Despre simplitatea care cucereste

Iubiti frati si surori intru Domnul,

niciodata nu m-am simtit mai bine, va marturisesc cu toata inima, ca in compania oamenilor care nu ma sfideaza cu privirea lor, cu manifestarea interioritatii lor, ci ma lasa sa ma scufund in ochii lor si in inimile lor, ca intr-o liniste de acasa, ca intr-o acasa a mea din ei. Nimic mai frumos decat acesti ochi limpezi, neparsivi, unde iti vezi toata fiinta ta primita ca un prieten, ca un iubit mai bine-zis, si care te primeste fara retineri.

Aveam o femeie in varsta, care cand ma vedea i se lumina ochii si nu mai stia cum sa ii multumeasca lui Dumnezeu ca ma vede. Pe atunci nu eram preot, dar ea imi ura oricand ma intalnea, ca sa devin preot, sa fiu un preot care sa vorbesc cu tarie oamenilor; sa fiu un adevarat preot al lui Dumnezeu. Am devenit preot dar nu cred ca sunt preotul real, adevaratul preot, pe care aceasta femeie, nu prea stiutoare ea de carte, si-l dorea odinioara.

Aceasta femeie nu mai e acum. Poate ca in aceasta zi, in aceasta ultima zi a anului, e bine sa elogiem, sa fim recunoascatori fata de iubirea gratuita ( asa e intotdeauna iubirea, gratuita, nemuritor de gratuita) pe care ne-au daruit-o, ne-au adus-o in viata noastra, oamenii de langa noi.

Simplitatea unei iubiri reale. Simplitate care iti apleca grumazul, care te coboara in smerenie si care te invata evlavia de a vorbi despre Teologie. Nu imi pot inchipui vocatia mea preoteasca fara suma tuturor acestor invataturi orale si vizuale pe care le-am dobandit de-a lungul vietii mele, cand am invatat sa suport simplitatea ca pe o mangaiere si sa o caut ca pe o iubire, ca pe o implinire totala a vietii mele.

Credinciosii simt daca esti parintele lor. Dumneavoastra simtiti atat slabiciunile mele cat si ravna mea de a va sluji, de a va vorbi…Si eu simt slabiciunile dv. si vi le port, vi le rabd, dupa cum dv. ma rabdati pe mine. Nici nu se poate altfel. De fiecare data cand vedem naturaletea cu care cineva ne intreaba despre cele sfinte, cand simtim dorul de viata sfanta al oamenilor, cand vedem cat de mult doreste omul sa se lepede de metehnele lui, cat de prost se simte cu ele, de ingreunat, atunci suntem niste oameni care invatam din simplitatea de a trai crestineste a altora.

Cuvintele, cum spunea Sfantul Grigorie Palama intr-un tratat al sau, pot fi negate de alte cuvinte. Insa faptele, suportabilitatea noastra, ramanerea noastra in viata, intr-o viata buna, cu toate intemperiile istoriei, acestea nu se pot nega, nu pot fi scoase din noi si nimeni nu ni le poate fura.

Simplitatea de a rabda, rabdarea ta, rabdarea dusmanului tau, rabdarea fratelui tau, frumusetea care ti se intampla in viata ta sunt cuceritoare pentru cel care are nevoie de sprijin interior in viata lui. Toti avem nevoie de sprijin, de rugaciunea care sa ne duca mai departe, de umarul pe care sa plangem, de bratele care sa ne imbratiseze cu drag, de tacere si de odihna integrala. Acestea toate se ofera si trebuie sa se ofere cu simplitate, fara grandilocventa, fara ranchiuna, fara obedienta.

Mainile tabacite de munca ale bunicilor si parintilor nostri vorbesc despre simplitatea de a rezista, cat si despre greutatea de a ramana in picioare. Nu e usor sa ramai normal intr-o mare de anormalitate. Lumea postmoderna in care traim e o lume a conflictului, a maimutarelii de sine, a competitiei de jungla. E foarte greu sa rezisti necontaminat partial. Insa nu e imposibil sa rezisti, daca Hristos, Dumnezeul nostru, Care a invins lumea in Sine, ne da puterea sa o invingem si noi in fiinta noastra.

Rezistenta interioara a crestinilor, a noastra, se bazeaza pe rugaciune, pe iertarea pacatelor, pe impartasirea deasa cu Domnul, pe iubire si ingaduinta. Teologia este comoara din launtrul nostru, care poate fi deschisa numai prin umilinta si simplitatea de a urma viata sfinteniei. Comoara aceasta, Hristos, e in noi de la Sfantul Botez si nu trebuie sa ne temem sa fim frumosi, sa ne sfintim viata, adica sa cooperam cu El, sa ne intimizam cu El, cu El, Cel mai adanc decat sinele nostru.

Vorbim despre simplitate, despre simplitate si timp. Viata in timp e scurta, e simpla cand o gandesti pe patul mortii sau al suferintei si e complicata cand vrei sa uiti de tine, sa te negi pe tine, sa fii furios pe tine si pe mai te miri cine. In ceea ce ma priveste, dragii mei, cred ca am fost binecuvantat, ca si dv., cu multa iubire, iertare si frumusete in viata mea. Au trecut oameni prin viata mea care m-au invatat sa fiu frumos, sa fiu sincer, simplu, sa am o perspectiva larga al vietii, sa nu fiu badaran sau semidoct in ceea ce inseamna bucuria de a comunica.

Am primit lectii de simplitate, cuceritoare simplitate. Am simtit cum iese iarba din pamant, cum arata vantul prin spicele de grau, cum e gustul laptelui sau al painii aburinde, cum canta pasarelele, cum si cat de mult ma entuziasmeaza durerea si bucuria umana, compatimind si bucurandu-ma de-o potriva, cum arata prietenia, dragostea, cat de dulce este unirea reala, fiintiala, cu Dumnezeul nostru in Sfintele Taine, cum simti pe Sfinti si pe Ingeri slujind cu tine realmente, oriunde trebuie sa fiu ca sa slujesc ca preot, cum e sa vezi minunea iertarii de pacate a oamenilor, cum arata adevarata mucenicie a celor ce iubesc mult pe Dumnezeu, cum arata smerenia ce te face sa te simti mic, neglijabil de mic…cum arata impacarea, da, impacarea cu tot ce se petrece cu omul.

Sunt convins, stiu, presupun, ca si dv. sunteti plini de astfel de bucurii. Nu se poate sa traim fara bucuria revelarii personale a lui Dumnezeu in persoana noastra si in altii, in intreaga natura si existenta, in intreaga istorie. Nu se poate fara bucurie. Dar nu se poate fara bucurie cand iti asumi, foarte discret dar si foarte energic in acelasi timp, calea vietii duhovnicesti, ca singura ta viata, ca singura viata frumoasa pentru a fi traita.

Tineretea exagereaza mult. Peste tot se exagereaza, la orice varsta. Insa cu precadere adolescenta si prima tinerete este o continua exagerare care ne demonteaza foarte mult emotional. Ne scuturam de entuziasm prea devreme. Mult prea devreme devenim niste batrani ai schimonoselii, ai plictiselii, ai urateniei, cand noi nu suntem batrani, ci foarte tineri.

Ma infiora, ma cutremura fetele urate, scalciate de pacate ale copiilor si ale tinerilor. Niste fete de teatru, fete masti, niste masti cu ochi rai, edulcorati, care iti fac rau cand le vezi. Pacat ca nu ne vedem prea des din afara, prin ochii lui Dumnezeu, ai harului, ca sa ne dam seama cat de urati suntem fara bucurie in noi. Dar nu cu o bucurie de doi lei, nu pe asta ne-o doresc la toti. Nu cu o bucurie de o zi, ci cu bucuria harului in inima noastra, cu bucuria Duhului Sfant, singura si adevarata bucurie incantatoare a omului.

Daca tot ce vorbim acum nu e realitate, lucru interior, e doar o predica fada pentru dv. E corect: nu v-ati putea bucura si nu ne putem bucura de irealitati. Daca aceste lucruri nu sunt si in dv. atunci nu sunt deloc pentru dv. Ne-am invatat sa credem ca predicile se fac numai din fariseism, din impostura. Nu e asa! Predicile se fac, cand au constiinta aceste predici, din suferinta, din rabdare, din lacrimi si din multa bucurie, din bucuria de a oferi vestea mantuirii, a bucuriei tuturor.

Bucuria Nasterii Domnului a fost reala numai pentru cei intru care Hristos Se simte prezent, Se simte mereu viu, mereu acolo, in noi. Nu poti mima o iubire pe care nu o ai, o suferinta pe care nu o ai…Ne-am bucurat daca ne bucuram. Daca ne bucuram mereu. Daca nu ne bucuram mereu am mancat numai carne prajita, sorici, rulouri, prajituri, portocale…si cam atat…Cam atat a fost bucuria. Bineinteles am primit mesaje, telefoane, am mancat impreuna cu familia, dar toate acestea, dupa cum bine stim, nu sunt bucuria reala, daca inima nu ne-a inflorit precum crinul in aceast decembrie 2006.

