când se vor liniști
apele vieții?
când harul ne va îmbrăca
în haină de mătase?
să vină pacea cu aripi lungi
odihnind în mijlocul sufletului
era frig
și luna scârțîia pe zăpadă odată cu noi
pe drumul dintre bătaia inimii și zori
mă recunosc în toate cuvintele
ca o tăcere în oglindă
și știu că de pe drumurile pe care am mers
pașii tăi nu se vor șterge niciodată
Psa. Gianina
Pentru articole apologetice diverse, vă invităm în pagina web a Curierului ortodox din Republica Moldova, adică în http://www.geocities.com/cortodox/, unde puteți găsi tratate următoarele subiecte:
1. Marturiile unui pățit (Aliona Panus)
2. Icoanele. Intrebari si raspunsuri. Partea 1.
3. Icoane. Intrebari si raspunsuri (inceputul in nr. 9) (partea 2)
4. Icoanele. Intrebari si raspunsuri (Diacon John Whiteford)(partea a 3)
5. Poate un crestin sa fie posedat de demoni? (Brent Grimsley si Elliot Miller)
6. Sarbatoarea dez-indumnezeirii (Ierodiacon Savatie (Bastovoi)
7. Ajutor dezinteresat?
8. Zodii, horoscoape…( Ierodiacon Savatie Bastovoi)
9. Iarasi secta “Aum Sinrike”
10. Iisus a inviat (Nicolae Fustei)
11. Stiinta da dreptate Bibliei
12. Ce marturisesc patitii?
13. Trebuie sa sarbatorim ziua de 8 martie? (Diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev)
14. “Dianetica” si “Saintologia” - doua nume ale aceleiasi secte
15. Cum sa discutam cu martorii lui Iehova
16. De ce plang icoanele?
17. Cum sa discutam cu martorii lui Iehova
18. Biblia folosita de Martorii lui Iehova
19. “A respecta sentimentele Credinciosilor, a pazi luciditatea crestina a mintii”
20. Ion Luca Caragiale despre liber-cugetatorii nostri
21. Problema prozelitismului sectar la Coscalia (Preot Andrei Popovici)
22. Moonismul viseaza sa devina religie de stat in Moldova
23. Despre new age sau despre o “religie” sincretista pasagera sau, mai bine spus, o noua amagire a lumii
24. Povara ignorantei noastre (Nicolae Fustei)
25. Dspre new age sau despre o “religie” sincretista pasagera sau, mai bine spus, o noua amagire a lumi (continuare din nr. 7)
26. Parlamentul Frantei adopta o lege antisectara
27. Primul proces judiciar in Republica Moldova, intentat unei secte religioase
28. Poate un crestin sa fie posedat de demoni? (Continuare din nr. 18 (125), 22 decembrie 2001)
29. Mormonismul
30. Oare chiar sunt sufletele oamenilor inconstiente dupa moarte si nu pot trai ?
31. Audierea martorilor in procesul intentat organizatiei „CARP”, care este o filiala a bisericii lui Moon
32. Cat de crestin este mormonismul?
33. Cine are nevoie de post?
34. Visarion, „fiul locotenentului Smidt”
35. Iisus a înviat (Nicolae Fuştei)
36. Ministerul Justitiei vrea sa scoata în afara legii moonismul (Igor Pânzaru)
37. Panorama generală a prezenţei sectare în or. Străşeni(Petru Eşanu)
38. Marturia unui tânar care a practicat yoga si s-a întors la ortodoxie (Gheorghe V.)
39. Noţiuni elementare despre muzică (Dr. Virgiliu Octavian Stroescu)
40. Eutanasia (Prot. Ioan Lisnic)
41. Sfintenia Duminicii - Ziua Domnului s-o tinem sfanta (Pr. Cornel Todeasa)
42. Temeiurile preacinstirii Maicii Domnului (Pr. Dr. Cezar Vasiliu)
43. Este islamul o religie a pacii ? (Prof. Samuele Bacchiocchi; fost profesor de teologie la Universitatea Andrews)
44. Sectele totalitare – pericol pentru drepturile omului în Europa
45. Minunile false si natura energiilor prin care se lucreaza faradelegea
46. A existat Hristos?
47. Magii şi steaua au existat în realitate
48. Nu există ceva mai modern decât Hristos. Interviu cu Sorin Dumitrescu
49. Funcţionarii de stat, “acoliţi” ai mooniştilor?
50. Apostaţi contemporani (de ieroshimonah Hrizostom)
51. Problema clonării uname în Franţa şi Germania
52. Sfânta Lumină
53. Cătălin
54. Cum am venit la ortodoxie
55. În blană de oaie
56. Oastea Domnului
57. Biserica Nou-Apostolică (Noii Apostoli)
58. “Tunelul de lumină”. Poziţia ortodoxă privind relatările celor care au supravieţuit morţii clinice
59. Ministerul Educaţiei lui Moon în Republica «intersectaţilor»
60. „Copiii lui Dumnezeu” sau „Familia dragostei”
61. Copiin noştri şi ispita magiei albe
62. Părtăşia sau Prietenii lui Smith
63. Sectele - calul troian al Statelor Unite în Europa
64. Mişcarea New Age (de Pr. Dr. Sinica Palade)
65. Semnul fiarei va fi pus pe cei, care conştient se vor lepăda de Dumnezeu (Pr. Lisnic. Ioan)
66. Neliniştit este sufletul nostru până nu se întoarce iarăşi la Tine Doamne (Fer. Augustin). Lecţii de catehizare. Lecţia 1. “De ce este necesar să cunoaştem fundamentele credinţei?” (dr. Nicolae Fuştei)
