Scenarii finale (teologie eterodoxă)
Aşa-zisele “scenarii apocaliptice” ale “sfârşitului lumii” nu aparţin teologiei şi mentalităţii ortodoxe, care vorbeşte despre transfigurarea lumii prin slava lui Hristos, la a doua Sa venire întru slavă.
Un posibil “sfârşit al lumii” prin foc, potop, îngheţ etc. e un scenariu de sorginte neoprotestantă, care nu are nimic de-a face cu Revelaţia dumnezeiască. Însă Hollywoodul exploatează numai panici…nu şi adevăruri.
Semnificaţii şi resemnificări
Wrestlingul este un sport foarte dur, dar şi foarte tehnic în acelaşi timp, dacă îi cunoşti amănuntele şi, cât de cât, evoluţia istorică. Am fost şi rămân de partea lui Triple H în războiul deschis cu Randy Orton, pentru că sunt de partea luptei cinstite, tehnice, în forţă, lipsită de atacurile în haită şi de laşitatea perversă a lui Orton, care e campionul neatenţiei adversarului şi nu al tehnicii sau al rezistenţei în luptă.
Semnificaţia primară a wrestlingului era aceea de a exprima forţa şi tehnica combatanţilor şi el tinde să devină astăzi o expresie exclusivă a forţei imaginii. Imaginea şi efectele publicitare ale luptelor de wrestling devin mai importante decât valoarea tactică a luptătorilor. Tocmai de aceea trecem, pe nesimţite, de la valoarea personală, de la experienţa reală, secondată de o rezistenţă uluitoare la o luptă fără surprize tehnice, fără personalitate.
Problema e că toate palierele sportive încep să devină din ce în ce mai comerciale – unele în mod excesiv – pe când altele cad în desuetudine. Vedem din ce în ce mai mult un sport fără eroi, fără principii, fără actori principali şi de aceea un sport tot mai golit de personalitate.
*
Sărutul de sub portocal…e o imagine simbolică, care destructurează imaginea scripturală a cuplului paradisiac, desprinsă dintr-o comedie bărbătească, unde, doi bărbaţi, dorind aventuri erotice cu multiple femei nimeresc, din greşeală, într-o croazieră homosexuală.
Dându-se de gay, negrul nostru (adică Cuba Gooding jr.) se îndrăgosteşte de instructoarea de înot (adică de Roselyn Sanchez)…cu care ajunge să se sărute sub portocal…şi portocalul le acoperă dragostea până-n gât…
Din punct de vedere iconic secvenţa e o imagine destructurantă, pentru că bagatelizează ideea creştină a păcatului, cât şi împlinirea în dragoste a bărbatului şi a femeii. Acolo unde se eludează păcatul şi unde dragostea în cuplu nu e o problemă serioasă, nu există niciun fundament real al cuplului.
Deşi impunătoare la nivel coloristic…ea are bătaie lungă, pentru că ne spune, că nu există nicio diferenţă între dragostea dintre un bărbat şi o femeie şi devianţa homoerotică.
*
Resident Evil. Extinction este un horror morbid cu o singură pată de culoare semnificativă, blondă, care este personajul principal al filmului: Milla Jovovich. În imaginea de deasupra se observă mutiple replici umane/ clone ale Millei, exterminate de către un savant doctor psihopat şi aruncate la gunoi, pentru că doreşte o replică cu potenţe tot mai mari, decât ale celei care a fugit din laboratorul său.
Ideea fugii din laborator reiterează, la un alt nivel, fuga şi adaptabilitatea extraordinară a eroinei din Al cincilea element, unde actriţa a jucat, de asemenea, rolul principal. Clona umană, îmbunătăţită ontologic în sens negativ, se luptă cu sistemul politico-medical, care omoară alte clone, pe cele neviabile.
Ideea de forţă a filmului: persoana umană nu contează. Ea este un amănunt existenţial neglijabil. Nici moartea oamenilor nu contează. Viaţa şi moartea sunt cu totul scoase din firescul lor, pentru că viaţă înseamnă reduplicare în film şi nu naştere iar moartea celor infestaţi e mai potrivită şi chiar comică, în comparaţie cu vindecarea lor.
O panoramă, de sus, a celor infestaţi. Ei sunt o turmă instinctuală predestinată anihilării, un simbol al tuturor eşecurilor umane sociale, care canibalizează viaţa umană. Deliciul filmului constă tocmai în omorârea, fără milă şi fără conştiinţă (nu apar cele două coordonate umane, profund umane în film, decât în tabăra neinfestaţilor) a celor afectaţi de virus şi care se transformă în nişte mutanţi cu instincte canibale.
Cei virusaţi sunt duşmanul indistinct, fără faţă, care e ucis la grămadă, ca în războiul din Irak. Ciumatizarea unui grup social înseamnă primul pas spre eliminarea lui fizică. Mai întâi duşmanii trebuie transformaţi în rebuturi, pentru ca, mai apoi, să ai un motiv temeinic, ca să îi elimini din punct de vedere fizic.
O imagine tuşantă, dintre cele mai frumoase…ale filmului, creată special pentru ca să o reţii.
Ceea ce trebuie reţinut este individualizat în filmografia recentă, e subliniat cu putere… Şi, de cele mai multe ori, imaginile subliniate, pe care ar trebui să le reţinem…sunt imagini adânc antiumane.
Sexul şi crima sunt cele mai tuşante imagini. Acolo unde sunt scene erotice sau unde apar mult sânge şi sfârtecări ale trupului…camera de vederi se odihneşte, pentru ca să ne ofere imagini crude, vii, subjugante.
Însă noi nu cunoaştem trupul ci o imagine transformată, remaniată a trupului la nivel imagologic.
*
Recent a apărut un film pornografic, care are, la început, câteva secvenţe dintr-un ritual liturgic satanic. În imaginea de deasupra, intră în cadru altarul de jertfă al grupului satanist, adică o femeie curvă, pe care credincioşii o venerează prin pipărirea sânilor lăsaţi la vedere.
Liturghia e făcută în limba latină şi altarul de jertfă…face sex cu participanţii, care se închină Satanei. Ceea ce iese în prim-plan este adorarea trupului femeii, adorarea în sine a trupului, celei peste care ejaculează cu toţii în cele din urmă. Femeia este în acest cadru, deopotrivă, un obiect de adoraţie dar şi un veceu public, pentru că e de folosinţă publică. Toţi se masturbează în faţa ei şi ejaculează pe trupul ei.