Bucuria nu sta in afara, ci inauntru. Daca ni s-a confiscat simplitatea de a ne raporta la evenimentul sarbatorii, la evenimentul duhovnicesc al sarbatorii ni s-a furat bucuria. Nu numai obiceiurile de Craciun au suferit schimbari majore, ci si modul nostru de a simpti viul sarbatorii a inceput sa se dilueze. Nu am pierdut pe Duhul sarbatorii, ci nu ne mai deschidem catre Duhul Sfant care face sarbatoarea in noi si in afara noastra.

Am ramas numai cu straiele populare dar nu si cu simplitatea poporului, cu smerenia si pudoarea curata, cu delicatetea poporului nostru. Am invatat dupa ureche faptul ca noi, romanii, suntem inferiori altora, dar asta de la cei care nu mai simt sarbatoarea de a fi crestin, de a fi roman, de a fi om simplu. Credem ca orice cuvant e demagogic, pana in momentul cand noi insine, cand vrem sa spunem cuvinte ( noi, cei care nu ne credem demagogi) incepem sa vorbim in coltul gurii sau apasat, fandosit, afectat.

Unde ne-am dus noi? Ce s-a ales din noi, din frumusetea noastra? Ce ne facem cu noi, daca nu ne mai place de noi in nici un fel? Nu sunt intrebari goale. Sper ca multi dintre dv. intelegeti durerea mea, cand spun aceste cuvinte. Unde suntem noi, noi, cei care nu mai suntem intregi, nu ne mai simtim deplini?…

Simplitatea hainei, a mesei, a casei. Simplitatea vorbei, adica adancul experientei noastre. Si cine a coborat in adancurile sale nu se teme ca va fi jefuit de vreun huligan anume de bogatie interioara, ci dimpotriva simte, crede, stie, vede, cum orice adanc cheama un adanc si mai mare, ca adancul pe adanc cheama, in desfatarea apei care vine din cer si care izvoraste in noi ca o apa pururea curgatoare, spre viata vesnica.

Mesajul meu pentru dv., acum, la o zi inainte de a ne vedea intrati in Uniunea Europeana si de a trece intr-un nou an, in 2007, e acela ca, a merge inainte inseamna a te avea deplin, intreg, pe tine insuti. Nu putem sa mergem inainte daca ne uitam pe noi insine, daca ne negam identitatea. Nu putem inainta orbecaind, ci vazand bine, clar.

Va doresc sa vedeti clar drumul spre care mergem, sa aveti viziune de ansamblu, perspectiva duhovniceasca in viata dv. si sa nu va temeti de orice zvon, atata timp cat Dumnezeu e cu noi! Va doresc sa fiti frumosi intru Duhul, destepti intru smerenie si cuminti intru simplitate! Avem nevoie de cumintenie si de simplitate! Dar nu de una a pamantului, ci de una a cerului, a lui Dumnezeu!

La multi ani si multa pace in inimile dv.!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Publicat în: on at Comentarii (0)

Toata binecuvantarea noastra!

image0021.JPG

Gazda dumneavoastra, Parintele Dorin, va doreste toata bucuria si pacea lui Dumnezeu in acest nou an 2007, multa fericire si harul lui Dumnezeu sa va inunde pe deplin!

La multi ani tuturor!

A Happy New Year for Everybody!

Bonum annum ingrediaris!

Kalòn étos isélthois!

Feliz Ano Novo!

Felice Anno Nuovo!

Publicat în: on at Comments (1)

Spre vorbe de duh din vechime

Cititi un articol cu miez din Dilema Veche aici.

Putem sa vorbim in maxime, daca ducem o viata la maxim.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Geta e soru-mea, frate!

Zicala de mai sus a zis-o Bonaparte sau Tutankamon, cine mai stie, ca la cati sunt nu le mai tii minte nici numele, si a gasit-o Sisu frate, scrisa pe un gard in Pantelimon. Cand a vazut-o Sisu ( ca Puia e la parnaie dupa cum se stie) asta a facut-o vers pa zicala asta, de iau mers fulgii.

Cantecul anului a fost Geta e soru-mea, fraiere! S-a cam schimbat putin titlul, s-a cam schimbat asa, doar un cuvant, dar a fost marfa cand s-a cantat hitul asta, incat nici acum nu il stie nimeni.

Adica asta e un cantec ca lumea, d-ala de iti sparge fata, si populatia sta ca fraiera si nu il asculta. De ce nu il asculta, ma?! Ce e fudula??

Incepe cantecul cu putina percutie. Auzi cum canta semitonul in cantec, ca si cand ar cadea o avalansa peste Predeal.

Ce fulgi de nea, avalansa vere, potop de zapada. Si incep versurile… Versurile sunt cam multe, daca ma intelegeti. Te doare capul daca le memorezi. E mai bine sa nu te doara capul decat sa le memorezi.

Am auzit ca Sculman a invatat jumate de strofa si era sa aiba halucinatii. Cantecul e beton: produce putina stare de incordare, putin stress, e indecent pe la mijloc, curata muzica, frate, dar se termina asa…underground. E ca si cand ar fi pierdut Steaua cupa si ar fi luat-o FC Zimnicea.

Insa continutul a aratat cat de genial e Sisu, cum le zice, ca nu mai poti sa o dai la intors cu el. El cand canta canta, nu e ca sa zici ca nu stiu cum…

Geta e soru-mea, frate! ( fiti pe faza! nu dam reluare)
E bucata care te da pe spate,
ea nu e ca fraierii din capitala,
ea nu e nici curva, nici banala,
ea este femeie care stie…aha,
cum se face cand se face,
care poate cand se stie,
este o bijuterie…

Pana aici a putut sa reziste Sculman. Era sa faca infarct de emotie.
Sculman i-a spus lui Sisu cu prima ocazie, cand a iesit de la reanimare, ca e ca muzica
lui Dali cantecul asta, ca Cehov.

Fugi ba’ d-aicea, asta e culoarea hip-hop-ului autohton, e ca vinul sangele ursului.
Eu i-am zis lui Sculman ca este o tautologie.
Insa nu mai conteaza ce este, atata timp cat cantecul este fredonat de toti si nimeni nu il stie pe de rost.

Adica e mai mult emotie decat tinere de minte.
E mai mult culoare decat pudoare, mai mult alifie decat razachie…

Insa a fost facut dupa o betie crita, de iti cadeau dintii din gura, desi era soare afara…sau te simteai ca la polul sud, desi erai la mare…la noi la mare.

-Auzi, ma, da tu ti-ai facut blog ca sa ne ridiculizezi pe noi?
-Nu, eu sunt preot si pentru voi…eu sunt preotul tuturor…

Sculman inchise muzica ce rasuna peste tot. I se facu putin rusine. Putin mai mult rusine. Pusy Bell imi zise sarut-mana mai mut la sto ( sau cine stie) iar Vali iesi pe usa timorat sau cu coada intre picioare.

Muzica s-a terminat in tacere. Poate ca si tacerea are muzica ei, despre care o sa cante vreun hip-hoper cand s-or limpezi lucrurile in breasla.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Dubla metafora

getimgphp.jpg

Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, filmul lui Catalin Mitulescu, mi-a dat sa re-traiesc doua vieti asta seara ( l-am cumparat cand l-a vandut ziarul Cotidianul, dar l-am vazut tocmai astazi): viata de dinainte, epoca comunista si zorii noii lumi, pe care revolutia ne-a bagat-o in case si in suflet.

In sfarsit un film romanesc cu happy end. Un film in care inocenta dragostei nu cade in vulgaritate, unde reactionarismul era o stare de spirit si unde bucuria libertatii se face prin imbratisari din inima.

Se prezinta in mod curat, netrucat, ambianta scolii romanesti comuniste, a caselor in care lumina cadea si aveam bibelouri pe raft, a cantarilor indreptate catre clanul Ceausescu, a coronitelor si premiilor de sfarsit de an…

Fuga peste granita insemna sfarsitul lumii, dar nu unul deplin. Fugeai tu, dar fratii tai ramaneau in aceeasi tara,ce avea frontierele incercuite de sarma ghimpata.

Adevarata libertate vine cand poti sa sari in sus de bucurie, sa te imbratisezi, cand arzi masina securistului, in paralel cu masinile incendiate pe strazile Bucurestiului.

Fratele cel mic viseaza vaporul, dar spre el va trimite numai scrisorile catre frumoasa si inocenta sa sora. Ambii copii au fost magistrali. Mi-a placut tot in afara de sunet. Sunetul a fost deficitar. Era mai tare fondul sonor decat replicile. Poate ca playerul meu, playerul pe care l-am ales eu nu reda prea bine sunetul.

Metafora porneste de la faramarea bustului de ipsos, trece prin pregatirea in cada cu sloiuri de gheata, cu fuga in vagon, prin intoarcerea acasa, prima dragoste, si …televizorul anunta ca el ( toti ii stiu numele) nu mai e.

Noua lume trebuie sa fie si este cu totul alta. Numai sa nu abuzam de libertatea noastra intr-un mod impropriu jertfelor din decembrie 1989.

