Biblioteca ideilor de conştiinţă

Incertitudine politica cusuta cu ata alba

Candidatura domnului Varujan Vosganian la postul de comisar european pentru minorităţi a devenit una problematică peste noapte. Exact în ziua în care ar fi trebuit numit de Parlamentul european, a apărut brusc o informaţie despre un presupus dosar al său, ca informator al securităţii.

O anumită parte a presei, ca să zicem aşa, s-a grăbit să-l recuze, să-l considere ieşit din
ecuaţie, cerând premierului Tăriceanu să numească pe altcineva în această funcţie, ba chiar să avanseze ideea că premierul s-a compromis făcând această numire. O grabă incredibilă şi o presiune mediatică în avangarda evenimentelor înseşi!

Ceea ce ne face să luăm atitudine în acest moment - în care nu ştim care este rezultatul, dacă domnul Vosganian va fi sau nu, acceptat în această funcţie - este sentimentul că asistăm la distrugerea unui om, la năruirea imaginii publice a integrităţii sale morale, mai înainte de a avea probe concludente pentru a-l acuza de ceva.

Ne indignează profund faptul că un om poate fi ocarât, batjocorit, calomniat numai prin simple afirmaţii, iar acestea, până la un eventual verdict judecătoresc care să facă lumină, lasă în urma lor o puternică undă de şoc şi o generoasă impresie de veridicitate.

Mai înainte de a avea dovezi clare, scriptice, mai înainte de a vedea şi a citi dosarul, dacă există cu adevărat, unii jurnalişti au înaintat fără dubii prezumţia compromiterii şi a rejectării domnului Vosganian de către Parlamentul European.

Aceasta nu considerăm că este o expresie a democraţiei în care trăim, ci a manipulării.
Durerea noastră este cu atât mai puternică, cu cât vedem că puterea mediei, atunci când aceasta nu este onestă, ci serveşte interese colaterale cu interesul cetăţeanului român de a afla adevărul, poate fi imensă şi foarte nocivă, aşa cum a demonstrat-o în cazul Părintelui Daniel Corogeanu de la Tanacu, care, nevinovat fiind, a fost batjocorit în toate chipurile posibile şi mai este încă, pe multe posturi TV şi în presa scrisă, devenind un fel de reper mediatic pentru a demonstra şi a denigra habotnicia Bisericii Ortodoxe.

Am făcut aceste comentarii pentru a ne exprima consternarea despre felul în care se imprimă o forţă colosală, calculabilă în voturi, unor lucruri care ar trebui să rămână simple zvonuri, bârfe, răutăţi, afirmaţii gratuite, până la evidenţierea probelor care să confirme un adevăr sau altul.
Însă, după cum spunea şi domnul Vosganian, nimeni nu trebuie să creadă că nu există limite, că minciuna se poate induce oamenilor la nesfârşit.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina

Vorbirea in forum

Doamna preoteasa,

atitudinea dv. pozitiva, transanta, sincera, este cea la care ne asteptaseram. Va multumim pentru amabilitatea, generozitate debordanta si corectitudinea ideatica de care dati dovada. In opinia noastra, forumul este spatiul colocvial, intimist si responsabil in care iti spui crezurile si iti manifesti simtamintele cum poti mai bine. Daca ai ganduri, nedumeriri, sentimente, opinii, crezuri, manifesti un interes anume pentru ceva sau te specializezi in ceva si poti conduce o discutie, intri in forum, in agora, deschizi un post si il conduci.

Forumul grec sau roman, dupa care americanul, care a facut acest format electronic, sper sa se fi informat, era un loc unde venea cineva, care dezbatea un subiect, il dezbatea in fata unei multimi de oameni, a unui auditoriu, si oamenii interesati de subiect puneau intrebari, ca sa se edifice si mai mult. Intrebarile trebuiau sa creasca discutia si nu sa o farame.

Diferenta dintre o conferinta si un forum este aceea ca in conferinta pui intrebari la final, fara sa fi deranjat de auditoriu pe parcursul lui, pe cand in forum poti sa iei cuvantul cand vrei, daca crezi ca precizarea ta e de un real folos pentru discutia in cauza.

Asa ca forumul, si mai cu seama cel ortodox, ar trebui sa fie un spatiu unde oamenii sa se bucure de oameni, unde sa ne ajutam reciproc prin ce stim si prin ce suntem, in mod dezinteresat.

Numai ca cineva care este master, stapan intr-un subiect si pe care vrea sa ni-l prezinte si noua, trebuie sa dovedeasca ca ne poate ajuta in mod real in lucrul pe care a inceput sa il conduca sau are o viziune de ansamblu a problemei, pe care trebuie sa o demonstreze.

Cand eu am deschis un topic ( lucru usor de remarcat), am lasat un timp ca cineva sa isi manifeste o parere si apoi, am trecut la planul, la viziunea de ansamblu, pe care vreau sa o desfasor acolo si de care ma simt in stare sa o fac. Colegii nostri se dovedesc insa fara o viziune de ansamblu a unui subiect anume si vad intr-un topic o nedumerire, o chemare la dialog, la un subiect, pe care nici ei nu prea il stiu prea bine. E mai mult o dorinta, un ideal, decat ceva realizabil in fata lor.

Insa proiectele mele forumistice sunt foarte clare, precise in mintea mea. Nu voi posta un subiect ca Iluminismul secolului XVIII si teologia lui antropocentrica , daca nu stiu nimic despre subiect sau daca nu am o experienta peste medie in acel domeniu. Adica nu imi place sa fiu un ageamiu, un incepator in ceva, pentru ca sa ma dau in stamba, ci pentru ca vreau sa impartasesc ceva.

Poate ca optica forumistica se va schimba intr-un fel benefic pentru fiecare dintre noi si vom veni fiecare, cu experienta noastra concreta, despre ceva anume, in care stim cu ce se mananca problema, pentru ca sa ajutam, nu sa impresionam in mod steril, pe ceilalti.

Eu nu ma apuc de lucruri in care nu cred si nu mai continui proiecte in care vad ca munca si gandirea si adevarul sunt bagatele. Daca cei cu care discuti, vor sa fii mai prost decat ei si nu mai buni decat ei, inseamna ca mi-am ales prost auditoriu. Mie imi place sa audiez oameni care ma depasesc cu mult si ma bucur sa aud lucruri pe care nu le stiam sau care sunt prezentate intr-un mod personal, si nu imi place sa aud interogatii stupide, locuri comune, tam-tamuri si prostioare adolescentine, cu care nu mai imi pierd timpul.

Mai concis, forumul este/ trebuie sa fie un spatiu de discutie matur, civilizat, obiectiv, care sa aduca probe reale de crestinatate, de bogatie interioara si morala si in care toti, nu unul, iese folosit.

Daca ai ceva de zis se vede. Dar trebuie sa zici ceea ce crezi, ceea ce poti, ceea ce stii si mai ales ceea ce esti tu. Daca nu poti sa faci asta poti sa stai la o bere, sau poti sa te uiti pe pereti sau sa canti la o chitara fara corzi. Forumul este un mod onest in care putem sa ne impartasim credinta, iubirea, dezamagirea pentru ceva anume si mai ales un mijloc de cunoastere reciproca, care nu poate sa ne faca niciodata rau. Daca te enervezi pe adevaruri si pe lucruri frumoase, daca nu iti plac lucrurile frumoase si sincere inseamna ca esti martian, nu crestin, si nici om.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Un talk-show despre o altfel de politica

Politicianul e un om care crede ca stie ce face.

Daca il intrebam pe domnul Becali, ne va spune ca el este viitorul presedinte al Romaniei.
Domnul Vadim, mai sus cu cateva capete decat domnul Becali ( si Becali recunoaste asta), spune si el ca va fi presedinte. Tot al Romaniei.

Domnul Basescu crede dimpotriva, ca va mai fi ales inca odata, ca doar atat mai poate. Si el, tot presedinte al Romaniei. Cei trei se posteaza pseudo-profetic pe fotoliul Cotrocenilor de dupa 2008.

Insa nimeni nu ne convinge cu proiecte credibile, rezonabile pentru Romania. Toti asteapta banii de la UE, chiar daca proiectele noastre de investitie pe termen lung sunt firave. Ce ne intereseaza pe noi de proiecte, atata timp cat tot jocul politic se rezuma la invective?! Ei se bestelesc la usa cortului. Mai romantat, ei au dispute pe lucruri colaterale, pentru ca initiativele politice, cer un efort prea mare pentru o vointa prea slaba.

Domnul Becali ne ajuta sa ne facem Biserici, propovaduieste credinta ortodoxa la televizor mai navalnic decat o facem multi dintre preoti, e baiat bun cu sinistratii, se duce la Sfantul Munte, nu stie el prea multe cu stintile astia, dar e baiat bun, e de-al nostru. De atatea ori de cat l-am vazut la televizor am inceput sa il indragim. Si are multe calitati pentru a fi iubit si respectat. Dar el nu are proiecte, nu are o echipa cu care sa lucreze. El este doar el, care face si atat.

Domnul Vadim, filantrop si om de cultura, care mai zice de unguri, ii mai altoieste pe evrei, care hraneste cainii, care face un doctorat in Teolgie si ne uimeste cu date istorice, o adevarata enciclopedie pe picioare, ne este si el drag, si pe el il iubim, dar nici el nu are proiecte. Cu doamna Buruiana in partid (care cand incepe sa vorbeasca, nu mai termina) si cu nea Mitica de la Liga, sunt intempestivi, dar nu ne arata ca pot sa faca ceva, de la zero la 100.

Domnul Basescu, fost agent sub acoperire, tata a doua fete frumoase, care ne-a dat flota pe apa, care rade bine, care e tare cu toti si spune cuvinte cu intelesuri, pe care l-am ales presedinte, pe care il iubim, pe care il asteptam sa bem cu el o cinzeaca la o terasa sau sa ne dea un autograf cand se duce in pelerinaj la Sfanta Parascheva, e baiat bun, din popor, cu bunele si relele lui, dar nici el nu ne da lucruri sigure, nu ne indreapta spre un viitor democrat sigur. Toti trei pot sa lipeasca casa numita Romania, sa o mai spoiasca cu var, sa ii schimbe vreo tabla ruginita, daca o ia vantul, dar nu sa faca in locul actualei case, un hotel de 7 stele numit Romania.

Asta e parerea pe care mi-am format-o urmarindu-i. Daca aveti o parere mai buna despre ei sau ati intrat in posesia unor proiecte ale domniilor lor, care v-au convins, dati-mi un emali! Nu de alta, dar sa stiu sa aleg, in 2008, in cunostinta de cauza.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Trecem mai departe in discutia despre cartile ce trebuie citite

Daca avem Scriptura si am inceput sa o citim, daca nu uitam sa ne facem rugaciunile din Ceaslov, daca am inceput si Vietile Sfintilor, si tot nu ne-am plictisit, ci ne-a sporit ravna pentru cunoasterea duhovniceasca si curatirea de patimi, atunci trebuie sa citim Filocalia si sa nu ne fie teama ca o luam razna.

Daca o citim fara orgoliu si fara sa avem mari fumuri despre noi, ca si celelalte carti enuntate, sporirea noastra in credinta si in modul cat mai cumpanit de a ne nevoi este simtitoare. Tot ce avem in romana, toate traducerile din romana ale Sfintilor si tot ce puteti traduce dv din limbile straine pe care le stiti, reprezinta un alt stadiu al dezvoltarii credintei dv.

Nu trebuie insa sa ramaneti la surse secundare, daca aveti accesul la izvoare, la scrierile in limba normala a scrierilor. Patrunderea dv in cartile Sfintilor va va da sentimentul ca abia ati inceput sa cititi, veti gasi multe pareri care contravin faptelor si ideilor dv si pe care trebuie sa le recalculati, va veti contamina de stari de fapt, de obiceiuri pe care nu le aveati inainte.

Insa, cresterea dv in credinta, prin cunoasterea teologica si asceza personala, nu trebuie sa cada in extrema renuntarii la cultura, la stiinta, la informare, la arta de toate felurile. Chiar daca la un moment dat, inaintand in cunoasterea duhovniceasca, nu veti mai suporta o altfel de literatura, va veti da seama mai tarziu, ca aveti nevoie de cunoasterea pulsului lumii in care traiti.

Programul pe care eu il proprun a fost de multe ori parcurs, de oameni care au dovedit prin viata lor, ca imbinarea dintre teologie, viata duhovniceasca si cultura este un program care implineste, care sfinteste pe oameni si care ii face uimitori pentru cei care si-au ales o deviza unidimensionala de crestere duhovniceasca.

Pentru cei care nu au nici o alegere, si cred ca trebuie sa se nevoiasca indiferent daca stiu sau nu stiu cum sa o faca sau care prefera o manea si o halba de bere, programul nostru e superfluu. Sa nici nu-si bata capul cu el!

 

Dar pentru cei care vor o orientare duhovniceasca in domeniul cititului, sfatul nostru sincer, este acela sa imbine armonios in fiinta lor, viata duhovniceasca, citirile teologice si pe cele culturale, si sa fie oameni ai zilelor lor, fara ca asta sa insemne a nu-ti sfinti viata. Sfintenie si cunoastere!

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Silogismele amaraciunii ca ortodox

Care este elementul de atractie al lumii civilizate, al Apusului evoluat? Oare este civilizatia acestei lumi, cultura ei cu adevărat, sau prosperitatea ei materială? Dacă această societate apuseană nu s-ar bucura si de progres economic si prosperitate financiara, oare ar alerga cineva dupa “civilizatie”, după modele culturale pagan-europene? Sunt sigura că, cel putin, n-ar mai exista inflatia de acum, de admiratori ai Occidentului şi de adepti ai occidentalizării noastre.

In zilele noastre insa am gasit pe multi care au acuzat Ortodoxia de lipsa de viziune şi de inapoiere în gandire (unii avand chiar o inalta tinută intelectuală, insa si foarte mulţi ignoranti), pentru ca ne-a tinut departe de influenta Apusului, iar multe glasuri regreta si astazi, in mod deschis, ca nu suntem catolici, ca sa ne integram mai usor sau ca sa aibă grija Apusul cu mai multa tragere de inimă de noi, aşa cum priveste cu ochi mai luminosi tările estice catolice sau catolico-protestante. Acesti oameni nu vor să vada nedreptatea, conflictul între ideologia egalitarist-democratică a Apusului şi politica sa practică. E ca şi cum ai acuza un om ca s-a nascut sarac, în loc sa vezi că nimeni nu vrea sa-l ajute cu mărinimie, dezinteresat.

Si pentru asta e de vina Ortodoxia, pentru ca n-a vrut sa renunte la integritatea si puritatea sa dogmatică si morală! I se reprosează Bisericii Ortodoxe – in comparaţie cu cea catolica, mai ales – imobilismul ei istoric, cand imobilismul, adica neclinintirea vesnica, intemeierea ei în veac, este tocmai atuu-ul ei divin, elementul ei dumnezeiesc, care ii sustine fiinta şi care demonstreaza ca este adevarata Biserica a lui Dumnezeu.

Cei care urasc Biserica ar fi vrut ca ea sa se manjeasca, sa facă compromisuri cu adevarurile sale dumnezeiesti, in care ea crede ca sunt dumnezeiesti. Cum ar putea Biserica sa spuna ca are adevaruri revelate de la Dumnezeu, sa le ajusteze de-a lungul istoriei, si apoi sa mai sustina ca are aceleasi adevaruri?

Cei care vor ca Biserica sa meargă in pas cu evolutia mentalitatilor omeneşti, ii cer sa renunte la adevarurile pe care ea le prezinta ca revelate din gura lui Dumnezeu Insusi, ii cer ca ea sa recunoască faptul ca a gresit şi a mintit de-a lungul secolelor, ca nu e divino-umana ci doar umana, ca, prin urmare, Dumnezeu nu S-a intrupat, Dumnezeu ne-a mintit, că adevarul dumnezeiesc e ajustabil dupa mintea omeneaca. Asa, acum ar fi cu adevărat o Biserica “modernă”, “deschisa”, “inteleapta”, “intelegătoare” cu oamenii!

