Nu e un articol neplăcut, ci dimpotrivă, unul aniversar! Şi dacă adunăm 28 ianuarie 1971 cu 28 ianuarie 2008, ziua de astăzi, atunci putem să-i spunem pastorului Marius Cruceru un la mulţi ani!, dincolo de orice suspectare de ipocrizie, pentru cei 37 de ani pe care-i inaugurează astăzi.
Se pare că nu a putut să doarmă de emoţie şi…e normal să fie aşa. Iar noi, astăzi, nu îi dăm dureri de inimă ci bucurii de inimă. Iar bucuriile de inimă constau în aceea că ştim să ne bucurăm cu cel care se bucură, chiar dacă bucuria sa e într-o altă emisferă decât bucuria noastră.
Are vreun rost ca un preot ortodox să felicite de ziua lui de naştere un pastor baptist şi să îi dedice o piesă muzicală lui şi soţiei sale, al cărei mesaj defineşte un cuplu real? Cred că da. Vă las pe dv. să intuiţi care e rostul şi să mi-l divulgaţi şi mie!
Însă pentru mine, rostul acestui mesaj de normalitate e acela că o high definition a vieţii ortodoxe e că dragostea nu cade niciodată. Şi dragostea are multe nuanţe. Ea poate fi respect, ea poate fi solidaritate, ea poate fi entuziasm, ea poate fi încântare, ea poate fi…recunoaştere.
De ce să vorbesc despre dragoste la ziua pastorului Cruceru? Oare am început şi eu să-l iubesc?! Dânsul mi-a manifestat multă dragoste de la început…numai că eu am fost rezervat în ceea ce priveşte acest aspect. Nu pentru că sunt insensibil la persoana sa, ci pentru că înţelegerea celuilalt, înţelegere care e dragoste, se maturizează pe măsură ce, celălalt, îţi oferă o poartă deschisă spre sine.
Astăzi, privind mai bine în mine, îmi dau seama, că ereticul Cruceru a devenit o permanenţă în viaţa noastră, o persoană iubită, pentru că zilnic s-a ostenit să ajungă, prin intermediul onlineului pe care dânsul îl creează…o cotidianitate. Şi nu a ajuns o cotidianitate prin gradul de adevăr al credinţei sale, care este tot cum era în ochii mei, ci prin umanitatea sa, prin modul său, când machiavelic, când adânc pudic, când liric, când capricios, când gentil, când insinuant, care vrea să ne spună ceva despre sine. Dorinţa de a ne spune, mereu, altceva, mi-a devenit iubită.
Pentru că, atunci când vrei să spui mereu altceva, spui că mereu cauţi să fii altul. Şi când cauţi să fii mereu altul, spui că nu îţi ajunge ceea ce eşti şi nici nu îţi place cum arăţi, pentru că vrei să fii…altul.
Scrisul aduce maturitate sau scrisul te face să te întâlneşti cu maturitatea ta, cu gradul tău, mereu altul, de experienţă. Prin ceea ce noi facem acum în sistem online, cred că ajutăm pe cei de mâine să îşi descopere o inimitate din ce în ce mai benefică. Sunt foarte conştient de faptul că generaţia de creatori de online a prezentului, din care facem parte, face un pionierat în materie de comunicare şi de ceea ce va însemna cunoaşterea inter-personală a viitorului. Mai înainte ca să ne vedem, scriem şi ne cunoaştem. Şi când ne vedem, când ne întâlnim pe viu…deja ştim de unde să începem comunicarea, pentru că deja suntem…intimi.
Când o să mă întâlnesc pe viu cu pastorul Cruceru o să ne…recunoaştem. Pentru că deja avem o istorie proprie care ne leagă. Intimitatea cu sine şi cu alţi creatori de online se bazează exclusiv pe citirea textelor noastre, însă textele surprind, mult mai acurat uneori, lucruri extrem de adânci despre noi…pe care o discuţie pe viu s-ar putea să le ignore sau să nu le dezbată.
Cui îi e teamă de dragoste? Ea nu cade niciodată. Pentru că, pe măsură ce l-ai înţeles pe un om inima ta deja l-a mâncat, îl poartă în sine. De aceea nu se poate cunoaştere fără iradiere personală şi nu se poate iradiere personală fără dragoste. Chiar dacă nu îi zicem dragoste şi îi zicem altcumva, gradul de realitate dintre doi oameni se numeşte dragoste.
