Discursul, pendularea între obiectiv şi subiectiv
Discursul, de orice fel ar fi el, se incumbă a fi unul ce cuprinde esenţa problemei, sau, cel puţin, adevărul despre….. A fi obiectiv, când afirmi ceva, nu ţine numai de construcţia intelectuală, ci şi de formare. Notorietatea sau erudiţia nu reprezintă condiţii sine qua non pentru un astfel de demers. Obiectivitatea ţine, de cele mai multe ori, de multe chiar de foarte multe variabile. Poţi fi obiectiv cu bună ştiinţă sau nu, dar lucrul acesta nu te absolvă de responsabilitate.
Discursul, ca emitere de idei, sub orice formă ar fi el prezentat, nu poate fi în nici un fel ferit de pericolul obiectivităţii false.
Obiectivatea falsă e plină de conţinut, de idei, dar e golită de sens, pentru că demersul iniţial se doreşte a fi o evitare a adevărului.
Demersul celui care emite idei, în cazul nostru autorul, se învârte între aceste două puncte, obiectiv şi subiectiv. Obiectivitate pură nu poate exista datorită condiţiei mărginite a fiinţei umane, de aceea o cale de mijloc, între cele două noţiuni, pot foarte uşor defini acţiunea autorului.
În mass-media românească, de foarte multe ori există pretenţia, din partea celor care emit idei, de a fi catalogaţi absolut obiectivi. Nu lucrul în cauză este de rău augur, ci conţinutul care, de multe ori, nu corespunde cu intenţia.
Cuvintele frumoase încapsulate în aciditatea ideilor fac de multe ori discursurile de neacceptat atât din punctul de vedere al bunului simţ cât şi al legii morale.
Citeam de curând articolul scris de persoana X, la adresa lui Y, frumos prezentat, bine alcătuit dar lipsit de conţinutul ideilor marcante, constructive şi pline de sens.
Pentru astfel de autori informaţiile nu sunt decât simple avataruri ale propriilor intenţii. De fapt, fetishizând intenţia de a marginaliza, un astfel de autor se transformă dintr-un posibil căutător al adevărului în degrinator de meserie.
Hot news-urile, chiar dacă fac parte dintr-o altfel de categorie a demersului, el se prezintă înger de lumină, prin notorietatea autorului, dar, în realitate, totul nu este decât un grotesc simulacru, ce duce nu numai la distrugerea unei personalităţi, ci chiar la anularea unor acţiuni.
Activând într-un astfel de registru, cel ce emite ideea se transformă virtual, în judecător, chiar inchizitor.
După astfel de momente „pătrunse de obiectiv” ţinta este anulată fără posibilitatea de ripostă imediată, fără posibilitatea de apărare din partea acesteia. Într-un astfel de registru se încadrează discursul multora.
Un autor onest care are în intenţie nu denigrarea, ci aflarea adevărului, nu atacă frontal, orbeşte ţinta. El se poziţionează critic faţă de ţintă fără însă a-i prejudicia demnitatea, argumentele nu sunt folosite pentru distrugere, ci pentru soluţionare.
Pr. Dorin
