De la Marius Cruceru la Lorin Fortuna: doi monştri simpatici

Domnul Cruceru Marius este cel cu cravată roşie, primul din dreapta, jos.

Nu are barbă ca în iconiţa de la La Pătrăţosu…Acela a fost de mult iar icoana stelei ce-a murit se tot mai vede încă…pe blog…

//lorin-fortuna.ro/reviste/astral/Numarul_6_din_feb_2004/pics/fortuna.JPG” cannot be displayed, because it contains errors.

Domnul Lorin Fortuna are barbă, poartă ochelari ca şi domnul Cruceru şi este un om energic. Acesta este… exorcizatorul postmodern al ortodocşilor români.

Cred că încă nu m-a prins raza exorcizării domnului Fortuna, după cum se vede, şi nici cea a evanghelizării domnului Cruceru…

Nu e vorba în cele ce urmează despre sintagma păgână: “monştri sacri”, ci despre o sintagmă eufemistic-reală, aceea de: “monştri simpatici”. Vă vom da toate detaliile necesare înţelegerii ultimei sintagme până la sfârşitul articolului. Trebuie să aveţi puţină…răbdare.

În mitologia greacă, monstrul era o fiinţă imaginară, o dihanie formată din corpul mai multor animale şi din părţi de om. Sinonime: matahală, pocitanie, arătanie, hâdoşenie/hidoşenie, monstruozitate, sluţenie, urâciune. Ştim sintagme scripturale ca: urâciunea idolească [Deut. 7, 26], urâciunea neamurilor [ Is. 49, 7] urâciunea pustiirii [Dan. 9, 27; 11, 31; 12, 11; I Macab. 1, 57;Mt. 24, 15; Mc. 13, 14;], cf. ed. BOR 1988.

Ultima sintagmă scripturală, dezbătută atât de VT cât şi de NT, ne pune în faţă o vorbire despre cei care transformă adevărul lui Dumnezeu sau vor să intre în Biserica lui Dumnezeu şi să o dărâme, punând în locul Sfintei Mese [ştim ce au făcut iluminiştii francezi la catolici] şi a credinţei ortodoxe tot felul de urâciuni blestemate de către toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Orice erezie şi orice eretic sunt urâciune în faţa lui Dumnezeu. A fi amabil, a fi vorbăreţ, a fi cu dare de mână, nu te scapă însă de a fi eretic şi în afara Bisericii lui Hristos. A vorbi împotriva Bisericii Ortodoxe, a Bisericii lui Dumnezeu şi a huli pe Prea Curata Stăpână, a-ţi deschide gura spurcată şi a vorbi împotriva Sfintelor Icoane, a Sfinţilor, a Sfintelor Liturghii ortodoxe, a Sfintelor Moaşte, a dogmelor Părinţilor, înseamnă să îţi baţi de unul singur…[păstraţi imaginea, că e reală!] un piron în cap sau să te lupţi cu Dumnezeu ca un nebun.

De ceva timp, nu e un secret pentru cititorii noştri atenţi la detalii, urmărim cu atenţie doi monştri, doi oameni care îşi permit atât de multe lucruri la adresa Bisericii lui Hristos, de nu mai ştiu unde să-i cataloghez. Dacă e vorba de erezie, de bădărănie, de instigare la violenţă, de tertipuri umane…totuşi mi se par prea mici pentru a defini activitatea destul de frenetică a acestor doi domni împotriva Bisericii lui Hristos. Sunt nişte monştri activo-pasivi. Ei lucrează cu mască şi fără mască, atât în mediul public cât şi în cel privat, pe linii aparent paralele, pentru că au acelaşi scop în definitiv: rănirea credincioşilor Bisericii lui Hristos.

Când domnul Cruceru vine şi scrie despre Maica lui Dumnezeu, pe care zice că ar fi cinsti-o şi el sau despre Patericul egiptean şi rugăciunea lui Iisus sau când domnul Fortuna vine şi spune despre patriarhul Teoctist că are păcatele lui dar nu a fost mason sau când laudă pe Eminescu sau pe iniţiatorul Gărzii de Fier din România…fiecare dintre ei au scopul de a fi…simpatici online sau la DDTV. Încă puţin…şi înţelegem de ce sunt simpatici doi monştri fioroşi.

Primul e un român care vrea să îi evanghelizeze pe creştinii ortodocşi cu forţa, pentru că aici, pe acest teren viran numit România nu există decât oameni păgâni, nişte canibali şi el ar fi un fel de al doilea Pavel din Tars care ne aduce…lumina de la Apus. Domnul Cruceru e un domn bine, în prima tinereţe, un vorbitor de limbi străine şi de dialecte româneşti, un familist, un profesor şi un pastor baptist iubit de către oameni, un om care se votează singur pe blogul său principal şi mai are încă 5-6 bloguri paralele, în care numai într-unul singur îşi spune numele real, e un om care şofează mult, care evanghelizează cu patos, căruia îi place chitara şi muzica clasică, care are repulsie la noutăţi amorale din punctul său de vedere şi nu numai al său…care vorbeşte cu fraţii lui pe blog, care răspunde la scrisori şi face înţelegeri cu mulţi…este, în toate acestea, un om excelent, un om admirabil.

Aceste lucruri şi alte zeci de lucruri se pot spune despre domnul Cruceru şi nu am epuiza evocarea sa. Să se reţină: scriem la un tag numit Evocări! Cei care sunt de partea dumnealui vor putea aduce, pe drept cuvânt, tot feluri de motive obiective prin care să arate verticalitatea, creativitatea şi sportivitatea acestui om. Însă masca simpativităţii sale muşcă din veşmântul cel dumnezeiesc al Bisericii lui Hristos, pentru că el lucrează în mod sistematic, susţinut financiar din afară şi dinăuntru, la racolarea cât mai multor oameni din Biserica Ortodoxă Română. Acest om este un pericol…eclesial.

Pe Arie, Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul I Ecumenic îl numeau unealtă a Satanei sau chiar diavolul cu faţă umană, şi asta numai pentru faptul că spunea, în principal, că Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu ci prima creaţie a Tatălui. Ce ar fi putut să spună aceştia despre admirabilii noştri eretici de azi? Cu cine i-ar mai fi comparat, dacă Arie, copil pe lângă ei, era comparat cu …Satana, cu Lucifer căzut din cer?

Deci domnul Cruceru, ca să încheiem prima acoladă, este un om cu multe calităţi dar folosite prost, împotriva Bisericii lui Hristos şi a Preacuratei Treimi.

