Mormântul pietrelor după model vechitestamentar

Pr. Dorin.

Mormântul cu clopot

Pentru ortodocşi clopotul este o rememoratio continuă, un continuu îndemn la pocăinţă. El vesteşte, cheamă mereu la vigilenţă, la priveghere, la atenţie. El ne reaminteşte că lucrurile fug de sub noi, că timpul se scurge, că trebuie să dăm seama de faptele noastre şi că Mirele vine ca un fur, pe neaşteptate şi noi trebuie să avem coapsele încinse pentru a-L întâmpina şi a-I sluji.

Centura/cureaua monahului şi brâul preoţesc au aceeaşi semnificaţie: suntem gata pentru slujire! Pentru slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Iar clopotul, ca şi toaca, strigă către noi că fiecare clipă este momentul slujirii. Că oricând ne venim în fire şi conştientizăm valoarea clipei de fapt conştientizăm valoarea mântuirii. Şi valoarea clipei e valoarea pocăinţei. Şi pocăinţa, lacrimile, postul, rugăciunea au valoare atâta timp cât ne umplu de pacea lui Dumnezeu, de harul Său.

Pr. Dorin.

Un monument funerar de mari dimensiuni de la începutul secolului al XX-lea

Pr. Dorin.

Mărţişor la cruce

Creştinii ortodocşi îşi privesc morţii ca pe nişte vii. Când se duc la mormânt se duc la mama sau la tata, la bunicul sau la bunica, la sora, la soţul, la unchiul…şi nu la locul cu cadavre. Pentru cei care au oameni vii în cimitire, pe care i-au iubit şi îi iubesc dusul la cimitir e ca dusul la rude, e ca dusul la spovedanie, e ca întâlnirea de dragoste.

Mă mai duc pe la mama să văd ce mai face!… Mă duc să îi dus nişte flori şi mărţişor, că e martie… Sau: O, soţioara mea…am venit să văd ce mai faci…Ţi-e bine?! Şi acestea sunt cuvinte pentru morţi, pentru morţii lor, pe care îi au vii în suflet.

Plânsul la groapă nu e un plâns terapeutic, exorcizator al dragostei şi al focului din noi ci…un plâns de dor. Plângi pentru că iubeşti. Şi aranjezi mormintele, le sapi, plantezi copaci, flori, faci gard la mormânt pentru că tu îţi respecţi, îţi cinsteşti mama, tatăl, pe cel adormit…care e viu cu sufletul şi care va învia în ziua de apoi.

Cei care nu mai au simţul cimitirului nu mai au dor autentic pentru cineva. Cei care nu văd pe Dumnezeu în lume şi în om prin harul Său nu îşi mai cinstesc morţii şi nu cred în mod real în învierea morţilor şi în transfigurarea întregii creaţii a lui Dumnezeu.

De aceea, acest mărţişor adus aici nu trebuie văzut ca un act magic sau ca un obicei prostuţ, aşa, fără rost, ci ca pe un act izvorât din conştiinţa că morţii lor participă la viaţa lor, că morţii lor sunt o parte din viaţa celor vii şi că datoria de a-i pomeni şi de a-i vizita pe cei morţi e la fel de vie şi de normală ca şi când ei erau în viaţă.

Dacă nu l-ai iubit pe când trăia de aceea nu îl vizitezi nici după moarte. Iar dacă nu îl vizitezi eşti un om gol, un pigmeu al iubirii, un insignifiant, pentru că dragostea e cea care ne face mari, impozanţi în inima altora.

Pr. Dorin.

Mai şezi puţin…

Pr. Dorin.

Sarcofag impozant

Pr. Dorin.

Magnolia celor ce se odihnesc

Pr. Dorin.

Fosta cupolă a unui cavou

Pr. Dorin.

Copacii înfloriţi ai mormintelor

Pr. Dorin.

Cavoul cu cupolă susţinută pe stâlpi clasici, cu capitelii

Pr. Dorin.

Cavoul paraclis în stil grecesc

Psa. Gianina.

Cavou dezafectat cu bogate ornamente în piatră

Psa. Gianina.

Cavoul cu coloane

Psa. Gianina.

Capiteliu de la un vechi cavou-paraclis

Psa. Gianina.

Biserica centrală a cimitirului Şerban Vodă din Bucureşti

Psa. Gianina.

Alt cavou vechi

Psa. Gianina.

Cavoul mortuar al lui Tache Protopopescu şi al familiei sale

Psa. Gianina.

Sarcofagul generalului

Pr. Dorin.

Cruce şi mormânt de secol. XIX

Psa. Gianina.

Crucea lui Laurenţiu Ulici

Psa. Gianina.