La suprafaţă lucrurile se insinuează. În gang eşti forţat să iei decizii care nu îţi plac. La suprafaţă lucrurile se fac cu mănuşi…În dedesubturi eşti lucrat, tranşat cu toporul. “E bun la ceva? Avem de luat ceva de la el?! Nu?!!! Atunci facem din el salam de…Sibiu”.
Afară e doar reclamă. Înăuntru e teroare şi…complicitate.
Psa. Gianina.
Altădată, în turnuri, stăteau domniţele…şi aşteptau să fie curtate. Acum, doar nişte banale maşini, dar cam scumpe, stau cocoţate în două turnuri. E legitim să schimbăm femeile cu …maşinile? Să le dăm la pocker?!!! Să le strâmgem de gât?!!!! Sau să le iubim?!
Psa. Gianina.
Relaţiile reale încep dincolo de butaforie, dincolo de stereotipii, dincolo de clişee, dincolo de ocrul dat pe faţă, de roşul artificial ajustat pe întreaga faţă ca să pari… entuziast. Entuziasmul nu e de spoială, ci e autenticitate! Acolo unde este dragoste reală este mai mult decât gest, mai mult decât conotaţii banale în frazele dintre ei, mai mult decât sentimente.
Ce sunt pentru un îndrăgostit, pentru un om care iubeşte intens…cuvintele? Ele doar îngaimă ceva, încearcă să precizeze ceea ce întreaga fiinţă spune în mod exaltant: că e dragoste ca o avalanşă, ca o tornadă, ca o încântare extremă.
Da: iubeşti puţin simţi puţin! Iubeşti incostant te plictiseşti. Tocmai când iubeşti năvalnic nu se termină dragostea. Când eşti, prin tot ceea ce faci, o prezenţă impresionantă tocmai pentru că eşti incandescenţă nefalsificată, dreaptă, fără subterfugii, atunci devii admirabil pentru că eşti de neînlocuit. Când nu eşti fals, când nu vrei nimic decât să dărui devii de neînlocuit, pentru că miezul vieţii constă tocmai în generozitate pură.
De ce să alegi gesturi trunchiate? De ce alegi gesturi trunchiate? Pentru că simţi că nu eşti impresionat cu o generozitate ieşită din comun, că eşti minţit sau că ţi se dăruie lucruri minore pe lângă căutările tale.
Falsul apare în viaţa noastră atunci când înţelegem că trebuie să jucăm teatru ca să ne luăm calculator sau că trebuie să jucăm teatru ca să facem o vacanţă într-un loc dorit. Când copilul devine scindat în el însuşi, când precumpăneşte vreau să am în faţa lui nu e drept acest lucru…atunci apare golul. Apare separarea de noi, de conştiinţa noastră, apare lăsarea noastră în haos.
Dacă ajungi să înţelegi, în mod dumnezeiesc, că pocăinţa închide acest gol şi te împacă cu conştiinţa ta, faci cea mai mare bucurie fiinţei tale şi lui Dumnezeu: faci pace, aduci pace în tine. Gândurile nu ne pot împăca cu noi! Nici gândirea silogistică nu ne aduce harul lui Dumnezeu. Pacea lui Dumnezeu e cea care depăşeşte orice gând al nostru, orice intuire mentală a noastră, pentru că ea împlineşte gândirea noastră, o scaldă în lumina lui Dumnezeu.
Iubirea pentru Dumnezeu însă e paradoxul paradoxurilor, pentru că ea depăşeşte orice minte, punându-se începutul ei în noi tocmai când slava lui Dumnezeu coboară în noi, străluminând şi sfinţind fiinţa noastră. Iubirea lui Dumnezeu e un dar, e o iradiere a luminii necreate în fiinţa noastră, dar şi iubirea reală pentru cineva e un dar şi ea ne trage spre înţelegeri mari, spre sfinţenie.
Deşi credem că butaforia ascunde plictisul, non-sensul nostru interior ne înşelăm şi mai mult, pentru că ea ni-l descoperă. Acolo unde ascunzi ceva pui două urme de ruj, pui o blană, astupi cu ciment… Şi tocmai pentru că astupi, tocmai de aceea lucrurile ies la iveală, pentru că nu te îngrijeşti de tratarea, de vindecare fiinţei tale de patimi ci de ascunderea lor.
