FotoSketcher is an easy to use program that converts your digital images into B&W or color pencil sketches. Just load the photo, click a button and the program will instantly apply the effect. You can tweak the edge intensity and threshold to simulate different drawing styles and save the digital sketch as new image, without changing your original.
“Poetul francez Henri Michaux mărturiseşte:
Un candidat la călugărie se prezentă stareţului pentru a fi admis. În acest context candidatul îi mărturiseşte stareţului; să ştiţi, părinte, că nu am nici credinţă, nici lumină, nici esenţă, nici curaj, nici încredere în mine şi nici nu pot să-mi fiu mie însumi de ajutor iar altora cu atât mai puţin; nimic nu am.
Firesc ar fi fost să fie de îndată respins. Nu aşa însă. Ci stareţul (abatele, zice poetul francez) îi răspunde: ce-are a face! Nu ai credinţă, nu ai lumină; dându-le altora, le vei avea şi tu. Căutându-le pentru altul, le vei dobândi şi pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele şi semenul tău eşti dator să-l ajuţi cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, uşa a treia pe dreapta.
Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce îţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai- credinţă, lumină, încredere, nădejde- le vei dobândi şi tu.” (Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, pag. 197 - 198)
Starceanu Bogdan - Ioan
Jaroslav Pelikan, Iisus de-a lungul secolelor. Locul Lui în istoria culturii, trad. din lb. engl. de Silvia Palade, seria Religie, coordonată de Pr. Vasile Răducă, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000, 308 p., format 20 cm./ Ed. rom traduce ed. Yale University, 1985./
3
Cap. 3 poartă titlul Lumina neamurilor, p. 46-58/ Autorul spune că misiunea Mântuitorului Hristos a plecat de la premisa că nu există niciun popor care să nu fi aşteptat un Hristos, p. 46, adică a unui Mântuitor./ Hristos a fost „împlinirea divină a unei aspiraţii universale”, p. 46/ Se aminteşte de Egloga 4, 5-52 a poetului latin Virgiliu, care vorbea despre Fecioara… şi Pruncul care va iniţia vârsta de aur a omenirii, p. 47. /
Acest fragment din Egloga a 4-a a fost interpretat de către Sf. Constantin cel Mare, într-o predică din Vinerea Mare, intitulată Rugă către Sfinţi 19-21 [probabil ţinută în 313] drept o profeţie a venirii lui Iisus, p. 48/ Fericitul Augustin interpretează poemul lui Virgiliu ca şi Sf. Constantin, p. 48, cf. Ieronim, Epistola 53, 7; Augustin, Cetatea lui Dumnezeu, 10, 27; Augustin, Epistola 137.3.12, cf. n. 9, p. 274./
Dante citează Egloga a patra a lui Virgiliu în cântul 22 din Purgatoriu, cf. p. 48-49./ Autorul accentuează faptul, că dacă Sf. Pavel spunea că Legea a fost pedagog către Hristos, tot aşa, Sf. Clement Alexandrinul spunea că pentru păgâni filozofia a fost un pedagog către Hristos, p. 52./
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful interpreta, spune autorul, noţiunile de lemn sau copac din VT ca fiind un simbol al crucii, p. 54. Noi am spune că unele noţiuni, unele versete în care se vorbeşte despre lemn sau copac erau văzute ca o profeţie despre crucea Domnului./ Valorificări creştine ale Iliadei şi Odiseei, p. 56./ De aceea spune autorul: „Povestea lui Odiseu răstignit de catarg a devenit o componentă permanentă a tipurilor lui Hristos de sorginte păgână”, p. 56./
„Logosul divin, acelaşi care urma să apară în Iisus [să fie Iisus, mai corect spus n.n.], fusese activ şi în Socrate [ca Cel care l-a luminat pe Socrate în anumite privinţe n.n.], prin denunţarea politeismului şi a cultului diavolului la greci”, p. 57/ Sf. Clement Alexandrinul vede în Republica 2.360-361 lui Platon o profeţie despre moartea Domnului. Pasajule e acesta: „El va fi biciuit, torturat, legat, ochii îi vor fi arşi, iar în cele din urmă, după ce va îndura toate chinurile posibile, va fi tras în ţeapă sau crucificat”, p. 58/
4