Daca nu vedeti acest film aveti ce pierde, cu siguranta! Intrati pe http://www.sfarsitullumii.ro/ si descarcati coloratura principala a filmului.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Despre Romania se poate vorbi in multe feluri

Redam cateva crampeie de Romanie, cateva crampeie din milioanele de vederi alternative despre oamenii si pamantul pe care stam. Unii pot sa conteste optica aceasta despre Romania, altii pot sa o iubeasca, altii sa rada de ea, si pe toti ar trebui sa ne intereseze intr-un anume grad, ca sa facem Romania mai frumos vizibila pentru noi si pentru altii.

Priviti cu responsabilitate Romania!

Ea este a voastra chiar daca nu va place!













Pr. Dorin

Publicat în: on at Comentarii (0)

Dr. Patch Adams: un film despre oameni cu flacara interioara

52973.JPG

Antena 1 a reluat astazi filmul in care Robin Williams ( unul din actorii mei preferati, poate cel mai bun al momentului) interpreteaza pe studentul la medicina Patch (adica Plasture) Adams, ce promoveaza o medicina non-conventionala, dar care ajunge la inima omului.

Decanul facultatii nu intelege comportamentul lui Patch, iubirea lui pentru pacienti, devotamentul lui in a face pe toti sa fie fericiti, sa fie mai buni, relationarea lui cu toti inghebosatii la inima.

Robin, alias Patch, e acuzat de fericire exagerata de catre decan. Il enerva fericirea, buna dispozitie.

Unul dintre doctori recunoaste despre sine ca el stie medicina, ca e unul dintre cei mai buni doctori ai institutiei, dar nu ajunge ca Patch la inima omului. Tu ai un dar, ii spune el lui Patch, darul de a vorbi oamenilor, de a comunica cu oamenii.

Ca in majoritatea filmelor sentimentale, cu efect la public, si acesta se bazeaza pe forta speech-ului, a cuvantarii finale, care rupe inima telespectatorului. Patch este in fata colegiului medicilor ca sa raspunda acuzatiilor care i se aduceau de catre decan.

Patch vorbeste despre rolul medicului in spital, despre faptul ca el nu trebuie sa se gandeasca sa scape de moarte pe cineva, atunci cand are de vindecat o boala a aceluia, ci in primul trebuie sa se gandeasca la nivelul de buna dispozitie interioara al pacientului.

Moartea nu e un lucru rau, subliniaza el. E rau ca nu stim sa vorbim cu oamenii, cand nu stim sa le facem suferinta mai usoara. E un moment de maxima tensiune, dupa momentul dramatic al studentului Patch, in care un pacient ii omoara iubita, tocmai cand aceasta dorea sa il vindece pe asasin.

Poezia de dragoste, pe care nu mai avusese timp sa i-o rosteasca, pe cand ea sta in pat ( abia trezita din somn), Patch i-o citeste in fata sicriului inchis, de unul singur, inainte ca sicriul sa fie inchis in mormant. Dragostea mea pentru tine, nu stiu de unde, nu stiu cum, de ce, o traiesc simplu si fara complexe si stiu ca bratul meu langa al tau si inima mea langa a ta, inseamna ca te iubesc foarte mult.

Un al treilea moment dramatic din viata lui Patch este intre moartea iubitei ( tot studenta la medicina) si speech-ul final. Pe buza unei prapastii, Patch vorbeste cu Dumnezeu in mod blasfemic, vrand sa se arunce in gol. Dar dupa ce tocmai vorbise cu Dumnezeu si Ii reprosa Acestuia ca nu trebuia sa faca durerea si moartea ( desi nu Dumnezeu a creeat durerea si moartea, ci pacatul a adus toate relele), vede un fluture frumos langa el, un fluture pe care nu el il creease si a inteles ca lupta lui cu Dumnezeu nu are sens, atata timp cat acest fluture, ca si inima lui, poate zbura catre inalt.

Durerea e depasita prin continuarea vocatiei proprii si prin credinta ca medicul trebuie sa fie un alinator al suferintei omului, un calmant al durerilor lui.

Filmele americane au nesansa, multe dintre ele, de a fi inscrise intr-o tipologie prea telurica. Insa trebuie sa stii sa vezi nuantele. A vedea nunatele inseamna a face Teologie. Si exista astfel, daca vedem binele din toate, o Teologie a vietii, a filmului, a societatii, a muncii, a dragostei, a nadejdii in bine. Putem privi teologic totul.

Personajul Patch este un erou care are in el o flacara care trebuie sa contamineze si pe altii. Crestinul ortodox are in el pe Sfantul Duh, din care trebuie sa umple si pe altii. Nu trebuie sa ne fie teama sa fim frumosi si sa umplem si pe altii cu frumusetea harului pe care Dumnezeu il varsa in noi. Nu trebuie sa ne fie teama sa vorbim despre Dumnezeul care face miuni in noi, despre Domnul si Judecatorul nostru.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Spanzurarea lui Saddam Hussein va face din el un martir al islamului.

Cand te bucuri ca omori un presedinte de stat, risti sa il faci un erou. Indicam doua surse pentru evenimentul semnalat: Jurnalul Naţional şi Hotnews.ro

Moartea lui Saddam
img_63637.jpg

seamana cu moartea lui Ceausescu
a20e.jpg

dupa cum semnala si Marina Constantinoiu in primul articol semnalat de catre noi.

Aici au fost impuscati Nicolae si Elena Ceuasescu
434d.jpg

Mormantul lui Saddam nu stim inca unde va fi.

Insa, ca si in Romania, si in Irak acest omorat intr-o zi sfanta pentru musulmani va deveni un martir, un erou national, dupa care multi plang si vor plange.

Americanii au pastrat neutralitatea, dand pe condamnat pe mana irakienilor. La fel ca si cupletul de judecata din 25 decembrie 1989.

Saddam a fost spanzurat, fara nimic pe fata, nu in haina verde cum e in constitutia statului Irakian si cu un Coran in mana, indemnand la unitate nationala si la circumspectie fata de Iran.

Adica nu a fost un fricos, ci un om demn in fata mortii.

Din detaliile pe care ni le dau cei prezenti la executie, Saddam nu este sters din istorie, ci intra in istorie.

La fel si presedintele nostru comunist, Nicolae Ceuasescu, nu a fost scos din istorie prin impuscarea lui de ziua de Craciun, ci a fost introdus si mai bine in constiinta istorica a romanilor.

Irakienii s-au comportat la fel de instinctiv si de inuman ca si romanii. Ca si noi cei de acum 17 ani, irakienii au considerat astazi, ca de vina pentru ce este acum in tara lor e numai Saddam si nimeni altcineva. Si romanii au crezut la fel, ca raul comunismului era numai persoana lui Nicolae Ceausescu.

Ne-am dat seama intre timp ca fiecare dintre noi avem o vina si ca la un regim politic nu contribuie numai clasa conducatoare ci toti membrii unei natii.

Irakienii se bucura ca si-au ucis dictatorul. Multi dintre ei se bucura.

Americanii le-au facut o supriza de sarbatoare irakienilor.

Moartea lui Sadam, ca a oricarui dictator de dinaintea lui, nu rezolva nimic.
Omorarea lui e o manifestare a neputintei de a vedea clar lucrurile.
Pentru ca nu poti sa indrepti pe un om, sa il prelucrezi cum vrei tu, il ucizi.

Moartea lui nu are nimic de-a face cu drepturile omului, de care atat de mult vorbim.
Nici el, dictatorul Saddam, ca si dictatorul Ceausescu, nu au respectat drepturile omului.
In ambele cazuri s-a raspuns raului cu rau, ca sa se mareasca raul.

Vor urma alte acte teroriste impotriva coalitiei NATO.

Vor mai muri si alti oameni, pentru ca s-a dorit cu tot dinadinsul omorarea capului raului.
Ne vom da oare seama, ca razbunandu-ne, nu facem decat sa marim raul din lumea noastra?

Update, 2 aprilie 2008:

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comments (4)

Cultul pentru chirurgie plastica si transsexualismul

Desi la prima vedere intre marirea sanilor si schimbarea sexului nu este nicio apropiere, totusi, acelasi medic poate face si una si alta. In Libertatea de astazi, 30 dec. 2006 avem un articol care ne confirma faptul, ca transsexualii au aparut datorita dezvoltarii ramurii chirugiei plastice si ca va fi deturnata aceasta ramura a medicinei, de la reconstituirea fetei, spre exemplu, a unui om scapat dintr-un incendiu, spre schimbarea sexului, maltratarea sanilor sau a fundului, pentru tipare tot mai futuriste de frumusete.
Cititi articolul Ea e femeia silicon al Adinei Preda din locatia de aici.

Mostra din articolul citat:

Celebrul fotograf David LaCahapelle, care a fotografiat-o si pe Naomi Campbell goala, si-a deschis o noua expozitie la Berlin. De data aceasta, atractia evenimentului a fost americanca Amanda Lepore, supranumita ”femeia de silicon”. Veniti la expozitie, vizitatorii au ramas socati si s-au intrebat daca blonda pe jumatate goala este papusa sau om. Americanca a afirmat despre sine ca este “cel mai cunoscut transsexual din lume”. ( cititi mai departe…)

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Puteti fii de acum colaboratorii nostri

Articolele dumneavoastra pot fi trimise pe adresa noastra de mail dorinfather@yahoo.com si in masura in care se vor putea integra in platforma noastra, vor fi publicate.

Sarbatori fericite tuturor si un an nou plin de bucurii!

