Ziua a 7-a, a 8-a şi a 9-a a Colocviului internaţional: “Şi noi ştim să comentăm decent!”

Înălţarea Domnului

Discuţiile acestui sfârşit de săptămână sunt lăsate în seama mea ca să le conduc şi să le moderez. Părintele Dorin a avut discuţii tematice pe fiecare zi cu dv., în afară de o singură zi, în care s-a stabilit o discuţie plurală, cu mai multe teme.

Pentru ca să nu stric traiectoria pe care Sfinţia sa a creat-o, a gândit-o, vă propun în aceste trei zile să mergem tot pe varianta pluralităţii, a temelor multiple, pentru ca nimeni să nu se simtă constrâns de un subiect anume.

Vă mulţumesc anticipat tuturor celor care vor vrea să discute cu mine în aceste zile.

Dumnezeu să ne lumineze în discuţiile noastre!

Psa. Gianina Picioruş.

Artă şi morală

Perioada modernista este cea in care prapastia dintre cele doua valori umane, arta si morala, imbraca una dintre cele mai adanci forme de pana acum. Artistul se preocupa de opera de arta. Nu prea conteaza daca el este un pacatos sau un virtuos, vesel sau trist, esentialul este sa lucreze bine, sa obtina o performanata tehnica.

Arta acum este o forma de perfectiune exterioara ce ar trebui sa se gaseasca intr-un raport de cauzalitate nemijlocita cu perfectiunea interioara a artistului, care nu poate fi alta decat cea morala. Obiectul moralei este sa faca din viata o capodopera interioara, iar obiectul artei este acela de a se realiza in afara desavarsirii interioare, cf. Sebastian Chilea „ Etica si estetica“.

Cuceririle tehnice au facut ca valorile religioase si morale sa fie eliminate, ele fiind considerate perimate si superflue sau chiar daunatoare progresului. Asistam la o rasturnare de valori in dauna valorilor morale si in avantajul celor materiale. Cu toate acestea, omenirea n-a devenit mai fericita. Toate valorile n-au fost suficiente pentru a-i da omului fericirea pentru ca aceasta nu este posibila fara desavarsirea morala si credinta religioasa.

Diaconul Andrei Kuraev vorbeste despre un eventual comportament al crestinului fata de perioada postmoderna: „ …sincer sa fiu, pe mine inca nimeni nu m-a convins ca miscarea postmodernista, indreptata spre distrugerea formelor clasice, este acea miscare la care crestinii ar trebui sa ia parte si inca sa mearga in primele randuri. Dupa parerea mea, aici noi mai bine am ramane in urma…” Tot diaconul Kuraev subliniaza existenta armoniei si a frumusetii, care nu merita sa fie schimbate pe mazgaliturile postmodernistilor.

Vorbind despre relatia oamenilor de arta postmodernisti cu religia, monahul Savatie Bastovoi spune ca aceasta relatie este una directa, astfel incat postmodernistii sau lupta cu religia, respingand-o, sau o interpreteaza, punand-o intr-o lumina postmoderna: „ Unii care neaga existenta lui Dumnezeu, ateii si altii, care, desi recunosc ca Dumnezeu exista, totusi il interpreteaza cum vor ei, acestia sunt ereticii. De aceea iti spun cu certitudine: nu poate exista poet postmodern crestin. El poate fi sau eretic sau ateu.”

Savatie marcheaza în fragmentul citat, punctul din care religia si postmodernismul literar se despart. Lucrurile grave, care privesc in mod direct mantuirea noastra sunt neschimbate, Ortodoxia este in vesnicie, in timp ce postmodernismul este in timp.

„Cel care in timp nu-l poate aduce pe Dumnezeu la sine, trebuie sa se duca el in vesnicie, in ospetie la Dumnezeu. Dumnezeu nu incape in casa timpului, in schimb El te asteapta in palatul Sau, pentru a-ti sluji tie. Iar postmodernismul, chiar daca spune ca exista Dumnezeu, nu se duce la El, ci vrea sa-l inghesuie pe Dumnezeu in casuta sa. Postmodernistului nu-i place ca Dumnezeu este atat de simplu si de smerit, el ar fi vrut un alt Dumnezeu,mult mai spectaculos, mai postmodernist. Dar Dumnezeu e simplu, El vorbeste simplu in Biblie, nu cu intertexte.”( Ortodoxia pentru postmodernisti, Monah Savatie Bastovoi).

Arta se vrea eliberata de orice fel de constangere, mai ales de cea morala, ajungand la simpla expresie estetica, izolata de perimetrii obiectivi ai timpului si ai spatiului.

Noua forma a artei, arta pentru rafinati, cea care se afirma in perioada moderna, ezoterica, care presupune pentru a o intelege un efort al decriptarii este un un fenomen ce decurge din procesul autonomizarii ei.

Tudor Vianu, in Estetica sa precizeaza faptul ca locul artei religioase in epoca noastra este luat de o religie a artei, „insa zeitatea careia i se aduc inchinari, scoasa din altarul mare care intretine vitalitatea, ameninta sa moara”.