Domnul Fortuna, de a cărui viaţă nu m-am interesat prea mult, ci, am urmărit cu multă atenţie disertaţiile sale lungi, fascinante în multe locuri, dar de o virulenţă ce nu sperie de loc CNA-ul, este un inginer trecut de a doua tinereţe, cu faţa mereu roşie, aproape mereu, din cauza enervării şi a altei boli, care a luptat la revoluţia de la Timişoara şi a fost cel care a scris prima declaraţie democratică a grupului de revoluţionari timişoreni, după mamă de etnie germană, dar cu o curioasă iubire faţă de civismul românesc, înălţat la rang de dogmă în organizaţia sa, un exorcizator energetic al poporului român, un călător în astralitatea lumilor, a sferelor şi a dumnezeilor săi multipli şi un revelator apocaliptic care ne preconizează un sfârşit mult prea apropiat al lumii, în nici …10 ani.

Potrivit propriilor sale declaraţii îşi sponsorizează de unul singur emisiunea de la DDTV, se crede un deşteptător de conştiinţe, consideră că Biserica Ortodoxă este una dintre cele mai mari falsificări şi manipulări ale omenirii, că Eminescu este întruparea unui dumnezeu planetar sau că e dumnezeul românilor, că societatea se împarte conform unei stratificări evoluţionisto-spiritualiste, în care apar invenţii antropologice numite: şerpilieni, vulturieni şi gorilieni, vorbeşte despre tot felul de dumnezei, avataruri, reîntrupări pentru care nu aduce nicio probă, nu vorbeşte mai niciodată despre sursele sale de inspiraţie sau despre cum vede, cum i se descoperă asemenea fabulaţii, nu vorbeşte despre scopurile reale ale organizaţiei sale ca şi domnul Cruceru, consideră monahismul ortodox o fugă tâmpită de lume, o impotenţă civică, e anti-mason declarat [asta nu e de rău, ci de bine!], se crede patriot şi este, în felul său, face naveta săptămânal/zilnic dintr-un oraş transilvan până la Bucureşti pentru această emisiune şi ne atenţionează asupra cataclismelor, de loc îmbucurătoare, care vor veni peste România.

Noi înregistrăm emisiunile sale [pe una incendiară rău de tot am pus-o şi pe blog la un moment dat, în vodpod-ul nostru], ne minunăm zilnic de noile debitaţii ale dumnealui şi, dacă nu e în timpul unei peroraţii antieclesiale făcute cu mult sânge, e un vorbitor fascinant, de nota 10.

Pe ambii monştri i-am auzit vorbind, cântând, perorând, predicând. Domnul Cruceru are voce şi degete bune de chitarist, e vocal, e şfichiuitor când predică, se dă de martir, de bolnav [el este bolnav, îl credem], e arţăgos, e penibil de multe ori, e candid, e copilăros, e fricos, se amuză, îi plac amuzamentele, îi plac tachinările, îi place să îl lauzi, îi place să îl vizitezi şi se autoinvită ca să te viziteze, e bădăran, intră cu forţa la tine în parohie, se foloseşte de pile, de relaţii, de telefoane şi intră în viaţa ta, în cimitirul tău, în oamenii tăi ca vulpea în păsări sau ca ursul la zmeură.

Domnul Cruceru este atent la detalii şi se repliază, are trupă de şoc, foloseşte mai multe nickname-uri şi te ia prin învăluire, când vede că l-ai atins rău vrea să o laşi mai moale şi să nu îi mai zici de rău, vrea să îl laşi să îşi facă de cap în linişte [aşa e învăţat: ca totul să se facă pe muteşte!], e afectat, vrea să fie considerat intelectual, se crede un bun teolog dar neagă asta de văzul lumii, vrea discuţii teologice sau amicale în care tu să laşi de la tine şi să pui semnul egal între erezie şi Ortodoxie, nu vorbeşte online despre credinţa baptistă, se teme să fie ridiculizat, ia în derâdere tot ce se poate de la ortodocşi, ne vizitează atent, zilnic blogul [îi mulţumim şi pe această cale], de la primele ore ale dimineţii, ştie că s-a făcut de râs de multe ori în faţa colegilor săi, mulţi râd de el pentru prestaţia proastă pe care o are pe blog, s-a lăsat de cursul de limbă greacă când a văzut că nu vine nimeni să îl citească, ştie că e citit şi e comentat numai de ai lui şi când vine vreun ortodox jubilează…

Of, nu se mai termină toată această înşirare de accente personale!… Adică, domnul Cruceru, ca şi domnul Fortuna sunt simpatici, sunt oameni cu umor, cu vervă, cu multe trăiri, cuvintele ies din ei cu ţintă precisă, ştiu să privească şi să privească înspăimântător, nu se tem de consecinţe uneori, sunt fanatici, sunt acizi, sunt spectaculos de monstruoşi…sunt nişte oameni care ştiu să denigreze profesionist, care se ţin de acest lucru, care se cheltuie metodic în acest sens, care fac drumuri de zeci de kilometri pentru nebunia de a lupta cu Biserica Ortodoxă, care se fac şi drac şi înger de vreo zece mii de ori într-o oră…şi ambii au afecţiuni la inimă.

Nu te uită niciunul, nu te iartă, nu te lasă în pace şi nici nu au de gând să se liniştească vreodată. Numai moartea, cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, e hotarul care opreşte înmulţirea răutăţii şi a apostaziei progresive a omului, sălbăticirea şi demonizarea sa graduală. Şi ar mai fi un tărâm al salvării, care opreşte destructurarea interioară: pocăinţa şi convertirea la dreapta credinţă.

Însă cei doi monştri simpatici, pentru că îţi plac unele accente umane ale lor dacă tot îi priveşti tot timpul, nu au timp de pierdut, pentru că sunt captaţi de peştele de aur al fanatismului lor şi fug după el şi după fata morgana a iluziei prin toate sferele astrale, dau mâna cu dumnezei închipuiţi şi văd tot ce Lucifer îi pune la televizorul imaginaţiei lui să vadă [ca domnul Fortuna] sau prin toate cotloanele acestui teren viran, nelocuit decât de cimpanzei şi oligofreni, dar şi de talibani [că aşa ne vede domnul Cruceru] numit România.

Se mai pot spune prea multe despre cei doi, care sunt capii de afiş ai mei, ai mei personal, pe cei pe care fac, în aceste zile, investigaţii psihologice mediate de online-ul wordpressului sau de ecranul televizorului, dar cred că am spus esenţialul. Sunt oameni care fac rău Bisericii Ortodoxe în mod sistematic, autofinanţându-se şi fiind finanţaţi, şi care…zburdă mult prea nestingheriţi pe imaşurile pe unde s-a scris Mioriţa în limba română şi apoi s-a tradus în engleză.