Ii cer prin urmare să se contrazica, sa se auto-desfiinteze!
Şi dacă n-o face, se miră, cu multe semne de exclamatie, si cu durere candida pentru soarta bietului popor roman, adus la saracie şi optuzitate de Ortodoxie!
Se mira ca şi cum n-ar fi auzit niciodată de logica sau de dialectica a gandirii, daca teologia le starneşte multora, medievali fiori de groaza. Cum poate fi Biserica atat de retrograda, zic ei, atat de insensibila la evolutia şi aspiratiile oamenilor de auto-determinare şi auto-indumnezeire?
Oare cum?

Stau si eu si ma mir, cum pana si logica lui Aristotel e de partea Bisericii, iar detractorii Bisericii sunt de partea umanismului cladit pe gandirea antichitatii pagane si se contrazic in ei insisi, “evoluand” cu stiinta epocii moderne şi postmoderne (sau postumane) şi cu gandirea nihilist-idolatra de dinainte de crestinism.

Drd. Piciorus Gianina Maria-Cristina

Sfintii Parinti au nevoie de comentarii actualizate

Domnule L. T. ( dupa ce am elucidat problema numelui, cu ajutorul dv.), va multumim pentru participarea dv la discutie si va raspundem in cunostinta de cauza la intrebarea dv.

Sfintii Parinti nu sunt tradusi si nici analizati pentru ca sa tragem cumva de invataturile lor si sa le inmultim, ci pentru ca sa ii facem percutanti pentru lumea noastra de astazi. E adevarat, depinde cine vorbeste despre ei si cum. Insa, in opinia noastra, toti Sfintii Parinti, cartile de cult, Sfanta Scriptura, au nevoie de comentarii duhovnicesti actualizate, pe

Intr-un folder al forumului nostru am deschis si vom analiza unele texte scripturale si patristice, in care vom arata nevoia de intelegere a acelor texte, o intelegere actualizata ( ma refer la limbaj, nu la credinta), pentru ca omul credincios de astazi sa perceapa mult mai direct ceea ce a vrut sa se spuna acolo. E nevoie de teologi sfinti, de parinti care sa comenteze cu sfintenie textele sfinte. E nevoie si de simplii cercetatori ai textelor Scripturii sau ai Parintilor, pentru ca aflam multe date despre istoria lor, despre limbajul in care au fost scrise, despre modul cum pun ei problema in exegeza.

Daca vi se pare ca e usor sa intelegi un text, o carte, faceti un simplu exercitiu de sinceritate: intrebati-va vis-a-vis de orice cuvant si adevar de acolo, daca il intelegeti. Veti observa, sper, ca simpal citire a unui text scriptural nu inseamna si intelegerea lui duhovniceasca sau macar literala.

Ca unul care ma ocup de cuvintele Parintilor si ale Scripturilor si incerc, cu multa smerenie si nestiinta in acelasi timp, sa ma pun in fata faptului ca acele texte sa-mi vorbeasca, va marturisesc cel mai sincer posibil, ca ma simt un nestiutor de prima calsa in fata fiecarui text al scripturii sau al Parintilor, chiar daca stiu mai multe comentarii la acelasi ext, pot sa vad cum era si este intr-0 editie critica sau stiu cum arata verbele si substantivele care fac parte din enunt.

Ataraxia dv fata de teologi, dezgustul acesta fata de cei care par sa bata apa in piua este fals, daca dv. nu ati scris macar 3 carti, despre trei lucruri care v-au pasionat din teologie sau nu v-ati specializat intr-o mica portiune a teologiei. Acest dezgust vine, de obicei, se naste de obicei in inima celor care cred ca Scriptura si Parinitii nu au nevoie de comentarii si ei trebuie cititi cum vrea fiecare si apoi sa treci la fapte.

Importanta teologiei duhovnicesti, a teologiei facuta cu sfintenie personala dar si cu multa eruditie e gustata numai daca doriti sa cunoasteti cu adevarat ceea ce v-a transmis Biserica.

Daca simtiti dezgust pentru un numar de 100 de teologi pe care i-ati citit ( sper ca dv sa fi citit si mai multi sau poate nu ati citit serios nici unul), atunci faceti chiar dv. o prezentare a lor, datine numele celor care nu va plac aici pe forum, spuneti ce e putred la ei si dovediti ca bat campii.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Multumesc frate Florin, fost altrix

Va cred, domnule Florin, si sunt de acord cu tot ce ati spus. E pacat sa nu avem dreptul sa fim noi insine, mai ales cand sunt atatea lucruri frumoase de impartasit repede, facil, intre noi. Eu am mizat pe simtul demnitatii si al inteligentei dv, si iata, ca nu am mizat degeaba.

Aici trebuie sa ne intrecem in a ne face bine unii altora. Daca suntem intre crestini ortodocsi, si stim sa aruncam mantia peste caderile oamenilor, atunci parerile noastre vizavi de orice fapt, trebuie sa fie judecate atent, ameliorate daca e de cuviinta si sa ne bucuram ca ele, ideile, vin gratuit, fara sa ne deplasam prea mult.

Daca suntem responsabili fata de ceea ce citim la confratii nostri, nu avem decat de castigat. Consider ca moderatorii unui forum trebuie sa se bucure cand cineva vine si se ofera, isi ofera inima, spre a-si exprima bucuria de a comunica, de a impartasi.

In loc sa ma odihnesc dupa munca de cercetare teologica pe care am facut-o astazi, am ales sa scriu, sa comunic. Ca preot, aveam destule lucruri pe care sa le fac, dar eu am vrut sa comunic. Daca am scris aici pe forum consider ca am cinstit aceasta comunitate, ca am respectat-o si ca astept din partea membrilor comunitatii, un minim respect.

Adica am scapat si mai mult de urat, de non-comunicare, de individualism , pentru a ma dedica unei idei mai mari: ideii de comunitate ortodoxa dispersata, cum este aceasta comunitate online.

Daca cineva intra aici si e rocker, hip-hoper, satanist sau mai stiu eu ce, si vede ca noi stim sa comunicam, ca noi comunicam in mod real, inseamna ca gaseste oameni cu scaunul la cap. Cand citesc un blog serios sau o pagina de web serioasa, ma bucur intotdeauna pentru cel care s-a daruit mie si ma rog pentru ei, pentru autorii acelor pagini. Noi trebuie sa ne rugam pentru comunitatea noastra online, daca vrem sa ne simtim bine sa comunicam.

Daca nu vrem sa comunicam, atunci sa ne inchidem in casa, si sa stam singuri cuc, uitandu-ne pe pereti. Dar daca vrem sa comunicam atunci sa ne lasam inima sa curga, pentru ca vom avea de castigat. Eu m-am inscris ieri in forum, si in doua zile, cel putin 5 persoane mi-au dovedit, cu mesaje private si cu postarile lor, ca am de-a face cu o grupare formata din oameni cu bun-simt, cu jovialitate si caracter.

Daca dv va comportati tortionar sau indiferent fata de cei cu care comunicati nu faceti decat sa va dezonorati, sa fiti plictisitori si oamenii pleaca de pe forum, mai ianinte de a afla mare lucru de la ei.

Va multumesc inca odata domnule Florin pentru exercitiul de sinceritate de care ati dat dovada, cat si tuturor celor care vor sa comunice onest cu nevrednicia mea. Pentru alte pozitii ale mele online, cautati comunitatea www.clopotul.ro, unde putem continua discutia, tot la fel de cordial, didactic si deschis ca si pana acum.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Despre generatia contra

Ca sa continuam cu digratiozitatea uratului, pot spune ca a avea o porecla de forum deocheata, tip xp89, damses 56pac 13, vacpixbb etc. sau cum au multi din colegii de forum, inseamna a nu avea aer ortodox in plamani. Or va e rusine cu cine sunteti, or considerati ca numele nu va reprezinta sau, cel mai grav, nu va acceptati identitatea sexuala.

Pseudonimul e un fel de schimbare se sex continua, pentru ca, intrand pe forum ca mix 13, astazi poti fi femeie, maine barbat sau poimaine transsexual.

Pseudonimul, cu alte cuvinte, este un chici.

Un chici este si sa preiei ideile altora si sa le postezi ca ale tale.

E un chici sa folosesti emoticoane intr-o grafie ordonata, si sa pui trei puncte, linii, semne, acolade in nestire, ca in picturile rupestre, cand ar fi trebuit sa scrii cursiv in limba romana.

E un chici sa te autoiluzionezi ca esti privit bine de catre toti.

E un chici sa nu stii sa accepti reprosurile, ca presedintele Basescu aseara, care pleaca de la o discutie serioasa, pe motiv ca nu i s-au pus intrebarile pe care le astepta.

E un chici sa ramai necultivat, daca nu ai prea multa cultura, numai pentru ca altii sa nu rada de tine, ca vrei sa ii intreci.

E un chici sa te crezi smerit.

Eu chici sa te crezi sincer cand toti sunt anonimi de sinceri.

E un chici sa nu fii atent la tine si sa crezi ca altii gresesc.

Nu fac parte din generatia contra, careia nu ii plac oamenii care trebuie admirati si nici nu dau cu bata in noroi,
pentru ca eu am dreptate iar ceilalti sunt fraieri.

Ca preot am invatat ca fiecare are experiente unice de viata si ca fiecare trebuie ascultat si apreciat pentru ceea ce face. Dar sa crezi, ca trebuie sa carcotesti pentru ca sa fii bagat in seama sau sa fii penibil, asta, fratii mei, e ceva de prost gust.

Se observa la dv o animozitate infantila fata de lucrurile scrise cu logica, cu discernamant. Va invit la scrieri coerente, nu la tertipuri de duzina. Sunteti pe un forum ortodox, nu ma indoiesc ca mult sunteti bucuresteni ca si mine, si aveti manifestari dezlanate de provinciali, nu numai in ceea ce priveste scrisul dv dar si in ceea ce priveste credinta dv.

E chici orice manifestare care porneste din intentia, de a a arta ca sii tu stii sa scrii sau ai net acasa. Sa fim mai cu rusine in obraz, totusi!

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Refuzul de a fi frumos sau kitschu-l ca anti-frumusete

Ca sa pornim bine discutia, trebuie sa spunem ca lucrul de prost-gust, sub-frumosul este titulatura ce subsumeaza pentru noi, tot spectrul pe care limba engleza il cuprinde sub denumirea de kitsch. Translatand substantivul cu pricina, chiciosul, fadul, este arta de consum, pentru o categorie de oameni care uraste elitele culturale si marile creatii ale omenirii. Spre exemplu intr-un restaurant din spatele Magazinului Unirea din Bucuresti, acum falimentar, erau agatate pe pereti, reproduceri usoare, zvapaiate, ale unor opere ale lui Salvador Dali. Erau reproduceri pe carton, care miroseau prost intr-un astfel de local, unde se servea pizza.

Chiciul intra acolo unde oamenii iubesc sclipiciul si eftinatura. O icoana catolica, cu ceas, este un chilipir si omul o cumpara de la un tigan, o ia in graba si o pune in casa, in schimbul unei icoane pe lemn, cu trasaturi ascetice, care costa o avere. Adica este ieftina marfa, se cumpara, e colorata, e vandabila foarte.

Numai ca daca e vandabila, comerciantul, semidoct si decadent de cele mai multe ori, crede ca e si buna, e valoroasa. Pentru ca Bisericile noastre sunt sarace, multi dintre noi, ca preoti, angajeaza ca pictori de Biserica pe insi mai nescoliti sau cu accente teatrale, si apar in Biserici reprezentari ce nu au nimic de-a face cu icoana, ci cu reprezentarile vag renascentiste de acum vreo 2-3 secole. Sau, in loc de flori la icoane punem flori de plastic, ca tin pana la moarte sau aducem tot felul de lucruri in locasul de cult care nu ar trebui sa isi gaseasca locul acolo. Nu ma refer la cele functionale, ci la cele redundante.

Tot din saracie, omul se imbraca cu ce poate. De multe ori e un spectacol anapoda, tot soiul de haine si de culori ce stau in fata mea, ca preot, care predica in Biserica. Saracia, imaturitatea duhovniceasca, prostia de-a dreptul sunt unele dintre cauzele pentru care ne imbracam prost, lalau, tipator sau vorbim prost, afectat, contorsionat, agramat sau ne cumparam lucruri in casa, care nu au nimic de-a face cu bunul simt estetic.

Chiciul se refera la o proasta estetica a ceea ce vezi dar si la gustul acru, pe care ti-l lasa un asemenea spectacol. Graffitti pe metrou, hartii pe unde vrei si pe unde nu vrei, mizerie morala in suflete, relatii pasagere, poltitica degradata de tot felul de parveniri, cultura scalciata de non-receptivitate, lipsa de coloana vertebrala…toate acestea si multe altele sunt pentru mine lucruri chicioase, urate, care ne innegresc, ne innegureaza. Si dv domnule Vlad, ati putea da o sumedenie de astfel de exemple. Sunt convins de asta.

Oricine o poate face, pentru ca sunt realitati palpabile, urmaribile. Ca sa ne scoatem din chici trebuie sa incepem sa il scoatem intai din suflet. Daca incepem sa il scoatem din suflet, pe acest urat care ne agaseaza, atunci incepem sa stim sa respiram, sa stim sa ne imbracam, sa gandim frumos etc, adica sa facem anti-demonstratie uratului, comportandu-ne frumos, elegant. Aceasta revolutie incepe din inima. Cei care o incep si o duc pana la moarte, traiesc mult mai bine. Dau marturie de acest lucru.

de Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Raspuns simplu unei doamne preotese impertinente

Daca doriti simplitate, doamna preoteasa, stilul meu este destul de simplu pentru toata lumea cultivata. Nu e insa simplist si nici citational. Daca doriti sa postati cuvinte care nu va apartin, puteti sa o faceti, insa asta nu va ajuta si nici nu ne ajuta. Internetul e plin cu texte frumoase si nu cred ca ar incapea toate la noi. Dar daca vreti sa le puneti pe toate la noi, ca sa nu avem timp sa le citim, si colegul nostru, redactorul sef e de acord ( doar il ajutati, nu?), puteti sa puneti toate textele aici, pentru ca sa le avem pe toate. Puteti glumi bine de tot, daca ne spuneti glumele dv. Daca sunteti originala, vom rade in hohote. In persoana mea ( probabil e vizibil in forum) aveti cu cine rade inteligent.

Insa, va rog, nu imi cereti sa fiu ce nu sunt, adica o marioneta. Daca imi cereti sa scriu ca si dv sa intelegeti sau ca si altii sa ma inteleaga, inseamna ca va pare rau ca nu ma intreceti, si locul dv nu este aici sau locul meu nu mai are ce cauta aici.

Daca am scris cumva pentru astrii de pe cer, in postarea de dinainte, imi cer scuze. Acolo am zis ca dezbatem ceva ce stim foarte bine.

Daca va pricepeti la facut prajituri, deschideti un topic cu prajituri si eu am sa-l citesc constant.

Daca nu stiti sa faceti prajituri dar stiti economie, matematica, reflexoterapie, medicina sau vreti sa aratati ca cititi carti, atunci faceti-ne rezumate cu ce cititi si noi va citim.
Dar daca nu stiti nimic pe lumea asta, dar vreti sa ne aratati ca pe net exista carti, pastrati topicele de pana acum sau mai faceti o mie si puneti acolo texte, ca am sa pun si eu texte, pana devenimpenibili de-a bine. Dv. puneti, eu pun, o sa mai puna toata familia mea si cartierul unde stau si nu o sa le citim deloc, dar o sa fim bucurosi, ca avem postari religioase, ca stim sa citim si mai ales stim sa compilam.

Permiteti-mi sa fiu enervat, daca mi se cere sa fiu prost sau daca credeti ca un preot cu studii post-universitare trebuie sa fie prost, ca sa existe pe fata acestui pamant.

de Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Pentru de-ale lui Caragiale

Alexandra, venind din orasul lui Nenea Iancu, dar si al lui Nichita, adica din Ploiesti, stie sa faca haz de necazul din jurul ei. Dansane invita la mitingul responsabilizarii, in cadrul caruia fiecare isi ia sapa, tesla sau mausul de la computer, si pleaca sa elimine pe profesorii si formatorii de opinie ai Romaniei, taind in stanga si dreapta.