Ca o concluzie, se poate spune ca estetismul este un protest impotriva asa-zisei dictaturi morale in arta. Estetismul ignora finalitatea vietii umane, desavarsirea morala.

Oscar Wilde - estetul prin excelenta - in prefata Portretului lui Dorian Gray scrie: „… o carte nu este nici morala, nici imorala. Ea este bine sau rau scrisa. Si asta este tot”.

Insasi crima poate fi reprezentata artistic si poate fi privita asemeni unei opere de arta daca este infatisata in conformitate cu normele artistice acceptate. Tailhaude scrie: „Ce importa victimele, daca gustul e frumos.”, iar pictorul Degas ar fi zis intr-o zi:” un tablou este ceva care cere tot atata siretenie, rautate si viciu ca savarsirea unei crime.”

Prof. Gheorghe Cristina-Valentina

…………….

Îi mulţumim domnişoarei profesor pentru amabilitatea de a ne fi trimis aceste rânduri.

Pr. Dorin.

Ai bună educaţie?

Educatio, educationis nu vorbeşte despre şcolarizare ci despre creştere, despre hrănire. Ed, de la edo, edere, edi, esus înseamnă a mânca, a consuma, a devora ceva. Ce devorăm noi din clasa întâia până la liceu sau facultate [ ca să mergem pe o şcolarizare medie]? Devorăm cărţi, cunoştinţe, date, cu scopul de a ne hrăni sufletul, mintea, de a ne specializa creierul pentru o anumită direcţie.

Şi educo, educare, educavi, educatus vorbeşte tot despre creştere, ca şi educo, educere, eduxi, eductus. De ce însă nu mai percepem educaţica ca pe o creştere a noastră în cunoaştere, ca pe o armonizare a fiinţei noastre după anumite standarde şi credem că educatio trebuie să însemne statistică, cifre şi date luate de-a valma?

Ce înseamnă să ai o bună educaţie? Elementar vorbind, am spune că cei 7 ani de acasă ar însemna să ai cunoştinţe teologice, morale şi de comportament care să te facă un elev silitor şi un copil ascultător, manierat şi cu bun simţ incipient. Ca să existe aşa ceva trebuie să te naşti într-o familie credincioasă, cu părinţi care să se ocupe de tine şi care să facă din educaţia ta o adevărată vocaţie. Studiul teologic, studiul limbilor străine, sportul, manierele elegante, folosirea tehnologiei care îţi stă la îndemână, cultura incipientă credem că sunt elemente pentru până te duci la şcoală, care trebuie inoculate în inima copiilor noştri.

O familie ortodoxă cablată la realitate şi care are o anumită deschidere faţă de cerinţele lumii de astăzi, credem că nu poate sări peste aceste elemente fără urmări dramatice în viaţa copiilor lor. Toate studiile copiilor noştri trebuie să aibă, sub ele, dedesubtul lor, ca un fluviu de viaţă, fundamentul teologic al învăţăturii şi al creşterii în viaţă, acela că ne pregătim nu numai pentru o carieră profesională în această viaţă, ci ne pregătim pentru viaţa veşnică, trecând printr-o serie de etape ale vieţii actuale.

A merge la grădiniţă şi apoi la şcoală nu înseamnă îndeajuns de mult dacă cele două instituţii nu sunt unite cu mersul la Biserică. Şcoala fără Biserică e ca tacâmul fără farfuria cu mâncare. Degeaba ştii tu cum se zice cuvântul cutare, teorema, povestea, compoziţia chimică etc…dacă nu ai unde să exersezi uneltele câştigate. Şcoala îţi dă unelte ca să fii om productiv, energic, cu o anume viziune. Biserica te face să îţi extinzi viziunea asupra vieţii şi a folosirii uneltelor educaţionale, într-atât de mult, încât îţi dă să vezi că tu eşti destinat să cunoşti veşnic şi să cunoşti împlinitor pentru viaţa ta.

Istoria românilor, descoperirile ştiinţifice ale marilor savanţi, tabloul lui Mendeleev, sintaxa şi morfologia unei limbi, teoremele lui Euclid, secţionările pe ţesuturile umane…sunt bucăţi de realitate care se vor îmbinate una cu alta, pentru că altfel sunt un trup mort. Numai credinţa uneşte cunoaşterea, o face să aibă finalitate ontologică, adică să ne folosească nouă, în interiorul nostru.

Pentru că altfel, faci studii superioare, eşti un om respectabil, descoperi şi scrii cărţi…şi mama ta aude la ştiri, într-o dimineaţă, că fiul ei s-a sinucis în baie din cauză că se simţea …indispus pe viaţă. Educatio înseamnă să te hrăneşti, să devii cineva, să fii cineva în mod real, în Dumnezeu, cu fundament, cu lumină în suflet, şi nu să fii o magazie, o hală imensă de date, cărţi, anexe care nu îţi dau niciun sens vieţii tale.

