Un alt cont pentru fotografii: JPJ Magazine
Un cont în care ajuţi la construirea unei reviste foto online, care se împarte gratuit.
Ultimele trei reviste obţinute:
Issue 13: Gravity Powered Outtakes
The images we wish we could have squeezed into the Gravity Powered theme in Issue 13.
Download PDF (2.2mb)
Issue 13: Passport Outtakes
The images we wish we could have squeezed into the Passport theme in Issue 13.
Download PDF (1.9mb)
Issue 13: Tools of the Trade Outtakes
Download PDF (2.2mb)
Pr. Dorin.
Să vezi teologic în fiecare clipă!
Pentru omul credincios a vedea lumea înseamnă a o vedea prin harul lui Dumnezeu, prin poruncile Sale, prin sesizarea prezenţei Lui în lume şi în oameni. De aici şi numele, sigla platformei noastre online: Teologie pentru azi. Tot ce vezi poate fi interpretat teologic! Tot ce vezi, ce auzi, ce miroşi, ce pipăi, ce mănânci, ce bei, se poate interpreta teologic. Totul poate fi privit şi înţeles în relaţia noastră cu Dumnezeu, pentru că tot ce există sunt canale de înţelegere ale Lui.
Te naşti, îţi dai seama că eşti viu şi te întrebi ce e cu tine. Astea sunt probleme teologice! Naşterea, viaţa, sursa vieţii, cine eşti tu, ce te împlineşte e teologie curată, ţine de rolul tău de persoană pe care ţi l-a dat Dumnezeu. Naşterea şi moartea, viaţa sunt taine, nu prin aceea că sunt necunoscute oamenilor, ci prin aceea că nu se poate epuiza cunoaşterea lor. Minunea venirii pe lume, naşterea ta ca prunc, minunile zilnice din viaţa ta te învaţă să simţi şi să te manifeşti teologic, adică cu credincioşie faţă de Dumnezeu, cu bucurie faţă de faptul că eşti viu, că te poţi juca, că poţi studia, că te poţi bucura de foarte multe lucruri.
Ca să ştii de ce te-ai născut trebuie să afli că te-ai născut din iubire, din iubirea lui Dumnezeu şi că ai fost dorit de Dumnezeu dintotdeauna. Dacă mama ta te avorta…tu trăiai, pentru că Dumnezeu te-a dorit şi pe tine. Şi acele miliarde de copii avortaţi sunt vii, nu sunt iluzii şi aşteaptă rugăciunea dragostei noastre pentru ei! Dacă vrei să fii bun cu cineva atunci roagă-te pentru toţi cei adormiţi şi pentru toţi cei vii deopotrivă! Roagă-te ca să se facă voia lui Dumnezeu cu toţi!
Şi rugându-te lui Dumnezeu şi Sfinţilor, vei înţelege că există foarte mulţi Sfinţi care se roagă pentru tine. Că Biserica lui Dumnezeu cea din toată lumea e un foc de dragoste şi de rugăciune, pentru că e plină de marea de lumină care se revarsă din Dumnezeu şi te conţine, te iradiază şi pe tine. Dacă vezi ortodox, adică teologic, dacă vezi lăudând pe Dumnezeu pentru toate, te umpli de bucuria pe care Dumnezeu o revarsă, ca pe o ploaie de har, în lume.
Dacă te bucuri vezi bine teologic. Dacă găseşti motive să te bucuri, să lauzi, să contempli dar să şi vezi dreptatea acolo unde este şi adevărul acolo unde este înfiripat înseamnă că Dumnezeu e cu tine, că te laşi învăţat de Dumnezeu, în mod zilnic, cele ale Sale.
Greşeala de gândire cea mai curentă, şi care se vede şi în unele comentarii pe care nu le moderăm, e aceea, că nu se înţelege că poţi vorbi despre orice lucru din lumea asta, dacă te poziţionezi interior în mod corect, în mod bun, cu bunătate, cu înţelegere. Poţi găsi într-o glumă, într-un film, într-un cântec, într-o discuţie aparent banală…seminţe de înţelepciune. Şi acolo unde laşi înţelepciunea să te înveţe nu dai cu piciorul la nicio ştire, la nicio carte, la nicio broşură, la nicio imagine, pentru că înveţi deopotrivă şi din bine şi din rău, cu harul lui Dumnezeu, cele care zidesc.
Urmăresc grija pentru fotografii, pentru imagine a celor care creează online-ul. Cei care au început să intuiască puterea de seducţie a imaginii decoltate mizează pe decolteu. Însă decolteul şi nuditatea pot fi înţelese în diverse moduri şi nu neapărat sexuale. La fel şi cearta de la televizor poate fi înţeleasă diferit. Dacă presupui că o imagine cu o crimă sau o imagine cu o femeie dezbrăcată creează aceleaşi aşteptări în toţi te înşeli.