Ironia Alexandrei, aidoma razgaielilor copliariei, presupune ca daca stii sa scrii e de ajuns pentru a transmite ceva, sau, a nu transmite ceva, e tot una cu a cita pe altii. Alexandrei ii lipsesc ideile, desi concitadinii ei de frunte, ma refer la cei geniali, le aveau din plin. Daca domn Luca Caragiale facea haz de necaz pentru ca prostii, nesimtitii, badaranii, babalacii sa isi rada de ei insisi, si sa isi vina putin in fire, fratele Nichita Stanescu stia sa comunice cu orice ageamiu, cu multa emfaza, apelandu-l imediat cu: Batrane, sa-ti spun o vorba mare!

Remarcam faptul, ca daca ar vrea sa ne atinga cu vreo vorba, o poate face in stil mare, ca are de unde sa se inspire. Ii putem indica si bibliografie. Ii putem da, chiar si motive sa o faca. Insa mai intai, ei, si altora, le cerem sa se expuna in idei inaintea noastra, sa avem la ce sa luam aminte, nu sa ne citeze sau sa ne rastalmaceasca.

Iti pare rau Alexandra, ca avem intentii bune? Iti pare rau ca nu suntem grobieni sau troli ( ca tot am vazut cu totii pe Harry al lui Potter)? Daca stii sa glumesti, spune-ne o poveste fara chici, si iti promit, nu voi casca citindu-ti textul nici o secunda. Fii tu insati Alexandra! Nu te lasa intimidata de nimeni si da-ne un text sa ne bubuie urechile, si de ce nu, si inima de admiratie!

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Raspundem la mesajul domnului Altrix

Domnul Altrix se intoarce ( i-am acceptat gluma nesarata) si ne aduce in atentie o mostra veritabila de chici din Baraganul nostru. Exemplul sau e unul real si mai ales de o penibilitate crasa pentru acea localitate unde se afla monumentul. Pentru primarul locului si pentru multi dintre sateni( probabil) monumetul arata mai bine decat inainte.

Neispravitul de primar, caruia ii plac mult culorile tipatoare, intr-o alandala penibila, ne ofera o trasnaie de pictura in toata regula. Problema e ca el nu sesizeaza disonanta vizuala dar si nesuferita pentru un suflet cu simt duhovnicesc, de a vedea o asemenea poveste in culori.

Excrescenta de prost gust, de unde pleaca chiciul, de aici vine, din incultura si ravasire interioara, din imbecilizare prin surogate ieftine de imagine. Oamenii carora nu le plac destepti nu le plac nici creatiile frumoase. O imagine simpla din natura are intotdeauna farmec, pentru ca flori, copaci, pasari etc, stau bine una cu alta, chiar daca par la intamplare. Insa cand vine un om fara prea mult simt estetic, din cauza bontirii simtirii lui duhovnicesti, face o amalgamare de imagini si de obiecte in casa si in curtea lui, de te iei cu mainile de par.

Chiciul este de neinlaturat din orice societate, atata timp cat exista oameni care nu progreseaza duhovniceste, intelectual, care nu sporesc in iubirea de frumos, care nu cresc in sfintenie, intr-o singura formula. El exista, noi facem act de prezenta lui si luptam impotriva lui, in primul rand, in inima noastra. Daca nu vrei sa vezi lucruri urate si aiurea la tine in casa, incepi sa arunci lucrurile care sunt desuete.

Oamenii nou-convertiti, cand vin la credinta, dupa un anumit timp, simt ca nu le mai place hainele, camera, aspectul ei si incep sa isi fac simple si hainele si casa unde stau. Prima reactie impotriva chiciului, pe care o luam in noi insine, este simplificarea modului de viata, a lucrurilor pe care le avem si a lucrurilor spre care tindem.

Cei care doresc sa aiba cat mai multe in casa, chiar daca nu le prea folosesc la nimic, dovedesc ca nu stiu unde sa se opreasca cu dorintele pe care le au. Chiciul produce sufocare interioara. El se naste din dorinte in exces si, mai ales, din dorinte care nu isi pun problema valorii lor, a volorii utile si duhovnicesti a obiectelor cu care ne inconjuram.

Chiciul e nociv pentru ca iti displace profund. E ca praful pe televizor, ca gandacii in baie si ca petele de cerneala pe haine.

Cand iti dai seama ca nu mai poti purta la 30-40 de ani haine rosii, galbene sau verzi, sau tricolor pe tine, ca barbat sau femeie ( daca esti un om duhovnicesc), ca nu mai poti sa dai din maini pe strada ca la cinci ani, ca nu te poti saruta in piata ca toti sa se uite la tine( impartindu-ti astfel intimitatea cu toti), ca nu mai iti permiti ca ortodx sa nu fii citit si tu de vreo 5-6 ori Sfanta Scritpura pana la o varsta anume, Vietile Sfintilor, sa stii si tu cine este Eminescu, Balcescu, Iorga etc., atunci incepi sa simti ca trebuie sa scapi de aceste metehne.

Pentru mine prostia e un pacat pe care trebuie sa il spovedim sub epitrahil. A fi pacatuit de prostie, inseamna sa ma fi indemnat Duhul Sfant sa citesc, si eu sa ma fac ca nu am timp, mai ales cand te duce capul si poti sa o faci. Tot la fel, daca m-a indemnat sa ma rog, sa ajut, sa fiu bun, etc. si eu sa fiu lemn-tanase.

Aceste lucruri chicioase din capul nostru, din noi, din jurul nostru, la un moemnt dat( daca suntem sinceri cu noi) ne va enerva rau de tot, si vom promite lui Dumnezeu ca de acum incolo vom incerca sa fim frumosi, corecti, sa ne imbracam cu bun simt, sa fim iertatori, sa fim gentili, sa punem mana pe studiu si pe rugaciune la greu, ca sa ne bucuram de reusite interioare. Cam asa contratac eu chiciul si asa sfatuiesc pe cei din jurul meu. Ii sfatuiesc si ma sfatuiesc sa nu suport mitocania, prostia, fariseismul, neobrazarea, discreditarea Sfintilor, a adevarului, parvenirea, indulgenta de sine, marlania duhovniceasca, invidia pe altii daca sunt mai buni decat noi, fuga dupa averi care nu au nici un sens sau dupa diplome de dragul diplomelor.

Sunt, pledez pentru un academism duhovnicesc, pentru o sfintenie plina de intelegere duhovniceasca, de contemplatie, de frumusete, la care sunt chemati toti crestinii.
Am vazut astazi si ieri pe forum, cum oamenii cereau de la noi preotii intelegere si iubire, dar ne dadeau prea putina. Doresc adesea, crestinii nostrii, o iubire fara sa ne fie fideli si fara sa ne acopere neputintele, si cel mai grav, in care ei sa primeasca, dar sa nu dea nimic.
Nu respect pe crestinii nestiutori, nici pe cei care au fumuri mari despre ei, si nici pe cei care nu pun osul la treaba. Iubesc pe oamenii care toata ziua fac ceva ca sa fie si mai intelepti, nu pe cei care fac ceva ca sa iti scoata ochii.

Prefer sfarsitul acestei postari pentru nistre precizari pentru aceia, care vad o despartire intre teologie si traire duhovniceasca, si care cred ca prostia si nestiinta e o virtute si se mandresc cu ea:

1.Toti patriarhii ortodocsi actuali, ierahii nostrii, preotii si calugarii nostri, multi dintre monahii si crestinii nostri sunt monumete de cunoastere, de sfintenie si de viata duhovniceasca.

2.Toate traducerile in limba romana ale Scripturii, toate cartile de cult ale noastre,toate traducerile patristice pe care dv le cititi sunt facute de comisii de teologi si de eruditi ortodocsi, care nu suporta ideea impartirii intre teologie si traire duhovniceasca.

3. Nu exista preot ( cu rare exceptii) in Romania, care sa fie hirotonit fara sa aiba o anume cultura teologica, culturala, politica, literara, economica etc si cei care invata pe mireni si pe monahi sunt oameni care au discernamant, cucernicie, chibzuinta, sfintenie.

A marturisi ca nu cunosti mai nimic din credinta ta, ca esti plop in materie de credinta este cea mai mare rusine posibila pentru mine. A te declara prost, nescolit, tampit, cand ai acces la internet, cand poti sa cumperi ce carte vrei, cand poti sa uzi predici si sfaturi si Parinti cu duiumul inseamna sa fii de-a dreptul penibil, adica in toate culorile, ca monumentul vazut de colegul nostru, in mijlocul Baraganului.

Deci daca sunteti inteligentii, fratii mei, si vreti sa va mantuiti, daca vreti sa fiti frumosi, atunci aruncati chiciul, penibilul, prostia si toate patimile care vin de aici, si apoi va dau dreptul sa fiti aroganti, daca mai vreti sa fiti aroganti.
Spor la intelegere si nu fiti usor ca pana de gasca!

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Un raspuns colectiv, daca imi este ingaduit

Tin sa felicit in mod special, pe domnul/doamna Iulicon, caruia/careia ii dau dreptate intr-un totul, in ceea ce a scris. Iulicon a scris la subiect, a facut afirmatii foarte acurate, fondate, decent si si-a exprimat doua opinii, sub forma a doua intrebari fata de mine, cu care as putea fi de acord in cazul sau. Toata stima mea domnule/doamna Iulicon. Va puteti pastra anonimatul daca veti scrie tot la fel de documentat si pe viitor.

Pentru doamnele Axxa, Daniela-Iulia, Hrisanti si Fostul Altrix, actualul domn Florin Ghiurca, ma exprim in cele ce urmeaza.

Doamna Axxa, adica o ea si nu un el, cum o dati cu mine, cadeti tot bine. Folosirea pronumelui noi este o deformatie pastorala dublata de una academica, de care imi cer scuze. In Biserica noastra, orice act pe care il semneaza un preot, nu se incepe cu eu, preotul Dorin, ci cu noi, preotul Dorin. Intr-o scriere academica ( va doresc si dv studii post univeritare, postdoctorale), se foloseste formula noi, pronumele de majestate ( asa este numit), pentru a se exprima o opinie personala. Daca vreau sa scriu ceva, spun: dupa parearea noastra, Sfantul Fotie cel Mare a spus asta… Insa, desi spun noi, ma refer la propria mea opinie. Dumneavoastra puteti fii cu mine tot la fel de artagoasa, ba chiar mai tare, dar astea sunt comportamente care se regasesc mai degraba la un el decat la o ea. Dv faceti caum va taie capul.

Doamna Daniela-Iulia este o economista care vede cu duhul ( un lucru foarte bun), si care vede in mine aceeasi harisma. Dumneaei ii transmit mesajul curat, foarte evident, ca sunt cat se poate de real, am trup si suflet, dar nu sunt vazator cu duhul. Sau poate, nu mi-am dat seama ca am astfel de abilitati foarte duhovnicesti. Desi, ii e cam greu sa ma urmareasca.

Eu am scris dupa cum vorbesc de obicei si dupa cum sunt de fapt, si nu mi-am clonat o poza pentru dv. in aceste zile. Daca dv va simtiti inferioara, smerita, frumoasa, cu bani, desteapta, o buna profesionista e treaba dv. Si daca aveti atuuturi nenumarate inseamna ca e un bine pentru aceasta tara ca va contine. Din cunostintele mele reduse in domeniu, stiu ca este o diferenta majora intre o economista ( nume pastrat din fostul regim) si un promotor, un om care se ocupa de marketing. Cum market inseamna piata de desfacere si economistul in sine se ocupa de calcularea profitului, a intrarilor si iesirilor din fabrica, a deconturilor etc., cel care se ocupa cu vanzarea de marfuri si care face diferite prospecte de piata, expozeuri pentru clienti si imparte date colaterale pentru ca produsele sa fie vandute, e o mare diferenta intre economist si publicitar.

Orice ati fii dv profesional, mi-ati aruncat o buna minge la fileu, la care am sa va raspund la poza de grup din final.

Va multumesc pentru aprecierile dv si nu am intentia sa ma vand in nici un fel dv sau altora. Intrarea pe www.clopotul.ro a insemnat pentru increduli, ca nickname meu este real, ca asa ma cheama. Nu am in nici un fel intentia sa va fac fanii mei, acolitii mei, oamenii mei din tribuna.

Doamnei Hrisanti, careia tocmai ii citisem experientele frumoase cu cei trei fii ai dansei si cu viata frumoasa din Franta, ma pregateam sa fiu mult mai generos decat sunt. Insa acum, dv va spun pe sleau, ca nu sunt nici smerit si nici nu iubesc prea mult. Daca vom mai comunica am sa va cunosc mai bine si am sa scriu fiecaruia personalizat. Adica nu mai mult decat poate sa duca. Eu am vrut, poate, sa va respect mai mult decat trebuia, si dv. credeti ca nu e cazul. Fie. O sa scriu mai fara multe brizbrizuri, asa cum ar vorbi doua femei casnice, cand se intalnesc la o ceasca de cafea, la una dintre ele.

Deci incep sa iti vorbesc, ca intre doua amice care se cunosc de mult, pentru ca sa fiu in ton cu ceea ce mi-ai scris aici pe forum.

Hrisanti draga, ma bucur ca parintele Savatie ti-a scris. Eu nu sunt parintele Savatie si nici el, eu. Daca parintele Eftimie este un om smerit si tu il placi, atunci eu va plac pe amandoi. Si daca ceva nu iti place la mine, ai tot dreptul, ca nici mie nu imi plac multe lucruri la mine. Ce mai faci? Ce ai mancat astazi? Ti-ai facut rugaciunile? Ti-ai dus copii la scoala?

Cat ma bucur ca vorbim iarasi Hrisanti, draga mea.

Ca sa nu fiu si mai patetic decat am fost, inchei aici doamna Hrisanti discutia cu dv, si va urez sa fiti asa cum sunteti.

Domnului Florin Ghiurca, fost Altrix, cu care am vorbi in particular si caruia i-am vizitat site-ul ( poftim, ii fac si dumnealui reclama:http://florin-giurca.uv.ro/
), ii multumesc pentru ca a luat apararea, unui biet preot, cazut intre gurile a trei femei atente la comportamentul meu forumistic.

Imi cer scuze celor care intra pe acest topic si nu gaseste decat putine lucruri despre chici, ci cu totul altceva. S-a intamplat sa fie nevoie, sa dau raspunsuri pe care nu mi le-as fi dorit si nici nu le-am cautat.

Poza de grup, pentru cele trei doamne si toate trei: Axxa, Daniela-Iulia si Hrisanti.

La Fericitul Ilie Cleopa se duceau tot felul de oameni sa se foloseasca de Sfintia sa. Printre ei erau si multi ageamii, care nu intelegeaqu ei prea multe din cum e sa vina dracul la tine si tu sa il gonesti cu rugaciunea, despre cum e sa fii lovit fara mila in puscarie sau despre cele nu stiu cate feluri de rugaciune, pana la vederea dumnezeiasca necontenita. Si asa se facea, ca el observa cum incep oamenii sa caste cand in ascultau, si, fiindu-i mila de ei, mai zicea cate o snoava, cate un banc duhovnicesc, cate o glumita, ca sa mai destinda atmosfera si sa nu li se arda creierii.

Cei carora nu le placea glumele Fericitului Ilie, socoteau ca un asemenea comportament nu e adecvat pentru un Parinte renumit ca el. Cei care cascau in timp ce il auzeau, se bucurau ca mai zice si el cate o snoava meseriasa, si pe aia o tineau minte. Daca ii intrebai despre ce a spus Sfantul Ioan Scararul in Scara, cap. 5, p. 95 sau despre tot felul de nume de carti si de Dogamtici cate enumerase parintele Cleopa taceau muc si sfarc, pentru ca uitasera tot.
Cei carora le placeau si glumele, cat si bunele cuvinte si inaltele cuvinte teologice, pe care le auzeau de la marele Sfant al Sihastriei, se bucurau si plecau folositi, nefiind carcotasi si nici prost crescuti, ca sa il vorbeasca pe la spate.

