea ce inima noastră doreşte fără saţiu.
Astăzi am închinat un pahar de vin în cinstea dv!
Încă odată la mulţi ani şi să ne citim cu delicateţe!
14 Ianuarie 2008 , Cuviosii Parinti ucisi in Sinai si Rait, Odovania Praznicului Botezului Domnului,
Iubite Parinte Dorin Piciorus,
Avand, intai, o perioada de vacanta in vremea Sarbatorilor de iarna, prelungita cu o stare mai putin buna de sanatate- efect al ostenelii - nu am mai verificat atent nici corespondenta curenta si nici nu am mai facut zilnicele lecturi de ” presa imateriala” intre care pagina ce ati creat cu jertfelnicie se include de obicei.
De aceea nu am vazut la timp ca ati avut gandul bun de a-mi atribui un premiu ce ma onoreaza si despre care va scriu pe larg de indata, caci am aflat astazi ca si ziarul si Fundatia Curierul de Valcea a avut aceeasi idee pentru anul ce a trecut. Domniei Voastre si dlui Ioan Barbu m-am gandit sa le trimit cateva precizari care vor sosi numaidecat.
Gandul de a ma premia m-a uimit ; nu m-a uimit, insa, faptul ca destui din cititorii ce aveti au socotit util sa-mi scrie cu bunavointa. Aceasta inseamna ca nu lucrati in zadar si ca ” omul bun ” nu a disparut din lume si de la noi.
Cu drag si urari de tot binele in anul ce a venit!
professeur-visiteur de Gestion Immobiliere &expertise patrimoniale
Universite’ Francophone Internationale-Bruxelles
Bureau de Bucarest ( Roumanie ):
Association Roumaine pour le Patrimoine(ARP)
10,rue Ciprian Porumbescu ,Bucarest,code 010652
tel/fax:0040/21/317.01.14
GSM(portable):004/0744 38 68 46
E-mail: artur.silvestri.contacte@gmail.com artur_silvestri@yahoo.fr
Publicatii ARP(bibliografie zilnica): www.analize-si-fapte.com
*********************
14 Ianuarie 2008 , Cuviosii Parinti ucisi in Sinai si Rait, Odovania Praznicului Botezului Domnului,
Iubite Domnule Profesor Ioan Barbu, Draga Parinte Dorin Piciorus,
Stirea ce am primit privitoare la atribuirea unui premiu al prestigiosului ziar Curierul de Valcea si, in aceeasi perioada, al admirabilului documentar on-line TEOLOGIE PENTRU AZI ma ia pe nepregatite caci , asa cum am si spus adeseori , tot ce fac nu fac pentru recunoastere publica si pentru a obtine notorietate, titluri ori chiverniseala mare ori mai marunta. Sunt fapte ce se vor cantari candva ; si atat. In atatia ani nu am insistat sa impun ci sa propun idei, teme si solutii care, daca se vor socoti potrivite, pot fi preluate uitand chiar de autor ori de locul de unde au venit ; unele au si devenit ” folclor”.
In acelasi timp, as mai adaoga si imprejurarea ca un premiu pentru publicistica in anul trecut nu mi se potriveste defel. Precum stiti , nu apar in publicatiile dominante si, abia rareori, la televiziuni si nu fac parte dintre ” abonatii la crearea opiniei ” care sunt astazi , la noi ,atat de raspanditi fiindca sunt de trebuinta cuiva .
Cred ca , de fapt, aceasta distinctie are ca motiv efortul aratat de ARP pentru ca, in numai un an de zile , sa devina cel mai important grup de presa culturala on-line in limba romana si sa creeze, administrand cu o staruinta greu de inchipuit, 100 ( o suta) de pagini web cu rost cultural romanesc, intre care sunt si 20 de periodice, unele cu aparitie cotidiana .