Trupul şi ejacularea ritualică sunt considerate ofrande aduse diavolului, care se împreunează cu scandări ale diverselor cognomene ale Satanei.
*
Femeia de radio (Uma Thurman) se îndrăgosteşte de pompier (Jeffrey Dean Morgan) în urma unei căsătorii hakerizate de un tânăr priceput la calculatoare. Acela intră în baza de date publice şi o căsătoreşte, din două mişcări, pe femeia de radio cu pompierul, pentru că, din cauza ei, el, pompierul, de despărţise de femeia cu care dorea să se căsătorească.
The Accidental Husband e un film în care cuvintele devin importante, după ce se constată importanţa lor într-o relaţie. Nu poţi să dai sfaturi fără ca să îţi asumi responsabilitatea lor. Trebuie să fii conştient că sfaturile tale pot avea consecinţe nefaste…şi de aceea trebuie să fii foarte atent la detalii, la oameni, la vieţile lor.
Sărutul pompierului se transformă într-un mariaj…
şi, la final, avem o soţie gravidă, un lucru din ce în ce mai rar în filmele recente.
Însă, într-o lume haotică, nu trebuie să ţi se pară nelalocul ei…normalitatea. Dimpotrivă trebuie să o cauţi, să o respiri, să o respecţi. Anormalitatea creşte şi te împinge să pactizezi cu ea. Însă trebuie să căutăm ceea ce ne personalizează, chiar şi acolo unde suntem împinşi să ne ucidem credinţa, împlinirea, fericirea veşnică.
Numai că, pentru a fi normali într-o lume avidă de anormalitate şi de excentricitate trebuie să vorbim serios despre păcat, ca şi despre virtute sau să vorbim despre viaţa cu Dumnezeu fără să facem abstracţie vreo clipă de lumea în care trăim şi pe care trebuie să o personalizăm.
După 7 note…mai multe spaţii pline
Cele 7 note, făcute în fugă, din fuga gândului şi a faptului de a nu trece vremea peste tine degeaba, le găsiţi aici, în Scribd. Vizează Deuteronomul (câteva chestiuni) şi femeia în poematica eminesciană şi … sunt însemnări colaterale / pe lângă cele două cărţi la care am scris în ultimele 3 zile.
Viaţa mea e cartea şi rugăciunea…şi nu e deloc banală. E plină de minuni…deşi minunile nu sunt hollywoodiene. Minunile sunt foarte tăcute, pline de gingăşie. Le vor descoperi, peste ceva timp, oamenii şi se vor bucura. Tocmai de aceea replicile zgomotoase nu au nimic din logica minunii, logică care transcende cuvintele.
*
Mai multe cărţi, discuţii, mai multe filme, rugăciuni, lupte cu demonii, lupte cu mine, neîmpliniri. O cronică a ultimelor zile. Criminala în serie ( în unul dintre filme) este violată în maşină de către mafiot, pentru ca, peste un minut, să scoată pistolul şi, cu sânge rece (deşi era mamă) să îl ucidă tocmai pe cel care o violase şi pe şoferul lui…dar violatorul era…tatăl fetiţei ei.
Unde mai e timp pentru…conştiinţă? Care conştiinţă…dacă nu ai avut niciodată o întâlnire reală cu Dumnezeu?
Povestirile lui Cehov. Un anume funcţionar vorbeşte cu dracul şi dracul îi spune că învaţă multe din răutatea oamenilor. Adică dracii iau lecţii de la noi.
Faţă în faţă cu textul Dumnezeieştii Scripturi…Mă bucur de sensurile profunde, soteriologice ale întâlnirii cu originalul. Sentimentul: nu te mai saturi. Şi când te saturi, îţi dai seama că eşti tot gol…şi mai vrei.
Lapte cu smântână în el, peşte şi suc. Mâncarea, când e simplă, te bucură mai mult. Ce faci când întrebările devin mitraliere? Ce faci când oamenii îţi par incredibili de departe, când te apucă deznădejdea că nu îi poţi atinge, nici măcar în gând, cu cuvintele tale?
Sute de feeduri. Dacă nu primeşti scrisori prin email…citeşti feeduri. Le treci pe rapid…pentru că e mult gunoi. Habar aveam că se poate scrie cu lux de amănunte şi că mai se poate şi citi şi comenta până la disperare…despre o piesă proastă, despre o imagine tâmpită, despre o problemă neinteresantă, despre ce ruj se poartă, despre cine mai e mafiot şi de ce.
Reprize de somn cu vise descumpănitoare. Pe cine interesează dacă un cutremur te poate prinde la etajul 10 şi blocul e ca un ştergător de parbriz dat drumul? Se pare că pe mine…
*
Cântecul e ca am aşa: cine n-are…noroc are. E sigur aşa! Restul e Ca$$a Loco…
Iar hainele trebuie să fie şi ele de prost gust, să îngroaşe replicile acide, pentru că cine n-are…noroc are. Ce n-are? Întrebare scurtă. N-are de niciunelea, de la creier şi mai la vale.
*
Cultura are morală…pentru că ironizează sau hiperbolizează negativismul uman, social…planetar. O predică ortodoxă autentică întotdeauna măreşte cu lupa atât răul cât şi binele, atât adevărul cât şi minciuna. Într-o formă mai mică, dar deloc de neglijat…arta autentică face să miroase, până la exasperare, urâtul şi ne face să ne extaziem în faţa sublimului.
*
Adună gunoiul la un loc şi aruncă-l la tomberon! Spală farfuriile! Fă curăţenie în casă! Taie-ţi unghiile… Nu numai de la mâini, dar şi de la picioare… Nu ţi se pare că trebuie să facem baie? Nu baie de mulţime…ci baie cu apă, care îţi provoacă foamea, dacă apa e prea fierbinte.
*
Un text bine scris…este un text care te face să fii atent când îl reciteşti. Atenţie la virgule, vă rugăm! Virgulele sunt mama conversaţiei atente! Puneţi virgule pe unde trebuie, atunci când vorbiţi…însă trebuie să ştiţi şi când ele trebuie aruncate în aer de dragul comunicării.
