Cer roşu [atenţie la detalii!]
Pr. Dorin.
Victoria… de după cataclism
Motto:
“Toate ca toate…dar ne place frumosul, ordinea şi curăţenia, doar suntem capitală europeană!…”
Pr. Dorin.
Muzică şi dans pentru Irlanda…deşi nu are nimic de-a face cu sărbătorirea evanghelizatorului Angliei
Panouri reflectorizante: un lucru bun pentru Bucureşti!
Când făceam fotografiile bliţul lumina întregul panou de la distanţa de 4-5 metrii. Deci un lucru foarte bun pentru circulaţia pe timp de noapte!
Pr. Dorin.
Interjecţia ptiu! şi despre dispreţ
Onomatopeicul ptiu! are în el distanţarea faţă de o persoană sau o realitate infestată de rău, de compromisul cu răul. Ea este un gest, un gest care îţi umple gura de scuipat, un gest care scuipă ceva nefast.
De unde vine ptiu al nostru? De la verbul grecesc ptu,w [ptio] care înseamnă eu scuip. De aceea Ptiu, drace! al nostru înseamnă: Să fii scuipat, blestemat drace!, adică reprezintă o disociere angajată faţă de diavol, aşa, ca în lepădările de la Sfântul Botez.
Scuipăm spre apus în cadrul lepădărilor de Satana de la Sfântul Botez şi scuipăm pe demoni, cu sensul că arătăm toată ispitirea şi lucrarea lor ca ceva de ruşine pe lângă bogăţia harului şi a milei care ne vine prin Hristos Domnul.
Ceva este de ruşine. Ceva nu se face. Ceva e grobian, e mârlănesc…adică e demn de dispreţ. Dicţionarele româneşti care explică interjecţia de faţă arată că gestul de a scuipa reprezintă un gest de dispreţ faţă de cineva. E corect! În Num. 12, 14 Domnul îi vorbeşte lui Moise de scuipatul în obraz, cf. ed. BOR 2001. Când Domnul Hristos va fi scuipat în obraz, cei care făceau acest gest ştiau ce reprezintă: o înjosire a Lui, o dispreţuire a Lui!
Când cineva te priveşte cu dispreţ te minimalizează, te anulează ca persoană. Dar dacă te priveşte aşa, fără ca tu să meriţi această privire, se anulează pe sine, pentru că ura e cădere din relaţie, din comuniune.
Cf. ed. BOR 2001, Robul Domnului de la Sfântul Isaia e prezentat în mod profetic, anticipativ, ca Cel pe care “noi L-am văzut, dar El n-avea nici chip, nici frumuseţe” [Is. 53, 2]. În ecranizarea lui Mel Gibson, Acest Iisus Domnul, maltratat în modul cel mai dureros era numai o rană. Pentru că “El păcatele noastre le poartă şi pentru noi rabdă durere, dar noi îl socoteam că de la Dumnezeu se află El, întru durere, chinuri şi necaz. El însă pentru păcatele noastre a fost rănit şi pentru fărădelegile noastre a pătimit; pedeapsa păcii noastre asupra Lui era şi noi prin rana Lui ne-am vindecat” [ Is. 53, 4-5, cf. ed. BOR 2001].
M-am întâlnit de multe ori, faţă în faţă, cu dispreţul altora şi am fost şocat de cumulul de bădărănie din oameni. Prietenul meu, vorba Profetului, care a stat la masă cu mine, a ridicat glas împotriva mea. Cel de aproape mi-a devenit unealtă de durere. Durerea aproapelui e mai grea decât durerea departelui.
Am văzut dispreţul pe faţă, dispreţul în ochi, ranchiuna în ochi, satanismul în ochi. Mi s-au spus în mod satanic faţă în faţă, cuvinte de durere, bruşte, inadmisibil de inumane, cu ochii, cu gura, cu gesturi. Mi s-au spus explicit. Da, e un mare har, să mai rămâi întreg când cei de aproape te vând iar cei de departe te scufundă.
Logica dispreţului te transformă în mască. Scuipatul strâns de gât, infectarea ta cu dispreţ nu e o soluţie ci o maladie! La dispreţ nu se răspunde cu dispreţ ci cu iertarea dragostei! Dacă devii dispreţ după ce ai fost dispreţuit nu învingi ci te laşi învins, eşti cucerit de maladia dispreţului, de sordida exprimare a golului interior şi ajungi ca cel care crede că te-a învins.
Întotdeauna când dispreţuim, când înjosim pe un altul pe nedrept se împlineşte cuvântul Scripturii: “Dar ei L-au pus la încercare şi L-au amărât pe Dumnezeu Cel Preaînalt şi mărturiile Lui nu le-au păzit” [ Ps. 77, 56, ed. BOR 2001]. Când înjosim pe altul, Îl înjosim pe El, care S-a înjosit pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
De ce postul nostru este durere? Pentru că e o chinuire a trupului ca duhul să domnească peste trup şi nu invers. Postul nu e o înjosire a trupului şi nu e o silă faţă de trup ci un instrument în favoarea noastră, ca să ne disciplinăm atât mişcările sufletului cât şi pe ale trupului nostru. Dacă la ură răspunzi cu inimă blândă, îmblânzită de post şi de rugăciune, de spovedanie şi de deasa împărtăşire cu Domnul nu ajungi un om ranchiunos ci un om suplu, delicat, care ştii să te mişti cu multă răspundere, conştiinţă şi candoarea printre oameni.
