PS Kallistos Ware vorbind despre experienţa lui Dumnezeu în Dogmatica Părintelui Dumitru Stăniloae

†Kallistos Ware, episcop de Diokleia, Experienţa lui Dumnezeu în Teologia Dogmatică a Părintelui Dumitru Stăniloae, în “Ortodoxia” LIV [2003], nr. 3-4, p. 21-32./ “Teologia adevărată şi vie…este în acelaşi timp apostolică, contemporană şi profetică”, p. 21/ PS Kallistos vede în părintele Dumitru “un teolog ecumenic în sensul cel mai bun al cuvântului”, p. 22 şi suntem de acord cu asta./ Ediţia engleză a Dogmaticii părintelui Dumitru Stăniloae citată de autor e tradusă de părintele Ioan Ioniţă şi de preotul romano-catolic canadian, Robert Barringer, cf. p. 22/

“teologia este în mod esenţial libertate”, p. 22 Se referă la faptul că libertatea duhovnicească a teologilor ortodocşi e aceea de a crea, de a scrie teologie în interiorul Tradiţiei şi nu de a bătea câmpii în afara ei, nesocotind-o. / Titlul Dogmaticii părintelui Dumitru, în engleză, este: The Experience of God, p. 22/ “teologia …[este] expresia experienţei personale, a unei întâlniri vii cu Dumnezeul cel viu”, p. 23/ Episcopul nostru subliniază faptul că autorul român a fost un teolog prolific dar nu superficial. Mitropolitul Antonie Plămădeală vedea în părintele Dumitru un perfecţionist, p. 23./

Stilul autorului recenzat “exprimă [în mod] spontan o adevărată curtoazie creştină”, p. 23. /”Are darul preţios de a transmite, prin simpla sa prezenţă, un sentiment de încredere şi pace”, p. 23/ Mitropolitul Antonie Plămădeală îl vedea pe Fericitul Dumitru, Părintele nostru, în comuniune cu toate generaţiile anterioare de Teologi ai Bisericii, p. 25/Prea Sfinţia sa observă faptul că dogmatistul român nu apelează în Dogmatica sa la cărţile simbolice ale Bisericii Ortodoxe [create în sec. 16-17], cum face Panaghiotis Trembelas în Dogmatica sa [ 3 vol., Atena, 1959-1961], p. 25./ Observă totodată că în Dogmatica părintelui Dumitru, şi asta pe drept, există prea puţine referiri directe la cărţile liturgice ortodoxe, p. 25/

Îşi pune problema repetiţiilor, revenirilor ideatice din Dogmatica sa şi crede că ele sunt intenţionale, p. 26./ Referindu-se la stilul acestuia, autorul scrie: are “un stil mai puţin academic şi mai mult personal şi literar decât se obişnuieşte într-o lucrare de teologie dogmatică”, p. 26. De acord. Dacă nu ar fi folosit un stil intimist, îmbietor…Dogmatica sa nu ar fi avut originalitatea şi savoarea pe care o are./ Citându-l pe părintele Ion Bria, autorul redă mărturia acestuia, cum că părintele Dumitru avea o încredere totală în cuvinte şi le folosea în sensul original, autentic, p. 26. Îi dăm dreptate părintelui Bria! Părintele Dumitru e unul dintre marii creatori nu numai de limbaj teologic ortodox, ci, mai ales, de perspectivă teologică sintetică. El a sintetizat enorm, a văzut unde este punctul de echilibru, cât de personal şi de românesc se pot spune lucrurile, fiind mereu cu un pas înaintea viitorului./

Autorul remarcă faptul că teologul român da o deosebită importanţă rădăcinii cuvintelor. El a revalorizat, a repus în statutul lor autentic cuvinte foarte depreciate semantic, p. 26/ Referindu-se la modul în care scria teologie, Prea Sfinţia sa spune, că scria, în mod paradoxal, simplu şi complex în acelaşi timp, atât lucid cât şi pretenţios, p. 26/ Pentru a-l citi, şi îi dăm dreptate întru totul, trebuie să înţelegi bine limba română, p. 26. Adevărat! Dar e vorba de româna teologică, duhovnicească, de româna Cazaniilor, de româna cu sensuri pline în domeniul cuvintelor şi nu de păsăreasca de ultima oră. Cred că cea mai veridică afirmaţie a articolului e aceasta, cum că autorul român a umplut de semnificaţiile plenare, originare, cuvintele Teologiei.