Cap 4. Regele regilor, p. 59- 71/ „Zvastica nazistă”, spune autorul, „deşi mai veche decât creştinismul în privinţa formei, a fost folosită ca o parodie obscenă a crucii lui Hristos, după cum sugerează chiar numele ei: Hakenkreuz = Aşadar eşti Tu rege?“, p. 60/ Epistola către Diognet 7, 5, referindu-se la creştinii primelor veacuri: „ Orice ţară străină le este patrie, şi orice patrie este pentru ei o ţară străină”, p. 63, pentru că aşteptarea creştină este una eshatologică./ Dacă în p. 64 autorul spune că problema sincerităţii convertirii Sf. Constantin cel Mare e o problemă modernă şi nu una a realităţii secolului al 4-lea, în p. 69 spune neadevărul cum că primul papă al Bisericii a fost Sf. Petru./
5
Cap. 5, Hristos cel cosmic, p. 72- 86/ Hexaemeronul Sf. Vasile cel Mare e văzut de autor ca „o combinaţie ciudată [???] de teologie, filozofie, ştiinţă şi superstiţie”., p. 76. De ce să fie ciudată, dacă cartea Sf. Vasile e o trecere în revistă a multiple erezii şi păreri hilare ale filosofilor vremii pentru a se stabili adevărul Bisericii? Tot la fel de ciudată poate fi oricare lucrare apologetică modernă, care se ocupă deopotrivă de erezii şi păreri năstruşnice, păreri observate în paralel cu dreapta credinţă, pentru a se reliefa adevărul./ Autorii moderni au o mare meteahnă: neatenţia la cuvintele folosite în tratatele teologice. De aceea apar în cuprinsul lor cuvinte ca nuca în perete./
„Dumnezeu a vorbit în mod hotărâtor prin Logosul întrupat în fiinţa istorică a lui Iisus Hristos. În felul acesta cosmosul poate fi cunoscut, dar în acelaşi timp rămâne o taină, căci Logosul este mintea şi raţiunea lui Dumnezeu”, p. 81./
„Unul dintre motivele pentru care s-a pus accent mai mare pe imaginea cosmică a lui Hristos în gândirea răsăriteană decât în cea apuseană trebuie căutat în concepţia despre fiinţă şi creaţie prin Logos…aşa cum reiese din scrierile lui Atanasie şi ale celorlalţi gânditori răsăriteni din secolul al IV-lea”, p. 83. Îi dăm dreptate autorului!/
Pr. Dorin.
Nu mă miră faptul că ne trebuie atât de multe…Cumpărăturile excesive vor să umple un gol, cel creat de neiubire, de nefericire, de singurătate, de ratarea de sine. Cumpărăm ca să uităm, mai degrabă decât că nu avem. Ieri, un cuplu de tineri în jurul a 35 de ani [eram cu ei la rând], şi-au cumpărat trei şutere [trei jocuri cu împuşcături]…ca să se distreze de Crăciun. Erau de un pesimism elocvent. Mai mult, poate, că nu gândeau că se poate simţi bucurie.
Poate că alţii şi-au cumpărat un set de prezervative, două butoaie de bere, câteva kilograme de carne…ca să se distreze din plin. Ne consumăm banii pentru ca să ne consumăm timpul, nefericirea, tristeţea, disperarea. O tânără îşi punea problema ce să facă de Crăciun pentru că nu are cu cine face sex…Şi nu i se părea deloc jenant să îşi spună, în gura mare, într-un spaţiu public, necesitatea fiziologică. Dânsa vroia sex şi nu dragoste, ceea ce reprezintă două lucruri diferite.
La urma urmei, cumpărăturile excesive, arhisuplimentare, care nu îşi mai găsesc rostul la noi în casă, sunt o dragoste pentru noi, faţă de noi maladivă, care ne face groşi la inimă, insensibili. Deşi, poate s-ar părea că nu are nicio legătură cu insensibilitatea, a avea 100 de perechi de pantofi şi a nu te gândi să dai măcar 10 cadou altora…e o mare insensibilitate. Sau, tu să iei ditamai maldărul de pachete şi să nu ai 1 leu pentru colindători…
Insensibilitatea ţine de nefrecventarea relaţiilor reale cu oamenii. Dacă nu te leagă mai nimic de nimeni e normal să nu ai slăbiciune faţă de durerile oamenilor, faţă de accidente, boli, faţă de sărăcia lucie aflată la tot pasul. Observ de multe ori în fiinţa mea durerea că nu am făcut o milostenie zilnic, că nu am dat cuiva ceva, de la un sfat la ceva fizic, la un obiect anume. Şi mă gândesc cum arată inima care nu simte să dea nimic nimănui, ba, dimpotrivă, să ia tot ce se poate de la alţii.
