Sfintele Icoane ortodoxe expresii ale învăţăturii dogmatice a Bisericii

Arhim. Anatolie Kuzneţov, Icoana ortodoxă ca expresie a învăţăturii dogmatice a Bisericii, în Ortodoxia XXIII [1971], nr. 4, p. 585-595, trad. de Ioan V. Georgescu. Prelegerea de faţă a fost susţinută la sărbătorirea patronului Institutului de învăţământ teologic din Moscova, la 14 oct. 1970 şi a fost publicată în Revista Patriarhiei din Moscova, nr. 11/1970, p. 73-79./

În icoane se îmbină ascetismul cu culorile neobişnuit de vii, p. 585, adică cea mai înaltă mâhnire cu cea mai înaltă bucurie, cf. Idem./ “Biserica a creat icoana şi Biserica a pus în ea un înţeles  anumit şi un conţinut, pentru că icoana e chemată să exprime pe viu învăţătura Bisericii”, p. 585. Sfintele Icoane sunt vizualizări ale credinţei Bisericii, sunt vizualizări care umplu de harul credinţei, de modul în care credinţa e propovăduită de Biserica lui Dumnezeu./

Icoana ajută pe “cel ce se roagă să se concentreze, ajutându-l să se roage”, p. 585./Între particularităţile evoluţiei picturii iconografice, autorul enumeră trei: 1. redarea non-naturalistă al spaţiului iconizat; 2. chipurile Sfinţilor sunt pictate fără umbre [pentru că galbenul ce înconjoară pe Sfinţi e lumina veşniciei cea fără pată, fără umbră] ; 3. chipul  Sfântului priveşte pe cel ce se roagă lui, p. 587./

Pe maforia [acoperământul capului] Prea Curatei Fecioare  sunt zugrăvite 3 stele, care simbolizează pururea fecioria Ei, p. 587. Tristelaritatea aceasta apare după Sinodul I Ecumenic în iconografie, p. 587/ Tot după Sin. I Ec. apare şi α şi ω pe laturile icoanei Mântuitorului Hristos, de o parte şi de alta a capului Său, p. 587/

“În icoană nu este nimic de prisos, care să împrăştie atenţia; dimpotrivă, totul concentrează, întraripează duhul”, p. 587./  Liniile nu desenează figuri, ci prefigurează ritmul. Ochii Sfinţilor focalizează atenţia privitorului, p. 587/

Icoana e “o formă a descoperirii realităţii dumnezeieşti”, p. 589./ “Adevărata icoană exprimă experienţa duhovnicească a sfinţeniei”, p. 590./ “icoana rusă descoperă [exprimă n.n.] bucuria creatoare de viaţă”, p. 591./ “În icoana rusă iradiază inima rusă, arde rugăciunea curată, jertfelnică şi veşnic plină de bucurie a sufletului credinciosului rus. În icoana rusă totul este cuprins de năzuinţa către imensitatea cerurilor”, p. 591./

 Simbolica creştină s-a dezvoltat odată cu cultul ortodox, p. 592./ În icoană este inclusă perspectiva indirectă, p. 592./

“Maica Domnului este reprezentată în veşminte roşii, când este înfăţişată ca o Mamă şi în veşminte albastre, când este înfăţişată ca Fecioară”, p. 594./ Aurul din Icoane nu are culoare, ci se caracterizează doar prin ton, tocmai de aceea apare ca ceva abstract. Culorile par a se însufleţi, a se pătrunde de lumină din cauza lui, p. 594./Aurul e simbol al lumii celei de sus, cf. Apoc. 21, 8, 23, p. 594./ Cerul văzut de noi, de deasupra noastră nu apare în Icoane, p. 594, pentru că ele arată perspectiva veşniciei Sfinţilor, pe ei în veşnicie şi nu pe ei, cei ai istoriei./

Pr. Dorin.

Porumbelul terestru

Pr. Dorin.

Zăpadă în flăcări

 O fotografie e valoroasă dacă are…o poveste de descoperit, dacă îţi dă o sugestie, dacă te intrigă, dacă te face să ai gânduri vii.

Pr. Dorin.

