Un interviu cu ÎPS Ioan al Harghitei şi Covasnei

 

În Formula As, aici.Un interviu luat de Ion Longin Popescu.

Fragment:

Ne aflam intr-un adevarat razboi cu saracia, iar sfintele sarbatori legate de Nasterea Mantuitorului si de Noul An ne deschid ocazia de a fi si mai prezenti in comunitatile de credinciosi, chiar si in cele formate din doi-trei batrani bolnavi. In acelasi timp, daca nu vom cultiva in sufletul oamenilor de afaceri aceasta nobila virtute a iubirii, ne va fi tot mai greu sa strangem ajutoarele necesare celor in nevoie.

Degeaba ai aur, daca sufletul iti este uscat ca paiul. Noi am avut noroc cu fabrica de pateuri de ficat “Ardealul” din Sfantul Gheorghe, care a facut o donatie Episcopiei, de peste 300.000 de cutii de conserve, in valoare de circa 5 miliarde de lei vechi. Acesta este darul si mangaierea noastra de sfintele sarbatori.

Nepretuitele cutii au ajuns in preajma sarbatorilor in spitale, in internate scolare, in penitenciare, in azile de batrani, in scolile mixte romano-tigano-maghiare din sate, pentru ca in sate nu s-au separat scolile, precum si in casele saracilor romani, tigani si maghiari, caci iubirea lui Dumnezeu nu cunoaste diferente etnice. Planul nostru de implicare in actiuni sociale este insa mult mai larg.

Din 19 noiembrie, am inceput, prin intermediul unor scoli care au cantina, un program de ajutorare atat a elevilor, cat si a oamenilor saraci, oferind pe spezele Episcopiei circa 100 de portii de mancare calda in fiecare zi. Programul a functionat bine si anul trecut. In plus, acum doi ani, ca si in prezent, daca este nevoie, calugaritele noastre gatesc la fiecare doua zile mancare calda pentru cei 40 de nevoiasi de la groapa de gunoi a orasului, care fara noi n-ar putea trece iarna. De asemenea, suntem intr-o buna colaborare cu politia.

De cativa ani, de cum da frigul, orice om care este gasit de patrule in gara, in autogara sau in alta parte, tremurand de frig, este adus la orice ora din noapte la Episcopie, unde primeste o masa si un pat, iar a doua zi, masa si pachet pentru drum.

……..

Pr. Dorin

ÎPS Petru al Basarabiei discriminat şi hăituit de regimul comunist de la Chişinău

După ce a expulzat doi diplomaţi români, regimul lui Voronin a găsit o nouă ţintă – preoţii. Astfel, comuniştii de la Chişinău au declanşat un adevărat război împotriva feţelor bisericeşti subordonate canonic Patriarhiei Române. Până şi cel mai înalt ierarh, Mitropolitul Basarabiei, ÎPS Petru, a avut serios de suferit de pe urma gesturilor tot mai sfidătoare faţă de România ale autorităţilor de la Chişinău. Mitropolitul a fost reţinut două ore în vama Leuşeni, în timp ce se întorcea la Iaşi.

El a declarat presei, potrivit Rompres, că vameşii l-au percheziţionat ca pe un infractor, căutând droguri. ÎPS Petru a prezentat actele, iar peste câteva minute un grănicer l-a înştiinţat că s-au defectat computerele şi că va trebui să aştepte să vină cineva de la Chişinău.

„Peste vreo 45 de minute a venit o maşină din care a coborât un domn, s-a apropiat de maşina noastră şi ne-a spus că trebuie să completăm o declaraţie în care să mărturisim dacă avem sau nu droguri”, a declarat înaltul prelat. Timp de mai bine de peste o oră, şapte vameşi au verificat toate bagajele aparţinând mitropolitului şi şoferului acestuia, scotocind prin maşină, verificând motorul. Percheziţia a durat nu mai puţin de…două ore!Mitropolitul Basarabiei a calificat acest caz ca fiind unul politic, dirijat de sus şi a explicat că, până în prezent, nu a mai fost verificat niciodată, relatează Rompres. Serviciul Vamal moldovenesc a ales să nu comenteze incidentul.

Mitropolitul nu este însă singura faţă bisericească ce a avut de suferit după îngheţul relaţiile româno-moldovene. Alţi câţiva preoţi din cadrul Mitropoliei Basarabiei au fost sistematic intimidaţi de forţele de ordine în ultima lună, a afirmat Mitropolitul Petru.

eliza.francu@gandul.info

Articol cf. cu originalul.

Pr. Dorin.

TV online la modul free overlooking

PBX Telecom. ro ai posturile româneşti online…fără cablu TV

*

Geco TV. ro

GecoTV – Posturi TV online gratis

Aici poti viziona programe tv online gratis. 592 de posturi TV online din intreaga lume.

Programele TV Online necesita o latime de banda intre 38.8kB/s si 2000kB/s pentru o buna vizualizare. Pentru o vizualizare cat mai buna a posturilor TV Online va recomandam o conexiune cat mai buna la internet.

Geco – TV Online va recomanda sa folositi ca browsere Internet Explorer 6+ sau Mozila FireFox pentru o vizualizare sigura a posturilor TV.

Faceti dublu click pe player-ul TV pentru a viziona online postul dumneavoastra tv preferat pe ecran complet! (fullscreen)

*

SopCast…îl instalezi la tine în computer şi vezi HBO online

*

Channel Choser com., versiunea a doua

*

Gledai TV

*

Pr. Dorin.

Distincţiile “Teologie pentru azi” pe 2007 [5]

La mulţi ani tuturor şi să avem un 2008 al bucuriei continue!

 

12. Se acordă post mortem  distincţia cea mai determinată şi  eroică personalitate politică feminină a anului,  alături de  distincţia cea mai nobilă  şi impunătoare prezenţă politică a lumii doamnei Benazir Bhutto.

13. Se acordă distincţia tânărul care a dat cea mai bună subliniere publică  statutului de om de elită, prin eleganţa şi imparţialitatea sa, domnului Cristian Gava.

14. Se acordă distincţia cel mai bun şi loaial partener  de colocvialitate şi cel mai fervent susţinător al proiectului nostru online Colocviul internaţional al comentariului decent, domnului Masterand Bogdan-Ioan Stârceanu.

Pr. Dorin.