Insensibilitatea se naşte din cumpărăturile numai pentru tine, pentru egoismul tău, într-o viaţă personală care nu doreşte să integreze şi pe alţii în ea ci să ne separe, cât mai dramatic, pe unii de alţii. Eu sunt aici iar tu eşti acolo. Tu nu eşti al meu dacă nu am de luat ceva de la tine. Şi de aceea, gândind aşa, devenim nişte monade închise în noi, nişte ipseişti, nişte egoişti notorii, care nu pot vedea pe alţii din cauză că nu îşi văd inima lor. Dacă am ţine la mântuirea noastră am vedea şi pe alţii, i-am vedea pe toţi.
Cum se explică atunci egoismul dintr-o populaţie majoritar ortodoxă? Prin infuzarea la nivel larg a sentimentului că democraţia şi capitalismul înseamnă subiectivism feroce, înseamnă concurenţă nemiloasă, înseamnă singurătate profitabilă şi bucurie de avutul propriu în mod exclusivist. Noi suntem la începutul unui mod de a fi social care încă nu ne-a însingurat cu totul, care nu ne-a creat o singurătate atât de patologică încât să ne urcăm pe pereţi de durere, de atâta gol interior.
Însă hăul interior al singurătăţii noastre sociale creşte de la o zi la alta. De aceea există atâta egoism feroce pe cât ne îmbogăţim, pentru că noi credem că asta ne va aduce un bine. Însă când paharul se va tot umple şi vom vedea drama noastră, singurătatea noastră, lipsa noastră de sprijin în alţii, avem două şanse: ori fugim spre alţii, spre relaţii reale cu un dor nebun, lucru care se simte din plin încă de acum ori înnebunim şi ne sinucidem.
Chatul cu necunoscuţi, relaţiile online, petrecerile în masă, distracţiile fără reguli sunt simptomele singurătăţii pe de o parte iar pe de altă parte sunt căutări de ieşire seculare din drama personală, din pustiul personal. Însă, în adâncul lor, cei care caută petreceri muzicale sau amoroase, caută de fapt, fără niciun dubiu, să umple cu ceva, cumva, şi cât mai rapid singurătatea lor, spleenul lor.
De aceea nu mă miră că oamenii sunt goi, că vor să fie demenţi, că violează, că omoară, că blasfemiază în chip şi fel…Nu ar putea să facă altfel, atâta timp cât ei sunt nişte ruine din punct de vedere duhovnicesc. Ceea ce mă minunează e că toţi aceşti dezaxaţi ai lumii noastre, care nu mai au valori şi principii nu fac fapte reprobabile în stil mare. Adică Dumnezeu le astâmpără cumva pofta lor de distrugere tocmai în răbufnirile de tot felul pe care le au.
O tânără drogată se bătea cu mama ei mai nu ştiu când pentru că nu o lasă să se mărite cu un recidivist în ale căsătoriilor repezite. Dorea să se căsătorească pentru că nu putea trăi fără sex, fără ţigări şi droguri. Acasă nu era suportată cu fumul de ţigară şi cu droguri nici atât, aşa că vroia să se căsătorească [să trăiască în concubinaj, mai pe şleau] numai pentru aceste trei lucruri. O căsătorie instinctuală, fără plan, fără să se cunoască, fără să aibă proiecţii de viitor.
Nu simţi în tine pacea harului şi eşti orb. Mergi anapoda dar nu vrei să o recunoşti. Ţi-e ruşine de ceea ce faci dar nu vrei să o recunoşti…
Fără doar şi poate, cele mai multe păcate se fac de marile sărbători. De ce? Pentru că atunci simţi cel mai acut că nu eşti plin, că nu eşti om, că nu eşti fericit. Şi dai vina pe El, pe părinţi, pe societate…pentru că tu eşti ilogic, că eşti instinctual, că eşti fără preocupări pentru a te împlini interior.