67. Lecţia a 2-a. De ce unii oameni cred că Dumnezeu nu există?
68. Cum am venit la Ortodoxie. Destăinuirea ieromonahului Macarie (Gererd Bonnet)
69. Citirea în stele. Adevăr şi falsitate
70. Două argumente de netăgăduit
71. Ipoteza înşelăciunii (Nicolae Fuştei)
72. Staţi pe piatra necşintită a ortodoxiei
73. O religie străveche- o stea care răsare în est (Anthony Gardner)
74. Învăţătura islamică despre jihad în Coran şi tradiţia musulmană (Hadih) (Grigoriţă Ion)
75. Ortodoxia ameninţată de extremismul internaţionalist
76. Venirea noastră în lume nu este întâmplătoatre. Meditaţie la spusele unui nan ateu. Ţurcanu Ghenadii
77. Despre scrierile apocrife, sau ce este “Visul Maicii Domnului”, “Talismanul lui Iisus” şi “Epsitola”
78. Interviu czu arhimandritul Irinarh: “Vremea trece şi noi pierdem timpul de rugăciune”
79. Vrăjitoria - un păcat egal cu lepădarea de Dumnezeu (Ghenadie Ţurcanu)
80. Hristos a înbviat cu adevărat! (Nicolae Fuştei)
81. Din tainele calendarului
82. Istoria datei pascale
83. Astrologia - calul lui Troian al zileor noastre
84. Un film pentru oameni “mici”, sau despre Codul Da Vinci (Nicolae Fuştei)
85. Ideologia care omoară new
În aceeași locație găsiți tratate raporturile dintre Biserică și Școală, Biserică și Societate, între credință și știință, istorie și cultură.
………………………
Se lucrează la http://www.forum-ortodox.com/, unde se vor îngloba pagini ortodoxe reprezentative din spațiul românesc.
………………….
O altă locație încăpătoare: http://www.ortodoxie.md/.
Pr. Dorin.
9:57 minute
E o minune cum de nu a fost omorât de către regimul comunist marele nostru actor după cât sens subversiv aveau glumele sale.
Pr. Dorin
….pentru că nu știe încă să se prefacă, nu știe să facă din muzică o profesie, ci cântă genuin.
3:08 minute.
Pr. Dorin.
2: 49 minute.
Să nu uităm nici cântecul acesta și nici datele de sânge care apar în film!
Pr. Dorin.
partea 1, 4: 53 minute
partea a 2-a, 9:00 minute
Pr. Dorin.
În persoana fratelui Ion am găsit un convertit autentic, un om de mare credincioșie și demnitate de la care am învățat multe. L-am audiat, am discutat cu frăția sa, l-am ascultat atât în lecțiile de Logică cât și în cele de Teologie și acrivia sa în a mărturisi credința ortodoxă m-a întărit întotdeauna. Vă invit cu toată bucuria să audiați un fost matematician ateu genial care a devenit un smerit frate de mănăstire și un apologet imens, ascuns sub smerenie, al Bisericii Ortodoxe.
Pr. Dorin.
Dumnezeu pictează realitatea cu har. El ne colorează cu adevărat toată existența sau El este Cel care adaugă la culorile vieții noastre acea lumină care le face vii, ceva (ca să înțelegeți mai bine) ca în tablourile lui Rembrandt, în care lumina este cea care dă sens întregii compoziții și face tabloul fascinant, punând în această lumină și personajele umane.
Întotdeauna mi-au plăcut tablourile în care pictorii au pus nu numai culoare, ci și o lumină care nu este cea fizică, ci metafizică, spirituală. Nu mi-am explicat însă de la bun început cum trebuie această apetență, dar eram iubitoare de această lumină.
Această lumină este o evidență duhovnicească și în realitatea de zi cu zi. Lumina harului dumnezeiesc iradiază din lucruri și acest lucru se observă foarte bine tocmai când te închizi și nu mai ești apt să sesizezi această strălucire interioară a firii, când te lași copleșit de tristețe și de nemulțumire și vezi că nicio licărire de lumină nu mai stă în cele dimprejurul tău, ci dimpotrivă, chiar și cele mai frumoase lucruri sunt îmbrăcate cu haina neagră a întunericului tău sufletesc.
Dar când sesizezi acest har, atunci lumea e frumoasă, fiindcă e creația lui Dumnezeu, și inima se bucură de ea. Atunci înțelegi că bucurie nu există decât în harul dumnezeiesc și înțelegi că trebuie să te lași în mâinile Creatorului tău, ca El să te învețe cine ești și să te umple de fericirea care este proprie omului care nu-și renegă adevărata ontologie.
Drd. Picioruș Gianina Maria-Cristina
Vă indicăm articolul admirabilului scriitor, traducător și recuperator de texte Constantin Barbu, din ziarul Expresul de Sud, din 23 martie 2007, intitulat: ”Scrisoarea pierdută a lui Ion Slavici către Maiorescu”,
cf. locației: http://www.expresul.ro/index.php?rubrica=15&id=1056
Autorul redă două scrisori ale lui Slavici către Maiorescu și arată că ambii protectori ai lui Eminescu au fost de fapt niște agenți străini care au inventat și apoi au pus în practică nebunia poetului. Sub titlu găsiți ultima fotografie a lui Mihai și veți avea regretul, citind articolul, al nedreptății infame făcute unui om, care era onest până la sublim cu prietenii și colaboratorii lui.
Sfârșitul articolului:
”Eminescu fusese abandonat în Bucureşti şi de Slavici şi de Maiorescu, şi de Simţion, şi de prietenii de la societatea “Carpaţii“. Slavici era agent german şi pleca la Viena că-l dureau dinţii. Agentul austriac Titu Maiorescu vroia ca partidul conservator să ajungă la putere şi pleca în vacanţă în Europa, trecând prin Viena. Secaşanu şi Ocaşanu vor fi exilaţi la Paris iar serviciile secrete imperiale îi vor deplânge ca martiri. Sturdza era academician, chiar preşedinte al Academiei Române. Toţi: stimabili, onorabili, venerabili.
Numai Eminescu nebun?”
Pr. Dorin.
Duminica a 5-a a Marelui post are în ea logica iertării lui Dumnezeu, atâta timp cât Sfânta Maria Egipteanca, ca și femeia păcătoasă de la Lc. 7, 37-50, deși a păcătuit mult i s-a iertat mult. În lumea noastră, unde se caută trecut ireproșabil, CV nepătat, o faimă bună, logica iertării lui Dumnezeu vine ca o adevărată palmă peste conștiința noastră.
