Găsiţi aici următorii psalmi cântaţi de către două grupuri ortodoxe de muzică psaltică :
*Ps. 33, Corul de monahi de la Sf. Mănăstire Putna
(7:21 minute)
* Ps. 50, Ibidem
(6:16 minute)
(7:08 minute)
*Ps. 145, pe glasul al 8-lea. Acelaşi cor necunoscut de către noi.
Pr. Dorin.
Aici pentru pagina resurselor online.
Codex Atlanticus 
Terenzio Ambrosiano
Ambrosian Library Treasures
Presentation Browse Digital Manuscript
Pr. Dorin.
Iubiţii mei,
vă doresc un post binecuvântat de Dumnezeu! Asta ca să încep cu sfârşitul. Strategia aceasta, de a merge de la sfârşit spre început este adânc înrădăcinată în metalitatea ortodoxă, pentru că noi privim postul nu de aici spre Paşti ci de la Paşti spre noi. Nu postim pentru că trebuie să facem asta până la Paşti sau pentru că, deşi nu are nicio logică şi mai ne şi îmbolnăvim din cauza postului, noi trebuie să postim, ci postim pentru ca să ne pregătim pentru bucuria învierii Domnului.
Şi nu numai postim, cum ne spune Evanghelia de astăzi, dar ne exersăm şi iertarea şi iubirea, pentru că ne exersăm iertarea şi dorinţa de a face milostenie. Avem un post plin. Un post plin nu numai cu privaţiuni ci şi cu bucurii. Pentru că iertarea celor care ne-au greşit sau ne urăsc şi ne vorbesc de rău pe nedrept şi rugăciunea pentru iertarea lor ne aduc o mare bucurie, cum ne aduce o mare bucurie şi milostenia pentru fraţii noştri.
În mijlocul privaţiunilor, a nevoinţelor găsim mult har, mult ajutor, multă fericire duhovnicească. Pentru că fericirea noastră vine de la Dumnezeu şi nu de la oameni. Cine ne spune asta? Domnul nostru: dacă veţi ierta veţi fi iertaţi! Însă iertarea noastră este ca iertare de oameni, pe când iertarea lui Dumnezeu e o iertare ca de la Dumnezeu spre oameni: dumnezeiască şi neînţeleasă.
Ce ne cere Domnul? Să încercăm să iertăm, să ne învăţăm cu iertarea, cu neţinerea de minte a răului pentru ca să trăim iertarea lui Dumnezeu. El ne spune să nu ne închidem inimile spre cei care ne-au greşit, să nu fim răi şi calpi în acţiunile noastre, pentru că duplicitatea ne urâţeşte în mod groaznic. Şi ce rost are să nu mănânci carne şi să nu bei vin şi să nu faci dragoste cu soţia ta dacă acest post, amestecat cu duplicitate, te face un măscărici, un farsor?
Postul trebuie să te golească de multe sucuri, de multe mâncăruri, de excese. Dar, în acelaşi timp, el trebuie să îţi simplifice mintea, să te înveţe să fii simplu în cugetarea şi poziţionarea ta faţă de alţii. Nu cu două feţe, ci prin iertare, prin uitarea certurilor şi a disensiunilor să mergem mai departe, să fim alţii.
Neiertarea înseamnă să batem pasul pe loc. Dacă ne amintim de ce am zis şi am făcut noi acum 3 zile, 5 ani sau 25 de ani înseamnă să tot batem pasul pe loc, când noi suntem alţii sau ar trebui să fim alţii. Iertarea are nevoie de vederea de sine, de conştientizarea repercusiunilor gesturilor şi cuvintelor tale. Tu ierţi puţine lucruri şi Dumnezeu te iartă pe fiecare secundă de ceva anume.