Pr. Dorin.
Mesaje cu ocazia Crăciunului, transmise de preşedinte, premier şi patriarh
Marţi 25 decembrie 2007, 08:42
Sursa: Realitatea TV
Mesaje de Crăciun
Prea Fericitul Daniel a oficiat astăzi prima slujbă de Crăciun ca Patriarh
Pr. Dorin.
Apăsând pe trimiterea de deasupra, se va deschide fila originară. Apăsaţi acolo, pe emisiunea pe care o vedeţi aici indicată, ca să se deschisă fila video pe care o publicităm.
Pr. Dorin.
Expresia “spiritul/duhul sărbătorii” este o expresie adânc ortodoxă dar care a fost denaturată la nivelul înţelegerii seculare, atâta timp cât vrea să exprime din ce în ce mai mult o bucurie psihologică, o bucurie de sezon, o stare de spirit favorizată de shoppping sau de relaxare şi nu…o bucurie adâncă, tainică, duhovnicească.
În adevărata ei accepţiune expresia este una foarte teologică, pentru că vrea să exprime faptul că Hristos e retrăit prin Duhul Sfânt în fiecare sărbătoare de fiecare credincios în parte. La fiecare praznic al Naşterii Domnului noi retrăim prin Duhul lui Dumnezeu naşterea lui Hristos. Aşa că niciun creştin-ortodox, din niciun secol, nu e departe de simţirea naşterii lui Hristos, pentru că Hristos Se naşte prin Duhul în inima fiecăruia în parte.
Pregătirea noastră prin post, rugăciune, spovedanie, împărtăşire cu Domnul pentru acest praznic preaslăvit, adică prea plin de har, e pentru ca să simţim în mod tainic, în adâncul inimii noastre bucuria pe care Îngerii, Păstorii, Prea Curata Stăpână, Sfântul Iosif, animalele şi cosmosul în întregime au trăit-o la naşterea Lui din Prea Curata Fecioară.
Dacă simţim în noi, prin toate cele trăite în aceste zile, curăţie, sensibilitate, duioşie, candoare, delicateţe duhovnicească atunci Duhul lui Dumnezeu ne dă să simţim, după puterea noastră, ceea ce emana din Hristos născut în iesle…şi ceea ce emană şi acum din Hristos, prin Duhul Său, pentru cei care se bucură de venirea Sa la noi.
Marea taină a praznicului de astăzi e că Hristos ne dă să retrăim în noi, în modul cel mai veridic şi mai sfânt fiorul naşterii Sale, al primirii Sale de către oamenii credincioşi. Când Îngerii sunt văzuţi în mod extatic de păstori, în adâncul nopţii, în singurătatea câmpului [ Lc. 2, 8-14]; când Magii, Vrăjitorii aceştia înţelepţiţi de steaua care călătorea cu ei [Mt. 2, 1-12], şi care era o Putere cerească pentru Sfânt Ioan Gură de Aur şi nu o stea obişnuită …simt harul lui Dumnezeu care îi conduce către Stăpânul, ei devin oameni esenţialmente altfel, pentru că simt cele ale veşniciei, simt şi trăiesc lucruri care nu au nimic de-a face cu o materialitate grosieră, cu o viaţă păcătoasă.
Boul si asinul, aşa cu prorocise Sfântul Isaia [Is. 1, 3], recunosc acum pe Stăpânul lor. Cosmosul, întreaga făptură, alături de Puterile cereşti reacţionează într-un mod originar, pentru că se umplu de tresăltare interioară, de bucurie negrăită, văzând smerenia uluitoare, paradoxală, înspăimântător de mare a Stăpânului către slugile Sale. Şi cum, în rugăciunile noastre ortodoxe, subliniem adesea, nu Înger, ci Însăşi Domnul vine la noi…trăirea acestei minuni copleşitoare, a acestei bogăţii de dragoste faţă de noi nu este retroactivă, adică dinspre trecut spre prezent, ci este o bucurie trăită direct, acum, pentru că El, Hristos, întru Duhul, ieri şi azi şi mâine e Acelaşi şi ne umple pe noi de bucuria naşterii Sale ca şi atunci.
