Dacă doriţi să ajutaţi financiar platforma noastră online şi proiectele noastre editoriale o puteţi face contactându-ne pe adresa de email:
dorinfather@yahoo.com
sau donând banii în contul:
Picioruş Gianina Maria Cristina
BCR
RO31RNCB0080079049010001
Vă mulţumim frumos tuturor!
Trebuie să urmăriți fotografiile ca să aibă sens!
Un cuplu admirabil! Boss, vreți să îi primiți împachetați…sau nu?Morala: cine te-a pus să te pui cu cine nu trebuie!
Pe când unii doar își privesc patimile, fiecare în felul lui…alții se iubesc. Acești alții sunt mici și sunt la baza fotografiei. Morala: iubiți-vă, că imaginația nu se termină, dar viața da!
Am un iubit foarte frumos…numai că e din plastic. Morala: Soro, ia unul din carne, dar care să nu te bată non-stop, ci să te iubească și să te respecte!
Cu mâinile încătușate…sau înmânușate…Morala: Dacă nu sunteți fiii Celui Peaînalt, nu sunteți liberi, pentru că El e libertatea voastră!
Vreau pe duhul lui Alladin…pentru că sunt o mare doamnă!… Morala: Oi fi tu mare doamnă, dar și marile doamne trebuie să aștepte până se face mâncarea!
Vreau să trăiesc într-o lume curată, arhicurată…dar îmi curge înghețata peste tot, de proastă ce sunt! Morala: după ce mănânci în pădure sau la munte, românule democrat, strânge hârtiile după tine, că democrații au grijă față de ceea ce vor respira ei și copiii lor!
Și bijuteriile astea…trebuie să aibă o măsură, vere!
În laptop este numai expresia sufletului tău…însă oamenii mai și dorm! Tu, Ionele, mai trebuie să și dormi, mamă, că oamenii mai fac și operația asta!Mâine, când te trezești, scrii mai departe ce gânduri mai ai.
Banca e locul unde unii aduc bani, pe încredere și unde bancherii te fură, fără scrupule.
Înfrumusețea trebuie să aibă limite… Nu poți să ai sâni, buze sau funduri colagenate la nesfârșit.
Iubire psihopată… Există bărbați nebuni, care își omoară soțiile pentru …ciorile de pe gard. Însă și alea vor fi căsăpite de nebun.
Nu pune munca în cui! În cui se pun numai uneltele după…o zi de muncă.
Întâlnire de gradul patru: orășeanul și țăranul. Se suspicionează reciproc…
Huo, nenorocitule, ți-a stricat banii mintea! Morala. Nu lăsa banii ca să îți golească capul de gânduri și inima de umanitate!
Orice umil muritor, când stă cu el de vorbă, câteodată, se crede centrul pământului… Numai că asta e doar în capul lui.
E mare om, extraordinar…dar nu are față, nu are caracter. E magnatul fără față, care ne fură pe toți…dar numai el este onorabil.
Gândește doar negativist. După el…potopul.
Nu îmi văd decât mușchii mei! Nu-i așa că arăt bine?! Sunt doar bicepși…lucrați…
Vorbește numai din cărți, numai din alții. De ce? Nu are nicio experiență personală…
Are o mentalitate învechită… E babalâc…
Până găsești antidotul la gripa porcină…o să vină o boală și mai grozavă…care stă, deja, la ușă.
Dănuț are un fler al lui: miroase imediat când o femeie are bani în geantă. Și…imediat îl vezi lipit de ea precum afișul de stâlp.
Creatorul de online e omul care află tot…și dă pe goarnă. Cine vine ca să citească auzul nostru?
Morala moralelor: citiți tot ce nu stă scris!
locurile de muncă s-ar ocupa la sigur și pe merit, fără niciun examen de angajare, dacă copilul e urmărit, pas cu pas și privit în funcție de calitățile și inima lui. Adică se naște Dorin Octavian Picioruș în 1977. Se naște la maternitatea asta și în familia asta, e înregistrat la starea civilă, i se fac vaccinările care trebuie, e urmărit cum se dezvoltă medical și constitutiv, ca fizic și ca om cu potențe.
Statul îl urmărește pe Dorin (în mod delicat, non-intruziv și pentru că se gândește la viitorul României) la grădiniță, află ce calități are, apoi la școală. Îl vede, știe, se gândește unde să îl pună pe harta României, ce i-ar trebui lui ca să fie împlinit și eficient pentru România. Află la finele clasei a 8-a că vrea să meargă la seminarul teologic.
Foarte bine! E treaba lui, e vocația lui…Noi, statul român…trebuie să ne facem treaba, că avem nevoie și de preoți buni. Însă statul, care conlucrează cu toți, ar trebui să conlucreze cu Biserica Ortodoxă și să îi spună Bisericii sau și Biserica să vadă, că Dorin vrea să facă asta și trebuie să îl pună acolo unde merită și unde poate să facă el ceea ce poate să facă. Acolo unde el se încopciază perfect.
Însă statul, într-o lume normală, ar trebui să aibă oameni care să vadă bine și la fel și Biserica.
Dacă nu îți vezi bine cetățenii sau dacă îi invidiezi pe cei pe care trebuie să îi ajuți și îi minimalizezi tocmai pentru că sunt mai buni decât alți o mie ca ei nu vei avea niciodată o Românie normală, pentru că nu te interesează acest lucru.
Haideți să facem o hartă valorică a României pentru veacul trecut și cu primii ani din secolul al 21-lea, ca să vedem câți oameni au fost la locul potrivit și la timpul potrivit! Ce credeți că vom observa?
Că pe unii, pe care acum îi socotim mari i-au făcut mari francezii, americanii, germanii, că noi am fost orbi pentru ei sau că marii oameni, care au rămas în România și au creat valorile României erau ba sărmani lefegii, ba niște bieți asistenți universitari, ba niște muritori de foame geniali, pe când banii i-au mâncat incapabilii.
Și cei care au făcut valoarea României au făcut valoare din nimic, din răbdări prăjite cel mai adesea iar cei care au supt banii poporului sunt niște anonimi asurzitori ai poporului.
România nu e o țară normală pentru că nu are oamenii potriviți la locurile potrivite și nu pentru că e incapabilă să se autoguverneze sau ca să treacă cu vaporul țării peste tot felul de hopuri financiare sau politice!
Pentru că nu e pus la conducere, în frunte, ăla care merită și, sub el, cei care știu să facă lucrurile bine…de aceea toate par un ghem de ață încâlcit prin toți pomii. Și în loc să îți spună că sunt incapabili îți spun că nu există soluții. În loc să plece acasă și să ne lase în pace, stau acolo și ne otrăvesc viața, oriunde și oricine ar fi aceia.
Iar, dacă facem iarăși o statistică pe ultimii 100 și ceva de ani de zile observăm cât de puțini au fost aceia, care și-au dat demisia sau s-au retras din funcții și slujiri, dacă și-au dat seama că sunt incapabili și nepregătiți pentru ele.
Concluzie: un stat normal nu are nevoie de examene pentru locul de muncă, pentru că ar știi de ce e în stare fiecare în parte.
Când aș dori să fac ceva anume, potrivit calităților mele și a vocației mele, statul și cei din subordinea lui ar trebuie să-mi spună: Da! Vă așteptam! Nimeni nu v-a luat locul dv., pentru că știm de ce sunteți capabil. V-am așteptat! Acesta e salariul și locul dv., pentru ca să munciți pentru România!
Și atunci e o bucurie să muncești pentru România, când și România muncește pentru tine. Și, ca România să muncească pentru mine, ar trebui ca toate să funcționeze și toate datele despre mine, de la sursele statului să fie reale și nu contorsionate și să îmi dea locul pe care îl merit.
Și când văd că sunt așteptat și apreciat pentru ceea ce fac, pentru ceea ce sunt, atunci creez valori pentru România.
Așa arată democrația reală!
Așa arată statul în care oamenii sunt persoane și persoanele creează valori!