Asa ca, alegeti si dv morala, pentru ca sunteti oameni smeriti, capabili, de nadejde, aveti duhovnici care va invata la bine, aveti carti duhovnicesti multe, mari, frumoase, scumpe, dar nu stiti sa vorbiti frumos, cu un preot care va vorbeste frumos. Da, cred ca asta este ironia sortii noastre.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Lui pseudonim axxa. Un raspuns simplu dat unui forumist intr-un forum ortodox.

Dv dati dovada de o mare transparenta, mai ales pentru ca nu va stiu numele. Se vede ca ati facut o pasiune pentru cuvintele mele si sunteti o persoana smerita, modesta, atenta la detalii. Formatul electronic al forumului are un defect pe care trebuie insa, sa il sesizati cu mare acuitate. Puteti fi veriticat/a si recunoscut/a dupa postarile anterioare, si cuantificat dupa gradul de modestie sau generozitate de care faceti dovada. Dintr-o privire rapida asupra celor 400 de postari ale dv, am ajuns sa inteleg ca aveti apetenta pentru mediul monahal, ati ajuns la Sihastria, respectati faptele domnului Becali, apreciati una sau detestati alta, folositi emoticoane pentru a va sublinia atitudinile sau lipsa de atitudine, colationati postarile anterioare, puneti intrebari, revendicati calificative, nu scrieti prea mult niciodata si va fofilati, intrati intr-o umbra care va face bine.

Bineinteles ca nu va condamn pentru cea ce faceti, daca asta va umple viata cu sens. Trebuie sa va raspuns la intrebari sau sa va re-recitez si eu?
Cred ca mai bine ar fi sa va spun o mica poveste, fara nici un talc.

Pseudonim axxa, in fiecare zi, un preot care imi poarta numele, se trezeste cu gandul sa fie cat mai propriu lui Dumnezeu si cat mai simplu si intelegator cu oamenii pe care ii are in preajma. Traieste simplu, e de-o potriva traditionalist si postmodernist, cuplat la slovele Parintilor si cu ochii atenti la toate tarele lumii seculare, care asculta de-o potriva hip hop si muzica bizantina foarte baritonala, care are de-a face cu tot felul de oameni, intretine corespondente din cele mai nonconformiste etc, dar care simte ca nu poate sa faca nimic din toate astea daca harul lui Dumnezeu nu l-ar intari. Unul caruia i-ar lipsi cu totul modestia, s-ar erija in fata pseudonimului tau, ca un om care a intrecut serafimii din cer. Preotul de care iti spun, nu face asta. Insa nici nu se dezice de ce este si mai ales de munca care l-a adus pe acest om, sa fie omul de astazi.

Nici nu se increde cu ce este si nici nu ii place sa se dea mare la apa mica, adica cu oameni care nu sunt pe masura lui.

Cred ca a fi modest inseamna a stii cu cine sa te aduni si unde sa te plasezi. Nici mai sus si nici mai jos. Daca pseudonim axxa vrea sa ii spun ca sunt mai prost decat el, ii dau dreptate. Sunt mai prost decat tine, pseudonim axxa! Daca pseudonim axxa vrea sa ii spun ca nu sunt modest, ca nu sunt smerit, ca am nu stiu ce si nu stium cum, sunt de acord: sunt cum vrea clientul din fata mea.

Insa satisfactia gratuita nu tine de foame. E ca si cum te-ai satura din mirosul de shaorma si ai crede ca faci parte din Rai, stand in casa, in fotoliu. In fata dv, pseudonim axxa, in aceasta seara si numai in aceasta seara, in editie speciala, garantat 100% sunt prost de dau in gropi si mandru foarte. V-a stapanit cumva fericirea? Sunteti entuziast pseudonim axxa, daca eu, individul Pr. Dorin, care v-am tulburat, si-a recunoscut marlania de a se fi considerat mare si tare in parcare, in fata dv?

Daca da, pofta-buna la masa, ca va meritati bucuria! Probabil ( asa mi-ar placea sa cred), veti reveni cu o inima mai buna fata de micimea mea si imi veti face bucuria de a fi sincer pana la capt, si sa imi dati durerea de pe frunte la o parte. Se poate sa aveti inteligenta unui raspuns frumos, armonios, pentru un preot care v-a vexat bunul simt?
Eu cred ca veti fi un om bun cu mine si imi veti mai scrie, pseudonim axxa!
PS: sper ca nu faceti parte din axa Bucuresti-Londra-Washington, ci din axa Romania-Imparatia Cerurilor. Pe aceasta cale, a doua, se intra cu eleganta fata de preotii lui Dumnezeu, oricat de increzuti sunt ei la un moment dat.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Despre inadecvarea teologiei scolastice. Raspuns la intrebarea:Cine este mai rau, omul sau diavolul?

In teologia academismului pur, unde lipseste latura duhovniceasca a muncii stiintifice in teologie sau e negata pur si simplu, apar adesea intrebari ca cea de fata. Intrebarile lor vizeaza cel mai adesea starile contradictorii, aporiile, lucrurile pe care Revelatia dumnezeiasca nu le contine.

Cu alte cuvinte, care este mai rau dintre cei doi, dintre om si demon? Fraza cu pricina e o constatare. Rationamentul care sta in spatele ei, autorul, nu ni-l serveste. Insa el aduce in fata noastra ideea ca omul si diavolul ( acestia sunt membrii ecuatiei) sunt rai. Nu stim ce inseamna rau pentru autor , nu stim nici ce inseamna bine. Stim numai ca oamenii sunt clasati de colegul nostru ca niste tirani mai abitir decat demonii. Insa oamenii sunt vizibili fizic, demonii sunt vazuti doar de oamenii duhovnicesti sau de foarte pacatosi, iar rautatea e o stare interioara care trebuie vizionata cu atentie, vazuta bine, ca sa stii care ii este motivul.

Avem un subiect obscur de teologie cu alte cuvinte, care contine 80% o elucidare filosofica. De ce omul sa fie mai rau decat demonii? Autorul nostru ar putea sa insire tot felul de rautati pe care le fac oamenii si pe buna dreptate. Pentru ca fac lucruri rele, constat autorul nostru, atunci oamenii sunt rai. Pana aici avem o parte morala a discutiei. Insa stim cat de mult rau pot face demonii sau fac? Acest raspuns intra intr-o discutie despre razboiul nevazut al oamenilor duhovnicesti, si iese din sfera gandurilor autorului nostru. Cel care ne-a intrebat presupune ca dracii sunt baieti mici pe langa ce pot face oamenii. Dar nu stim cine pe cine inspira. In teologia ortodoxa, noi suntem momiti de demoni cu tot felul de rele. Daca le acceptam le face. A presupune ca a alege sa facem raul, e mai mult decat puterea pe care o au demonii sa faca rau, e o conjectura ce nu are de-a face cu realitatea. Demonii, potrivit teologiei, pot face rele devastatoare, mai puternice decat un razboi chimic sau atomic, insa puterea lui Dumnezeu nu ii lase sa se manifeste ca atare.
Si iata, ca intre cele doua membre ale ecuatiei, intervine un al treilea, Dumnezeu, care nu a fost luat in calcul de intrebatorul nostru. Ce face Dumnezeu in fata rautatii omului si a demonului? Se manifesta cu o iubire nemarginita. El nu lasa nici pe om sa faca tot raul pe care l-ar putea face, nici pe demon sa isi faca de cap cum vrea.

Raul tine de alegerea persoanei, spune teologia ortodoxa si acesta e adevarul. Faci rau pentru ca esti nefericit, neimpacat, neimplinit. Nu faci rau de placere, pentru ca te simti bine si vrei sa mai faci si tu cate un rau.

Omul care pacatuieste si dracul care pizmuieste pe om, linistea lui, si il indeamna la rau sunt neimpliniti. Daca s-ar simti bine, daca ar fi plini de har nu le-ar mai trece prin cap sa se zbenguiasca cum vor.

Raspunsul nostru ( desi discutia e la inceput pe aceasta tema) e acela, ca aceasta problema este nerelevanta si nici nu se pune in cazul omului care este implinit, plin de pace si de dragoste. Intrebarile despre rau vin cand esti contaminat de rau si raspunsurile la problema raului nu se fac excluzand pe Dumnezeu. Daca Dumnezeu este o parte comuna a discutiei despre rau, atunci intelegem ca Dumnezeu nu ia raul ca pe o realitate buna, ca pe ceva care are trainicie, ci ca pe o privare de libertate si de bine, la care demonii si oamenii au ajuns prin exercitarea unei libertati pervertite.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian.

Înmormântare de viu

Când trecem “imperturbabili” prin viaţă, neatenţi la Dumnezeu şi la sărmanul suflet care se topeşte înăuntrul nostru de disperare şi de singurătate, nu vedem, de fapt, cum murim, cum din zi în zi ne îngropăm tot mai mult într-o existenţă care nu există. Începem să trăim zilnic viaţa ca pe o trecere pe lângă propriul mormânt şi, deşi nu conştientizăm acest lucru, el, mormântul nostru, stă lângă noi şi strigă cu toată puterea tăcerii lui monumentale. Avem sentimentul straniu că ceva nu e în regulă cu noi, ne uităm în dreapta şi în stânga să identificăm sursa acestui sentiment puternic odorizant pentru mirosul fin al neliniştii care ne transcende, şi mergem nedumeriţi mai departe.

Mai tragem o petrecere, mai ne uităm tolăniţi la televizor, mai un pahar, mai o femeie sau un bărbat, după caz, o iarbă, dacă ne permitem. Şi iarăşi acel sentiment al înmormântării de sine, acea vedere nevăzută a mormântului nostru. Privim oraşul, blocuri, parcuri, copii, oameni care ne sar în ochi şi ne excită cu nesimţirea sau ne vitriolează cu bunul simţ, privim, adică, ceva care credem că şi vedem, că şi cunoaştem, că şi înţelegem, ca pe mobila vieţii noastre. Dar de fapt vedem pururea mormântul nostru, pe care, de la o vreme au început să crească bălăriile, fiindcă de mult nu mai vine nimeni să plângă.

Dacă vreunuia din noi îi vine, deci, câteodată, să depună flori la picioarele unui trecător necunoscut şi indiferent, impasibil pentru stelele cerului, dacă totuşi îi vine cuiva, să ştiţi că nu e gestul unui om nebun, ci e atras de mirosul de mormânt. Unii nebuni care sunt printre noi şi se numesc Sfinţi, mai fac uneori asemenea gesturi nebuneşti de a depune buchete întregi de lacrimi şi rugăciuni, la mausoleul nesimţirii noastre, dar peste inima lor trecem cu bocanci de plumb. Suntem atât de impozanţi pentru noi înşine, în mormântul nostru adânc, încât nici cerul înstelat ca un iconostas nu-l vedem, nici înserarea ochiului dulce al vieţii, cu mireasmă de iarbă proaspăt cosită şi nici ochiul reavăn al zorilor veşniciei care se deschide cu paşi de cuvinte neauzite, care nu se cuvine omului să le rostească.

Dacă ne vine să ne trezim, să ieşim din mormânt, s-a întâmplat o minune zguduitoare, care cutremură temeliile lumii, dar pe care seismografele nu o înregistrează. Dacă nu, mormântul se învecheşte.

Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina

Aptitudini indicate si contraindicate la omul de presa ortodox

Cred ca in primul rand omul de presa ortodox trebuie sa fie un crestin ortodox care si-a regasit matricea duhovniceasca, care s-a regasit pe sine, prin pocainta, si se simte un om care sta in fata lui Dumnezeu si vrea sa vada prin Dumnezeu viata sa si lumea in totalitatea ei.

Prima sa aptitudine trebuie sa fie asadar, claritatea gandirii, faptul de a stii sa isi exprime regasirea de sine, cu maximum de interes pentru cititori.

O a doua aptitudine este aceea de a vedea strafundul oamenilor, de a vedea in dedesubtul lucrurilor si de a nara cu atentie aceste observatii duhovnicesti.

Numai o minte clara poate scrie clar si concis. Claritatea gandirii poate da o scriitura atenta, rezumativa, incitanta.

Un al treilea punct forte al omului de presa ortodox trebuie sa fie naturaletea pe care o degaja scriitura sa, tonusul viguros, contemporan cititorului, cu care stie sa ne introduca intr-o stare de spirit. Iti trebuie arta narativa, stapanita la perfectie, ca sa stii sa introduci pe cititor intr-o stare de spirit, intr-o situatie la care vrei sa il faci partas.

Un al patrulea atribut personal ar fi lipsa de beligeranta cu cititorul. Nu trebuie sa ne luptam cu cel care ne citeste, nu trebuie sa il indispunem si nici sa il socotim inferior noua. Noi trebuie sa scriem pentru cititorii nostrii, asa cum vorbim cu noi insine, cu propria noastra constiinta.

Daca vom discuta subiectul, voi indica si alte atuuri ale omului de presa ortodox.
In ceea ce priveste atitudinile contraindicate enumar numai trei, pentru inceput.
In primul rand, omul de presa ortodox nu trebuie sa scrie ca si cand ar stii subiectul fara rest. Trebuie sa excluda morga atotstiintei si sa lase loc, intotdeauna, muncii de cercetare, viitoarelor experiente.

In al doilea rand atitudinile sale exprimate prin scris sa fie probleme reale, vitale pentru oameni, si sa nu se plaseze in fata cititorilor cu probleme colaterale.
Cuviinta in scris, cu alte cuvinte, trebuie sa stea impreuna cu actualitatea de adancime a problemelor discutate.

Al treile aspect care nu trebuie sa se regaseasca in scriitura sa este excesul de diplomatie sau, la polul opus, redundanta, repetitia stresanta, a unor formule lingvistice care peripatetizeaza in undergroundul discutiilor cotidiene. Trebuie sa folosim foarte putin eufemismul sau mai deloc si sa nu incurajam expresiile imprumutate, la care noi nu am facut decat sa le punem pe foaie.

In masura in care suntem una, interior, cu ceea ce scriem, scriitura noastra ne reprezinta, e unica, e personala, chiar daca are critici cu duiumul.

de Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Alte atribute ale omului de presa ortodox

Esential pentru acest om este sa nu raspunda problemelor puerile sau fals sofisticate, cu aceeasi moneda cu care i se cere. Cu alte cuvinte, acest om, trebuie sa aiba calitatea de a stii sa fie transant fara a fi in malecitie, in razboi cu cei carora le raspunde.

Stiind sa fii transant trebuie sa stii sa fii si delicat, sa nu cobori o anume stacheta cu cei care te provoaca.

Omul de presa ortodox trebuie sa stie sa isi simta cuvintele, sa stie sa potriveasca expresiile pentru cei care il citesc. Trebuie sa stiu sa ma pun in cuvinte pentru cei care ma citesc. Graba si ostentatia nu sunt indicate. Nu este indicata nici nerecunoasterea limitelor proprii.

Daca esti intrebat ceva, trebuie sa raspunzi. Dar trebuie sa raspunzi pe masura importantei care ti se da, prin intrebarea care ti-a fost pusa.

Daca luam un interviu cuiva, trebuie sa stim sa ii punem intervievatului intrebari la care sa gandeasca acum, prin care sa il punem in dificultate, prin care sa il provocam la gandire, la destainuiri. Un jurnalist ortodox trebuie sa vina sa ia un interviu cu duhul rugaciunii, cu pace in suflet, cu delicatetea cu care se asteapta adevarul de sine. Tot la fel trebuie sa isi scrie articolele, cartile, reportajele. Trebuie sa ne aflam in acelasi timp intre delicatete si indrazneala, intre emotie vie si frachete de spirit, intre recunostinta si nonsalanta comunicarii.

El trebuie sa fie prudent si in acelasi timp deschis interlocutorului, subiectului, diverselor conexiuni instantanee. Trebuie sa lupte impotriva cliseelor, a imaginilor deja construite despre o realitate sau o persoana.

Jurnalistul ortodox spre care eu privesc cu atentie este cel care ma provoaca sa fiu sincer cu mine, pentru ca sa fiu sincer cu subiectele pe care le dezvolt.

de Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Astazi: un timp unde putem sa ne nevoim bine

Consider ca astazi te poti nevoi bine, foarte bine, pentru ca nimeni nu isi va da seama ca tu postesti, te rogi in ascuns, pentru ca omul contemporan nu mai sesizeaza prea bine subtilitatile. Putem sa ne nevoim si mai bine decat in comunism pentru ca avem o teologie extraordinara pe masa, carti superbe, unde aflam fir a par toate lucrurile numai sa fii nebun, adica normal, si sa le pui in practica. Acum putem sa ne incurajam si sa ne simtim incurajati de tot felul de marturii dumnezeiesti ale Sfintilor foarte recenti sau inca in viata.