Dintre termenii proprii ai părintelui Dumitru autorul enumeră trei: întru, responsabilitate, cuvânt…, p. 27. / “Frumuseţea şi bucuria înseamnă nădejde”, p. 31 Da, pentru că în cel ce are nădejde în Dumnezeu, clocoteşte frumuseţea de a iubi pe oameni sau gândul curat pentru frumuseţea lumii în mare, dar şi în parte. Şi această contemplare a frumuseţii din oameni şi lucruri, din natură, te umple de bucurie, de o bucurie ce se vrea ştiută, pentru că simţi să spui altuia, să dai de veste, bucuria înţelegerii tale sau ce ai de spus din bucuria pe care ai simţit-o contemplând frumuseţea lăsată de Dumnezeu în lume./

Autorul articolului afirmă, că autorul român dădea o atenţie specială semnificaţiei timpului şi spaţiului, p. 31, din p. d. v. personal; al timpului personal./ În Dogmatica sa se observă, spune acesta, simţul echilibrului şi al întregului, p. 32/ Autorul român se prezintă în faţa Occidentului, oricum ar fi această parte de lume, fără agresiune şi fără teamă, p. 32. E unul din marile şi rarele adevăruri depline spuse despre marele teolog român! Teologia sa nu e o agresiune la teologia altora şi lui nu îi era teamă să recenzeze vreun teolog şi să îşi spună părerea onestă despre acesta. Astfel l-am simţit şi îl trăim şi noi, îi trăim teologia, părintelui Dumitru Stăniloae./

Despre părintele Dumitru Olivier Clément a spus, într-un anume context: “Un om căruia nu îi este teamă”, p. 32/ Un articol onest, atent, suplu./

Pr. Dorin.

Roşu pietonal

Cred că al 5-lea volum de poezie al părintelui Dorin, fostul poet şi artist genial Dorin Streinu, se numea Roşu vertical…La mine e numai roşu pietonal, roşu în mişcarea maşinii. O să se bucure că am pomenit volumul…deşi nu se cam bucură să mai vorbesc de el ca artist. Ştiu, acum e altul…însă eu ştiu cum era şi înainte…Am vrut să îl conving să pună cele vreo 80 de cărţi ale sale, ca artist, pe blog …dar nu vrea în ruptul capului. Îi respect părerea…însă, totuşi…

Psa. Gianina.

Cetiniţă, cetioară…dragă…[imagine bifocalizată]

Psa. Gianina

Monumentalitatea clipei…s-o măsori

Psa. Gianina

Primii fulgi de zăpadă ai anului la Bucureşti au căzut astăzi, 13 dec. 2007, în jurul orei 18

Psa. Gianina

Ce vorbesc copacii cu…cerul?

Psa. Gianina.

Armonia geometriilor

Psa. Gianina.

Alt cabinet bucureştean de Religie

Psa. Gianina.

S-a făcut iarnă între noi

Titlul acesta e dureros. Prietenia care a devenit iarnă, care a îngheţat… e ceva dureros. Tot ce e înapoi e uitare. Cele mai dureroase uitări sunt cele în care ai investit foarte mult…pentru apropiere, pentru a fi aproape. Observ de multe ori în vieţile marilor Sfinţi ai Bisericii, cum, deodată, în jurul lor, se făcea iarnă, adică nimeni nu îi mai vedea, nimeni nu îi mai aprecia, nimeni nu îi mai dorea. Când venea ziua singurătăţii lor…parcă nu mai existau pentru nimeni. Singurătatea lor, creatoare la culme prin rugăciune şi răbdare, era totuşi o încercuire cu multă nesimţire din partea contemporanilor.

Sfinţii în viaţă sunt greu de digerat. Tocmai de aceea, vieţile Sfinţilor, de cele mai multe ori sunt nişte singurătăţi neînţelese, nişte singurătăţi sociale, care merg în jurul nostru, care trec printre noi, dar nu sunt…sesizabili. Ca să îţi faci loc trebuie să ţipi tuturor cine eşti. Numai că delicateţea sfinţeniei cere tăcere, mai multă tăcere decât cuvânt…despre sine…

Tocmai de aceea Sfinţii sunt cei mai ignoraţi cu putinţă…pentru că acţionează fără să se valorizeze. Valorizarea post factum a lor e atât de copleşitoare încât devin necatalogabili. Dar ei erau necatalogabili de când trăiau!…Între ortodocşi există acest păcat enorm faţă de Sfinţi…că nu ne manifestăm dragostea faţă de ei de când simţim acest lucru; că nu ne-o manifestăm cu mult entuziasm din timpul vieţii lor, ci aşteptăm adormirea lor, ca nişte fiinţe fricoase, laşe…

De când simţim Duhul lui Dumnezeu viind în cineva…de atunci trebuie să preţuim locul unde sălăşluieşte Dumnezeu, pe cel întru care locuieşte Dumnezeu! A pune gheaţă între noi…înseamnă a pune moarte! Cele mai insuportabile tăceri sunt atunci când vrei să îţi spui iubirea…şi îţi reţii entuziasmul. Însă nu poţi iubi decât entuziasmat, decât plin de dor, decât plin de candoare.