*
Cel mai rapid mod de comunicare este cu ochii. Trebuie numai să ştii să zâmbeşti cu ochii, să fii lucid, să te prezinţi acaparant.
*
Şi de ce, totuşi, o femeie îşi ucide soţul? Cred că mulţi ucid fără să îşi dea seama…Cel mai uşor se ucide cu cuvântul…Păcatele acestea trebuie spovedite. Adică: mi-a plăcut să îmi bat joc de el; să îl fac să sufere; să îl ţin pe jar… Nu sunt deloc nevinovate.
*
Cum mă comport, atunci când văd că mi se împrumută ideile fără…niciun mulţumesc sau ca şi când n-o să-mi dau seama niciodată? Cu un zâmbet plictisit în colţul buzelor.
Creatorii de online fără personalitate se văd de la 7 mile sub nivelul mării. La fel cunoşti un om care predică cu emfază…dar n-are idei din experienţă. El le ştie pe toate…dar aceste toate n-au nimic cu el.
La fel, un om care nu iubeşte să poarte haine cu ştaif, dar se prezintă ca un păun, în toată voluptatea lui exasperantă.
Nu, nu mă jigneşte preluarea ideilor…ci copierea lor! Când cineva preia o idee…trebuie să o umple de conţinutul său. Însă, când cineva te copie…te pastişează, pentru că nu se ştie. Nu stau bine ideile pe el, după cum nu stă elefantul pe scaun, ca să se fardeze.
Trebuie să înţelegi, aşa cred eu, că trebuie să te retragi, când simţi, prin toţi porii tăi, că eşti penibil!
*
Onlineul, pe linie de bătaie lungă, după cum mai spuneam şi altă dată, detronează falsele vedete, falşii intelectuali, falsele repere…şi bine şi normal lucru face. Dacă nu arăţi că eşti mereu, arăţi că nu poţi, că eşti impotent din punct de vedere creaţional/ creativ.
Bineînţeles că omul mai are nevoie de pauze, de destindere, că mai poţi fi şi zburdalnic în scris… şi trist, şi taciturn, şi morocănos… Dar, să nu fii deloc sau să scrii un micuţ articol, un articuleţ (nu articolaş) şi să crezi că toţi, toţi proştii cad pe spate…fratele meu, ai probleme cu frânele. Trebuie să te opreşti…la prima intersecţie, pentru ca să nu ajungi, direct, la gunoi!
Tocmai de aceea, intelectualului de cursă scurtă…îi e frică, ca de dracu, de creaţia online. Daţi-mi nume de gânditori la nivel online? De creatori? De teologi? De artişti? De academicieni? De profesionişti care scriu? Câţi scriu în mod real şi de ce? De ce atâta reticenţă? Cred că acum, la noi, se împart apele. Dar radical…
De ce ţi-e frică să scrii la nivel online, în mod gratuit? De ce ţi-e frică să fii tu însuţi? De ce ţi-e frică să fii cunoscut cu adevărat, dacă eşti un om al gândului continuu…nu?
Dacă scrii o carte la un an sau la trei…ce carte scrii? Ce fel de carte? Ce e cartea pentru tine: cunoaştere de sine, mijloc de subzistenţă, epataj continuu, orgoliu, un mod soteriologic de a-ţi trăi viaţa?
*
Cum reacţionează cineva care nu se omoară cu gânditul. Îi arăţi ce scrii şi ce faci. Se uită, crede că totul e uşor de înţeles… şi îţi spune un lucru banal. Începi să dai detalii, mai multe detalii şi omul începe să caşte. Cum de îţi pare ceva uşor, prietene drag, un lucru, în faţa căruia începi să caşti de epuizare?
Nu e orgoliu, nu, să ceri cuiva ca să te înţeleagă în mod profund! Mai ales unui om care are faţă de om citit şi, mai ales, de om duhovnicesc. E cel mai normal lucru să îi ceri cuiva să te simtă, să te vadă dintr-o ocheadă, să te pătrundă până în adâncuri cu gândul. Pentru că, la rândul nostru, şi noi trebuie să facem acest lucru faţă de toţi.
Dar de ce nu mai ai timp să vezi? Pentru că te vezi numai pe tine, familia ta, problemele tale inexistente? De ce crezi că eşti mai important decât toată făptura? Cine eşti tu? Cine suntem noi toţi de suntem aşa de importanţi, că se scufundă lumea fără noi? Cine suntem noi?!!!!
*
Ortodocşii postmoderni, sunt cel mai adesea, conformişti până la exasperare. Nu vor să îi deranjezi în egoismul lor, în proasta lor creştere, în cerbicia lor. Ei deţin adevărul. Ei ştiu tot. Ei sunt nişte îngeri de carton, care au botul prin nămol…dar, în gând, se visează cu largi aripi albe, pe spate.
Îţi vine să îi canonizezi pe toţi, bineînţeles, ipotetic. Sunt buni de puşi la zidul plângerii…unde papa Benedict a pus şi dumnealui, recent, un bileţel (la ce s-o fi rugat? Cred că l-am văzut pe CNN)…şi mai puţin la rană. A fi bun de pus la rană înseamnă să fii chiar bun ca mierea, ca pomul cu roade.
Tocmai de aceea nu ne merge bine. N-ai cu cine face treabă. Când ortodoxul postmodern simte că e mai prost decât tine se dă de smerit. Când ştie ceva, orice, numai să ştie, mai mult decât tine, devine o pasăre răpitoare, uriaşă , din al 15-lea stăpân al inelelor, care îşi arată superioritatea făţişă, printr-o ridicare a gâtului până în lună.
Numai că bunica ei o tundea…numai de lună plină. E tot dintr-un film. Şi, s-a tuns ca diva X, pentru ca să fie emancipată…
*
O, ortodocşi atotştiutori! E plin iadul de noi. Şi noi, cei atât de bogaţi, stăm ca dracul pe comoară (o expresie…prozaică, dar realistă) şi nu ştim să valorificăm, mai deloc, comoara credinţei noastre. Tcomai de aceea nu ne ştim Scriptura, nu ne ştim Sfinţii, habar avem ce înseamnă Părinţii Bisericii, cum arată cultul nostru, cum arată tradiţiile noastre de tot felul, cum e să te despătimeşti, cum e să te faci frumos, cum e să nu mai fii o brută.