Dacă cineva vrea să devină președintele României trebuie să facă din România o țară unde valorile sunt reperate corect, sunt protejate și apreciate, stimulate, pentru ca ele să reformeze viața românilor și instituțiile românilor. Pentru că românii au nevoie mai întâi de o nouă viață și apoi de noi instituții.
Blamăm epocile sclavajului, perioadele de timp în care boierii, avuții, magnații, tiranii aveau robi și îi căinăm pe cei de sub robie, dar la orice emisiune de fotbal aud că jucătorul X costă atâtea mii de euro…sau că patronul l-a cumpărat pe X cu atât, pentru ca să joace la echipa lui.
Atâta costă contractul vedetei Y, care lucrează la televiziunea Z și ea nu poate să iasă în publicul altei televiziuni că nu o lasă contractul. Adică…care sclavie abolită? Care sclavie dată uitării?
Odată sclavul era luat cu forța…Acum omul se sclavează singur. Ba chiar se bucură că a fost cumpărat, precum un cal sau o pereche de sandale, de către antrenorul de club sau patronul de televiziune.
Omul nu e de vânzare, pentru că e neprețuit!
Omul valoric e cu atât mai mult de neprețuit.
Ceea ce rămâne în urmă de la un mare scriitor, de la un mare arhitect, de la un Sfânt nu se pot vandabiliza. Unicatele sunt unicate și tocmai pentru că sunt unicate nu le poți compara, pentru că niciun om nu face ceva aidoma altui om, ci fiecare face potrivit unicității sale.
Pe mine m-a îngrozit întotdeauna realitatea examenului, a oricărui examen, unde oamenii sunt puși ca numere, ca să redea ceva memorizări d-ale lor sau sunt puși ca vitele la întrecere. Un examen nu măsoară nimic, pentru că creația unui om sau ce știe sau ce poate un om se face când omul e lăsat să creeze ceva.
Orice examen pe care l-am dat în viață…nu cred că a spus examinatorilor mei de câte cărți sunt în stare să scriu sau că eu voi scrie atât de mult sau și mai mult decât am făcut-o până acum sau că vreau să mă mântui. Nu a interesat pe nimeni acest lucru, ci i-a interesat trei date, trei cifre, trei lucruri, care nu aveau nimic de-a face cu mine.
Examenele, toate la un loc sau interviul de angajare sunt părți din acest întreg angrenaj de comercializare a oamenilor.
Calul Avogado e testat pe fiecare zi ca să alerge și mai mult. Aleargă, aleargă pe fiecare zi mai mult, e pur sânge, e pur cal…și hop!…are un accident. Ce facem acum cu calul Avogado, dacă nu ne mai aduce bani? Îl facem salam! Toată măreția lui e transformată în 30 de kilograme de salam…pe care îl mănâncă câteva familii…pe care le doare în cot de măreția și frumusețea și premiile luate de Avogado.
Pe același principiu nu ne interesează cine a inventat becul, liftul, computerul sau perfuzia, ci le consumăm cu un dor de ducă teribil.
Societatea comercială a făcut din maioneză un brand…și din oamenii care fac maioneza niște piese neimportante. Nu sunt importanți cei care au făcut piramidele sau Casa Poporului…ci comercialii se uită numai că sunt mari și că omul are la ce belii ochii. Istoria și oamenii istoriei sunt trecuți la index, deși ei sunt cei care au făcut valorile astea și ei sunt mai mari și mai importanți decât piramidele și decât toate casele, mașinile, maionezele și spectacolele lumii.
La întrebarea: de ce vă place, părinte Dorin, să traduceți din Sfinții lui Dumnezeu?, răspunsul e: pentru că oamenii valorează incomparabil mai mult decât obiectele. Iar eu citesc și încerc să traduc operele lor pentru că mă interesează ei, oamenii care au scris operele și nu operele despărțite de ei, în indiferență față de ei.
La Judecata Domnului nu vor fi judecate obiectele pe care le-am făcut sau cărțile pe care le-am scris ci noi: oamenii care le-am făcut sau le-am scris. Obiectele și faptele noastre vor fi judecate pentru că noi vom fi judecați și nu ele! Noi le-am scos din noi și noi ne-am transformat într-un anume tip de oameni făcând anumite lucruri.
De aceea nu obiectele, cărțile, titlurile noastre vor fi judecate, ci noi, care le-am făcut sau le-am luat.
Devenim comerciali doar dacă ne vindem. Sau dacă acceptăm că putem fi comparați cu un pachet de țigări, cu o limuzină sau cu o girafă.
Însă omul nu e de vânzare, chiar dacă toți ar crede că acest lucru se petrece sau se poate!
Omul e un unicat, e o valoare nepieritoare și nimeni nu poate să facă în locul nostru ceea ce putem să facem fiecare dintre noi!
Nimeni!
Am dorit astăzi dimineață să ascult acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina…în timp ce trebăluiam prin casă. Cu tot profesionalismul și încântarea pe care ți-o produce Părintele Marian Moise prin melosul său (am înțeles că e monah, dar pe nicăieri nu apare figura lui, ceea ce înseamnă că toți îi consumă muzica în indiferență sfidătoare față de persoana sa) astăzi m-a enervat să îl aud cântând.
De ce? Pentru că aveam nevoie să mă rog Sfântului Mina și nu să aud ceva artistic… Să mă rog… Și am pus mâna pe acatistier și m-am rugat, în tăcere, fără cuvinte, ci numai cu gesturile mele de închinare…și așa am simțit că mă rog.
Rugăciunea se face cu starea și la intensitatea și la repeziciunea pe care ființa ta o are atunci, într-un anume moment.
Pentru zilele și clipele când sunt prea obosit pentru rugăciune mi-am făcut fișiere audio cu rugăciunile de seară, de dimineață, cu pregătirea pentru spovedanie și împărtășire, cu tot felul de rugăciuni, pe care nu mai sunt în stare să le spun…ci le ascult. Însă și acolo mă enervează câteodată ritmul și lentoarea în care am spus cândva, eu însumi rugăciunea, rugăciunile ca atare, pentru că atunci când le ascult…am altă stare.
Nu pot să mă rog de două ori la fel!
Și nici nu trebuie să mă forțez să mă rog ca ieri, ca acum 10 ani sau să postesc ca acum 5 ani, când eram eu mai tânăr și mai fără griji decât acum… Trebuie să mă rog cum simt, cât simt, în ritmul meu de acum, al ființei mele. Trebuie să simt că mă vărs în rugăciune, că mă spun lui Dumnezeu și Sfinților Săi, că sunt în relația din care nu mă poate scoate nimeni.
Nevoia duhovnicească, simțirea că ai nevoie de rugăciune, de slujbă, de citit, de fapte bune e nevoia duhului nostru, nevoia fundamentală de hrană duhovnicească. Și duhul nostru are nevoie de rugăciune și de tot ce are amprenta harului dumnezeiesc pentru ca să se simtă viu, împlinit, bucuros. Dacă nu te hrănești eclesial, te îmbolnăvești!
Și boala sufletului e patima.
E bună muzica, sunt bune melismele, corurile psaltice…însă nu trebuie să confundăm rugăciuna noastră…cu elevația muzicală. Când simți că ești gol în inimă, că ești răvășit, că ai nevoie de vorbire cu Dumnezeu, atunci roagă-te! Nu îl lăsa pe altul sau pe corul Bisericii să se roage în locul tău!
Dar, când te simți bine și avut duhovnicește, plin în inima ta, muzica Părintelui Marian Moise ascult-o ca să te învețe să fii mult mai atent, mai suplu, mai frumos în vocea și sensibilitatea ta către Dumnezeu, dar nu îl pune pe el să facă rugăciunea în locul tău!
El va cânta…dar tu vei fi la fel de gol.
Numai cel care cere de la Dumnezeu primește!
Cere de la El să te umple de slava Sa și te vei simți plin!
Așa rezultă din acest articol, care trece în evidență sumele de bani câștigate din publicitate. Cum publicitatea nu e în emisiunea ca atare, rezultă că noi ne uităm la vedete sau emisiuni preferate iar ei câștigă bani din publicitatea care precede sau urmează emisiunea ca atare sau o segmentează.