Parintele Dorin,
webmasterul blogului.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Impacarea cu sinele si cu trecutul nostru

La fiecare noua faza din viata noastra, la fiecare faza marcanta a vietii noastre, ne regandim trecutul, ca sa ne intelegem forta de care avem nevoie pentru a ne parcurge prezentul.

Prezentul are nevoie de liniste pentru a deveni viitor.
Dar pentru a avea nevoie de liniste in prezent, trebuie sa ne intelegem si mai mult, tot mai mult, trecutul nostru.

Crestinul ortodox trezvitor este un muncitor al sinelui, al fiintei sale interioare, care, pe de o parte, cauta sa vindece fiinta lui de ranile trecutului iar pe de alta parte isi ia masuri de contracarare la tot ce inseamna indispozitie venita din afara. Suntem atenti la orice fel de agresiune a fiintei noastre.

Contracararea indispozitiilor venite de la demoni sau de la oameni indiferenti de mantuirea lor se face printr-o atentie neintrerupta la ce vine in fiinta noastra, la ce vrea sa ne violeze buna noastra liniste interioara.

Dar trecutul se cere inteles prin prisma rememorarii lui, din perspectiva voii lui Dumnezeu si a normalitatii vointei divine. Trebuie sa ne aducem aminte de pacatele noastre si de oamenii pe care i-am indurerat. Trebuie sa ne impacam cu cei cu care suntem certati si sa ne rugam pentru cei cu care suntem certati, cu care suntem in schisma interioara.

Vindecarea are nevoie de amintire, de cainta si de intelegere corecta a situatiilor prin care am trecut. Vindecarea este o reintalnire cu membrii trecutului nostru, in fiinta noastra sau fata in fata, pentru a pune la punct, pentru a reevalua, vechile noastre pozitii vis a vis de ce ne-a despartit.

Cand ranile sunt recente e mai greu, e adevarat, sa facem reconcilierea cu trecutul nostru. Impacarea cu trecutul vine in timp, cand ne-am intarit in viata duhovniceasca, in linistea si in iertarea lui Dumnezeu. Tocmai din iertarea lui Dumnezeu si din impartasirea continua cu El, cu Dulcele nostru Mantuitor, putem sa iertam, sa ne iertam, sa lasam totul sa se aseze in inima noastra si sa nu mai umblam tot timpul sa ne ranim, iarasi si iarasi, inima.

Adevarata impacare cu sine inseamna o constiinta buna fata de trecutul nostru.
Asta nu inseamna ca am uitat cu totul relele pe care le-am facut si le facem, ci e starea in care intelegem ca ne-am vindecat de cele pe care le-am facut, cu harul lui Dumnezeu si ca,ceea ce trebuie sa facem acum, trebuie sa ne acapareze cu totul.

Reconcilierea cu sine, cu Dumnezeu, cu oamenii inseamna sa terminam odata cu viata schizoida, cu viata traita cand in trecut, cand in prezent, si sa optam cu fermitate pentru prezent, pentru ce facem in prezent. Sa fim in prezent, dar fara sa fim amnezici!

Amnezia, uitarea trecutului e patologica, tine de domeniul bolii sau al indiferentei. Amnezia pe care o ofera viata duhovniceasca a Bisericii e tocmai iertarea prin Sfanta Spovedanie si impartasirea euharistica cu Domnul, care sterge in timp,din noi, rautatea trecutului nostru, care ne face sa ne uitam avalansa de rautate pe care am scos-o din noi si ne face sa respiram usurati.

O buna respiratie, o buna constiinta si un somn linistit sunt componentele reconcilierii, ale impacarii de care vorbim acum. Ne impacam cu noi, pentru ca Hristos Dumnezeu ne impaca cu noi. El ne vindeca de pacatele si de patimile noastre, stergand astazi pata neagra din trecutul nostru.

Intelegem, traind cu adevarat ortodox, ca trecutul nostru pacatos a insemnat o non-viata si ca numai acum incepem sa ne bucuram cu adevarat de noi si de tot ce exista, ca traim in noi bucurii duhovnicesti inexplicabile pentru ceilalti si ca traim o pace atat de frumoasa, pe care nu am vrea sa o vindem niciodata. Insa dorim aceasta pace tuturor.

Pentru cei care privesc credinta ortodoxa ca pe o afacere privata sau ca pe un anacronism , le spunem ca miezul ei este trairea unei bucurii si impliniri coplesitoare, ca virtutea si curatia vietii sunt cele care iti dovedesc cat de frumos e omul in harul lui Dumnezeu si ca niciodata, zic niciodata, nu vei mai vrea sa pacatuiesti cu pofta, dupa ce ai mancat cu pofta, cu implinire, la Masa Stapanului.

Singura impacare e impacarea cu Dumnezeu si trairea ca membru viu al Bisericii, in care simti cum peste veacuri, in toti cei care au trait ortodox, a viat, a locuit acelasi Duh ca si in tine. Te simti contemporan cu Dumnezeu, cu toti Apostolii, cu toti Sfintii, cu Prea Curata Stapana, te simti slujit si aparat de Puterile ceresti, traiesti minuni peste minuni, esti mai mult decat implinit si nu te simti niciodata singur si fara vreun rost pe lume.

Impacarea cu noi este adevaratul dinamism de care orice societate umana are nevoie. La intrarea noastra in UE, pentru ca sa fim cetateni eficienti, trebuie sa fim crestini ortodocsi impacati cu trecutul nostru si care facem din orice clipa a vietii noastre si din orice business pe care il intreprindem o portie integrata in mantuirea noastra.

Munca, efortul social si familial nu striveste efortul interior al curatirii de patimi, ci e unit cu acesta. A ne mantui inseamna a trai oriunde ca slujind lui Dumnezeu si in orice facem sa avem scopul intelegerii si al luminarii noastre duhovnicesti. Daca suntem cu o constiinta buna suntem si oameni viabili pentru astazi.

Cei care acuza Biserica noastra de anchilozare in act se refera tocmai la acei crestini ortodocsi care nu stiu cine sunt, nu fac ce trebuie sa faca ca ortodocsi, care nu sunt impacati cu ei insisi si care nu au proiecte bune in care sa fie integrati. Cine ne va vedea muncind toata ziua, incercand toata ziua sa invatam mai mult, sa rabdam mai mult, sa ne sfintim mai mult viata, vor ramane cu adevarat uimiti de noi si vor intelege ca daca Biserica in integralitatea ei, toti membrii ei ar fi atat de dinamici ca oamenii duhovnicesti veritabili ai Ortodoxiei, Biserica ar fi o forta unica la nivel social si economic, pentru ca e liderul vietii duhovnicesti, intelectuale si culturale al lumii.

Ma refer aici la pragmatismul vietii saociale de care poate fi in stare si de care este in stare un crestin ortodox. Un crestin ortodox poate fi un bun actor, un bun profesor, un bun jurist, un bun muncitor, un bun sofer, un bun electrician, care se poate bucura de munca lui si care isi poate trai ortodox munca pe care o presteaza. Nu are nici un inconvenient ca sa nu fie ortodox si in acelasi timp un bun fotbalist, cantaret, vanzator, macaragiu sau spalator de veceuri.

Cand am preluat interviul domnisoarei care a facut facultatea de teologie si apoi a devenit, in America, paznic in cimitir ( Vezi aici) am vrut sa arat cum vom arata noi, cand vom face mai multi pasi in Uniunea Europeana.

Vom descoperi, sper cat mai repede, ca munca aduce respectabilitate indiferent de pozitia acelei munci pe harta intretinerii unui stat la parametrii ridicati de civilizatie.

Avem nevoie de veceuri curate in institutiile statului,in localuri private si in locuri publice si pentru asta avem nevoie de oamenii de serviciu care sa isi faca treaba cu constiinciozitate. O femeie sau un barbat crestin ortodox care spala veceuri nu face o munca rusinoasa, daca intelegem ca ei ne asigura, ne garanteaza sanatatea si igiena noastra, prin munca pe care o fac. Un electrician ortodox, un instalator ortodox sau un zidar ortodox sunt o adevarata binecuvantare pentru oricine ii angajeaza, daca din frica de Dumnezeu si din iubire de om fac lucruri cu constiinta.

Pentru toate muncile oneste si non-ilegale sau care nu ataca moravurile crestine e nevoie de oameni care sa nu aiba psihoze, sa nu aiba atacuri de panica, de sinucidere, sa nu vrea sa fuga mai repede acasa sau sa smechereasca si sa fure pe sefii lor, care sa doarma bine noaptea dupa ce isi fac bine treaba si sa se bucure cand muncesc, sa se bucure ca traiesc si sa faca totul cu grija si implinire interioara.

Cunosc astfel de oameni impliniti si cunosc si o multime de neimpliniti, de psihotici, de exasperati, de nelinistiti si frivoli. Acolo unde exista tare, acolo unde nu exista lupta cu patimile din noi exista galceava, ineficienta in munca, gelozie, prostie, indiferenta, barbarie interioara.

Europa si lumea intreaga nu are nevoie de oameni maimuta, nici noi nu avem nevoie de astfel de oameni ca sa o ducem mai bine, ci de oameni cu capul pe umeri, care traiesc din plin bucuria credintei lor dar si bucuria implinirii lor familiale, sociale, economice, politice etc., care sa nu li se para aiurea ca rad sau ca isi plang pacatele, care au nadejdi bune dar si o munca implinitoare.