Dacă le ascunzi le maximalizezi. Dacă îţi pare rău de ele şi lucrezi la vindecarea lor , harul lui Dumnezeu, deşi ele nu au trecut, le acoperă cu frumuseţea sa, ca şi când nu ar fi niciun miros acolo de stricăciune. Dar, dacă încerci să pui peste ele sclipici sunt de-un penibil desăvârşit.
-De ce dragostea are sens?
-Pentru că ne face să ne simţim plini.
-Şi de ce ne simţim plini?
-Pentru că harul dragostei e plin de adevăr şi numai adevărul împlineşte.
-Ce fel de adevăr are dragostea?
-Adevărul adâncului tău, adevărul care te face să te simţi întors acasă, la originile fiinţei tale.
-Poate că sunt vorbe…
-Nu sunt vorbe! Cei care trăiesc dragostea ştiu că această realitate dumnezeiască din fiinţa noastră e un izvor continuu de adevăruri împărtăşibile.
Butaforia ascunde lipsa de adâncime. Dacă ai scris o carte conştient de fiecare frază din ea poţi să o rezumi într-o frază. Dacă nu poţi să rezumi ceva nu ai înţeles acel lucru. La fel e şi cu un om: dacă nu l-ai înţeles din prima, dacă nu l-ai sesizat din prima înseamnă că nu eşti încă treaz, că nu eşti sănătos cu sufletul, pentru că atunci când sufletul e sănătos el se entuziasmează la vederea unui om entuziast, netrucat interior, viu, ca şi sine.
Dacă nu te entuziasmezi de cineva nu l-ai înţeles! Şi dacă nu l-ai înţeles e grav: ai inima invidioasă, împărţită, ai o inimă câinoasă!
De ce dragostea mea e dincolo de spoială? Pentru că şi a ta e dincolo de spoială. Nu poate fi altfel. Dacă vrei să fii frumos la modul închipuit poţi să urmezi stilistica orgolioasă a lui Cioran sau grandilocvenţa plină de frisoane a lui Dali sau zbuciumul dement, nebun al lui Nietzsche. Dacă vrei să devii dictator trebuie să te pustieşti cu totul, trebuie să faci ceea ce nu vrei, ceea ce nu-ţi place. Drama noastră e că ne sinucidem pentru că nu ne place, mâncăm pentru că nu ne place, suntem trişti pentru că nu vrem să fim trişti.
Şi suntem toate astea pentru că nu avem încrederea în celălalt, nu mizăm pe dragoste…ci pe reticenţă. Dacă iubeşti, nu pierzi niciodată! Cine trădează iubirea îşi trădează propria lui linişte, şi-o vinde. Şi dacă crezi că dacă ai bani poţi să îţi cumperi linişte, ajungi să înţelegi că nicio relaţie de pe faţa pământului, niciun fotoliu şi nicio linişte cumpărată nu te scufundă în lacrimi de iubire pentru Dumnezeu, în frumuseţea unei conştiinţe curate.
E butaforie, carton…şi dragoste. Optezi. Acest fel de a opta te costă sau te salvează, te mântuieşte.
-Poţi să spui ceva despre dragostea ta?
-Da: pot să spun cuvinte nenumărate, dar ştiu că realitatea ei nu e împărtăşibilă decât printr-un act de sinceritate şi gratuitate supremă. Ea se transmite ca roua pe flori, ca mirosul prin aer, dacă eşti un mediu deschis ei.
-Unde stă iubirea?
-În întreaga ta fiinţă.
-Cum îmi dau seama că iubesc?
- Îţi dai seama că iubeşti pentru că nu poţi să falsifici acest sentiment, pentru că acum, acum, te bucuri prima dată că îl trăieşti.
Nu poţi să confunzi dragostea pentru că ea este imediateţe. Ea nu este o realitate de care poţi vorbi distant ci o realitate din năuntrul căreia vorbeşti, cu un anumit ritm, cu o anumită elocvenţă, cu o putere orbitoare.
Ea nu poate fi falsificată. Filmul porno vrea să falsifice această imediateţe prin sexualitate simulată în faţa noastră, pentru ca universul simulării să ne absoarbă, să devină propriul nostru univers. Când devenim dependenţi de pornografie, dacă devenim dependenţi de pornografie, cu siguranţă că suntem vidaţi, că suntem goi, că nu avem imediateţea dragostei pentru cineva.