Scaunul tău e liber

 Aici ar putea fi locul tău în viaţă…Cu ce îl umpli? Ce proiecte ai ca să vin să te vizitez şi să văd cum ai evoluat? Dacă îl ocupi pur şi simplu…ţi se ia, i se dă altuia. Numai dacă ştii să ocupi timpul tău cu iubirea pentru alţii, locul acesta valorează.

Locul valorează cât ştii să îl faci să fie iubit!

Pr. Dorin.

Din spate spre faţă

Statul în spatele autobuzului e ca lipsa de necomuniune, ca lipsa de dialog. Intri prin spatele blogului, te uiţi la mine…şi crezi că mi-ai văzut faţa. Faţa se vede când dialoghezi cu mine. Faţa se vede când o vezi în tine. Cititul, ca şi vorbitul, au nevoie de faţă ca să fie durabile, să fie oneste, să fie concrete.

Dacă nu vezi faţa, ci numai spatele…ai o inimă de Iad!

Pr. Dorin.

Antiecologism

Pr. Dorin.

Cu gândul la moarte

Ne doare moartea sau ne-am acomodat cu ea? Ne-am obişnuit cu gândul că vom lăsa lumea de aici, cu tot ce cunoaştem noi din ea, şi ne vom muta la o existenţă veşnică? Pentru cei mai mulţi, această existenţă veşnică este un mare semn de întrebare, deşi cred şi simt în sufletul lor că ea există, că ea ne aşteaptă. Foarte curând.

Gândul morţii este cel mai mare prieten al dezlipirii de patimi, zic Fericiţii noştri Părinţi. Frica de moarte este începutul înţelepciunii. Gândeşte-te la moarte şi nu vei păcătui lui Dumnezeu niciodată. Dumnezeieştii Părinţi ne cer să ne împrietenim foarte tare cu gândul la moarte, să nu ne despărţim niciodată de el. El e cea mai bună mătură care scoate afară din sufletul nostru praful alipirii de lume şi al iubirii de patimi.

Sfinţii noştri Părinţi erau absorbiţi, nu de moarte, ci de veşnicia cea fericită cu Dumnezeu. Ei o pregustaseră încă de aici, şi tocmai de aceea erau mutaţi cu inima şi cu mintea la cer, deşi umblau încă pe pământ. Gândul la moarte le-a fost numai un ghid către veşnicie.

De ceea ce te temi, trebuie să înfrunţi ca să nu te mai temi, zic mulţi oameni. Însă nu mulţi înfruntă gândul morţii. Acesta este foarte terorizant pentru conştiinţele lor. Unii încearcă să şi le adoarmă spunându-şi că veşnicie nu există şi că după moarte nu mai simţi nimic. Alţii cred în veşnicie, dar cred nelămurit, eternitatea e pentru ei un văl pe care nu încearcă să îl desluşească prea mult aici, pe pământ, ci aşteaptă ca acesta să se ridice singur, după moartea lor.

Unii cred şi doresc ca moartea să le pună capăt suferinţelor pe care le-au avut de îndurat în această viaţă, dar cu toate acestea, sunt puţini cei care aşteaptă cu răbdare şi cu nădejede la Dumnezeu, care nu doar se lamentează.

Pentru că sunt mulţi declamatori curajoşi, atâta timp cât sunt încă  tineri şi în putere, cât beau şi mănâncă şi se distrează, şi care strigă sus şi tare că moartea nu îi înspăimântă. Eu am convingerea fermă că, pe patul morţii, nu sunt deloc docili şi împăcaţi cu soarta lor. Au mai fost şi filosofi care au perorat toată viaţa despre moarte, şi la moarte au început să dârdâie.

Pasajul morţii este foarte dureros. Ne-o spun cei care au murit şi au înviat, din tradiţia ortodoxă. Şi nu sunt puţini, chiar dacă pe la noi umblă o vorbă falsă, că nu s-a sculat nimeni din morţi să ne spună cum e dincolo. Ba da, s-au sculat foarte mulţi: dacă însă pe tine te doare în cot de credinţă şi de Biserică şi acum îţi arde de glume şi de bancuri, nu spune hule, că nu s-a sculat nimeni din morţi.

