Trepăduşii virtuali, sau de ce nu vă mai citim articolele domnilor ziarişti
A atenta la intimitatea unei persoane sau la sensibilităţile unei minorităţi este văzută de societatea civilă românească, de mass-media în general, asemenea unui atac la baionetă, lucru pe deplin justificat ţinând cont de situaţia în care ne aflăm.
Însă, când vine vorba de majoritate lucrurile se schimbă, totul nu mai are justificare, iar “a apăra” reprezintă în sine un tabu.
În acest cadru se învârt mulţi dintre ziariştii români, oricare le-ar fi originile jurnalistice.
Astăzi, pe situl hotnews am remarcat un articol destul de acid în prezentare şi foarte slăbuţ în argumentare şi construcţie: “Dumnezeu ne va salva de droguri: Religia, materie de studiu obligatorie la liceu“.
La o primă constatare articolul nu se remarcă decât printr-un titlu ironic pe marginea polemicii, “oportunitatea sau nu a obligativităţii predării religiei la liceu”. Până aici nimic interesant însă, la o privire mai atentă asupra conţinutului, se observă sagacitatea autorului, dorinţa acestuia de a denigra şi arunca în derizoriu o atitudine, o acţiune care nu îl obligă sau limitează cu ceva, pur şi simplu o răutate gratuită.
Aducându-şi justificări de genul “daca i-as fi retinut numele, l-as fi scris” la adresa numelui unei biserici din Bucureşti unde nişte “nimeni” au protestat pentru schimbarea unei prevederi în noua lege a învăţământului vis-a-vis de predarea religiei la liceu, domnul Alex Mihăileanu (eu i-am reţinut numele) se dedă la o adevărată golaniadă verbală la adresa unor persoane cu opinii diferite, la adresa unor oameni pe care nu îi cunoaşte, nu le ştie realizările sau împlinirile, din spatele “calităţii ” de ziarist.
Constatând, pe bună dreptate, anumite aberaţii care există în societatea românească domnul ziarist, încearcă deturnarea problemei punând-o în cârca unei materii, care, chipurile nu are nici o utilitate.
Făcând o gravă confunzie între demersul predării religiei în şcoli şi problemele societăţii româneşti domnul ziarist, din răutate sau nu, devine comic la un moment dat când dă vina, voalat, pe “rugaciunile pe care trebuia sa le spună la inceputul si la sfirsitul orei de religie, la invatarea pe de rost a diverselor pasaje din Biblie si obligativitatea prezentei la ore, indiferent daca eşti ortodox sau nu” (aici autorul dezinformează într-un mod grosolan chiar dacă demersul ziaristului ar trebui să fi altul).
Continuând cu “argumentaţia” ziaristul constată inutilitatea predării religiei în şcoala românească mergând pe logica sofistă de genul “a introduce religia ca materie obligatorie la liceu in speranta educarii tineretului roman, care se va droga oricum, e ca si cum i-ai cere lui Dumnezeu sa iti puna-n traista.”
Mai exact domnul ziarist merge pe următoarea pistă: dacă tot se droghează aştia de ce să îi mai ajutăm, mai bine să îi lăsăm aşa că tot sunt nişte rataţi.
Continuându-şi pledoaria îşi arată limitele prin propunerea schimbării legislaţiei şi obligaţia celor care se droghează de a face o vizită la psiholog. La o primă constatare ideea este bună, dar efectul lipseşte cu desăvârşire şi asta datorită faptului că deja există posibilitatea aceasta, iar efectele se văd, sunt zero, sau aproape de zero.
Apoteotic, spre sfârşitul articolului, autorul exclamă “Dumnezeu e un pitic chelios, cu barba alba, cu nasul borcanat si cu burtica, un mos care tine-n mina stinga o doza de bere si-n dreapta o tigara si se strica de ris pe seama muritorilor”.
Din această prezentare aş putea trage următoarele concluzii:
- lipsă de profesionalism
- felul grotesc de a scrie, fără argumentaţii solide, pline de conţinut, convingătoare
- refularile interne vis-a-vis de x situaţii publicitate pe internet mai ales când în societate apar polemici de genul ăsta
Şi atunci: De ce să vă mai citim articolele domnilor ziarişti?
Stârceanu Bogdan - Ioan
Pr. Dorin