Deci ei prestează orice (știri, zâmbet și informații) dar câștigă bani ciocolata, berea, mașinile, uleiul, computerele și pantofii de damă sau, înr-un cuvânt, ce se publicitează la TV.
Mai pe înțeles…și Mircea Badea și Victor Ciutacu și Esca și Nașu și mai cine vrei…nu fac cât o sticlă de lapte sau de coca cola…dacă acelea aduc banii. Ei sunt de poză…că banii vin din altă parte: de la băieții care îi fac mai la negru, mai la alb…și cam asta e televiziunea.
Dv. ați înțeles altcumva?
Comunism, țipăt, taci!, securitate, Rusia, pușcărie, martiriu, moarte, indiferență, ștampile, birocrație, inumanism…Cine mai scapă povestește și altora!
Toate au, de fapt, un singur sens: Dumnezeu. Oricât am nega acest sens…suntem predestinați de către Dumnezeu ca să nu ne găsim odihna în nicio altă creatură decât în Sine. El este sensul nostru, al întregii creații, al întregului univers. Toți suspinăm numai după El și numai pe El Îl dorim. Pentru că aceasta e căutarea noastră cea mai profundă: slava Sa cea veșnică, cea necreată.
De aceea artiștii, cântăreții, oamenii de știință, oamenii care iubesc viața, oamenii pasionali și în primul râd oamenii duhovnicești exprimă, într-un mod aparte, acest dor al nostru de Dumnezeu, această poftă enormă după slava Sa, după pacea Sa, după bucuria Sa. Dacă ești apatic, fără chef de viață, dacă nu te simți viu și nu dorești să fii viu îți negi sensul, îți negi traiectoria, nu mai vrei să te bucuri de Dumnezeu.
Un om plin de viață, de poftă de viață poate cel mai ușor să devină Sfânt, dacă e puțin…ghidat, îndreptat în moravurile și așteptările sale. Pentru că el deja a intuit esențialul existenței: că viața e bucurie și nu tristețe.
Suntem la înmormântare și auzim că se vorbește despre sălășluirea împreună cu Sfinții, adică despre bucurie, despre locașul celor care se fericesc, care sunt fericiți.Toate slujbele noastre vorbesc despre păcat, despre durere, despre asceză, implicit despre moarte, dar nu pentru a exalta nefericirea, ci pentru a observa cât de scumpă și de bună și de fundamentală e fericirea, e viața fericită.
Fericirea nu e ceva și viața altceva. Ci fericirea e miezul vieții, pentru că noi suntem fericiți și facem din viața noastră o bucurie continuă. Bucuria noastră e viața noastră, e viața noastră de acum și viața noastră veșnică. De aceea am spus cândva, că poți să îl omori pe un tânăr și nu numai pe el, pe oricare, dacă îi omori încrederea în viață, pofta de viață, dacă îi spui că nimic nu se poate și că el trăiește degeaba.
Îi detest pe cei care îi deznădăjduiesc pe oameni, pe cei care le spun că nu se poate.
Ba da, se poate!
Cu Dumnezeu se pot face numai imposibiluri!
Numai neauzite, nevăzute, neașteptate…lucruri frumoase!
Când un om înduhovnicit, un isihast ajunge să vadă slava lui Dumnezeu, el ajunge să fie învățat de către Dumnezeu, că bucuria e starea de a fi a omului și că bucuria e curăție a inimii. Că bucuria vine când îți faci inima și mintea curate, ca să te umplii de lacrimi dulci de fericire, harice și de slava Lui cea veșnică. Tocmai de aceea El caută să locuiască în noi, dar trebuie să Îl primim pe Hristos cu inimă miloasă și cu cugete feciorelnice, sfioase, smerite, plecate…
Și când afli de toate, tot mai multe lucruri, tot mai multe sensuri ale cuvintelor, ale faptelor, când se petrec tot feluri de lucruri în viața ta, începi să realizezi că viața are sens, că toată viața ta e o hartă punctată non-stop de multe minuni ale lui Dumnezeu.
Spre exemplu, nu știu de câte ori nu am luat ultimele lucruri dintr-un magazin, fie că era vorba despre veșminte preoțești, pantofi, lenjerie intimă, cărți sau vreun device pentru computere. Mi s-a spus de nu știu câte ori: este ultimul produs…Și atunci am știut că Prea Curata Stăpână îl pregătise pentru preotul Ei, că îl pregătise pentru mine, ca să vin să îl cumpăr…
Eu plec la cumpărături rugând pe Prea Curata Stăpână să aranjeze lucrurile, să mă ghideze, să nu umblu kilometrii întregi pentru un lucru…Și când mi se întâmplă: acesta e ultimul…sau văd că, din prima, obiectul e cel care trebuie…sau prețul e pentru buzunarul meu…atunci știu că totul e binecuvântat de către Dumnezeu.
De ce nu erau două, trei…ci doar unul și acela pe măsura mea, pe gustul meu, chiar ceea ce căutam? De ce am luat o carte acum 10 ani, care mi-a folosit tocmai acum sau de ce am aflat un lucru, care, mergând pe firul lui…m-a dus la rezolvarea aceea, de care aveam atâta nevoie?
De nu știu câte ori am trăit venirea cuiva, din senin, ca să mă ajute într-o anume problemă. Sau credeam că o să fie foarte greu să fac ceva anume…și, în mod minunat, tocmai ceea ce credeam eu că va fi foarte greu… a fost foarte ușor.
Cum mă pot îndoi de atâta sens, când toate sensurile lucrurilor mă caută, la un moment dat, pe măsura inimii și a căutărilor mele? Cum să mă îndoiesc de aceste conexiuni dumnezeiești din viața mea și a tuturora, când aceste conexiuni sunt reale și sunt preaminunate?
De aceea boala, necazul, moartea, nefericirea nu vin în viața noastră așa, degeaba, de proaste, ci pentru un anume sens, scop, pe care trebuie să îl decriptăm cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că El aduce toate acestea la noi, lângă noi, în viața noastră…ca să auzim, ca să înțelegem, ca să fim alții în definitiv.
Tot ceea ce trăim…poate fi reutilizat în plan duhovnicesc și artistic. Pentru că tot avem astăzi moartea lui Gheorghe Dinică (Dumnezeu să-l ierte!)…care a suferit în ultimele zile foarte mult…Ce ne spun toate acestea? De ce suferim? De ce suntem părtași la suferința altora? De ce Dumnezeu ne așează lângă drama altora…așa, degeaba?
Nu! Dumnezeu ne așează lângă suferința și bucuria oamenilor ca să învățăm cât de neprețuite sunt amândouă, dacă scoatem din ele înțelepciune, adică viața noastră veșnică. Suferința lui, moartea lui, suferința noastră, prăpastia financiară a României, neînțelegerile dintre președinte și parlament, așteptările noastre pentru noul președinte, familia noastră, ce trăim noi, ce trăiește întreaga lume sunt cartea din care noi trebuie să extragem bucuria și nu disperarea!
Bucuria e în înțelepciune, într-o viață echilibrată, cu modestie, cu bun simț, cu sfielnicie, cu virtuți bogate dar acoperite cu tandră și atentă politețe. Și în acest fel simți, vezi, înțelegi pe deplin că toate au sens și că toate converg spre Izvorul vieții întregii creații, Care e Dumnezeul nostru treimic.
Toate au sens și toate ne umplu de bucuria de a-L lăuda pe Dumnezeu, Care ne-a umplut și ne umple mereu de bogăția milostivirii Sale. Și găsim noi bucurii, noi sensuri, pe măsură ce trăim bucuria de a ne smeri, bucuria de a ierta, bucuria de a creea, bucuria de a munci, bucuria de a nădăjdui.
E ușor să lași totul baltă din cauza unei decepții, când cineva nu te ajută, când cineva îți dă un par în moalele capului. Dar cât pierzi din această abdicare?
Bucuria e când reziști deși e chinuitor de greu.
