Predică la duminica dinaintea înălţării Sfintei Cruci [ In. 3, 13-17; 2008]
Moto:
Sensul vieţii ortodoxe este de la moarte la viaţă…Însă, pentru a ajunge la viaţa veşnică trebuie să te înalţi prin nevoinţa crucii zilnice.
Download this episode (33 min)
Pr. Dorin Octavian Picioruş
Naşterea şi copilăria Prea Curatei Fecioare potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul [podcast aghiologic]
Download this episode (42 min)
Datele podcastului sunt cf. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cânt şi preamărire, slavă şi laudă a Preasfintei Împărătese, Preacuratei şi Preabinecuvântatei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, şi însemnare cu privire la viaţa sa neprihănită şi fericită de la naştere şi până la moarte, trad. de Diac. Ioan I. Ică jr., în Trei vieţi bizantine ale Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 79-91.
Pagina de anul trecut dedicată praznicului Naşterii Maicii Domnului.
Pr. Dorin
- Ce faci, părinte Dorin, publici interviul lui Cruceru, care te-a făcut nebun acum câteva zile pe email?-Da, din bun simţ pentru cine nu are…
Vasile Filat: Spuneţi-ne pe scurt despre Dvs, familie şi lucrarea pe care o faceţi în Evanghelie?
Marius Cruceru: Pacea Domnului, frate Vasile. Mă numesc Marius David Cruceru, am 38 de ani şi sînt căsătorit cu Ana Natalia. Anul acesta am intrat în cel de-al 18-lea an al căsniciei noastre. Avem doi copii, Neriah, de 16 ani şi Naum Lucas de 11 ani. Slujesc ca pastor în Biserica Creştină Baptistă Sfînta Treime din Aleşd din anul 1995-1996 şi conferenţiar la Universitatea Emanuel din Oradea din anul 1994.
De cîţiva ani slujesc, de asemenea, ca vicepreşedinte responsabil cu misiunea în cadrul Comunităţii Bisericeşti de Oradea şi Satu Mare. Am preluat această slujbă pentru a continua ceea ce Domnul ne-a ajutat să facem din anul 1998 pe cîmpul Evangheliei prin organizaţia misionară Countryside. Domnul m-a chemat la predat, la scris, dar şi la pastorală şi misiune. Între acest fel de activităţi îmi împart timpul pe care mi l-a dăruit Domnul.
Vasile Filat: Ce v-a motivat să vă faceţi un blog? Marius Cruceru: Da, în octombrie 2006 mi-am făcut mai mult în joacă un blog care a purtat numele poreclei pe care mi-au dat-o studenţii în 1994: Pătrăţosu. Sînt mai multe motive pentru care mi-am făcut un blog. Iată cîteva idei din ce am scris cam un an în urmă:
Cînd am fost la Iaşi la o conferinţă un tînăr din spatele sălii m-a luat pe neaşteptate cu o întrebare care aluneca din tematica prelegerii, dar foarte importantă şi inteligent pusă.
“De ce v-aţi făcut blog?”
Măgulit că mă citeşte tînărul 
, am ezitat un pic cînd mi-am dat seama că răspunsul nu-mi era tocmai la îndemînă.
Chiar, de ce mi-am făcut blog? Pentru că toată lumea îşi face? “Nu ştiu alţii cum sînt….” vorba dragului Creangă, dar eu mi-am făcut blog din următoarele motive:
1. Pentru că scrisul este un act katarhic, eliberator. Aşa m-am obişnuit. Am umplut caiete întregi pînă acum. Primul a fost prin 1984, un caiet roşu de 200 de file. Pe computer e mai uşor. Scriu Jurnalul 1, 2, 3, 4, merg cu fiecare pînă începe wordul să dea semne de oboseală.
Un coleg mi-a spus după 19-20 mai: “Vezi de ce-ai păţit asta? Pentru că nu ai mai scris… De ce nu te-ai apucat de scris, să-ţi treacă…” Mare dreptate a avut. Cînd scriu simt eliberare, descărcare de tensiunile adunate în cale.
2. Pentru că am nevoie de odihnă şi scrisul este odihnitor. Veţi întreba: Dacă medicii nu vă dau voie să munciţi, ce atîta activitate pe blog? Tocmai asta este, pentru mine scrisul, ca şi condusul maşinii este plăcere.