În casa fariseului unde Hristos Dumnezeu prânzește apare femeia păcătoasă, femeia fără nume în Evanghelie și ea întrece cutuma locului. Cu banii din desfrânările ei aceasta cumpără mir și cade la picioarele Domnului și le spală cu lacrimi și cu mir. Sărută picioarele Domnului spre stupefacția fariseului, a gazdei, care vedea acest gest ca incompatibil cu un Rabbi sau cu un Prooroc, cum era Hristos pentru el.
Însă Domnul arată că iubirea Sa nu are parametrii umani secătuiți de orgoliu și de imagine. El ne arată că nu imaginea și nici trecutul nostru nu contează înaintea Lui ci statutul prezent, ce facem noi acum, cum ne raportăm noi la El în clipa asta. Ce am făcut ieri contează mai puțin. Ce am făcut e trecut. Iubirea e mereu prezent. Iubirea e un prezent.
Iar dacă iubirea nu e în prezent înseamnă că nu mai e. Și în urma parabolei cu datornicii, cu cei doi datornici, fariseul răspunde drept. Îl va iubi pe cămătar cel căruia i s-a iertat mai mult.
Duplexul acesta are logica lui. Hristos trece de la realitate la parabolă pentru a se întoarce la starea interioară a femeii din fața Lui. Femeia avea un trecut infam, avea o viață dezordonată. Dacă Sfântul Luca spune că e păcătoasă, înseamnă că era foarte păcătoasă. Și Domnul recunoaște acest lucru, cf. Lc. 7, 47.
Dar această femeie nu stă distantă față de Domnul. Nu ia o atitudine de egalitate față de El, ci ea se aruncă la pământ, se aruncă cu toată ființa și dragostea și darul ei la pământ, cu acel mir scump, și își arată din destul dorul ei pentru Domnul. Iertarea lui Dumnezeu nu vine ca o răsplată a mirului, nu vine pentru săruturi, pentru că și Iuda știe să sărute, nu pentru că a căzut la picioarele Lui și și-a recunoscut păcătoșenia, ci pentru că iubirea ei era imensă, era reală pentru El, văzând în El pe Stăpânul lumii, pe Cel ce o înțelege pe ea și nu o va trece cu vederea.
Iubirea credinței pentru Dumnezeu, iubirea colosală, magnifică, tulburătoare la maximum este logica lui Dumnezeu, este o învățare a inimii noastre de către Dumnezeu. Iubirea calculată, iubirea hoață, iubirea interesată nu are nimic dumnezeiesc în ea. Ea este un contract, o relație de complezență. Însă iubirea pentru Dumnezeu, iubirea văpaie, iubirea ca un torent de foc spre El este dumnezeiască, e nebunie curată pentru omul de rând, pentru că e iubirea cu care Dumnezeu ne iubește și pe care ne-a insuflat-o și nouă.
Iubirea lui Dumnezeu și iertarea Lui nu le înțelegem pentru că nu avem inima aprinsă de foc, de văpaia Duhului. Dacă nu înțelegem câtă iubire are Dumnezeu, încât Se coboară ca să ia trup pentru noi, să fie hulit de niște oameni nemernici, să fie schinguit, să fie omorât de lucrul mâinilor Lui, nu putem înțelege de ce iartă El pe această femeie, pe care nu o iartă nimeni.
Cei care nu știu să ierte și să creadă în schimbările de adâncime ale oamenilor, arată că nu s-a petrecut cu ei nicio schimbare. Dacă nu ai avut o viață rea și nu te-ai întors la Domnul și nu ai gustat iubirea și iertarea Lui din destul, nu știi cum este logica, care este logica lui Dumnezeu, a iertării Sale. Dacă ai avut o viață cu păcate mici, dacă ți s-a iertat puțin, e semn că nu ai strigat din Iadul cel mai de jos spre Domnul, ca El să te audă.
Iubirea și iertarea au o logică care nu se înscrie într-o viață comodă. Femeia noastră, această dumnezeiască femeie, primește iertarea păcatelor ei ca și Sfânta Maria Egipteanca, pentru că s-a trezit în ea iubirea care înspăimânta logica înceată a lumii. Când intră în tine logica iubirii dumnezeiești atunci nu mai ai logica lumii, asta în care albul e alb pentru că așa vrem noi, ci atunci când trăim logica lui Dumnezeu negrul devine alb, se curățește prin har și cel care era odinioară păcătos începe să facă minuni copleșitoare.
Nouă ne place să disprețuim femeia curvă în societate și să ne gândim la ea cu plăcere, când suntem singuri. Suntem duplicitari. Ne place să nu dăm nicio șansă celor care par afundați cu totul în păcat, în Iad. Însă Dumnezeu dă o șansă tuturor, El scoate pe fiecare din Iadul în care se află și știe să ierte mult și cu asta câștigă pe tot păcătosul. Secretul dragostei lui Dumnezeu întrece orice logică canonică a noastră. La noi, dacă a păcătuit într-un anume fel cineva îl canonisim cu atât, îl ținem la respect. Însă Dumnezeu îl ia pe cel care se pocăiește imediat în brațe, imediat ce a început să îi pară rău, să nu mai poată fără El, să simtă că moare fără El, că este ca un pește pe uscat.
De ce a pus Dumnezeiasca Biserică tocmai astăzi, înainte de duminica Floriilor, pe Sfânta Maria Egipteanca în cadrul acestei duminici a 5-a și a făcut din ea o emblemă a zilei, când ea e pomenită la 1 aprilie? Pentru ca să mustre pe cei care se cred drepți. Ca să mustre pe cei care au postit, pe cei care nu s-au murdărit de păcate trupești, pe cei care se cred îndreptățiți să fie iubiți mai mult de către Dumnezeu, pentru că au o viață ireproșabilă. Însă Dumnezeu arată că nu face doi bani ireproșabilitatea noastră, dacă nu este dor imens, iubire imensă pentru Dumnezeu.
Viața noastră curată, ca și a fecioarelor nebune, dacă e un bun în sine, o laudă de sine, o îndreptățire la mântuire e o feciorie păgână. Trebuie să ai în trupul tău mult mai mult decât dreptate, feciorie, curăție: trebuie să ai foc, să ai pe Duhul, să ai lumină. Dacă ți-ai pregătit casa cu de toate, cu toate virtuțile și nu ai Focul ceresc, nu ai pe Duhul și pe Mirele Bisericii, ești un palat frumos, dar mormântal, pentru că veselia nu se află în el.