Sunt putini, multi Sfintii, treaba e ca o ducem bine in domeniul stiintei si avem pe cine urma. In timpul comunismului nici nu stiam unde sa ne cautam reperele credintei, cartile de capatai ale credintei noastre. Acum avem prea multe si ne culcam pe lauri.

Avem o semi-libertate de manifestare si de opinie in massmedia de azi, cu toata politica de denigrare a Bisericii noastre, nu suntem prigoniti in mod legal, asa ca ne putem fofila suversiv, pe sub caracatitele atentiei discrimanatorii si ca un crestin simplu e mai fara perciol daca vrea sa creasca duhovniceste. Suntem priviti mai atent preotii care stiu ce trebuie, profesorii universitari care sunt prea transanti in domenii de dogma si Traditie, ierarhii zelosi. Aceasta floare a Ortodoxiei este vanata si supraveheata de mii de ochi. Bineinteles daca si omul de rand, credinciosul mirean incepe sa se exprime bine, cu impact la public, ajunge si el in atentia celor care ne perturba.

Insa nu putem sa spunem ca aici sau in mediile democratice straine, daca vrei sa simti ortodox si sa te manifesti ortodox in unele margini nu o poti face. Acum e un timp prielnic pentru viata ortodoxa, da, acum cand toti cred ca, crdinta noastra e relativizata si abia mai are si sta sa moara. Dimpotriva credinta noastra, credinta manturii, cand e considerata cea mai slaba, Dumnezeu ridica oameni care o intaresc cu putere si toate pericolele par jocuri de copii. Da, credinta noastra e credinta mantuirii si e cea mai mare minune de sub soare.

de Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Sa incepem cu cartile care nu se aleg, ci trebuie citite

Prima carte cu care trebuie sa incepem este Scriptura, desi e cea mai grea alegere posibila. Si daca am inceput sa citim serios cu o alta carte, atunci trebuie sa ne intoarcem la ea, si s-o citim facandu-ne comentarii si notite din ea. Trebuie s-o citim si sa o rascitim si sa nu credem ca am inteles prea multe din ea. Trebuie sa nu avem ambitia sa stim cate nume contine, cate paragrafe, cate capitole, ci mai intai trebuie sa cautam sa vedem ce ne spune noua, prin ea, Dumnezeu. Trebuie sa vedem cat spune despre noi acolo si cat ne doare ceea ce ne spune El.

Desi am inceput trei fraze cu trebuie, ar mai trebui sa scriu alte cateva fraze, cu aerul acesta de imperativitate. Mai tarziu ne dam seama ca trebuie, trebuia sa ne fi fost spus in copilarie, in adolescenta cel tarziu, ca sa ne fi intrat in inima.

Daca incepem sa citim din Scriptura, e musai ( vorba cuiva) sa ai Ceaslov sau macar Carte de rugaciune. Ca sa deschizi cuvintele Scripturii trebuie sa incepi sa inveti sa te rogi canonic, regulat, sa ai o puzderie de clipe de rugaciune in viata ta. Mersul la Biserica se leaga de citit, cum se leaga de citit urmarile cuvintelor sfinte si ale rugaciunii in fiinta noastra.

Poate ca asta e o formula pentru cei care au aplecare spre carte, pentru scoliti cat de cat.
Nescolitii prea mult, care nu stiu sa citeasca, trebuie sa mearga pe ideea rugaciunii si a ascultarii la ce spun cei care citesc. Pentru o bunica venita la credinta la 60 de ani, ascultarea Scripturii rostita de cineva din familie este inceputul luminarii.

Cartea aceasta, Scriptura Sfanta, vorbeste mult si greu, daca ai timp sa te crezi prost si nestiutor si sa o asculti ce iti spune. Daca mergi pe principiul eu cunosc, intelg, sunt tare, ramai la suprafata acestui ocean nemarginit de intelepciune si de sfintenie. Daca atunci cand citesti Playboy te umpli de pofta, aici, citind Scriptura, trebuie sa te simti umplut de har cand citesti, de smerenie, de dragoste pentru Dumnezeu si de rusine pentru uratenia din fiinta ta.

Daca nu se produc iluminari pe timpul citirii, intelegeri speciale, inseamna ca suntem inca analfabeti in domeniul citirii cu inima.

Eu cred insa ca e timp sa putem.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Principiul non-discriminarii si clerul ortodox roman

Motivul central pentru care clerul ortodox roman nu face politica e unul simplu si e inserat in Statutul de organizare si de functionare al BOR si in cutuma duhovniceasca a locului. Clerul trebuie sa fie apolitic pentru ca nu trebuie sa influenteze pe nimeni in optiunile sale politice. Preotul si ierahul ortodox reprezinta factori de coeziune si nu de dezmembrare al corpului eclesial al credinciosilor.

Nu am putea promova o platforma politica care are interese meschine si de clan sau aberante la culme, dupa cum nu am putea promova teorii policie liberale, conservatoare sau revansarde, nationalist-extremiste sau imperialiste, care fac rocada, de la un scrutin la altul electoral. Credinta e statutata scriptural si patristic si nu sufera de unilateralism politic.

Biserica Ortodoxa Romana are statut de autonomie in perimetriul statutului roman, in cee ce priveste manifestarea credintei, al cultului si al organizarii, iar statul roman garanteaza numai patrimoniul Bisericii si finateaza partial proiectele Bisericii sau salarizeaza partial clerul.

Acest pact de non-intrusiune in treburile Bisericii ale statutului roman e o cutuma pe care o gasim in orice legislatie a voievodatelor romane sau in obiceiul locului, si cu atat mai mult, in cadrul statului roman si al constitutiilor Romaniei. Un studiu amanuntit al statutului BOR ar lamuri pe fiecare, in racordare cu un studiu al Constitutiei si al legilor romanesti in vigoare, asupra legitimitatii statutului apolitic al clerului.

Orice cleric trebuie sa voteze un candidat la presedentie, pe deputati si senatori, dar ca persoana privata. Optiunea sa politica nu e tot una cu incadrarea sa intr-un partid politic. Apolitismul unui preot se manifesta ca non-subordonare unei platforme politice, care e in disputa ideatica, principiala, cu o alta platforma politica.

Nu pot sa fiu un preot al Aliantei sau al PRM-ului si sa ma lupt cu PSD-ul sau UDMR-ul sau PIN-ul. Solidarizarea mea cu un partid ma va transforma automat intr-un slujitor al intereselor omenesti, nu al celor divine. Un cleric ortodox nu poate fi un politician, dupa cum nu poate fi un rasist, un depravat, un antisemit, un delicvent sau un impostor. Principiul non-discriminarii credinciosilor pe care ii pastoresti te invata sa nu ii imparti in psd-isti sau prm-isti, in prosti si scoliti, in albi sau negrii, atunci cand le sfintesti casa sau ii spovedesti.

Decenta si bunul simt cere apolitismul unui cleric pana la urma, nu numai legile bisericesti si statale. Intelegi de la sine, ca nu poti sa fii partizanul unor interese sociale mai mult sau mai putin obscure si slujitorul lui Dumnezeu. Preotii care s-au lansat in politica dupa 89 regreta, majoritatea, gestul pe care l-au facut sau disocierea lor de haina preoteasca era ireversibila.

Insa politica este un mobil legal prin care ajunge la puterea executiva si legislativa si prin ea se exercita puterea. Nimeni nu demonizeaza politica si nici pe politicieni daca nu o fac chiar ei insisi. Ne discreditam de unii singuri sau ne castigam respectabilitate si dragoste din partea celorlalti. Crestinii ortodocsi se pot angaja in politica si o fac cu brio multi dintre ei si ei pot ajuta Romania sa aiba un statut legislativ viabil. Insa nu trebuie sa cerem unor legi umane, votate democratic, sa fie in acelasi timp complet echidistante si nepartinitoare.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Nu astept decat lucruri minimale de la un stat postmodern

Un crestin ortodox lucid nu cred ca trebuie sa aiba pretenita de a cere lucruri mari, hotarate, de la un stat secularizat si postmodern al secolului XXI. Statutul crestinului ortodox in fata unui stat democrat este statutul cetateanului credul, care trebuie sa isi plateasa tasele, sa fie linistit si sa nu dea prea mari batai de cap celor care il supravegheaza.

El trebuie sa stie ca nu e de capul lui, ca i se urmaresc faptele, ca ele sunt stocate in mai multe locuri, in locuri sigilate si ca devine indezirabil, daca isi cere prea multe drepturi. Din punct de vedere practic, crestinul ortodox se fofileaza prin curtea statului, ca un om care gandeste lucruri mai inalte decat majoritatea oamenilor, dar pare unul dintre ei. El este un anonim la nivel intim ( daca nu isi exprima credinta public, raspicat), dar un repertoriat al sistemului, sitem pe care il intereseaza tot felul de lucruri:nastere, casatorie, functie sociala, copiii, moarte…

El trebuie sa stie sa profite de starea de acalmie a momentului. Parintii care au trecut prin comunism, au vazut libertatea pe care ne-o promoveaza acum democratiile lumii, ca un moment in care trebuie sa acumulam avutie duhovniceasca. Fericitul Serafim Rose, se exprima undeva: nu stim cat va mai dura libertatea noastra, sa ne pregatim cu citiri serioase, cu o viata autentic ortodoxa, pentru eventuale prigoane.

Cu alte cuvinte, un tip de gandire lucid, care priveste libertatea ca pe un timp al acumularii, al intaririi interioare.

Statul ne poate da drepturi si ni le poate garanta, dar ni le poate si ridica fara replica. Relatiile noastre cu politica sunt tangentiale nu exponentiale. Majoritatea crestinilor ortodocsi se simt in primul rand robii lui Dumnezeu ( e si normal sa fie asa) si in al doilea rand sau in ultimul rand, cetateni ai statului. Nu mizez pe o defalcare a vietii noastre, intre religios, politic, social, economic…Nimeni nu traieste pe bucati viata, ci ca un intreg, de care se intereseaza uneori mai mult, intr-o parte a lui, iar alteori, se intereseaza mai mult, de alta parte a acestui intreg. Viitorul religios al Romaniei va fi un viitor al tolerantei religioase si al non-discriminarii. Asta nu inseamna ca nu putem avea luari de pozitii corecte, transante si cu bun simt, mai ales cu bun simt.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Titlul pe care il alegem si ce urmeaza dupa

Din punctul nostru de vedere, a avea un titlu bun inseamna a stii tot ce trebuie scris. Daca stim sa gandim titlul inseamna ca stim sa avem o pozitie pe masura lui. Domnul Cristian Tudor Popescu, spunea intr-un interviu al sau, ca pentru dumnealui titlul e totul. El stie titlul mai intai, trebuie sa stie titlul articolului si apoi scrie. Scrisul este ceva dintr-un foc, ceva care curge imediat. Daca ai o idee buna sau foarte buna de subiect si o prelucrezi ai pierdut toata frumusetea de articol. Trebuie sa o scrii in mod brut si apoi revezi numai punctuatia.

Daca, dintr-un articol scris dintr-o suflare, stergi un cuvant-nu mai zic de o propozitie- totul e un fiasco. Articolul fluviu este articolul care nu permite renovari de nici un fel. Si articolul fluviu sau de stare este articolul care exprima o parere personala adanca, o stare plenara sau o indignare profunda.

Daca suntem pusi in fata unui articol de observatie, a unui articol cu date, cu sondaje, cu interviuri intercalat in el, aici trebuie sa fim scrpulosi si didacticisti. Aici putem sa mai facem rectificari pentru ca e un articol de compozitie, de acumulari.

A scrie bine, repet, inseamna a a vea un titlu bun, a stii ce stare trebuie sa o transmitem, a te include in locul unde vei fi postat ( adica a scrie pentru o nisa anume), a avea consistenta interioara de la un cap al altul al scrierii.

Articolul de arta, articolul minune este mai intotdeauna o destainuire pe care o gestionezi bine. Daca stii pana unde sa ajungi sau daca ai ajuns cu starea pana acolo unde scrisul iti spune sa te opresti, atunci trebuie sa te opresti. Cunosc oameni de presa care stiu sa inceapa bine, fulminant, dar care ne lasa cu rasuflarea taiata, la liziera Bucurestiului. Adica nu merge cu noi pana la Marea Neagra, ci numai pana la liziera.

Se prea poate ca sa fii intr-o pasa proasta si sa nu auzi prea bine, in interiorul tau, ceea ce scrii si atunci sa ai o parere proasta despre ce ai scris. Astfel de resentimente fata de propria-ti opera nu trebuie sa devina propria ta imagina despre tine, ca ziarist, ca om de litere.

Daca crezi ca nu iti ies cuvintele din tine sau ca nu atingi lucrurile pe care le simti, nu e din cauza ca nu esti in stare sa scrii ( daca ai har pentru asta) ci pentru ca nu te concnetrezi la ce vrei sa scrii.

Poti sa ai idei cu duiumul, dar tu trebuie sa alegi una, sa o gandesti separat de altele si sa o scrii. Tu trebuie sa scrii. Nu conteaza cum. O sa vezi dupa. Daca reprezinta delicatetea sau enervarea proprie-ti persoane atunci e adevarul tau, chiar daca nu place nimanui.
Daca vrei sa scrii bine trebuie sa te postezi corect fata de subiectul tau, sa te postezi interior fata de el, in asa fel incat, constiinta ta sa nu te mustre pentru ce ai scris, ci sa te simti incurajat sa continui.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Cum adunam informatia pentru un articol de presa

In primul rand trebuie sa adunam informatia, sa folosim un limbaj si sa creem un cadru pe masura targhetului pe care il avem. Daca vrem oameni care sunt responsabili si le plac lucrurile adanci, atunci trebuie sa nu lasam garda jos, ci ne alegem un limbaj solemn, tusant in acelasi timp si cu mici asperitati. Daca vrem sa iasa ceva, dar nu prea mult, atunci ne alegem subiecte mai putin senzationaliste si mai mult sensibile la un cititor vulgarizator al informatiei.

Targetul cel mai recurent este la un astfel de public, la publicul mediu, caruia ii place sa ii spui lucruri, pe care le-a mai auzit si de la altii. Spre exemplu sa ii vorbesti despre filmele, politicienii, senzatiile pe care le stie si el, nu despre subiecte la care trebuie sa faca un efort si sa caute texte sau despre un fel de spiritualitate, pe care toata lumea crede ca o prizeaza.

Spre exemplu, daca cerem cuiva sa ne scrie despre Sfanta Cruce, pentru ca e 14 septembrie si nu il duce mintea prea mult, se va duce imediat la Vietile Sfintilor sau va cita in nestire din Scriptura, locurile pe care le stie despre Sfanta Cruce, fara ca informatia sa treaca prin el. Ba mai mult. Va imprumuta limbajul si forma in care a gasit informatia, fara sa se sinchiseasca asupra auditoriului curent, care asteapta glasul lui. Cu alte cuvinte, omul de presa nu trebuie sa isi permita gafa, de a scrie despre lucruri pe care nu le stie destul de bine.

Imi permit o divagatie. Doamna x ia un interviu unui preot despre te miri ce. Pe langa faptul ca nici nu stie cum sa i se adreseze, ii pune intrebari banale, la care iti vine sa casti. Intrebarile reflecta nivelul ei, dar ea, sarmana, nu isi stie nivelul. Tu, care ii raspunzi, ti-e mila de prostia si infatuarea ei, dar, dupa ce iti ea interviul, unul prost de tot, cu intrebari proaste ( daca pui intrebari proaste, primeste raspunsui proaste), tot ea inalta nasul pe sus, si te priveste de sus, dupa ce isi face treaba cu tine, crezand ca a fost profesionista. Profesionism inseamna sa nu te faci de cacao, atunci cand te pronunti in domeniul tau de munca.