Filmul romantic falsifică imediateţea sensibilităţii şi a manifestării dragostei celui îndrăgostit pentru că îl învaţă să sărute într-un anume fel, să îmbrăţişeze într-un anume fel, să spună anumite lucruri, care sunt hilare între doi oameni care se iubesc. Cuvintele şi necuvintele sunt tot una în dragoste. Frazele nu se încep ca să se termine ci se încep ca să continue, să dinamizeze o stare de spirit.
Filmul, ca şi cartea psihologizantă, dau o direcţie, direcţia celui care le-a gândit care nu se probează, care nu se repetă, pentru că orice dragoste e unică. Şi de aceea e prost când vrei să înveţi reţete în loc să îţi trăieşti la propriu dragostea, intimitatea plină de destăinuiri, de frumuseţe cu cel iubit, cu cea iubită.
Dincolo de butaforie, de orice stereotip, de orice lucru teribilist, de orice maimuţăreală e dragostea mea şi a voastră…şi trebuie să fie. Şi dragostea e dragoste dacă are adevăr, dacă are responsabilitate, dacă are binecuvântarea lui Dumnezeu, dacă e o lume în care creştem frumos, în care ne îndumnezeim. Nu pot vedea dragostea fără binecuvântarea lui Dumnezeu, fără curăţie. Dacă vrei să o păstrezi altcumva nu o mai ai, te lasă cu o pseudo-prezenţă a ei…cu care te plictiseşti şi tu însuţi.
Dragostea mea e dincolo de butaforie…şi e un mare dar de la Dumnezeu! Acest lucru trebuie să spunem toţi care o simţim.
Pr. Dorin.
Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, Tomul II, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1911, p. 623, 20 lei.
În 485 d. Hr., sub împăratul bizantin Zenon, apare în Imperiul roman de răsărit, care era ortodox, o sectă religioasă care consideră Sfintele Icoane “idolatrie”. Era prima sectă care contesta cultul Sfintelor Icoane. Secta se stinge, dispare, şi reapar aceste idei în cadrul altei secte, în sec. 8 d. Hr, grupare care va fi sprijinită de împăratul bizantin Leon III Isaurul [717-741], cf. p. 205. /
Leon III e ajutat în lupta sa împotriva Bisericii Ortodoxe de episcopul Constantin din Nacolia şi de un funcţionar de stat numit Beser, p. 206/ Primul edict al împăratului Leon III împotriva Sfintelor Icoane e dat în 726. Atunci se opreşte închinarea în faţa Sfintelor Icoane, pe motiv că închinarea se cuvine numai lui Dumnezeu şi a dispus ca ele să fie ridicate mai sus în Biserici, pentru ca poporul să nu le poată săruta, p. 206.
În anul 730 Leon III dă un al doilea edict, în care ordona totala înlăturare a Sfintelor Icoane din Biserici şi spoirea icoanelor murale, adică astuparea iconografiei pictate pe pereţii Bisericilor. Împotrivindu-se acestei nebunii imperiale, Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului [ 715-730] de la acea dată demisionează şi e înlocuit de sincelul Atanasie, care devine patriarh iconoclast [730-754]. Acesta e caracterizat drept un om fără voinţă, deşi fusese odinioară secretarul Sfântului Gherman. Văzând ce se petrece cu Sfintele Icoane în Biserici poporul ortodox se răzvrăteşte împotriva primului ostaş care ridică, din ordinul împăratului, icoana Mântuitorului Hristos de pe poarta palatului imperial şi pe acesta îl sfâşie în bucăţi, având o moarte cumplită, p. 206./
Cele 3 apologii în apărarea Sfintelor Icoane, scrise de Sfântul Ioan Damaschin se găsesc în PG 94, col. 1230-1295, cf. n. 3, p. 206./