Nu avem nevoie doar de arhivări ale datelor credinţei, ci şi de experimentarea lor! Şi cei care arhivează credinţa, mai mult sau mai puţin diluată a Bisericii, din contemporaneitate, nu ştiu cum se face, că sunt cei mai afoni în perimetrul ei. Am văzut multe cărţi scanate, multe date la nivel online…dar cei care le-au pus acolo sunt subţiri, necitiţi, neînvăţaţi cu ele. Păcat…
Prea mici pentru înaintaşii noştri…şi prea răi. Măcar dacă ne-am îngădui unii pe alţii. Măcar atât: să ne îngăduim reciproc, dacă de iubit ne e greu!
*
Ce am mai înţeles?! Că nu mulţi creştini ortodocşi sunt şi oameni culturali…Tocmai de aceea nu văd nicio reacţie la cultura pe care o prezentăm, care e una de top. Nici la teologie, care e tot de top. Adică sunt prezentate la un nivel ridicat…
Nu poţi să faci toată ziua abecedarul. Îmi aduc aminte cum devoram cărţile când m-am convertit… Citeam ore întregi, citeam şi îmi luam notiţe. Scriam ore întregi, până mă dureau încheieturile de la degete. Acum scriu toată ziua cu tastele dar nu şi în anii 90, când eram cu stiloul în mână şi cu hârtia în ochi aproape toată ziua.
Şi, mai apoi, m-am îngrozit, când vedeam că ortodocşii sunt atât de proşti, atât de neşiutori la lucruri banale. Cum e posibil?!!!, îmi spuneam. A fost un şoc imens când am ajuns liceean, seminarist, când am văzut că colegii mei nu ştiau lucruri minore, lucruri inadmisibile de neştiut, dar şi cei mai în vârstă, unde domnea lâncezeala.
A fost o sminteală imensă pentru mine…care credeam că toţi ortodocşii vor să fie Sfinţi, ultradeştepţi şi că toată ziua se gândesc numai la lucruri sfinte… Dar unii erau prea materialişti, ca să îi treacă fiorul spiritualităţii.
Literatura pe care v-o prezint acum, literatura mea, e făcută mai înainte ca să fiu student la Teologie. Pentru că am luat lucrurile foarte în serios, foarte-foarte în serios, nu trebuie să fiu invidiat sau nu trebuie să invidiaţi pe Dumnezeu, pentru că m-a umplut cu multe daruri, din belşug.
Experienţa se câştigă clipă de clipă…Dar se câştigă, dacă vrei… dacă asuzi după ea, dacă eşti îndrăgostit să afli mereu ceva nou, mereu ceva profund, absolut.
Îmi este greu, foarte greu… Îmi este foarte greu, pentru că nu am oameni pe măsura mea, care să mă înţeleagă, cu care să fac front comun, cu care să fac lucruri rezistente, prea rezistente.
Pelerinajul de Florii de la Bucureşti [11 aprilie 2009]
Aici găsiţi 102 capturi TV de la eveniment.
Pentru şi mai multe fotografii de la eveniment la Pr. Mast. Gabriel şi Otilia Militaru.
Satul şi folclorul românesc
Dr. Sabina Ispas:
“Femeia în România nu a fost oprimată, segregată”.
Dreptul fundamental pe care şi l-a câştigat femeia e acela că poate să-şi decidă drumul în viaţă.
Ne uneşte…viziunea noastră asupra morţii şi a ceea ce ţine de înmormântare. La fel căsătoria şi instituţia năşiei.
Fiecare ne exprimăm şi reacţionăm într-un mod personal.
“Aş vrea să fie recuperată moralitatea…sistemul de valori care exprimă relaţia dintre oameni”.
“Conceptele de bază de bine şi de rău aparţineau societăţii tradiţionale”. Şi erau de sorginte creştin-ortodoxă.
Trinitas TV poate fi vizionat gratuit pe Pbx TV
Dacă nu aveţi un TV Tuner cablat la computer…pe Pbx TV, instalând programul în mod gratuit în computerul dv., puteţi viziona Televiziunea Trinitas TV a Patriarhiei Române.
Puteţi face fotografii şi filmuleţe de câte 5 minute în mod instant…la opţiunea free access.
Prăznuirea pomenirii Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov la catedrala patriarhală [ 27 octombrie 2008]
În acest pachet, valabil pentru download între 27 octombrie-6 noiembrie 2008…găsiţi aproape 350 de capturi TV, de la praznicul de astăzi.
http://s4.transfer.ro/storage/Imagini_Sf._Liturghie_27.10.2008-e51ed.rar (25.8Mb)
*
Video, live
http://s4.transfer.ro/storage/Video__27_oct_2008-522e4.rar (994.3Mb)
Fotografii, live
http://s4.transfer.ro/storage/Fotografii__live_27_oct_2008-67266.rar (207.3Mb)
Pr. Dorin şi Psa. Gianina Picioruş
Resfinţirea catedralei patriarhale şi Sfânta Liturghie, cu proclamarea ultimilor sfinţi români canonizaţi [26 octombrie 2008]
Filele audio şi fotografiile din acest pachet sunt pentru download pentru perioada 26 octombrie-5 noiembrie 2008.
http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-24ce5b0ca2.zip (353.8Mb)
Update: 27 octombrie 2008, 8. 34 minute
H R I S O V
CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU CEL ÎN TREIME ÎNCHINAT, ÎN CETATEA BUCUREŞTILOR S-A ZIDIT ÎNTRE ANII 1656-1658 MĂNĂSTIREA „SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA”, DE CĂTRE VOIEVODUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI, CONSTANTIN ŞERBAN BASARAB.
BISERICA A FOST SFINŢITĂ ÎN ANUL 1658 DE CĂTRE PATRIARHUL MACARIE AL ANTIOHIEI ŞI AL ÎNTREGULUI ORIENT, ÎMPREUNĂ CU MITROPOLITUL ŞTEFAN AL ŢĂRII ROMÂNEŞTI ŞI CU EPISCOPII DE RÂMNIC ŞI BUZĂU.
SFÂNTUL LOCAŞ A FOST PICTAT PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ANUL 1668, ÎN TIMPUL VOIEVODULUI RADU LEON, CARE A HOTĂRÂT PRIN HRISOVUL DOMNESC DIN 8 IUNIE 1688, CA MĂNĂSTIREA SĂ DEVINĂ REŞEDINŢĂ MITROPOLITANĂ.