Cum s-a făcut, Doamne, iarnă între mine şi Tine? Cum s-a făcut iarnă între mine şi fratele meu, prietenul meu, cel cu care, până mai ieri stăteam cu el la masă? Cum de ne-am făcut din prieteni…străini?! Dacă cei mici sau tinerii…aşteaptă iarna, să cadă zăpada…unii se roagă să fie mai puţin ger…ca să reziste pe stradă, cerşind şi plângând.

E o iarnă teribilă între cei mici şi cei mari, între cei bogaţi şi cei suferinzi din cauza a câteva sute de lei. Distanţa dintre normalitate şi nebunie ţine, câteodată, de câteva sute de lei. Când ştii, când simţi că nu mai ai bani ca să îţi plăteşti chiria, întreţinerea sau studiile…atunci distanţa între marginalitate şi singurătate se destramă. Devii o nulitate, o pată oarbă…într-o lume prea frenetică şi prea orgolioasă ca să te vadă.

Iarna e un anotimp al morţii. Deopotrivă e un anotimp al naşterii. Cele mai mari personalităţi s-au născut din sentimentul acut al morţii, al luptei cu moartea şi cu impasibilitatea. Decât să pierzi timpul…mai bine zideşte-l în ceva, sculptează-l într-o amintire, într-un obiect, într-un lucru!

Pentru că orice iarnă…face primăvară. Trebuie să trăieşti multe ierni ca să devii sensibil, să preţuieşti candoarea privirii cuiva faţă de tine. Trebuie să fii străbătut de multe singurătăţi ca să valorezi. Şi când va veni vorba cine eşti tu?, atunci vei spune: Au fost multe zile când am plâns, când am fost trist, când am simţit singurătatea ca o moarte…Şi acele zile mi-au arătat, că indiferent cât de grea este nesimţirea altora faţă de tine…e cutremurător de frumos să ştii să oferi sensibilitate, scoasă tocmai din nesimţirea cu care te-au gratulat alţii.

Cine este el? De ce nu l-a văzut nimeni? De ce nu a fost mai mult evident pentru noi? Întrebările lui: Ce v-a făcut să nu mă vedeţi când trăiam? Ce v-a făcut să fiţi atât de reci, ca nişte ierni cernite…cu dragostea mea?

Ei cred că trebuie să conteze opera şi nu omul. Tocmai de aceea însigurează pe om ca să se bucure de opera lui. El crede altceva: că trebuie să preţuieşti omul…pentru ca el să se bucure să vă ofere opera lui.

Cel mai adesea operele marilor oameni sunt singurătăţi ale nesimţirii celor care i-au înţeles…dar nu i-au ajutat! Tocmai de aceea când citesc o carte mare…sunt trist şi niciodată vesel! Resimt nesimţirea celor care nu i-au iubit pe autorii lor. Resimt iarna nesimţirii…

Pr. Dorin.

Siteul Sf. Mănăstiri Crasna: un site ortodox cu un design special

Pagina principală.

Aici puteţi găsiţi file audio, articole teologice, imagini şi adrese.

Pr. Dorin.

Colinde la Bucureşti

 

Pr. Dorin.

Un studiu teologic despre mişcarea satanistă [III]

Prof. Dr. Emil Jurcan, Mişcarea satanistă şi influenţa ei în societatea contemporană, în Studii Teologice XLV [1993], nr. 5-6, p. 89-112/

Aleister Crowley [1875-1947, primul organizator al satanismului modern, îl proclamă pe Satana drept "singurul Dumnezeu autentic", el însuşi considerându-se "încarnarea lui Satan", p. 102./ Se naşte în Anglia în 1875, mama sa poreclindu-l Fiara, nume pe care şi-l revendică pe tot parcursul vieţii sale. Tatăl său era un predicator intinerant. Misiunea pe care Aleister credea că o are era aceea de a distruge credinţa creştină pentru a întemeia Religia Thelema, p. 102/

Se iniţiază în fracmasonerie şi Kabală, p. 103/ La 28 de ani face o călătorie în Egipt, după ce a fost excomunicat de francmasoni, pentru ideea de a distruge toate lucrurile şi profesarea fărădelegii, de la perversiunea sexuală la crimă, p. 103/

Apare sintagma New Age, sub conducerea lui Horus, zeul cu cap de şoim. Din 1904 încoace e epoca lui Horus, a satanismului, a Noii Ere, în viziunea sa./ Introduce homosexualitatea în secta lui. / La data de 2 aprilie 1920 înfiinţează în Sicilia, în mica localitate Cefalu, "Mănăstirea Thelema", într-o fostă fermă. Numele de Thelema vine de la cartea lui François Rabelais : Abbaye de Théléme. În această carte Rabelais îşi imagina o societate fără precepte şi fără constrângeri, unde trăiai şi făceai ce doreşti. În această mănăstire satanistă o are parteneră pe Leah Hirsig, o renumită profesoară de canto, foarte obscenă, care începe să poarte titulatura de: "desfrânata Babilonului", p. 103/