Best of ianuarie 2007 [1]

 

Retrospectiva anului pe Teologie pentru azi pentru cei care ne-au citit şi au uitat sau pentru cei care nu ne-au citit şi vor să ne vadă trecutul.

Luna ianuarie 2007 

Pe 1 ianuarie 2007, aderam la Uniune şi avem fotografii aici, cât şi starea de spirit a primului praznic ortodox al anului./ În prima zi a anului debuta proiectul doamnei preotese de a comenta ortodox  literatura română, proiect aflat în derulare./Îndemnam la dobândirea unei conştiinţe ortodoxe transfrontaliere, care să înglobeze viaţa religioasă de pretutindeni./

Articolul Frica de aderare şi Ortodoxia, atrăgea atenţia  asupra unei priviri liniare, pur istorice asupra Bisericii care e o erezie eclesiologică./ O tratare concisă a cronicarilor moldoveni. /Idealizarea lui Saddam a fost şi este una reală./ Himere literare: pe de o parte se susţine că literatura e ficţiune, că nu are de-a face cu viaţa personală a autorului iar pe de altă parte se recenzează viaţa literaţilor ca să se vadă crezurile lor adânci pe care le-au introdus în opere./

Traducerea şi combaterea falsei dogme a vederii esenţei lui Dumnezeu din romano-catolicism: un articol esenţial pentru cei care vor să înţeleagă diferenţa dintre cele două feluri de mistică: ortodoxă şi romano-catolică/Despre neştiinţă şi Dumnezeu, o traducere a unui articol al părintelui Stephen Freeman./ Pe 6 ianuarie 2007 împlineam o lună de wordpress./

Primele mostre de jurnalism politic românesc în sistem online,  tendinţă care s-a dezvoltat în 2007 fabulos de mult./Ne  înspăimântă moartea sau ne place? Un articol post scriptum la afluenţa de cutări a celor care  doreau să vadă spânzurarea lui Saddam cu un nesaţ incredibil./Poeţii paşoptişti nu sunt modernişti ci impregnaţi de o mentalitate tipic ortodoxă./  Despre minciuna egalitarismului sexual sau  despre femeia care se impune şi conduce./

Nostalgia Paradisului dumnezeiesc la Eminescu şi Creangă./Cine şi de ce nu suportă interioritatea oamenilor şi a Bisericii lui Dumnezeu, a Bisericii Ortodoxe?/Prima zi în Uniune a fost luminoasă…şi atenţionam că ne trebuie implicare reală, ca ortodocşi, în treburile Europei./

Despre “bunele intenţii” care sfidează: prima replică dată fostei Grupări Aproape, care miza pe elitism oligarhic în detrimentul democraţiei iniţiativei./ Amos 6, 6 : un motiv pentru a vorbi despre unele principii exegetice în teologia ortodoxă /Disputa pro şi contra Sfintelor Icoane din 9 ianuarie 2007 de la TVR 1, momentul când Cristian Gava şi Dan Puric au devenit exponenţi publici ai discursului subtil şi ai apologetismului ortodox./

Despre uitările care ne aduc aminte sau despre amintirile care revin, care ne sugestionează continuu./ Despre dinozaurii nesimţirii şi ce înseamnă a o da la pace în stil ortodox./Paradoxurile lui Ioan Luca Caragiale sau tragico-comedia umană./ Despre extremele ascetismului şi falsele harisme: observaţii oricând valabile şi întâlnibile la tot pasul./

Bultmann şi Rahner vorbind fantezist despre vederea lui Dumnezeu./ Prezenţa Dumnezeului treimic în viaţa noastră şi în lume trebuie să fie tema predilectă, credem noi, în teologia unui teolog ortodox./  O pledoarie pentru proiecte de viaţă gigant, pentru o continuă specializare şi profesionalizare a muncii şi a vieţii noastre şi pentru o privire a întregului nostru efort de studiu şi de muncă în plan soteriologic, adică al mântuirii personale./

Un poem pentru prietenul şi fratele din inima mea…Mihail Eminescu./  Avea capul spart de emoţie, îi gâlgâia iubirea în inimă…/ Viaţa duhovnicească nu este o viaţă ideală, iluzorie, ci una cât se poate de concretă, e viaţa noastră, autentica viaţă ortodoxă./

Se pare că am scris mai mult decât ne aduceam aminte.

Pr. Dorin.

Invitatul surpriză… se destăinuie

Pr. Dorin

Elena, Mi-aduce linişte vocea ta…

Pr. Dorin.

Nicola, De mă vei chema într-o zi…

Pr. Dorin.

Aruncă ţigarea din mână şi ai să fii cool!

Pr. Dorin.

Ştefan Bănică Jr. – Doar un Crăciun cu tine / Eu vreau o viaţă…cu tine…

Pr. Dorin

Lucrarea Sfântului Duh în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog

 

Drd. Emanuel Banu, Lucrarea Sfântului Duh în opera Sfântului Simeon Noul Teolog, în Studii Teologice XXXII [1980], nr. 1-2, p. 81-94. Articolul a fost făcut sub asistenţa părintelui D. Stăniloae în cadrul studiilor doctorale./

“teologia Sfântului Simeon NT are un pronunţat caracter empiric”, p. 81 şi ea “îşi are izvorul într-o adâncă cugetare asupra adevărurilor evanghelice, experiate şi valorificate în viaţa sa personală”, p. 81/ “Pt. Sf. Simeon NT, toţi cei care au primit botezul devenind creştini, sunt chemaţi  la desăvârşirea care se dobândeşte prin harul Sfântului Duh, a cărui prezenţă vie şi lucrătoare în inimile lor îi face capabili de a cunoaşte şi contempla adevărurile dumnezeieşti încă de aici, de jos”, p. 82, adică din viaţa aceasta./

“cu privire la înţelesul pe care îl dă Sfântul Simeon noţiunii de teolog, trebuie să spunem că o apropie foarte mult de aceea de sfânt. El respinge cu hotărâre orice teologie cu caracter speculativ, fie ea chiar întemeiată pe textul Sfintei scripturi, neadmiţând decât pe aceea care este reflexul, expresia unei autentice trăiri creştine”, p. 82. Adevărul e că Sfântul Simeon nu respinge teologia speculativă ci nu îi dă preeminenţă în dogmatizarea ortodoxă. Pentru Sfinţia sa numai cel care a văzut lumina divină e curăţit la minte, luminat la minte de Însuşi Dumnezeu şi numai el poate, cel care stă în Duhul Sfânt, în harul dumnezeiesc, să vorbească despre dogmele credinţei, ceea ce este foarte corect şi normal.