Aceasta poate fi , si cred ca este, o fapta si se datoreaza celor ce au fost alaturi de noi cu sprijin divers, cat de marunt sa fi fost, insa cu bunavointa si nazuinta de a face mai bine tot ce se poate face astazi in tara noastra trista .
Daca acesta a fost argumentul unui premiu ce ati considerat potrivit pentru a atrage atentia asupra unor infaptuiri, la o scara ce se va vedea cu timpul, atunci el nu mi se cuvine: acordati-l catre ARP- Asociatia Romana pentru Patrimoniu, care bine-merita ca atitudine si efecte o pretuire publica; iar imprejurarea ca fiind fondator al acestei organizatii -si , astazi, alaturi de Dna Mariana Braescu, un sprijinitor dedicat in cele ale vietii curente - mi-ar crea un adevarat sentiment de recunostinta, aratandu-mi si mie ca nu am gresit si nu inaintez prin locuri ce nu duc nicaieri .
Caci, la drept vorbind, daca e sa fie “recunoastere” si “ratificare”, ea trebuie sa ajunga la toti cei, multe sute, poate chiar mii, de romani de peste tot si de pe toate meridianele , care, la auzul unor cuvinte ce ii indeamna sa se apropie si ” sa puna umarul ” multumind Maicii Noastre Romania , nu stau cu mainile in san si aduc , fiecare dupa puteri , cat poate si cat stie fiecare.
Eu am facut prea putin fata de ceea ce mi-am propus si nu sunt multumit , tragand insa nadejde sa ma ajute Dumnezeu sa mai fac, atat cat ma va lasa pe Pamant. Dar el ,romanul treaz care nu tace si nu sta imobilizat ca o vita la taiere, asa cum sed prea multi dintre contemporanii nostri, bine-merita pe deplin.
Daca staruiti in aceasta atribuire de distinctie, care in orice caz onoreaza fie si pentru ca in indefinitele noastre vremuri cineva a privit in jur si a vazut ,pretuind , v-as ruga sa o indreptati catre ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu, care, de fapt, este ideea ce a strans energii si a dat, poate, un sens al nadejdii . In acest caz, voi fi onorat sa o primesc, ca parinte al acestei idei, din mainile Voastre generoase.
Cu doriri de tot binele si cu speranta ca inca multi ani veti face ceea ce aveti de facut aici,
Adevarul literar si artistic, nr. 812 / 1 aprilie 2006.
Horia-Roman Patapievici
DESPRE STILUL DISCURSULUI SAU SI DESPRE METODA SA DE
CUNOASTERE
Am pornit de la faptul ca stilul discursului Parintelui Scrima era deconcertant, si cine nu se lasa “fermecat” din prima clipa de el îi putea lesne obiecta practica digresiunilor haotice, dezvoltarile nestavilite, arborescenta imprevizibila a asociatiilor, sugestiile obscure ori debordante, eruditia incontrolabila, filologia de fantezie si asa mai departe.
Dar toate aceste obiectii erau numai de prima instanta si nu atingeau decât retorica discursului practicat de Parintele Scrima, lasând intacta soliditatea hermeneuticii sale. Argumentul soliditatii discursului practicat de Parintele Scrima tine de întelegerea stilului ca metoda - as zice -, metoda existentiala de a ajunge la urmele lasate de fiinta în ceea ce el însusi a numit “cuvintele fundamentale” care ne-au fost daruite.
Când construia un discurs, Parintele Scrima nu aplica retete de interpretare - sociologice, filozofice, ideologice, fenomenologice, teologice ori mai stiu eu de care: el opera un “deschis”, o bresa de lumina în opacitatea lumii, construind, pornind de la “drumul” ascuns în text, o alta lume, în care sa ne putem învecina cu divinul prin locuirea “cuvintelor fundamentale” si prin etapele atinse în propria noastra devenire existentiala. Pentru el, discursul trebuia sa-si contina metoda, altfel spus calea de a patrunde în spatiul care sa-l faca deschis originii sale originante.