Aici greşesc, după părerea noastră, agenţii publicitari, agenţii electorali, agenţii de toate felurile: unidimensionalizează aşteptările de la o imagine. Dacă viitorul candidat la preşedenţie sau viitorul produs e prezentat numai într-un fel, nu ţi-l aduci aminte mai uşor, ci te enervează şi mai repede când îl vezi, când vezi posterul, imaginea publicitară datorită arhiprezenţei lui. Repetiţia imaginii duce la contestarea celui din imagine.
Dacă un om e bun sau un produs merită cumpărat, dacă e vandabil , atunci trebuie să vezi , să îi vezi în multe feluri. Însă noi cumpărăm poze şi nu produse, admirăm poze de preşedinţi şi nu preşedinţi…Tocmai de aceea ne rămâne, mai apoi, să îi suportăm, să le suportăm lucrurile de care nu eram conştienţi că le pot face, virtualităţile negative…
E bine să vezi răul ca bine. E bine să vezi răul ca motiv de a nu-l repeta. Ea nu repetă păcatele mamei sale, el nu repetă păcatele tatălui său, ei nu vor să fie ca generaţia trecută….Răul se elimină de la sine când nu îl elogiezi şi când nu îl flatezi. Dacă într-o comunitate cel mai prost e cel care nu are studii şi fumează, spre exemplu…dacă vor fi doi sau 10 se vor simţi prost şi au şi de ce. Dar dacă într-o comunitate cine nu e curvar e un post…acolo, da, cu siguranţă, trebuie să fii tare, ortodox tare, ca să rezişti, să scapi din focul relelor obiceiuri.
Cazi la boală şi înţelegi, teologic, că viaţa e atât de importantă încât nu ai cuvinte să spui, să atenţionezi şi pe alţii. Ai făcut un păcat rău de tot, de care ţi-e ruşine şi silă…şi ai vrea ca el să nu se mai repete în alţii pentru că e de ajuns că îl trăieşti, din plin, tu. Faptul că vezi consecinţele faptelor tale înseamnă că vezi teologic. Şi dacă atenţionezi e un lucru teologic, o faptă bună. Dacă ajuţi, dacă eşti conştientizat ca un punct de sprijin, ca un prieten înseamnă că înmiresmezi teologic pe alţii.
Nu contează dacă nu toţi văd ceea ce vezi tu: simplitatea şi frumuseţea lucrurilor din viaţa ta şi din jurul tău. Nu contează dacă nu toţi simt să îţi urmeze sau nu îţi urmează niciunul în demersul tău. Contează ca tu să te împlineşti, să te bucuri, să te simţi viu cu Dumnezeu, să îţi vină să dansezi, să îmbrăţişezi pe toţi de bucurie. Dacă simţi că bucuria gâlgâie în tine atunci înţelegi că teologia e tot ce te învaţă Dumnezeu în viaţa ta, prezenţa Lui în viaţa ta, în mod direct.
De aceea noi scriem despre orice lucru pentru că vrem să gândim orice lucru prin prisma înţelepţirii şi a mântuirii. Dacă un lucru e rău 80%, noi îl discutăm pentru cei 20%, să zicem, din el. Scoatem esenţa bună din subiect. Moralizăm printr-o glumă, elogiem printr-un articol, subliniem importanţa unui lucru, aducem în vedere o situaţie. Adică sensibilizăm teologic şi pe alţii. Adică oferim prietenie, sprijin, suport şi pentru alţii.
Când Iisus/Iosua l-a învins pe Amalic în Ieşire 17, Moise a făcut un jertfelnic Domnului şi i-a pus numele: Dumnezeu e scăparea/refugiul/limanul meu! Bătuse în război, cu ajutorul Domnului, pe Amalic şi pe poporul său. Din războiul acesta Moise a înţeles ceva fundamental: că Domnul e scăparea, că El i-a scăpat şi astfel atributul lui Dumnezeu de Apărător al oamenilor, apare aici, în experierea lui directă trăită de Moise, experiere ce devine gând teologic, exprimare teologică. Dar mai înainte de a fi fost idee teologică, Dumnezeu ca Apărător a fost o realitate directă, trăită pe viu, total.