Dacă Dumnezeu nu te învaţă cele despre Sine de unde le-ai putea afla? Dacă nu cunoşti slava Sa cum să vorbeşti despre iubirea Lui, cum să vorbeşti despre curăţia şi sfinţenia Lui dacă nu ai gustat din ea, pe măsura ta, din voia Lui?

Spune autorul că operele Sfântului Simeon au un puternic caracter pnevmatocentric, p. 82, dar o “tot [pe] atât de puternică viziune hristocentrică”, p. 82. Cu totul de acord!/ Viziunea sa teologică, în ansamblul ei, este “o viziune sintetică şi atotcuprinzătoare asupra adevărurilor învăţăturii creştine şi a experierii lor practice”, p. 82. Aşa e! Sfântul Simeon, Părintele nostru, s-a ocupat de toate dogmele importante ale Ortodoxiei şi, mai ales, de înţelegerea lor personală, prin intermediul vieţii mistice personale, care e una deplin eclesială şi patristică. /

În cuvântările sale, “Sf. Simeon păstrează o perspectivă dominant soteriologică”, p. 82/ El evidenţiază “permanent legătura strânsă dintre Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat şi Sfântul Duh, ca trimis al Acestuia, Duh al Adevărului şi Purtător de viaţă desăvârşită”, p. 82./

Analogii şi simboluri simeoniene subliniate de autorul nostru: Hristos – soarele; Duhul Sfânt – vinul, cf. Cateheza 23, col. 160-200;  Hristos  – poarta, Sfântul Duh  – cheia, Dumnezeu Tatăl – casa, cf. Cat. 33, col. 95-150; Duhul Sfânt “sămânţă a lui Hristos prin care creştinii devin din neamul Lui“, cf. Cat. 30, col. 325-330, apud p. 83 a art. pe care îl recenzăm./

Autorul evidenţiază “realismul plastic al simbolurilor Sfântului Simeon”, p. 83, în care”cel cu vinul şi soarele, [e] unic în literatura patristică”, p. 83. Nu ştiu despre ce simbol vorbeşte. Nouă nu ne-a sărit deloc în faţă acest pasaj, dacă el există în opera simeoniană. Însă cred că nu trebuie să facem caz de simbolistica simeoniană, pentru că ea nu s-a dorit a fi o expresie în sine ci o icoană care ne traversează, ne conduce spre experienţele şi vederile sale mistice. El nu a creat simboluri pentru simboluri ci a creat hărţi spre înţelegerea trăirilor sale extatice./

“persoana Mântuitorului Hristos este o realitate vie în viaţa credinciosului, manifestată prin acţiunea continuă şi desăvârşitoare a Duhului Sfânt”, p. 83./  “În viziunea [teologică a] Sf. Simeon NT, virtuţile în ele însele nu au nicio valoare atâta timp  cât nu sunt însufleţite de Duhul Sfânt şi [nu] ne introduc într-o ordine de viaţă divină”, p. 85. Perfect de acord! Pentru el orice virtute nu este ceva demn de laudă, de evidenţiat, dacă nu ne aduc în noi simţirea conştientă a harului dumnezeiesc şi vederea lui Dumnezeu. Toate virtuţile sunt pentru el oase moarte dacă nu ne dau să vedem slava negrăită şi veşnică a lui Dumnezeu./

El este “un exponent al unei linii intransigente cu privire la non-valoarea virtuţilor în afara vieţii în Hristos şi sub oblăduirea Duhului Sfânt”, p. 85-86. Da, e adevărat!/  În Discursul etic 7, col. 326-333 vorbeşte de virtuţi ca de un trup şi acest trup al virtuţilor constituie viaţa duhovnicească, p.  86./ “desăvârşirea la care conduce treptat Duhul pe cel înduhovnicit se arată a fi şi mai înaltă şi de nebănuit pentru ceilalţi oameni”, p. 87. Adevărat!/

“În cuvântările sale Sf. Simeon nu oboseşte să accentueze mereu legătura şi interdependenţa reciprocă dintre împlinirea poruncilor şi dobândirea virtuţilor, dintre lucrarea credinciosului şi desăvârşirea acestei lucrări de către Duhul Sfânt”, p. 87./ “el subliniază că dobândirea virtuţilor nu trebuie luată ca scop în sine”, p. 87/

 ”Pentru Sf. Simeon teologia este o harismă, iar teolog este numai acela care dobândeşte vrednicia de a fi purtătorul acestui dar al Duhului Sfânt ca urmare a unei vieţi curate”, p. 91. Adevărat! Sfântul Simeon a primit harisma Teologiei în cadrul unei vedenii dumnezeieşti, vedenia după care a început să scrie lucruri de o măreţie copleşitoare, care au amuţit pe toţi./

Cf. n. 58, p. 91: “Sf. Simeon arată că certitudinea cu privire la răspunsul de la Judecata de apoi o avem încă de aici, din viaţa aceasta. Harul este cel care dă celui înduhovnicit siguranţa cu privire la soarta sa după moarte”, cf. Cateheza 4, col. 695. Sfântul Simeon, e adevărat, spune acest lucru. Încă nu are nimic de-a face certitudinea reformată prin muncă cu certitudinea de care vorbeşte Simeon. La el prezenţa harului e o evidenţă care dă certitudine ontologică şi nu doar psihologică. /

Acuzaţia de mesalianism, e adevărat, e nefondată în cazul său, p. 92. Mesalienii erau nişte desfrânaţi, o sectă de destrăbălaţi care pretindeau că au vedenii şi că sunt aleşi. Aceştia negau importanţa Sfintelor Taine în viaţa noastră dar spuneau că rugăciunea le rezolvă pe toate. Se credeau exorcizatori dar aveau femeile în comun. /

Autorul crede că Sf. Simeon nu a urmărit “un sistem teologic în expunere”,  p. 94, adică nu a scris sistematic, raţionalist ci s-a condus “doar de nevoile imediate ale argumentării şi pastoraţiei”, p. 94. Putem spune că în unele lucrări ale sale a fost apologetic, polemic sau argumentativ dar, au existat şi altele în care a scris pentru oameni din viitor, în mod profetic, anticipând discuţiile teologice ale secolului al 14-lea care au fost conduse de Sfântul Grigorie Palama. /