Sărbătorim astăzi pe cea care ne-a dovedit că sfințenia înseamnă ceva bulversant, ceva care nu are logica lui sunt un creștin bun, pentru că fac tot ce trebuie. Sfânta Maria ne spune că nu e niciodată prea mult ce facem pentru Dumnezeu și că nu avem nicio îndreptățire să credem că suntem cineva în fața Lui.
În acest an, iubirea căreia i se iartă mult, adică Sfânta Maria Egipteanca, e sărbătorită odată cu Prea Curata Maria, Împărăteasa lumii, Cea mai desfătată decât cerurile. Binevoirea, acceptarea întrupării întru Prea Sfinția Sa a Mântuitorului lumii e bunăvestirea faptului că iubirea lui Dumnezeu nu are termeni de comparație, că ea este copleșitoare, că ne bulversează mintea, ne-o umple de dragoste și de lumină dumnezeiască.
Prea Curata Stăpână întrece întreaga creație cu curăția Ei fără nicio pată. Dumnezeiasca Maria a Egiptului, după o viață destrăbălată care a atins cote inimaginabile, a ajuns la o sfințenie mai mult decît inimaginabilă. Cea Prea Curată și cea plină de sfințenie după o viață de curvie, stau înaintea noastră spre adâncă smerenie. Pentru că în Biserică cuvintele nu stau pe gol, nu stau pe nimic, ci cuvintele stau pe fapte.
Dacă există în tine fapte există cuvinte cu putere. Când Domnul rostea cuvinte către oameni cuvintele Lui umpleau de văpaie, de dragoste copleșitoare pe cei care le auzeau. Ele intrau până în străfundul lor. Cei care ascultăm astăzi cuvintele Lui trăim aceeași măreție a vocii și a dumnezeirii Sale în cuvintele Evangheliilor și ele sunt hrana noastră.
Dar ca să iubești mult, trebuie să simți copleșitoarea milă și iubire a lui Dumnezeu, deși nimeni nu dă pe tine doi bani. Ca să uimești trebuie să fii umit de iubirea lui Dumnezeu. Ca să înspăimânți în cuvintele tale pe alții, trebuie să te fi înspăimântat Dumnezeu cu iubirea Lui, să fi primit foc de la El, foc care mistuie întreg trupul, îl face vâlvătaie.
Însă dacă nu ai suferit transformări adânci în ființa ta, duminica de astăzi e una plictisioare, pentru că aici e vorba de lucruri care cer o inimă largă, prea încăpătoare. Cei care nu înțeleg iubirea și credința lui Dumnezeu nu înțeleg de ce cinstim noi pe Prea Curata Stăpână a lumii și de ce iubim curăția, nevinovăția. Înțelegerea e partea iubirii multe. Nu poți să ai ceva, dacă nu îl ai în tine. Tot ce avem în noi ne aparține cu adevărat.
Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.
Multe cărți m-au format, m-au schimbat, m-au întărit sau m-au luminat, mai ales cărți duhovnicești. Conținutul lor dumnezeiesc mi-a dat viață, m-a umplut de dulceața și de pacea harului, citindu-le.
De foarte multe ori am simțit că faptul de a le citi era unul proniat de Dumnezeu, că ele veneau cu răspunsul exact la ceea ce mă chinuia, la întrebări și frământări interioare pe care, poate, nici nu știam să le formulez prea bine întotdeauna, ci doar le simțeam măcinarea.
Dumnezeieștile cărți nu mi-au transmis numai învățături, ci și harul lui Dumnezeu și dragostea Sfinților și certitudinea iubirii lui Dumnezeu care, așa cum i-a învăluit pe ei, învăluiește întreaga umanitate, pe toți oamenii.
Între aceste cărți, îmi amintesc în mod deosebit două, deoarece am simțit numai văzându-le și citind titlul de pe copertă,că au să-mi transmită ceva foarte important, esențial.
Prima a fost „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, a Sfântului Siluan Athonitul. Venea într-un moment oarecum la puțină vreme după reconversia mea duhovnicească, exact când aveam o nevoie zdrobitoare să mă dezbrac de deznădejdea păcatului, a omului vechi care nu întrevede iubirea lui Dumnezeu arzătoare și uriașă pentru noi.
Cea de-a doua carte, ceva mai târziu, a fost „Am iubit pătimirea”, a Sfântului Luca al Crimeei. Ea a deschis un nou drum drum de înțelegere a vieții în sufletul meu. Am înțeles (sau am început să înțeleg) că trebuie să iubim să pătimim pentru Hristos.
În Ortodoxie, ispita nu e ceva rău, ci ceva bun, pentru că, fie că vine sub formă de îmbiere la păcat, fie ca durere sau necaz în viața noastră, sensul ei nu e să ne doboare, ci să ne smerească și să ne mântuiască.
În general însă, toate cărțile duhovnicești (mai ales cele duhovnicești) mi-au vorbit adânc inimii și au contribuit la schimbarea mea lăuntrică, făcând parte din pietrele de temelie ale ființei mele care încearcă să se zidească întru Hristos.
Drd. Picioruș Gianina Maria-Cristina
Dedicăm acest articol tuturor celor care nu știu că își fac răul
cu mâna lor
Dacă urâtul voit este o tiranie a ilogicității, logica frumosului tiranizează pe cel care vrea să măture totul în calea lui, să schimbe lumea, pentru că nu e atât de dreaptă pe cât vrea el. Deși tânărul adolescent cu belciug în buză și cu alcoolemie în sânge ridicată crede că lumea e nedreaptă și că el trebuie să se răzbune pe cineva, vrea să consider legitima lui invectivă drept o legitimare a tinereții. Așa arată tinerețea!, îmi spune el, nedându-ne dreptul să avem o tinerețe mai …liniștită decât a lui.