LA 13 IULIE 1774, MITROPOLITUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI GRIGORIE II, ADUCE DIN SATUL BASARABI DE PE MALUL DREPT AL DUNĂRII, MOAŞTELE SFÂNTULUI CUVIOS DIMITRIE CEL NOU ŞI LE AŞAZĂ ÎN CATEDRALĂ ÎNTR-O FRUMOASĂ RACLĂ DE ARGINT.
ÎNTRE ANII 1834-1839 SE EXECUTĂ LUCRĂRI AMPLE DE RESTAURARE ŞI SE REPICTEAZĂ BISERICA DE CĂTRE ZUGRAVUL NICOLAE POLCOVNICUL, ÎN VREMEA PĂSTORIRII SFÂNTULUI MITROPOLIT GRIGORIE DASCĂLU AL ŢĂRII ROMÂNEŞTI.
ÎN ANUL 1925, ODATĂ CU PROCLAMAREA PATRIARHIEI ROMÂNE, VECHEA CATEDRALĂ MITROPOLITANĂ DEVINE CATEDRALĂ PATRIARHALĂ PROVIZORIE, ÎN CARE AU SLUJIT PÂNĂ ACUM TOŢI PATRIARHII ROMÂNIEI.
ACTUALA PICTURĂ A FOST EXECUTATĂ DE PICTORUL DIMITRIE BELIZARIE ÎNTRE ANII 1932-1935.
ICOANELE ÎMPĂRĂTEŞTI ALE CATAPETESMEI AU FOST LUCRATE ÎN EMAIL ŞI AUR DE OTILIA OTETELEŞANU ÎNTRE ANII 1961-1964.
ÎN PRONAOSUL CATEDRALEI SE AFLĂ MORMINTELE PATRIARHILOR BISERICII ORTODOXE ROMÂNE: MIRON CRISTEA (†1939), NICODIM MUNTEANU (†1948), JUSTIN MOISESCU (†1986) ŞI TEOCTIST ARĂPAŞU (†2007).
ÎNTRE ANII 2007-2008 PRIN PURTAREA DE GRIJĂ ŞI ATENTA SUPRAVEGHERE A PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL, LA CATEDRALA PATRIARHALĂ AU FOST EXECUTATE AMPLE LUCRĂRI DE CONSOLIDARE, RESTAURARE ŞI ÎNFRUMUSEŢARE.
ÎN EXTERIOR A FOST REFĂCUTĂ TENCUIALA, A FOST ÎNLOCUIT ACOPERIŞUL VECHI CU UNUL NOU TURNAT ÎN PLUMB, AU FOST PLACATE CU PIATRĂ TROTUARELE ŞI TREPTELE DE INTRARE, A FOST PLACATĂ CU MARMURĂ PARDOSEALA SFÂNTULUI ALTAR, AU FOST RESTAURATE ELEMENTELE DECORATIVE DIN PIATRĂ, AU FOST REALIZATE ICOANE ÎN MOZAIC ŞI AU FOST FIXATE ÎN OCNIŢELE DE PE FAŢADA PRIDVORULUI.
AU FOST RESTAURATE VITRALIILE ŞI MONTATE FERESTRE TERMOPAN. AU FOST REFĂCUTE INSTALAŢIILE ELECTRICE, TERMICE, DE CLIMATIZARE ŞI DE SONORIZARE, AU FOST RESTAURATE CATAPETEASMA, MOBILIERUL DIN LEMN ŞI PICTURA MURALĂ. AU FOST EXECUTATE LUCRĂRI DE REABILITARE A CLOPOTNIŢEI, ÎN CARE AU FOST ADUSE ŞI INSTALATE PATRU CLOPOTE NOI DIN AUSTRIA.
LA ÎMPLINIREA A 350 DE ANI DE LA ZIDIREA SFÂNTULUI LĂCAŞ, A FOST RESFINŢITĂ BISERICA CATEDRALEI PATRIARHALE, ÎN ZIUA POMENIRII SFÂNTULUI MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR, 26 OCTOMBRIE, ANUL MÂNTUIRII 2008, DE CĂTRE PREAFERICITUL PĂRINTE PATRIARH DANIEL ÎNCONJURAT DE IERARHII SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ŞI DE ALŢI IERARHI DIN PATRIARHIA ANTIOHIEI ŞI BISERICA ORTODOXĂ GREACĂ.
POMENEŞTE, DOAMNE, PE TOŢI CEI CE AU CONTRIBUIT LA RESTAURAREA ŞI ÎNFRUMUSEŢAREA ACESTUI SFÂNT LOCAŞ, SPRE SLAVA TA ŞI MÂNTUIREA OAMENILOR.
† D A N I E L
PATRIARHUL ROMÂNIEI
***
BINECUVÂNTAREA SFINŢILOR – IZVOR DE BUCURIE
O catedrală reînnoită şi trei noi sfinţi români
au primit pe Sfântul Apostol Pavel
„Minunat este Dumnezeu întru
sfinţii Lui” (Psalm 67, 36)
Mare, binecuvântată şi plină de bucurie este ziua aceasta pentru Catedrala Patriarhală din Bucureşti şi pentru mulţimea pelerinilor aici prezenţi. Acum când moaştele Sfântului Apostol Pavel se află în Bucureşti, a fost resfinţită această biserică după 350 de ani de la zidirea ei de către Voievodul Constantin Şerban Basarab (1656-1658 ) şi terminarea şi sfinţirea ei în timpul Voievodului Mihnea III Radu, în anul 1658, ambii voievozi fiind Domnitori ai Ţării Româneşti.
La sfinţirea acestei biserici din anul 1658 a participat şi Patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu nepotul său, ierodiaconul Paul de Alep, alături de Mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi episcopii de Buzău şi Râmnic. Însă după zece ani de la sfinţirea acestui sfânt lăcaş, el era deja pictat şi devenea în 8 iunie 1668 catedrală mitropolitană ca urmare a faptului că mănăstirea de aici devine reşedinţă mitropolitană prin hrisovul domnitorului Radu Leon, la cererea mitropoliţilor Ştefan şi Teodosie ai Ţării Româneşti.