Ce le-aş putea dori?! Dumnealor ar dori să le doresc : spor la lucru în continuare şi faceţi cât de mult rău puteţi Bisericii Ortodoxe! Însă noi folosim pentru ambii, rugăciunea de aici şi altele mai multe, de venire în fire şi pentru pocăinţa lor şi, se pare, că rugăciunile ortodocşilor contează pentru domnul Cruceru:

Marius Cruceru, 22 sept 2007, despre fibrilatiile sale de la inima -

Însă, dacă dumnealui suportă cu greu rugăciunile ortodoxe, se vindecă tot…ortodox, pentru că practică rugăciunea lui Iisus, care îl salvează de la spital şi de la…moarte.

În ceea ce îl priveşte pe domnul Fortuna, dânsul ne exorcizează pe noi şi nu noi pe el, şi pe acest exorcizator online nu îl vede nici gândul şi nici pământul, nu îl reclamă nimeni, nimeni nu spune că merge cu lucruri perimate, de ev mediu timpuriu [debitările sale sunt de ev gnostic, dar asta e altă poveste], dar, poate…că or să ajungă şi la dumnealui, efectele frumoase ale rugăciunilor Bisericii lui Hristos.

Să ne auzim de bine!

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian

Publicat în: on 23/09/2007 at 5:23 PM Comentarii (42)
Tags:

The URI to TrackBack this entry is: http://bastrix.wordpress.com/2007/09/23/de-la-marius-cruceru-la-lorin-fortuna-doi-monstrii-simpatici/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

42 Comentarii

  1. Am urmărit părinte Dorin toată această acţiune virulentă cu care domnul Cruceru v-a atacat în atâtea rânduri atât direct cât şi indirect.

    Atacurile furibunde ale domnului Cruceru, prin articolele sale, au atins de multe ori cote paroxistice atât la adresa dumneavoastră, în calitate de preot ortodox, cât şi la adresa Bisericii Ortodoxe.

    Mă întreb până unde poate merge laşitatea şi grobianismul unor oameni faţă de care nu v-aţi arătat niciodată decât deschis spre dialog?

    Oare aşa a înţeles domnul Cruceru nevoia de dialog, prin atacul microbist la adresa celuilalt?

  2. Domnul Prof. Pastor Marius Cruceru apare pe bloguri cu numele de “patratosul”…

  3. “La Pătrăţosu” e nume de prăvălie…

    Există şi : “La Mişu la bodegă” , “La Gică frizeru” etc.

    Însă domnul Cruceru are mult mai multe nickname-uri şi numai dânsul le cam ştie câte sunt…

  4. vezi ma ca se scrie monstri.cu un i.

  5. Se pare că aţi avut dreptate: DEX-ul vă dă dreptate şi graba noastră v-a dat să fiţi “odată” [se scrie legat aici şi nu dezlegat] filosof ! Vă mulţumim pentru atenţia dv.

    Însă fiecare propoziţie pe care o începeţi, să ştiţi de aici înainte, se începe cu literă mare de tipar, după “vezi” al dv. se pune virgulă şi după “mă” se pune o altă virgulă, se scrie cu diacritice şi la final se pune semnul exclamării.

    Când vrei să fii pedant, atunci fă-o până la capăt…

    Aveţi totuşi doza dv. de optimism…optimisul tinereţii care priveşte pe gaura cheii.

    Vă invităm să scrieţi mai des la noi ca să vedem greşelile dv. de gândire şi nu pe cele de repezeală.

  6. Lorin Fortuna, e pierdut, celalalt e baptist. Nu se merita de pierdut timpul cu ei. Putem sa ne rugam pentru ei si ….atat.

    Doamne, ajuta!

  7. e prea departe shift`ul ca sa merite sa ma deplasez pana acolo…pentru orice altceva ar merita, dar nu pentru (inca un site de ) religie.stiu, insa, unde sa pun virgula si unde nu(repezeala)…eu doar am vrut sa va fac atenti,pentu ca aveati o greseala in titlu si nu dadea bine la enoriasi.pace voua, cei ce puneti botu` la dumnezei.

  8. icoana stelei ce-a murit(virgula, Sac!) se tot mai vede încă…frumos vers..din ce poezie este?..stiu si eu unul asemanator, dar nu identic.sunt curios daca poetul meu l`a plagiat pe al tau.

  9. Am înţeles…Sunteţi un om bine intenţionat…V-am văzut şi blogul, sunteţi un băiat cool. Mergeţi tot înapoi!

  10. Aaaa, deci asta era lupta corectă şi pertinentă de mult anunţată, nu?

    Asta era dezbaterea de bun simţ şi bun miros, căreia i s-a făcut atât de multă reclamă!

    Ăsta era dialogul inteligent şi de nivel înalt, programat cu aşa multă sârguinţă!

    Într-adevăr, merită petrecut timpul cu aşa ceva. :-) )

  11. Domnule Camix am făcut tot ce am putut cu materialul clientului…

    Cred că de vină e fibra umană pe care am avut-o sub lupă.

    Poate vom găsi copaci şi mai frumoşi în grădina noastră sau a altora.

    Rămâneţi alături de noi ca să avem de partea noastră o inteligenţă sclipitoare ca a dv, căreia i s-a publicitat un colocviu şi a nimerit la: “Între Cruceru şi Fortuna”.

    Nu contează că aţi greşit tagul, important e că n-aţi avut ce spune!

  12. Domnule Piciorus,

    Eu credeam ca pe blogul Dvs. se discuta chestiuni serioase. Incep sa ma indoiesc de acest fapt, cu atat mai mult cu cat, in ultimele ore, blogul Dvs. incepe sa semene cu un fel de “kung-fu la gramada”, insa nu e la fel de hazliu (cine a vazut filmul, stie ce vreau sa spun).

    Si nu in ultimul rand, imi dati tot mai multe motive sa cred ca nu ce aveti sub lupa e stricat, ci lupa pe care o folositi.

    Intr-o atare situatie, rezultatele “cercetarii” sunt bune de aruncat la gunoi (pardon de exprimare), iar din practicarea sportului mai sus-amintit in maniera propusa de Dvs., cred va vom iesi cu totii cu buze umflate, capete sparte si oase rupte…

  13. Hahahahahahahahahah!!!!
    Ce porţie bună de râs, într-adevăr!
    Eu cred că inteligenţa dvs. e cu muuuuult mai sclipitoare decât a mea. N-am greşit deloc tagul; n-aţi prins dvs. mesajul. ;-)

    Ah… cred că vă scade audienţa şi sunteţi nevoit (altfel, cu siguranţă nu v-aţi deda unor asemenea josnicii) să recurgeţi la metode de urgenţă pentru a fi citit. Dar ştiţi vorba aia… totul pe pământ e deşertăciune…

  14. Domnule C-a[m]/mix[t]aveţi dreptate: joc în filmul “Neveste disperate”, partea a V-a [Când au trecut primele patru părţi ale serialului de succes?] şi mai există locuri şi pentru dv.