Scumpii mei, nu ați auzit niciodată sloganul, că noi, oamenii Bisericii suntem o turmă ( în sens peiorativ bineînțeles)? Că noi, ca turmă, mergem orbecăind, duși de nas iar omul fără principii și fără logică e mai bun decât noi și cu logică? Nu ați auzit că logica nu e de fapt adevăr, ci e doar maturizare a maimuței care am fi? Iar dacă noi suntem maimuțe și suntem ființe instinctuale și suntem conduși mai mult de sex decât de creier, cine e turmă: mulțimea care crede sau mulțimea care e îndoctrinată?
Eu cred că mulțimea, îndoctrinată în lipsa unui crez, e adevărata turmă. E o turmă prostită la greu. Astăzi o duci la un concert cu Sepultura, poimâine o duci la un meci de fotbal, apoi la alegeri anticipate, o pui să se rujeze cum vrei tu, îi dai să mănânce ce îți place ție, adică tu, cel care o conduci. Și le spui apoi că sunt liberi, că așa e moda, când moda e făcută tocmai de cei care vor să profite de orbecăiala ta.
Gândesc, deci exist. Gândesc, deci mie foame. Gândesc frumos, deci enervez, pentru că gândesc cu sens. De ce să ai minte la cap și noi să avem? De ce să fii mai bun decât noi? De ce nu ești prost și oribil ca noi? Pentru că, așa cum mi-ai spus, prietene, fac parte din turma lui Hristos și privind către El, învăț să nu mai fiu manipulat de rău, ci să fiu îmbibat de bine.
Da, și eu greșesc mult. Asta probabil te bucură. Dar eu îmi asum răul pe când tu te lauzi cu el. Mie îmi e rușine să fiu prost, destrăbălat, curvar, bețiv, să am apetență pentru lucruri infame. Tu te bucuri de ele. Consideri că dacă eu nu beau zece beri și nu mă îmbăt ca tine nu sunt bărbat iar dacă mă vezi rugându-mă crezi că asta e o pierdere de timp. Nu e pierdere de timp, dragul meu! Rugăciunea îmi aduce liniște și pentru acum și pentru veșnicie. Rugăciunea mă împlinește. Dacă beau o bere cu tine și asta îmi face bine. Dar pe a doua sau pe a treia o să o vomit, pentru că nu sunt învățat cu excesul. O să râzi iar?!
Care sunt calitățile lui? Păi una dintre ele e că e un parazit al societății. Doarme mult, fură de pe unde poate, se uită după femei, nu mai știe cu care să se culce, se bate cu toți…e șmecher… Însă eu zic că e un papă lapte în domeniul logicii, un prostovan de duzină care crede că i se cuvin toate lucrurile.
Gândesc, deci enervez. Gândesc bine, deci îmi creez antipatii, îmi adun cortegiu de invidioși. Însă logica e plină de adevăr pe când ilogicitatea e plină de infatuare. Logica trupului și a sufletului, ritmul lor e unul duhovnicesc și dacă faci vreun exces ele se întorc, au recul, cad pe capul tău. Dacă capul gol de acum crezi că nu te afectează, să ne întâlnim peste 20, 40 de ani. Dacă fusta scurtă de acum nu te afecteză om mai trăi și om mai vorbi.
Cred, deci enervez. Am crezuri, deci sunt greu de manipulat. Cred, sunt greu de dus de nas. Am coloană vertebrală deci nu sunt ornitorinc. Știți chestia cu ornitorincilor?!…Înseamnă ăia care sunt duși prin trestii de val sau care intră la apă de atâta înțelepciune.
De ce enervez? Eu am pământ sub picioare și cer deasupra, am inimă pentru oameni și o viziune de viitor și despre veșnicie. Tu?! Îmi invidiezi și urăști stabilitatea. În adâncul tău te recunoști o paiață, un om ordinar, fără nicio vlagă, dar te ții tare, ca aracul uscat de joarda viței. Pleci de lângă mine și mă drăcui copios. Ai devenit mai deștept? Ai devenit mai sensibil? Ai mai multă logică? Nu poți să fii logic dacă nu îmi inspiri nicio liniște, dacă nu mă faci să am stabilitate. Dacă vrei să mă dărâmi, să mă schimbi cu nimicul, cu golul, ce vrei să fac? Să mă las golit de har pentru ca să fiu ca tine o piatră de moară care mă scufund în ocean?
Căutând niște filme astă seară într-un spațiu privat de pe net, am dat peste o fotografie satanistă, în care Satana, un monstru SF cât toate zilele stă deasupra lui Hristos răstignit și doi draci uriași, cu niște țepușe, lovesc mâinile răstignite ale lui Hristos. Probabil cei care au pictat această prostioară monstruoasă au crezut că prin ea schimbă cumva adevărul și că, dacă Îl fac pe Hristos ca vai de om și pe Dracul ca stăpânul inelelor, așa și stau lucrurile. Adică un plici de imagine creat pe nimic, pe fantezie. Un fel de fotografie porno satanistă, în care simulăm femeia perfectă dar ea nu există.
Cam pe asta se bazează turma necredincioșilor: pe fantezie, închipuire de sine și pe cuvinte răsuflate. Dacă noi suntem turma care avem un Păstor, turma necredincioșilor e o haită care urlă la lună și după ce urlă încep să se muște unii pe alții.
Gândesc, deci sunt periculos, dubios, cum mi-a scris o domnișoară care m-a citit pe un blog al nostru. Dacă nu gândeam, filosof rămâneam. Dacă ești prost, te duce valul. Dacă taci, îți merge bine. Dacă ești fraier înseamnă că meriți o medalie. Sunt fraze care umplu capul celor care vor să se prefacă că trăiesc.
Aviz amatorilor: gândesc frumos, deci nu sunt dușmanul vostru. Dacă gândesc frumos nu vreau să vă mușc ci să vă leg rănile pe care vi le-au făcut confrații de mușcat. Între a primi în casă pe un confrate care vrea să vă muște și să mă primiți pe mine care nu vreau să vă mușc și nici să vă fur, cred că e de preferat, să mă alegeți pe mine. Însă, alegerea vă aparține…
Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.