Vorbind, Parintele Scrima nu te fixa într-un sens: te petrecea prin toate sensurile, pentru a te pune pe cale împreuna cu calea însasi, pe care te invita s-o iei la spinare. Din acest motiv, aparent, discursul Parintelui Scrima nu te ducea la o concluzie: cu el, a termina o discutie însemna a forta atingerea unei stari interioare, pentru care spatiul prblemei discutate trebuia sa fi devenit deja o existenta reala.
Avea nevoie, pentru aceasta, de a putea vorbi simultan în mai multe registre - istoric, sociologic, teologic, filozofic, estetic etc. De aici senzatia de asociativitate arborescenta, de logica imprevizibila, de eruditie deconcertanta, de scurtcircuitare a planurilor si de amestecare a lor.
Pentru ca amestecarea planurilor sa nu fie decât aparenta, trebuia ca tu însuti sa fi intrat în spatiul unde tot acest discurs nu era decât un drum - va amintiti? methodos: înaintare pe cale si împreuna cu ea -, un drum pe care Parintele Scrima pasea dezinvolt, înaintând spre un orizont bine definit din acel spatiu, foarte precis vizibil în acela, dar invizibil cui ramânea dincoace de el.
A termina o discutie nu însemna, ca în logica, sa tragi o concluzie. Când se încheia, daca era izbutit, discursul Parintelui Scrima nu te lasa undeva, ci te lasa chiar pe drum - tinea de pedagogia lui esentiala sa nu te duca niciodata pâna la capat, ci sa te lase în lucrare, sa te lase locuitor al spatiului în care si-a desfasurat discursul, în spatiul care face ca problema discutata sa aiba o existenta reala.
Pâna la urma, stilul deconcertant al discursului Parintelui Scrima te soma la vigilenta si, când se încheia, te trezeai ca ai dobândit nu o solutie limitata la un singur caz, ci o metoda, valabila în oricare din etapele devenirii tale spirituale, pe mai departe.
Fragment din interventia la lucrarile colocviului dedicat lui André Scrima, NEC, ianuarie 2004 (vezi O gândire fara tarmuri, Humanitas, 2005).
Material tehnoredactat de Asist. Ana-Maria Botnaru.
Motto: „Îmi plac reacţiile inteligente, dar ştiu să savurez minunatele reacţii tâmpite, în special prostia îngâmfaţilor. Când sunt trufaş, îmi imaginez că scrisul meu îi separă pe proşti de inteligenţi şi că acţionează asupra înţepenirii scrobite asemenea unui turnesol.”
(H.-R. Patapievici, interviu)
Mă bate gândul că Patapievici se înşală. „Turnesolul” nu îi separă pe proşti de inteligenţi. Tocmai aici stă singurul neajuns al cărţilor sale: sunt atât de bine scrise încât chiar şi un om cu o inteligenţă medie (sau sub medie) pricepe. Spunea cineva după apariţia Omului recent că după fiecare fragment îţi vine să şopteşti „q.e.d.”. E ca şi cum limpezimea gândului său se reflectă, pe parcursul lecturii, asupra cititorului, limpezindu-l. Şi, fireşte, neajunsul nu stă în faptul că mediocrul pricepe, ci în iluzia că, dacă a priceput câte ceva, e neapărat inteligent. Pericolul pândeşte dinspre trufia fiecăruia.
În 1995, când am început să-l citesc mai serios, mi-am pus o întrebare care poate părea un pic stranie: „Cu ce se mănâncă Patapievici?”. („Cu furculiţa”, ar răspunde maliţios corecţii politic…). Răspunsul de atunci rămâne valabil şi astăzi, după mai bine de 12 ani: „cu smerenie, că altfel îţi stă în gât…”. Ce era la început o simplă intuiţie norocoasă s-a dovedit a fi mai târziu singura cale de acces la frumuseţea cărţilor sale.