3. Pentru că trebuie să mă vindec tot timpul “de mine” şi scrisul este terapeutic.
Blogul este o chestie foarte egoistă pînă la urmă. Am descoperit că cel mai mult îmi foloseşte mie. Mărturisesc că nu m-am gîndit să slujesc altora, să fiu o lumină a secolului, să ajut prin comentariile mele la iluminarea poporului…, să ţin predici pe internet, să dau sfaturi premaritale, să ajut cu înţelepciunea foarte înaltă pe cei în căutare de pietre filozofale. Nu!
În felul acesta sînt în contact mult mai aproape cu oameni pe care altfel îi intimidez. Rolurile sociale m-au îndepărtat foarte mult de dialogul fără bariere. La 25 de ani aveam deja parohie şi funcţie administrativă cu subalterni. Unii dintre aceştia aveau copii de vîrsta mea.
Prin scris şi sub diferite pseudonime, Răţuşca, Alina, Mircea, Cristi S. Arhip, etc. oameni plini de sensibilitate şi care au ceva de spus, mă pot interpela, mustra, certa, fără să se încurce în tăbliţa de pe uşa biroului.
Nu vă spun cum m-am simţit cînd cineva m-a înjurat, şi în engleză şi în româneşte. Asta e! mi-am şters flegma de pe faţă şi am pornit mai departe. Asta-i lumea! Uitasem cum e!
Deja am experimentat prea multe funcţii mult prea devreme şi puterea de orice fel, administrativă, eclesială, academică etc. strică pe oricine, la orice vîrstă, mai ales dacă nu mai eşti împins în autobuz şi nu te mai înjură nimeni.
De etichete şi abţibilduri m-am săturat, le-am avut pe unele la care unii ajung la 50 de ani, nu-mi iubesc cartea de vizită, de aceea nu îmi înşir toate titlurile pe la semnătură. Sînt utile, dar nu pentru sine, pentru alţii.
Semnînd cu “Pătrăţosu” fac în primul rînd un exerciţiu terapeutic. Pentru mine însumi. Pot să mă ascund între tineri care nu îmi bănuie vîrsta, funcţiile şi altele ca astea şi mă pot trata ca pe orice alt blogger, adică la TU!, într-un dialog fără fandoseli.
Aşadar, vreau să mă expun, să fiu corectat, dacă e cazul (şi nu e? numai la Dumnezeu nu este de adăugat şi de scăzut) amendat, dacă sar pîrleazul, tutuit, apropiat, prietenit.
4. Pentru că aflu o gramadă de lucruri noi la răspuns. Scriind, mi se scrie. Prin intermediul blogului, pot afla de “la sursă” lucrurile care îi frămîntă sau de care nu le pasă deşi, după mine, ar fi trebuit să le pese. În felul acesta învăţ limba în care ar trebui să mă adresez generaţiei căreia îi voi sluji în continuare prin predică.
5. Pentru că unele lucruri mi se par importante la spus. Cred că uneori este important să spunem ce spunem! Da, dacă nu ai din cînd în cînd cîte o umbră de complex mesianic, dacă nu crezi că este important ce faci şi ce spui, nu mai faci şi nu mai spui. Dacă nu e important…nu? Atunci devii leneş şi nepăsător, mut şi nelucrător.
Vasile Filat:În ce fel vă ajută blogul în lucrarea Evangheliei?
Marius Cruceru:În primul rînd blogul m-a ajutat să cunosc problemele generaţiei în care trăim direct de la sursă aşa cum spuneam mai sus, dar mai mult, m-a ajutat să îmi fac noi prieteni.
În al doilea rînd, relaţiile sînt mai importante pentru mine decît alte chestiuni, programe, agende, pe care le-am putea împlini.
Evanghelia se răspîndeşte de la om la om, în dialog, ori acest lucru mi-a oferit blogul în aceşti ani: prieteni în dialog.
În acest spaţiu am discutat multe lucruri: despre drepturile baptiştilor aşa cum au fost ele încălcate la Slobozia de Argeş, am atras atenţia asupra unor probleme care ne frămîntă ca minoritate religioasă, Legea Cultelor, am încercat să arătăm care este opinia noastră asupra unor probleme care preocupau societatea românească, economice, politice. Am tras un semnal de alarmă atunci cînd am considerat că sîntem discriminaţi.