În spațiul ortodox încă trăim cu multă inconștiență vitala comunicare a ideilor, a trăirilor personale pe căi de acces ultraperformante și la nivel global. Nu am conștientizat încă, în mod eminamente practic și nu doar teoretic, dimensiunea globală fantastică a mediilor alternative de pe net sau a spațiului de emisie prin satelit.
Tocmai de aceea în cadrul Bisericii Ortodoxe, fie ea din Răsărit sau din Apus, media ortodoxă alternativă este la început, e în faza de consolidare și fiecare nouă bază de date este o revoluție mult așteptată, de care beneficiază toată lumea. Și observ cu multă încântare, cu bucurie duhovnicească cum în România, în Grecia, în Rusia, în America, în China, Japonia, Anglia, Spania etc, apar nuclee de webmasteri ortodocși foarte conștienți de rolul lor și care lucrează smerit la răspândirea Tradițiilor, a obiceiurilor și a credinței ortodoxe.
Deși nu se pricepe prea bine acest lucru la noi, internetul este un spațiu de apostolat extraordinar, unde toată lumea ne poate citi și fiecare poate judeca ce spunem, se poate întâlni cu noi în adâncimea lucrurilor care ne caracterizează și poate să își regândească pozițiile. Fiecare articol scris, fiecare imagine ortodoxă prezentată, fiecare replică dată unei întrebări e un folos ecumenic, adică pentru întreaga suflare de oameni care are acces la limba în care scriem.
Pe internet doar limba în care scriem ne desparte și nu distanța. Când motoarele de translare ale paginilor web vor cuprinde cât mai multe limbi în indexul lor, atunci și această barieră va fi trecută. Ne vom putea înțelege și aprecia reciproc mult mai bine și mult mai direct, cum nu o puteam face până acum și ideile pot circula mult mai coerent, mult mai necenzurate.
Știm: există cenzură, se instaurează cenzura în unele state, pe motive politice și economice. Însă în același timp există diverse subterfugii și metode ocolitoare prin care ideile se transmit. Că vorbim de huburi, că vorbim de siteuri cu acees limitat, preferențial, că vorbim de baze de download sau de grupuri de dialog, toate aceste metode de comunicare pot garanta o ajungere facilă la datele postate pe net.
Numai că trebuie să avem adevărurile noastre pe net ca să le putem pune în valoare. De ce universitățile, bibliotecile noastre și din afară, diferite instituții sunt refractare la sistemul web? Pentru că democratizarea ideilor distruge unele locuri de muncă și crează altele, mult mai performante, pentru ca ideile să circule în sistem închis și cercetătorii liber profesioniști să nu poată avea acces la ele până nu se înscriu în sistem, pentru ca să existe un monopol al informației, care, la o adică, să fie cenzurat.
Bibliotecile online sunt văzute cu ochi rău pentru că dau acces oricui la informațiile din ele și informația pentru toți e considerată încă o bombă cu ceas. Însă, mai devreme sau mai târziu, când instituțiile de stat sau private își vor da seama că au făcut un pas greșit, prin a nu-și digitaliza și globaliza informațiile din bibliotecile lor, va începe o cursă a celor care vor face pași cât mai mulți și mai mari spre digitalizarea informației.
Rămânerea în urmă se plătește întotdeauna. Observ în munca de cercetare a tinerilor teologi, colegi cu mine de generație sau mai mici ca vârstă, că au înțeles din mers rostul mediilor alternative și citează în munca lor de cercetare resurse web, platforme de tot felul, care nu apăreau deloc până acum în cărțile noastre teologice. Cei care au reticență în a cita o pagină web credibilă și onestă rămân la ideea preconcepută că foaia de hărtie și textul de pe ea au primatul în lupta cu foaia de pixeli.
Însă important e mesajul, munca de cercetare, enunțul și nu platforma pe care e schițat acesta. E important să vezi un film despre o minune, un interviu, o icoană, o floare nu mai știu de unde, pentru ca să înțelegi că peste tot există frumusețe, că există har, dacă există credință și încredere în comunicare.
De ce comunic? Pentru ca să te cunosc și să mă cunosc. De ce comunici? Pentru că vrei să afli cum se iese din singurătate, cum arată lumea de dincolo de tine, ce poți să înveți din ceea ce nu te caracterizează încă. Iar dacă internetul este spațiul unde ideile rele prind repede, cum se aprind copacii în pădure din cauza focului, de ce să nu se prindă și binele, și frumosul, și mesajul mântuirii?
Bineînțeles internetul nu înlocuie slujbele Bisericii, nu înlocuie asceza noastră, nu înlocuie munca noastră în familia și în societatea unde existăm. Dar el facilitează mărturia mântuirii, el e mediul mult mai vast decât propriul amvon sau decât propriile cărți, unde ideile se împânzesc peste tot.
Eu nu îmi cunosc cititorii ( și mult aș vrea să îi cunosc!) dar ei mă pot simți, îmi pot simți onestitatea și buna intenție. Ei pot înțelege ce simt, ce gândesc, ce vreau. Dacă ei îmi comunică ideile lor, atunci și eu știu ce vor ei, ce gândesc, ce simt. Iar dacă se realizează acest lucru atunci avem un folos reciproc substanțial.
Putem să expunem ideile pe scurt sau în multiple pagini. Noi scriem pe această platformă și pe celelalte pe care le administrăm când putem și cum putem, în mare pripă de multe ori. Însă o facem în paralele cu munca noastră de cercetare, cu cărțile la care lucrăm și care au alt subiect, alt format, altă orientare sau se intersectează cu ideile de aici. Ceea ce putem spune într-o carte putem sintetiza în câteva fraze. Numai să vrem să facem acest lucru.
Dacă știm subiectul, dacă suntem onești cu ceea ce știm putem să spunem în câteva cuvinte esențialul unei cărți, al unui film, al unei întâmplări. Tocmai de aceea nu suntem de acord cu cei care spun că nu au timp să scrie sau nu știu ce să scrie. Dacă ai ceva de spus, dacă ai un crez, o idee, o poți spune în trei fraze. Dacă iubești o poți spune simplu sau complicat: treaba e să iubești. La fel e și cu scrisul: dacă ai experiențe ai și cuvinte.