În 1741 moare împăratul Leon III Isaurul şi vine la tron Constantin V Copronimul [741-775] . Numele de Copronim l-a primit de la popor pentru că, atunci când a fost botezat şi-a făcut nevoile în colimvitra Botezului. Copronim vine de la kopro,nhmoj = întinatul. Constantin V se dovedeşte rău ca şi tatăl său, dar e un mare războinic pentru imperiu. E uns împărat de patriarhul Anastasie. Când ajunge împărat acesta îi scoate ochii cumnatului său Artabasd, care apăra Sfintele Icoane şi decapitează pe răzvrătiţii împotriva sa. Pe patriarhul Anastasie, care l-a uns împărat îl pune în batjocură călare pe un măgar, dar cu faţa spre fundul animalului şi îl poartă astfel pe uliţele oraşului, pentru ca apoi să îi scoată ochii. Constantin V se manifestă ca un duşman fioros împotriva Sfintelor Icoane, p. 207
În anul 754 Copronim întruneşte un sinod iconoclast la Constantinopol, format din 338 de episcopi, autointitulându-se ilegitim drept: “Al şaptelea Sinod Ecumenic”. La acest pseudo-sinod nu ia parte niciun patriarh ortodox. Aici se declară că iconodulia [venerarea Sfintelor Icoane] e un lucru păgânesc şi se acceptă că numai Sfânta Cruce trebuie îngăduită ca imagine a lui Hristos, p. 207./ Pseudosinodul anatematizează pe făcătorii de icoane, pe Sfântul Ioan Damaschin - cel mai mare teolog şi apărător al lor şi al credinţei ortodoxe de la acea dată - şi alege ca patriarh pe Constantin de Sileu [754-766]. Pe măsură ce se scot din Biserici Sfintele Icoane iconoclaştii încep să picteze pe pereţii Bisericilor munţi, arbori, scene de vânătoare, imagini agricole şi cosmice, adică lucruri care nu aveau nimic de-a face cu Sfinţii lui Dumnezeu şi cu Tradiţia Bisericii., p. 207/
În partea apuseană a Bisericii Ortodoxe, papa Ştefan III [752-757], împreună cu patriarhii ortodocşi ai Răsăritului se opun acestui pseudosinod. Monahii se opun împăratului cel mai necruţător şi de aceea sunt biciuiţi, încarceraţi, exilaţi sau siliţi să se însoare. Multor Sfinţi Mărturisitori ai momentului li se scot ochii, li se taie nasul şi urechile, iar mănăstirile lor sunt transformate în grajduri de cai. Prigonitorii Sfintelor Icoane sunt numiţi iconomahi [ eivkonoma,coi, rad. eivkw,n + ma,ch = luptători contra Icoanelor] sau iconoclaşti [eivkonokla,stai, rad. eivkw,n + kla,w = spărgători de icoane], p. 207./
După istoricul bisericesc Teofan persecuţia iconoclastă a vizat şi Sfintele Moaşte, care au fost scoase din Sfintele Biserici, arse şi aruncate în mare şi s-a oprit invocarea Sfinţilor şi a Născătoarei de Dumnezeu, p. 208. / Ceea ce nu înţelegeau iconoclaştii de atunci şi de astăzi e că Sfintele Icoane nu sunt idoli ci reprezentări duhovniceşti ale unor Sfinţi reali, care ne intimizează în mod real cu Sfinţii lui Dumnezeu din cer reprezentaţi pe ele, şi că Sfinţii ne ascultă rugăciunile şi ne ajută în lupta noastră cu patimile din noi şi că Prea Curata Stăpână e cea mai mare apărătoare a creştinilor împotriva tuturor ispitirilor şi a demonilor. Sfânta Cruce e puterea ortodocşilor, e puterea lui Hristos Mântuitorul care zdrobeşte pe eretici şi amuţeşte pe demoni. Iar Sfintele Moaşte sunt semnul real al sfinţeniei, semnul că cel adormit e acum cu Domnul pentru că osemintele sale arată prezenţa harului în ele, prezenţă pe care o trăia pe când era în această viaţă.
Cine atentează la adevărul Bisericii atentează la Sfinţi şi la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaşte şi la Sfintele Taine. Iar cine nu le are nu are nimic de-a face cu Biserica lui Hristos.
Pr. Dorin.
Prof. Dr. Badea Cireşanu, Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici creştine ortodoxe de Răsărit, Tomul II, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1911, p. 623, 20 lei.