Dar până nu ierţi şi nu te rogi pentru iertarea tuturor şi nu te rogi pentru toţi oamenii adormiţi, vii sau care se vor naşte în lumea asta nu simţi sensul adânc al postului care e umplerea noastră de înviere. Postul e înviere. El te ridică de la viaţa în trup la viaţa celor fără de trup, la viaţa duhovnicească. Iertarea din post, iertarea cu post, iertarea din inimă în postul făcut cu toată inima aduce înviere duhovnicească în noi, ridicare dintr-un univers închis într-unul deschis pretutindeni şi faţă de toţi.
Ce ne mai spune Domnul?: că postul trebuie să aibă bucurie şi să aibă dorul după simţirea lui Dumnezeu. Ungerea capului şi spălarea feţei [v. 17] au legătură cu ascunsul în care ne prezentăm lui Dumnezeu [v. 18]. Numai când ne ungem mintea cu har putem avea faţa radioasă, plină de lumină dumnezeiască. Numai când mintea noastră e plină de bucuria iertării şi de smerenie putem iradia în afară.
Căci faţa spune cele ale inimii şi faţa noastră, care e poziţionarea noastră vie către alţii e cea care ne introduce în relaţii. Când facem cunoştinţă cu cineva facem cu faţa noastră şi nu cu spatele nostru. Privim în faţă pe cel cu care dăm mâna, cu cel cu care legăm o comunicare, ce se poate transforma într-o prietenie durabilă, dacă ne ostenim amândoi la asta.
Ce facem în noi, în taină, iese pe faţă, iese pe trup. Trupul nostru subliniază viaţa sufletului nostru pentru că legătura dintre ele este contiguă. Întrepătrunderea sufletului cu trupul, umplerea trupului în întregime de către suflet e cea care imprimă bucuria şi tristeţea în întregul trup. Fiecare parte din noi vorbeşte. Şi depinde ce vorbeşte, cum e receptată. De aceea igiena postului presupune igiena gesturilor, a cuvintelor, a gândurilor. Contează ce spui, cum spui, cum te mişti, ce laşi să se înţeleagă.
Postul înseamnă iertare, înseamnă dezlipire de confort, înseamnă bucurie şi mai înseamnă, ne spune Domnul şi…împărtăşire de bucurie. Milostenia este o împărtăşire de bucurie, din bucuria ta, din omenitatea ta, din bunul tău simţ pentru alţii. Aceste qhsaurou.j evn ouvranw||/ [ comori în cer, v. 20] pe care ni le cere Domnul trebuie să fie împărtăşirea noastră de dragoste faţă de alţii, care să ne facă inima un cer de bunătate, de dăruire.
Căci cum putem avea o comoară reală dacă nu o avem în inima noastră? Dacă iubim ceva trebuie să şi păstrăm cu noi. Şi păstrăm cu noi iertarea greşelilor altora, bucuria postului şi dragostea ca milostenie. Păstrăm în noi ceea ce vine de la Dumnezeu în noi: harul şi frumuseţea Sa.
Astfel putem înţelege de ce lumea şi lucrurile din ea sunt împlântate, sunt înrădăcinate, îşi au fundamentul în harul lui Dumnezeu şi cum ele sunt mediul prin care noi ne manifestăm interioritatea. Floarea dăruită e floarea care ne transmite bucuria noastră de altcineva. Numai când floarea e însoţită de dorinţa de a ne exprima ea este un mediu de transmitere a interiorităţii noastre, pe lângă frumuseţea ei specifică.
M-au întrebat mai mulţi, de-a lungul timpului, de ce creştinii ortodocşi sărută mâna preoţilor şi a ierarhilor noştri, adică de ce să săruţi mâna unui bărbat? Răspunsul stă aici: pentru ortodocşi materia e plină de har şi e ţinută în har. Se sărută mâna preoţilor şi a ierarhilor pentru că mâinile lor sunt slujitoare ale sfinţeniilor lui Dumnezeu, adică se umplu de harul Sfintelor Taine pe care le slujesc. Şi credincioşii noştri cinstesc prin acest sărut nu pe noi înşine ci slava lui Dumnezeu care coboară în Biserică prin slujitorii Săi şi se împarte tuturor. Săruţi mâna prin care eşti iertat şi primeşti Sfintele Taine. Săruţi mâna celui care te învaţă să devii din om păcătos un înger în trup, după cum sărutăm mâinile bunicilor, părinţilor, soţilor şi soţiilor noastre sau ale copiilor noştri când dorim să le arătăm marea dragoste şi cinste ce le-o purtăm.