Am discutat despre predarea religiei în şcoli, despre icoane în spaţiile de învăţămînt publice, despre felul în care se cheltuiesc banii de la buget pe Catedrala Mîntuirii Neamului. În toate aceste discuţii au intervenit evanghelici, dar şi credincioşi de alte confesiuni care au mărturisit că niciodată n-au privit aceste probleme şi din alt punct de vedere.
Am avut dispute, unele productive, altele pagubitoare, dar din fiecare am învăţat ceva. Aşa nădăjduiesc eu.
Fără să îmi dau seama, om fiind, supus greşelii fiind, am făcut şi rău prin blog, dar am căutat să repar imediat şi să-mi cer iertare, aşa cum ne învăţă Scripturile.
Vasile Filat::Care sunt rezultatele cele mai frumoase de la blogul pe care îl administraţi?
Marius Cruceru:Greu lucru îmi cereţi, mai ales că trebuie să mă uit în urmă peste un an şi jumătate de scris, peste 912 articole şi peste 22000 de comentarii, 840.000 de vizite, dar momentele frumoase nu se uită uşor. Nici cele urîte. Una dintre cele mai urîte întîmplări a fost aceea cînd un preot ortodox a intrat în dialog direct cu fiul meu, jignindu-mă pe mine faţă de el şi jignindu-l pe el în modul cel mai crud cu putinţă. Cele mai frumoase momente? Mărturisirile unora dintre cititori ca au fost motivaţi să se apropie mai mult de Dumnezeu, că au început să citească Scripturile, că au devenit interesaţi delucruri spirituale pentru prima dată sau că acum au descoperit că ce se spune despre baptişti a fost pură propagandă făcută de oameni plini de răutate.
În aceşti ani am descoperit cîteva persoane de o sensibilitate şi de o bunătate ieşită din comun.
Chiar dacă am închis acest blog, păstrez legătura cu aceşti prieteni prin corespondenţă privată.
Vasile Filat::Ce bloguri creştine româneşti le consideraţi cele mai reuşite şi de ce?
Marius Cruceru:Putem trece peste acestă întrebare? Se poate? Nu cred că este momentul acum să evaluăm blogosfera evanghelică românească. După un an foarte fructuos, 2007, cînd au apărut foarte multe bloguri evanghelice, unele de calitate, altele mofturi de o după-amiază, cred că trebuie să aşteptăm încă vreo doi sau trei ani să vedem cine va rămîne în acest mediu. Bloggingul de performanţă este foarte solicitant şi nu sînt mulţi care să reziste la un asemenea efort dacă mai au şi o altă chemare şi meserie în afară de blogherit. Pentru mine a fost un experiment care s-a încheiat. Consider că am făcut acest lucru bine, cît de bine am fost eu în stare, avînd în vedere faptul că luni la rînd Pătrăţosu a fost unul dintre cele mai căutate bloguri de pe platforma românească a wordpress-ului. Despre alţii? Nu ştiu, să aşteptăm un timp să vedem, mai ales acum cînd şi cei mai vajnici analişti ai spaţiului electronic parcă au intrat în “hibernare de vară”.
Vasile Filat::Ce planuri aveţi pentru blog în viitor?
Marius Cruceru:Pentru Pătrăţosu? Deocamdată nici un plan. Pătrăţosu a murit. Este definitiv. Un prieten mi-a propus să public o selecţie cu cele mai bune şi relevante articole din cele 912 apărute. Nu ştiu, mă gîndesc. Dacă foloseşte cuiva, de ce nu?
Cu privire la prezenţa mea în spaţiul electronic? Am o pagină www.mariuscruceru.ro care are un cu totul alt profil decît Pătrăţosu. Este un blog închis, limitat la cîţiva utilizatori, la vreo 30. Mă ţin departe deocamdată de mainstream-ul internetului.
Sînt sătul de un anumit fel de relaţionare în acest spaţiu. Am ieşit pentru o vreme din mediul on line tocmai din motivele la care făceam aluzie mai sus. Nu cred că blogosfera românească evanghelică este încă matură şi aşezată. Aştept să văd ce se întîmplă şi poate voi reveni, dar altfel. Tentaţia este mare pentru că azi, la trei luni după închiderea blogului încă se păstrează un număr mare de vizitatori, circa 220 pe zi, cu peste 450 de accesări.
În ultimul an am început să albesc. Perii albi nu se mai potrivesc cu spiritul ludic al Pătrăţosului şi nici cu unele subiecte abordate acolo. Cu Pătrăţosu mi-am încheiat oarecumva tinereţea.