    Îmi scade rău audienţa, rău de tot, şi dv. mă ajutaţi “la disperare” [Adrian Minune]să mi se regleze ratingul.

    Cine ştie: poate că o să ajungem pe val cu comentariile dv.

    Perseveraţi în atenţie!

    Şi reflectaţi la o zicere, pe lângă cea a Ecclesiastului, foarte adevărată, cum că totul e deşertăciune a deşertăciunilor; şi la următoarea: “Râzi ca proasta când îşi vede c*ru”.

    Asta, ştiţi dv., pentru râs. Râsul e periculos în exces: dacă râdeţi mult vă găsiţi naşul!

  15. Domnule Lect.Dr. Dr. Corneliu C. Simuţ [noi, în particular, ca să vă distingem de fratele dv. vă zicem şi Simuţ cel Bătrân, expresie care are un aer princiar, trebuie să recunoaşte-ţi],

    ne bucurăm că aţi terminat treaba cu cărţile, şi, după cum se pare, sunteţi în timp, aveţi timp. Atunci, probabil, vom continua discuţiile noastre la colocviu, unde dv. aţi fost un pion important al discuţiei.

    Însă, acum, în acest comentariu al dv. la care tb să vă răspund, preferaţi mai degrabă spiritul polemic decât pe cel colocvial.

    Se pare că şi focalizarea minţii dv. e cumva deformată astăzi, atâta timp cât v-aţi oprit la un articol despre monştri şi nu aţi mers, spre exemplu, la predica noastră despre Pescuirea minunată cu un comentariu, sau nu aţi vrut să ascultaţi, în audio, Paraclisul Sfântului nostru Părinte Siluan al Athosului sau să citiţi cele câteva sute de articole care vă stau la dispoziţie în blogul nostru de faţă.

    Dv. vă opriţi la monştri?!!! Poate că spiritul filmului pe care îl enunţaţi a făcut din dv. o fire mai războinică, atâta timp cât dv. sunteţi un om căruia nu îi plac miştocăriile ci pacea, candoarea, studiul şi cuminţenia.

    Rezultatele cercetării, după cum ştiţi, se fac pe oameni, cifre, date, statistici.

    Şi trebuie să recunoaşteţi că ştiu mai multe decât spun despre…cei doi monştri, şi am fost atât de echidistant cu dumnealor şi de politicos, de delicat, încât, niciun alt duşman al dumnealor nu cred că le-a vorbit atât de galant.

    În comparaţie cu dv. noi privim rece, la rece lucrurile şi oamenii care se războiesc cu Biserica lui Dumnezeu. Nu facem fibrilaţii, nu avem atacuri de panică şi nici nu ne pierdem cu firea.

    Ci, privim cu atenţie oamnenii, lucrurile, evenimentele şi …doar scriem despre ele. Noi nu ieşim nici cu maşina cu apă ca să dăm la ortodocşi ca să se facă baptişti şi nici nu ne sponsorizpm emisiune la TV ca să vorbim despre apocalipse inventate.

    Noi doar…zicem cu cuvântul! Şi dacă cuvântul acesta conţine adevărul în el, adevărul faptelor şi a caracterului celor doi monştri, creştinii noştri ortodocşi se…deşteaptă, privesc mai bine, poate, unii, la astfel de …[ca să citez pe domnul Fortuna] “agresiuni civilizaţionale”.

    Deci, credem noi, că astăzi v-aţi trezit marcat de bucuria de a fi terminat cărţile la care lucraţi şi n-aţi comparat bine lucrurile.

    Problema e că dv. nu încercaţi să vă puneţi în locul meu, al preotului Bisericii lui Hristos, ca să vedeţi cum trăiesc eu astfel de agresiuni evanghelizatoare sau civilizaţionale şi cum trăiesc toţi preoţii şi credincioşii noştri astfel de bădărănii inacceptabile.

    După cum vă spuneam la colocviu: a avea un punct de vedere eclesial înseamnă a vorbi din perimetrul său fără părtinire, despre oricine atentează la credincioşii Bisericii lui Hristos.

    Dacă vreţi să fiţi transparent, împreună cu domnul Cruceru, scrieţi împreună un text sau fiecare câte un text, în care să spuneţi cum vedeţi dv. în mod real pe ortodocşi şi cât d emult le preţuiţi credinţa şi liniştea, încât veniţi cu autobuzul, cu macaraua şi cu tunul ca să o dărâmaţi.

    Ar fi un gest de nobleţe din partea dv: să fieţi cinistit, măcar odată cu cititorii noştri.

    Dacă dv. faceţi un text realist, adevărat, în care să spuneţi cum gândiţi şi vă raportaţi dv. la Biserica Ortodoxă eu vi-l public imediat şi nu fac niciun comentariu depreciativ la adresa poziţiei dv., cum aţi făcut dv., cu vervă şi ambitus neacademic, faţă d enoi.

    Zic să încercaţi, totuşi…şi să ne auzim în limitele decenţei care vă caracterizează.

  16. Domnule Piciorus,

    Mi se pare mie sau chiar va jucati cu focul? Ma invitati la decenta si la o lupta purtata cu condeiul, pe cand Dvs. apucati ciomagul si-l manuiti fara jena impotriva unor colegi si prieteni ai mei, precum Marius Cruceru. Nu am intentia sa ma transform intr-un apologet al vreunuia (M.C. chiar n-are nevoie), insa – daca tot v-ati dat drumul pe blog impotriva baptistilor – atunci, ca baptist ce sunt, raspund cand socotesc de cuviinta.

    Revenind la joaca cu focul si la spiritul polemic/apologetic (cel didactic n-a mers in ciuda celor cateva postari ale mele vis-a-vis de temelia credintei baptiste), mi se pare ca incepeti sa semanati cu Saul din Tars inainte de convertire: dati in baptisti cu ce apucati fiind convins ca faceti un mare serviciu slujirii lui Dumnezeu si bisericii ortodoxe. Ramane de vazut, mai cu seama ca acelasi Saul din Tars, devenit prin harul lui Dumnezeu, apostolul Pavel, recunostea dupa multi ani ca, prigonindu-i pe ucenicii lui Cristos, lucrase din nestiinta, in necredinta (1 Tim 1:13).

    Nu am nimic impotriva bisericii ortodoxe. Mantuitorul a fagaduit ca va fi intotdeauna cu biserica sa, fapt care se vede in istorie in ciuda neajunsurilor acesteia si a evolutiei sale istorico-dogmatice. Nu eu am murit pentru biserica, asadar nu pot avea ceva impotriva vreunei biserici. Nu sunt, insa, de acord cu cateva din invataturile bisericii ortodoxe (despre indreptatire, sfintire, euharistie, botez, conducere bisericeasca etc.), fapt pentru care sunt baptist, nu ortodox.