Bucuria e când speri deși nu vezi nicio fereastră deschisă.
Bucuria e când nu crezi în nebucurie, în nenorocita de tristețe sinucigașă.
Bucuria e când rămâi pe loc și încerci să readuni fragmentele sfărâmate, ca să faci o sculptură și mai minunată…decât prima oară.
Cartea ultimă a d-lui Cristian Tudor Popescu: Cuvinte rare are parte de o recenzie atentă din partea d-lui Daniel Cristea-Enache. Vă invit să citiți și cartea și recenzia.
Un fragment din recenzia indicată supra:
Avand el insusi perceptia fenomenului, care in Romania mimetica e mai rapid decat in Occidentul asezat, Cristian Tudor Popescu refuza sa se adapteze prin ajustare. Intreg volumul Cuvinte rare, nu doar textul pus in deschidere, ce-i ofera titlul, vizeaza desprinderea de trend-ul global si reintoarcerea la uneltele traditionale ale scriitorului.
Comparatia este aceeasi (intre anii ’90 si anii din urma), insa din perspectiva unui autor care a trait din interior impactul mai intai urias, apoi mult diminuat, al presei noastre: „In presa am venit dinspre cuvinte. La inceputul anilor ’90, ziarele erau, in perceptia publica, pe aproape acelasi raft cu cartile. Oamenii voiau sa citeasca randuri, sa citeasca ganduri, caci inainte de cuvant e gandul, si cuvantul cu gand inainte naste ganduri.
In anii din urma, operatia principala din presa a fost decimarea, apoi hexarea, apoi catrarea cuvintelor, pentru ca astazi ele sa fie omorate din doua in doua. Plutind printre imense poze pastelcolor, tot mai putine si mai umflate, cuvintele ziarului ideal de astazi dau peste tine ca inecatii intr-o piscina cu ciorba. Ele nu mai au alt gand inainte decat banii si atunci nasc senzatii, impresii, amagiri colorate.
Nu ganduri, caci gandul imbracat simplu in alb si negru nu vinde. Cu cat sunt banii mai multi, cu atat cuvintele sunt mai putine la numar si mai imputinate la trup. Andreea Esca mi-a spus un lucru teribil, dat fiind ca Andreea are 35 de ani, nu 51, ca mine: «Am trait cand a trebuit. N-as vrea sa am acum 20 de ani.»
Multumesc si eu Dumnezeului meu ca mi-a harazit sa traiesc destul cand a trebuit. 17 ani am facut presa. De astazi ma intorc la cuvant. La cuvantul cu miros, cu carne, cald sau rece, la cuvantul facut din pix, care lasa sange cand e taiat, nu facut din pixeli, ca sa apara si sa dispara incinerat instantaneu pe display fara sa lase vreo urma ca a existat. Poate ca n-ar fi trebuit sa plec de acolo niciodata.” (pp. 5-7).
Matt Mullenweg spune la mulți ani lui Firefox la 5 ani de existență. Cum e și browserul nostru, cred că Firefox a avut o evoluție fulminantă și că apropiatul 4. 0 va aduce noi utilitare tot la fel de fiabile și de avantajoase.
Adevăratul online e al unor specialiști în ceva, al unor oameni care se pricep la ceva anume sau la mai multe. E vizibil acest lucru! Dacă ești artist, faci un online în domeniu: picturile tale, poezia ta, sculpturile tale și ale altora. Dacă ai o inițiere în tehnologia calculatoarelor sau în programe…te prezinți cu această chestiune. Dacă faci agricultură…pozezi plante și vorbești despre culturile pe care le cultivi. La fel dacă faci modă, politică, studii economice, juridice etc.
Tocmai de aceea am spus că onlineul nu e pentru amatori. A, că fiecare, oricum și oricine ar fi el poate să aranjeze niște informații pe un blog, luate de oriunde…de acord! E libertatea oricui să iasă la înaintare cu ceea ce…nu îi aparține. Dar, dacă vrei să fii luat în seamă…trebuie să vii cu ceea ce știi să faci și faci în mod angajat. Cu ceea ce faci de mult și nu de două săptămâni.
Onlineul înseamnă să creezi și în urma a ceea ce creezi să se strângă în jurul tău un public. Adevărata comunitate nu sunt vecinii tăi de bloc, prietenii tăi, parohia sau congregația din care faci parte, ci oamenii care au aceleași căutări și nevoi spirituale și reale ca și tine. Iar dacă publicul e sau nu e atât de explicit, vocal sau sesizabil, asta nu înseamnă că faci ceva prost…dacă faci ceva genial de bine.
Deci onlineul e apanajul specialiștilor, ceea ce creezi cheamă publicul…însă nu se confundă publicul cu creatorul de online, cum nu se confundă creatorul de TV cu publicul telespectator.
Publicul dă niște indicii despre el, despre cum simte el ceea ce tu faci…și nu neapărat despre tine! Ca să dea publicul indicii reale despre tine…trebuie să fie și ei ca tine, specialiști în ceva…și să nu fie doar crispați sau invidioși pe tine, că atunci spun tâmpenii tot la fel de multe și mari, ca și publicul fără cultură teologică sau literară, ca în domeniul meu.
Însă…onlineul despre care eu vorbesc e cel de calitate, e cel pe care trebuie să îl trăim și spre care trebuie să aspirăm cu toții. Așa, că eu iau trei poze de undeva și fur articolele altora și fac două comentarii banale…nu înseamnă a creea online de calitate…ci a mă juca cu timpul meu într-un mod pueril.
A nu se confunda însă publicitarea cuiva…cu articolele și creațiile tale! Publicitarea cuiva e un gest de bun simț sau de reverență față de un anumit autor…și nu un furt intelectual! Pentru că nu ți le asumi ci…le admiri și îi îmbii și pe alții să le admire.
Sunt rari creatorii de online cu principii și cu proiecte gratuite. Teologie pentru azi e printre rarele platforme autentice…și nevândute unor interese minore, pentru că urmărim să îi educăm pe oameni pentru a fi creștinii ortodocși ai timpului lor și ai societății lor.
Dacă priviți cu atenție în jur veți obsera bannerele publicitare contra cost, partizanatul politic sau ideologic, blogul ca nadă pentru brandurile autohtone sau autohtonizate sau pentru interese personale mizere, articolele la comandă…și doar foarte puține sunt medii personale în care cineva vorbește altora, în mod calificat despre anumite lucruri…pentru că vrea…și, mai întâi de toate, o face pe banii lui.
Brandiștii noștri și-au ales câteva nume de creatori de online și fac din ei râma…pentru undiță. Adică avem de vândut o mașină nou nouță, șic, abia importată, noua variantă a Windowsului, deschidem un hotel și nu are cine să ne facă publicitate, nu-i nicio problemă, alegem trei fraieri de bloggheri și le dăm ceva și apare scrisul și pozele cu noi.
Așa au apărut vedetele onlineului: din prostituare interesată. Care dă mai mare, ăla e mai frumos! Și tocmai de aceea tot auziți nume sonore pe la televizor sau pe net, pentru că ele trebuie să vândă…Băieții și fetele astea sunt niște saituri porno sau publicitare pentru fraieri: te uiți…și ăia câștigă rating și bani după urma ta!
Tu te duci că se spun poante, glumițe la ăla pe blog și de aceea sari ca prostu acolo…Dar el câștigă bani de pe urma ta și câștigă fără să se gândească la tine. Tu, cititorul sau intrătorul la el pe blog ești masa de manevră, manipulatul și nu unul care ești respectat de către el. Dacă te-ar respecta nu te-ar ține numai în glume și prostii, ți-ar da ceva din cunoștințele lui.
Dar, cel mai adesea, prostituatul online…nu are nimic de-a face cu inima largă sau cu știința de carte, ci el e aici tocmai pentru a face atmosferă. E ca fetele care țin mașinile să nu cadă…la expozițiile auto sau fetele care îți dau o bucățică de mezel sau de brânză, pentru că ăsta e jobul lor la supermarket.