Resfinţirea de astăzi, 26 octombrie 2008, a Catedralei Mitropolitane din Bucureşti, care din anul 1925 a devenit şi Catedrală Patriarhală, este un moment solemn de pioasă recunoştinţă şi preţuire faţă de ctitorii acestei Biserici şi faţă de toţi cei ce au păstrat-o, restaurat-o şi înfrumuseţat-o de-a lungul timpului, dar în mod deosebit resfinţirea ei este o slujbă de invocare a harului Preasfintei Treimi, ca această biserică să fie din nou, după consolidare, restaurare şi înnoire, casă a prezenţei şi lucrării Preasfintei Treimi, deoarece, aşa cum se spune în slujba de sfinţire a bisericii, „această casă, Tatăl a zidit-o, această casă Fiul a întărit-o, această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfinţit-o şi a sfinţit sufletele noastre”.
Sfânta Treime a zidit această biserică, dar Sfânta Treime a folosit mâinile credincioşilor harnici şi darnici. În această Casă a Domnului cântăm după fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în ea: „am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel Ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi să ne închinăm, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”.
Pe frontispiciul Catedralei Patriarhale au reapărut icoanele care împodobeau altădată această biserică în exterior, dar care n-au mai fost repictate după restaurarea din anii 1960-1962, poate şi pentru că ele ar fi deranjat pe conducătorii comunişti care treceau pe lângă faţada acestei Catedrale pentru a intra în clădirea Marii Adunări Naţionale din apropiere.
Însă acum, în libertate, cu aprobarea înţeleaptă şi binevoitoare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, pe frontispiciul Catedralei Patriarhale au fost amplasate 26 de icoane noi, în mozaic, renunţând astfel la tehnica anterioară fresco, mozaicul fiind mai rezistent. Scena principală de pe latura de vest reprezintă într-o lumină şi o solemnitate mistică, chemarea Domnului Iisus Hristos, Dreptul Judecător: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), chemare pe care El o adresează celor ce în timpul vieţii lor au ascultat Evanghelia iubirii lui Hristos, binevestită de Sfinţii Apostoli, şi au făcut din ea lumina vieţii lor, arătând iubire milostivă şi frăţească faţă de toţi oamenii, dar mai ales faţă de cei flămânzi, însetaţi, străini, bolnavi şi întemniţaţi sau privaţi de libertate (cf. Matei 25, 35-40).
Deci scena principală a frontispiciului este o amplă vedere a Binecuvântării lui Hristos către cei milostivi. De o parte şi de cealaltă a Dreptului Judecător, stau în poziţie de rugăciune şi mediere (mijlocire) Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul care imploră iubirea milostivă a Dreptului Judecător pentru ca El să-i ierte pe cei ce s-au pocăit de faptele lor rele, dar n-au mai avut timp să arate în fapte bune roadele pocăinţei lor, asemenea tâlharului care s-a pocăit pe cruce, înainte de moarte, iar Hristos-Domnul i-a spus: „astăzi vei fi cu Mine în rai” (cf. Luca 23, 43).
Pe latura de sud-vest, icoanele noi în mozaic reprezintă cinci sfinţi ierarhi ai Ţării Româneşti între care şi sfântul Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Ţării Româneşti, azi proclamat solemn ca sfânt, după ce a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 8-9 iulie anul acesta (2008).
Pe latura de nord-vest s-au adăugat şase icoane noi în mozaic. Ele reprezintă doi sfinţi cuvioşi, doi mucenici şi doi domnitori ai Ţării Româneşti. Între aceşti şase sfinţi se află şi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) din Dacia Pontică, adică din Dobrogea, părintele erei creştine şi al dreptului bisericesc, împreună cu Sfântul Voievod Neagoe Basarab, Domnitorul Ţării Româneşti, voievod paşnic, om de cultură isihastă şi mare binefăcător pentru toate Bisericile Ortodoxe din Orient.
Icoanele sfinţilor români în mozaic adăugate recent pe frontispiciul Catedralei Patriarhale ne arată că Evanghelia iubirii şi sfinţeniei lui Hristos, pe care au propovăduit-o Sfinţii Apostoli în lume, şi în mod deosebit Sfântul Apostol Andrei pe teritoriul ţării noastre, a rodit în credinţa sfinţilor din poporul român, mărturisitori şi rugători, învăţători şi nevoitori, ierarhi şi martiri, cuvioşi şi ctitori dreptmăritori.
Prezenţa icoanelor noi pe frontispiciul Catedralei Patriarhale din Bucureşti ne cheamă la rugăciune şi fapte bune, la apropierea de Dumnezeu şi de oameni. Aceste sfinte icoane exterioare înseamnă că sfinţii vin spre noi, au ieşit în căutarea noastră, ca şi noi să ne apropiem de ei. Astfel icoanele noi ne arată şi mai mult că Dealul Mitropoliei sau Colina Patriarhiei este o „Colină a Sfinţilor”, adică a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, cei întocmai cu Apostolii, a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi a multor Sfinţi Români. Întrucât Hristos-Domnul, de pe această colină, binecuvântează şi cheamă la fericire veşnică pe cei milostivi, ea este o „Colină a Binecuvântărilor” sau o „Colină a Bucuriei”, în mijlocul Bucureştilor, spre binecuvântarea întregului popor român dreptcredincios.
Mai trebuie să spunem că în timp ce se sfinţeşte sau se resfinţeşte o biserică ortodoxă, sfintele moaşte ale martirilor sau mucenicilor sunt purtate în procesiune în jurul bisericii şi apoi depuse în piciorul Sfintei Mese din Sfântul Altar, care se află în faţa tronului din Altar, în amintirea faptului că primele biserici creştine au fost zidite pe mormintele martirilor, tocmai pentru că în aceşti oameni sfinţi s-a arătat în modul cel mai intens puterea iubirii jertfelnice a lui Hristos Cel Răstignit, Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii, după cum ne învaţă şi cartea Apocalipsei unde stă scris: „Şi când s-a deschis pecetea a cincea, am văzut, sub jertfelnic, sufletele celor înjunghiaţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o (…). Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu şi Îi slujesc ziua şi noaptea în templul Lui, şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său” (Apocalipsă 6, 9 şi 7, 14-15).
Vedem cât de inspiraţi au fost Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei care au alcătuit slujba de sfinţire a unei biserici şi se folosesc de sfintele moaşte ale martirilor pentru a arăta legătura dintre Hristos şi sfinţii Săi cei mai jertfelnici.