Impacarea este un mare dar de la Dumnezeu.

Viata noastra e un dar imens de la Dumnezeu.

Posibilitatea uluitoare de a ne schimba viata intr-o clipa, pe fiecare zi este o harisma prea generoasa din partea lui Dumnezeu.

Si a nu profita ortodox de acestea toate inseamna sa fii cu adevarat fraier, inapoiat mintal si anacronic.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Literatura română: un organism viu şi întreg

S-au scris despre literatura română istorii literare care sunt cronologice (numai cronologice!) şi cu toate acestea, paradoxul cel mai mare şi mai incredibil al tuturor acestor istorii literare – şi mă refer cu precădere la cele care acoperă toată literatura română sau cea mai mare parte a ei – este că îţi lasă profundul şi indubitabilul sentiment de discontinuitate, de prăpastie de netrecut între scriitori sau genuri literare. Dacă este să ne luăm după criticii literaturii nastre, nu există nici o urmă de organicitate în tot acest “organism” care este literatura, cultura scrisă românească, cu singura excepţie semnalată între unii dintre scriitorii aparţinând aceluiaşi curent literar.

Există însă, în schimb, o încercare forţată şi permanentă de a motiva scrierile (indiferent de natura genului literar) autorilor români prin apelare la sinonimii de personalitate sau de opere şi motive literare din literaturi străine, deşi, nu de puţine ori, ba chiar în enorm de multe cazuri, după ce un exeget stabileşte o astfel de paralelă, ca esenţială, între un scriitor român şi un scriitor sau gânditor străin (occidental, bineînţeles!), urmează un şir de alţi exegeţi care, cu argumente şi cu îndreptăţire, vin să dărâme ipoteza construită anterior, fiindcă originalitatea izvorului spiritual autohton li se pare indubitabilă – dar prima dintre atitudinile critice, culmea, de obicei face liniştită carieră mai departe în manualele şcolare şi în conştiinţa didactică şi publică!

Şi cu toate acestea, mai ales când e vorba de un scriitor mare, toată lumea nu caută decât să îl izoleze ca personalitate în istorie şi în cultură, cât mai mult cu putinţă, să extragă ideea că substanţa operei sale se susţine în mod totalitar, numai pe virtutea gândirii şi pe originalitatea simţirii autorului cu pricina, de parcă – scuzată să-mi fie expresia – ar fi căzut din nori! Tocmai cel care este un scriitor mare, imens, nu mai are istorie şi tradiţie de nici un fel, e meteoric, e ca un trandafir răsădit, nu se ştie cum, printre viorele, deşi nu era nici o sămânţă de trandafir prin preajmă. Şi atunci critica noastră importă humus şi seminţe, cu predilecţie obsesivă din Occident, pentru a ne explica răsădirea lui.

Aşa s-a procedat cu Eminescu, spre exemplu, în cazul căruia Călinescu a aruncat ideea cu influenţa definitorie a lui Schopenhauer în gândirea sa, pentru ca toţi urmaşii lui în ale criticii să se străduiască să demonstreze că nu e chiar aşa, ba nu e deloc aşa. Şi toate acestea, în ciuda faptului că, până şi o simplă lectură a literaturii noastre vechi şi a literaturii incipient-moderne anterioare lui, ne oferă, mai mult decât am avea nevoie, noian de substanţă şi resurse ideatice şi literare pentru opera sa, precum şi direcţia corectă în care ar fi trebuit operată cercetarea critică, pornind de la interior spre exterior şi nu invers.

Ce ne facem însă când autori ca Tristan Tzara sau Eugen Ionescu sunt ei înşişi iniţiatorii unor curente de gândire şi de cultură în Occident? De unde mai importăm “ideea originală”?

Nu am găsit, în toată istoria critică a literaturii române, măcar câtuşi de puţin, ilustrată ideea continuităţii. În istoriile literare, literatura română apare ca un cadavru aflat pe masa de disecţie, cu toate membrele ciopârţite spre binele ştiinţei, şi care nu mai reuşesc cu nici un chip, să mai ofere nici cea mai vagă impresie că e vorba aici de un întreg.

Am făcut toate aceste afirmaţii pentru că, recent, am luat-o de la începuturi cu recitirea literaturii române, mai bine zis de la Coresi, şi am constatat cu cea mai mare bucurie posbilă, dar şi cu stupoare – pentru că nu m-a ajutat nimeni să înţeleg până acum – că în literatura noastră (ca şi în toată istoria şi cultura noastră), există o unitate indestructibilă, o continuitate perfectă, în ciuda diversităţii de idei şi de atitudini exprimate, ba, mai bine zis, tocmai în virtutea diversităţii de idei şi atitudini exprimate, care demonstrează tectonica literară, sedimentarea aceluiaşi pământ şi susţinerea reciprocă a rocilor, a epocilor literare.

Am aflat o uluitoare unitate de atitudini identitare româneşti şi stilistic-vizionare, de gesturi care îmi dovedesc o moştenire de conştiinţă spirituală inatacabilă, care mă fac să mă simt “acasă” în istorie, să îmi trăiesc istoria ca pe o biografie, asumându-mi biografic viaţa poporului meu, cu tot relieful său spiritual înalt. Sunt lucruri pe care nici o istorie literară nu le pune în lumină – ci doar arar, poate, unele studii fragmentare sau articole.

Spre exemplu, între literatura veche, care se termină în secolul al XVIII-lea, şi cea care începe în secolul al XIX-lea, cu poeţii Văcăreşti, cu Ţiganiada şi apoi cu literatura paşoptistă, există o ruptură în ceea ce priveşte nu conştiinţa creştină în sine, ci acrivia, zelul conştiinţei creştine. Ruptura stă nu în apariţia diletantismului religios sau a conştiinţei ortodoxe diluate, ci în inversarea rolului celor două feţe ale aceleiaşi conştiinţe, cea râvnitoare şi cea diluată (dechisă şi spre alte perspective, dar care nu e o noutate absolută în secolul al XIX-lea, nici pe departe), pe scena culturală a ţării, inversare care a lăsat Biserica Ortodoxă fără sprijinul cărturăresc obişnuit, în sensul unui sprijin compact şi viguros.

Însă adâncul conştiinţei româneşti este atât de departe de a se fi pierdut, încât, pentru cine vrea să fie onest, trebuie să recunoaştem că e nevoie de aplicarea cu amendamente a termenului de “ruptură”. Fenomenul mi se pare mai degrabă comparabil cu o furtună care se dezvoltă pe suprafaţa mării, unde valurile crează reliefuri neaşteptate, în timp ce în adâncul mării e linişte, iar marea în sine nu se perturbă de zgomotul de la suprafaţa ei.

Cei care vor cu tot dinadinsul să fundamenteze cultura şi literatura română pe necredinţă şi pe ateism demonic, pe teoria unei atitudini antireligioase şi antieclesiastice a majorităţii scriitorilor, aceia sunt cei care susţin din răsputeri să ideologizeze literar izolaţionismul cultural şi artistic, creând un fenomen colosal modernist, însă chiar şi în condiţiile acceptării unei asemenea viziuni penibile, “breşele” de conştiinţă creştină din literatura noastră modernă şi postmodernă sunt aşa de numeroase şi de semnificative, încât mă întreb cât are să mai dureze mascarada critică atee.

Această “poză” criticistă s-a profilat atât de mult în mediul nostru cultural, încât îmi vine să nu cred că toată lumea îşi dă seama de falsitatea ei. Ingurgităm mult ceea ce ni se predă în şcoli şi în facultăţi fără nici un fel de poziţie critică proprie, fără o retopire a plasmei informaţionale în incandescenţa cugetării şi a simţirii noastre personale. Astfel încât îmi dau seama că s-a creat o distanţă considerabilă între conştiinţa noastră adevărată, între interiorul nostru unde, de multe ori stă Hristos, şi învălmăşeala de concepţii şi atitudini intelectualiste sau nu, pe care ni le impropriem artificial şi epidermic, ca pe o suprapunere necesară supravieţuirii noastre în lumea de astăzi, fără ca ele să ne exprime pe noi înşine, în afară, sau să ne lămurească întrucâtva, în interiorul nostru, asupra a ceea ce suntem. Pur şi simplu acceptăm şi trăim cu aceste concepţii – inclusiv literare şi culturale – ca şi cu nişte date ale realităţii faţă de care nu manifestăm nici o atitudine, care nu ne formulează lăuntricitatea noastră, deşi au pretenţia de a fi “spirituale”. Este şi aceasta o diluare a conştiinţei creştine, de care vorbeam anterior, dar ea nu este în mod neapărat în favoarea celor care susţin ideologizarea ateistă a culturii şi literaturii române, din simplul motiv că inerţia spirituală nu poate fi calculată ca avantaj nici măcar de tabăra anti-creştină.