Pentru a descoperi arhitectura lor muzicală e nevoie de lecturi succesive care să treacă dincolo de substanţa lor ideatică. Altfel spus, după ce ai înţeles ce spune, te concentrezi exclusiv asupra lui cum. Un posibil parcurs în acest sens: Zbor în bătaia săgeţii - Despre idei & blocaje - Omul recent.
Dacă drumul meu a fost dinspre adevărul spre frumuseţea lor, se poate şi invers. Asta ar fi o şansă. Pe care însă mulţi aleg să o ignore.
Corecţii politic şi frustraţii (sindromul strugurilor acri face ravagii) se bat ca chiorii cu ideile lui Patapievici (şi nu de puţine ori cu Patapievici însuşi - rar mi-a fost dat să văd o mai aprigă sete de a desfiinţa un om…) şi asta pentru că au o problemă cu adevărul.
Cei mai înverşunaţi detractori ai săi nu se recrutează dintre proşti, ci dintre oameni inteligenţi, instruiţi, culţi, adesea universitari. Lor nu inteligenţa le lipseşte.
Adevărul umblă chior, şchiop şi cu capul spart… Cine i-a scos ochiul, cine l-a cotonogit şi i-a spart capul bietului adevăr? Ticăloşia.
„Turnesolul” Patapievici nu îi separă pe proşti de inteligenţi, ci pe ticăloşi de restul oamenilor.
16. Se acordă distincţia teologul ortodox român tânăr cu cele mai multe întruniri publice pentru propovăduirea credinţei ortodoxe, şi distincţia singurul teolog ortodox român care oferă în mod gratuit întreaga sa producţie editorială în sistem online, Drd. Paul Danion Vasile.
La mulţi ani tuturor şi să avem un 2008 al bucuriei continue!
12. Se acordă post mortem distincţia cea mai determinată şi eroică personalitate politică feminină a anului, alături de distincţia cea mai nobilă şi impunătoare prezenţă politică a lumii doamnei Benazir Bhutto.
13. Se acordă distincţia tânărul care a dat cea mai bună subliniere publică statutului de om de elită, prin eleganţa şi imparţialitatea sa, domnului Cristian Gava.
14. Se acordă distincţia cel mai bun şi loaial partener de colocvialitate şi cel mai fervent susţinător al proiectului nostru online Colocviul internaţional al comentariului decent, domnului Masterand Bogdan-Ioan Stârceanu.
Sărbători fericite tuturor şi mulţumim celor care ne-au scris în aceste trei zile de vacanţă ale blogului nostru!
***
7. Se acordă distincţia cel mai original şi mai mediatizat apologet ortodox provenit din mediul cultural actorului şi regizorului român Dan Puric.
8. Se acordă distincţia cel mai elocvent hermeneut al iconografiei şi spiritualităţii ortodoxe în spaţiul contemporan pictorului, scriitorului, editorului şi academicianului român Sorin Dumitrescu.
9. Se acordă distincţia prietenul cu cea mai entuziastă promisiune de sprijin faţă de munca noastră online Drd. Ionuţ Claudiu Biliuţă.
10. Se acordă distincţia cea mai tânără, mediatizată, premiată şi tulburătoare prezenţă muzicală prin inocenţa eiCleopatrei Stratan.
11. Se acordă distincţia cel mai bun creator de spectacole live al momentului muzicianului, actorului şi omului de televiziune Ştefan Bănică jr.
Se acordă distincţia [We award you the distinction] cel mai autentic şi personal creator de opinie ortodoxăîn sistem online [ the most authentical and personalist creator of orthodox opinion in online system] şi deopotrivă distincţia singurul creator original permanent de blog ortodox al Ortodoxiei americane [ together with the distinction: the only original daily creator of orthodox blog from American Orthodoxy], părintelui Stephen Freeman, webmasterul de la Glory to God for All Things
Se acordă distincţia cel mai fervent susţinător public al ideii de media ortodoxă şi deopotrivă distincţia ierarhul ortodox român cu cele mai multe iniţiative cruciale PFP Prof. Dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