Tot la fel: Dumnezeu m-a făcut să iau examenul! Dumnezeu mi-a dat soţie! Dumnezeu m-a scos din moarte! Dumnezeu m-a făcut să merg din nou!…sunt realităţi de viaţă care devine adevăruri teologice, experimentări teologice. Dacă cineva sau ceva ne-a mişcat inima, ne-a întors de la păcat, ne-a adus pe linia de plutire, pe linia pocăinţei…atunci acel cineva, ceva, a creeat în noi posibilitatea de a avea simţuri teologice, percepţii teologice, ne-a făcut să ne mişcăm spre omul nou, spre omul duhovnicesc.
Să vezi teologic înseamnă să le vezi pe toate prin ochii lui Dumnezeu. Şi nu poţi să mergi mai departe dacă nu vezi teologic, dacă nu treci cu mintea de la cele care se văd la cele care nu se văd…dar spre care tindem, mergem mereu. Şi când cineva sau ceva te mişcă spre Dumnezeu trebuie să ai mare recunoştinţă faţă de acei oameni care te-au adus la Dumnezeu sau să ai emoţie faţă de situaţiile care te-au convertit.
Pr. Dorin.
Triadologia troparului şi a condacului praznicului preaslăvit al Botezului Domnului
Intraţi aici pentru mai multe Sfinte Icoane ale pranicului.
Troparul, glas 1:
“În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părinelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie”.
Condacul, glas al 4-lea:
“Arătatu-Te-ai astăzi lumii, şi lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi , care, cu cunoştinţă, Te lăudăm: Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată”.
Icoanele ortodoxe ale Botezului Domnului, ca toate celelalte, sunt o reprezentare adâncă a Scripturii şi a imnologiei ortodoxe a praznicului. Se îmbină în ele Tradiţia şi Scriptura, exegeza Părinţilor Bisericii cu modul eclesial de raportare la praznic. Dacă privim atent la Icoana de deasupra vedem că ea este o picturalizare a troparului zilei, al praznicului, al sărbătorii.
Evenimentul pe care îl retrăim astăzi, şi nu doar ni-l reamintim, îl retrăim, e cel al botezului Său, al Domnului în Iordan. Toate apele sfinţite aseară şi astăzi de dimineaţă sau la prânz devin Iordanul acela, în care Domnul a intrat, pentru că firea apelor s-au sfinţit astăzi, şi, cum spune Acatistul zilei, sfinţirea firii apelor înseamnă alungarea demonilor încuibaţi în ele. Astăzi apele respiră har, apele sunt umplute de Duhul în mod special, prin sfinţirea apei de către ierarhii şi preoţii Bisericii Ortodoxe. Şi apele sunt sfinţite , se pot sfinţi, pentru că lumea şi lucrurile ei create de Dumnezeu nu se opun harului, ci harul umple şi pătrunde toate, el fiind fundamentul lumii.
În Iordan S-a botezat Domnul şi la Botezul Său am învăţat, spune troparul, că trebuie să ne închinăm Treimii, Care Se arată, Se revelează în faţa oamenilor. Botezul Domnului e momentul când aflăm în mod explicit că Dumnezeu e Treime de persoane şi nu monadă, nu un Dumnezeu stingher, singur, crispat, ci un Dumnezeu al comuniunii, al iubirii şi al frumuseţii. Botezul e momentul aşadar când Revelaţia, Comunicarea de Sine a lui Dumnezeu către oameni se dezvoltă, când se aduagă un detaliu prin prisma căruia trebuie să regândim toată osatura Vechiului Testament, căci aflăm că Cel ce este este Treime. Şi e Treime nu de azi de ieri ci din veci şi până în veci, din totdeauna, numai că oamenii nu putuseră să primească această imensă descoperire din partea lui Dumnezeu pentru că nu erau pregătiţi să o primească.
Deci botezul Său ne-a învăţat că trebuie să ne închinăm Treimii. Şi, de după punct şi virgulă din text, urmează punerea la un loc a elementelor Scripturii pentru a identifica persoanele Treimii. Aflăm aşadar că Scriptura trebuie citită nu disparat ci sintetic, că trebuie să înţelegem rostul adânc al textului şi nu să opunem evenimentele între ele.
Glasul din cer este glasul Tatălui, nu glas de Înger. Glasul Tatălui e auzit când mărturiseşte, când autentifică faptul că Acesta, Cel ce Se botează de către Ioan în Iordan, Iisus din Nazaret, nu e un om păcătos, nu e doar un profet, nu e doar om, ci e Fiul Său Cel Unul-Născut, mai înainte de a fi lumea, adică din veşnicie, Care S-a făcut om la plinirea vremii, pentru noi şi pentru a noastră mântuire.