El “izbuteşte să redea un vast şi viabil tablou a ceea ce trebuie să însemne o viaţă autentic creştină”, p. 94/ Sf. Simeon “este cel care introduce psihologia emoţională în descrierea relaţiei sufletului cu Dumnezeu, căreia îi dă însă o temelie spirituală”, p. 94, cf. n. 70, p. 94: Pr. Prof. D. Stăniloae, “Natură şi har în teologia bizantină”, în Ortodoxia [1974], nr. 3, p. 410. Nu ştim cum a formulat părintele Dumitru ideea în articolul său, dar exprimarea  autorului nostru pare a introduce un mod de a vedea lucrurile care nu îi este propriu lui Simeon./

“Opera Sfântului Simeon Noul Teolog nu este produsul unei nevoi de teoretizare şi explicare a adevărurilor creştine, ci este expresia unei bogate vieţi spirituale şi a unei intense preocupări faţă de problema mântuirii personale cât şi a aceleia a semenilor săi. Setea după o permanentă Cincizecime cu efecte înnoitoare în viaţa duhovnicească îl îndeamnă să dea această expresie pururea viabilă a intensităţii emoţionale a relaţiei omului cu Dumnezeu, care se constituie de asemenea, într-o mărturie vie a lucrării neîncetate a lui Dumnezeu în lume cât şi a perenităţii adevărurilor creştine”, p. 94. Pasajul final al articolului./

Nu trebuie însă să tragem concluzia că teologia simeoniană este o simplă emoţie individuală a unui credincios care cerebralizează lucrurile, ci este consecinţa unei revărsări de har, de lumină dumnezeiască inexprimabilă în viaţa sa care îl face plin de entuziasm dumnezeiesc, care e infinit mai mult decât o simplă emoţie. /

Pr. Dorin

Nu mai sunt lector…sunt profesor, dar scriu la fel de…”bine”

Ieri a avut 4000 [să i-o spuneţi lui Mutu, pe unde o mai juca el acum, că sunt reali!!!!] de vizitatori la nişte articole de zi  super banale. Nu era nimic flagrant de genial în ele, mai bine-zis, nu erau nici articole de-o şchioapă ci nişte însăilări de duzină.

Astăzi a scris şi dumnealui un articol mai mare…dar cred că s-a forţat serios. Nu cred că se mai repetă curând surpriza de astăzi.

Aveţi aproape 670 de postări pe blog şi numai 1.788 spamuri la ele? Ştiţi ce înseamnă asta? Că sunteţi insignifiant. Cei care sunt atacaţi de spameri sunt  cei cu trafic real. Blogurile care nu au trafic real nu sunt luate în calcul de spameri. Şi e normal: la ce bun să te iei de cineva care nu prea există? Am văzut pe blogul lui Matt, creatorul wordpressului vreo 2 milioane de spamuri contorizate. Asta e valoarea: valoarea pe care ţi-o dau cei care te invidiază!

Cum a făcut dumnealui să aibă peste 11 mii de comentarii la 600 de articole banale  în proporţie de 90% ? Da, ştim, nu e nicio minune numărul lor! Aproape toţi comentatorii săi zilnici sunt din breaslă, sunt de-ai lor, merg mai mulţi pe mai multe nume, şi aşa par că sunt cu milioanele, când ei nu sunt nici 15.

L-am auzit de multe ori pe domnul profesor [ a vrut să mi-o spună aseară în mod răspicat, neînţelegând că prin asta  se face şi mai mult de râs în ochii mei] că  subliniază adesea numărul de comentarii pe care nu le-a scris. Păi ce au comentariile cu munca dv.? Ele ar trebui să elogieze munca dv.  şi nu să fie nişte discuţii de messenger regizate.

La un an de La Pătrăţosu situaţia e lamentabilă şi baptiştii români care i-au ca reper blogul său nu cred că îşi dau seama cât sunt de penibili în ochii noştri. E ca şi când ortodocşii l-ar lua de reper pe  La Vad şi ar considera că numai atât se poate pe la noi.

Dacă un profesor baptist se prezintă atât de prost/minimalist din punct de vedere teologic, lingvistic, cultural şi filosofic, dar mai ales atât de tendenţios în mod gratuit de la o zi la alta în faţa noastră şi vrea să ne capteze atenţia, cât de lamentabil trebuie să fie atunci discursul unui confrate de al său mai mic în distincţii?

Care sunt articolele teologice gratuite, create pentru blogul său, în acest an? Ce dezbateri profesioniste a avut în materie de teologie şi lingvistică în acest an, lucruri la care, un profesor, se presupune că s-ar pricepe? Ce ne-a dovedit în principiu despre propriul său etos religios? Ca unul care l-am citit de la cap la coadă nu pot să arăt nicio contribuţie remarcabilă, un proiect parcurs pas cu pas, care să îmi taie respiraţia.

Poate că nu vrea să dovedească nimic şi atunci îl înţelegem. Ceea ce s-a reţinut au fost  doar nişte răfuieli de culise care au răzbătut online şi care ne-au dovedit cât de plictisitoare este amiciţia “evanghelică”. De fapt domnul profesor nu are proiect cu care să vină în faţa noastră şi să ne facă, fără aranjamente, să îl admirăm pentru gratuitatea efortului său de a ne învăţa câte ceva.

Cum arată Teologie pentru azi, astăzi:

Arată cu un trafic realist şi cu o muncă prea mare pentru traficul ca atare. În primii 100  din wp. ro suntem blogul cu cele mai multe articole publicate pe acest an după cercetarea noastră onestă. Noi credem că se putea şi mai mult şi mai bine din partea noastră, dar mai e timp pentru ambele. Noi nu suntem mulţumiţi şi nici ultrafericiţi, noi faţă de noi, de cele 1600 de articole puse pe blog.  Le considerăm un efort onest, aproape zilnic, încadrate într-un proiect în derulare…şi vom… şi veţi… mai vedea!Nu am ajuns cu capul printre stele pentru că am făcut online ce am făcut. Trebuie să avem şi bun simţ când ne evaluăm munca.

Oricine intră la noi pe blog ştie cine scrie aici pentru că e la vedere. Însă, a fi profesor universitar doctor,  a te lăuda cu pretenţii de lingvist, pastor şi evanghelizator şi să te facă un doctorand şi la scris şi la bunul simţ, ăsta e masacru la drumul mare  pentru mine personal şi cred că domnul profesor ar trebui să îşi dea demisia în mod real de pe bloguri. Să stea în banca sa şi să scrie o carte, cu ştersături şi reveniri multiple, două, nouă…dar nu e de dumnealui aşa ceva.

