Când doi oameni se întâlnesc între ei apar premisele unei relaţii. Ca atare aceasta poate supravieţui sau nu, în funcţie de disponibilitatea celor doi.
Totul între oameni, în marea majoritate, relaţia este de tip cerere şi ofertă. În funcţie de ce oferi ai şi relaţie, sau poţi construi relaţia, dialogul. Când oferta este sub aşteptări relaţia nu se poate realiza.
Contrar acestei paradigme general valabile pentru omul contemporan, Hristos aduce ceva extraordinar, iubirea aproapelui, iubirea dezinteresată faţă de acesta, chiar şi cu riscul căderii în derizoriu, chiar iubirea vrăjmaşului. Relaţia de tip cerere ofertă cade, nu mai are coordonatele unei manifestări .
Vieţuim în relaţie cu ceilalţi printre complezenţe măgulitoare, printre stereotipii fără să fim profunzi, fără să adâncim nimic.
Relaţia cu celălalt se rezumă la o sumă de cuvinte mai mult sau mai puţin măgulitoare cu rolul doar de a întreţine atmosfera. În alte cazuri, când persoana cu care am dialogat nu se ridică la aşteptările noastre o etichetăm, o punem într-un colţ pentru o perioadă viitoare când va exista din partea ei resorturile necesare pentru a se manifesta la nivelul nostru.
Societatea este coagulată în jurul unor centri de interes. Cei care rămân pe dinafară sunt eliminaţi sau ignoraţi pentru incapacitatea lor de a se ridica la nivelul dialogului.
Există grupul elitiştilor, unde fiecare vrea să epateze cinstit sau nu, cu ştiinţa sa, cu acumulările sale, doar doar va câştiga o poziţie mai mult sau mai puţin dominantă în cadrul grupului.
Există grupul practicilor unde totul are valoare în măsura în care ceea ce spui aduce un profit imediat.
Am dat doar câteva exemple de astfel de coagulări, ele există la toate nivelurile societăţii, pe toate palierele.
Ce caracterizează în primul rând la aceste manifestări este spiritul de turmă şi pierderea identităţii în favoarea interesului în faţa obiectivului. Persoana care nu mai atinge valorile grupului este eliminată sau îndepărtată.
Contrar acestei manifestări creştinul, prin exemplul Mântuitorului, învaţă o altă paradigmă asupra relaţiei, şi anume jertfa. Acest fel de manifestare obligă persoana la a ignora masca celui din faţa sa şila a privi dincolo, în interiorul său.
Evident capacitatea de jertfă nu o are oricine pentru că ea nu dă loc interpretării şi îndoielii vis a vis de celălalt, ea merge direct la esenţă sfidând orice logică, în orice context.
Acţiunea de jertfă nu ţine cont de nimic din jur si asta pentru că implică iubirea. Iubirea jerfitoare este paradigma persoanei ce trăieşte şi înţelege taina morţii şi a învierii Mântuitorului.
Din păcate secularizarea societăţii post moderne are o victimă colaterală, şi anume actul de jertfă iubitoare faţă de celălalt. Omul post modern nu mai are capacitatea interioară de a se jertfi pentru că din asta nu câştigă nimic aparent, iar câştigul presupus implică prea multe riscuri.
În această atmosferă lipsită de intenţia de jertfă omul nu poate face altceva decât să se adune în turme mici şi să protesteze, să fie nemulţumit, să ceară, dar în nici un caz să se oblige pe sine.
Stârceanu Bogdan -Ioan
Pr. Dorin