Daca nu stii sa raspunzi, spune ca nu stii, si nu e nici un pacat. Prostie mare e sa spui ca stii si nu poti sa dovedesti nimic solvabil.

Divagatia are de-a face cu subiectul nostru. Trebuie sa ne alegem fondul articolului din surse credibile, de la oameni care stiu ce spun. Sa cautam surse care stim, dovedit, ca sunt bune. Daca vrem sa scriem despre Sfanta Cruce trebuie sa stim sa combinam istoria cu intelesul duhovnicesc al ei, si actualitatea ei in credinta noastra cu cei care o denigreaza.
Insa sa scriem la nivelul nostru, fara sa incercam sa ne luam la intrecere cu cineva sau sa copiem in mod expres pe cineva.

Putem sa avem surse principale, ne folosim si de cele secundare, ne folosim si se cele contrare credintei noastre, dar principialitatea articolului trebuie sa se regaseasca in informatia pe care ai luat-o din surse sigure.

Trebuie sa avem o informatie bogata, daca facem un articol cu detalieri, cu destainuiri, cu date istorice, procentuale etc. si din tot ce avem sa scoatem cateva pagini bijuterii, in care sa concentram toata munca noastra, din spatele articolului, care nu se vede decat prea putin in articol.

Un articol bazat pe susanele, pe barfe, pe faptul ca am auzit eu ceva, candva sau ca el a zis ca eu am zis nu are nimic de-a face cu o presa crestina, ortodoxa. Trebuie sa ai lucruri clare, fara dubii, parti dintr-un interviu, fotografii evidente ale problematicii pe care o dezbati.

In cazuri parut controversate, in care toata presa laica da cu bata intr-unul, tu trebuie sa vezi ce interese au ca sa faca asta sau care sunt faptele pentru care un om, in aparenta inofensiv pana ieri, devine drac baltat deodata, pentru ca toti il prezinta prost. A te repezi sa scrii si tu prost, pentru ca vezi pe 20 de insi ca il injura pe unul, inseamna a uita un lucru esential: ca un om de presa ortodox nu trebuie sa se grabeasca sa creada, inainte de a avea evidente.

Nu trebuie sa ti se para ca stii, ci trebuie sa stii. Daca vrei adevarul trebuie sa vorbesti cu cel urat de catre toti si apoi sa ii audiezi pe cei care il injura. Vom afla lucruri interesante despre caz, mai multe decat am fi vrut sa stim pentru articol.

Deci ne trebuie surse credibile, la care sa adaugam si ce spun denigratorii, din mult sa facem putin, sa scriem concentrat pe foaie si cu glasul pe care ni l-am ales sa scriem.
Informatia nu este totul. Informatia trebuie prezentata bine, explicit, in asa fel incat sa starnesti cat mai putine dubii la adresa ta. Insa informatia bruta este cea care asigura o buna orientare a ta in ceea ce ai de scris.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Intre superficialitate si pocainta

Pocainta e simtirea faptului ca incepi sa te vindeci, ca incepi sa te linistesti, ca te aduni. Asta ar fi prima definire a unuia dintre membrele subiectului nostru. Superficialitatea este trecerea pe deasupra experientelor care te aduc in sine. Cu alte cuvinte mananci un hot dog si nu te gandesti la nimic. Trece o masina in viteza, iti omoara un concitadin, iar tu te raportezi la accident, ca la un spectacol ce ocazioneaza multe tipete, rumoare.

Superficialitatea nu e sinonima cu ignoranta, ci cu non-alergarea dupa sine. Ca sa te regasesti, trebuie sa nu ai viteza in ganduri numai dupa cum sa iti castigi banii, ci si/mai ales pentru ceea ce te renoveaza interior. Superficial nu inseamna super cool ci super neatent. Daca nu ai citit prea multe la viata ta, te numesti neculturalizat, ignorant al culturii, al cunoasterii. Insa incultul nu este frate de sange cu superficialul. Superficialul nu stie ce viata frumoasa are sau ce viata frumoasa ar avea, daca ar sta mai mult de vorba cu sine. Un taran credincios, lucid, care isi face toate muncile zilnice este un om matur, un om de adancime. Superficialul are toata lumea la picioare si el vede numai femei goale sau jocuri de pocker. Internetul este un mijloc care taie superficialitatea si o pune intr-un muzeu al prostiei, in care nu ar mai trebui sa intram niciodata. Biblioteca online si cea comuna se imbina in sumumul internet, cu mostrele de realitate cruda. Daca am fi atenti, ne-am regasi pe noi, adancimile noastre si ne-am provoca surprize duhovnicesti nebanuite.

Pocainta e o surpiza fiintiala de care nu ne stiam capabili pana nu am frecventat-o. Ca sa incepi pe drumul pocaintei trebuie sa negi tot ceea ce te face sa te rusinezi amarnic. Pocainta, cu alte cuvinte, e o stare care se naste din decadenta, din mizerie, dar nu produce schizoidie interioara, alergie la comunicare sau disperare. Pocainta nu e o disperare care te duce la streang, ci la spovedanie. Eu ca preot vad pocainta ca un drum spre Spovedanie, nu numai ca un solilocviu de sine statator. Remuscarea se transforma in pocainta, in impacare cu ceea ce ai facut. Harul dumnezeiesc bandajeaza ranile, sughiturile rautacioase ale pacatelor noastre, aceste fibrilatii care ne amintesc, ca nu putem sa facem rele cu viata nopastra, fara ca relele a lase uramri care ne trag la rost.

Pocainta vine ca o suma a tragerilor la rost. Tocmai de aceea tragerile la rost nu pot fi superficiale, nu pot fi usurele.

Spre pocainta se vine ca spre pofta de mancare. Cand incepi sa te analizezi, iti gasesti vreo doua-trei rele pe toata viata. Foamea vine incet dar vine. Cand te citesti si mai bine, mai vezi inca vreo 10 pacate despre care te tragi la rost. Foamea se inteteste. Te vezi pe zi ce trece mai negru si in acelasi timp mai linistit. E cam greu sa explici de ce negru fiind, cand te recunosti pe tine, iti vine sa mergi mai usor pe strada sau sa dormi noaptea in pat.
Da, pocainta te umple de respect pentru trecut, iti face din trecut o neuitare, pana cand uitarea se aseaza peste toate ale tale, si incepi sa te uiti bine. Pocainta produce reviviface a releleor, pentru a ne scufunda mai apoi in pace, in tacerea harului Prea Curatei Treimi.
Un fost coleg credea ca se pocaieste, dar se simtea in acelasi timp superficial. Or nu stia ca pocainta te umple de intelegere, or cerea, in mod necugetat, de la pocainta, lucruri pe care pocainta nu ti le da.

Spre exemplu daca te pocăiesti nu vei afla niciodata ce a scris Platon in Dialoguri sau de ce nu poti sa ajungi savant la NASA. Daca te pocaiesti intelegi numai cat de respirabila, da, cat de frumos respirabila este viata cu Dumnezeu. Daca vrei sa stii de ce se invarte pamantul in jurul soarelui, de ce ne cade parul, de ce Sfintii sunt mai frumosi decat noi sau de ce din bobul de grau nu cresc tigari cu filtru, atunci trebuie sa pui mana pe o carte, pe mai multe carti, pe zeci de carti, pentru ca, vorba cantecului: sa nu ajunga cainele tau, mai destept decat tine.

A fi superficial e netratabil daca nu te intereseaza sa fii om adanc, atent. A fi superficial face casa buna cu a fi nesimtit, insensibil, ipocrit, sarmant de Dudesti, in Academia Romana.

Pocainta insa te face sa vezi ca nu te cunosti, ca nu esti bun la nimic, ca nu ai facut nimic bun, ci numai pacate, foarte multe pacate. Pocainta are aliati buni umilinta, bunul simt, credinciosia fata de legamintele facute lui Dumnezeu si oamenilor, rusinea.

Ca sa nu mai plutesti in superficialitate, trebuie sa iti iei bilet de metrou si sa cobori in pocainta. Sau poate ca trebuie sa iti iei un lift in jos, ca sa iti coboare mintea in inima. Punem punct aici, discutiilor fara punct. Reactiile dv pot imbogati nivelul de inteligenta al blogului.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Ce inseamna o pozitie personala?

Cred ca inseamna in primul rand spunerea unui crez, o afirmare a ceea ce crezi. Diferenta insa dintre pozitie personala si simpla parere este aceea, ca prima se construieste dupa o indelungata reflectie asupra subiectului pe cand parerea este ocazionala, aidoma senzatiilor pe care le ai la atingerea unui fier rece sau a unei cani cu ceai fierbinte. Discutia care iti cere un crez este discutia pe care ti-o asumi la un nivel inalt de raliere la ea. Spre exemplu discutia despre ce viata vrei sa ai sau ai, despre cum vezi familia ta sau persoana pe care o iubesti, inseamna o discutie in care tu iti spui crezul tau si nu numai o simpla parere. Ai reflectat indelung la aceasta realitate, ai ales, traiesti ce ai ales, si de aceea poti vorbi despre ce ai ales.

La fel e si cu credinta pe care o avem. In masura in care am crescut in credinta, ne-am maturizat, am trecut prin tot felul de trepte ale intelegerii relatiei noastre cu Dumnezeul nostru, putem vorbi de un crez dupa care ne ghidam in viata, nu doar despre simple emotii religioase.

Empirismul religios nu isi poate face crezuri. Crezurile sunt acelea pentru care te trudesti, te sacrifici, te zbati mereu sa le implinesti in fiinta ta.

In masura in care ti se cer marturisiri depre crezurile tale religioase, politice, literare, etc. inseamna ca discutia trebuie sa reprezinte afirmarea ta personala, cresterea ta personala, reflectia ta fata de aceste realitati. Intrebarile despre crezurile tale nu iti pot dauna sanatatii, pentru ca un crez personal se naste din reflectie, staruinta, continua intrebare, cercetare a problematicii. Daca cineva ne intreaba despre ceea ce noi iubim, nu ne poate deranja cu intrebarea sa. Si cred ca stim sa ii raspundem, tocami pentru ca intrebarea aceasta ne macina si pe noi, este a noastra cum carnea de e noi este a noastra.

Cine se teme de intrebari personale? Amatorii in ale discutiei sau infractorii morali ( o denumire pompoasa, dar poate fi extinsa, comentata), cei care se ascund dupa cuvinte. Intr-o discutie amatorista despre noi insine, intrebarile recurente sunt: ce faci?, unde esti?, cu ine esti?, ce serviciu ai?, cu cine te-ai casatorit?, ai bani? etc. Tu intrebi si primesti raspunsuri de doi bani, care nu caracterizeaza nicidecum sau o caracterizeaza periferic, pe acea persoana care sta in fata ta. In astfel de discutii cam poleci cu mana goala.

Infractorul moral, omul ce isi ascunde intunericul propriu sub cuvinte, va incerca intotdeauna sa iti vanda o fata buna a personalitatii sale. Cu el nu vei ajunge niciodata la problema Dumnezeu, suflet, mantuire, constiinta, bun simt, cuvant, dragoste dezinteresata, sfintenie etc, pentru ca el are o aversiune fata de lucrurile serioase.

Cu astfel de oameni nu poti sa discuti, pentru ca discutia inseamna pierdere de timp.
Discutia insa, care cere pozitii personale, cere ca ambii parteneri la discutie sa aiba pareri personale si nu mofturi sau ambitii personale. Spre exemplu, daca eu vreau sa discut cu cineva capitolul XX din Facere dupa Septuaginta sau dupa editia KJV americana, trebuie sa imi gasesc un partener care sa stie limba greaca, limba engleza si limba romana, care sa fie teolog, sa aiba cartile si nu in ultimul rand sa fii studiat problema in discutie si sa i-l fii macinat problematica ca atare. Dar nu numai atat, ci ar fi trebuit sa fii citit si lucruri colaterale temei noastre de discutie.

Poate ca exemplul meu prim este pompos si nu la indemana pentru toti. Dam altul. Vreau sa vorbesc cu cineva despre cum se taie via sau despre cum se scrie un articol sau despre cum se instaleaza windows-ul sau despre cum se creste un copil in primele luni de viata.

Daca nu prea stiu nimic despre subiect/subiectele discutiei, stau si ascult. Ar fi o prostie sa ma bag ca musca in lapte si sa contrazic pe omul care le stie.

Daca stiu ceva din ce se discuta, nu voi spune niciodata ca in problema x am crezuri, pentru ca eu, saracu, nu am decat date elementare. Pot avea si eu o parere infima, dar mai mult nu.

Dar daca am crezuri intr-un subiect, daca subiectul mi se potriveste ca o manusa, in aceasta situatie ma voi pronunta potrivit cu acel cuantum de performanta pe care il am in materia cu pricina. Ma voi pronunta cu eleganta si nu cu ostentatie. Remarcile mele vor fi foarte personale, atata timp cat eu cam cu asta ma preocup tot timpul.

Timpul vietii mele preotesti se scurge intre rugaciune, slujbe, spovedanii, impartasiri, discutii duhovnicesti si acumulari de tot felul de informatii, citiri,traduceri, comentarii, scrieri si lucrurile care tin de casa noastra si de familia mea. Mai pe scurt viata mea se imparte intre rugaciune si scris. Nu ma preocup de albinarit, de cosit, nu fac afaceri cu petrol sau cu banci, nu sunt specialist in masini sau in calculatoare, nu stiu un numar nesfarsit de limbi, nu calatoresc in strainatate si nici in tara, nu am de-a face cu droguri sau cu mafia camatarilor, nu fac politica, nu ma intereseaza sa ajung presedintele Romaniei sau patriarhul Romaniei.

Eu ma gandesc toata ziua ce sa fac sa ma pocaiesc si mai mult, sa ma regasesc pe mine insumi, sa ma simt implinit si sa imi sfintesc viata. Un preot nici nu stiu daca s-ar putea gandi la altceva decat la aceste lucruri.

Daca discut ceva, discut in perimetrul pe care il cunosc dar imi place sa ascult disertatii pe oricare tema de pe fata pamantului, daca imi tine atentia treaza. Imi place sa ascult, ma emotioneaza oamenii care stiu sa imi spuna lucruri pe care sa le ascult si urmez in crezurile lor, pe oamenii care au crezuri adanci, clare, sfinte. Plang cand o aud pe Cleopatra Stratan, care canta cu dragalasenia ei geniala si cu versurile admirabile ale tatalui ei, la fel la acordurile vii si intelepte ale lui Tudor Gheorghe, imi place muzica lui Stefan Banica Jr, a Nicolei, vad in muzica hip hop expresia juvenililor nostri, citesc orice literatura de mare calitate si mai ales de onestitate, traduc si citesc cu nesat pe Sfintii Parinti din toate secolele, surpind fiecare minune si cuvant frumos pe care il aud si il scriu, imi notez cu atentie gesturile si cuvintele oamenilor. Sunt atent. Si din aceasta atentie ma pronunt. Cred ca ati inteles cum imi fac o pozitie personala si in ce situatii ma pronunt pentru ceva anume.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Dreptul la limba romana

Presedintele Romaniei l-a caracterizat pe domnul Z. drept gaozar. Marius Tuca ( fara show), intr-un articol din 9 octombrie a.c. din Jurnalul national credea ca acest substantiv comun, depreciabil la adresa unor oameni, inseamna ,om mic, de nimic’. Or domnul Tuca nu stie termenul, or a vrut sa fie elegant. Eu cred ca trebuie sa credem ca a vrut sa fie mai mult decat elegant.

Substantivul deplorabil proferat de domnul Basescu vine din cultura rroma si inseamna homosexual. Mai pe sleau e vorba de omul care da cu c…, adica intretine realtii sexuale anale cu un alt barbat. O femeie, cu alte cuvinte, nu poate fi numita gaozara, pentru ca in slang nu exista o asemenea calificare. Sa ne intrebam daca presedintele stie mai multe astfel de cuvinte sau trebuie sa credem ca de unde vine el, existau mai multi rromi decat romani?

As zice, scaldand raspunsul, ca ar fi mai bine sa ne gandim ca l-a citit pe undeva sau a auzit acest cuvant, si, aidoma domnului Tuca, nu a stiut ce inseamna si l-a folosit si el, ca pe un cuvant in chineza.