Întorcându-ne la tema noastră, am sentimentul, recitind literatura română, al perpetuării iar nu al întreruperii, al continuităţii şi nu al disocierii de trecut. Am înţeles însă că tendinţele recuperatorii ale tradiţiei trebuie să pornească nu de la ideea de a căuta un alter spiritual necunoscut în trecut, ci de a ne afla întreagă identitatea noastră, în limitele căreia se manifestă şi literatura modernă şi posmodernă, cu toate efuziunile ei protestatare tipice (trandy).

Mi-am dat seama, cu tot atât de multă bucurie, că viziunea organicistă asupra istoriei şi a culturii este eminamente creştină, pentru că la fel suntem şi noi toţi în Biserică, Trupul lui Hristos, avem strămoşi comuni, pe Sfinţii Protopărinţi Adam şi Eva şi o istorie comună, care, privită astfel, ne devine biografie, după cum fiecare om este un mădular-frate. Fiecare dintre noi suntem organ şi trup deopotrivă şi toţi ne suntem mădulare unii altora, numai că nu ne asumăm râvna care se cere de la noi pentru a fi oameni adevăraţi, nemanipulabili.

de Drd. Picioruş Gianina Maria-Cristina

P.S. Vom continua în curând această discuţie, în încercarea noastră de a privi cu ochi ortodocşi şi cu onestitate literatura română (în special) şi vom începe cu începutul, adică, cu literatura noastră veche.

Pentru RSS-uri pe tava sau despre stiri cu gramada

Incepem departamentul Stiri al platformei noastre tocmai cu indicarea unei locatii unde gasiti principalele informatii ale platformelor de stiri de pe net si a anume cu Klipfolio.

Downloadand varianta 4.0, o varianta beta, dar care ruleaza fara probleme, si setand limba romana, veti avea stiri din toate colturile lumii, daca veti bifa motoarele de cautare care va intereseaza.

Puteti avea la un loc mailul dv. din Yahoo si Hotmail, Flicker Search,BBS, Netzeitung, You Tube, NYTimes, topul celor 30 de cuvinte foarte uzitate pe net, camere web din intreaga lume, stirile de pe Google si Yahoo etc.

Puzzele-ul pe care il veti creea pe desktop va tine loc de pagina browserului dv.

Succes!

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comments (2)

Un interviu al arhimandritului Iov de la Sfantul Serghie din Paris

Uploaded by orthodoxie

Pr. Dorin

Publicat în: on at Comentarii (0)

Glory to God for all things

This Akathist, also called the “Akathist of Thanksgiving,” was composed by Protopresbyter Gregory Petrov shortly before his death in a prison camp in 1940. The title is from the words of Saint John Chrysostom as he was dying in exile. It is a song of praise from amidst the most terrible sufferings.

Kontakion 1

Everlasting King, Thy will for our salvation is full of power. Thy right arm controls the whole course of human life. We give Thee thanks for all Thy mercies, seen and unseen. For eternal life, for the heavenly joys of the Kingdom which is to be. Grant mercy to us who sing Thy praise, both now and in the time to come. Glory to Thee, O God, from age to age.

Ikos 1

I was born a weak, defenceless child, but Thine angel spread his wings over my cradle to defend me. From birth until now Thy love has illumined my path, and has wondrously guided me towards the light of eternity; from birth until now the generous gifts of Thy providence have been marvelously showered upon me. I give Thee thanks, with all who have come to know Thee, who call upon Thy name.

Glory to Thee for calling me into being
Glory to Thee, showing me the beauty of the universe
Glory to Thee, spreading out before me heaven and earth
Like the pages in a book of eternal wisdom
Glory to Thee for Thine eternity in this fleeting world
Glory to Thee for Thy mercies, seen and unseen
Glory to Thee through every sigh of my sorrow
Glory to Thee for every step of my life’s journey
For every moment of glory
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 2

O Lord, how lovely it is to be Thy guest. Breeze full of scents; mountains reaching to the skies; waters like boundless mirrors, reflecting the sun’s golden rays and the scudding clouds. All nature murmurs mysteriously, breathing the depth of tenderness. Birds and beasts of the forest bear the imprint of Thy love. Blessed art thou, mother earth, in thy fleeting loveliness, which wakens our yearning for happiness that will last for ever, in the land where, amid beauty that grows not old, the cry rings out: Alleluia!

Ikos 2

Thou hast brought me into life as into an enchanted paradise. We have seen the sky like a chalice of deepest blue, where in the azure heights the birds are singing. We have listened to the soothing murmur of the forest and the melodious music of the streams. We have tasted fruit of fine flavour and the sweet-scented honey. We can live very well on Thine earth. It is a pleasure to be Thy guest.

Glory to Thee for the Feast Day of life
Glory to Thee for the perfume of lilies and roses
Glory to Thee for each different taste of berry and fruit
Glory to Thee for the sparkling silver of early morning dew
Glory to Thee for the joy of dawn’s awakening
Glory to Thee for the new life each day brings
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 3

It is the Holy Spirit who makes us find joy in each flower, the exquisite scent, the delicate colour, the beauty of the Most High in the tiniest of things. Glory and honour to the Spirit, the Giver of Life, who covers the fields with their carpet of flowers, crowns the harvest with gold, and gives to us the joy of gazing at it with our eyes. O be joyful and sing to Him: Alleluia!

Ikos 3

How glorious art Thou in the springtime, when every creature awakes to new life and joyfully sings Thy praises with a thousand tongues. Thou art the Source of Life, the Destroyer of Death. By the light of the moon, nightingales sing, and the valleys and hills lie like wedding garments, white as snow. All the earth is Thy promised bride awaiting her spotless husband. If the grass of the field is like this, how gloriously shall we be transfigured in the Second Coming after the Resurrection! How splendid our bodies, how spotless our souls!

Glory to Thee, bringing from the depth of the earth an endless variety of colours, tastes and scents
Glory to Thee for the warmth and tenderness of the world of nature
Glory to Thee for the numberless creatures around us
Glory to Thee for the depths of Thy wisdom, the whole world a living sign of it
Glory to Thee; on my knees, I kiss the traces of Thine unseen hand
Glory to Thee, enlightening us with the clearness of eternal life
Glory to Thee for the hope of the unutterable, imperishable beauty of immortality
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 4

How filled with sweetness are those whose thoughts dwell on Thee; how life-giving Thy holy Word. To speak with Thee is more soothing than anointing with oil; sweeter than the honeycomb. To pray to Thee lifts the spirit, refreshes the soul. Where Thou art not, there is only emptiness; hearts are smitten with sadness; nature, and life itself, become sorrowful; where Thou art, the soul is filled with abundance, and its song resounds like a torrent of life: Alleluia!

Ikos 4

When the sun is setting, when quietness falls like the peace of eternal sleep, and the silence of the spent day reigns, then in the splendour of its declining rays, filtering through the clouds, I see Thy dwelling-place: fiery and purple, gold and blue, they speak prophet-like of the ineffable beauty of Thy presence, and call to us in their majesty. We turn to the Father.

Glory to Thee at the hushed hour of nightfall
Glory to Thee, covering the earth with peace
Glory to Thee for the last ray of the sun as it sets
Glory to Thee for sleep’s repose that restores us
Glory to Thee for Thy goodness even in the time of darkness
When all the world is hidden from our eyes
Glory to Thee for the prayers offered by a trembling soul
Glory to Thee for the pledge of our reawakening
On that glorious last day, that day which has no evening
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 5

The dark storm clouds of life bring no terror to those in whose hearts Thy fire is burning brightly. Outside is the darkness of the whirlwind, the terror and howling of the storm, but in the heart, in the presence of Christ, there is light and peace, silence: Alleluia!

Ikos 5

I see Thine heavens resplendent with stars. How glorious art Thou radiant with light! Eternity watches me by the rays of the distant stars. I am small, insignificant, but the Lord is at my side. Thy right arm guides me wherever I go.

Glory to Thee, ceaselessly watching over me
Glory to Thee for the encounters Thou dost arrange for me
Glory to Thee for the love of parents, for the faithfulness of friends
Glory to Thee for the humbleness of the animals which serve me
Glory to Thee for the unforgettable moments of life
Glory to Thee for the heart’s innocent joy
Glory to Thee for the joy of living
Moving and being able to return Thy love
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 6

How great and how close art Thou in the powerful track of the storm! How mighty Thy right arm in the blinding flash of the lightning! How awesome Thy majesty! The voice of the Lord fills the fields, it speaks in the rustling of the trees. The voice of the Lord is in the thunder and the downpour. The voice of the Lord is heard above the waters. Praise be to Thee in the roar of mountains ablaze. Thou dost shake the earth like a garment; Thou dost pile up to the sky the waves of the sea. Praise be to Thee, bringing low the pride of man. Thou dost bring from his heart a cry of Penitence: Alleluia!

Ikos 6

When the lightning flash has lit up the camp dining hall, how feeble seems the light from the lamp. Thus dost Thou, like the lightning, unexpectedly light up my heart with flashes of intense joy. After Thy blinding light, how drab, how colourless, how illusory all else seems. My souls clings to Thee.