Cred că are fler când stă acasă, la masa de scris, am observat asta, şi atunci poate să scrie lucid, cumpănit…dar nu şi când e pus să scrie contratimp. Dacă vrea să ne creadă şi ne respectă, cred că ar trebui să ne şi accepte sfatul. Domnule profesor, faceţi ceva onest pentru online şi poate vă urmează în această onestitate şi domnul lector universitar doctor  Gheorghe Ştefanovici! Apucaţi-vă să vă faceţi operă, demnă de statutul de profesor şi de lector, că în sistemul online nu vă găsiţi rostul!

Credeţi-mă, nu e de dv.! Din ce emană din dv. pe foaia de pixeli  nu îmi garantează, în niciun fel, că avem de-a face cu două cadre didactice universitare. Şi când eşti confundat cu altceva decât ceea ce eşti e grav. Sper să mă înşel…dar nu cred că e cazul.

Pr. Dorin Picioruş.

Cum ajungi în top 10 wp…la sfârşit de an

Răspuns simplu: ne luăm după fotografia supra! Pentru ca să ajungi pe primul loc, trebuie să fii reverend profesor doctor şi să faci…teologia minciunii. Pentru locul doi…trebuie să ai apetenţe paranormale, să fii lector universitar doctor în filosofie şi să scrii. Pentru locul trei…trebuie doar să îţi ridici fusta, să-ţi arăţi banalităţile, el nu va  dori să le ia în consideraţie şi … ai asigurată medalia de bronz!

Pentru celelalte locuri scrii despre anonima Alina, dai leapşa lui Ion Iliescu, mergi pe stradă şi pozezi lumea la modul banal şi te iei de Gramo’s la superlativ, descrii o ceartă între blogărul Licuriciu şi glogărul Spandaxia, faci poezii, pavezi Iadul cu intenţii bune şi…te uiţi la filme.

Nimic serios. Nu trebuie să accezi la lucruri serioase pentru că nu te citeşte nimeni. Când scriu lucruri superbe ştiu asta…pentru că nimeni nu doreşte să le citească în primele câteva ore de la publicarea lor. Le citesc noaptea sau a doua zi, pentru ca eu să nu mă bucur deloc. Adică, da, doi de zece!

Dacă nu vă place formula de 10 pe care v-am dat-o puteţi scrie despre chilotul lui Pamela Anderson, despre cum i-a căzut un muc din nas lui Băsescu, despre cât de mare e bugetul lui Pitt, cine se mai culcă cu Nicoleta Luciu, care blogăr anonim a mai zis o bucată de banalitate..intelectualisme din astea. Lăsaţi spaţii cu duiumul, scrieţi prost, fără noimă, apelaţi la păpuşele galbene, daţi-vă cu părerea despre ce nu ştiţi, fiţi idioţi, că de neam prost nici nu se mai pune problema…

Eu cred că o să vă descurcaţi pentru că şi aşa e vai de cacaoa lor de bloguri, pe care le-am adus la un derizoriu nebănuit. Adică creează oamenii pentru noi sisteme online în care să scriem ce e mai bun din noi şi noi doar râgâim în cuvinte!

Spor la plictiseală că de bucurie nu e cazul!

Pr. Dorin.

Sigur ai nevoie de un cont la Ipernity

Un cont pentru fotografii în plină extindere.

Un exemplu de cont admirabil, cel al Denisei Lala.

Pr. Dorin.

Sărbătoarea este “odihnă sfântă a Domnului”

Conform LXX: ἀνάπαυσις ἁγία τῷ κυρίῳ [Ieş. 16, 23]. Sărbătoarea e sărbătoare în viaţa ta dacă te odihneşti întru Duhul lui Dumnezeu. Dacă te delectezi, dacă te îndulceşti cu frumuseţi duhovniceşti, cu vorbe duhovniceşti, cu imagini duhovniceşti trăieşti odihnă mare, neînchipuit de frumoasă. Când nu e odihnă frumoasă în noi este o inamiciţie dureroasă între trupul şi sufletul nostru, pentru că trupul se luptă împotriva sufletului prin patimile pe care şi le-a creat de-a lungul vieţii.

Sensul odihnei adevărate e viaţa sfântă. Albia odihnei e sfinţenia. Trăim o odihnă a Domnului, cu Domnul, în Domnul, după Domnul dacă suntem în sfinţenie, în simţirea harului lui Dumnezeu în inima noastră şi în viaţa noastră. Şi avea dreptate un creator de online acum câteva zile, când scria un articol în care ne spunea că nu toţi se bucură de sărbători. Da, nu toţi se bucură de sărbători! Mulţi păcătuiesc de sărbători crezând că petrec.

Sărbătoarea de care vorbim aici nu se reduce numai la participarea la sfintele slujbe ale Bisericii. Când ieşim din Biserică trebuie să continuăm sărbătoarea acolo unde trăim, unde mergem, pentru că sărbătoarea este a inimii. Suntem în odihnă când suntem în gânduri bune. Suntem în odihnă când ne facem treaba cum trebuie. Suntem în odihnă când iertăm, când iubim, când ne curăţim de păcate, când suntem oameni ai corectitudinii de conştiinţă şi nu ai corectitudinii prescriptive, că aşa trebuie să facem şi facem.

Ca să trăim odihna lui Dumnezeu trebuie să facem ce simţim că ne îndeamnă harul lui Dumnezeu să facem.  Dacă conştiinţa noastră întru Duhul Sfânt spune să facem asta sau asta…atunci acele lucruri sunt bune, pentru că acelea ne aduc odihnă interioară trainică şi nu ne face mari numai de ochii lumii. Şi e observabilă odihna, creşterea în har şi în duhovnicie!

E reperabilă dacă urmăreşti schimbările de atitudine, de nuanţă, erupţiile de sinceritate, de mărinimie şi de cunoaştere ale celui întru care lucrează harul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea el nu poate să se ascundă, dacă îl priveşti duhovniceşte, pentru că harul lui Dumnezeu, care lucrează şi în tine, îţi dezvăluie cine este lumina din faţa ta.