Nădăjduim ca viitorul să ne fie partener de dialog, ca viitorul să ne ofere și mai multă atenție spre ceea ce ne unește. Eu cred în adevărul care unește pe oameni.
Pr. Drd. Picioruș Dorin Octavian.
Redăm o rememoratio extraordinar de interesantă, despre viața a două femei celebre care devin în cele din urmă monahii ortodoxe: Prof Acad. Zoe Bușulenga și principesa Ileana a României.
Articol cf. sursa.
O intalnire cu Maica Alexandra
In aprilie 1967, ma aflam pentru întaia oara la Paris, ca urmare a unei invitatii de a tine cateva conferinte la universitatile din Paris si Montpellier, respectiv la catedrele profesorilor Alain Guillermou si Louis Michel, amandoi mari prieteni ai Romaniei. A fost, fireste, prilej de a-mi reîntalni vechi si dragi cunostinte, ca, de pilda, Anina Radulescu Pogoneanu, mult iubita mea profesoara, si de a face altele noi, ca aceea cu regretatul Ioan Cusa, remarcabilul poet si editor, si mai cu seama cu stralucitul intelectual, parintele Andrei Scrima, fostul asistent al lui Anton Dumitriu.
Profesorul Paul Miron de la Freiburg im Breisgau, care s-a luptat ca nimeni altul pentru întretinerea de legaturi între universitatile germane si romane, în vremea aceea atat de grea, era si el la Paris. Si Ion si el m-au dus sa cunosc oameni si locuri vrednice de vazut, de admirat, pentru a trezi în mintea mea, obnubilata de peste un sfert de secol de ceturi apasatoare, amintiri si reactii normale.
Plimbari lungi, discutii nesfarsite despre ce era, despre ce fusese si în special despre ce avea sa fie (!)… Traiam ca în transa.
Intr-o dupa-amiaza, Ion ne propune o plimbare cu masina ca sa-l însotim pe parintele Andrei pana undeva, în afara Parisului, unde avea treburi urgente. Plecam, trecem prin padurea de la Fontainebleau (spre mirarea prietenilor, am recunoscut-o îndata, evident dupa tablourile lui Andreescu) si ajungem într-un orasel, Bussy. Mi se spune ca e o manastire ortodoxa rusa, condusa de maici batrane, din fosta aristocratie rusa.
Intr-adevar, la intrarea într-unul din corpurile cladirii, o venerabila monahie (avea peste 90 de ani, era ducesa Serge) sedea într-un fotoliu comod. Mi-a întins mana sa i-o sarut, ceea ce am si facut, si a început o conversatie desigur conventionala. Prietenii mi-au facut semn sa astept. Parintele Andrei intrase în casa.
Dupa cateva minute, se aud pasi grabiti coborand scara. Sprintena ca o ciuta, o maica ce parea foarte tanara se îndreapta spre mine si ma îmbratiseaza. Eu încremenesc. Incredibil! Si balbai, sugrumata de emotie: Domnita! Si ea spune razand: “Nu mai sunt domnita. Sunt Maica Alexandra”. Era principesa Ileana, cea mai draga noua, din familia regala. Si nu stiam ca se calugarise.
M-a scos din uimire luandu-ma de dupa umeri si spunandu-mi: “Haide mai bine în chilia mea, sa putem sta de vorba în liniste!”. Si am suit în chilia “maicii”, care se afla în alt corp de cladire. Era o camera mansardata, îmbracata în lemn, careia cununi de ceapa si siraguri de ardei rosii atarnand de grinzi îi dadeau un fermecator aer rustic, de casa romaneasca de tara. Ici, colo, pe masa, printre icoane, stergare brodate în culori vii întareau amintirile de acasa.
Ne-am asezat si am început sa vorbim. Intr-o romaneasca fara cusur, a prins sa ma întrebe despre cele de acasa. Stia tot, era destul de bucuroasa de momentul de deschidere care ne dadea un scurt respiro. Dar voia sa afle despre prietenele ei, despre Nissa Camarasescu, cea mai apropiata colaboratoare în organizarea Cercetasiei, si despre sora ei Anicuta, despre profesoara Tanti Georgescu, fosta directoare a Liceului “Domnita Ileana” si despre alte multe cunostinte comune. Asculta cu un interes extrem de viu, cerea detalii despre sanatatea lor, ca sa le poata trimite medicamente, dorea sa stie ce mai e pe la Bran, castelul ei drag, lasat ei prin testament de Regina Maria. Si cate altele.
Dar la un moment dat, întelegand totusi nedumerirea mea despre noua stare în care o gaseam, a început sa-mi povesteasca toate cate i se întamplasera de la plecarea din tara, cu sinceritatea dintotdeauna. A pomenit, în treacat, si de a doua ei casatorie. S-a oprit însa pe soarta copiilor pe care-i adora. Mai întai a vorbit de Minola, fata cea mai frumoasa, care se casatorise cu un tanar american de foarte buna familie si avusesera doi copii. Si cum într-o zi, cei doi tineri plecau într-o calatorie, Domnita si cei doi copilasi i-au însotit la aeroport, si-au luat ramas bun si asteptau sa decoleze avionul. Dar îndata dupa decolare, o explozie teribila a facut farame si avion si pasageri. “Sub ochii mei a spus Domnita, stapanindu-si cu greu lacrimile si ai copiilor lor”.
Fara nici un alt comentar a trecut la Stefan, baiatul cel mare, mostenitorul numelui de Habsburg. “Iar Stefan, a continuat ea, a cazut de pe cal, s-a lovit la cap si de doi ani e în coma”. Si fara întrerupere, a trecut la hotararea ei. “M-am gandit, a spus, ca Dumnezeu ma cheama în felul acesta si m-am decis sa ma calugaresc”. A intrat în monahism si cum manastire ortodoxa romaneasca de maici nu se afla în Occident, a ramas la Bussy, manastire ortodoxa de maici ruse.