Ba mai mult, trebuie să căutăm să sărutăm pe obraji şi pe mâini şi pe duşmanii noştri, pe cei care ne hulesc toată ziua, ca să arătăm cu fapta şi cu cuvântul că nu stă în noi duhul urâciunii şi al infatuării.
Da, acest mod de a te manifesta e unul paradoxal, e unul bisericesc şi nu secular. Şi el se leagă de raţiuni adânci, dumnezeieşti şi nu de cutume oarbe. În lumea unde vezi degetul lui Dumnezeu lucrând peste tot şi împodobind toate şi pe Dumnezeu prezent în ea, ca Raţiunea tuturor lucrurilor şi ca fundamentul vieţii şi al fericirii tuturor te comporţi altfel, mai presus de etichete neroade şi de conformări improprii la cadrul social. De ce? Pentru că noi trăim viaţa lui Dumnezeu în trup şi nu viaţa noastră. Noi nu mai trăim ci Hristos ne locuieşte, din ce în ce mai mult fiinţa noastră, pentru ca să ne înalţe în slava iubirii Sale.
Postul se include în această logică dumnezeiască a vieţii Bisericii. Postul, iertarea, milostenia, curăţia trupului şi a sufletului, înţelepciunea dumnezeiască sunt însuşiri ale modului divino-uman al vieţii omului în Biserică. Şi cei care le îmbracă, care se îmbracă în virtuţile Bisericii înţeleg pe fiecare zi cât de prealogică este logica dumnezeiască a Bisericii.
Cel ce a făcut toate, Dumnezeul şi Părintele nostru ceresc, prin mâinile Sale cele preasfinte, adică prin Fiul şi Duhul Său, să ne dăruiască nouă frumuseţea de a ne nevoi şi de a ne înţelepţi continuu, trăind în şi spre orizontul veşnic al vieţii cu El, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Pr. Dorin Picioruş .
Zi cu soare. Cine are inimă pentru femeie în general şi pentru femeie în special zice ceva femeilor din viaţa sa şi tuturor la un loc. Blogul Irinei Constantinescu ne trimite spre articolul lui Răzvan Codrescu care demitizează ziua de 8 martie, o întoarce la origini. Ce ne spune domnul Codrescu?:
Propunerea instituirii unei Zile a Femeii a fost făcută şi aprobată în 1910, la aşa-numita Conferinţă a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, prima ei sărbătorire în mediile respective avînd loc în anul următor. Autoarea propunerii a fost militanta revoluţionară Clara Zetkin (1857-1933), o evreică născută la Wiederau (Saxonia) şi moartă la Arhanghelskoie, în fosta U.R.S.S. (unde şi-a văzut împlinit visul “tinereţii revoluţionare” şi a propăşit pe linia bolşevismului stalinist).
Cu alte cuvinte sărbătorim în ritmuri comuniste dar vizăm femei democrate. Însă, ziua femeii, oricum ar fi ea, ţine de faptul dacă avem ceva prin inimă, autentic, pentru femeie. Şi ca să ai… trebuie să fi întâlnit în viaţa ta şi femei autentice, reale, care să îţi fi împărtăşit ceva real din fiinţa lor, altfel: MISOGIN scrie pe fruntea ta.
Big Brotherul cu soacre este în atenţia Alexandrei Bădicioiu. Parametri buni de audienţă. O doamnă psiholog spune însă ceva important în cadrul acestui articol:
„Oamenilor le place sa asiste la certuri, sa fie chiar partasi. Astfel de oameni nu sint neaparat agresivi sau certareti, dimpotriva, pot avea un grad de timiditate in abordarea relatiilor sociale si atunci, fiind doar spectatorii unui conflict, e ca si cum ar face o terapie prin expunere. Privind o emisiune in care oamenilor nu le este teama sa-si manifeste nemultumirile, sa comunice direct, se simt si ei incurajati sa-si comunice nemultumirile“, adauga psihoterapeutul Anda Pacurar.