Astăzi, resfinţirea Catedralei Patriarhale s-a făcut chiar în ziua de prăznuire a unui mare martir, şi anume, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, care a pătimit pentru Hristos în secolul al 3-lea († 296), în timpul împăratului Maximian, dar şi în prezenţa moaştelor unui alt martir, şi anume, marele Apostol Pavel, care a pătimit pentru Hristos în anul 67 după Hristos, în timpul persecuţiei împăratului Nero. Aşadar, sfinţii martiri sau mucenici ne învaţă că trebuie să-L iubim pe Hristos şi să ajutăm Biserica Sa în orice vreme, în timp de pace şi în timp de prigoană, ca să dobândim viaţa veşnică, potrivit făgăduinţei: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii” (Apocalipsa 2, 10).
La bucuria resfinţirii bisericii Catedralei Patriarhale se adaugă azi şi bucuria proclamării solemne a canonizării a trei noi sfinţi români: un ierarh, un monah şi un voievod, care în timpuri diferite şi în mod diferit au iubit şi au mărturisit pe Hristos-Domnul şi au slujit Biserica Sa din poporul român cu credinţa puternică şi convingerea profundă că „Hristos este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veci” (Evrei 13, 8).
Întrucât viaţa creştină este viaţa trăită în credinţă sfântă, adică în legătură duhovnicească cu Hristos-Domnul Cel Răstignit şi Înviat, nevăzut cu ochii trupeşti, dar văzut cu ochii sufleteşti, ea este trăită ca dar şi binecuvântare a lui Dumnezeu pentru oameni. Iar binecuvântarea lui Dumnezeu este izvorul bucuriei oamenilor. În acest înţeles, Sfântul Apostol Petru învaţă pe credincioşi zicând: „Pe El (pe Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1 Petru 1, 9).
Iar Sfântul Apostol Pavel atât de mult identifică binecuvântarea lui Dumnezeu cu bucuria, încât arată că omul credincios, rugător şi răbdător, păstrează bucuria credinţei în sufletul său, chiar şi atunci când trece prin necazuri sau încercări, deoarece rugăciunea fierbinte aduce în suflet o putere spirituală negrăită.
Iată ce scrie el Corintenilor despre bucuria care este mai tare decât toate necazurile: „ca nişte necunoscuţi, deşi, bine cunoscuţi, ca fiind pe pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte pedepsiţi dar nu ucişi; ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne” (2 Corinteni 6, 9-10) sau „cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie” (2 Corinteni 7, 4).
De aceea, Sfântul Apostol Pavel îndeamnă adesea în epistolele Sale pe creştini zicând: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.” (Filipeni 4, 4); „Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5, 16-17), arătând astfel că rugăciunea este izvor de bucurie, iar bucuria duhovnicească intensifică dorinţa de rugăciune.
Cu alte cuvinte, adevărata bucurie vine din legătura vie a omului cu Dumnezeu, izvorul vieţii veşnice şi al bucuriei veşnice. Iată de ce sărbătorile sfinţilor, cinstirea sfinţilor, a moaştelor lor şi a icoanelor lor, pelerinajele la locurile unde au trăit sfinţii în nevoinţă şi post, în rugăciune şi fapte bune, aduc mare bucurie credincioşilor.
Bucuria aceasta sfântă şi negrăită pe care o primesc credincioşii din legătura lor vie cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui plini de har îi ajută să treacă prin nevoinţe şi suferinţe, prin ispite şi necazuri, prin prigoană şi lipsuri, şi chiar să înfrunte martiriul. Bucurie din bucuria sfinţilor primesc şi pelerinii care au venit în aceste zile la Bucureşti să-l întâlnească şi să-l venereze sau să-l cinstească pe Sfântul Apostol Pavel, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ale căror moaşte se află acum aici, expuse spre închinare.
Toţi cei ce caută sincer, cu credinţă şi dragoste, cu speranţă şi răbdare, binecuvântarea lui Dumnezeu revărsată prin sfinţii Lui, primesc „bucurie negrăită şi preaslăvită” în inimi, pace în suflet şi lumină pe chip, ajutor în viaţă şi în casă.
În această bucurie a sfinţilor lui Hristos, aducem mulţumire tuturor celor care au contribuit la frumuseţea zilei de azi, celor ce au înfrumuseţat Catedrala şi celor ce au înfrumuseţat sărbătoarea.
Mai întâi mulţumim delegaţiei Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Panteleimon de Veria, care ne-a adus o parte din moaştele Sfântului Apostol Pavel în acest an când se împlinesc 2000 de ani de la naşterea sa, şi când noi în Patriarhia Română celebrăm Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii, el, Sfântul Apostol Pavel, fiind autorul celor mai multe scrieri biblice citite în viaţa liturgică a Bisericii Ortodoxe.
Cu alte cuvinte, lumina prezenţei Sfântului Apostol Pavel la Bucureşti ne sporeşte bucuria mai ales acum când celebrăm 500 de ani de la tipărirea primului Liturghier ortodox din lume şi prima carte tipărită pe teritoriul României, adică Liturghierul din 1508, tipărit la Târgovişte, dar şi 320 de ani de la tipărirea primei ediţii integrale a Sfintei Scripturi în limba română, Biblia de la Bucureşti (1688).
Mulţumim de asemenea Preafericitului Părinte Patriarh Ignatie Hazim al Antiohiei care a trimis ca delegat al său la această sărbătoare a resfinţirii Catedralei noastre pe nepotul său, Preasfinţitul Părinte Episcop Ghattas Hazim, vicar patriarhal, ca să refacem legătura comuniunii frăţeşti peste timp cu Patriarhul Macarie al Antiohiei prezent la sfinţirea acestei biserici cu 350 de ani în urmă (1658).
Mulţumim tuturor celor ce ne onorează azi cu prezenţa lor aici, mulţi ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Domnul Traian Băsescu, Preşedinte al României, Domnul Prim Ministru al României, distinşi membri ai Parlamentului şi miniştri ai Guvernului României, Domnul Primar General al Capitalei şi Domnii Primari ai Sectoarelor, reprezentanţi ai Partidelor politice şi ai diferitelor instituţii şi organizaţii, precum şi mult cler şi popor, pelerini din toată România şi din străinătate.