Dar visul Maicii Alexandra era acum, a continuat ea, sa întemeieze în America, în Pennsylvania, o manastire romaneasca de maici. Pentru moment tinea secret proiectul si strangea fonduri pentru a-l putea realiza chiar în conditii destul de modeste. Se înviorase din nou expunandu-mi nobilul sau plan, desi nu ignora nici una din marile greutati ale viitoarei întreprinderi duhovnicesti. Era vadit ca se simtea chemata spre acea cale pe care a si urmat-o pana la sfarsit.
Am stat de vorba pana s-a-nserat si m-am despartit de “Maica Alexandra” greu, stiind ca de-acum n-o s-o mai întalnesc niciodata.
Dar caile Domnului sunt necunoscute si legaturile între oameni se fac si ele dupa voia Lui. Dupa cativa ani, pe cand îmi petreceam vacantele la manastirea Varatec ca invitata a dragei mele prietene, Valeria Sadoveanu, în casa maicutei Benedicta Braga, vine un ordin cu totul surprinzator de la Patriarhia Romana. La cererea Maicii Alexandra, care ajunsese în Pennsylvania si dorea sa întemeieze mica sa manastire, pe care a numit-o (ce coincidenta minunata!) Noul Varatec, Patriarhia a desemnat pe maica Benedicta Braga, una din cele mai distinse monahii ale Varatecului, posesoare a doua titluri universitare, specialista în muzica psaltica, spre a-i fi de ajutor Maicii Alexandra.
Si maicuta noastra a plecat, însotita de doua ucenice, Apolinaria si Gabriela, îndurerata de a-si parasi chinovia, dar purtata si de noua misiune duhovniceasca ce o astepta. Pe deasupra, avea sa-si întalneasca si fratele, parintele Roman Braga, o personalitate extraordinara, care trecuse prin închisori, prin ororile Pitestilor, fusese torturat incredibil, dar îsi pastrase neatinse credinta si bunatatea. Fusese trimis pe continentul american de Patriarhul Justinian, care dorea sa-l fereasca de alte suferinte posibile. Si iata ca cei doi frati aveau sa se revada dupa anii grei prin initiativa Maicii Alexandra, care nici nu stia povestea vietii lor, dar fusese instrumentul vointei divine.
A trecut timp de atunci. Draga noastra Valeria Sadoveanu nu mai este, am ramas eu în locul ei în casa maicutei Benedicta, condusa acum de maica Eufrosina Jescu, fosta sa ucenica. “Maica Alexandra” a trecut la cele vesnice, dupa ce a avut bucuria de a-si vedea fiul, pe Stefan, revenit la sanatate. Iar maica Benedicta si parintele Roman au întemeiat si o alta manastire ortodoxa, la Rives Junction, în Michigan.
Am stat neîntrerupt în legatura cu dansii, ba parintele Roman ne-a si vizitat, facandu-ne, regretatului meu sot si mie, o impresie de nesters. Avem de altfel o fagaduinta ca va trece pe acasa (la Varatec) si în primavara aceasta, prilej de mare bucurie duhovniceasca pentru noi.
Sa fi fost oare întalnirea cu “Maica Alexandra” la originea acestor legaturi si fapte de viata? Cine stie! Caile Domnului raman ascunse mintilor noastre neputincioase.
Fiica cea mai mica a regelui Ferdinand si a reginei Maria, printesa Ileana, viitoarea Maica Alexandra, s-a nascut în 1909. In 1931 s-a casatorit, la Palatul Pelisor, cu Anton de Habsburg, arhiduce de Austria. Cei doi au avut sase copii si au locuit mult timp într-un castel din afara Vienei. 23 august 1944 i-a gasit la Bran, unde printesa ca si mama ei, în primul razboi mondial îi ajuta pe raniti, într-un spital, cu un personal extrem de redus si de devotat.
Craciunul anului 1947 avea sa-i schimbe total viata, Chemata, de regele Mihai, la Bucuresti, a aflat dupa cateva zile ca trebuie sa-si împacheteze totul si sa paraseasca tara.
In 1950, dupa o perioada în care a locuit în Elvetia, s-a stabilit, împreuna cu sotul si copiii, în Statele Unite. Arhiducele s-a întors în Austria si curand cei doi au divortat. Printesa si-a crescut apoi singura copiii, tinand prelegeri si conferinte si scriind carti (I live again Traiesc din nou; Hospital of the Queen’s Heart Spitalul Inimii Reginei). Avea sa se recasatoreasca cu Stefan Issarescu.
Anul 1959 i-a adus o mare nenorocire. Fiica ei cea mare si sotul acesteia, un american, au murit într-un accident de avion. Dupa doi ani, printesa s-a mutat în Franta si la 52 de ani, a devenit novice la o manastire din Bussy-en-Othe. A petrecut sase ani în acea manastire, apoi s-a întors în America, pentru a zidi o manastire ortodoxa.
In 1967 a revenit în Franta, la aceeasi manastire din Bussy, unde va fi unsa monahie. Atunci a devenit Maica Alexandra. A plecat din nou spre New York, iar în septembrie 1968 lacasul ortodox, ridicat din colectele stranse de ea si din banii ei proprii, a fost sfintit.
In primavara lui 1990, dorind mult sa ajute copiii orfani din Romania, a venit în tara în ciuda varstei, 81 de ani, si a sanatatii subrede , însotita de una din fiice. Dupa întoarcerea în Statele Unite, s-a îmbolnavit si, suferind un atac de cord, a murit la 21 ianuarie 1991. Se odihneste în Pennsylvania, cu o cruce simpla romaneasca din lemn la cap si cu o cutiuta de tarana romaneasca alaturi, cum a lasat scris în testament.
Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga
…………………
Considerăm acest gest al nostru un omagiu adus Maicii Benedicta a României, care după ce a fost expertă în poezia eminesciană a devenit una dintre frumoasele și rarele rugătoare academiciene ale Bisericii Ortodoxe Române.
Pr. Dorin.
Despre chipul lui Dumnezeu, îndumnezeire, tradiția mistică ortodoxă…
26:14 minute
Pr. Dorin.
| J | V | S | D | L | M | Mi |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Feb | Apr » | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
| 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
| 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
| 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
| 29 | 30 | 31 | ||||
|
| Hosted by eSnips |
Biblioteca Teologică Sinaxis
Pr. Dorin