Iar de dragoste nu trebuie să te vindeci! Dragostea trebuie construită şi udată cu încredere. Dragostea trebuie exploatată. Din dragoste trebuie să scoţi cuvinte de dragoste şi din cuvinte de dragoste să scoţi caracter de îndrăgostit. Şi dragostea rămâne, pentru că, în ciuda diferenţelor de netrecut, ea se bazează pe gradul de adevăr personal pe care l-ai scos la iveală în faţa altora.
Astfel, oricine a trecut prin faţa noastră şi ne-a dat un gram de adevăr despre sine…ne-a făcut să îl avem ca dragoste. Învăţătorul, profesorul, femeia de serviciu, prietena noastră din liceu, actriţa nu ştiu care, pictorul, ziaristul, politicianul X sau Y sunt în noi pentru că s-au lipit de noi. S-au lipit de noi, am citit despre ei, i-am văzut, i-am apreciat, am schimbat două vorbe…au devenit dragoste. N-ai ce să-i mai faci: dragostea nu piere niciodată pentru că a devenit una cu tine!
Aşa că Reverenţa voastră, domnule pastor, frate Marius, iubite eretic, dragă Pătrăţosule, iubirea nu cade niciodată! Vă mulţumesc pentru că m-aţi învăţat să vă iubesc deşi, m-aţi învăţat să vă detest credinţa şi mai mult decât până acum. Vă mulţumesc pentru că v-aţi civilizat online din ce în ce mai mult şi aţi început să vă obosiţi şi dv. de faptul de a fi ipocrit.
Haideţi, noi doi, să mai facem un pas! Poate va fi urmat şi de alţi confraţi. Ce să facem cu pasul acesta sau în cadrul lui?! Să fim şi mai autentici, pentru că a mai trecut încă un an, şi trebuie să arătăm că nu a trecut degeaba. Să scriem, să râdem, să vorbim, să ne rugăm, să slujim, să coabităm privind partea frumoasă a lucrurilor, ceea ce construieşte şi să scriem despre ceea ce inima noastră doreşte fără saţiu.
Astăzi am închinat un pahar de vin în cinstea dv!
Încă odată la mulţi ani şi să ne citim cu delicateţe!
Pr. Dorin.
Pr. Dorin
Draga Parinte,
Imi amintesc odata cand eram ucenic de chilie la parintele Cleopa ca batranul ne spunea o anecdota tare folositoare: noi ortodocsii avem tainele, icoanele, Sfintii Parinti, Liturghia, harul, etc. Ni s-a dat toata plinatatea si tot Adevarul. Cu toate acestea raiul este populat de baptisti, luterani, martori si penticostali! De ce? pentru ca ei desi nu au toate aceste daruri, fac macar toate cele dupa lege si se mantuiesc.
O alta intamplare imi vine din viata Sf. Grigore Palama (mort in 1359. Rapit la un moment dat de piratii musulmani, a fost dus in fata sultanului si pentru ca era o figura insemnata a fost crutat in schimbul unei rascumparari. Timpul in care a asteptat rascumpararea, Sf. Grigorie si l-a petrecut in conversatii cu teologii musulmani si cu misticii sufi din preajma sultanului. La despartire, cuvantul pe care l-a rostit cred ca merita citat ca apophtegma a intalnirii celuilalt, inclusiv a intalnirii Sfintiei voastre cu parintele Cruceru: “Candva, ne vom intalni acolo, SUS!”
Raman al Sfintiei voastra fiu,
Claudiu
Dragul nostru Claudiu,
noi, personal, nu incurajam exagerarile si nici butadele relativiste in domeniul credintei, dar pretuim iconomia atunci cand inima omului se apleaca spre bine si vine spre dreapta credinta sau, fiind ortodox, se intoarce la pocainta!
Si Fericitul Ilie si Sfantul Grigorie au apreciat, ca si noi toti, trasaturi personale ale celor din afara Bisericii, insa, nici unul nu a imbratisat erezia si nici paganismul.
Daca suntem drepti cu adevarul trebuie sa il vedem in toata splendoarea.
Pastorul Cruceru, ca si multi altii, nu sufera de nestiinta credintei Bisericii una, ci sufera de… neluminare dumnezeiasca.
Adevaratii cautatori ai lui Dumnezeu au mers in toate veacurile, au fost arsi, de dorul certitudinilor.