Dacă vrei să bei şi să fumezi, să râzi şi să te distrezi, să-ţi pierzi nopţile aiurea şi să trăieşti viaţa aventuros, măcar nu spune această blasfemie,  că n-a venit nimeni din morţi la noi, pentru că Hristos S-a sculat primul din morţi şi imediat după El s-au sculat mulţi Sfinţi (Mt. 27, 52-53). Şi apoi alţi oameni, prin milostivirea lui Dumnezeu, s-au întors din moarte ca să se pocăiască şi au spus cum e dincolo. Ca să nu mai vorbim de miile de mărturii pe care ni le-au dat Sfinţii, din vedeniile lor, înainte de a adormi.

Viaţa noastră e o clipă în comparaţie cu veşnicia. Gândul de a merge la cele veşnice ar trebui să ne tragă cu ardoare la el, nu să ne dea fiori. Cine nu vrea să trăiască veşnic? Numai că veşnicia are două feluri de locaşuri, dintre care unul, Iadul, ne face să ne topim de frică numai gândindu-ne la o veşnicie în el.

Viaţa ortodoxă e paradoxală şi în acest punct, pentru că ne învaţă să petrecem cu gândul la moarte ca să scăpăm de moarte. Să vedem moartea ca pe o prietenă scumpă, care ne aşază pe drumul către Împăratul şi Domnul nostru. Să o vedem şi ca pe un călău nemilos, dacă nu ne despărţim de faptele noastre rele.

Călătoria prin viaţa aceasta este o călătorie prin moarte mai înainte de moarte, pentru că sufletul nostru trece prin multe chinuri şi prin multe feluri de morţi, ca să poată întâmpina moartea cu seninătate.

Pentru cineva care s-ar putea întreba de ce vorbim de moarte, trebuie să spunem că gândul acesta este o prezenţă obişnuită la noi, ca la toţi ortodocşii care se străduiesc să-şi cureţe viaţa de reziduurile patimilor. Niciun om nu e prea tânăr pentru gândul acesta şi, odată ce te-ai obişnuit cu el, el îţi luminează altfel imaginea lumii, îţi arată altfel calea vieţii.

Psa. Gianina.

Distincţiile “Teologie pentru azi” pe 2007 [6]

15. Se acordă distincţia cel mai sagace şi răbdător partener de polemică al platformei noastre, alături de distincţia omul care a coalizat în jurul său cel mai bine comunitatea baptistă online, Rev. Conf. Dr. Marius R. David Cruceru.

16.  Se acordă distincţia teologul ortodox român tânăr cu cele mai multe întruniri publice pentru propovăduirea credinţei ortodoxe, şi distincţia singurul teolog ortodox român care oferă în mod gratuit întreaga sa producţie editorială  în sistem online, Drd. Paul Danion Vasile.

Pentru celelalte distincţii, aici.

Pr. Dorin.

Cine este autorul acestui blog?

 

Mă refer la cel de aici. E vorba de domnul Tipei, liderul religios al penticostalilor din România, care şi-a luat doctoratul în Istoria Religiilor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti?

Pr. Dorin.

Alin Cristea a făcut o “transparenţă” pe jumătate

 

Făcând un top al “evanghelicilor” [ titulatură novissimă  şi ambiguă pentru ortodocşi] de la A la Z, nu a diferenţiat blogurile pe culte, pentru că văd acolo şi baptişti, şi penticostali ,şi adventişti…puşi alandala, ceea ce, în viaţa de zi cu zi, nu cam sunt toţi fraţi de cruce.

Pentru transparenţă şi respectabilitate ar trebui să găsim pe fiecare blog neoprotestant următoarele: 1. declinarea identităţii religioase a blogului; 2. o urmă de CV [felicitări domnule Alin Cristea pentru CV-ul dv., care e cu adevărat ultratransparent], ca să vedem credinţa, studiile, capabilităţile reale ale autorilor, şi să nu mai cerem mai mult de la autori dacă ei nu pot sau nu vor mai mult;3. articole care să exprime în mod preponderent, identitatea religioasă asumată.

Cred că e de bun gust, normal şi un pas spre o receptare sigură şi durabilă a personalităţii ce ne-o putem crea în sistem online.