    Simut cel Batran? Ma flatati! Nu e putin lucru sa fiu socotit presbyteros. Potrivit teologiei baptiste (de fapt, teologiei apostolului Pavel, a se vedea Tit 1:5-7), presbyteros e tot una cu episcopos, asa ca, iaca, am ajuns sus…

  17. Domnule Simuţ cel Bătrân [persistăm în flatare, totuşi!] lui M.C. Hammer care vine la Scorniceşti şi pe unde mai vine dumnealui, s-ar putea, nu bag mâna în foc, ca un om cu râvnă, asemnea râvnei dumnealui evanghelizatoare, chiar să îi dea cu un hammer în cap.

    Doamna fereşte: facem cin el un “martir” al baptismului fără voia noastră!

    Ştim că nu vă plac multe la noi,nici nouă la dv., numai că dv. nu spuneţi ce simţiţi faţă de noi cu toată inima în mod public [sunteţi cripticos], cum spunem noi faţă de dv.

    Dacă tot nu spuneţi dv. ce credeţi despre noi, vă spunem noi şi spunem şi altora, ce ni s-a spus nouă personal de către fanaticii sectei dv.: că suntem păgâni, necreştini, fără Dumnezeu, idolatrii, eretici, proşti…dar vă suportăm pe ale dv., cărora nu vă dăm cu ce apucăm în cap, cum s-ar putea întâmpla în statele islamice sau hinduse, dacă spuneţi că zeii lor, cu, spuneţi dv. despre Sfinţii Bisericii, sunt o…”aiureală”.

    Să ştiţi că aveţi tupeu cu carul! Dv. ne învăţaţi pe noi despre toleranţă, dogme, Pavel din Tars, când secta dv. este un X tăiat în materie de eclesialitate şi aţi luat tot ce v-a plăcut din Tradiţia Bisericii una, nu din Olanda unde homosexualii sunt mai mulţi ca iarba de pe stadionul Ghencea.

    Noi v-am permis cam multe şi s-ar putea să nu vă mai permitem. Vă rugăm să vă mutaţi în barca dv., să scrieţi şi dv. pe blogul pe care l-aţi început şi să venim şi noi la dv., tot ca dv. la noi, şi să vă facem…imbecil, prost, să vă dăm lecţii şi să vă vorbim la mişto.

    Vă dorim să ne înjuraţi în altă parte!

  18. Domnule Piciorus,

    Inainte de toate, cred ca ar fi mai bine, in special pentru Dvs., sa va calmati. Nervii nu fac bine la inima. Nu stiu de ce v-ati enervat in halul asta: pentru ca am spus ce am avut de spus? E drept, am fost putin ironic, insa la adresa Dvs., nu a bisericii Dvs. (fiti cu bagare de seama!). De cand si de ce nu suportati un dialog, fie el si usor ironic?

    In legatura cu cele spuse de Dvs. cu atata usurinta vis-a-vis de persoana mea si a bisericii din care fac parte, observ ca vorbiti la manie (si nu una sfanta), iar dupa invatatura apostolului Pavel, episcopul (adica prezbiterul sau pastorul, ma rog, preotul, daca doriti) nu trebuie sa manios, ci cumpatat. Dupa cele spuse despre mine si fratii mei intru credinta, vi se pare ca semanati cu portretul zugravit de Pavel?

    V-am zis eu ca aveti probleme cu lupa; din pacate, am avut dreptate. Unde si cand v-am injurat eu sau v-am facut prost, imbecil si v-am vorbit la misto? Dvs., insa, nu v-ati sfiit sa ma faceti troaca de porci si sa amenintati (ati vrut voalat, insa nu v-a iesit) ca unii dintre ai Dvs. sunt gata sa “faca teologie” (a se citi “sa dialogheze”) cu “hammer”-ul? Frumoasa pilda de duhovnicie si iubire crestineasca sunteti! Chiar n-am ce zice!

    In ultima instanta, daca nu va place ce scriu, nu-mi mai postati cele scrise desi, de vreme ce Dvs. m-ati invitat sa scriu despre baptisti, ar fi corect sa-mi publicati toate postarile, oricat ar fi de imbecile.

    Stati linistit, va las in pace cu blog cu tot. Mi-ai confirmat cu prisosinta ca am lucruri mai importante de facut. N-am de gand sa ma cert cu Dvs; nu ma lasa Scripturile care ma invata ca “robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia” (2 Timotei 2).

  19. Păcat domnule Simuţ că nu mă aveţi în faţă, ca să vedeţi ce liniştit sunt în ceea ce vă priveşte şi să constataţi că nu am niciun motiv să doresc a vă întoarce din fanatismul dv.

    Se pare că vă dor ochii şi nu vedeţi că acuzele prezentate de mine anterior sunt aduse nu de dv. ci de alţi oameni care cred ca şi dv. despre ortodocşi, dar care nu au ştiut să fie diplomaţi ca dv.

    Eu nu ,m-am erijat niciodată în episcopul dv. cum vă erijaţi dv., cu o nesimţire uluitoare pentru mine, vizavi de mine.

    Dialog înseamnă să spui ceva despre tine, despre tine personal. Dacă vream să citez din cărţile teologilor dv. o putem şi o pot face oricând. Nu îmi lipsesc sursele. Iar dacă îmi lipsesc ocazinonal marele surse sau micile surse le pot face rost. Nu e nicio problemă.

    La o adică mai mă ajutaţi şi dv. cu materiale. Însă, să veniţi la mine cu traduceri ale scripturii după ureche şi cu texte şi ambiţii prietenoase, dar să nu spuneţi ce clociţi în inimă, permiteţi-mi să vă spun că sunt atitudini de curvă cu două feţe.

    Dv. o daţi la întors cu mine, că nu mă consideraţi eretic, după cum vă consider eu pe dv. şi Biserica mea, făcând poze la mare cu urangutanul.

    Adică vreţi să pozaţi color fiind cioară vopsită. De aceea vă trimit iarăşi să scrieţi şi dv. pe blog despre ce credeţi ca baptişti şi să vin şi eu să vă comentez cu aceeaşi largheţe de inimă.

    Şi dv. sunteţi un profesor de ghetou ca domnu Cruceru, care vorbeşte şi face cursuri numai în spatele scenei iar în faţă se pierde?

    Dovediţi şi dv. că aveţi două doctorate în unul şi …jos pălăria! Dacă dv. scrieţi un articol de 10 rânduri pe fiecare zi, nu mai zic de 7 pagini, eu mă abonez la dv. la citit.

    Dar să scrieţi despre ce credeţi şi faceţi dv. nu despre cai verzi pe pereţi, Mioriţa şi tabla înmulţirii.

    Dialog înseamnă, dacă nu ştiaţi, să spunem ce credem, pe faţă şi nu pe la colţuri, în dodii sau cu subînţelesuri.