Nu cred în creştini ortodocşi autentici fără pacea Sfântului Duh în inima lor! Nu cred în bunătatea ortodocşilor care nu au lacrimi dulci de iubire faţă de Domnul lor şi faţă de suferinţele oamenilor. Nu cred în creştini ortodocşi delicaţi care nu ştiu să zâmbească iertător. Nu cred în feţe mate, în ipocrizii titrate, în bădărănia care te avansează, în indelicateţea care sfidează orice urmă de omenie…

Pacea sfântă a lui Dumnezeu, odihna lui Dumnezeu în tine, ca şi înţelepciunea, dragostea, cuminţenia, bunătatea cresc pe măsură ce se infiltrează şi ajung şi în inimile altora din fiinţa ta. Cel întru care viază pacea este un rezervor de pace pentru alţii. E mai bine să găseşti un om care să te înveţe să te smereşti în faţa lui Dumnezeu decât să găseşti un om care să te înveţe să câştigi milioane de euro într-un an.  E un dar dumnezeiesc dacă ai duhovnici, părinţi, prieteni sau colegi care să te umple cu pacea lor.

Când au venit Îngerii din cer şi au slăvit pe Dumnezeu împreună cu păstorii au zis:  Δόξα ἐν ὑψίστοις θεῷ καὶ ἐπὶ γῆς εἰρήνη ἐν ἀνθρώποις εὐδοκίας  [Slavă/mărire întru cei  de sus ai lui Dumnezeu şi pe pământ pace {şi} bună-voire întru oameni][Lc. 2, 14]. Îngerii lui Dumnezeu au dorit ca slava pe care ei o aduc, ei, cei de sus, lui Dumnezeu să fie adusă şi pe pământ de către oameni, pentru ca să fie pace în ei şi între ei, şi dacă e pace e omenie, e bună învoire între oameni. Ceea ce ne doresc Îngerii lui Dumnezeu e să trăim în pacea care mulţumeşte lui Dumnezeu, în pacea care e bucurie pentru tot ce a făcut şi face Dumnezeu cu întreaga omenire, e înţelepciune, înţelepţire continuă din cele ale lui Dumnezeu.

Bineînţeles că subiectul nostru nu are relevanţă interioară pentru cei care nu au trăit niciodată pacea lui Dumnezeu ca urmare a împăcării lor prin Botez şi Spovedanie cu Dumnezeu.  Deşi vorbim aceeaşi limbă nu ne înţelegem. Şi nu ne înţelegem pentru că nu am trăit pe viu, în fiinţa noastră, niciodată, pacea lui Dumnezeu. Şi dacă nu am trăit-o, e adevărat, ea nu are sens. Dar dacă am trăit-o şi o trăim, şi vorbim prin prisma ei, nu ne putem închipui să mai vrem să trăim alandala, fără ea, într-o viaţă de mizerie.

Pentru că pacea lui Dumnezeu este indisolubil legată de sfinţenie, de dragoste, de curăţia sufletului şi a trupului, de împlinirea poruncilor, de tot ce ţine de ascultarea de Dumnezeu. Pacea duhului nostru e adevărata sărbătoare. Pacea este liniştirea fiinţei noastre, umplerea ei de bucurie nestăvilită, de fervoare, de o adâncă şi neţărmurită, nemărginită delicateţe în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Dacă vezi cele ale lui Dumnezeu eşti delicat, eşti atent, te umpli de sfială. Dacă te umpli de sfială e normal să nu calci pe bătături pe oamenii care se adâncesc în recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu. Însă pacea duhului nu exclude faptul de a nu vedea răul şi perversitatea din oameni, ci dimpotrivă pacea duhului, lăuntrică devine atunci o durere duhovnicească pentru malformaţiile interioare ale oamenilor pe care le aduc păcatele şi nu accidentele de maşină.

Un om schilodit de maşină, un om beteag din naştere nu e o ruşine, nu e un om care nu poate să se umplă de pacea lui Dumnezeu. Omul care dă afară pacea din el e cel care se luptă zilnic cu voia lui Dumnezeu, căruia îi place să fărâme, să murdărească, să paraziteze lucrurile din jurul lui. Dacă lumea arată rău în jurul nostru e pentru că noi nu facem nimic ca să fie mai frumoasă. Dacă vedem numai răul din jur e pentru că nu avem binele în noi şi vedem numai prin ceea ce ne caracterizează în mod esenţial: murdăria.

Pacea e astuparea murdăriei proprii de harul lui Dumnezeu. Pacea e sărbătoarea care se vede atunci când stai de vorbă cu un om al păcii. Dar omul care are în el  pacea e un om al unirii cu cei care se unesc cu binele, cu harul lui Dumnezeu şi nu cu răul. Dacă Domnul a adus sabia şi sciziunea în familie a adus-o acolo unde unii sunt cu Dumnezeu şi alţii cu dracul, cu potrivnicul, cu duşmanul, cu cel care ne invidiază mântuirea. Şi e normal, ca acolo unde pacea ne desparte pe unii de alţii, acolo unde alegerea ne desparte să nu putem fi împreună.

Adevărata familie e unită numai de către Duhul lui Dumnezeu, întru Hristos, după voia Tatălui.  Dacă vrei o familie ideală, perfectă, nu o poţi avea în mod ideologic sau printr-o constrângere anume. Nu poţi să-ţi forţezi copilul să te iubească şi nici propria-ţi soţie! Dacă emani pace şi ei caută pacea care covârşeşte toată mintea vei avea o familie care va privi la tine ca la soare, ca la izvorul frumuseţii lor, al bucuriei şi al stabilităţii lor. Dacă tu eşti capul familiei, ca părinte şi soţ, cei din jurul tău vor fi plini de tine pentru că te vor vedea că şi tu eşti plin de ei, că mori de dorul lor, de dragul lor, pentru binele lor.

Nu merge fără dragoste şi fără uitare de sine! Dragostea e o uitare de sine pentru că vezi pe alţii. Nu poţi să vezi pe alţii dacă te vezi numai pe tine! Te vezi pe tine dacă te uiţi pe tine pentru alţii. Ca să simţi ca părinte povara dulce a păstoririi celor raţionali trebuie să faci uz de raţionalitatea inimii, de raţionalitatea care nu sfidează bunul simţ, candoarea, fragilităţile personale. Ca să ai trebuie să fii. Ca să fii trebuie să te uiţi. Şi când te uiţi pe tine şi vezi numai pe El şi pe ei…atunci te umple pacea lui Dumnezeu care face din viaţa ta o sărbătoare. Şi sărbătoarea e o sărbătoare zilnică dacă eşti cu pacea Treimii în tine.