Problema pe care vreau sa o aduc in discutie este aceea, ca mai exista astfel de termeni pe care ii folosim fara sa ii cunoastem sau pe care ii cunoastem in exces. Spre exemplu: este un cacanar.

Cine este un cacanar, nu este un om care se caca pe el, ci care se foieste prea mult pana face vreun lucru sau pana iti da bani imprumut. Aidoma copilului mic, care se mai scapa pe el, omul denumit astfel, se misca prea greu pana face un lucru.

A fi gura casca nu inseamna un om care casca gura sa manance, ci care are prea mult timp, ca sa-l piarda cu toate nimicurile. Daca esti un gaozar gura casca si cacanar in acelasi timp inseamna ca ai probleme majore pentru un om de bun simt din Romania. Daca nu ai bun simt in Romania, nu te numesti pervers si nici peste. Peste e un cuvant preluat de pe alte meridiane iar pervers este prea pretentios pentru slangul neaos, pentru limbajul obscen romanesc.

Aici se spune handralau. De fapt se spunea. Handralaul este un caine in calduri care cauta partenera pentru copulatie. Tot de la etnia rroma, de unde se inspira sau preia cuvinte presedintele, vine si denumirea de migeac, folosita pentru o anumita parte a femeii. Daca barbatul care are pe frunte numele gaozar, face sex intr-un anume fel, femeia care are probleme cu dorintele sexuale, este o femeie pe care o manaca sau o arde la migeac.

Initiatii stiu ce inseamna. Daca nu stiti expresia, puteti intreba pe presedintele Romaniei.
Tinerii hip-hop-eri actuali au preluat ideea arsului si ne propun: sa o ardem impreuna. Nu stiu de unde pana unde, acest ars impreuna, s-a impreunat destul de bine cu expresia: am dat-o la pace. Ideea de pace, preluata de la hip-hop-erii americani, nu este decat ,Pace tuturor!’, pe care noi il spunem din altar si pe care ei l-au luat pe filiera evanghelica, de la nenumaratele culte neoprotestante existente in America de Nord.

Presedintele Basescu stia ce inseamna cuvantul gaozar. El stie sa foloseasca cuvinte cu impact imediat. Domnu Tuca nu stia.

Dar eu cred ca ambii stiu ce inseamna: fustangiu, cinzeaca, una mica fara lovele, nu o mai da la intors, ma pis pe tine sau esti o zdreanta.

Domnul Becali i-a spus unei ziariste ca e o zdreanta. Nu se referea la faptul ca ar fi mers, doamna, domnisoara cu pricina, in vreun maldar de zdrente, ci sinonimul lui zdreanta este curva.

Cand spui zdreanta stii ce spui. Cand spui gaozar nu gresesti tinta. Nici cand spui ca domnul Iliescu, ca actualul presedinte al PSD este un prostanac sau ca domnul Nastase, ca trebuie sa ii numere ouale, nu gresesti nicidecum plansa in care tragi cu sageta.

Cei de la putere stiu ce cuvinte se cuvin in anume situatii a se zice. Ei stiu sa foloseasca de-o potriva expresii ca ,parteneriat strategic’, ,dezvoltare macro-industriala’, ,refacerea infrastructurii’, , baze militare inter-operabile’, dupa cum stiu ( ca sunt doar roamani, nu?!) ce este aceea o stoarfa, expresia,ai grija la sapun’ sau , e o femeie buna’. Nici nu cred ca nu ar trebui sa stie. Insa, daca tot folosesc o limba romana totala, fara discriminari lingvistice, cred ca ar trebui sa nu se rusineze, a ne da si o addenda la astfel de iesiri publice ale lor, pentru ca sa stim sigur, cum prefra expresiile. Asta, pentru ca sa nu fie greu de inteles pentru electorat.

Pentru ca, in cazul doamnei Elena Udrea, a domnului Stolojan sau a propriei sotii a presedintelui planeaza inca multe semne de intrebare.

A fost vreodata doamna Udrea ,buna’ cu presedintele, pentru ca prajiturile de la spital sa-i fi placut si mai mult?

A plans domnul Stolojan pe de-a dreptul, a plans romaneste sau ca in telenovela Inima ranita, unde plansul face parte din tactica jocului si se plange pe rupte, pentru rating?

A fost si este batuta doamna Basescu de sotul ei si este cumva denumita vreodata o bimbo sau stoarfe sunt celelalte femei care nu plac presedintelui?

Morala discursului meu nu e gratuita. Din pledoaria mea reiese faptul ca limba romana se poate folosi bine, duhovniceste, chiar cand folosesti cuvinte necuviincioase si se poate folosi satanic, chiar cand pronunti cele mai sfinte nume. Nu trebuie sa spui ca esti cu dracul, daca vrei sa duci pe oameni la el. Ci poti sa spui ca esti cu Dumnezeu si le prezinti oamenilor ceea ce contravine lui Dumnezeu.

Insa cred ca trebuie sa fim atenti la cuvinte si la detaliile cuvintelor! Cu o asemenea privire fina putem afla ce se afal adincolo de simplele vorbe aruncate pe gura.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Despre intrebari care revin

Fiecare crestin ortodox care se mantuieste ia totul de la capat. Regandeste, retraieste, repune in sine toate intrebarile pe care predecesorii sai si le-a pus. Isi face griji de cum trebuie sa se spovedeasca, de cate ori sa se impartaseasca, cum se intelege Mt. 3, 16, dar cuvintele despre pocainta ale Sfantului Efresm Sirul, cum trebuie sa iert, cum trebuie sa fiu mai bun etc., etc., etc. Toate chichitele si marile teme pe care toti si le-au pus mai inainte, care pentru multi sunt deja rezolvate, cel care incepe sa fie crestin ortodox constient si le pune, le retraieste si el. Ne intrebam tot timpul, ne bucuram cand gasim rezolvari, cand suntem luminati cum sa facem un lucru, pe care cale sa o alegem. Ne bucuram cand ne ies lucrurile, cand ajungem la lucruri frumoase in viata noastra. Traim bucuria de a intelege.

Insa cade tristetea pe noi din senin, cand lucrurile care ne depasesc sau ne-ar ajuta sa ne luminam si mai repede, nu ne sunt la indemana. Ne lipsesc or oamenii duhovnicesti, or cartile, or Bisericile, comunitatile de confrati care ne-ar trebui. Alergam dupa noi sau alergam dupa intrebari dand de noi, dand de ceea ce, cu mult patos cautam. Dupa lungile haladuiri prin lume, Biserici, Manastiri, biblioteci, poteci de munte si guri de pesteri, cand ne intoarcem acasa, daca nu venim cu rezolvari interioare, simtim ca ceva a iesit rau, nelalocul lui. Intrarea in ceea ce citesti sau umblarea prin locuri care trebuie sa te destinda, trebuie sa ne reintoarca mereu la noi. Contemplarea locurilor pe care le vedem, ceea ce auzim si pricepem trebuie sa ne rezolve dilemele, cautarile. Umblarea trebuie cu folos. Statul acasa trebuie sa fie cu folos.

Daca te duci la serviciu si incerci sa fugi mai repede acasa, si nu te uiti la ce e bun si serviciul asta, pierzi esentialul: momentele in care trebuie sa iti gasesti echilibrul interior. Daca mersul la Biserica, astazi, cand esti mai obosit, iti va accentua oboseala, mai bine nu il mai faci si te odihnesti decat sa-l faci si sa te simti stresat de tot si toate iar daca astazi esti bolnav, multumeste lui Dumnezeu ca nu esti si mai bolnav sau ca boala are lectii multiple de sfintire, pe care e bine sa le invatam.

Revin intrebari, revin si raspunsurile la intrebari. Unele intrebari ni se par bune la inceputul convertirii noastre, ca si unele raspunsuri de altfel. Mai tarziu ne dam seama, ca nu ne tin de cald toate raspunsurile, ca nu ni se potrivesc, dar ca, nici toate intrebarile nu duc la bine.

Intrebarile ne invata insa cat trebuie sa intrebam si sa ne intrebam pana la urma. Odata i odata trebuie sa curmi intrebarile, si sa arati, ca sub atata droaie de intrebari, ai si multe raspunsuri. Multi ajung la multe raspunsuri pana la batranete. Am primti multe raspunsuri de la oameni maturi, dar mi-am dat seama ca intrebarile si cautarile oamenilor tineri profileaza adevaratele raspunsuri ale batranilor. Nu este o eroare sa fii tanar . Nu este nici un castig insa, sa fii batran si sa te simti cu patimi tineresti.

E bine sa fii tanar, cu intrebari care se transforma in raspunsuri traite, si batran, cu raspunsuri care tin de cald si de mantuire. Da, raspunsurile trebuie sa tina de cald, atat tie, cat si altora.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

In urma unui curs de astazi, despre omul credincios

Intr-un cadru privat, am tinut in zorii acestei zile, o conferinta despre subsolul fiintei umane sau despre stadiile unui om credincios catre cunoasterea reala, si nu inchipuita, a lui Dumnezeu.

Vom reda pe scurt ideile principale enuntate.

1. Omul credincios, la inceput vietii sale religioase sau despre raportarea protestanta la simtirea lui Dumnezeu.

Facand o similitudine intre teoria inconstientului sau a subconstientului din pishologia si psihanaliza cu launtrul fiintei umane, a unui om care abia incepe sa se raporteze la credinta, am spus ca este aidoma cu raportarea teologiei protestante la cunoasterea lui Dumnezeu. Plafonul protestant al fiintei noastre este acela, in care credem in Dumnezeu, citim despre El, ne rugam Lui, dar in lautrul nostru este deznadejde, descurajare, frica inspaimantatoare de viata vesnica ,si, implicit, de Dumnezeu. La acest stadiu credem si ni-l inchipuim pe Dumnezeu, dar nu avem nici un sentiment de unire reala cu slava Lui, cu harul Sau.

2. Plafonul catolic al fiintei noastre, aidoma cu teologia romano-catolica despre cunoasterea Dumnezeu, incepe atunci cand cunoastem mai multe despre Dumnezeu, incepem sa mergem la Biserica, sa ne impartasim, sa ne spovedim, sa ne problematizam mai mult, dar creste increderea in noi, ca ceea ce am inteles noi este si adevarul. Din faza protestanta a fricii, trecem in faza inchipurii si a multumirii de sine catolice. Faza catolica a credintei noastre ortodoxe este aceea in care noi avem o mare parere despre noi insine, ne vedem ca oameni drepti, iar despre Dumnezeu avem teorii furate din carti. Putem stii dogmele credintei pe din afara, in acest stadiu, putem chiar sa simtim o anume liniste interioara, insa in unele momente avem mustrari mari de contiinta si teama, teama nu a trecut.
E o trecere, un progres, dar nu unul real, nu unul duhovnicesc. Ambele faze prin care trece un credincios ortodox, si pe care le-am discutat succint, reprezinta un vadit progres intelectual, moral, o sporire a noastra in acumularea de date, obiceiuri, traditii, dar nu am intrat inca in viata, in adevarata viata a Treimii.

Desi suntem botezati ortodox, cunoastem multe lucruri, dupa cum am spus, nu simtim in noi, in mod constient, slava lui Dumnezeu, harul, nu am vazut lumina Treimii, nu am dobandit pacea lui Dumnezeu, care sa ne faca bine. Adica, nu am inceput drumul vietii duhovnicesti spre sfintirea intregii fiinte.

Pentru a ne pregati de vederea lui Dumnezeu, pentru a primi pe Duhul in curatia inimii, cum a spus Domnul in Fericirile de la Matei, trebuie sa cadem in pocainta, in smsrenie, in lepdarea totala de sine, si in rugaciunea neincetata.

Acest intermezzo reprezinta iesirea din faza de inselare a crestinului ortodox, unde nu mai deznadajduieste in mod panicard, ca in faza prostestanta si unde nu isi mai inchipuie ca e drept si fara de pacate, ca in faza catolica a dezvoltarii credintei sale.

Acum, in acest intermezzo al revenirii in sine, la vederea pacatelor proprii si la dorinta de a indeplini toate poruncile Domnului cu adevarat, incepe adevarata lui pregatire pentru nasterea duhovniceasca.

Vederea luminii, primul extaz pe care il traieste crestinul ortodox este momentul nasterii lui duhovnicesti, in Hristosul cu care fusese imbracat la Botez, dar pe care nu il simtea viu in el, impreuna cu Duhul si cu Tatal.

Harul Treimii inunda pe crestinul ortodox care s-a curatit prin credinta deplina si pocainta fierbinte ( cum spunea Sfantul Simeon Noul Teolog in Cateheza a 13-a), si de acum putem vorbi de inceperea, impreuna cu harul, de a ne intelege pe noi insine, de a ne vedea minunea credintei noastre, de a ne vedea cei mai jos dintre oameni si cei mai necurati, in comparatie cu parerea buna pe care o aveam despre noi pana acum.

Auditoriul meu redus s-a simtit foarte multumit de conferinta, nu stiu insa si dv, ce parere aveti.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Drepturi pe care le neglijam

Avem dreptul sa fim sinceri cu noi insine.

Avem dreptul sa ne sfintim viata zilnic, dandu-ne seama ca suntem cei mai mai mari pacatosi.

Avem dreptul de a face surpize frumoase celor care ne fac surpize

Avem dreptul sa iubim sincer pe oamenii care reprezinta adevarul in viata lor.

Avem dreptul sa ne entuziasmam de lucrurile care sunt extraordinare si sa ne doara inima pentru inselarea in care stau cei mai multi dintre confratii nostri.

Avem dreptul sa ne rugam pentru toata lumea, pentru orice vietate si faptura, si sa incercam sa nu ne mai facem si mai mult rau decat ne-am facut pana acum.

Avem dreptul sa avem bunul simt, sa ne recunoastem greselile si sa cerem ajutor celor care ne pot lumina mai mult.

Avem dreptul sa nu fim prosti si nici restrictivisti si sa cuprindem in fiinta noastra tot ce putem sa aflam din lumea aceasta si sa folosim aceasta informatie duhovniceste.

Avem dreptul sa ne simtim libertatea ca pe o responsabilitate continua si sa ne manifestam responsabil.

Avem dreptul sa ne cunoastem trecutul umanitatii noastre, sa vedem cu ochi atent prezentul si sa ne lasam viitorul cu totul in mana lui Dumnezeu, caci nu ne apartine.

Avem dreptul sa fim fericiti, foarte fericiti si sa ne construim fericirea cu cea mai mare bunavointa si atentie.

Avem dreptul sa comunicam inteligent si smerit cu cei din jurul nostru, in asa fel incat, nimeni cu care vorbim sa nu se simta singur.

Avem dreptul sa umplem de har si de bucurie pe toti cei din jurul nostru, daca fiind cu noi, se bucura de darurile lui Dumnezeu.

Avem dreptul sa fim oameni si nimeni nu are dreptul sa ne faca altcumva, decat ne-a facut Dumnezeu.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Ce inseamna sa nu ai simtul penibilului ?

Inseamna sa nu stii unde sa te opresti, pentru ca nu stii cine esti, ce poti face. Poti cita la nesfarsit din altii pentru ca tu nu stii sa scrii ceea ce gandesti. Poti sa te crezi frumos si sa fii urat rau. Poti sa crezi ca toata lumea te iubeste dar sa nu ai nici un prieten. Si a nu simti ca esti penibil inseamna sa citezi crezand ca stii sa gandesti, sa te crezi frumos neavand nimic cu frumustea sau sa te simti iubit, fara sa poti indica pe cei care te iubesc.

Terfelirea ingrozitoare a propriei noastre fiinte a creat o asemenea dezumanizare a noastra. As numi imbecilizare morala aceasta stare de nesimtire fata de modul cum te percep oamenii din jurul tau. Lipsa rusinii, lipsa masurii denota faptul ca aroganta ta a atins cote imense si consideri ca vei putea impresiona printr-o avalansa de lucruri, facute la repezeala, care nu te reprezinta dar prin care tu iti revendici o intaietate iluzorie. Nu e nicidecum o conjectura faptul, ca fara simtul penibilului nu poti continua un dialog onest cu altcineva.