    Dacă Biserica Orotodxă te crede eretic şi nebun, de ce nu îi accepţi poziţia? Şi noi vă acceptăm poziţia dv. care este mai mult decât identică cu a noastră faţă de dv.

    Să aveţi ce scrie!

  20. taticul meu nu este aşa

    naum lucas cruceru

  21. Scumpul meu Naum,

    mi-aş fi dorit ca să nu scriu aceste cuvinte şi să nu îl compar pe tatăl tău cu…din ăia ce trăiesc în ape şi ies afară şi îi fac pe oameni să se îngrozească.

    Când o să creşti mare, ceea ce îmi doresc să se întâmple şi o să ajungi şi tu pastor ca tatăl tău, te rog un singur lucru să faci: să nu fărâmi tortul de ciocolată al celor are nu te simpatizează, pentru că tu crezi că trebuie să te simpatizeze.

    Să îţi vezi, dragul meu lungul nasului şi să nu minţi, să nu îţi minţi conştiinţa, ca să nu ajungi ca Pinochio.

    Ăla când minţea şi îi creştea nasul.

    Îmi cer scuze faţă de tine că ai auzit că tatăl tău poate fi un…monstru din pădure. Însă trebuia să nu se comporte ca un monstru, ca să nu fie luat la rost de nimeni.

    Îţi dorim o noapte bună şi să nu calci niciodată pe urmele tatălui tău!

    Preotul Dorin te salută şi te sărută.

  22. Domnule Piciorus,

    Va amagiti degeaba. Dumnezeu imi cunoaste inima, nu Dvs. Ce v-am spus pe blog va pot spune si in fata; e totuna. Nu-s chiar atat de dus cu pluta sa va mint pe blog pierzand vremea degeaba.

    Credeti ce vreti, ce am spus pe blogul Dvs. chiar cred. Daca nu ma credeti pe cuvant, asta e. Daca nu va convine ca NU v-am facut eretic cum m-ati facut Dvs., sa va fie de bine. Cel putin v-ati dat arama pe fata.

    Va deranjeaza doctoratele mele? Pana una, alta, eu am doua, Dvs. n-aveti nici unul. Puneti mana si terminati-l pe primul si mai vorbim.

    Ma luati peste picior cu scrisul? Treaba mea cat scriu, ca doar nu scriu pentru Dvs. si nici nu va mananc din farfurie. Va place, nu va place, am publicat trei carti pana in clipa de fata, doua in strainatate si una in tara. Inca doua vor aparea in strainatate luna viitoare si in martie 2008.

    Si inca una in tara in februarie 2008. Chiar vi se pare ca nu scriu? Mai cititi Altarul Banatului, revista ortodoxa, cu care am colaborat excelent de-a lungul anilor, in termeni dintre cei mai cordiali.

    Biserica ortodoxa ma crede eretic si nebun? Asta-i buna! Biserica ortodoxa inca nu mi-a spus asa ceva; ati facut-o DOAR Dvs si DVS. NU sunteti Biserica ortodoxa. Din fericire pentru toata lumea!

  23. Se pare că nu aveţi somn şi aveţi mult timp de pierdut cu noi!

    Vă dorim să faceţi încă 4 doctorate dar să arătaţi că măcar unul e luat ca lumea şi că ştiţi şi dv. să scrieţi mai zilnic despre mai multe lucruri.

    Noi, după cum se vede, vă invităm la a ne face praf, la a cădea pe spate de emoţie când vă citim.

    Ştim că aţi publicat la AB, ne bucurăm că aţi publicat 2, 3, 10, 100 de cărţi, acum şi în toată viaţa, că sunteţi un Dali al teologiei baptiste, dar tocmai despre asta vream să ne dovediţi, ca să învăţăm de la dv.cât mai multe erezii pe metru pătrat de foaie.

    Dacă încă mai credeţi că eu cred că dv. sunteţi tobă de carte sau că sunteţi genial dacă aţi făcut la repezeală nişte studii în afară sau aici vă înşelaţi.

    Ar trebui să fiu guguştiuc ca să înghit musca laudelor de sine a dv. şi să cred că dv. v-aţi luminat mai mult sau aţi citit toate bibliotecile universităţilor unde aţi fost.

    Dv. credeţi că noi nu ştim ce înseamnă oamenii care muncesc, care scriu teologie dumnezeiască, care scriu cu sfinţenie şi… care sunt pamblicarii trimişi cu burse la repezeală, ca să ia ochii românilor că au făcut studii la universităţi fantomă pentru Ortodoxie.

    De când aţi scos primul sunet la noi pe blog ne-am dat seama de capacitatea dv. mult prea limitată în domeniul înţelegerii teologice. Dv. vă confundaţi cu maldărul de cărţi pe care îl aveţi în calculator sau în casă, însă adevărul e că sunteţi prea simplu la cugetare pentru a fi un om capabil de agilităţi teologice.

    Mie îmi place să las omul să îşi dea în petec, să se dea de barosan, pot vorbi oricum cu el, după viclenia lui…Dar asta nu înseamnă că nu ştiu cu cine am de-a face!

    Păcat că nu mă aveţi în faţa ochilor acum, pentru că aţi fi văzut ce înseamnă să te simţi penibil, să te vezi penibil în ochii mei, atunci când vreţi să impresionaţi inima mea cu forţa, cu tertipuri ieftine, cu elogii, cu rugăciuni, cu versete, şi apoi cu răsturnări de frază, cu argumente răsuflate şi cu supoziţii.

    Dacă o ţineţi ca proasta în târg la nesfârşit şi mai îmi scrieţi înseamnă că nu ştiţi să vă luaţi la revedere. Ca să vă treacă: scrieţi pe blogul dv. un al doilea articol şi acolo mă puteţi înjura, beşteli, contrazice cât doriţi.

    Însă, vă rog, vă implor, nu mai încurajaţi încă odată stresul de a vă răspunde la comentarii.

    Noapte bună…şi mergeţi la dv. pe blog şi scrieţi acolo 20 de pagini de răspunsuri pentru mine şi pentru cine mai vreţi dv.!

    Sper că sunteţi cu capul pe umeri…că la faţă nu v-am văzut.

  24. Domnule Piciorus,

    Chiar nu aveti nici o limita? Credeti ca puteti sa luati orice imagine de pe Internet sa o puneti pe blog si sa nu suportati consecintele? Chiar tineti neaparat ca cei de WordPress sa va anuleze blogul?

    Si nu stiti nici un alt baptist sau pocait in Romania decit pe Marius Cruceru? De ce nu incercati si cu altcineva, poate dati de unul mai putin rabdator si va treziti si cu probleme de ordin juridic.