Glory to Thee, the highest peak of men’s dreaming
Glory to Thee for our unquenchable thirst for communion with God
Glory to Thee, making us dissatisfied with earthly things
Glory to Thee, turning on us Thine healing rays
Glory to Thee, subduing the power of the spirits of darkness
And dooming to death every evil
Glory to Thee for the signs of Thy presence
For the joy of hearing Thy voice and living in Thy love
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 7

In the wondrous blending of sounds it is Thy call we hear; in the harmony of many voices, in the sublime beauty of music, in the glory of the works of great composers: Thou leadest us to the threshold of paradise to come, and to the choirs of angels. All true beauty has the power to draw the soul towards Thee, and to make it sing in ecstasy: Alleluia!

Ikos 7

The breath of Thine Holy Spirit inspires artists, poets and scientists. The power of Thy supreme knowledge makes them prophets and interpreters of Thy laws, who reveal the depths of Thy creative wisdom. Their works speak unwittingly of Thee. How great art Thou in Thy creation! How great art Thou in man!

Glory to Thee, showing Thine unsurpassable power in the laws of the universe
Glory to Thee, for all nature is filled with Thy laws
Glory to Thee for what Thou hast revealed to us in Thy mercy
Glory to Thee for what Thou hast hidden from us in Thy wisdom
Glory to Thee for the inventiveness of the human mind
Glory to Thee for the dignity of man’s labour
Glory to Thee for the tongues of fire that bring inspiration
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 8

How near Thou art in the day of sickness. Thou Thyself visitest the sick; Thou Thyself bendest over the sufferer’s bed. His heart speaks to Thee. In the throes of sorrow and suffering Thou bringest peace and unexpected consolation. Thou art the comforter. Thou art the love which watches over and heals us. To Thee we sing the song: Alleluia!

Ikos 8

When in childhood I called upon Thee consciously for the first time, Thou didst hear my prayer, and Thou didst fill my heart with the blessing of peace. At that moment I knew Thy goodness and knew how blessed are those who turn to Thee. I started to call upon Thee night and day; and now even now I call upon Thy name.

Glory to Thee, satisfying my desires with good things
Glory to Thee, watching over me day and night
Glory to Thee, curing affliction and emptiness with the healing flow of time
Glory to Thee, no loss is irreparable in Thee, Giver of eternal life to all
Glory to Thee, making immortal all that is lofty and good
Glory to Thee, promising us the longed-for meeting with our loved ones who have died
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 9

Why is it that on a Feast Day the whole of nature mysteriously smiles? Why is it that then a heavenly gladness fills our hearts; a gladness far beyond that of earth and the very air in church and in the altar becomes luminous? It is the breath of Thy gracious love. It is the reflection of the glory of Mount Tabor. Then do heaven and earth sing Thy praise: Alleluia!

Ikos 9

When Thou didst call me to serve my brothers and filled my soul with humility, one of Thy deep, piercing rays shone into my heart; it became luminous, full of light like iron glowing in the furnace. I have seen Thy face, face of mystery and of unapproachable glory.

Glory to Thee, transfiguring our lives with deeds of love
Glory to Thee, making wonderfully Sweet the keeping of Thy commandments
Glory to Thee, making Thyself known where man shows mercy on his neighbour
Glory to Thee, sending us failure and misfortune that we may understand the sorrows of others
Glory to Thee, rewarding us so well for the good we do
Glory to Thee, welcoming the impulse of our heart’s love
Glory to Thee, raising to the heights of heaven every act of love in earth and sky
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 10

No one can put together what has crumbled into dust, but Thou canst restore a conscience turned to ashes. Thou canst restore to its former beauty a soul lost and without hope. With Thee, there is nothing that cannot be redeemed. Thou art love; Thou art Creator and Redeemer. We praise Thee, singing: Alleluia!

Ikos 10

Remember, my God, the fall of Lucifer full of pride, keep me safe with the power of Thy Grace; save me from falling away from Thee. Save me from doubt. Incline my heart to hear Thy mysterious voice every moment of my life. Incline my heart to call upon Thee, present in everything.

Glory to Thee for every happening
Every condition Thy providence has put me in
Glory to Thee for what Thou speakest to me in my heart
Glory to Thee for what Thou revealest to me, asleep or awake
Glory to Thee for scattering our vain imaginations
Glory to Thee for raising us from the slough of our passions through suffering
Glory to Thee for curing our pride of heart by humiliation
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 11

Across the cold chains of the centuries, I feel the warmth of Thy breath, I feel Thy blood pulsing in my veins. Part of time has already gone, but now Thou art the present. I stand by Thy Cross; I was the cause of it. I cast myself down in the dust before it. Here is the triumph of love, the victory of salvation. Here the centuries themselves cannot remain silent, singing Thy praises: Alleluia!

Ikos 11

Blessed are they that will share in the King’s Banquet: but already on earth Thou givest me a foretaste of this blessedness. How many times with Thine own hand hast Thou held out to me Thy Body and Thy Blood, and I, though a miserable sinner, have received this Mystery, and have tasted Thy love, so ineffable, so heavenly.

Glory to Thee for the unquenchable fire of Thy Grace
Glory to Thee, building Thy Church, a haven of peace in a tortured world
Glory to Thee for the life-giving water of Baptism in which we find new birth
Glory to Thee, restoring to the penitent purity white as the lily
Glory to Thee for the cup of salvation and the bread of eternal joy
Glory to Thee for exalting us to the highest heaven
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 12

How often have I seen the reflection of Thy glory in the faces of the dead. How resplendent they were, with beauty and heavenly joy. How ethereal, how translucent their faces. How triumphant over suffering and death, their felicity and peace. Even in the silence they were calling upon Thee. In the hour of my death, enlighten my soul, too, that it may cry out to Thee: Alleluia!

Ikos 12

What sort of praise can I give Thee? I have never heard the song of the Cherubim, a joy reserved for the spirits above. But I know the praises that nature sings to Thee. In winter, I have beheld how silently in the moonlight the whole earth offers Thee prayer, clad in its white mantle of snow, sparkling like diamonds. I have seen how the rising sun rejoices in Thee, how the song of the birds is a chorus of praise to Thee. I have heard the mysterious mutterings of the forests about Thee, and the winds singing Thy praise as they stir the waters. I have understood how the choirs of stars proclaim Thy glory as they move forever in the depths of infinite space. What is my poor worship! All nature obeys Thee, I do not. Yet while I live, I see Thy love, I long to thank Thee, and call upon Thy name.

Glory to Thee, giving us light
Glory to Thee, loving us with love so deep, divine and infinite
Glory to Thee, blessing us with light, and with the host of angels and saints
Glory to Thee, Father all-holy, promising us a share in Thy Kingdom
Glory to Thee, Holy Spirit, life-giving Sun of the world to come
Glory to Thee for all things, Holy and most merciful Trinity
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 13

Life-giving and merciful Trinity, receive my thanksgiving for all Thy goodness. Make us worthy of Thy blessings, so that, when we have brought to fruit the talents Thou hast entrusted to us, we may enter into the joy of our Lord, forever exulting in the shout of victory: Alleluia!

(repeat Kontakion 13 and Alleluia three times)

Ikos 1

I was born a weak, defenceless child, but Thine angel spread his wings over my cradle to defend me. From birth until now Thy love has illumined my path, and has wondrously guided me towards the light of eternity; from birth until now the generous gifts of Thy providence have been marvelously showered upon me. I give Thee thanks, with all who have come to know Thee, who call upon Thy name.

Glory to Thee for calling me into being
Glory to Thee, showing me the beauty of the universe
Glory to Thee, spreading out before me heaven and earth
Like the pages in a book of eternal wisdom
Glory to Thee for Thine eternity in this fleeting world
Glory to Thee for Thy mercies, seen and unseen
Glory to Thee through every sigh of my sorrow
Glory to Thee for every step of my life’s journey
For every moment of glory
Glory to Thee, O God, from age to age

Kontakion 1

Everlasting King, Thy will for our salvation is full of power. Thy right arm controls the whole course of human life. We give Thee thanks for all Thy mercies, seen and unseen. For eternal life, for the heavenly Joys of the Kingdom which is to be. Grant mercy to us who sing Thy praise, both now and in the time to come. Glory to Thee, O God, from age to age.

Text preluat din locatia de aici.


In limba romana avem tradus acest acatist in Acatiste, Ed. Christiana si Sfanta Manastire Nera, Bucuresti, 1999, p. 7-21.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian

Publicat în: on at Comentarii (0)

Tehnologia mantuieste ?

Avand de lucru undeva prin zona Piata Sfanta Vineri din Bucuresti (mai nou botezata Corneliu Coposu) si obisnuind sa ma uit pe unde merg (recunosc, obicei capatat dupa cateva scaltoace primite de la tatal meu in copilarie), m-am oprit blocat in sinea gandului meu principal la vederea unei reclame impunatoare, viu colorata si cu un indemn mobilizator care suna cam de genul: “Inroleaza-te voluntar umanitar !”

Nici nu m-am dezmeticit bine ca m-a si abordat o persoana zambitoare, care, vorbind o romaneasca vadit stricata, m-a poftit într-un fel de librarie-birou, înainte sa apuc sa citesc ce scria pe reclama jos de tot, cu litere mici. Inauntru, tehnica de media de ultima ora, teveuri cu plasma, ultrasubtiri; alaturi, pe niste piese de mobilier scump o droaie de brosuri. Frumos colorate, din hartie lucioasa, cu titluri incintante: “Cum sa iti cresti copiii”, “Cum sa rezolvi conflictele”, “Cum sa ai succes la serviciu”, “Cum sa ai o casnicie fericita”…Nici nu stiam pe ce sa pun mana prima data.