Înţelegem în mod deplin sintagma Duhul sărbătorii dacă înţelegem tot ciclul slujbelor dintr-un an liturgic ca retrăire a triadologiei, a hristologiei şi a pnevmatologiei în Biserică. Adică într-un an liturgic, de la 1 septembrie la 31 august, toate slujbele şi marile praznice ne dau să ne adâncim în viaţa noastră cu Dumnezeul nostru treimic, ne dau să adâncim viaţa şi iconomia mântuirii lui Hristos pentru noi şi să ne umplem de puterea Sfântului Duh în mod continuu.
Acum, pe măsura pregătirii noastre interioare, simţim ceva din curăţia şi frumuseţea duhovnicească a persoanei lui Hristos care Se naşte, care devine om pentru noi, adică ceea ce nu era, pentru ca să ne slobozească, să ne elibereze de sub tirania, de sub munca, de sub robia diavolului. De aceea prăznuim astăzi moartea lumii vechi, moartea lumii păcatului, desfiinţarea idolatriei pe de o parte iar pe de altă parte trăim sfârşitul aşteptării întregii creaţii, pentru că dorirea lumii e Hristos.
De la naşterea Sa până astăzi şi până la a doua Sa venire întru slavă, întru lumina dumnezeiască care emană din El, noi nu mai aşteptăm pe Cineva pe care nu Îl ştim ci pe Cineva cu care trăim în noi şi pe Care Îl simţim în întreaga creaţie. De aceea astăzi, în această zi de bucurie duhovnicească percepem prezenţa Lui în lume şi în noi cu mare acuitate, pentru că El doreşte să ne pătrundă viaţa cu razele slavei Sale, cu bucuria Lui faţă de noi care se constituie în însăşi Duhul sărbătorii.
Da, această zi, aceste zile sunt speciale, sunt altfel, pentru că sunt marcate de amprenta iubirii Sale faţă de noi!Chiar dacă eşti tare la inimă, chiar dacă eşti pierdut în tot felul de patimi, chiar dacă mănânci roşcovele nesimţirii…simţi că acum totul e altfel, că în atmosfera însăşi a lumii noastre e o prezenţă, o iradiere, o bucurie, o revărsare de altceva, mai presus de lume…adică de har. Chiar dacă nu îi spui har şi îi spui noutate, bucurie, ceva special…vorbeşti despre acelaşi lucru, pentru că simţi şi tu ceva, cumva, într-o anume măsură bucuria Lui faţă de noi.
Duhul praznicelor ortodoxe arată că există un ritm identic în Biserică şi creaţie, că bucuria Bisericii şi bucuria creaţiei sunt una, că mediul care ne înconjoară trăieşte cu noi bucuria revărsării de har de la Dumnezeu pentru că Dumnezeu e în creaţie, e cu noi, e pretutindeni prin harul Său. Aerul sărbătorii e harul. Şi după cum se vede Dumnezeu ne dă să retrăim harul naşterii Sale atunci când Biserica prăznuieşte naşterea Sa, nu oricând şi oricum. Acum, mai mult decât oricând, alături de zăpadă, de albul zăpezii, de cadouri, de brad, de colinde, de masa bogată e harul curăţiei, al nevinovăţiei, al sfinţeniei Pruncului Hristos, Care, e în acelaşi timp, Fiul cel mai înainte de veci al Tatălui.
Trăim toate acestea în noi şi trăim bucuria şi frumuseţea Lui în noi. Pacea şi lumina lumii, adevărata pace şi luminare a minţii şi a vieţii noastre e harul Său, care ne încălzeşte, ne curăţeşte, ne luminează, ne fortifică în faţa patimilor şi a dezamăgirilor de tot felul…Dacă simţim pe Duhul care ne reliefează în noi naşterea Sa atunci suntem fericiţi! Vă dorim să fiţi fericiţi pentru că El e cu noi şi nimeni împotriva noastră!
Pr. Dorin Picioruş.
| J | V | S | D | L | M | Mi |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Nov | Ian » | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
| 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
| 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
| 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
| 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | ||
|
Sinaxis Biblioteca Teologică Patriarhia Română
Pr. Dorin