Pr. Dorin Picioruş

…pentru că ea îl iubea pe altul

Psa. Gianina

Mireasa cea plânsă [pentru cei care ştiu: mireasa geniului]

Psa. Gianina.

La OTV e fără şpagă

Psa. Gianina.

Multiplele faţete ale Iisus-ului istoric în cercetarea lui Jaroslav Pelikan [4]

9

Cap. 9, Monahul care stăpâneşte lumea, p. 130- 144./ Mc. 8, 34 şi afluxul creştinilor sec. 4 spre monahism, spune autorul, a creat percepţia că Hristos e Monahul desăvârşit, p. 130./ Sf. Benedict de Nursia „defineşte viaţa călugărului ca participare la viaţa lui Hristos”, p. 134./ O concluzie a-istorică a autorului: „celibatul impus episcopilor, dar căsătoria îngăduită preoţilor parohi – a permis călugărilor monopolul asupra episcopatului în Biserica răsăriteană”, p. 136-137. Au fost destui episcopi în istoria Bisericii Ortodoxe care au fost mireni înainte ca Sinodul să dorească să fie ridicaţi în treapta de episcop. S-a instituit faptul ca episcopul să fie monah pentru ca să nu existe o trecere, pe motiv de filiaţie, a episcopiei de la părinţi la copii./

Autorul vrea să ne inducă ideea separaţiei radicale între monahi şi mireni în Ortodoxie, realitate care nu a existat şi nu există, p. 137/ Consideră că reforma perpetuă în monahismul romano-catolic a fost mai mult decât necesară, p. 139 Noi înţelegem această reformă ca o îndepărtare voită de atmosfera religioasă a primului mileniu creştin. /

10

Cap. 10, Mirele sufletului, p. 145-156./ Nikolaus von Zinzendorf, întemeietorul sectei morave îl influenţează pe John Wesley, împreună cu Luther, p. 145./ Autorul repetă şi el inepţia clasică în mediile academice: „în secolul al VI-lea, a apărut o serie de scrieri greceşti care păreau să fi îmbinat elemente creştine cu idei neoplatonice aproape fără discriminare şi care purtau numele lui Dionisie Areopagitul”, p. 147./ Autorul spune inepţii pe bandă rulantă despre Sfântul Dionisie. Se observă puterea extrem de redusă de discernere a autorului şi motivele comune din scrierea sa./

Un adevăr brutal de sincer: în multe din poemele trubadurilor „veneraţia arătată doamnei [curtezanei n.n.] sugerează un fel de mariolatrie literară [adică vorbea de doamna X ca despre Prea Curata Fecioară. Acest lucru se vede şi în Renaştere şi în Romantism n.n.]; însă iubirea preaslăvită, cu tot rafinamentul ei, era adulteră”, cf. Thomas C. Bergin, Dante, Ed. by Orion Press, New York, 1965, p. 46, apud n. 39, p. 290/p. 154 a cărţii./ Şi autorul continuă: „Astfel versurile închinatei Sfintei Fecioare Maria şi celei închinate unei iubite puteau fi adesea schimbate între ele, ascunzând şi dezvăluind în acelaşi timp adevărata dorinţă a poetului pentru iubirea doamnei sale”, p. 154./

De multe ori am observat în teologia romano-catolică, protestantă şi mai ales neoprotestantă un erotism camuflat dar destul de viril, de bădăran în cântările lor cultuale vecin cu obrăznicia. Concluzia: când nu mai ştii să faci diferenţă între iubire pentru cineva şi venerarea Stăpânei lumii nu dovedeşti decât că eşti un desfrânat notoriu. Îmi aduc aminte de o rugăciune pe care am citit-o într-o biserică catolică ce m-a cutremurat. Era un fel de tras de şireturi cu Dumnezeu, o aroganţă şi o bădărănie incredibile./

Autorul recunoaşte că „în sânul misticii creştine medievale şi în protestantismul pietist s-a manifestat cu tărie individualismul”, p. 155. Cum s-ar fi putut întâmpla acest lucru dacă am vorbi de o mistică real hristocentrică şi eclesiologică, în care relaţia noastră cu Hristos nu exclude ci presupune relaţia cu aproapele nostru? S-a manifestat şi se manifestă un individualism viforos pentru că oamenii credincioşi au început să nu mai vadă ceea ce îi uneşte, care e fundamentul lor, adică Hristos Dumnezeu, Cel activ şi prezent în mijlocul lumii. /

11

Cap. 11, Modelul divin şi uman, p. 157-169/ Autorul spune că Francisc de Assisi a întruchipat pe deplin viaţa şi învăţăturile Domnului Hristos, p. 157. Credem că nu are nimic de-a face cu ele./ Papa Pius al 11-lea îl numea, bineînţeles în mod ilegitim, pe Francisc: alter Christus [ al doilea Hristos], p. 157./ Primul biograf al său e Toma din Celano, p. 159/

Odată cu Francisc apar falsele vedenii ale Răstignirii Domnului şi stigmatele, născându-se astfel o religiozitate de esenţă tulbure, sub influenţă demonică. A se vedea p. 160, unde e redat episodul falsei vedenii care naşte stigmatele: „Viziunea a dispărut, lăsându-i inima arzând de fervoare, iar trupul impregnat de o miraculoasă asemănare. Pe dată au început să se ivească urmele cuielor în mâini şi în picioare, întocmai cum le văzuse el în viziunea Omului răstignit pe Cruce. Mâinile şi picioarele îi apăreau străpunse de cuie prin mijloc…Coasta dreaptă părea ca şi când ar fi fost străpunsă de o suliţă, fiind însemnată cu o cicatrice vânătă care adesea sângera” cf. Bonvantura, Major Life 13.3, ed. Habig, p. 731, apud n. 10, p. 291./

Până la el nu mai trăise nimeni astfel de experienţe trupeşti, falsele stigmate, experienţe ce nu sunt proprii niciunui Sfânt al Bisericii una, adică niciunui Sfânt ortodox răsăritean sau apusean din primul mileniu creştin./ Acest lucru îl recunoaşte şi autorul: „Se pare că Sfântul Francisc [pentru romano-catolici e sfânt pentru noi e un înşelat n.n.] este primul om din istorie care a primit rănile lui Hristos, însă de atunci s-au mai înregistrat şi alte cazuri, în jur de trei sute autentice, potrivit unui recensământ”, p. 161. Adică dracul a inventat pentru romano-catolici, odată cu Francisc, minuni speciale, ce nu au nimic de-a face cu adevărata asceză a Bisericii dintotdeauna. Recensământul de care vorbeşte autorul este cuprins în Dictionnaire de Théologie Catholique, vol. 15, Libraire Letouzey et Ane, Paris, 1903-1950, v. stigmatisation., apud. n. 13, p. 291./

Tot Francisc e cel care a inventat, în 1223, în satul Greccio din provincia Umbria a Italiei* obiceiul de a se improviza ieslea de la Betleem, care durează şi astăzi, p. 164./

Pr. Dorin.