Ce voi face spre bătrîneţe? Acum am alte planuri, scriu, dar nu pentru mediul on line.
Experienţa blogului a fost una pozitivă pentru mine, sper că pentru majoritatea cititorilor mei. Deocamdată este timpul tăcerii. Psalmul 141;3 spune aşa: “Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!”
Cred că ar trebui ca din cînd în cînd să ne rugăm şi astfel: Doamne, îndreaptă-mi rugăciunea, ajută-mă să tac!
Cu Domnul!
Cf. sursa.
Pr. Dorin
Post scriptum: Întotdeauna va exista şi replică la…mitocănisme post-mortuare.
Prof. Dr. Remus Rus, Recunoştinţa ne împlineşte [1]
Astăzi, 4 septembrie 2008, domnul Prof. Dr. Remus Rus, profesorul titular al catedrei de Istoria Religiilor al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, ne-a făcut marea bucurie de a ne acorda un interviu de peste două ore - nouă ni s-au părut 4 ore datorită frumuseţii clipelor petrecute cu dumnealui - şi interviul, în mai multe file audio, va fi pus în următoarele ore ale zilei şi în zilele următoare pe blog.
Urmăriţi interviul cu atenţie pentru că e plin de surprize, credem noi, restauratoare!
Pr. Dorin
Îl redescoperim pe Nichifor Crainic [2]
Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, ediţie îngrijită şi note de Magda Ursache şi Petru Ursache, prefaţă de Petru Ursache, Ed. Timpul, Iaşi, 1996, 237 p.
Iresponsabilitatea morală e o amprentă socială a materialismului, dar, care a devenit parte integrantă şi din modul de a fi al societăţii democrate, cf. p. 22/ “Ceea ce importă în ochii democratului e masca - pentru a ajunge la succesul personal”, p. 22./Şi, trecând dincolo de cinismul democraţiei, autorul nostru ne vorbeşte despre masca democraţiei [ formată din "drepturile omului, vot universal, alegeri libere, libertate individuală, participarea tuturor la suveranitatea politică şi la bunurile vieţii", p. 22] în contratimp cu “adevărul brutal [ al democraţiei n.n.]: succesul”, p. 22.
Însă ce înseamnă succesul….în capitalismul furibund? Şi Crainic vorbeşte despre ceva care o să fie propriu şi pentru noi, acum, în toamna lui 2008, şi anume…alegerile pe bani. “Ei bine, un scaun de deputat costă în medie 700.000 lei [ ca să îl ocupi în urma votului, când te alege cetăţeanul n.n.]. Cât aduce un scaun de deputat? 160.000 lei anual ! [adică salariul bifat de către stat, pe care îl lua un deputat pe un an de zile n.n.] Diferenţa enormă dintre cheltuieli şi venitul legal e dezastruoasă pentru omul politic. Atunci în ce constă succesul pe care îl vânează sub mască, cu o sălbatică pasiune, omul politic?”, p. 22. Bineînţeles că banii…
“Democraţia e în funcţie de bani. Ea se face numai în vederea banului. Astfel, în realitate, democraţia e o întreprindere îndărătul căreia stă banca”, p. 22./Răspunzând la întrebarea - Ce stă în spatele democraţiei? - Crainic răspunde: “biruri din an în an mai zdrobitoare, proprietatea rurală încărcată de datorii de 70% din valoarea ei, provenite dintr-o camătă exorbitantă la împrumuturi, favorizarea câtorva trusturi industriale, ca zahărul, hârtia, petrolul, cărbunele, cu preţuri de două, de trei şi de patru ori mai mari decât cele din străinătate şi o paralizie generală a energiilor creatoare ale acestei ţări”, p. 23.
Atenţie! Aceste lucruri le spune un om care nu cunoscuse comunismul, despre democraţia de până în comunişti a României.