Acum, cu campania electorală…lipsa de scrupule este evidentă…Priviți în jur, cine și ce spune și ce prezintă…și vă dați seama cu cine țin și de cine sunt plătiți ca să scrie ceea ce scriu.
Citiți blogurile cu atenție critică!
Nu vă lăsați păcăliți de amatorismul atotștiutor și de divertismentul fără substanță!
Când cineva nu are gânduri serioase la nivel online, ori gâfâie din greu de atâta scris ori își dă arama pe față, când nu mai ține.
Spre exemplu, dacă te cheamă Mihail Neamțu și pui…banner cu TB de la începutul campaniei electorale, ești încorporat politic, ești băiat de mingi sau nu? E la nivel online doar pentru a-și face reclamă la cărțile publicate și pentru a servi politic.
Când am spus că Savatie Baștovoi a venit la nivel online pentru ca să își relanseze vânzarea de carte și nu pentru ca să scrie online…a sărit de fund și el și acoliții săi, ca fetele mari. Dar lucrurile s-au confirmat…pas cu pas. Nu e niciun dubiu. Oricine poate să vadă asta. Are blogul acesta și altul al editurii sale și omul e după bani…și nu după luminarea poporului.
La fel Laurențiu Dumitru: are blog pentru revista lui, pentru cărțile lui și pentru reclama publicitară de pe dreapta sus.
Nu au proiecte gratuite niciunul dintre cei trei enumerați…ca și mulți alții ca ei.
Numai interesul personal îngust, banii, popularitatea…și cam atât.
Ei își țin la foc scăzut publicul sau își caută public la nivel online și blogul pentru ei e un fel de faleză, pe care fetele mari ies ori la măritat ori la produs.
Adică ce s-a vrut să fie blogul la început…și ce a ajuns. În loc să fie un proiect gratuit, făcut din bucurie și pentru a educa, făcut cu entuziasm și cu multă dăruire personală…e folosit acum ca spațiu publicitar egoistic.
El e nada, e râma pentru ceea ce nu se spune…dar se înțelege printre rânduri, dacă urmărești pe cei care stau la cârma lor.
Rușine pentru acest lucru!
Și mare atenție pentru dv., care sunteți păcăliți metodic…de către astfel de medii, care nu sunt interesate de dv., ci de propria lor imagine, de propriul lor buzunar…și nu se gândesc să jertfească din timpul lor, în mod gratuit, pentru nimeni!
Pentru primele 6 italience…
În ce se termină substantivele, adică ce terminație de gen au? La masculin se termină în -0, -ma, -ore, -ere, -one, -ile, -ale și consoană, pentru ca femininele să se termine în: -a, -ione, -aggine, -igine, -uggine, -trice, -ata, -i. Terminații comune la fem. și masc. : -e, -ista, -cida, -ente, accentuarea ultimei vocale.
lo scherzo = gluma. Scârțar? il quadro = tabloul. Tabloul e pus în cadru, în ramă…
la ferita = rana. Adică, dacă nu te ferești…atunci te rănești… Îți taie piciorul fierăstrăul, Doamne ferește!…
il calore = căldura. Are multe calorii, calorifer, căldură… il dolore = durerea. Dolorism: accentuarea prea mult a suferinței, plăcerea de a suferi sau de a evidenția suferința. Însă il vapore nu vorbește despre vapor ci despre abur, articulat. Aburul sunt…vaporii de apă…
la canzone = cântecul. De unde canțonetă în română, pentru a desemna un cântec scurt de factură italiană. Cazon…dar și cozonac… Apropierea dintre ele e că ai nevoie și la garnizoană…de cozonaci, clătite, tortulețe, prăjiturele, băutură…femei?!!!Nu! Liniște și disciplină! Noi suntem aici pentru a apăra patria! Dar, la o adică, că tot suntem bărbați… putem cânta: Nu ne mai trageți pe dreapta!
il sedile = scaunul. Sădilă? A sta, șezut…sadism? Dacă stai prea mult degeaba…te apuci de monstruozități…
Acum e acum, pentru că il campanile = clopotnița iar la cambiale = poliția. Adică pun ăia mâna pe tine și te fac la două, trei, patru mâini…adică te burdușesc cu ceva pumni, bastoane și picioare în…anumite organe. Apoi nu mai recunoaște nimeni evenimentul, se mușamalizează, că să vezi, că noi nu…până le dai argumentul video sau audio.
Când aduci filmul cu ei când te bat: dau înapoi! Adică, dacă nu ai cu ce filma…poți încasa.
Pe ăsta îl știți la sigur, pentru că la noi e neologic: l’avarizia = zgârcenie/avariție. Avarul e cel care strânge banii la saltea, moare…și aruncă nepoții salteau la gunoi…după care își dau cu pumnii în cap…pentru că toată averea babii sau a moșului era în saltea.
Și la via = strada și nu via cu struguri. De aceea pe bloguri, mai scriem câteodată în loc de sursa sau aici…via X, adică de unde am luat noi poza sau știrea.
Pentru italieni maestra = învățătoarea, numai pentru noi cuvântul e… ceva pompos. Dacă îi zici Maestre, crede că îi zici Dumnezeu, dar nu e așa… Maestrul sau maestra sunt învățătorii noștri, cei care ne învață lucrurile elementare…
Un alt cuvânt, care pentru noi e neologic: vertij, cu plural dublu: vertijuri sau vertije, și care vine de la la vertigine = amețeala. Când ai un vertij amețești, te împiedici, nu te simți bine…Și noi credem că neologismele românești sunt un limbaj savant, când, de fapt, la bază, în limbile de unde sunt preluate, cel mai adesea sunt cuvinte foarte uzitate, adânc încetățenite.
Asta nu cam sună bine în română: pittrice = pictorița. Adică piticania aia e…pictoriță? Sună depreciativ, ofensatoriu. Ofensă, ofuscare, oficiu, oficial, oficină, ofticat, mofluz, neînsiropat, prost crescut, sordid…
la mattinata = dimineața. Matinata….marinata. Pește la cuptor, pește în sos picant, pește cu lămâie în dinți, pește cu ardei iuți, pește cu pește, pește…inima îți crește…
Avem însă și l’estasi = extazul, care se calează pe limba greacă, de unde provine cuvântul de fapt. Schimbare de stare ontologică prin intermediul harului dumnezeiesc, prin care suntem ridicați la vederea slavei Treimii.
il latte = laptele. Nu e mai târziu, ci e acum. Acum îți bei laptele!
la merce = marfa. Nu e vorba de domnul Merce, ci de marfă, marfă angro…De la merce: mercenar, adică ăla care se ocupă cu marfa, cu livratul mărfii. Cel care o cară.
Și ăsta a intrat la noi, ca neologism: homicid (omorârea unui om, actul criminal de a lua viața unui om), de la l’omicida = ucigașul, ucigașa. Apare un homicid, omorârea unui om, când există unul care îl produce. Dar și: la suicida = ucigașa. Suicid, suicidal, cel care se omoară pe sine, care atentează la propria sa viață…
Il cavallo însă nu înseamnă cavalul, ci calul, de unde cabalin.
La domenica = duminica. Și duminica, în italiană, e singura zi a săptămânii de gen feminin…Adică femeile se odihnesc de două ori duminica în Italia, pentru că substantivul domenica e feminin și nu masculin, că neutru nu au, după cum v-am spus deja…
Ultimul substantiv din această seară e: la vite = vița de vie. Deci, când vreți la vite…vreți la turburel de noapte… Însă băutul și curvitul în exces dăunează grav sănătății!
Cele 8 fragmente de până acum…
*
Fără dragoste
Gândurile s-au născut
pentru a fi smulse
și închise cu inima.
Eu nu mai citesc
pentru ca să înțeleg,
ci pentru ca să găsesc
și să mă bucur
de fenomenul aviației.
Azi,
suspendați de noua școală
putem să ne mișcăm masele
și să înceapă frământarea.
Dar nu sunt eu de vină
că adevărul a fost falsificat!
Fiecare și-a luat insigna lui
de libertate
și s-au spălat pe bot cu ea.