Pr. Dorin.

Ortodoxia în Kosovo e înconjurată de sârmă ghimpată

 

George Damian realizează în Ziua un material despre, potenţialul, posibilul ultim Crăciun al sârbilor ortodcşi în ţinutul Kosovo, “leagănul Ortodoxiei sârbe”. Imagini şi detalii înduioşătoare şi dramatice în acelaşi timp.

Autorul însă încurcă calendarul pe stil nou [gregorian] cu cel pe stil vechi, cu cronologia Sfântului Dionisie Exiguu, cel Mic, care era un străromân. Liturghia nu se citeşte…se slujeşte.

Pr. Dorin.

Despre barbaria faţă de animale

 

Un articol sensibil al Roxanei Iordache, realist, tranşant…Un singur amendament: animalele nu sunt “oameni fără grai”. Animalele sunt animale şi oamenii sunt oameni, dacă articolul se numeşte: Mai întâi, Dumnezeu a făcut animalele…şi apoi a făcut pe oameni.

Pr. Dorin.

Responsabilitatea socială e o îndatorire ce trebuie văzută în acelaşi timp intensiv şi extensiv

 

Sitemul de feeduri 9AM prezintă astăzi [8 ianuarie 2007] iniţiativa celor de la Responsabilitate socială.ro, de a chestiona pe creatorii de online/bloggării în ceea ce priveşte cele mai reprezentative acţiuni sociale pe 2007 ale firmelor şi companiilor româneşti sau care activează în România. E o iniţiativă bună…dar restrictivă, pentru că se referă numai la intersele companiilor şi ale sistemului publicitar.

Pe când responsabilitatea socială e o îndatorire general valabilă  pentru toţi cetăţenii, de la preşedinte până la tânărul major, care, luându-şi cartea de identitate devine culpabil pentru actele sale non-legale. Şi când vorbim de îndatorire socială vorbim de toate îndatoririle pe care le avem faţă de familia, comunitatea noastră, mediul înconjurător şi faţă de noi înşine.

  Pasajul de aici ar trebui să ne dea de gândit celor care scriem în sistem online: “Invitatia site-ului ResponsabilitateSociala.ro se adreseaza bloggerilor pentru ca, in ultimii ani, in peisajul spatiului public, acestia au devenit un nou model de lideri de opinie. Articolele postate de bloggeri au de multe ori audiente impresionante, de mii de vizitatori pe saptamana, astfel incat bloggerii devin formatori de opinie.”

Ceea ce emană din noi afectează, poate afecta în mod major dar poate schimba în mod major, în bine, lucrurile. Atunci când avem grijă de sănătatea noastră trupească şi sufletească, ca creştini ortodocşi, trebuie să încadrăm în ea şi grija faţă de sănătatea sufletească şi trupească, de liniştea vecinilor noştri, a familiei noastre şi de sănătatea mediului în care trăim.

De aceea responsabilitatea faţă de toţi şi de toate, faţă de relaţiile noastre sociale se construieşte intensiv, se construieşte în noi. Dacă avem înţelepciunea de a trăi printre oameni vom ştii să extindem starea noastră de frumuseţe şi la nivelul relaţiilor noastre sociale. Dacă ne exhibăm nevrozele, durerile, neplăcerile prin înjurături sau mârlănii  la drumul mare suntem factori  de stres şi de poluare sufletească, ca şi gazul de la eşapament.

De aceea am spus  dintru început că e salutară iniţiativa propusă, dar e restrictivă. Nu e de ajuns să remarcăm decât: campania salvaţi din ape [la inundaţii],  pentru un pământ verde [ecologistă], fără şpagă sau e păcat  să ne stricăm viaţă cu o depăşire neregulamentară. Trebuie să salutăm deopotrivă şi campanii sociale mai puţin mediatizate, cele de  la nivel medical, religios, comunitar local…şi nu doar naţional.

Cred că viitorul iniţiativelor reale şi majore va fi unul la nivel local şi de aceea vor fi mai puţin mediatizate, din păcate. Să fim responsabili, în concluzie, pe varii paliere de aşteptare!

Pr. Dorin.