Cand vrei sa stii care e credinta adevarata Il rogi pe Dumnezeu sa Se reveleze.Nu cred ca pastorul Cruceru a dorit vreodata sa afle in mod real cine este El si care e credinta Lui, dar in sine exista o dorinta reala de mantuire.
Insa, ca si dorinta pe care ai avea-o, de a te casatori si de a face copii, daca nu iti cauti nevasta si nu faci ceea ce trebuie sa faci, ramane o dorinta vie dorinta ta, ca dorinta de credinta a pastorului Cruceru…dar intotdeauna pe drum.
Noi ne bucuram de dumnealui ca e pe drum si ne-am bucura sa ii si deschidem usa spre Biserica, ca sa aiba adevarata certitudine a intalnirii cu Dumnezeu.
Viitorul Bisericii Ortodoxe, al Bisericii lui Dumnezeu, va fi extrem de luminos in ceea ce priveste gasirea usii Bisericii de cat mai multi.
Insa, Raiul lui Dumnezeu e mult mai clar de cat am vrea noi sa fie si ca sa vezi cine este in el, e posibil asta, numai ca trebuie sa iti sfintesti inima si trupul in singura Biserica a lui Dumnezeu pe pamant: Biserica Ortodoxa de pretutindeni.
Cum credinta lui Dumnezeu nu este in mai multe feluri, nici în Rai nu incape, de-a valma, ca intr-un supermarket, toata lumea.
Usa la intrarea Raiului are rigoarea experientei ortodoxe: daca te-ai indulcit si ai plecat in harul lui Dumnezeu de aici.
Cred ca trebuie sa privim cuvintele Parintilor Bisericii in adancul lor de sens, care observa toate si se foloseste de credinta tuturor…insa, pentru umplerea de si mai mare dor pentru credinta cea sfanta a Bisericii una.
Ma bucur ca ne sunteti atat de aproape!
Parinte,
Eu imi aduc aminte de un cuvant din Karl Barth, un teolog luteran: unirea Bisericilor nu se realizeaza, se reveleaza. Asa ca…
Biserica este una la Dumnezeu pentru ca El este ultimul judecator a ceea ce facem noi. E foarte posibil ca oameni ca reveredul Cruceru sa fie mai sus in Imparatie decat eu voi fi vreodata. Dincolo de un ecumenism facil, cred ca trebuie inainte sa cerem botezul si mirungerea ereticilor sa practicam virtutea iubirii si mai ales virtutea intelegerii. Degeaba Biserica Ortodoxa rodeste un om ca dumneavoastra la un milion de credinciosi cand la baptisti sunt 30 care pot simula ce faceti sfintia voastra.
O lectie pe care am primit-o de la un om persona non grata intre ai sai - nu spunea oare Mantuitorul in Evanghelia de la Ioan ca “Messia intre ale Sale a venit, dar oamenii nu l-au primit”?- si anume arhimandritul Andrei Scrima care talcuia un verset al Evangheliei de la Ioan de o maniera mai putin exclusivista decat o facem noi:”Duhul bate unde vrea…”
Al Sfintiei voastre,
Claudiu
Dragul nostru Claudiu,
Karl Barth a putut să spună acest cuvânt, pentru că în operele sale dogmatice el a încercat, din spaţiul luteranismului, să se racordeze intim cu Revelaţia Scripturii.
Şi cercetând Scriptura [aş vrea ca fiecare eterodox să scrie cât a scris Barth şi apoi să se umilească sub adevărul evidenţei]Barth a văzut că credinţa Sfinţilor Patriarhi, ca şi cea a Sfinţilor Apostoli, e Revelaţie, e manifestare directă a lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor Săi şi aşa apare Biserica: ca pecete directă a vederilor extatice în viaţa credincioşilor, ca experienţă a lui Hristos întru Duhul Sfânt.
Aşa că, afirmaţia lui Barth trebuie corectată în acest fel: cei care doresc să primească încredinţarea, revelarea adevărului lui Dumnezeu în viaţa lor şi sunt în afara Bisericii Ortodoxe trebuie să se apuce serios de studierea acrivică a mărturiilor Scripturii şi ale Tradiţiei despre adevărata Biserică.
Şi când un om se adânceşte în corectitudinea credinţei Bisericii una, harul lui Dumneezu se coboară.