Nu pe presupuneri se cladeste o relatie ci pe fapte, pe certitudini. Nu poti sa te eschivezi la nesfarsit ca un om fara defecte, intr-o relatie unde defectele sunt vizibile, sunt stresante. Insa a nu lua atitudine fata de defectele tale si, mai inadmisibil, sa le si multiplici intensitatea in fata altora, inseamna a nu intelege ca simtul rusinii, al masurii si al adevarului vietii tale sunt cheia succesului intr-o relatie.

 

Penibilul e nerecunoasterea propriei tale puteri dar te manifesti ca unul care ai dorinta si vrei sa incercui faptul, ca poti mult. Acest a putea declaratoriu, care niciodata nu devine ceva este unul din lucrurile pe care nu le pot admite, personal spun, la cel din fata mea. Nu imi plac oamenii care cred ca pot sa faca lucruri pe care nu pot sa le faca, pe care stiu ca nu pot sa le faca bine. Adica nu imi plac oamenii care nu se simt penibili in fuga lor dupa iluzii.
In aceeasi ordine de idei nu suport cartile care cred ca au cuprins toate cunoasterea unei probleme intre paginile lor. Ceva sau cineva care se declara satisfacut cu ceea ce este si cu ceea ce poate este penibil.

Moderatia, parerea smerita despre tine este atuul care ne leaga pe unii de altii, fara ca asta sa insemne ca dormim in acelasi pat cu prostia, inadecvarea la ceva sau de-a dreptul cu lenea.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

De la discutii libere la atacul la persoana

Aparent, discutia nu suferea de narcisism. Se prezinta in fata ta cel cu care vorbesti sau te intalnesti cu el, si incepi sa discuti ceva. Nu se punea problema, in prima faza, sa il intreb ceva personal, care sa il irite la culme. Insa B. a reactionat frontal la o singura afirmatie.

Acea afirmatie a considerat-o imediat atac la persoana. Noi discutam, nu faceam nici un atac la persoana. Discutam principial, fara sa intrebam cine esti, ce faci, unde esti, de ce esti, cum il cheama pe nasul tau etc. Insa el o tinea una si buna ca asa ceva este inadmisbil. Ce era atat de inadmisbil?! Pai uite ce era: eu am spus ca el nu stie prea bine o problema, si el a sarit imediat ca ars, considerand ca l-am jignit. Cum sa jignesti pe cineva cu asa ceva? Chiar daca era adevarat acel lucru sau chiar daca eu spusesem o inexactitate, nu avea nici un drept sa se supere.

Cand ne-am mai intalnit, era tot la fel de bosumflat. Eu uitasem toate insultele pe care mi le adusese, dupa ce el considerase ca il insultasem destul de grav. Eu i-am spus ca e orgolios, dar el m-a facut in toate felurile, si l-am lasat in nervii lui si am plecat.

Discutam liber despre o carte. Problema lui era in aceasta carte. Era vorba de interpretarea cartii. Nu am aflat nici pana astazi daca a gandit ce i-am spus despre el sau asa reactioneaza de fel.

Insa, in locul sau, a revoltatului fara fundament, cunosc altul, al revoltatului pe gratis. Citeste o carte de-a mea, imi spune ce parere are o data, de doua ori, de trei ori, si a patra oare gaseste ca nu stiu sa scriu deloc. Eu ii zic: merci. El, nu se lasa doar atat, imi spune ca… si ca…etc.

Ma uit in ochii lui ca sa vad miza. Era turbat de furie. Imi dau seama ca nu cartea mea sau ca eu as fi cum as fi era problema, ci invidia.

Daca orgoliul sare in sus la orice atingere, invidia sare in sus la orice lucru bun cu care iesi pe piata. Daca ar fi fost o carte proasta, la ce bun sa se ciondaneasca cu mine?! Nu o citea, eu habar aveam si pa si pusi. Dar el a insistat sa imi spuna parerea lui, chiar daca nimeni nu i-a cerut-o. Credea ca astfel ma pierd cu firea si ga, ii zic ce imi vine la gura. Mare i-a fost mirarea cand dupa o jumatate de ora de invective, i-am multumit frumos si am plecat, arborand un zambet calm, intelegator.

O discutie, cu alte cuvinte, ar fi trebuit sa se termine la cuvinte, sau cu cuvinte si nu cu batai si insulte.
Insa cei care nu stiu sa foloseasca cuvintele bine cred ca stiu sa injure bine. Dar cum o dau ei, ca tot in canal ajunge mingea.

PS: cele prezentate sunt o alegorie. Nu s-a intamplat niciodata aceste convorbiri. Dar daca nu stim pana unde sa mergem cu nesimtirea, se vor repeta, cu siguranta.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Despre mirajul binelui la romani

Mirajul binelui, consider ca este ceva genuin fiiri umane, un dar al lui Dumnezeu, si daca poporul nostru are acest miraj, aceasta dorinta, aceasta cautare atunci e un semn de normalitate. Ma bucur ca avem dorinta de a trai bine, mai bine, tot mai bine. Insa dorinta aceasta dupa bine a romanului este prost orientata, de la binele ca implinire interioara, la binele ca posesiune materiala.

Alergam dupa bani nu pentru ca suntem stapani pe noi, ci pentru ca nu stim ca banii ne stapanesc. Occidentul este un leagan roz al tuturor desfatarilor promise. E o banca plina de comori pentru ca asa ni s-a inoculat ideea ca ei sunt fericiti si noi tristi. Eu nu am simtamantul inferioritatii ca sunt roman si nici nu sunt frustrat pentru acest lucru. Eu ma simt fericit ca sunt roman si crestin, pentru ca simt cum adancurile romanitatii mele se potrivesc perfect cu adancul duhovniciei credintei mele.

Tocmai de aceea consider ca in viata duhovniceasca smerita nu exista extreme. Nu exista extreme la un om al credintei, al umilintei care sa distruga pe om, sa il elimine. El nu poate fi sovin si nici extremist, nisi antisemit si nici purtat de un nationalism agasant, dispretuitor.

Viata duhovniceasca este pentru mine viata in care harul lui Dumnezeu ne impaca cu noi insine si cu toti laolalta, fara sa mai avem tendinte separatiste, ci dimpotriva, tendinte unificatoare. In cartile mele teologice militez pentru o eclesiologie universalist-ecumenica si nu pentru una nationalist-sovina. Consider ca trebuie sa ne pese si de crestinii ortodocsi din Ungaria, din Uganda, din Grecia, din America sau de unde or mai fi ei, ca si de noi.

Mesajul nostru teologic trebuie sa ii cuprinda pe toti, sa ii reprezinte pe toti, fara a discrimina pe vreunul dintre ortodocsi.

Asa ca, nu vad in plecarea romanilor in strainatate o problema, pentru ca vin si americani in Romania, si chinezi, si germani, si italieni, care vor sa ne cunoasca si sa ne admire frumusetea interioara.

Aceasta comunicare si comuniune cu cei pe care nu ii cunoastem, dar trebuie sa traim langa ei, ne schimab enorm. Mergem in Occident si vedem biblioteci imense, mai multa curatenie, mai multa civilizatie, dar si mai multa manipulare, mai multa neoranduiala sufleteasca, un individualism infiorator, o exasperanta desfigurare interioara. Exilul nostru sau mirajul nostru va avea parti foarte bune. Eu nu ma tem de nou, de schimbare, ci ma tem de cei care nu percep noul, facilitatile care ne stau inainte, ca un mijloc de sporire duhovniceasca si de linistire interioara.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Despre maieutica gandirii

Un interviu nonconformist, care sa intre in maniera omului de presa ortodox, este, dupa parerea noastra, interviul unde tema nu se da, ci se gaseste, este o problema de spontaneitate binecuvantata. Spre exemplu, daca ar mai fi trait Fericitul Dumitru Staniloae astazi, nu m-as fi dus sa ii cer un interviu Sfintiei Sale, cu titilul: Despre hristologia Parintilor filocalici , stiind ca dansul stie problema, ca a scris despre ea. M-as fi dus pur si simplu si i-as fi cerut sa imi acorde un timp anume din pretioasa sa viata si liniste, ca sa discute cu mine, si i-as fi pus o intrabre oarecare, ce mi-ar venit atunci, ca spre exemplu: Ce inseamna o nota de subsol pentru dv? Cat munciti pentru ea? Sau: cum simtiti linistea unei seri, ca aceasta de acum?, daca m-as fi dus seara ca sa ii cer interviul.
Dansul ar fi vazut ca nu vin cu idei gata ticluite, nici cu planuri ca sa il pun la zid sau cu ambitia sa arat ca eu, X, i-am citit lucrarile, ci ca eu vreau sa discut cu Sfinita sa, si nu sa mananc pe paine, intrebari si raspunsuri la care m-as fi asteptat.

Nonconformis pentru crestinul ortodox inseamna nonmanierism ieftin. Inseamna sa fii simplu, direct, sa intrebi ce simti ca trebuie sa intrebi, atunci cand esti pus sa intrebi pe cineva, si sa nu vii fericit de tine insuti, ca esti in stare sa intrebi unele lucruri.
Imi displac la culme reporterii, intervievistii care cred ca stiu ce am sa le raspund. Ei presupun ca eu sunt usor de inteles, daca imi citesc cartile, imi aud unele interviuri si se uita lung la mine. Insa, surpriza trebuie sa vina, atunci cand ii pui in dificultate si le arunci tot planul la cosul de gunoi, si ii pui sa gandeasca acum, in fata ta, ca sa iti demonstreze ca merita sa te intrebe, ca sunt in stare sa te intrebe si ca pot sa te intrebe la iuteala cu care, si tu ia-i intreba ceva pe ei.
Un interviu non-conform cu reguli tepene, cu intrebari deja flambate, arse.

Pr. Drd. Piciorus Dorin-Octavian

Minunea cunoasterii de sine sau de ce ne e frica sa gandim

Parintele Dorin imi spunea ieri ca multi dintre noi, oamenii credinciosi (ca sa nu vorbim de cei care nu cred), traim ca intr-un somn cataleptic, din care Dumnezeu ne trezeste din cand in cand sau ne indeamna sa ne trezim, daruindu-ne putin simtirea harului sau cate o bucurie duhovniceasca mica, dar care trece repede.

Traim mai mult visand sau imaginandu-ne viata, propria viata si a altora, si ni se pare ca traim cu adevarat.In mintea noastra ne facem planuri peste planuri, dar nu le punem in fata lui Dumnezeu, ca sa le judece. Cand incepem sa gandim asupra lucrurilor, asupra realitatii si asupra noastra insine, prima reactie este una de infiorare,de nevedere a nimic frumos.

Diavolul care ne pandeste si care stie ca acesta este inceputul pocaintei, ne ofera atunci alternative linistitoare si ne face sa credem ca gandirea profunda, evaluarea corecta, introspectia, sunt dusmanii nostri, sunt factorii care ne indeparteaza de liniste, de inchipuita noastra liniste, de fapt, de relaxarea noastra pacatoasa. Alternativele pe care ni le ofera diavolul sunt multe si variate, de la distragerea atentiei catre lucruri superflue, de la auto-linistirea falsa de genul “nu-i nimic, vad eu lucrurile prea in negru, o sa-mi treaca, nu ma simt prea bine acum”, pana la a ne face sa ne indreptam virulenta catre greselile altora, pentru ca nu suntem in stare sa ne judecam si sa ne certam drastic pe noi insine, si de aici pana la a ne arunca in deznadejde, crezand ca daca ne-am vazut doua pacate, ele sunt asa de fioroase incat nici nu mai incape loc de iertare de la Dumnezeu.

Coborarea in pocainta este insa tocmai a accepta sa-ti rastignesti patimile si a primi sa suferi. Iar Dumnezeu este Cel care ne poarta pocainta, durerea pocaintei.

El este cel mai aproape de noi in suferinta, in zbucium, in neliniste, in cautarea noastra fierbinte, in care incepem sa ne stergem chipul nostru, pe noi, sa nu ne mai dam atat de multa importanta, si sa lasam pe Dumnezeu sa ne arate cine suntem.

Iar El,Care ne-a creat, ne arata ca sub mazga pacatelor, se afla tocmai chipul creat de El. Zbuciumul acesta interior este ceea ce cer dumnezeiestii Parinti de la noi: “nelinistea cea buna” (Fer. Paisie Aghioritul), “sfanta ura de sine” si “sfanta deznadejde” (Fer. Sofronie Saharov).

Insa daca ne e frica sa gandim, daca ne retragem cu lasitate, infricosati imediat ce am inceput sa gandim si sa vedem putin din suprafata pacatelor noastre,n-o sa ajungem niciodata sa ne cunoastem vreun pic, n-o sa ne trezim din somnul cataleptic, decat arareori si firav, o sa continuam sa ne visam viatasi o sa ni se para mai departe ca traim.

Daca ne facem impresii nenumarate despre noi ca suntem frumosi, n-avem curaj sa ne lepadam de ele si sa ne vedemca suntem urati, pentru ca ne-am obisnuit cu ambianta “icoanei” noastre, cu fermecatoarea vraja si pace idilica de care ne-am indragostit, ca de linistea si fericirea noastra adevarata, desi ne zguduie de multe ori revoltarea constiintei sau palma lui Dumnezeu trimisa din dragoste, pe care o primim cu mirare, ca niste “nedreptatiti”.

Ne e frica de gandire ca de cel mai mare dusman al vietii noastre, dar odata ce ne-am obisnuit sa gandim, sa gandim profund, sa ne problematizam onest, sa ne descoperim cele mai infioratoare patimi, atunci nu mai putem sa ne oprim din a gandi, din a multumi lui Dumnezeu, din a ne ruga, din a dori sa ne vedem uratenia si mai mult, pentru ca aceasta vedere ne face sa ne simtim bine, sa ne simtim frumosi si impacati cu adevarat.

Atunci nu mai vrem sa ne mai despartim niciodata de gandire.

Gandirea la cum arata cu adevarat aceasta lume si cum aratam fiecare dintre noi ne face sa simtim dureri in suflet la fel de mari cu cele pe care le-am simti daca ni s-ar mutila sau ni s-ar arde trupul.

Vederea urateniei pacatelor proprii este nu de putine ori insuportabila dar tocmai insuprtabilitatea, atrocitatea acestei dureri, este garantul ca ceva este foarte putred in noi si ca am ajuns cu adevarat la motivul imbolnavirii si al suferintei noastre.

Nu parerea superficiala ca ne doare ceva este adevarul.

Gandirea la pacate este o durere atroce, inumana, dar care, spre deosebire de durerea trupeasca, nu te omoara, ci te invie.

Reflaxivitatea inseamna a ne oglindi in poruncile lui Dumnezeu si in oglinzile duhovnicesti ale Parintilor sau fratilor inaintati in descoperirea de sine pentru a vedea cat de mult s-au conturat trasaturile chipului dumnezeiesc in noi sau cat de mult suntem niste chipuri palide, niste fete sterse, fotografii neinteresante, care nu plac nimanui si nici macar noua insine.

Ca sa ne gandim, sa ne cunoastem pe noi insine, trebuie sa ne comparam cu tot ce exista pe lumea asta, cu tot ce s-a scris vreodata, cu toata gandirea pe care o putem intercepta si percepe. Si apoi sa punem toate in fata gandirii lui Dumnezeu despre noi si sa-L intrebam pe El despre ce suntem. Dumnezeiescul Avraam si dumnezeiescul Moise si altii nu au avut Sfinte Scripturi, nu au avut nimic scris si L-au aflat pe Dumnezeu din contemplarea lumii inconjuratoare, iar apoi El S-a revelat lor pentru a le adapa dorul de a-L cunoste.

Insa dorul dupa Dumnezeu nu se aprinde decat dupa cunoasterea epuizanta a caracterului tuturor lucrurilor, experimentand dureros efemeritatea lor si a noastra in comparatie cu Dumnezeu.

Facilitatea aparenta a credintei noastre este o mare minciuna. Gandirea nu e patrimoniul culturii sau al filosofiei secularizate, dimpotriva, gandirea este apanajul omului duhovnicesc, este folosirea caracterului rational-duhovnicesc pe care Dumnezeu l-a daruit fiintei umane, ca si Ingerilor. C