Gazda ma invita politicos sa citesc cateva pliante lipite pe pereti, si, greseala fatala pentru el, vad o sigla care aducea a elemente francmasonice, insa mai jos, cu litere ceva mai mici, scria “scientology movement”, adica, altfel spus “biserica scientologica”. Ca un om informat, fac repede conexiunea si il întreb pe individul care m-a poftit înauntru: “Scrie undeva pe la voi de Domnul Iisus Hristos ?”. Mi se raspunde sec: “Daca stiti ungureste, ne putem intelege mai bine” si continua sa imi explice ca aceasta “biserica” scientologica a pus la punct o tehnologie revolutionara prin care oamenii pot scapa de absolut toate problemele.

Preiau repede mingea aruncata la fileu si intreb: “Cum sa fac sa ajung în Rai? Cum sa am viata vesnica ?”. Mi se raspunde la fel de sec: “Prin tehnologia noastra”. Intrebat in ce consta tehnologia magica, omul ezita din nou motivand ca nu stie bine romaneste si ca am nevoie de initiere pentru a intelege mecanismul. Am insistat: “Cum adica, voi ziceti ca se poate ajunge în Cer fara Hristos ?”. Replica veni ferm: “Da, de aceea am pus la punct aceasta tehnologie”. Intervin brutal: “Exista vreo Biblie pe aici ?”. “Nu, mi se raspunde, noi nu folosim asa ceva”. Incerc sa prezint ceea ce spune Scriptura legat de cate cai duc la cer si cate în iad, insa bariera lingvistica pare din nou de netrecut. Vadit, gazda mea evita raspunsuri la obiect atunci cand subiectul depasea zona de confort proprie.

A aparut apoi un romanas. Rasuflu usurat. In sfarsit cineva care nu se mai poate plange ca nu intelege ce vreau sa spun. Dar m-am inselat amarnic. Noul personaj, altfel un credincios ortodox autodeclarat si cu credinta mostenita din generatie in generatie, incerca sa ma convinga ca Iisus Hristos nu a fost decat un simplu om, ca iadul nu exista, ca Dumnezeu este o idee frumoasa si doar atat, si ca faptele lui bune il vor salva, desi nu prea stia de la ce o sa il salveze aceste fapte bune, atata timp cat plecase de la premisa ca iadul nu exista. Nu citise niciodata nimic din Scriptura, nici macar din curiozitate, cu toate astea imi dadea lectii despre crestinismul “aplicat”, pus in practica in biserica lui scientologica.

Foarte repede mi-am dat seama ca tehnologia pusa la punct de biserica lui scientologica chiar functioneaza. L-a scapat pe omul nostru de toate problemele. Si asta pentru ca, odata fiindu-i spalat creierul, omul nostru nu mai avea nici o problema. Cel putin pe lumea asta.

In aceasta stare de inocenta redescoperita cu ajutorul tehnologiei revolutionare pusa ingenios la punct de un anume Lafayette Ronald Hubbart si urmat de Tom Cruise, John Travolta, Chick Corea, Sonny Bono si altii ca ei, omului nostru i se pune inainte faptul ca pentru a-si recapata o stare de curatie sufleteasca (sa zicem un echivalent al neprihanirii), trebuie sa puna la dispozitia “Bisericii Scientologice” intreaga lui avere. Nesansa romanilor fara avere este ca, dupa regulile scientologilor, doar starurile hollywoodiene pot ajunge la acest deziderat, factura pentru evitarea spalarii totale a creierului fiind greu de platit de oamenii de rand.

Pe scurt, scientologii cred (daca mai sunt capabili de asta dupa aplicarea tehnologiei), pe scurt, urmatoarele erezii de baza (sunt multe tare, am retinut doar cateva):

- Dumnezeu este o idee frumoasa. Atat. Cugetatorii scientologi au toata libertatea sa creada daca exista sau nu vreun dumnezeu. Pentru scientologi, nu este important daca exista Dumnezeu si ce ar implica asta.

- Omul, dupa scientologi, este de fapt o fiinta eterna, natura omului fiind buna si perfecta (???). Atata doar ca omul, jucandu-se de-a lumea, a ajuns sa nu mai constientizeze starea lui perfecta. Probabil ca tehnologia “scientoloaga” este pusa la punct tocmai de persoane inconstiente de perfectiunea lor.

- Despre mantuire se vorbeste putin, dar se face mult la scientologi. Adica nu se prea dau detalii cu privire la tehnologie, fiind secret de serviciu. Totusi, am aflat ca obedientii obisnuiti, proaspetii recruti, urmeaza un ritual de initiere, prin care sunt “convinsi” de starea lor curata, nepacatoasa, apoi, daca si contul bancar este alimentat la timp, trec prin mai multe trepte ierarhice de sfintenie.

- Scientologii declara sus si tare ca tehnologia lor le conduce adeptii catre un nivel de moralitate mult superior celui corespunzator altor religii sau legi umane. Cu toate acestea, marturia lor (vezi viata lui John Travolta, Tom Cruise si altii) ar cam spune ca tehnologia lor mai da gres cateodata. De altfel, cand am intrebat pe gazda mea cum deosebeste binele de rau, n-a prea stiut sa raspunda. Probabil ca era in starea de inocenta la acel moment …. Mai mult, scientologilor li se permite sa isi trateze criticii ca si cum ar fi dusmanii lor. Interesant nivel superior al moralei…

- Iisus Hristos este absent aproape total din invatatura si “tehnologia” scientologica.

Dincolo de nota uneori satirica, dar grava, a relatarilor, as dori sa atrag atentia credinciosilor din Romania (si nu numai) asupra pericolului din ce in ce mai mare al amagirilor religioase, a organizatiilor cultice care promoveaza tot felul de hristosi falsi si conducand astfel multi oameni în ratacire si catre pierzarea vesnica. Printre acestea se afla si “biserica scientologica”, recent aterizata in Romania prin grija, toleranta si indiferenta liderilor spirituali care au azi preocupari prea elevate ca sa se mai uite în jurul lor catre gaurile negre care atrag catre ele mii si mii de oameni, conducandu-i în ghearele nemiloase ale iadului.

Articol preluat din locatia Ministerul Afacerilor Eterne.

PS: Dam marturie si noi ca asa se petrec lucrurile in noua locatie a Bisericii Scientologice din strada Corneliu Coposu.

Update: 22 iunie 2008.

Între timp Biserica Scientologică a dat faliment în această locaţie…acum, în locul ei, fiind o bancă.

Pr. Dorin.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Teologia invierii

Invierea Domnului inseamna totodata si scoaterea din Iad a Sfintilor Parinti ai Vechiului Testament. In Sfanta Icoana a Invierii Domnul Se ridica dintre cei morti impreuna cu Sfintii Protoparinti Adam si Eva.

invierea.jpg

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Sa nu vorbim despre coincidente

Au fost doua milioane de pelerini la Mecca in aceasta luna iar in strainatate se estimeaza ca lucreaza 3 milioane de romani. Nu exista nicio legatura intre cele doua stiri, in afara de faptul ca e vorba de cifre de ordinul milioanelor.

Realitatea TV vorbea de faptul ca premiile sale date anul acesta au fost votate de 17 milioane de romani iar pensionari sunt 6 milioane. Daca suntem 21 de milioane de romani iar cu totii, am mai fi 18 milioane in tara, reclama de la Realitatea TV e mincinoasa, pentru ca ar fi trebuit sa voteze si sugarii si copiii si multi dintre noi, la care nu a ajuns ancheta acestei televiziuni.

De la UE se asteapta milioane de euro intr-o perioada de timp determinata.
Exista milioane de vise care se implinesc mai mult sau mai putin.
Exista o cifra a avorturilor de ordinul milioanelor.
Exista multe milioane de motive sa fii descumpanit.

Dar exista tot atatea milioane de ocazii, in care iti dai seama ca lucrurile au sens, ca exista legaturi foarte tainice intre oameni, evenimente, lucruri.

Eu nu cred in coincidente ci numai in minuni.
Ma bucur de minunile care se petrec in noi si in jurul nostru.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)

Daca vreti sa ne scrieti…se va gasi cine sa ne citeasca

Vom reinnoi acest apel pana cand vom fi crezuti!
La cateva zile voi scrie pe aceasta pagina ca asteptam articolele dv. pentru a le publica aici.
Eu cred ca trebuie sa am rabdarea de a va astepta.
Stiu ca aceasta rabdare nu va fi in zadar.

Pr. Dorin.

Adresa noastra: dorinfather@yahoo.com

Publicat în: on at Comentarii (0)

Alte pagini care merita citite din plin

In pagina de aici şi în cea de aici veti gasi alte 52 de articole ale mele si ale sotiei mele, articole care s-au constituit in plafonul de inceput al blogului.

Pentru ca toate aceste articole au fost puse doar in doua pagini si nu in pagini singulare, credem ca e o nedreptatire a lor sa fie trecute cu vederea de catre dv.

Pr. Drd. Piciorus Dorin Octavian.

Publicat în: on at Comentarii (0)