Ce ne-a făcut drumul ăsta?!
Cum de nu am simțit
sau nu vrem să acceptăm
nici acum
răul din noi?!!
Vei perora
în baza dreptului utopic de a fi anarhist
când toate puterile tale
trebuie să rămână încolăcite
sub crusta ta de diplomație.
În spatele păcii stă puterea,
nu pacea!
În spatele iubirii stă pasiunea,
nu iubirea!
Oricât aș vrea să fiu eu om cu tine,
tu vei fi animal cu mine,
ceea ce eu detest la culme.
El vrea să trăiască
la subsolul blocului
și să cerșească.
Ea vrea să fie privită cu patimă
și pipăită fără rușine.
Lasă legea să moară, cititorule,
lasă legea să mănânce pandișpanuri
neingurgitabile!
La celălalt capăt al metroului
mă priveți alarmată.
Nu eu sunt de vină!, îți spun…
Tu nu auzi nimic.
Tu știi totul de-acasă,
deși ai venit ca să mă întrebi pe mine
de el.
Te rog, Marina,
nu mă înțelege greșit!
O singură femeie mă poate distruge
cu o singură sărutare.
Nu mă pune să jur
pe semnele pe care nu le
pot concepe!
*
Ce aș face acum dacă aș fi maimuță
Trăiesc o liniște de scandal
și aș vrea să țip puțin.
Nu din ceva anume
ci numai din inteligență…
M-aș strâmba în oglindă
puțin și mi-aș privii ochii
cărora nu le-aș înțelege cearcănele.
E o frică a uliului
care se simte rănit,
care prespune că poate fi rănit,
care crede în posibilitatea de a fi rănit,
care se sime la doi milimetrii de rană,
care fuge după
rană,
care nu știe ce e rana…
Cred că sunt gelos,
dar nu am pe cine.
Eu nu am nimic
dar îmi vine să țip.
Nu dispera, cititorule,
tu vei fi salvat
din acest puseu de beligeranță,
printr-o discuție liniștită de seară!
Voi da un ordin ca să te transformi
într-un mic drăcușor,
cititorule,
care citește în scripte.
Și dracii știu și se cutremură,
cititorule!
Și ei simt nevoia de calm
și de confort,
dar cum fac,
că își înegresc tot timpul aripile….
Acum aș vrea să rup și să sparg
și, dintr-o dată, să dansez,
să dansez nebunește.
Psihanaliștii vor spune
că sunt nebun,
dar mi-e nu-mi pasă.
Ei și-au inventat o știință
pentru ca să nu pară mai proști decât sunt,
dar habar au despre ce e omul.
Dacă omul ar fi înțeles de către orice nătâng…
am fi o lume numai de Sfinți,
dar nu suntem…
Doctorii vor spune că în capul meu
nu a fost numai geniu
ci și puțină nebunie cu carul.
E treaba lor: eu am întâlnit
numai psihiatri țâcniți.
Ba, și bunica mea îmi spune, câteodată:
„unde este minte multă
e și prostie”…
Numai că prostia e una…și
îndrăzneala de a face lucruri mari
e altceva,
care depășește o vulgară percepție
asupra lucrurilor
și a lumii.
Mă bucură însă faptul,
că niciodată nu voi fi o maimuță
și că poemul acesta
a fost scris tocmai,
pentru că omul
nu își poate maimuțării adevărul,
nici măcar atunci când și-l contestă.
*
Un alt memento mori
Sunt exigent
cu oricine vrea să trăiască
și o spun
cu un ochi
dezlipit de granit.
Nimeni nu trebuie să admită
indiferența
și nu e bine să te ți-i scai
de fiecare vedetă
pe care o aplaudă
câțiva măgari excitați.
Doamnă,
orice resursă de apă minerală
se epuizează până la urmă
și păpușile au fost create în Germania!
Aici se crede pe mutește,
ca la doisprezece noaptea.
Pe nesimțite se trezesc păpușile
și încep să joace
și să cânte.
O tradiție ca asta nu e o nebunie,
ci de știi să joci
e doar o prostie.
Mai joci,
mai greșești pașii
și apoi o iei de la început,
finalul fiind prea trist
și nu durează decât un minut,
un minut de larghețe neinteresantă,
mediatică.
Tot ce e sublim e până la cer.
Secretara ieși și se pierdu
în beznă…în timp ce păpușile,
delirantele muzicii,
dansau ca apucatele.
Cel puțin jurnalul meu
a văzut lucruri oribile.
*
Aici pentru cele 7 fragmente anterioare
*
Mascota zilei
Să fii un aurolac e o tristă poveste.
Pleci de acasă pentru senzații tari
și te lovești de miracolul răului.
O lume etanșă îți surâde privirii…
și o bătrână mai poate avea poftă sexuală.
Rămâi plecat pe genunchi
ca să te uiți sub fustele doamnelor
și să observi
ceva ce detești: lejeritatea lor
părut pudibundă.
Vrei să fii un manechin frumos
dar îți găsești prea multe defecte.
Te persecuți cu gândul
că nu poți avea o slujbă
și crezi că nu poți fura
ca să fii cinstit.
Însă cinstea e o furare la greu
a necinstei de
a fi lingău.
Mai crezi în iluzia demnității și în fapta bună
dar pe la spate ești împușcat,
împușcat de cel mai bun prieten.
Crezi că poți ajuta pe oricine,
dar te înșeli: unii nu vor să fie
ajutați de către nimeni.
Arta îl distruge pe om și nu îl înalță!
Este idiot cine speră
la liniște și pace,
cine ignoră faptul că războiul e o parte din noi
și…nu mai ne e teamă ca să o spunem.
Libertatea noastră
e ceva obscen până la urmă,
e ceva grav,
o conduită proastă și descreierată.
Moda noastră e ceva obscen
și ea:
un stimulent fertil pentru amoruri ilegale.
Însă nu vă temeți să păcătuiți…
Păcatul vi se pare dulce și cu cât e
mai dulce, pe atât și voi deveniți…
mai detestabili…
Faceți răul pe care nu-l vreți
și iubiți fărădelegea care vă distruge.
Oricum știți mai bine decât mine
ce înseamnă să aveți teama că nimeni nu vă vrea,
că toți vă urăsc,
că sunteți niște scursuri…importante.
Da, pe cont propriu se suferă întotdeauna
și cine scapă este apărătorul nostru.
*
Opinia anotimpului
Suntem pierduți în sarcasmul florilor
și considerăm rău idealul.
El pare să ne strice legile
și să ne omoare
deplinătatea noastră constrânsă.
Dacă dau ceva unui sărac el se bucură
urându-mă.
Dacă eu sper să mănânc ceva
mă văd agitat
și îmi pierd pofta de mâncare.
Și la mine pofta de mâncare se pierde la orice
contact brutal cu murdăria de orice fel.
Mă concentrez prea mult
și îmi fac prea multe probleme.
Însă nu pot să stau niciodată impasibil,
când vine vorba de detalii…
Nu mai pot fi liniștit când scriu
și mâna mi se pare foarte grea
și gândul, cel atât de alergător
înaintea cuvintelor mele,
atât de simplu…
M-am refugiat în neștiința mea
și în orbirea luminii.
De aici încep să uimesc sau să fiu
batjocorit.
M-am înălțat ca o insulă în ocean
și această insulă nu poate fi minimalizată…
pentru că ea există!
Un bătrân trece pe verde
dar e călcat de mașină,
de un cielo negro și omorât.
Degeaba fac polițiștii investigații:
el nu se mai poate întoarce și
mâine, ca să treacă pe verde.
Contest groaza dar mă înăbuș în ea.
Rup din metale
esențele
dar simt că mă îndepărtez
tocmai de materie
și nu o mai văd cum suspină.
Un loc,
un loc pentru deținuții de drept comun.
Mă simt ilegal,
pentru că am idei legale.
Ar trebui să fiu vinovat
de fiecare moft,
pe care mi-l propun
și mi-l permit.
*
Poem de dimineață
Să nu credeți că somnul meu e ceva bun
și că ajută la ten!