Autorul spunea, în seara duminicii de 14 ianuarie 1907, la Ateneul Român din Bucureşti, că evlavia şi iubirea de ţară au fost nedespărţite la poporul român, cf. n. 1, p. 182. Îi dăm dreptate. Altfel nu am mai avea atâtea Sfinte Biserici pe pământul ţării noastre./ Autorul era de părere că domnitorul Neagoe Basarab sau arhitectul care a construit Sfânta Biserică centrală de la Mănăstirea Curtea de Argeş a preluat sculpturile de la uşa moscheei din Brussa şi le-a pus la Biserica sa, n. 1, p. 183./
Istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea în Istoria Bisericească, VII, 18 vorbeşte despre Sfintele Icoane şi despre statuia făcută Domnului de către femeia cu scurgerea de sânge, vindecată de către El şi despre care vorbesc Evangheliile, cf. n. 1, p. 183./ În n. 4, 5, 6 din p. 199 autorul, în mod şocant pentru noi, foloseşte următoarele trei surse “contestatare” a Sfintelor Icoane: Sfântul Irineu al Lyonului, Adversus Haeresis 1, 25, 6, Sf. Epifanie al Salaminei, Haeresis 17 şi Fericitul Augustin al Hipponei, De Haeresis, c. 7. Însă ni se pare o forţare a textelor în cauză, pentru a scoate pe cei trei Sfinţi drept iconoclaşti.
Însă, în n. 1, p. 201, autorul ne dă un pasaj din Ad Iulianum Apostatum, adică din Epistola Sfântului Vasile cel Mare către Iulian Apostatul, cf. PG 32, col. 462-463, p. 1099 şi anume acesta:
De,comai de. kai. tou/j a`gi,ouj avposto,louj, profh,taj, kai. ma,rturaj, kai. eivj th.n pro.j qeo.n i`kesi,an tou,touj evpikalou/mai, tou/ div auvtw/n, h;goun di.a th/j mesitei,aj auvtw/n, i[lew,n moi gene,sqai to.n fila,nqrwpon qeo.n kai, lu,tron moi tw/n ptesma,twn gene,sqai kai. doqh/nai.
o; qen kai. tou.j carakth/raj tw/n eivko,nwn auvtw/n timw/n kai. proskunw/, kat' evxai,reton tou,twn paradedome,nwn evk tw/n a`gi,wn avposto,lwn, kai. ouvk avphgoreume,nwn, avll' evn pa,saij tai/j evkklhsi,aij h`mw/n tou,twn avnistorume,nwn.
Traducerea textului vasilian, care este absolut clar în ceea ce priveşte cinstirea Sfintelor Icoane şi a Sfinţilor iconizaţi pe ele, e următoarea în traducerea autorului, cf. p. 201:
"Venerez şi pe Sfinţii Apostoli, pe Profeţi şi pe Martiri, şi în rugăciunile ce trebuie făcute înaintea lui Dumnezeu îi invoc pe ei. Şi prin ei, adică prin mijlocirea lor, îndurat să-mi fie iubitorul de oameni Dumnezeu, şi să dea iertare greşelilor mele!
Pentru aceea şi icoanelor lor mă închin şi le cinstesc pe ele, după cum ne este nouă dat de la Sfinţii Apostoli. Şi acestea [icoanele] nu sunt oprite, ci sunt zugrăvite în toate Bisericile noastre încă din vechime”.