Ţelul orgiilor din acest locaş satanist era acela de a obţine eliberarea printr-un tantrism de stânga, p. 103/ În filosofia sa de viaţă el propagă o perspectivă pan-satanistă asupra lumii, în sensul că nu îi mai vedea pe demoni separaţi de condiţia umană, ci vorbea de o întrupare a demonilor în noi, de o compenetrare a demonilor cu fiinţele umane, p. 103/ De aceea proclama ideea că "adevăratul dumnezeu este omul", p. 103/

În poziţiile sale "religioase" avem de-a face cu o divinizare a omului fără Dumnezeu iar energia noii ere proclamată de el "este simpla capacitate energetică a materiei", p. 104./ La întrebarea cum s-a ajuns aici, autorul spune: "Auto-suficienţa, individualismul, ruperea harică de izvorul existenţei, s-a putut realiza într-o societate de consum, cu oameni obosiţi de căutarea infinit-desăvârşirii în imanent, în care graţia este şi ea creată, circumscrisă într-un complex de inferioritate, pusă la dispoziţia unui cap piramidal consolidat, auto-suficient în infailibilitatea sa, dispunând de apelativul de vicar al Divinităţii", p. 104, adică din cauza unei perspective teologice defectuoase. /

A. Crowley moare în 1947, sărac şi narcoman, ca un chip trist al unei lupte epuizante, p. 104/ Autorul dă şi alte nume şi biografii de satanişti. În anii 80 ai secolului trecut, o statistică releva faptul că 10 milioane de americani aveau înclinaţii spre magie, p. 104-105./ Azi "diavolul a devenit prieten, el este atractiv zugrăvit, [şi considerat] un apropiat în lume”, p. 105/

Un alt satanist remarcabil este doctorul psihopat Michael Aquinas, care înfiinţează Templul lui Seth. Acesta avea pe frunte tatuat numărul 666 şi se autointitula: Antihrist, p. 105./ Biserica Satanei este înfiinţată de Anton Szandor La Vey în San Francisco în 1966. Acesta fusese dresor de animale, hipnotizator şi cititor de gânduri, elogiind condiţia umană drept o condiţie animalică, p., 105/ Crezul său era acela că “omul este un animal ca toate altele”, p. 105/ Deşi nu credea în diavol îl predica. Lucifer era pentru el o simplă dorinţă întunecată din fiinţa omului, p. 105. / Autorul relativizează cumva aportul lui Aquinas şi al lui La Vey în propagarea satanismului postmodern. Din punctul nostru de vedere Crowley e o figură ştearsă, pentru sataniştii de astăzi, în comparaţie cu autorul Bibliei Satanice, adică cu La Vey./

Însemne satanice: pentagrama [reprezintă stăpânirea Satanei peste întreaga lume], crucea lui Nero [e crucea răsturnată, cu braţele strâmbate, semn al unei presupuse înfrângeri a credinţei creştine şi a crucii lui Hristos], p. 109, securea nedreptăţii [cu două tăişuri, simbol al forţei şi al nedreptăţii]; Baphomet [pentagrama întoarsă, pentru a forma configuraţia un cap de ţap]; zvastica [ simbol indian vechi al soarelui şi al rodniciei, care a devenit simbol al forţei în satanism, al puterii nelimitate, al războiului şi al distrugerii creştinismului prin strâmbarea crucii], p. 109; simbolul coarnelor lui Satan [cele două degete ridicate, simbolizând coarnele diavolului, cu care se salută rockerii]; semnul anarhiei [simbolizând respingerea oricărei legi şi autorităţi]; simbolul Ankh [ fost simbol al lui Seth, creştinat de copţi prin introducerea crucii în simbolul de deasupra şi care reprezenta viaţa şi rodnicia. Acum e simbolul sexualităţii în curentul hard-rock], p. 109-110; crucea strâmbată [negarea creştinismului, autorul regăsind-o în iconismul formaţiei Blue Oyster Cult, p. 110./

În schimbul tuturor acestor semne şi simboluri satanice autorul ne propune Sfintele Icoane. “Icoana trebuie să rămână o prezenţă harică, ce transformă”, p. 111, cf. n. 81, p. 111: Egon Sendler, L’icone. Image de l’invisible, Ed. Desclée de Brouwer, Paris, 1981, p.?/”În educaţia românului de mâine, de vom distruge sufletul prin tăcerea noastră, vor striga împotriva noastră sufletele împietrite de noi”, p. 112, spune autorul în finalul studiului său foarte detaliat./

Pr. Dorin.