El strigă în pustie,
ca Sfântul Ioan Botezătorul
și nimeni nu se pocăiește,
pentru că toți au uitat să plâgă.
Când nu mai plângem noi,
plâng pietrele…
Am căutat să înțeleg de ce se sărută o femeie
cu un bărbat
și am înțeles.
Întotdeauna, pe om nu-l interesează
ceea ce face,
ci ceea ce crede
că obține de pe urma unui lucru.
Mă dezgustă utilitarismul lumii mele,
pentru că e deșănțat ca o balenă
dansatoare.
Nu există reguli
atunci când vrei să le încalci
și nu te poate ține închisoarea pe loc
atunci când vrei să evadezi.
Un plan e întotdeauan bun la ceva
și trebuie să faci un mic efort
pentru ca să-l arunci la coș
sau să îl pui în aplicare.
Înfrunți pericolul și treci pe roșu.
Ești o femeie
care sfidează regulile de circulație.
Pe o bancă un bărbat doarme
și tu poți să-i furi geanta.
Toți ochii sunt ațintiți spre tine și
spre banii tăi,
pentru că tu nu mai ești
decât un obiect fără suflet…
O lecție de filosofie se termină incert.
S-a vorbit prea mult
și s-a făcut
mai nimic sau deloc.
Însă să nu credeți că mașinile
au cauciucuri degeaba
sau că anarhia e un simplu cuvânt.
Când un om se revoltă
atunci paharul a dat pe din afară
și nu e de mirare că
nu mai poate fi oprit
ca să nu spună cele mai dureroase
adevăruri,
care nu fuseseră spuse
până atunci.
Aici au murit eroi adevărați!: scrie pe un zid
și o cruce amintește
de acest loc sfânt de reculegere.
Oprește-te și te închină la acest loc
și pune o lumânare!
Merită să îți cinstești eroii
și să știi că sunt și ai tăi.
Astfel poetul te învață să iubești
și să-ți asculți părinții
și să nu uiți să faci bine,
să faci bine mereu.
Făcutul de bine nu e un bine, până
când binele tău
nu face, în mod real,
fericit pe cineva.
*
O scrisoare fără răspuns
Stam pe butuci de lemn și discutam.
Eram numai noi doi
și păream tăcuți
ca un pustiu.
Adevărul se poate spune
în multe feluri
și trebuie să știi pe care să îl dorești
într-o anume zi
și de ce.
Te lovești de greutăți
și ai nevoie de sprijin,
de un umăr pe care să plângi.
Eu îți pot fi cel mai aproape dar
și cel mai departe.
Alege un umăr real
pe care să vrei să plângi
și nu te juca de-a viața!
În copilărie, îți amintești?,
eu eram tata și tu erai mama
și păpușa ta, aia blondă și
cu ochi mari,
era…copilul nostru.
Jocul acela s-a dovedit a nu fi deloc
simplu.
Acum mă înfior de ce se ascunde în spatele
acelor naivități geniale.
Instinctul de a poseda este lin și cere totul.
El te avertizază pe fiecare zi,
pe fiecare moment și
la orice oră.
Dar nu dispera,
când crezi că poți fi fericită!
Când știi că poți ierta și tu poți să
faci asta,
atunci nu te da în lături!
Un comision se obține greu
și să aloci o sumă de fericire
e o satisfacție mare.
Nu uita să spui adevărul,
când el ți se cere!
Sunt momente când
trebuie să te izbești de adevăruri,
pe care nu le poți evita.
Și dacă minți atunci
să nu speri la a nu fi mințită.
Oricât ai trece fără ochi
și fără memorie
tu nu poți să nu vezi faptul,
că adevărul e un copil
pe care îl hrănim
cu sângele nostru.
*
Mai am spus-o și o repet: la nivel online fiecare lucru e monitorizat, e ușor de știut, de depistat, de aflat. Chiar și cei care cred că pot să treacă pe sub nivelele de securitate, anonimizându-și prezența în chip și fel, sunt detectabili. Intențiile cititorilor reali sunt evidente și pe acestea le binecuvântăm…cât și lipsa de intenție serioasă, care ne umple de dezgust. Și asist, din partea unui anume segment de public online, la aceleași tertipuri puerile de manipulare a ratingului sau a intrărilor pe articolele noastre de vreo 3 ani de zile.
Pentru cei care cred că ne interesează ratingul sau dacă se citește sau nu se citește ceva anume dintre creațiile noastre le spunem: că nu ne interesează! Pentru că pe cei pe care îi interesează numai acest lucru…nu îi interesează să ne citească, pentru că ne invidiază foarte mult. Medicamentul pentru invidie: faceți și voi ceea ce vedeți că facem noi și asta…tot timpul! Așa vă va trece invidia, pentru că nu mai tăiați frunze la câini.
Sunt decepționante căutările de sine ale unora, despre care am scris sau ale altora, despre care n-am scris. Sunt decepționante pentru noi încercările tâmpite de ridicare a unui subiect, articol sau persoane la noi pe blog…când oamenii ridicați la noi pe platformă au platformă sau sunt persoane atât de publice, încât nu le trebuie prezența la noi pe platformă.
Așa cum e de necrezut pentru mine și pentru mulți, că Elena Udrea poate să nege că a fost Elena Udrea la telefon…atât de necrezut ar fi fost pentru mine faptul, dacă nu mi se întâmpla, ca membrii ai ierarhiei și ai elitei românești să vină și să se caute la noi pe platformă…și nimeni să nu afirme explicit că dorește să fie aici…sau că a trecut pe aici vreodată.
Da, suntem deschiși colaborării, însă faceți acest pas în mod explicit!
E rușinos ca să faceți numai aluzii, eu să știu cine sunteți …și dumneavoastră să vă faceți că nu mă știți!
Da, știm cine intră și de ce!
Știm când, pentru cât timp și cum!
Știm, simțim, observăm, spre ce tărâmuri suntem împinși sau ce ni se indică că ar trebui să facem…Însă nu e frumos să ne indicați în mod subcutanat și să credeți că ne bucurăm de această duplicitate urât mirositoare.
De aceea îndemnul meu e următorul: în loc să elimin, în mod sistematic, orice articol publicitar la adresa cuiva, care, se dovedește că nu merită atenția noastră, nu mai ne manipulați ratingul! Fără veste le vom arunca la un moment dat și nu rezolvați nimic. Prin aceste mașinațiuni ne spuneți numai ce fel de caractere de oameni sunteți…și nu că sunteți niște Sfinți.
Vă rog, deci, insist chiar: nu mai încercați să ne insinuați subiecte, persoane sau evenimente!
Dacă credeți că aveți un mesaj pentru noi: spuneți-l pe scurt!
Dacă doriți să aveți colaborări cu noi verbalizați această dorință și e un lucru rezolvabil!
Însă mi-e rușine mie de neobrăzarea dv., a celor care încercați aceste tertipuri, să ne prezentați găina cu ouă de aur…când ea e de bronz.
Mai multă decență…pentru că am înțeles cine sunteți!
Blogroll-ul nostru s-a subțiat și se subțiază continuu…tocmai pentru că am înțeles cu cine avem de-a face. Și, cum în Ortodoxia noastră singura împăcare e părerea de rău…și recunoașterea mârlăniei, care ne țin în schismă…orice tertip pe dedesubtul blogului îmi aduce în față…nu reverență față de dv….ci doar compătimire și scârbă.
Îmi cer scuze pentru confesiune, dar e ceea ce simt!
Un televizor dat drumul, căruia nu îi prea dai atenție este un mediu de iradiere…cu informație pasivă. La fel computerul tău, personalizat într-un anume fel îți impune o anume stare, îți induce o anumită stare. Atmosfera casei tale se imprimă în persoana ta…și când ieși afară se observă.
Se observă dacă ești comunicativ, dacă ești egoist, dacă ești înfumurat, dacă ești nesimțit, dacă ești un curvar…numai din privirile și din gesturile tale. Oamenii duhovnicești privesc prin oameni…tocmai pentru că oamenii sunt expliciți, ei emit ceva, ei sunt ceva, ei sunt penetrați de anumite energii demonice sau de harul lui Dumnezeu.