Emisiunea e bună pentru că e un stimulent pentru timizi. În aceeaşi logică urmează: filmul cu bătăi e bun pentru că stimulează pe cei care nu ştiu să dea cu pumnul bine. Filmul porno e bun pentru că te deztimitizează. Talk showul e bun pentru că te face aprig la mânie. Am înţeles oare bine?! Emisiunea e bună pentru că te scoate din timiditate, îţi dă un şut afară din ea şi devii bazat pe tine.
De fapt s-a spus un adevăr real: se încearcă energizarea ta, scoaterea ta din muţenie…Dar eşti scos spre un fel de ne-timiditate de care nu tu profiţi ci alţii profită de tine.
Costel Rogozanu crede că recunoaşterea ta ca ateu ţine de…tupeu. Pentru că, crede el, intelectualul trebuie să îşi asume şi nişte lături în cap şi nu numai nişte ovaţii, crede că trebuie să militeze pentru ateism:
În Romania, apariţia ateismului ca atitudine normală în spaţiul public ar însemna un pas imens. Avem o tradiţie mai mult decît firavă, în ciuda faptului că, timp de vreo 50 de ani, în vremea comuniştilor, toată lumea şi-a ascuns credinţa prin bisericile dintre blocuri. Pînă în 89 nimeni nu credea decît clandestin. Acum, nimeni nu mai este necredincios decît clandestin. Devii un paria fără să ştii de ce. Pînă şi tovarăşul Iliescu a avut probleme în a-şi recunoaşte credinţele impuse de o ideologie căreia i s-a închinat toată viaţa. Dar nu pe Iliescu vreau să-l aud, ci mi-ar plăcea să văd că această problemă firavă este dezbătută cu simţ de răspundere în spaţiul public intelectual. Dominante sînt încă grupurile de dreapta, cu Patapievici şi Liiceanu în frunte. Mulţi încă afirmă răspicat că nu există intelectualism acceptabil fără liberalism şi fără credinţă în capitalism. Cu aşa credinţe ferme e loc întotdeauna şi de puţin Dumnezeu. Uniformitatea orientărilor în lumea intelectuală romanească este uneori înspăimîntătoare. Puţinele voci care ies din fluviul leneş al mainstreamului par a fi foarte uşor de anihilat. Tradiţia romanească dezvăluie mai curînd voci anticlericale (ceea ce e cam altceva) sau ateist-mistice (Cioran); în zona ateismului pur nu găsim mai nimic.
Nouă ne-ar plăcea să vedem cum ar suna ateismul pur din gura domnului Costel/Costi Rogozanu pentru ca să ne dumirim odată. Însă, se pare, că nu s-a scris cartea cu ateismul pur până acum…
Loreta Popa ne aminteşte esenţialul: intrăm în Postul Paştelui. Vom dezbate acest lucru în mod vast. Înseamnă să lăsăm timpul în urmă şi să privim spre timpul care vine, să iertăm greşelile greşiţilor noştri, să postim fără să ne uităm la a fi văzuţi de oameni şi să ne strângem comori în cer…acesta e mesajul Evangheliei de mâine.
Ce s-a ales din femeie ca să vedem ce s-a ales din bărbat? Ne raportăm diferit, grăbit, cu animozităţi şi faţă de unul şi faţă de altul. Perspectiva noastră e înnegurată sau înseninată de propria noastră experienţă. Nu există femeie şi bărbat în general ci există femei şi bărbaţi, foarte particularizaţi, diferiţi şi tocmai de aceea atrăgători.
Urăm tuturor la mulţi ani şi un Post binecuvântat de Dumnezeu!
Pr. Dorin şi Psa. Gianina.
| J | V | S | D | L | M | Mi |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Feb | Apr » | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | ||
|
| Hosted by eSnips |
Biblioteca Teologică Sinaxis