    Categoric, Marius Cruceru mi-a devenit mult mai simpatic de cind il “blagosloviti”.

    Oricum, se vede, de la distanta, ca nu il cunoasteti. Omul asta are destule calitati pentru care e apreciat de diferite categorii de oameni.

    Iar felul artagos-dubios in care il caracterizati m-ar face sa fiu solidar cu oricine pe care l-ati lua la ochi in felul acesta.

    Cel mai emotionant comentariu pe care l-am citit vreodata pe vreun blog e cel al lui Naum.

    Jenati-va si nu mai pacatuiti!

    Alin Cristea

  25. Dv. aţi auzit că îmi plac… mineriadele, nu-i aşa, domnule Alin? Şi ce aţi zis: hai să trecem la ultima tehnică a noastră de evanghelizare: ameninţările frontale.

    Să am limită în ce: în decenţă? Păi eu am spus ce face Cruceru, nu ce nu face. Şi dv. sunteţi din echipa de şoc a evanghelizatorilor care ultragiaţi bunele moravuri şi spoliaţi conştiinţa creştinilor ortodocşi?

    Vreţi să vă pun poza şi dv.? Problema e că nu mă interesează de dv. Pe dv. vă intereseaz de mine, pe mine nu.

    Să mi se anuleze blogul pentru că nu vă pun poza şi dv? Eu am făcut un lucru de bun simţ: am ilustrat cu chipul domnului Cruceru disertaţia despre dânsul şi la fel şi cu chipul domnului Fortuna.

    Domnii ăştia când acţionează la Scorniceşti şi la DDTV au faţă şi de aceea le-am dat şi noi faţa aici, ca să ştie lumea cum arată. Dv. vaţi pus iconul cu faţa dv. şi cele două siteuri la noi pe blog.

    Faţa v-o lăsăm. cele două însemne publicitare de pe mesajul dv. le-am tăiat. De ce? Că aşa am vrut noi.

    Dv. doriţi… probleme de ordin juridic? Păi nici nu am de-a face cu dv. Dacă ce am scris eu nu se regăseşte în viaţa domnului Cruceru e treaba dumnealui sa vorbeasca cu mine şi nu a dv.

    Vă rugăm să consideraţi acest mesaj pe care l-aţi pus la noi drept ultimul.

    Noi suntem în timpul colocviului comentariului decent şi nu a răbufnirilor dv.

    Orice vreţi să scrieţi sau să souneţi despre noi sunteţi liber să o faceţi. Dar la dv. în bostănărie şi nu la noi.

    Să nu ne mai vedem la faţă! Drum bun pe unde mergeţi!

  26. Domnule Piciorus,

    Nu va pune nimeni sa-mi raspundeti; din partea mea, puteti avea ultimul cuvant oricand doriti – la urma urmelor, e blogul Dvs. Eu unul ma las pagubas. Va asigur ca nu v-as mai fi scris nici macar o iota daca nu v-ati fi dat drumul ilustrelor sfaturi catre Naum. Nu stiu daca el v-a scris sau nu, dar cuvintele pe care le-ati asternut in fata noastra, a tuturor, sunt de o nimicnicie sora cu nesimtirea. Dormiti linistit, in ce ma priveste, schimbul de replici se incheie aici.

  27. [...] sînt un “monstru” şi noi formăm o conspiraţie foarte bine organizată … şi manipulăm tot ce se [...]

  28. Mulţumim, domnule Corneliu Simuţ, pentru înţelegere! Aţi ales ceea ce trebuia.

  29. Deci acum v-aţi abţinut pentru că sunteţi “în timpul colocviului comentariului decent”.
    Oare cum ar arăta indecenţa după definiţia dumneavoastră?

  30. [...] că împărtăşim acelaşi dashboard, a văzut şi topurile, printre care şi cel al lui bastrix despre mine. A citit, se pare, o parte, pentru că atunci cînd mi-am deschis eu dashboardul am văzut că [...]

  31. Preot va numiti??????
    Va laudati ca scrieti mult si bine????
    Ce faceti cu vorbele.. improscati noroi si venin..
    Ati ranit un suflet inocent de copil…
    Va doresc multa pocainta… daca va mai da Domnul harul asta…

  32. Şi noi vă dorim ceea ce dv. ne doriţi nouă!

  33. M-ati intristat de tot! Ma asteptam la mai mult din partea dumneavoastra!

  34. Şi dv. ne-aţi întristat: aşteptam tot mai multe de la dv.! Mai întâi am fi vrut să ştim de ce credinţă aparţineţi şi de ce v-am putut strica ziua. Eventual, să ne spuneţi şi unde să vă găsim ca să vă dăm o felicitare de Paşti.

  35. Draga d-le Dorin,

    Cred ca aveti o inteligenta peste medie. Am citit anumite articole de ale dv. Scrieti bine. O parte a personalitatii dvs te indeamna la studiu, meditatie,ruga…insa este o alta “fata” inimaginabil de hidoasa.Am ramas socat de cuvintele dv. Un preot, un om al lui Dumnezeu nu are voie sa vorbeasca asa.

    Sunteti un om cu multe preconceptii. Eu ce ma rog este ca Dumnezeu sa va limpezeasca mintea. Uneori e tulbure,agitata precum marea ce scoate toate mizeriile.

    Cel putin asa reiese, din ceea ce scrieti.Sigur, este si un limbaj al trupului pe care nu avem posibilitatea sa il vedem. Va asigur de un lucru: VOM DA SOCOTEALA IN FATA LUI DUMNEZEU !!! De tot!!!

    Din fericire Ii cunosc bine pe Marius Cruceru, Corneliu Simut…oamenii de o inalta tinuta morala, academica.Sincer.

    Hmm, ce idee mi-a venit. Intalniti-va undeva(apropo de unde sunteti?) discutati si uitati-va unii in ochii altora.La fel le spun si colegilor mei fr. Marius si Corneliu.
    In opinia mea, va pierdeti timpul aici, discutand doar in spatiul virtual.

    P.S.
    1. sunt baptist, si bunicii mei au fost tot baptisti.Aceasta apropo, de ceea ce m-ati intrebat candva…

    2. Ce “crestini” mai suntem cu:- vreo 15 milioane de avorturi .
    – cu crime, hotie, minciuna,divorturi…
    – cu puscarii pline…de “crestini”. Asa ni s-a spus cand ne-am dus la o puscarie sa-i “evanghelizam”. Ce cautam? Ca acolo sunt doar CRESTINI ORTODOCSI. Rasu’plansu’!!!

    3.am terminat teologie stiu ce spun acum:Biserica ar avea un cuvant de spus in a opri aceasta degradare morala.
    Biserica crestina baptista incearca sa prezinte Evanghelia Lui Iisus. Nu sa faca prozelitism.

    Chiar, care ar fi diferenta dintre prozelitism si predicarea Evangheliei?