Finalizând gânduri

Motto:

“Dacă vrei să stai la poartă pe canapea şi să discuţi…trebuie să ai şi ce spune şi să ştii să îţi cauţi, mereu, un alt şi alt public”.

Platitudinile sunt specialitatea celor care citesc gânduri în mod intensiv, le memorează şi le redirecţionează spre un public care nu are nevoie de ele. Ele apar cu precădere la cititori  plictisiţi de-atâta citit şi la scriitorii mărunţi şi mai puţin la creatorii de cărţi, la scriitori de zi cu zi. Cu alte cuvinte găseşti platitudini cu tona la cei care sunt învăţaţi cu comoditatea citirii şi care nu au transpirat pentru nicio pagină pe care o citesc. Ei sunt comozi pentru că toate le parvin de-a gata.

Tocmai de aceea în faţa lor, cu toţii, căscăm. Fie că vorbim de limbaj de lemn, cupru sau inox…platitudinile sunt: să zicem şi noi ce n-am gândit cu mintea noastră.  De aceea când citesc un text, scriu cele două, zece idei pe o foaie şi întreb, retoric, pe autor: Şi care e ideea ta, pentru care ai transpirat? Bineînţeles că autorul, tace!…

Banalitatea se naşte acolo unde nu e nicio căutare reală şi nicio bucurie ca să transmiţi ceva. Citim zeci de articole într-o săptămână şi căscăm sau ne enervăm pur şi simplu. Miroase a mort, a banal, a treflă, a prostie, a ştocăreală venală…E un scris în loc să ţipi sau să te duci la veceu. Am sentimentul dezolant, în acest sfârşit de an, că onlinul românesc e prea plictisit ca să te ţină în priză şi excepţiile devin şi ele, blazate, dacă mediul înconjurător e atât de toxic.

Ca să scrii bine trebuie să ai un public lucid. Sau să fii ţinut în stresul emoţiei reale. Însă onlinul românesc încearcă să îţi fure căciula cu un rating mincinos, cu cancanuri ieftine,  fără să te instruiască, să îţi indice un mod de a fi. Nu suntem prea conştienţi de faptul că formăm opinii, direcţii, că orientăm oamenii atâta timp cât pledăm zilnic pentru ceva anume.

Ne enervează televiziunile cu publicitate excesivă şi programe proaste, ne enervează un anume fel de jurnalism, încercăm să scriem şi să facem pe cont propriu ceea ce un trust de presă nu cam face…dar le încurajăm erorile atâta timp cât şi noi cădem în banal., într-un derizoriu prostesc, bolnăvicios.  Reacţia noastră de aseară împotriva lui Gramo’s, e legitim de egală şi dacă îl vizăm pe Cruceru sau Bucurenci, care tot stau în vârf pe degeaba.

Dacă doi lectori şi un om de televiziune cu notorietate stau mereu pe primul loc şi ne pasează tâmpenii, chiţibuşării, prostioare, banalităţi vandabile…cei mai puţin şcoliţi decât ei înţeleg că cei cu carte sunt nişte proşti  cu diplomă şi cam atât. Acest mod de a banaliza  zilnic sistemul online încurajează prostia, nesimţirea, bădărănia, subcultura…împotriva cărora, cei trei, par a lupta. Cum? Cât? Cu ce articole publicate?

Mie mi-ar fi ruşine să fiu toată ziua în primii 4 şi să am două poze, un anunţ şi trei linkuri. Ceea ce se petrece de câteva luni în topul 100. ro e o nesimţire incatalogabilă. Ar trebui ca topul, de la un cap la altul, să aibă o variabilitate, o modificare constantă, pentru că nu poţi să scrii zilnic de nota 10 sau să fii as în toate. Numai că 90 de locuri din wp se schimbă de la o zi la zi şi numai primele 10 sau primele 4 locuri, mai concret, nu se cam schimbă deloc.

Mai pe româneşte: domnilor Gheorghe Ştefanov, Marius Cruceru şi Dragoş Bucurenci, dacă doriţi să fiţi în primii patru tot timpul nu e un lucru rău, numai dovediţi acest lucru în scris, prin munca dv. efectivă şi nu prin manipularea ratingului! Dovediţi că sunteţi nişte oameni şcoliţi, nişte oameni cu potenţe, nişte oameni  cu perspectivă şi care ştiu să  indice altora mai fragili în gândire nişte direcţii, care ştiu să devină, pe nesimţite, formatori de opinii.

Aşa, că arătăm trei fete cu curul gol, că punem trei articole de duzină…nu dovedim că facem excelenţă ci decadenţă! Am repulsie pe fiecare zi când vă observ feedurile, când văd cât de mult “v-aţi spetit” să scrieţi trei micşunele…iar ratingul dv. explodează ca bombele Al Qaidei. Mi se face o greaţă continuă de modul dv. de a vă situa în faţă…şi, probabil, nu sunt singurul.

Poate că la acest sfârşit de an, ar putea să vi se nască un gând mai bun  şi să o lăsaţi mai moale cu ipocrizia. A sta tot timpul acolo unde nu ţi-e locul înseamnă să descurajezi tocmai ceea ce crezi că reprezinţi. La începutul anului 2006 toată lumea fugea pe bloguri şi ele erau văzute ca o şansă de a schimba ceva, de a reprezenta o alternativă la aplatizarea generală, la platitudinea generală a reacţiilor.

Dacă o ţinem tot aşa se duce cu totul de râpă ideea de alternativă pe care credem că o reprezentăm şi am fost, iarăşi, o mare dezamăgire, de stil Caritas.  Noi vrem ca acest lucru să nu se întâmple! Poate ne ajutaţi şi dv….

Pr. Dorin Picioruş