Tuturor le mulţumim din inimă, cu aleasă preţuire şi recunoştinţă, rugând pe Hristos-Domnul să îi binecuvinteze cu multă bucurie, cu pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor în toată fapta cea bună.
Să purtăm în suflet binecuvântarea şi bucuria sfinţilor, să le ducem cu noi în familie, în casă şi în societate, spre slava lui Dumnezeu şi binele oamenilor.
† D A N I E L
Patriarhul României
***
Pr. Dorin şi Psa. Gianina Picioruş
Slujba privegherii la Patriarhia Română [24 octombrie 2008]
57 capturi TV…de la slujba privegherii.
Fragmente din partea finală a slujbei, împreună cu predica PS Varsanufie…Le găsiţi aici [ 33. 13 minute].
Pr. Dorin
Sfântul Apostol Pavel la Bucureşti [23 octombrie 2008]
A fost o zi copleşitoare, o zi în care am trăit din har şi în har, în multă bucurie dumnezeiască. Vom avea multiple surprize pentru dv., însă ne va lua un timp pentru procesarea datelor.
Venirea sfântului Pavel la Bucureşti a fost o minune uluitoare, o minune care a strâns sute, mii de oameni la rând ca să se închine la sfintele moaşte. E ceva de nedescris în tot ceea ce se petrece sau …noi trăim evenimentele la această cotă ridicată.
Vă mulţumim frumos tuturor celor care sunteţi împreună cu noi în aceste zile şi, pe care încercăm să îi bucurăm, cu bucuriile de care Dumnezeu ne face părtaşi!
***
Pachetele acestui articol sunt disponibile pentru download numai între 23 octombrie-2 noiembrie 2008
↓↓↓
Capturi TV…de la Trinitas TV [ Psa. Gianina]
În folderul de aici vor fi puse câteva sute de Capturi TV, începând de la ora 10 dimineaţa: aducerea sfintelor moaşte ale sfântului Pavel la Bucureşti.
Un alt pachet cu capturi TV
http://s4.transfer.ro/storage/Capturi_TV__2-8b9d3.rar (110Mb)
***
Trinitas TV…înregistrare audio a evenimentelor dimineţii şi ale după-amiezii [ Psa. Gianina]
http://s4.transfer.ro/storage/Trinitas_TV_audio-c9dfe.rar (168.7Mb)
***
Închinându-mă la sfinţii lui Dumnezeu
***
Filele noastre video, realizate live.
Pachetul 1
http://s4.transfer.ro/storage/Video__Sf._Pavel__1-e913f.rar (602.7Mb)
Pachetul al 2-lea
http://s4.transfer.ro/storage/Video_Sf._Pavel__2-b35d4.rar (649.3Mb)
***
Fotografiile noastre
Le găsiţi aici.
CALEA SFINŢILOR – LUMINA BUCURIEI VEŞNICE
Înaltpreasfinţia Voastră,
Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Panteleimon
de Veria, Nausa şi Kampania,
Cu bucurie mare vă primim astăzi la Patriarhia Română ca pe un frate şi prieten al Bisericii noastre şi al poporului român, care acum ne aduceţi aici la Bucureşti un odor de mare preţ, şi anume sfintele moaşte ale Sfântului Apostol Pavel în anul acesta 2008, când se împlinesc 2000 de ani de la naşterea Sfântului Apostol Pavel.
Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic a proclamat anul 2008 ca an jubiliar al Sfântului Apostol Pavel şi a organizat recent la Constantinopol ( 9-11 octombrie 2008) Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe şi un simpozion internaţional consacrat Sfântului Apostol Pavel, afirmând comuniunea Bisericilor Ortodoxe surori în bucuria comuniunii Sfinţilor lui Hristos.
Acum, cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Patriarhul Bartolomeu, ne aduceţi la Bucureşti moaştele Sfântului Apostol Pavel cu prilejul sărbătorii hramului şi resfinţirii Catedralei Patriarhale din Bucureşti, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
În numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor pelerini din România vă adresăm, cu dragoste şi recunoştinţă, un frăţesc şi călduros cuvânt de: Bine aţi venit!
Moaştele Sfântului Apostol Pavel s-au întâlnit la baza Dealului Patriarhiei, lângă o Cruce în piatră, cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, şi apoi în procesiunea numită „Calea Sfinţilor” au urcat pe colină până la Catedrala Patriarhală.
Calea Sfinţilor are o valoare de simbol cu profund înţeles duhovnicesc. Calea Sfinţilor este calea dreptei credinţe pe care trebuie să o mărturisim împreună în vreme de bucurie şi în vreme de încercare.
Calea Sfinţilor este calea vieţii sfinte, viaţă de rugăciune şi fapte bune. Calea Sfinţilor este calea bucuriei şi a mântuirii, calea vieţii veşnice, ca unire a creştinilor cu Preasfânta Treime, prin Sfintele Taine ale Bisericii, ca arvună a vieţii din Împărăţia cerurilor.
Calea Sfinţilor ne cheamă să ne bucurăm împreună cu sfinţii lui Dumnezeu şi să le cerem ajutorul ca să ne întărim în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, să intensificăm comuniunea Bisericilor noastre, prietenia şi cooperarea dintre poporul român şi poporul grec.
Calea Sfinţilor ne cheamă să mărturisim valorile şi frumuseţile Ortodoxiei în ţara noastră, în Europa şi în toată lumea, şi să împărtăşim tuturor bucuria şi pacea pe care le primim de la Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu.
Vă dorim tuturor celor prezenţi să aveţi parte de bucuria şi pacea sfinţilor lui Hristos şi ai Bisericii Sale.
Patriarhul României
Pr. Dorin
Update: 23 octombrie 2008; 22: 16 minute.
Alte fotografii inedite găsiţi pe Ortodoxia tinerilor, la domnul Claudiu Bălan.
Pr. Dorin
Update. 23 octombrie 2008; 22: 39 minute
Detalii despre ziua de astăzi.
Pr. Dorin
Aseară, la “Biserica azi”, a fost invitat Acad. Prof. Dr. Emilian Popescu, care a vorbit despre viaţa Sfintei Parascheva
Chiar acum, de la ora 14. 00, a început reluarea emisiunii pe Trinitas TV
Psa. Gianina
Pr. Dorin