    Oricum nu religia sau un cult anume MANTUIE ci doar Hristos !!! El e MANTUITORUL!!
    El a inceput cu 12 ucenici. Iisus si Biserica primara nu a facut prozelitism?

    Ahh, cei evanghelizati nu erau crestini?
    Erau din lumea iudaica si pagana.
    Dar lumea post-crestina, acest postmodernism(in opinia mea un semipaganism)
    pe care noi il traim, nu are nevoie de Evanghelia lui Iisus?

  36. Domnule Oros, am mai citit comentarii scrise de către dv. şi în altă parte…Ştiţi dv. unde…

    S-ar putea să mă înşel, dar am văzut că dv. chiar aveţi mai multe…feţe. Noi avem mai multe feluri de a răspunde oamenilor…şi mai puţin feţe. Dar asta nu vă interesează, probabil…

    Mergeţi pe linia pe care o aveţi dv. şi care credeţi că e cea mai bună! Dacă vreţi să vă răspund trebuie să vreau şi eu să vă bag în seamă.

    Adică să nu mai pot de dorul dv.

    Însă, pentru sfaturi şi întrebări, apelaţi la pastorul dv. unde sunteţi arondat.

    Mergeţi pe calea dv…şi să fiţi inteligent!

  37. M-as fi bucurat daca m-ati fi bagat in seama.

    Nu, nu am mai multe fete, ci am mai multe feluri de a raspunde oamenilor.Na, v-am plagiat.

    Mi se pare a insinuare, “am mai citit comentarii…stiti dvs..unde..”
    Am scris pe “patratosul” anumite lucruri.

    Era vorba de anumite idei cu care nu eram de acord. Era in legatura cu ideile transmise dar nu are nimic de a face cu oamenii.Pe care Ii respect.
    Nu mie rusine si frica de ceea ce am scris.

    Mi-am dat numele. Nu am scris si nu voi scrie anonime.
    Asta e atitudine cu 2 fete?

    Poate si fata de dv am scris anumite lucruri. Imi cer iertare daca nu erau adevarate. Insa nu pot sa imi cer iertare(de la nimeni) pentru ceea ce am spus si este adevarat. In fine, aceasta este o alta discutie….

    Sincer, am citit C.V.dv si m-a impresionat. Nascut la tara,crescut de bunici….si sa ajungi sa studiezi teologie in Bucuresti la un asemenea nivel este un lucru remarcabil. Mie frica insa ca toata aceasta “invatatura” sa nu se intoarca candva impotriva dvs. CUI I SE MULT I SE VA CERE MULT.

    Orice sistem religios(chiar si cel baptist!!!) poate la un moment dat in istorie …SA LUPTE IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU. Si ei sa nu fie constienti de aceasta si sa creada ca sunt in VOIA LUI!!

    Apropo, sotia mea e din Bucuresti.Stresant oras!! Nu m-as muta in “jungla” aceea .
    Sunt ardelean suta la suta, dar am o anumita simpatie pt cei din Sud. Am o sotie tare scumpa si credincioasa.

    Da, am sa merg pe calea aceasta: ISUS E CALEA, ADEVARUL SI VIATA!!!
    El e DRAGOSTEA Intrupata.

    1Corinteni 13
    Cam greu de trait 1 Corinteni 13.

    Repet, eram bucuros daca imi raspundeati la intrebari.
    Nu acum , ci cand aveati timp.

    Sa aveti o zi faina.

    P.S.
    De cand ma rog pt dv, nu va mai “urasc”.Ce chestie.

  38. Domnule Dorin, un crestin trebuie sa aibe puterea telului.Degeaba facem parada cu “ortodoxia” daca nu avem puterea de a trai dupa Scriptura .In Filipeni 3;14 gasim scris ….alerg spre tinta….dumneavoastra spre ce tinta alergati,sa descreditati pe cei care nu sunt ortodocsi? Toti facem parte din madularele lui Hristos.

    Cinzeci la suta dintre cei pe care ii cunoastem nu stiu incotro se indreapta.Altii patruzeci la suta merg in orce directie sunt condusi .Cele zece la suta ramase stiu incotro ar dori sa mearga ,dar mai putin de jumatate dintre ei vor plati pretul necesar pentru a ajunge acolo.Dumneavostra din care partida faceti parte ?Biserica schimbata a lui Hristos este aceia care a indurat rusinea crucii lui Isus.

    Nu religia ma conduce la Dumnezeu ci cunoasterea LUI.Dar pacatul a intunecat atit de mult ochii inimii noastre,incit nu mai putem vedea,si ne ocupam de fleacuri,in loc ca preot sa va ocupati de oile pierdute din ogorul dumneavoastra.Urmati-l pe preotul Trifa si nu o sa mai vedeti pericolul protestantiilor ci pacatele din biserica Ortodoxa.

  39. Jenant articol, stanjenitor. Imi pare rau, dar nu am putut sa il citesc pena la capat. Curat atac la persoana. Eu, chiar daca ar fi perfect adevarat (poate ca, din locul de unde priviti Dvs, este perfect adevarat) nu cred ca se procedeaza in felul acesta.

    Daca cumva vreunul dintre micutii pe care Hristos Domnul ii iubeste (poate ca pe Naum il iubeste mai mult decat pe Dvs, Parinte, si decat pe pastorul Cruceru) se va poticni in cuvintele unor asemenea dialoguri, celor care le sustin nu le mai ramane decat sa isi lege pietre de moara de gat si sa se arunce in mare.

    De asemenea, e posibil ca, pe fundul marii, blogurile, la cat de ambitios sunt intretinute, sa isi continue activitatea. Oricum nu sunteti de invidiat. Repet, stanjenit: jenant!

    Catalin

  40. Pt. cei ce pierd vremea pe blogul “parintelui”.

    Intr-o imprejurare Marc Aurelius a fost luat peste picior(us) prin tot felul de acuzatii nedrepte. Uimiti de faptul ca nu reactioneaza in nici un fel prietenii l-au intrebat de ce tace. Raspunsul lui a fost fantastic.( cand te lupti cu un … te murdaresti si daca il invingi si daca te invinge).

    Piciorus esti o rusine pentru ortodoxie!

  41. Vă rugăm să perseveraţi în decenţă! Cu cât mai multe texte “inteligente” cu atât îmi creşte folderul de la “Ieşiri în decor” şi mai facem şi altele.

    Acum dovediţi câtă maleabilitate şi cumsecădenie aveţi dv.!

    Se pare că ucenicii domnului Fortuna nu s-au trezit…dar ai domnului MC sunt pe baricadele socialiste.

    Fiţi… aşa cum sunteţi de obicei dv!

  42. [...] pun aici link-ul cu pricina: indicare. [...]


Comments are closed.