“Un alt aspect caracteristic al acestei democraţii bancare e lipsa totală de autoritate. Guvernanţii noştri nu poruncesc; ei se răţoiesc spre hazul adversarilor. Cuvântul autoritate vine de la cuvântul autor. Autoritatea e prin urmare în raport direct cu faptele. Cum vreţi însă să exercite autoritatea morală cineva ale cărui fapte sunt în raport invers cu moralitatea?”, p. 23./
“La extrema individualismului democratic apare colectivismul comunist, frate bun totuşi cu democraţia, fiindcă e măduvă din măduva materialismului istoric. Dar dacă democraţia a păcătuit printr-un exces de anarhie, comunismul păcătuieşte printr-un exces de tiranie”, p. 24./
Comunismul a vrut şi vrea - acolo unde mai e lăsat să supravieţuiască - să anihileze “instinctul de familie, instinctul de proprietate, instinctul de patrie, instinctul religios, care face parte integrantă din natura omenească, [şi pentru aceasta], comunismul voind să desfiinţeze, se aşază împotriva naturii însăşi”, p. 24./
Autoritatea comunistă este “impusă cu temniţa şi cu revolverul la spate”, p. 24./ “bolşevismul ne face impresia unei broaşte ţestoase care îşi arată capul hâd către Europa, dar nu poate ieşi din carapacea rusească”, p. 24./ Şi, în anii 40, autorul spunea că dramele, cele două, ale Europei zilelor sale, sunt “individualismul capitalist-democratic” şi “colectivismul comunist”, p. 24./
Însă autorul credea la acea dată, că dictatura lui Mussolini, cu toate scăderile sale, “e sistemul ierarhic care corespunde ordinii naturale a lucrurilor, efortul de rectificare a harababurii democratice…şi autoritatea opusă anarhiei”, p. 25. Adică atât de mult erau românii sătui de compromisurile politice ale partidelor politice şi de spoiala de moralitate a capitalismului românesc încât…doreau dictatură, adică extrema opusă.
Se pare că România momentului e când apatică, când cere o astfel de agresivitate a extremismului politic, pentru că observă discrepanţele majore, care devin din ce în ce mai mari, la nivel social.
Autorul îl caracteriza pe Mussolini nu un democrat, “dar un demofil pentru că e înţelept”, p. 25./ “Omul nu e o cârtiţă telurică ce scoate la întâmplare, în lumina istoriei, muşuroaiele evenimentelor”, p. 25./ “în măsura unei credinţe, a unei convingeri, în măsura unei pasiuni şi a unei responsabilităţi morale, în măsura unei fidelităţi faţă de semenii săi şi a unei solidarităţi cu neamul său, fapta omului va fi o explozie de lumină nouă în haosul de azi”, p. 25./ Până acum a fost o conferinţă publică rostită în decembrie 1931./
va urma…
Pr. Dorin
Pentru că toate sunt frumoase…şi de ce atâta dor?!
Cum se numesc lotuşii…fotografiaţi astăzi de doamna preoteasă.
Dialog cu o necunoscută sau cine este…Marus?
-Auziţi, domnu’ părinte, la dv. pe blog să zâce în sus şi în jos despre…dor. Da, despre Marus, despre Marus părinte, de ce nu să zice nimic?
-Care, domne… Marus?
-Ei, lasă, că ştiţi dv. despre cine…că unu’ e Marus…
-Nu ştiu domne niciun Marus…
Cine este… Marus?!!!!! Nu am găsit până la această oră soluţia dilemei. Poate ne ajutaţi dumneavoastră.
Splendizi!
O plimbare pe lac… a vreo patru răţuşte cochete.
Cu mama lui în parc.
O ţâşnitoare publică nebabardită la funcţionalitate.
O răţuşcă expresionistă…pictată în epoca postmodernului.
Un scaun tăiat…din epoca primului deceniu al secolului 21.
Un iluminat public ţâşnit din tufişuri.
Două răţuşte plimbându-se în stare de lotus.
Un fel de brad…Cine-i mai ştie felul?!
Un ditamai căţelul pozant, care are freza pe ochi.
…şi, doamnelor şi domnilor, marele lotus roşu,
absolutely gorgeous,
marele roşu,
va priveşte în faţă,
la început de toamnă
şi vă spune să fiţi fericiţi,
frumoşi,
aspectuoşi
şi…cu mult bun simţ,
pentru că apă e pe toate părţile!
Pr. Dorin
Post scriptum: Cine ştie, oareşce date despre un anume…Marus, e rugat să ne contacteze urgent. Pentru că întrebarea zilei e: cine este…Marus şi ce vrea el dă la viaţa lui?
Adică Maruse, Maruse…unde eşti şi ce vrei să faci tu, tată, cu viaţa ta?!
Răţuştele lacului, scâncete de copii, alte zgomote…
File video: fila 1 [şi mai multe răţuşte...]; fila a doua [răţuştele şi copiii].
Psa. Gianina
Pr. Dorin