Pr. Dorin.
Apologetică ortodoxă cu profesorul de teologie Ioan Gh. Savin [6]
Prof. Ioan Gh. Savin, Apologetica. Existenţa lui Dumnezeu. Partea a doua. Probele Cosmologică şi Teleologică, vol. 2, Ed. Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1943, 274 p.
În afara acestui volum al 2-lea mai există şi un al treilea, dar pe acela nu îl avem./ Profesorul Savin consideră că există 8 argumente pentru dovedirea raţională a existenţei lui Dumnezeu: ontologic, cosmologic, teleologic, istoric, moral, noetic, psihologic şi hristologic, p. 3./
Argumentul ontologic, discutat în vol. 2, e unul deductiv, pe când argumentele cosmologic şi teleologic sunt inductive, p. 3./ În 1680 Atansie Kircker număra 6561 argumente raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dumnezeu, p. 4. Fără detalii…/
Argumentul cosmologic are în prim-plan întrebarea: pentru ce există lumea?, p. 7/ Cauzalitatea stă la baza argumentului cosmologic, p. 8./ Argumentul cosmologic este cel mai vechi argument, p. 8/ Argumentului cosmologic i se impută faptul că: 1 eternitatea a căpătat în cadrul său mişcarea, ceea ce nu ar fi existat [ în filosofia lui Platon, pentru că aici e vorba de Aristotel n.n.], p. 15; 2. materia apare ca fiind coeternă [ concepţie greşită păgână n.n.], p. 16; 3. există o eternitate a mişcării în raport cu legea entropiei [ aceasta e o problemă modernă, care nu are nimic de-a face cu filosofia antică păgână n.n.], p. 16./
Potrivit legii entropiei [ Carnot şi Clausius] mişcarea din lume este ireversibilă, p. 16-17 iar forţa energiei se degradează continuu în univers, p. 17./ Pe baza ideii de sfârşit al lumii se postulează un început al lumii, p. 17./ Pentru Toma d’ Aquino, argumentul cosmologic era formulat în acest fel: argumentul contingenţei lumii cere ca să existe un început al ei, p. 28/
Materialiştii moderni au creat titulatura de “generaţie spontanee”, p. 47, adică: Moleschott, Karl Vogt, Ludwig Büchner, Huxley, Ernest Haeckel etc., p. 47./ Organismul uman numără peste 50 trilioane de celule, p. 50/
David Hume [ 1711-1776] se naşte în Edinburgh-Scoţia, cf. n. 1, p. 56./ Hume a fost deist şi Voltaire i-a fost discipol, n. 1, p. 57./
N. 2, p. 70: “Nu pe cale de experiment vom ajunge însă la cunoaşterea cauzelor primare sau a cauzei absolute şi deci a lui Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L aflăm nici la capătul telescopului, nici la cel al microscopului şi nici într-un fund de eprubetă. După cum nu aflăm la disecţia unui corp sentimentul iubirii de patrie sau pe cel al iubirii filiale. Dar aceasta nu înseamnă că ele nu există şi că nu se pot cunoaşte”.
Fundamentare scripturală: Iov. 12, 7, 9; Is. 40, 21, 22, 26; Rom. 1, 20.
Argumentul teleologic deduce existenţa lui Dumnezeu din ordinea, armonia şi scopurile care domnesc în lume, p. 83./ Kant considera acest argument drept cel mai puternic argument dintre toate în dovedirea existenţei lui Dumnezeu, p. 83./ Voltaire vorbea despre argumentul teleologic în exemplul orologiului şi al Ceasornicarului: adică din perfecţiunea ceasului, a lumii, vedem perfecţiunea Ceasornicarului, a lui Dumnezeu, p. 84/
Argumentul teleologic pleacă de la premisa că ordinea lumii cere o inteligenţă ordonatoare, p. 88./
Agumentul nomologic vorbeşte despre faptul că ordinea şi armonia din lume şi om presupun existenţa unei inteligenţe supreme, care a pus această ordine şi o prezidează, o conduce, p. 93./
De la p. 147 se discută în mod bogat teoria evoluţionismului. Odată cu p. 152 sqq. se aduc argumente împotriva evoluţiei. Unul dintre argumentele împotriva evoluţiei autonome a lumii e acesta: au rămas în viaţă vieţuitoarele cele mai mici şi mai slabe, p. 154. Cu alte cuvinte, dacă viaţa în teoria evoluţionistă e numai luptă, numai supravieţuire sângeroasă, cum de au supravieţuit nu cele mai mari şi tari vieţuitoare ci cele mai plăpânde? /
În anii 40 ai secolului trecut, după cum se observă din cuvintele autorului, erau în uz cuvintele : femeiuşti şi bărbătuşi, fără sens peiorativ, pentru a desemna pe: femele şi masculi , cf. p. 158./ E. Haeckel a inventat teoria ontogenezei, p. 175./
Nu trebuie să ne displacă esteticul unor animale dacă acele părţi ale corpurilor lor care nouă nu ne plac sunt în acord cu specia lor p. 186 , cu modul lor de a fi./
Se discută şi argumentul istoric…/ Rev. Predania exista prin anul 1937 şi în ea scria Nae Ionescu, cf. n. 3, p. 232./
Această a doua parte a cărţii nu a avut consistenţa ideatică a primului volum.
Pr. Dorin.