Binecuvântatul nostru părinte Andrei Scrima spune adevărul: Sfântul Duh iluminează pe cine doreşte. Dar El iluminează pe cine doreşte adevărul lui Hristos, pentru că Duhul Se odihneşte întru Fiul.
Sfântul Duh nu ne şopteşte erezii!
Duhul Sfânt nu ne şopteşte hule despre Maica lui Dumnezeu, despre Sfinţi, despre Sfânta Cruce, despre ierarhia Bisericii, pentru că Sfântul Duh locuieşte în toţi Sfinţii şi el ne pune episcopi şi preoţi în Biserica Sa şi lucrează prin noi.
Duhul Sfânt locuieşte în Sfinţi şi îi face să fie un singur cor, o singură strană a Stăpânului Hristos.
Cine nu a înţeles încă ce e Sfântul Botez ortodox îi spunem pe scurt: el e pogorârea harului Treimii în noi
după ce am făcut de toate şi credem că ştim de toate.
Pentru noi credinţa e luminare a Sfântului Duh, a Acelui Sfânt Duh coborât la Botezul nostru în noi, când noi eram prunci şi e dar dumnezeiesc sădit în fiinţa noastră, pe care noi îl înţelegem din ce în ce mai mult, crescând cu vârsta şi cu fapta bună.
Credinţa nu e cunoaştere, nu e exegeză, ci naşte cunoaştere şi exegeză.
Credinţa ortodoxă e un dar dumnezeiesc, primit direct de la Dumnezeu, prin Sfântul Boteu şi Sfânta Mirungere, semne liturgice care întrec orice înţelegere umană.
Duhul bate unde doreşte şi doreşte numai acolo unde e credinţa nealterată a lui Hristos. Şi unirea cu Hristos nu e a Bisericilor, ci a persoanelor, fiecare în parte, prin aceptarea Botezului ortodox şi a celorlalte lucruri ale credinţei.
Virtutea iubirii faţă de eterodocşi nu îi foloseşte, dragă Claudiu, dacă rămân tot în nebunia lor, cum nu foloseşte pe un drogat faptul că o zi, nu se injectează, ci bea apă.
Ca să te vindeci trebuie să stai mereu în sănătatea credinţei. Nu poţi fi baptist şi să citeşti cărţi ortodoxe şi să spui că eşti şi tu ortdox şi baptist în acelaşi timp, dar şi penticostal, pentru că le mai citeşti şi ălora cărţile.
Lucrurile sunt stricte în ceea ce priveşte credinţa: eşti cu totul al credinţei ortodoxe sau nu eşti. Ai o mamă sau ai mai multe şi n-ai niciuna.
Va dorim noapte buna şi vă mulţumim pentru enormele şi nejustificatele complimente venite din partea dv.!
Draga Parinte,
Aveti mare dreptate, dar nu puteti sa imi raspundeti la o intrebare. Nu spun ca baptistii sau penticostalii sunt Biserica cea adevarata sau ca martorii au devenit brusc cei mai fideli ucenici ai Cuvantului. Numai ca exercitiile de agresivitate vizavi de acest oameni ar trebui dublate si de logica compasiunii. Chiar daca suntem ortodocsi, chiar daca suntem botezati in numele Sfintei Treimi si avem toata plenitudinea harului, cateodata trebuie sa acceptam ca poate alti oameni traiesc mai evanghelic ca noi. Nu vreau sa le fac propaganda, dar cred ca suntem chemati sa le apreciem eforturile si sa nu ii copiem.
Intr-adevar, Biserica ortodoxa trebuie sa faca ceea ce a invatat-o traditia. Totusi, cum ne raportam la ei? La faptul ca tehnicile lor misionare sunt mai bune ca ale noastre si ca au mai multa audienta la tineret?
Al Sfintiei voastre,
Claudiu
Mey, sa sti ca corect nue inaugureaza, ca anii nue o masina. Corect e implineste.
http://www.vassian.wordpress.com
Parinte Dorin,
Cand o sa-l intalniti pe pastorul Cruceru “pe viu” o sa vedeti ca e un om foarte fain.
Un profesor excelent, un pastor foarte bun.
Are si un simt al umorului fin si sanatos.
Numa’bine!!!
In Jesus love,
Nicu Oros, Oradea
[...] văzut ce ai scris ieri pe blogul tău… Da, sînt într-o situţie [...]