Suntem educaţi? Pentru mine educaţia nu se termină niciodată. Cunoaşterea noastră e veşnică, pentru că experiem veşnic din punct de vedere ontologic, al fiinţei noastre, apropierea de Dumnezeu şi de oameni. Dacă vrem să fim educaţi, atunci să nu ne oprim din educatio, adică din creştere! Dacă e să creştem, atunci să creştem pe fiecare zi, spre înnoirea vieţii şi a veacului ce va să vină.

Pr. Drd. Picioruş Dorin Octavian.

Avem o viaţă de…, dar vom avea o moarte…capitalistă

Numărul ziarului Gardianul de astăzi, 20 sept. 2007, conţine articolul d-nei Claudia Marcu despre noua ordonanţă a Ministerului Sănătăţii, care reglementează donarea de organe post-mortem. Cu alte cuvinte ne putem vinde organele [unii doar, după cum o să vedem] şi de banii rezultaţi în urma vânzării lor să beneficieze urmaşii sau întreţinătorii noştri.

Cred că s-a dat undă verde prin acest act legislativ omorârii celuilalt pentru bani şi asta, în mod legal. Copiii care îşi iubesc părinţii până la ai vedea morţi vor putea să facă bani frumoşi din eliminarea fără conştiinţă a părinţilor şi bunicilor lor din viaţa aceasta. Din punctul meu de vedere avem o perspectivă macabră şi mai puţin umanitară. Nu exclud faptul că vor ajunge, unele ţesuturi şi organe şi acolo unde trebuie şi din voia decedatului. Însă, cele mai multe organe, tare mie-e frică, că vor ajunge mai repede la beneficiar decât ar fi vrut omul de la care s-au prelevat.

Dăm câteva pasaje din articolul d-nei Marcu:

“In prezent, in Romania exista cinci spitale care detin banci de piele, patru spitale cu banci de os si tendon, un institut pentru valve cardiace si vase, un spital si un institut pentru celule pancreatice si un spital pentru cornee. Singurele banci private sunt cele care recolteaza si stocheaza celule reproductive, pentru fertilizarea in vitro. Astfel, bancile de celule se afla in patru spitale de stat si in patru clinici private.

Potrivit noilor reglementari, bancile de tesuturi si celule vor trebui sa verifice identitatea donatorului, consimtamantul donatorului sau familiei acestuia pentru prelevare, sa evalueze criteriile de selectie a donatorilor, precum si testele de laborator efectuate pentru donatori. Pentru donatorul viu va exista un chestionar, in urma completarii acestuia fiind exclusi cei care au intretinut relatii homosexuale in ultimele 12 luni si cei care si-au administrat droguri in ultimul an.

Exclusi vor fi si cei care au avut in ultimele 12 luni parteneri sexuali bolnavi de SIDA, hepatita B si C sau care prezinta risc pentru acestea. Nu vor putea deveni donatori cei care au fost incarcerati in ultimul an si cei care au fost diagnosticati cu sifilis sau gonoree in ultimele 12 luni. Bancile vor trebui sa-i excluda de la donare pe cei care si-au efectuat transfuzii, tatuaje sau piercing cu ace nesterile in ultimele 12 luni.

„De la un donatr viu se pot preleva, teoretic, piele, tendon, os, cap femural, membrana amniotica. Toate acestea vor fi platite de spitale daca vor sa le obtina de la bancile care le stocheaza. Acum cativa ani am cumparat o bucata de aorta de la o banca din Franta si am platit 10.000 de dolari. De la donatorii decedati putem folosi valva cardiaca, bucati de vase si cornee. Pe foamea asta de cornee nu cred ca o s-o stocheze nimeni. Avem ceva banci la ora actuala, dar sunt foarte modeste. Noile criterii le va desfiinta insa pe toate“, ne-a declarat dr.Victor Zota, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant. Acesta recunoaste ca Romania se confrunta in continuare cu o criza de donatori, dar spera ca lucrurile se vor imbunatati”.

Dacă datele prezentate în articol sunt reale [ceea ce nu ne îndoim], atunci homosexualii, bolnavii de SIDA, consumatorii de droguri, hepaticii, recent eliberaţii din penitenciare, cei cu boli sexuale dobândite, cu tatuaje şi bodypiercing-uri la negru sunt excluşi de la donarea de organe şi ţesuturi.

Cum aşa? Nu sunt aceştia oamenii pentru care noi milităm, pentru care dăm atâţia bani pentru marşuri gay, pentru bolnavii de SIDA, pentru dezintoxicare, pentru condiţii mai bune în penitenciare sau pentru tatuarea pielii cu draci şi monştri, garofiţe şi cercei în ombilic? Aţi văzut cum Ministerul Sănătăţii nu acordă prea mult credit celor cu astfel de orientări?

Sănătatea lor nu e atât de bună ca sănătatea omului care îşi vede de treabă, are familie şi copii, are loc de muncă şi nu se dă în stambă. Aşa că, un argument mai bun împotriva acestora, decât cel al sănătăţii suspecte, nu se putea da. Şi el a venit de la un minister şi nu de la un ONG. Cred că s-a făcut dreptate, măcar acum: dreptatea evidenţei.

Pr. Dorin.