Evreii ştiau că există un singur Dumnezeu, dar nu ştiau că El e Tatăl lor şi că acel Domnul Dumnezeu al Vechiului Testament e Dumnezeu Fiul. Acum ei şi noi aflăm că avem un Dumnezeu Tată şi un Dumnezeu Fiu, dar că există şi un Dumnezeu Duhul Sfânt , Care, în chip de porumbel [ de porum era la începutul secolului al 20-lea, ceea ce exprima acelaşi lucru] pogoară peste Fiul şi rămâne în El, ca să arate oamenilor, ceea ce mai târziu ne va repeta Fiul, că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi Se odihneşte, rămâne în Fiul.
Şi asta arată icoana Botezului, care e o revelare a Treimii: că Duhul Sfânt vine de la Tatăl şi Se odihneşte, intră în Fiul, aşa cum din veci se petrec lucrurile în Treime. De aceea praznicul este o epifanie, o arătare, o evenimenţializare a ceea ce exista din veci, adică o indicare explicită a Treimii. Pentru noi a coborât Duhul peste Fiul, pentru că Fiul şi Duhul şi Tatăl sunt nedespărţiţi după fire şi Se compenetrează şi Se învăluie reciproc şi Se asumă reciproc în unitatea de fiinţă a dumnezeirii.
De aceea Sfinţii Părinţi ai Bisericii numesc Întruparea nedespărţire de Tatăl şi de Duhul a Fiului după dumnezeirea Sa, dar asumare a ceea ce nu era Fiul, adică asumarea, luarea umanităţii noastre, fără de păcat, ca prin ea, să ne dea nouă izbăvirea de păcat, de diavol şi de moarte. Şi Duhul, spune troparul, adevereşte şi întăreşte cuvântul Tatălui. Pentru că pe Acela pe Care Îl place Tatăl, pe Fiul Tatălui, pe Acela Îl iubeşte şi doreşte şi Duhul Tatălui şi Duhul de aceea e Duhul Fiului, pentru că mereu e cu El, dar Duhul nu purcede de la Fiul ci de la Tatăl.
Tatăl mărturiseşte despre Fiul care Se botează pentru noi, în locul nostru, pentru că El nu avea păcat iar Duhul adevereşte, este în asentimentul Tatălui şi întăreşte cuvântul Tatălui. Dar Duhul întăreşte şi cuvântul Fiului, pentru că El ne aminteşte şi ne lămureşte cuvintele lui Hristos şi ne sădeşte în noi pe Hristos Cel răstignit şi înviat.
Cel ce S-a arătat la Iordan nouă e Hristos Dumnezeu, e Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Şi Iisus nu e un evreu născut în mod natural dintr-un bărbat şi o femeie, ci în mod mai presus de fire şi de negrăit, dintr-o Fecioară Prea Curată, de la Duhul Sfânt şi cu bunăvoirea Tatălui, Fiul Însuşi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul zidindu-şi trup din sângiuirile Prea Curatei, cum spun cântările şi scrierile noastre. Şi e naştere mai presus de fire, fără lehuzie, fără întinăciune a Mamei Fecioare, fără poftă, fără pierderea fecioriei Prea Sfinţiei Sale. El nu e un om, numai un om, ci un Dumnezeu întrupat, e Dumnezeu şi om. Şi dacă e Dumnezeu şi om în acelaşi timp nu te întrebi despre psihologia păcatului şi a tentaţiei în fiinţa Lui divino-umană, pentru că umanitatea Sa nu are nicio urmă de păcat, de imaginaţie şi de plăcere cum avem noi în trupurile noastre.
De aceea nu putem înţelege pe Iisus omul şi nici pe Hristos Dumnezeul în mod disparat, pentru că El e Dumnezeu şi om în acelaşi timp, fără ca umanitatea Sa să se piardă în dumnezeire şi fără ca dumnezirea să se schimbe, dacă e unită la nivel ipostatic, personal , în persoana, în ipostasul cel veşnic al Fiului, Născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Speculaţiile presupus teologice despre persoana şi viaţa Domnului sunt lipsite de adevărata raportare la El, de adoraţie. Cum trăia Hristos Dumnezeu în umanitatea şi dumnezeirea Sa, deodată, cele din viaţa Sa pământească sunt o taină inexprimabilă şi nerevelată nouă. A presupune în perimetrul acestei taine ca şi în cel al Treimii înseamnă a intra în nebunia şi orgoliul omului necredincios şi înşelat de demoni.