Şi autorul mărturiseşte pe drept cuvânt, că mărturia aceasta scriptică a Sfântului Vasile cel Mare e cea mai puternică mărturie din sec. 4 d. Hr., care autentifică existenţa Sfintelor Icoane, ca Tradiţie vie ce vine de la Sfinţii Apostoli, cf. p. 201./ După părerea noastră, sunt multe date scriptice, evidenţe, începând cu secolul 1, care nu au fost luate în calcul până acum la modul serios, din motive mereu păguboase dreptei credinţe, de teologia academică. Mărturiile epigrafice şi diversele inscripţii găsite mai mult sau mai puţin recent dovedesc faptul, că în sec. 1 al Bisericii exista un cult închegat, cu ierarhie bisericească, cu teologie puternică, cu Sfinte Taine, cu Sfântă Liturghie, cu cultul Sfinţilor, lucruri ce trebuie repuse în calcul şi redate adevăratei istorii a Bisericii, căreia îi aparţin./
Sfântul Grigorie de Nazianz, în Epistola 9, spunea: “pictura este pentru cei neînvăţaţi, ceea ce este scrierea pentru cei învăţaţi”, p. 201/ Sfântul Grigorie de Nyssa, în Cuvântarea la Sfântul Teodor, ed. Morel, p. 579, apud Idem, n. 5, p. 201, face o descriere a Bisericii Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron şi ne spune că locaşul sfânt era împodobit cu icoana Mântuitorului şi cu icoane care închipuiau chinurile suferite de Sfântul Mucenic./
Sfântul Asterie al Amasiei [+ 420] vorbeşte despre icoana Sfintei Mare Muceniţe Eufimia din Calcedon, admirând fineţea penelului care a pictat-o dar şi faptul că Sfânta Muceniţă este iconizată cu mâinile ridicate spre cer, p. 201/ Papa Damasus [ + 384], în Viaţa Sfântului Silvestru ne vorbeşte despre pictura bisericească a secolului său, cf. n. 7, p. 201./
Sfântul Ioan Damaschin tratează cinstirea Sfintelor Icoane în De imaginibus, din care autorul citează Cuv. a 3-a, cf. n. 2 şi 3, p. 202./ Despre cinstirea Sfintei Cruci găsim la Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariul la Matei, Omilia 54 şi Sfântul Chiril al Alexandriei, Împotriva lui Iulian Apostatul, cartea a 4-a, cf. p. 202/ Conf. Gherasim Timuş Piteşteanu a tradus Teologia Dogmatică Ortodoxă a mitropolitului Macarie al Moscovei [ + 1882] şi a editat-o la Bucureşti în 1887. Ea are peste 733, atâta timp cât se citează această pagine din ea în n. 9, p. 202. Nu cunosc această carte./
Sfântul Paulin de Nola, în Epistola către Sulpiciu, spunea: “icoanele să servească poporului în loc de cărţi şi Scripturi”. Sulpiciu Sever, preot galican, pictase icoana Sfântului Paulin în baptisterium, încă fiind acesta în viaţă, de aceea în Epistola 32, Sfântul Paulin îl mustră frăţeşte pentru acest gest de dragoste faţă de el şi de recunoaştere a vieţii sale, spunând că e păcătos şi nevrednic de o asemenea cinstire, cf. n. 1, p. 203./
Fericitul Teodoret de Cyr [+ 458] vorbeşte despre lucrătorii din Roma, ca despre unii care au în atelierele lor de muncă icoana Sfântului Simeon Stâlpnicul, cf. Fericitul Teodoret de Cyr, Istoria bisericească, cap. 26, apud. Idem, p. 203./Fericitul Augustin [tocmai de aceea e stranie catalogarea sa iniţială ca "iconoclast" de către autorul nostru], în De consensu evangelistarium I, c. X, spune: “împreună cu Iisus Hristos, se vedeau pictaţi în multe locuri [din Africa nordică n.n.] şi Apostolii Petru şi Pavel”, p. 203./
Sfântul Ioan Damaschin, în Oratio 3 din ciclul De imaginibus, spune că Sfântul Constantin cel Mare a introdus obiceiul de a se picta în Biserici chipul epicopilor locului încă din timpul vieţii lor, p. 203./ Sfântul Grigorie cel Mare, papă al Romei, spunea că “icoanele sunt biblia laicorum, biblia pauperum”, în Epistola a 9-a către Serenium, cf. Idem, n. 1, p. 205./Filostorgiu, un istoric bisericesc arian din sec. 5 era şi el contrar Sfintelor Icoane, după cum spune autorul nostru în p. 205./
Cf. n. 3, p. 205, autorul crede că Sfântul Constantin cel Mare şi Sfântul Justinian cel Mare au cerut să se facă în Biserici în vremea lor o pictură bisericească foarte ascetică, în care chipurile Sfinţilor sunt adânc cugetătoare, însă, în comparaţie cu Sfântul Constantin, accentuează autorul, Sfântul Justinian împăratul a mai îndulcit formele picturale în mozaicurile de la Sfânta Sofia din Constantinopol.
Pr. Dorin.
| J | V | S | D | L | M | Mi |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Dec | Feb » | |||||
| 1 | 2 | |||||
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
| 31 | ||||||
|
| Hosted by eSnips |
Biblioteca Teologică Sinaxis