Informația pasivă e cea de care nu ai nevoie, pe care nu o urmărești, de care nu te interesează…dar care se imprimă în tine. E ca praful sau ca zgomotul, pe care nu le suporți…dar ele fac ceva din tine și din hainele tale. Și, tocmai ceea ce nu vrei să aibă tangență cu tine, acel rest al lucrurilor, care se imprimă în tine…tocmai acela te poate explicita cel mai bine.
El e amprenta care te dă de gol. Dacă spui că ești altcineva și aceea spune altceva…atunci tu ești criminalul, tu ești cel care ai fost acolo…tu ești cel care ai gelozit și ai omorât capra vecinului, pentru că avea trei ugere și nu unul.
Din acest motiv sunt și puțini cei care se uită la detalii…pentru că nu văd tocmai ceea ce îi parazitează. În loc să își impună interiorul lor în afară, aceștia sunt strânși în ei înșiși de un exterior ostil și ambiguu, care le timorează personalitatea.
Din acest motiv observăm că mulți nu își gândesc gesturile, ci acționează instinctiv, precum animalele. Gestul instinctiv e gestul care nu are cenzura conștiinței. Îți dai seama că te-ai enervat, după ce te-ai enervat și ai făcut tărăboi. Sau îți dai seama că te-a apucat o patimă, după ce ai lăsat-o să se dezvolte în tine. Asta înseamnă că nu ai fost atent, că nu ai judecat contextual fiecare clipă.
Adică ce intră în mine și de unde? Una e ce văd oamenii din afară și alta e ce văd eu că intră în mine dinăuntru. Dar ceea ce iese în afară este înăuntrul meu, ceea ce trăiesc eu cu mine. Și ceea ce mă dă de gol…e tocmai înăuntrul meu murdar, oasele morților din mine, cum ne-a spus Domnul. Adică nu mai spoiți gardul cu vopsele sau cu pretinsa luciditate, cu pretinsul profesionalism sau cu pretinsa duhovnicie…dacă din voi iese miros de hoit.
Însă tot răul vine de la informația pasivă: de la gândurile, imaginile, scrierile pe care nu le recenzăm critic…mai înainte ca să le înghițim. Ele stau…dar noi ne schimbăm după ele. Imaginile reclamelor electorale, televizorul, internetul, cărțile, revistele…sunt medii statice, dar noi ne parazităm dinamismul prin intermediul lor, dacă nu le convertim clipă de clipă în…binele nostru.
Copiii se uită la televizor și au înțeles că profesorii sunt niște proști, pentru că muncesc continuu…când ei pot să chiulească cât vor sau să nu își facă temele. Dar, dacă îl lași pe copil să vadă ce înseamnă să fie…singur, fără bani și fără puncte de sprijin, atunci înțelege de ce sunt unii atât de proști, încât să și muncească.
Ca să vă dați seama ce înseamnă să fii influențat de ceea ce crezi că nu te influențează, faceți următoarea chestie. Luați un reportofon și înregistrați, în mai multe locuri pe unde vă plimbați într-o zi…sunetele sau zgomotele locurilor ca atare. Seara vă întoarceți acasă și ascultați vreo 30 de calupuri de zgomote din 30 de locuri pe unde ați fost. Rezultatul: nu vă vor crede urechile că ați suportat un asemenea zgomot.
Dacă vă place pornografia aveți un alt mod de a vedea ce rău vă aduce în viață. Puneți peste tot, timp de o oră, în camera voastră, imagini porno. Le lipiți peste tot și le priviți…cum doriți. După o oră…dați jos imaginile porno și lipiți peste tot Sfinte Icoane și încercați să vă rugați o oră, în fața fiecăreia câte puțin, privindu-le cu atenție. Ce veți observa? Ce fel de mudărie e în voi, din cauza imaginilor porno și ce bine e să ai ochi frumoși, când privești nepătimaș fața unui om Sfânt, care este iconizat.
V-ați pus întrebarea: de ce îi lasă Dumnezeu pe unii să moară la adânci bătrâneți? Pentru că vrea să le arate, pas cu pas, lucrurile de care trebuie să le fie silă, pe care nu mai trebuie ca să le facă. Iar despătimirea e o trecere spre bine după ce te jupoi de rău, după ce te lupți până la lacrimi și durere cruntă cu fiarele patimilor din tine.
Tocmai de aceea prea puțin vor să își sfințească viața: pentru că viața ascetică ortodoxă e un chin imens, e un infern, dacă nu ne-ar ajuta harul lui Dumnezeu. Trebuie să te omori pas cu pas. Să renunți la ce îți pasă, la ce vrei, la ce te excită, la ceea ce te face puternic, la ceea ce îți face cu ochiul…Trebuie să renunți tu, cu de la tine voință, fără să ți-o impună altul! Trebuie să renunți pas cu pas…
E înfiorător! E cutremurător! Tocmai de aceea oamenii nici nu se înfioară la Sfinți sau la mari creatori de artă și știință pentru că nu percep, nu simt…chinul imens pe care l-au suportat. Adică nu înțeleg pentru că sunt naivi, pentru că nu înțeleg că adevăratul greu, chin, adevărata durere e să te omori pe tine însuți, pentru ca să învii, prin harul lui Dumnezeu, ca făptură înduhovnicită.
Iar informația pasivă e praful căderii în păcat, e atmosfera viciată în care ne naștem. Primul aer pe care îl tragem în noi e păcatul, e plin de rău. Botezul nostru e coborârea luminii dumnezeiești în noi, adică a ajutorului nostru împotriva poluării demonice. Tocmai de aceea e greu: pentru că te sfințești într-o lume coruptă, deformată. Iar noi trebuie să împânzim frumusețea din noi mediului din jurul nostru.
Din noi trebuie să iasă frumusețea care să înduhovnicească lumea, adică acel: omul sfințește locul. Tocmai de aceea suntem dezagreabili, suntem niște decepții, când din noi emană duhuri și nu razele Duhului lui Dumnezeu.
Îmi aduc aminte de un cântăreț de strană, foarte mândru și încrezător în el, care mai trăgea ceva la măsea și apoi venea ca să cânte. Și la Catavasiile Bunei Vestiri începe să cânte: Deschide-voi gura mea și se va umplea de duhuri…în loc de Duhul. Omul avea dreptate! El și mulți ca el trăg în gură duhuri, pe demoni și nu pe Duhul lui Dumnezeu!
Și când tragi alte duhuri în tine, decât harul și expectorezi tocmai răutatea lor…atunci numai a creștin ortodox nu arăți!
Adică atenție la lucrurile cărora nu le dăm atenție! Pentru că acele lucruri sunt cele care ne corup și ne definesc în același timp.
Utilizator: dorinfather@yahoo.com
Parola: dorinfather
Intrați aici.
Cartea de față are 248 de pagini în format integral și conține 57 de articole personale, în cea mai mare parte fiind vorba de articole exegetice.
| L | M | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| « Oct | ||||||
| 1 | ||||||
| 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 |
| 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 |
| 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 |
| 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 |
| 30 | ||||||
|
 | Andrei on Într-o lume normală… |
 | Violeta Stan on gheorghe dinica |
 | Camelia on Rugăciunea nu e artă, ci nevoi… |
| Camelia on Toate au un sens |
 | Negoiță Andrei on gheorghe dinica |
| Andrei on Toate au un sens |
| Andrei on gheorghe dinica |
 | Pr. Dorin on gheorghe dinica |
| Andrei on Onlineul nu este pentru a… |
 | Carmen on gheorghe dinica |
| Pr. Dorin on Cuvinte care spun mai mult dec… |
| Pr. Dorin on Informația pasivă |
| Pr. Dorin on De ce majoritatea ortodocșilor… |
| Pr. Dorin on Onlineul nu este pentru a… |
 | Cammely on Onlineul nu este pentru a… |
Sinaxis Biblioteca Teologică Patriarhia Română