Sitagma “crede şi nu cerceta” aparţine Sfântului Augustin al Hipponei, am găsit-o într-unul dintre tratatele sale teologice, dar se referea tocmai la aceste lucru: să nu cercetezi mai mult decât s-a spus despre Treime în Biserică, ci dacă eşti credincios, dacă ai evlavie curată, crede ce ne-a revelat Dumnezeu dar nu te da de supraom, de supraînger, pentru că eşti om păcătos, pătimaş. Acelaşi lucru va spune Sfântul Ioan Damaschin când va vorbi despre ce înseamnă naştere şi purcedere în Treime. El a spus: ştim că Fiul Se naşte din Tatăl şi că Duhul purcede din Tatăl, dar nu ştim în ce constă naşterea şi purcederea, pentru că nu ni s-a revelat, descoperit de către Dumnezeu aceste lucruri, pentru că nu putem să le cuprindem sau pentru că nu ne sunt de folos să ştim acestea.
El ni S-a arătat şi a luminat lumea, ne-a umplut de lumina harului Său care ne aduce adevărata cunoaştere. De aceea am tot repetat în cursul nostru de Teologie Mistică Ortodoxă, care e în derulare şi în acest an, că pentru ortodocşi cunoaşterea vine direct de la Dumnezeu prin vederea slavei Sale. Numai după ce vedem lumina lui Dumnezeu, numai după ce Dumnezeu ne luminează mintea ca să înţelegem cele ale Sale vedem curat, limpede, dogmele despre Sine, după puterea noastră. Percepem curat, luminat lumea şi pe Dumnezeu, Creatorul ei, numai dacă primim harul Treimii, care e singurul învăţător autentic al oamenilor. Şi dacă cunoşti Treimea I te închini Ei şi O slăveşti.
Condacul praznicului de astăzi vorbeşte de Botezul Său ca de Arătarea, Descoperirea Sa în faţa oamenilor ca Fiu real şi nu adoptiv al lui Dumnezeu. Astăzi Fiul S-a arătat lumii ca Fiu al Tatălui, confirmat de Tatăl şi de Duhul. Astăzi Teimea arată că lumea e a Sa şi că Treimea a făcut lumea. Astăzi Dumnezeu arată că Treimea e iubire şi că lumea se sfinţeşte prin adevăr şi iubire.
Se arată Hristos în Iordan şi lumina slavei Sale se însemnează peste noi, ne amprentează, ne pătrunde, ne umple, pe noi cei care ne-am botezat întru El. Numai când lumina lui Hristos, harul ne umple atunci aflăm întru cunoştinţă, întru înţelegere, cum să Îl lăudăm pe El, pe Unul din Treime. Ca să Îl lăudăm pe Dumnezeu trebuie să primim luminare directă de la El. Asta înseamnă că noi nu ştim să Îl lăudăm pe Dumnezeu cum se cuvine dacă nu suntem luminaţi de către El. Nu ştim cum se cuvine să lăudăm un Dumnezeu treimic, un Dumnezeu al iubirii, până nu primim din lumina dragostei, a curăţiei şi a sfinţeniei Lui.
Şi lauda noastră e aceasta: că ai venit la noi în trup şi Te-ai arătat a fi Dumnezeu şi om, adică Lumină din Lumina cea neapropiată. Tu Te-ai arătat în trup, dar noi trăim prin Tine transcendenţa Ta infinită, pentru că Te simţim după dumnezeirea Ta ca pe o Lumină neapropiată, Care mereu ne luminează şi ne înalţă spre Ea, dar care nu ne sfârşeşte niciodată dorul de Ea.
Botezul reconfirmă întruparea, Naşterea Sa. Nu e nicio nălucire, nicio şarlatanie, nicio impostură, ne spune praznicul de astăzi! Cel ce S-a născut în iesle e Cel mărturisit de Tatăl şi confirmat de Duhul. Iar câţi aţi băut astăzi Sfântă Agheasmă Mare, adică aţi băut apa întru care Hristos a coborât ca să ne reîmbrace întru El şi întru Duhul, pe noi, cei dezbrăcaţi prin păcat, dacă v-aţi pregătit inimile şi trupurile prin post şi rugăciune, aţi simţit cât de luminătoare şi de sfinţitoare şi de întăritoare e apa lui Dumnezeu.
Vă dorim să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste balurii tentaţiilor de tot felul, ai păcatului, aşa cum ne-am rugat la sfinţirea ei, bând apa Boteului Său şi să vă bucuraţi că Hristos străluceşte din voi prin Duhul Său, Care strigă întru voi către Tatăl şi Îl numeşte Părinte al vostru! Să avem cu toţii un an nou cu multă bucurie şi fericire dumnezeiască, în care să învăţăm că frumuseţea dumnezeiască biruie lumea păcatului şi a morţii.
Pr. Dorin Picioruş.
Pr. Dorin
